REMINDS ME… TAG

reminds-me

Am primit acest tag din partea Loredanei M. (mii de scuze pentru întârziere, dar… sesiune) căreia îi mulțumesc foarte mult pentru nominalizare – chiar mi-a fost dor de o leapșa. Să începem! 😀

Iată care sunt regulile:

 – amintește în articol persoana care te-a provocat la TAG.

 – pentru fiecare „amintire” propusă alege câte o carte citită și argumentează în câteva cuvinte.

 – dacă nicio carte citită nu corespunde unei „amintiri”, poți alege una din cărțile pe care dorești să le citești, dar să precizezi acest aspect.

 – găsește alte 5 sau 10 „amintiri” (cât te ține inspirația).

 – lipește eticheta pe alte 5 sau 10 bloguri (provoacă mai departe).

Și… întrebările:

  1. O carte care îți amintește de copilărie.

Pe lângă atlasele pe care le împrumutam de la bibliotecă și cărțile cu basme (românești sau nu), Fram, ursul polar îmi aduce aminte de perioada în care nu prea citeam, iar faptul că am „dat gata” o carte de 200 și ceva de pagini în două zile era ceva de lăudat (și m-am lăudat cu asta, oh da!).

fram-ursul-polar

  1. O carte care îți amintește de școală.

Baltagul, ewww. Nu m-am prea omorât cu lectura pe când eram la școală, dar într-un an (cred că înainte de a șaptea) m-am încăpățânat să citesc ceva din programa școlară, am ales Baltagul și… oh, God, the regrets!

baltagul

  1. O carte care îți amintește de mâncare.

Aici voi alege seria Harry Potter. Știu că pare puțin ciudat, dar cei care au citit-o știu prea bine cât de apetisante erau mâncărurile de la Hogwarts sau cele pregătite de doamna Weasley (și cum ne făcea J.K. Rowling să salivăm la fiecare banchet de început de an).

colectia-pachet-harry-potter

  1. O carte care îți amintește de vacanță.

Nu mi-e rușine să recunosc: am citit Twilight și chiar mi-a plăcut. Bine, poate că acum aș privi întraga serie ceva mai critic, dar și-a făcut job-ul și a reînsuflețit pofta de citit după ultimul volum din HP. Îmi amintesc de primul volum, și cum l-am citit într-una dintre acele vacanțe dintre semestre, dar și de Zori de zi, pe care am avut norocul să pun mâinile în vacanța de vară, într-o perioadă în care ploile păreau să nu se mai oprească.

zori-de-zi

  1. O carte care îți amintește de o carte.

O să trișez puțin și o să aleg o carte pe care nu am citit-o, dar pe care nici nu vreau să o citesc. Știu că probabil o să-mi sară lumea-n cap, dar eu de fiecare dată când aud de Divergent nu mă pot abține să nu mă gândesc la Jocurile foamei. Sorry.

divergent

  1. O carte care îți amintește de sărbători.

O poveste haiosă, doar din cauză că am citit-o de Paști, anul trecut 😀

o-poveste-haioasa

  1. O carte care îți amintește de o țară asiatică (și ce țară).

Cum nu am citit chiar atât de mulți autori asiatici, o să aleg Pădurea norvegiană a lui Haruki Murakami. Ah, și îmi amintește de Japonia (duuuh!).

padurea-norvegiana

  1. O carte care îți amintește să iubești.

Daneza. Mi-a plăcut că, în ciuda faptului că ar fi putut foarte bine să se axeze pe elementele controversate ale vieții lui Lili Elbe (până la urmă, a fost printre primele persoane care a trecut printr-o operație de schimbare de sex), autorul a ales să scrie o carte despre dragostea nemărginită dintre Einar/Lili și Greta.

daneza

  1. O carte care îți amintește că trebuie să faci o schimbare.

Jocurile foamei? Dar sunt prea leneș pentru a mă mișca din fața calculatorului, darămite să stârnesc o revoluție, so…

jocurile_foamei

  1. O carte care îți amintește de tine.

Cartea mea, Atins de întuneric, pe care sper să o public cât mai repede.

Penultima regulă spune așa „găsește alte 5 sau 10 «amintiri» (cât te ține inspirația)”. 5 să fie!

– o carte care îți amitește de pizza;

– o carte care îți amintește de un film (fără ecranizări);

– o carte care îți amintește de matematică (câh!);

– o carte care îți amintește de istorie;

– o carte care îți amintește de un joc video (din nou, fără jocuri video inspirate din cărți).

Dacă mai e cineva care nu a răspuns la întrebările astea… sunteți invitații mei 😀

R.I.P. 2014

2014 s-a încheiat (de ceva vreme…), așa că am acceptat provocarea lansată de Ghanda și am răspuns unor întrebări legate de anul ce tocmai a trecut. Le postez acum, pentru că următoarele 3 săptămâni se anunță de coșmar (un cuvânt: sesiune -_- )

rip2014

1) Care este cea mai fericită amintire din anul 2014?

Momentul când l-am primit pe mititelul ăsta:

2014-12-13 16.13.04

Îl cheamă Jonathan, acum are în jur de 5 luni (l-am primit în septembrie), e mai eficient decât o sonerie și, oricât de mult m-ar scoate din sărite uneori, nu pot să fiu supărat pe el.

2) Care e cel mai trist lucru care ţi s-a întamplat anul trecut?

Au fost unele momente mai grele pe care a trebuit să le depășesc, dar nu le pot numi chiar „triste”. Dacă stau să le compar cu nenorocirile care se întâmplă zi de zi în jurul nostru, chiar nu prea am de ce să mă plâng.

3) Care este cuvântul care rezumă cel mai bine anul care abia s-a încheiat?

Cred că REUȘITĂ – am scăpat cu bine de primul an de facultate și am terminat un proiect tare drag mie, care mi-a „consumat” ultimii 2 ani din viață.

4) Ce dorinţă ţi s-a împlinit anul trecut?

Niciuna, sincer :)))

5) Care este realizarea pe care nu vrei s-o uiţi?

Experiența prin care am trecut cât timp am lucrat la proiectul despre care vorbeam mai sus.

6) Câte cărţi ai citit anul trecut?

Cred că în jur de 30, nu mai țin minte exact numărul.

7) Care a fost cea mai bună carte citită în 2014?

Nu mă pot decide între Hoțul de cărți și Fata dispărută. Ambele au fost speciale: una m-a ținut cu sufletul la gură, iar celaltă m-a făcut să plâng ca un copilaș. Deci, da…

8) Dar autorul care te-a impresionat cel mai mult?

Cred că aici voi spune Markus Zusak.

9) Care e cel mai frumos citat pe care l-ai descoperit anul trecut?

„Nu știi nimic, Jon Snow!”, dar parcă sună mai bine în engleză…

you-know-nothing

10) Care carte citită anul trecut ţi-a displăcut/te-a dezamăgit cel mai tare?

nymphette_dark99 de Cristina Nemerovschi a fost una dintre cele mai oribile „cărți” citite de mine vreodată, iar cel mai mult m-a dezamăgit Carrie de Stephen King (mă așteptam la mai mult).

11) Care este cel mai bun film pe care l-ai văzut în 2014?

Oho, aici mă simt ca peștele în apă. Pentru mine, 2014 a fost un an în care am văzut multe filme bune, dar și câteva mai puțin bune. O să aleg 2 filme, așa cum am făcut și în cazul cărților, pentru că nu mă pot decide. Primul ar fi Dawn of the planet of the apes (am făcut și o mică recenzie aici), un blockbuster cum rar mai vezi în zilele noastre.

dawn-of-the-planet-of-the-apes

La egalitate cu acesta e How to train your dragon 2, una dintre cele mai bune animații văzute de mine, o continuare magnifică a primului film (sper să câștige și la Premiile Oscar, o merită).

how_to_train_your_dragon_2

12) Care este cea mai frumoasă melodie pe care ai descoperit-o în 2014?

Kodaline – All I Want

13) Regreţi ceva de anul trecut?

Ummm… nu.

14) Ce ai învăţat din experienţa adunată în anul care s-a încheiat?

Că răbdarea e printre cele mai importante virtuți.

Bonus: 15) Scrie o dorinţă pentru anul 2015.

Să îmi public romanul, Atins de Întuneric  😉

Dacă mai sunt persoane care nu au răspuns la întrebări, le invit să o facă.

BACK TO SCHOOL

Am primit provocarea din partea Ghandei și, așa cum îmi e obiceiul, abia acum am reușit să o postez. Scuze pentru întârziere!

back_to_school

Reguli:

1. Încorporați imaginea tag-ului în postarea voastră.

2. Dați tag-ul mai departe.

3. Nu menționați aceleași cărți de două ori.

4. Postați link-ul cu leapșa completată pe blogul Padeniye, mai cu exactitate AICI.

1. ROMÂNĂ: Luați cartea preferată de anul acesta și deschideți-o la pagina 100, alineatul al treilea. Scrieți mai jos ceea ce se află acolo, menționând de unde ați luat fragmentul.

„Lady Olenna devenea nerăbdătoare.” – George R.R. Martin, Iureșul săbiilor

2. GEOGRAFIE: Ați citit anul acesta (sau în decursul a doi ani) vreo carte cu o copertă verde, sau care să aibă pe ea ceva legat de natură? Dacă da, puneți o fotografie cu ea.

Are suficient verde?

2014-09-25 07.57.09

Nu? Bine… Dar acum?

2014-09-25 07.57.27

3. ISTORIE: Vă plac biografiile sau cărțile care tratează ceva din istorie? Care este ultima carte pe care ați citit-o, care să urmărească astfel de subiecte?

Citesc strict ficțiune, iar cea istorică e jos, jos în topul preferințelor mele. Cred că în categoria asta aș putea încadra Abaddon exterminatorul de Ernesto Sabato.

4. SPORT: Să faci sport este un lucru benefic corpului, te împrospătează și-ți dă o stare fresh după; în ciuda faptului că ești obosit de mori, tot te vei simți mai bine. Ce carte fresh, ușor de citit, ați lecturat, și care v-a plăcut?

Sub aceeași stea de John Green. Ușor de citit? Bifat. Relaxantă? Bifat (în mare parte). Te simți ca naiba după? Bifat.

5. MATEMATICĂ: Chiar dacă matematica nu este o materie agreată de multă lume, tot trebuie să o faci, chiar dacă durează mai mult timp să o înțelegi. La ce carte ți-ar fi foarte greu să renunți, pentru a învăța?

Ewww, matematică. Și acum am coșmaruri cu integrale și derivări… Of, îmi amintesc cât de greu mi-a fost să nu deschid Moștenirea de Cristopher Paolini din cauza nenorocitului de bacalaureat!

6. DESEN: Să desenzi, să pictezi, a fost mereu o activitate care te relaxa în timpul generalei, dar chiar și în liceu pentru unii. Culorile îți dădeau imaginație, așa că: Ce copertă a unei cărți o urăști din tot sufletul, și ai vrea să o schimbi, dacă ai avea ocazia?

Chiar nu îmi vine nimic în minte acum, scuze :))

7. BIOLOGIE: Tuturor ne plac animalele, și nu cred că există cineva care să nu iubească un animal, oricât de drăguț sau înspăimântător ar fi el. Postați mai jos o imagine a unei cărți în care apar astfel de vietăți.

Bernie Kosar FTW!!!

puterea_celor_sase

8. ENGLEZĂ: Mulți cititori au în bibliotecă literatură internațioanlă, așa că presupun că printre sumedeniile de cărți, se strecoară și un autor preferat. Ce scriitor american sau englez vă place cel mai mult? Descrieți-i ideile în trei cuvinte, sau modul de-a scrie.

J.K. Rowling, fără îndoială. Magic. Amuzant. De neuitat (am trișat puțin, asta e).

9. MUZICĂ: Să asculți muzică este ceva relaxant, care te face să zâmbești, iar cea împletită cu cititul este cu atât mai bună. Aveți vreo carte care să vă fi făcut să cântați (la figurat) de fericire, atunci când ați terminat-o? Sau o melodie care să o fi descoperit în vreo carte?

Cred că Harry Potter și Ordinul phoenix. De ce? Eram pe a șasea când am citit cartea pentru prima dată și, dat fiind faptul că depășește 800 de pagini, am fost mai mult decât mulțumit de mine pentru reușita de a lectura până la sfârșit un asemenea „monstru”.

10. DORINȚĂ: Sunt ferm convinsă că există o carte pe care vă doriți foarte mult să puneți mâna. Care este aceea și de ce vreți atât de mult să o citiți?

În bibliotecă mă așteaptă Regatul furtunilor de Leigh Bardugo, doar că alte cărți au prioritate în momentul de față. Îmi doresc să o citesc pentru că mi-a plăcut la nebunie primul volum al seriei și tot aud în stânga și în dreapta cât de uimitor e acest roman.

Dau mai departe acest tag Emiliei, lui Rox și Alinei. Have fun!

BEHIND THE BLOG

behind_the_blog

Am primit acest tag din partea lui Jessie și îi mulțumesc pentru asta.

Regulile sunt următoarele:

– trebuie să răspunzi sincer.

– trebuie să iei imaginea tag-ului și s-o încorporezi în postarea ta.

– tăguiește cât mai mulți din blogării tăi favoriți/care îți plac foarte mult :)).

Cerintele vor fi 7 întrebări universale (pe care le ia toată lumea) și 4 (sau mai multe) lucruri pe care vrei tu să le stie lumea.

Perfect! Să începem:

1. Din ce oraș esti?

Locuiesc la 8 kilometri de Sibiu.

2. Câți ani ai?

21.

3. Care e mâncarea ta preferată? Dar dulcele preferat?

Hmmm, aș spune pizza, dar îmi plac la nebunie pastele la cuptor. Cât despre dulce, orice are ciocolată și/sau zmeură.

4. Care e cel mai mare vis al tău?

Să ajung să-mi public cartea.

5. Cea mai mare frică a ta este:

Nu știu, până acum nu am stat să mă gândesc la asta…

6. Care este citatul tău preferat, dar moto-ul?

Wise words from Dumbledore:

citat7. Aici o (sau mai multe) întrebare/i pusă/e de cititorii tăi, revino cu un edit.

 

Câteva lucruri despre mine:

– îmi place să gătesc, de vreo 7 ani îmi fac singur mâncarea;

– când vine vorba de cărți, primele 50 de pagini sunt decisive pentru mine și pe baza lor aleg să continui sau să abandonez lectura;

– de la un timp, nu am chef să citesc în cursul săptămânii și îmi aglomerez fiecare weekend cu o carte;

– tot așa, de la un timp, nu am răbdare să mă uit la un film sau la un episod dintr-un serial în întregime, trebuie să fac și atceva în același timp, fie că mă joc pe tabletă, stau pe facebook sau fac curățenie;

– de mai mult de un an am început să și scriu, mulțumită unei inspirații de moment și de fiecare dată când am un vis mai ciudat sau se întâmplă ceva interesant în jurul meu, fac cumva să imortalizez momentul într-o povestire scurtă.

Aștept întrebările voastre pentru punctul 7 ^_^

Pasez aceste întrebări către: Rox, Vanilla Moon, Alex, Arachne, Ghanda , Ankita, Furelise, Regina buburuză și tuturor celor care sunt interesați.

Sper să ajungem să ne cunoaștem mai bine.

SUMMER IN A BAG OF BOOKS

tag

Nu mi-a venit să cred când am văzut că am primit leapșa aceasta de la 3 persoane. 3!!! Aveți aici link-urile către blogurile Meduza blândă, Umbrele cărților și Jurnalul unei cititoare, ca să vedeți și alte răspunsuri la niște întrebări deosebit de interesante. Fără să ne mai lungim cu vorba, să-i dăm drumul.

Reguli:
 
– selectaţi în tag cărți citite recent (în ultimii 1-2 ani),
– incorporaţi în postare imaginea tag-ului,
-dați tag-ul mai departe.

1. DRUMUL CĂTRE MARE: o carte pe care ai așteptat de mult să o citești.

Eu sunt numărul patru de Pittacus Lore. Mi-a atras atenția încă de când a apărut, am uitat de ea pentru o vreme, iar pe la sfârșitul anului trecut am primit-o în urma unui schimb de cărți. Mi-au trebuit 6 luni ca să mă pot apuca de ea (plus cei 3 ani de când a apărut), dar așteptarea a meritat.

2. RĂSĂRIT DE SOARE: cartea la a cărei lectură abia așteptai să te întorci după ce te trezeai dimineața.

Întreaga sagă Cântec de gheață și foc a lui George R.R. Martin. Aveam atât de multe întrebări în legătură cu destinele personajelor încât abia așteptam să se crape de ziuă ca să pot relua lectura. Până acum am făcut recenzii primelor 2 volume: Urzeala tronurilor și Încleștarea regilor.

3. APUS DE SOARE: o carte pe care ai stat să o citești noaptea.

Cimitirul animalelor de Stephen King. Spre sfârșit, am fost atât de captivat de carte încât am rămas treaz mult după miezul nopții ca să o termin. Nu cred că a fost cea mai înțeleaptă alegere, dat fiind faptul că a doua zi trebuia să merg la muncă și că pe la sfârșit am dat peste o scenă cu adevărat înfiorătoare.

4.PERLA DIN SCOICĂ: o carte de la care nu aveai mari așteptări, dar pe care ai considerat-o excepțională după ce ai terminat-o.

Deși mi-a fost recomandată cu căldură, nu cred că mă așteptam ca Șoareci și oameni de John Steinbeck să-mi placă atât de mult, mai ales că nu sunt adeptul literaturii clasice. Dar, ce să vezi, am adorat-o :))

5. ARSURĂ DE SOARE: o carte care te-a enervat rău, cu care ai avut o experiență neplăcută.

Pfoai,  Nu plânge sub clar de lună de Heather Davis. Habar n-am cum de am reușit să citesc cartea asta…

6. VALURILE MĂRII: o carte care a fost multă vreme pe val și care ți-a plăcut și ție.

Sub aceeași stea de John Green. Multă vreme am crezut că e prea overrated cartea asta, dar mi-am schimbat opinia după ce am citit-o.

7. CANICULĂ: o carte care ți-a dat bătăi de cap, pe care ai citit-o greu.

Orașul îngerilor căzuți de Cassandra Clare. Nu mi-a venit să cred cât de mult a scăzut calitatea seriei după al treilea volum.

8. BRIZA MĂRII: o carte simplă, pe care o consideri lectura ideală pentru vacanță.

nymphette_dark99 de Cristina Nmerovschi. Se citește ușor, e la fel de ușor de înțeles, dar nici nu rămâi cu nimic după.

9. BRONZ: o carte care a lăsat o amprentă asupra ta.

Hoțul de cărți de Markus Zusak. E printre preferatele mele, o recomand oricui și de câte ori am ocazia. E perfectă.

10. VACANȚA DE VARĂ: o carte care ți-a plăcut mult, dar apoi ai regretat că ai terminat-o așa repede.

Regatul umbrelor, de Leigh Bardugo. În mare pentru că încă aștept cel de-al doilea volum.

Toată lumea e invitată să răspundă la cele 10 întrebări, fără excepție. Și, ca o notă de încheiere, fiți pe fază. Săptămâna aceasta urmează o surpriză 😀