DESPRE VIAȚĂ ȘI MOARTE

TITLU: Căutând-o pe Alaska

AUTOR: John Green

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Primul prieten. Prima iubire. Ultimele cuvinte. ÎNAINTE. Miles Halter – un adolescent singuratic pasionat de cuvintele rostite de personaje celebre în ultimele lor clipe de viaţă – pleacă la şcoala cu internat Culver Creek în căutarea a ceea ce Rabelais numea „Marele Necunoscut”. Acest Necunoscut se dovedeşte mai tulburător decât şi-ar fi imaginat vreodată când în noul său cerc de prieteni îşi face intrarea seducătoarea Alaska Young. Inteligentă, amuzantă, imprevizibilă, Alaska îl atrage într-o lume misterioasă de lumini şi umbre, ce stă sub semnul ultimelor cuvinte ale lui Simón Bolívar, faimosul general imortalizat de Gabriel García Márquez: „Cum o să mai ies eu din labirintul ăsta?” DUPĂ. Nimic nu va mai fi la fel.

RECENZIE:

Sub aceeași stea mi-a deschis apetitul pentru scriitura lui John Green. Amuzantă, tristă, simplă și profundă, cam așa aș putea să o descriu pe scurt. Am început să citesc Căutând-o pe Alaska în ziua următoare după ce am întors și ultima pagină din povestea lui Hazel și Augustus.

Nu știam la ce să mă aștept de la această carte. Habar nu aveam dacă urma să-mi placă sau nu, dar i-am dat o șansă, mai ales că venea de la același tip care mi-a distrus micul univers cu doar 300 de pagini. Și nu am regretat. Căutând-o pe Alaska a fost o lectură la fel de plăcută și, pe alocuri, tristă ca Sub aceeași stea, doar că mi s-a părut a avea un mesaj mult mai puternic despre viață, moarte și prietenie.

Povestea începe când Miles pleacă la o școală cu internat, Culver Creek, în căutarea „marelui necunoscut”. Asemeni altor personaje din operele lui Green, Miles nu e chiar un adolescent obișnuit și are o pasiune cel puțin ciudată: adoră ultimele cuvinte rostite de oameni faimoși. Ajuns la Culver Creeek, Miles devine Rotofeiul și îi întâlnește pe cei care vor ajunge cei mai buni prieteni ai săi: Chip, zis Colonelul, colegul de cameră al lui Miles, un băiat super-amuzant și Alaska, încântătoarea și enervanta Alaska, cea mai sexy fată de pe pământ, cea pentru care Rotofeiul dezvoltă o adevărată obsesie (el îi spunea dragoste, eu cred că a fost mai mult obsedat de ea). În scenă apar și alte personaje interesante, cum ar fi Takumi și Lara, dar care nu sunt aproape niciodată în lumina reflectoarelor.

M-am identificat cu Miles mai mult decât mi-aș fi dorit, acel adolescent retras pe seama căruia se făceau glume și l-am îmdrăgit foarte mult. Singurul defect pe care i l-am găsit a fost acea fascinație pentru Alaska, fascinație care a devenit oarecum obositoare după prima jumătate a cărții. Gândurile lui erau îndreptate majoritar în direcția fetei și înțeleg că a fost prima lui mare iubire, dar totuși am fost deranjat de felul în care toată lumea Rotofeiului părea să se învârtă în jurul Alaskăi, acea fată ce reprezenta idealul absolut pentru el.

Despre Alaska nici nu știu ce să zic. Nu am fost fermecat de ea așa mi s-a promis din descriere și cum a pățit protagonistul, dar asta se prea poate din cauză că el avea tendința să-i ignore eventualele răbufniri și stări insuportabile, și să o privească drept fata rebelă și sensibilă care era doar în unele momente. Departe de mine să o ador, uneori am detestat-o, m-au întristat poveștile ei din trecut și am simpatizat-o. Dar cam atât.

Acțiunea a fost bine structurată, au fost momente în care am răbufnit în râs, pasaje care mi-au dat de gândit în legătură cu o groază de lucruri pe care le-am ignorat până acum și momente incredibil de tensionate, iar toate acestea au făcut ca întregul roman să fie deosebit de lejer de citit. Cartea e formată din 2 părți: Înainte și După. Înainte totul a fost amuzant și lipsit de griji, chiar dacă ocazional mai apăreau și unele reflecții serioase în legătură cu moartea. După… După totul s-a schimbat. Personajele au devenit mai mature, atmosfera era mai sumbră și, chiar dacă autorul a păstrat același stil și a strecurat câteva situații comice, parcă am citit o cu totul altă carte, tocmai datorită unui eveniment. M-am așteptat ca așa ceva să aibă loc, mi se părea inevitabil, și totuși am fost izbit din plin de forța emoțiilor și gândurilor care vin la pachet cu o asemenea întâmplare. E imposibil să citești Căutând-o pe Alaska și să nu fii șocat, sau cel puțin tulburat, de acel eveniment.

La fel ca Sub aceeași stea, și această carte a avut micile ei defecte care m-au oprit din a-i da nota maximă, dar rămâne o lectură frumoasă, ușoară, cu multe idei despre viață și moarte, o adevărată lecție așternută aproape impecabil pe hârtie. Căutând-o pe Alaska primește un 9/10 și am ciudata senzație că mă voi întoarce la ea cât de curând, atunci când îmi voi dori să citesc ceva deosebit.

HAPPY BOOKAHOLIC

E prima mea leapșa, deci nu vă așteptați la ceva prea grozav :)) Am primit leapșa aceasta de pe  blogul Jurnalul unei cititoare și îi mulțumesc pentru mica provocare. Deci, să trecem la întrebări:

1. Ce iubeşti cel mai mult atunci când cumperi cărţi noi?

Știu că sună clișeic, dar ador mirosul cărților noi (nu cunosc pe nimeni care să spună contrariul). Cum de cele mai multe ori fac comenzi online, aștept cu nerăbdare să-mi vină fiecare colet și să-l deschid. Unele cărți doar le frunzăresc în grabă, la altele mă holbez minute în șir, iar dacă e vorba de cărți pe care mi le doresc neapărat, încerc să-mi stăpânesc entuziasmul și să nu sar în sus de bucurie că le am în sfârșit.

2. Cât de des îţi cumperi cărţi noi?

Aș zice că o dată pe lună, dar depinde de foarte multe lucruri: dacă e o perioadă încărcată (de exemplu sesiunile de la facultate) nu citesc deloc, dar dacă sunt promoții pe care nu le pot refuza, fac eu cumva să comand de mai multe ori într-o lună.

3. Librării sau magazine online?

De ceva vreme îmi cumpăr cărțile exclusiv online. Sunt destul de comod și, cum lucrez, îmi place că nu trebuie să mai pierd vremea hoinărind prin librării (chiar dacă și hoinăritul are farmecul lui) și că primesc cărțile la birou, în ziua următoare după ce am plasat comanda.

4. Ai o librărie preferată?

Libris.ro, mai ales pentru că au mai tot timpul promoții și, poate cel mai important, au transportul gratuit, cărțile sunt în condiții impecabile și nu am avut până acum nicio problemă cu ei.

5. Faci precomenzi?

Am făcut o singură dată, pentru trilogia Jocurile foamei în format paperback.

6. Ai o limită lunară când vine vorba de cumpărat cărţi?

Nu chiar, dat fiind faptul că lucrez, dar totuși încerc să mențin cheltuielile la un nivel cât mai decent.

7. Ai interdicţii la cumpărat cărţi?

După cum spuneam, lucrez, și nu-mi poate spune nimeni ce și cât să cumpăr (evil laugh).

8. Cât de lung este wishlist-ul tău?

Am câteva cărți în whishlist, cele mai multe sunt continuări ale unor romane pe care le-am adorat (volumul 2 din trilogia Grisha, continuarea la Jumătatea rea, etc) sau ale unor autori care m-au fermecat cu stilul lor (John Green, J.K. Rowling, etc.)

9. 3 cărţi din wishlist pe care vrei să le cumperi în momentul ăsta.

Moarte subită, Chemarea cucului și Paper towns.

10. Cine doreşti să mai facă acest tag?

Oricine dorește, pe lângă: Rox Tao, A.M, Regina Buburuză, Furelise, Literarybook, Pentru tine, Jessie, Ankita, Yukiblack, Mariaa Laaura, Lucia Maria Petcu, Palade Ștefana, Deea. Have fun!

DESTINUL E SCRIS ÎN STELE

TITLU: Sub aceeași stea

AUTOR: John Green

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Îşi vor aminti oamenii de mine? Ce sens are viaţa mea? Ce vreau să las în urmă? Deşi un medicament miraculos i-a prelungit viaţa, Hazel Grace Lancaster, în vârstă de 16 ani, are impresia că de când se ştie a fost „în fază terminală”. Însă atunci când fermecătorul Augustus Waters, suferind şi el de aceeaşi boală cumplită, apare la întâlnirile unui grup de suport unde merge Hazel, povestea fetei va fi complet rescrisă. Spirite înrudite, împărţind acelaşi farmec şi acelaşi simţ al umorului, Hazel şi Gus încep o cursă contra cronometru în care învaţă ce înseamnă să iubeşti.

RECENZIE: 

Am auzit foarte multe lucruri bune despre această carte, dar nu m-am decis cu adevărat să o citesc decât în urmă cu 2 săptămâni, după ce internetul a explodat din cauza filmului bazat pe romanul lui John Green. Nu cred că a fost zi în care să intru pe Facebook și să nu dau măcar peste un articol, un citat din carte sau o imagine din film. Așa că, folosind o parte din economiile pentru facultate, mi-am cumpărat Sub aceeași stea (împreună cu alte 3 cărți, vin recenziile cât de curând) și am citit-o într-o zi.

Trebuie să recunosc că am fost fascinat de stilul lui John Green încă de la primele pagini. Totul era atât de simplu, și incredibil de profund în același timp, de nicăieri apăreau rânduri superb scrise, încărcate de metafore unice și, totuși, nu mi-a fost greu să le diger.

Povestea cărții cred că e cunoscută de toată lumea. Avem 2 adolescenți care se luptă cu un dușman nemilos, cancerul, și în același timp încearcă să se bucure de viață pe cât de mult posibil, fiind conștienți că orice moment ar putea fi ultimul pentru ei.

Nu mă dau în vânt după povești de dragoste, recunosc, dar cea dintre Hazel și Augustus a fost cu adevărat deosebită. Am apreciat că autorul a ales să lase relația să se dezvolte natural, frumos, fără să o repezească doar de dragul de a avea cât mai multe scene fierbinți sau săruturi pasionale, cum am observat că e tendința în majoritatea cărților YA. Dar, și există un mare „dar”, după acel prim sărut, mi s-a părut că totul a fost puțin cam grăbit. Adică, am avut parte de acele în jur de 200 de pagini în care Hazel îl cunoștea cu adevărat pe Augustus și invers și se îndrăgosteau, puțin câte puțin în fiecare zi, iar apoi a înghesuit și o scenă de dragoste imediat după acel sărut. Not cool, Green. Not cool.

Lăsând acest detaliu minor la o parte, ultima treime a cărții a fost un adevărat uragan de emoții și trăiri intense pentru că, oricât de mult ne-am fi dorit să fie altfel, cancerul nu e o boală care să ierte. Autorul ar fi putut foarte bine să încheie romanul cu un happy-end care să-i bucure cititorii, dar atunci ar fi pierdut un element important al poveștii: realismul. Pentru că, în viața reală, nu există minuni decât foarte rar, și de multe ori suntem nevoiți să înfruntăm adevărul dureros, acela că nu suntem atât de invincibili pe cât ne-ar face plăcere să credem. Ultimele pagini taie în carne vie, aruncă ulei încins peste sufletul tău și te fac să realizezi că așa e și viața, dură, nemiloasă și neiertătoare.

Aș fi adorat un final fericit pentru personaje, fiindcă îl meritau cu adevărat, și am această idee fixată în minte: dacă viața e nașpa, nu ar trebui să fie la fel și în cărți. Cred în happy-end cu tărie și iubesc când poveștile au parte de asemenea concluzii, însă nu toată lumea gândește la fel și un astfel de duș cu apă rece este oarecum bine-venit, o trezire la realitate.

Personajele principale mi s-au părut bine realizate, dar am câteva plângeri și la acest capitol. Hazel a fost departe de eroina perfectă din alte romane. Cu picioarele pe pământ, realistă și obsedată de acea carte pe care a citit-o de atâtea ori, trăsături care i-au conturat caracterul puternic. Mi-a plăcut de Hazel pentru că avea unele momente în care gândea și se comporta ca un adult, dar mai ales datorită înțelepciunii cu care privea boala și modul în care a acceptat inevitabila întâlnire cu moartea. Augustus, pe de altă parte, mi s-a părut prea perfect. Mereu avea cuvintele la el (și ce mai cuvinte, nu e de mirare că toate fetele și-l doresc pe post de iubit) și se comporta parcă ireal. Nu spun că nu l-am îndrăgit, doar că în contextul acestei povești dureros de realistă, el ieșea în evidență ca neoanele unei firme în toiul nopții. Despre celelalte personaje nu prea am ce să spun, și-au jucat rolul și cam atât. Nu au ieșit în evidență, nu au deraiat de la șablonul clasic impus (părinte, prieten), fără ele povestea nu ar prea fi avut de suferit (cel puțin asta cred eu). Totul s-a învârtit în jurul celor doi, fără prea mare atenție acordată personajelor secundare.

Deși la început priveam Sub aceeași stea cu scepticism și aveam impresia că este overrated, după ce am citit-o am ajuns la concluzia că își merită laudele primite. John Green devine, încetul cu încetul, unul din autorii mei preferați asta datorită simplității cu care învăluie temele serioase. Îi dau cărții un 9/10, asta pentru că a avut unele mici… imperfecțiuni. Ah, și să nu uit, dacă decideți să citiți cartea, să aveți pregătite câteva pachete de șervețele!

POVESTEA CELUI MAI CUNOSCUT VAMPIR

TITLU: Dracula

AUTOR: Bram Stoker

PUBLICAT DE: Adevărul (pentru ediția citită de mine)

RECENZIE:

Intoxicat de lecturile cu vampiri exagerat de romantici, m-am hotărât să citesc romanul lui Bram Stoker pentru a vedea o altfel de abordare a creaturilor nopții. Deși pe unele pagini web era descris drept „un roman profund erotic”, Dracula mi s-a părut mai mult un carusel de situații înfricoșătoare, momente de liniște, urmăriri pline de suspans și un gram de dragoste.

Structurat pe mai multe capitole, fiecare povestit prin pagini din jurnalele personajelor sau articole de ziar, Dracula te aruncă direct în miezul acțiunii și îți arată spaimele nopții prin ochii neștiutori ai unor bieți oameni de rând.

Acțiunea începe când Jonathan Harker, un avocat la o firmă londoneză, călătorește spre inima Carpaților, pentru a-i da unui anumit conte Dracula să semneze actele pentru proprietatea recent cumpărată de către acesta în Londra. Până să ajungă în Transilvania, Jonathan trece prin mai multe peripeții care îi vor testa credința și capacitatea de a accepta existența supranaturalului. Nici după ce se întâlnește cu distinsul conte și este invitat să rămână o perioadă mai îndelungată în castelul acestuia lucrurile nu se dovedesc prea îmbucurătoare. Castelul este straniu, parcă bântuit, iar contele îi impune ca pe timpul nopții să rămână în camera lui. Jonathan nu-l ascultă și devine martorul răului care sălășluiește de secole între pereții reci ai fortăreței. După această parte, cartea devine ceva mai liniștită. Acțiunea se mută în Londra, unde Minna, logodnica lui Jonathan, își petrece timpul cu cea mai bună prietenă a sa, Lucy. Lucy nu își dorește nimic mai mult decât să se căsătorească, însă e destul de indecisă în legătură cu pretendentul pe care să-l aleagă din cei 3 dornici să o ia de soție. Întâmplări stranii încep să se petreacă, iar destinul personajelor va atârna de un fir de ață.

Recunosc că am citit cartea cu sufletul la gură, mai ales capitolele lui Jonathan din Transilvania care au fost de departe cele mai bune, pentru că reușeau să creeze acea stare de „vreau mai mult” la fiecare sfârșit de capitol. Am adorat să văd o față a vampirilor pe care o credeam uitată, latura lor de vânător, de creatură a întunericului. Romanul plusează la capitolul personaje, toate fiind superb conturate și ancorate în realitate, reacționând exact așa cum te-ai aștepta să facă o persoană normală dacă e pusă într-o astfel de situație. Iar câteva sunt deja prezente în pop-culture, cele mai bune exempe fiind însuși contele Dracula și doctorul Van Helsing. Pe bune, e cineva care să nu fi auzit măcar de unul dintre ei?

Deși mi-a plăcut la nebunie cartea, nu cred că e pentru toată lumea, asta datorită modului în care e scrisă. Unii s-ar putea să găsească această abordare „jurnal – tăieturi din ziar” oarecum bizară, iar acest lucru ar putea tăia din plăcerea lecturii. Oh, mai sunt și acele exprimări specifice secolului al XIX-lea pe care le-am găsit greoaie. Totuși, Dracula rămâne piatra de temelie a literaturii cu și despre vampiri și niciodată nu-și va pierde valoarea. Din partea mea, cartea are un 9,5/10.

ÎMPOTRIVA SORȚILOR

TITLU: Jocuriel foamei (Jocurile foamei #1)

AUTOR: Suzanne Collins

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Ai putea supraviețui în sălbăticie, de unul singur, când toți cei din jur fac tot ce pot ca să nu apuci dimineața următoare? Într-un viitor postapocaliptic, peste ruinele unui continent cunoscut odată ca America de Nord se întinde națiunea Panem. Ca simbol al puterii Capitoliului asupra celor douăsprezece districte conduse cu o mână de fier, în fiecare an este organizat un concurs sadic și sângeros – Jocurile Foamei. Douăzeci și patru de adolescenți sunt răpiți de lângă familiile lor și aruncați în lupta pe viață și pe moarte, televizată în direct și urmarită cu frenezie. Doar unul dintre ei se va întoarce acasă faimos, bogat și… viu. Cine va câștiga cursa nebună pentru supraviețuire? „Pur și simplu am citit fără să mă pot opri! […] O lectură înrobitoare.” – Stephen King

RECENZIE:

La începutul lui 2013 apărea pe net un trailer. Pelicula se numea The Hunger Games: Catching Fire și era continuarea unui film pe care l-am văzut și care mi-a plăcut. Am dat un play din curiozitate trailerului și am rămas mască. Știam ce aveam de făcut. La mai puțin de o săptămână după, coletul cu trilogia Jocurile foamei a ajuns la mine.

Distopia lui Suzanne Collins a fost prima mea întâlnire cu astfel de cărți. La început am fost sceptic că aș putea citi cartea, tocmai din cauză că acțiunile sunt prezentate la persoana întâi prezent, un stil pe care nu l-am mai întânit până în acel moment și mi s-a părut oarecum ciudățel. Dar acțiunea romanului se desfășura într-un ritm atât de alert și amețitor încât am lăsat imediat la o parte preconcepțiile și am devorat cartea.

Într-un viitor post apocaliptic, ceea ce noi cunoaștem acum drept America de Nord a devenit Panem, o națiune împărțită în 12 districte conduse cu o mână de fier de nemilosul Capitoliu. În fiecare an, pentru a marca înfrângerea rebelilor care s-au revoltat împotriva Capitoliului, sunt organizate Jocurile foamei. O întrecere barbară, sângeroasă și deosebit de crudă, Jocurile sunt televizate astfel încât fiecare cetățean al Panemului să-i vadă pe cei 24 de tineri cum se luptă până la moarte. Din fiecare district sunt alese două tributuri, o fată și un băiat până în 18 ani, care se vor bucura pentru un timp de opulența Capitoliului, înainte de a fi trimiși în arenă. Acțiunea începe când Katniss Everdeen se oferă să participe la Jocuri în locul surorii sale, Prim, care fusese aleasă inițial. Împreună cu Peeta, băiatul brutarului din districtul 12, mentorul lor, Haymitch – fost câștigător al Jocurior și excentrica Effie Trinket, Katniss ajunge în Capitoliu, unde face o impresie puternică și este de îndată privită drept cel mai de temut dintre concurenți, asta datorită capacității sale de a trage cu arcul și a firii sale dificile, atât de rar întâlnită la un tribut.

Jocurile în sine au fost foarte antrenante și pline ochi cu momente în care tensiunea atingea cote uimitoare. Deși nu atât de sângeroase pe cât le cataloghează majoritatea cititorilor, Jocurile au avut acel element de șocant și tulburător care nu mă lăsa să opresc lectura. Ce mi-a plăcut în mod deosebit a fost felul în care Capitoliul se juca cu mintea lui Katniss în ultima „rundă”.

Finalul însă mi s-a părut puțin forțat și, într-un anumit fel, chiar nerealist, dar o să vă las pe voi să-l descoperiți (asta în cazul în care nu ați citit deja cărțile sau văzut filmul).

În spatele cuvintelor și al acțiunilor personajelor am avut impresia că se ascunde un mesaj despre societatea actuală în care trăim, despre controlul pe care mass media îl are asupra noastră fără ca noi să știm și despre cum persoanele aflate la putere simt acea nevoie de a le arăta celorlați exact cât valorează în ochii lor. Deși e ficțiune, scenariul din Jocurile foamei ar putea deveni realitate peste ani și ani.

Personajele mi-au plăcut, în special cele secundare. Haymitch, Cinna și Effie au dat culoare lecturii și mi-au ajuns la suflet, fie prin momentele comice sau prin ajutorul pe care i-l acordau lui Katniss. Peeta nu a prea strălucit, dar chiar și așa am ajuns să-l îndrăgesc și să țin cu el. Eroina, Katniss, mi s-a părut foarte bine realizată. E exact acel gen de persoană care a trăit toată viața ei în condiții mai puțin decât decente și care, aruncată într-o confruntare pe viață și pe moarte, face tot posibilul să supraviețiuască.

Jocurile foamei este o carte pe care nu o poți lăsa din mână, cu o premisă foarte bună care pune bazele unei trilogii memorabile. Chiar dacă au fost unele lucruri care nu mi-au plăcut chiar atât de mult, iar unele detalii au părut oarecum grăbite, recomand romanul lui Suzanne Collins cu încredere. Jocurile foamei primește un 8,5/10 din partea mea.