SĂ RESCRIEM LEGENDELE!

TITLU: Epic. Legende fantasy

AUTOR: John Joseph Adams (editor)

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Epic. Legende fantasy cuprinde 17 proze scrise de unii dintre cei mai faimoşi autori moderni: George R. R. Martin, Terry Brooks, Ursula K. Le Guin, Robin Hobb, Orson Scott Card, Tad Williams ş.a.

RECENZIE:

Pentru mine, nimic nu se compară cu sentimentul acela pe care ți-l oferă o carte (sau o serie) fantasy bună. Așa că, imaginați-vă cât de uimit am fost să descopăr aceeași senzație, dar de 17 ori mai puternică!

Continuarea vă așteaptă la un simplu click pe imaginea de mai jos  😀

AVENTURILE UNUI CÂINE CU SUFLET DE OM

TITLU: Dominic. Un câine cu suflet de aur și nervi de oțel

AUTOR: William Steig

PUBLICAT DE: Editura Arthur

DESCRIERE: Dominic este povestea unui câine vesel, curios și însetat de aventură care pleacă într-o bună zi în lume să-și caute norocul. Iubește viața, natura, este foarte galant cu doamnele și adoră să cânte la piccolo. Pe drum întâlnește o vrăjitoare-crocodil, un drac de mare care îi dăruiește o suliță, se luptă vitejește cu o gașcă de ticăloși, îi ajută pe alții mai nefericiți ca el și-și face o groază de prieteni. Vestea despre curajul nemaivăzut, entuziasmul și generozitatea acestui câine se răspândește ca fulgerul și Dominic devine o legendă vie. Acest câine remarcabil o să vă facă să vă gândiți serios la ce înseamnă viața și moartea, la rolul artei, la natura binelui și a răului, la pericolele bogăției nemăsurate, la prietenie și dragostea adevărată. La finalul aventurilor sale magice, comice și pline de acțiune, veți descoperi că este imposibil să nu vă fi îndrăgostit de Dominic.

RECENZIE:

Cărțile pentru cei mici pot fi o surpriză plăcută chiar și pentru adulți, în special pentru cei dornici să evadeze pentru câteva ore într-o lume a inocenței, în care încă mai există onoare, altruism și curaj fără margini.

Continuarea vă așteaptă la un simplu click pe imaginea de mai jos  😀

R.I.P. 2014

2014 s-a încheiat (de ceva vreme…), așa că am acceptat provocarea lansată de Ghanda și am răspuns unor întrebări legate de anul ce tocmai a trecut. Le postez acum, pentru că următoarele 3 săptămâni se anunță de coșmar (un cuvânt: sesiune -_- )

1) Care este cea mai fericită amintire din anul 2014?

Momentul când l-am primit pe mititelul ăsta:

Îl cheamă Jonathan, acum are în jur de 5 luni (l-am primit în septembrie), e mai eficient decât o sonerie și, oricât de mult m-ar scoate din sărite uneori, nu pot să fiu supărat pe el.

2) Care e cel mai trist lucru care ţi s-a întamplat anul trecut?

Au fost unele momente mai grele pe care a trebuit să le depășesc, dar nu le pot numi chiar „triste”. Dacă stau să le compar cu nenorocirile care se întâmplă zi de zi în jurul nostru, chiar nu prea am de ce să mă plâng.

3) Care este cuvântul care rezumă cel mai bine anul care abia s-a încheiat?

Cred că REUȘITĂ – am scăpat cu bine de primul an de facultate și am terminat un proiect tare drag mie, care mi-a „consumat” ultimii 2 ani din viață.

4) Ce dorinţă ţi s-a împlinit anul trecut?

Niciuna, sincer :)))

5) Care este realizarea pe care nu vrei s-o uiţi?

Experiența prin care am trecut cât timp am lucrat la proiectul despre care vorbeam mai sus.

6) Câte cărţi ai citit anul trecut?

Cred că în jur de 30, nu mai țin minte exact numărul.

7) Care a fost cea mai bună carte citită în 2014?

Nu mă pot decide între Hoțul de cărți și Fata dispărută. Ambele au fost speciale: una m-a ținut cu sufletul la gură, iar celaltă m-a făcut să plâng ca un copilaș. Deci, da…

8) Dar autorul care te-a impresionat cel mai mult?

Cred că aici voi spune Markus Zusak.

9) Care e cel mai frumos citat pe care l-ai descoperit anul trecut?

„Nu știi nimic, Jon Snow!”, dar parcă sună mai bine în engleză…

10) Care carte citită anul trecut ţi-a displăcut/te-a dezamăgit cel mai tare?

nymphette_dark99 de Cristina Nemerovschi a fost una dintre cele mai oribile „cărți” citite de mine vreodată, iar cel mai mult m-a dezamăgit Carrie de Stephen King (mă așteptam la mai mult).

11) Care este cel mai bun film pe care l-ai văzut în 2014?

Oho, aici mă simt ca peștele în apă. Pentru mine, 2014 a fost un an în care am văzut multe filme bune, dar și câteva mai puțin bune. O să aleg 2 filme, așa cum am făcut și în cazul cărților, pentru că nu mă pot decide. Primul ar fi Dawn of the planet of the apes (am făcut și o mică recenzie aici), un blockbuster cum rar mai vezi în zilele noastre.

La egalitate cu acesta e How to train your dragon 2, una dintre cele mai bune animații văzute de mine, o continuare magnifică a primului film (sper să câștige și la Premiile Oscar, o merită).

12) Care este cea mai frumoasă melodie pe care ai descoperit-o în 2014?

Kodaline – All I Want

13) Regreţi ceva de anul trecut?

Ummm… nu.

14) Ce ai învăţat din experienţa adunată în anul care s-a încheiat?

Că răbdarea e printre cele mai importante virtuți.

Bonus: 15) Scrie o dorinţă pentru anul 2015.

Să îmi public romanul, Atins de Întuneric  😉

Dacă mai sunt persoane care nu au răspuns la întrebări, le invit să o facă.

SECRETE, MINCIUNI ȘI TRĂDĂRI

     

TITLU: Provocarea – vol. 1 și 2 (Rephelimii #1)

AUTOR: Simona Stoica

PUBLICAT DE: Editura Herg Benet

DESCRIERE: Foc și Cenușă. Lumină și Întuneric. Pasiune și Obsesie. În străvechea cetate din Haven, Rephelimii, un grup de asasini conduși și instruiți de Azazeal Vellenhall, încearcă să împiedice declanșarea unui război cu Cele Zece Orori. Jack Harper, liderul lor, este trimis dincolo de Voal, pentru a o găsi pe nepoata lui Azazeal – tânăra Desiree, cea de a Treia Cheie a Havenului. Însă când descoperă misterele care înconjoară conacul Wolfmaner și cine e răspunzator pentru crimele săvârșite în urmă cu 150 de ani, Desiree refuză să își accepte moștenirea și să înfrunte trecutul. Jack nu are de gând să renunțe și ar face orice ca să salveze Havenul. Îi va câștiga încrederea, o va minți și o va seduce pentru a-și îndeplini misiunea. Provocarea a fost acceptată.

RECENZIE:

Ador genul fantasy. Cu el mi-am început minunata călătorie în lumea cărților și, chiar dacă în ultima vreme am încercat să diversific pe cât posibil genurile literare, nu pot refuza o incursiune într-o lume populată de ființe uluitoare și oameni cu puteri speciale. Când Simona m-a întrebat dacă aș dori să-i citesc romanul de debut, am fost cât de poate de entuziasmat și am acceptat Provocarea fără să clipesc, imaginea unei noi aventuri fiind mult prea tentantă ca să-i rezist.

Prologul începe cu niște versuri în care este descrisă o poveste înțelesuri ascunse. Nu sunt un fan al poeziilor, așa că nu prea am agreat felul în care autoarea a ales să ne introducă în lumea Rephelimilor. După aceea, urmează o continuare promițătoare a acestuia, care pare să aducă puțină lumină asupra poeziei, dar în același timp stabilește regulile jocului ce va urma. Personajele dubioase nu încetează să apară (Azazeal, tot nu mă încred în tine!), iar Jack Harper, misteriosul lider al și mai misterioșilor Rephelimi, intră în scenă și primește o misiune, o provocare, pe care o și acceptă. El trebuie să o găsească pe Desiree, o tânără care nu are habar de moștenirea sa și își trăiește viața departe de Haven, locul de origine al Rephelimilor, și nu numai. Dar, când o serie de evenimente ciudate au loc în Wolfcraft, iar Desiree și grupul ei de prieteni sunt prinși în inima unei tornade a supranaturalului, fata descoperă adevărul și încearcă să-și depășească temerile față de propriile puteri, neîncrederea pe care începe să o aibă față de cei pe care îi considera prieteni și sentimentele față de un asasin.

Provocarea este un roman amplu, împărțit în 2 volume. Deși sunt părți ale aceleiași cărți, la sfârșitul fiecărui volum am avut impresia că am citit un roman întreg și de sine stătător, iar pentru acest lucru o felicit pe Simona. Totuși, această reușită vine și cu un dezavantaj și am simțit că acțiunea din volumul 2 nu prea are legătură cu cea din volumul 1, că încerca să se distanțeze de aceasta și să o „îngroape” cumva, prin apariția unor noi personaje, unele chiar către final, și a unui nou set de antagoniști. Nu o să intru în detalii, dar „marele rău” din prima carte abia dacă apare în cea de-a doua, iar acest lucru nu mi-a prea plăcut.

Primul volum și-a jucat foarte bine rolul de set-up pentru cel de-al doilea. Facem cunoștință cu personajele, începem să aflăm câte puține despre lumea Rephelimilor, reușim să dezlegăm unele mistere ale acelei lumi și așa mai departe. Recunosc că la început nu am prea suferit-o pe Desiree. Mă enerva felul ei de a fi și ironiile constante, dar m-am obișnuit cu ea după o vreme și, când am făcut asta, am realizat că Desiree nu se prea aseamănă cu alte eroine din cărțile young adult. Nu este neînfricată, nu deține răspunsuri pentru toate lucrurile și se pierde cu firea de multe ori. Am apreciat acest aspect al cărții, faptul că nu a fost construită pe clișeele atât de cunoscute și că a încercat să spună o poveste originală. Asta nu înseamnă că nu există deloc clișee, dar sunt în cantități restrânse și nu deranjează chiar atât de mult ca în cazul altor cărți. Cât despre personajul principal masculin, Jack Harper, acesta mi-a amintit puțin de Will din Dispozitive infernale. Mi-a plăcut, dar nu am reușit să-mi formez o părere clară în legătură cu el, așa că aștept următoarele volume pentru a vedea de ce parte sunt: pro sau contra Jack. Acțiunea din acest volum mi s-a părut că se împarte în două: foarte alertă și foarte lentă. Doar primele 30-40 de pagini și ultimele 50 se încadrează în cea dintâi categorie, restul mi-au lăsat impresia că au fost lungite mai mult decât era necesar.

Volumul doi a schimbat puțin tonul, a introdus noi personaje cruciale pentru desfășurarea acțiunii, iar totul a început să se destrame în jurul lui Desiree. Ea a suferit o modificare de comportament, pe care am înțeles-o, dar care mi s-a părut mult prea extremă și de multe ori enervantă. Nu mi-a plăcut deloc felul în care s-a comportat cu sora și prietenii săi, dar nici modul în care a reacționat atunci când și-a descoperit puterile. În cazul abilităților sale, mi s-a părut că Desiree a acceptat totul mult prea ușor, de parcă ar fi așteptat acele momente întreaga ei viață. Această jumătate de roman mi s-a părut mult mai reușită decât prima, atât prin prisma personajelor, cât și prin cea a evenimentelor care se desfășoară atât în Wolfcraft, cât și în Haven. Am simțit că mizele au fost mult mai mari și, spre sfârșit, chiar am ajuns să mă tem de soarta personajelor. Deși nu sunt un fan al cărților scrise din mai multe perspective, tehnică pe care nu o suport în special datorită volumului 2 din seria Moștenirea, în cazul Provocării nu am avut nicio problemă cu modul în care narațiunea alternează constant de la un personaj la altul.

După ce am terminat cartea, am rămas cu senzația că aceasta doar pregătește terenul pentru următoarele volume. Dacă ar fi să o compar cu ceva, aș îndrăzni să spun că Provocarea este un fel de Harry Potter and the Deathly Hallows Part 1 sau Mockingjay Part 1 – se întâmplă suficiente lucruri cât să-ți mențină interesul la cote ridicate, dar la sfârșit rămâi cu senzația că nimic cu adevărat important pentru poveste nu s-a întâmplat și că autoarea pregătește artileria grea pentru următoarele cărți. Îi mulțumesc Simonei pentru șansa de a citi cartea și îi urez multă baftă în continuare!

RATING: 8/10

PROVOCAREA A FOST LANSATĂ! – INTERVIU CU SIMONA STOICA

Una dintre noile apariții pe piața editorială din România este Provocarea, primul volum din seria Rephelimii și romanul de debut al Simonei Stoica, o studentă pentru care serialele și cărțile reprezintă un stil de viață. În scurta vacanță de sărbători, am avut ocazia să-i pun câteva întrebări și să o „descos” de câteva secrete. Opt elemente ale Rephelimilor, opt întrebări pentru cea care i-a inventat!

1. În primul rând, aș vrea să-ți mulțumesc că ai acceptat „provocarea” mea 😉 Povestește-ne puțin despre obiceiurile tale când vine vorba despre scris: îți place să asculți muzică când pui bazele unei povești, scrii totul în ordine cronologică și alte lucruri pe care tu le consideri interesante și, de ce nu, specifice ție.

Ola, Răzvan! Dacă tot suntem la partea cu mulțumiri, eu sunt încântată că ai acceptat Provocarea Rephelimilor și ai ales să pornești într-o nouă aventură, unde secretele și minciunile ascund cu mare grijă adevărul. Chiar și față de mine.

Muzica este una dintre sursele mele principale de inspirație. Când îmi pun căștile și merg să mă plimb, reaitatea se evaporă în jurul meu și pășesc într-un ținut nou și necunoscut, unde mintea mea e liberă să își imagineze majoritatea scenelor din romane, iar versurile mă ajută să schițez schimburi scurte de replici, influențată fiind de emoțiile și de sentimentele care mă răscolesc când las muzica să preia controlul (cum fac Rephelimii cu elementele).

Scriu cronologic, după ce îmi fac un plan de idei pentru romanul la care lucrez (sunt la al treilea acum), dar mereu am probleme cu prologul și finalul, care sunt mereu ultimele capitole pe care le scriu. Mi se par cele mai importante, pentru că dacă nu reușești să-ți atragi cititorul încă din primele rânduri sau să îl lași la limita dintre curiozitate și disperare (hihi) când a terminat de citit și ultima pagina, eșuezi (puțin) ca autor.

Am obiceiul să scriu și să desenez… peste tot. Asta poate să devină enervant pentru cei din jurul meu, când nu sunt atentă la conversație și încep să notez idei pe telefon sau să mâzgălesc ceva pe un șervețel. Imaginația nu are un program fix. Când o simt alături de mine, profit, ignor realitatea și câteva secunde mă concentrez pentru a crea ceva nou, inedit.

2. Știu că ești o împătimită a serialelor. Cât de mult te-au influențat acestea când ai început să conturezi povestea Rephelimilor și ce seriale must see ne recomanzi?

O să fiu foarte sinceră: serialul Tru Calling este unul dintre motivele pentru care m-am apucat să scriu seria. Am păstrat și numele personajului principal, pentru că Jack Harper m-a fascinat din primul episod în care a apărut și când serialul a fost anulat, voiam cu disperare o continuare. M-am inspirat de la Jason Priestley, din gesturile lui și modul rece, aproape inuman, în care lua decizii la limită și pășea cu siguranță pe voalul care separa Viața de Moarte, fără să pară că regretă deciziile luate. Așa l-am creat pe liderul Rephelimilor.

Frumos spus, o împătimită a serialelor. Prietenii mei folosesc prea des cuvântul obsedată, când fac o referință la cărți sau la seriale (haha).

Din categoria must see, o să fac o mică împărțire: seriale vechi și terminate (LOST, Fringe, Sopranos, OZ, Deadwood, MASH, Friends, Nikita, Boardwalk Empire, Prison Break) și seriale în curs de desfășurare (Person of Interest – îl ador, e perfect pentru fanii Prison Break și Nikita, Outlander, Game of Thrones, The Good Wife, Penny Dreadful, Vikings). A fost foarte greu să fac o selecție, dar am încercat să fiu cât mai cinstită (în special cu mine).

3. De ce ai ales genul fantasy?

Am tot fost întrebată asta și am un răspuns pregătit, unul sincer și needitat.

Am ales să scriu ceva fantastic pentru că de realitate mă lovesc în fiecare zi. Îți folosești creativitatea ca să dai o altă formă prezentului, să faci câteva schimbări minore, pentru că altfel ai vedea totul în alb și negru, iar nuanțele de gri ar rămâne nefolosite și, într-un final, uitate. Imaginația este ca o lentilă, pe care toți o avem, dar puțini știm să o folosim la capacitate ridicată: dacă te uiți prin lentilă, realitatea va suferi, treptat, modificări și ochii tăi vor trece peste prima imagine, cea pe care toți o văd și vei percepe cu alți ochi tot ce te înconjoară. Literatura fantastică este o călătorie, o aventură și un risc. Realitatea poate să fie statică și în condiții optime, știi la ce să te aștepti. Fantasticul este o provocare pentru minte, te atrage într-o lume nouă, în care legile sunt diferite sau inexistente, personajele au abilități sau cunoștințe speciale, iar suspansul este prezent la fiecare pagină, fiindca nu știi la ce să te aștepți și ce mistere are autorul pregătite pentru tine.

Ai putea spune că fantasticul îți oferă speranțe false și că te îndeamnă să visezi, poate puțin cam mult. Nu poți să zbori sau să faci vrăji. Nu ai un dragon drept animal de companie și sunt șanse mici să te trezești într-un tărâm medieval și regele să aibă nevoie de sprijinul tău. Însă dacă majoritatea criticilor sunt de părere că doar romanele clasice sau realiste oferă lecții valoroase despre viață și un sistem mai elaborat și complex de principii, greșesc. Personajele din cărțile fantastice (cel putin o parte din ele) nu știu nimic despre moștenirea lor, puterile pe care le posedă, cât de importanți sunt și nu observă evenimentele supranaturale/mistice, din preajma lor. Însă atunci când înfruntă “realitatea”, schimbarea este fulgerătoare, pentru că dintr-o lume (aparent) normală, personajul este transpus într-o situație inedită și necunsocută. Personajele fantastice sunt în continuare dezvoltare, își înfruntă temerile și au parte de cele mai intense provocări, atât la nivel emoțional, cât și fizic, pentru că dacă atunci când vorbim de un roman realist, chiar și cele mai oribile întâmplări pot să fie cunoscute (din auzite, cel mai des), în romanele fantastice orice e posibil și personajele nu au o pregătire, înfruntă totul de la 0.

4. E imposibil ca tu, autorul, să nu relaționezi cu personajele, așa că te rog să-mi spui cât din persoanlitatea ta se regăsește în ele și ce trăsături ale tale au transpus limita dintre real și imaginar, devenind importante în serie.

Îmi e greu să recunosc, dar Desiree seamănă foarte bine cu mine, cum eram la vârsta de 16 ani. Doar că ea este mult mai directă și dureros de sinceră, iar curajul ei mi-a lipsit, pentru că deși nu este eroina din majoritatea romanelor YA, care știe mereu ce să facă, ea are puterea să recunoască atunci când greșește și e conștientă de ce poate și de ce nu. Am încercat să transmit o parte din încăpățânarea mea Rephelimilor. Sunt asasini, sunt luptători și ei refuză să asculte sfaturi sau să accepte îndrumări de la alte persoane în afară de Jack Harper, care e liderul lor sau de Azazeal, care i-a Creat. Cam așa sunt și eu (fără prima parte): nu îmi place să mi se spună ce să fac (chiar dacă recomandarea e bună) și iau decizii bazându-mă pe instinct, nu pe dovezi palpabile.

5. Mi se pare interesant că Provocarea e împărțită în două volume, deși e un singur roman. A fost decizia ta sau a editurii?

A fost decizia editurii, când Alexandru Voicescu și-a dat seama că manuscrisul se apropie  periculos de mult de 800 de pagini. Am decis împreună că era mai bine ca romanul să fie împărțit în 2 volume, mai ales că structura a permis acest lucru.

6. Cum a fost experiența publicării? Dar lansarea de la Gaudeamus?

Până când nu am ținut în mână contractul și nu mi-am vazut semnătura pe ultima pagină, nu am crezut ce se întâmplă. După patru ani, în care am rescris de X ori romanul și am încercat la atâtea edituri, după momentele în care am decis să renunț și pauzele lungi, în care am refuzat să mai scriu, editura Herg Benet mi-a oferit șansa să demonstrez ceea ce pot. Asta după ce am primit un răspuns pozitiv de la ei, care s-a ascuns printre spam-uri și abia după 2-3 luni am avut norocul să-l gasesc, în timp ce mă duceam la ultimul examen din sesiune. Trăiesc la limită și îmi asum prea multe riscuri – nu recomand, nu e foarte sănătos.

La lansare am avut 1001 de emoții și nopți (citez). Am făcut exerciții de dicție cu o seară în urmă, am citit, recitit și pregătit câteva fragmente, dar au fost câteva probleme tehnice și nu se auzea prea clar ce spuneam, așa că am fost nevoită să improvizez pe moment și să îmi schimb planul. După ce am terminat de vorbit, îmi tremurau picioarele, dar eram fericită, încântată și atât de extaziată, încât am zâmbit încontinuu și am dat cu mare drag autografe, prietenilor și susținătorilor mei. Sentimentul nu poate să fie descris, nu s-au inventat (încă) cuvintele potrivite. Să nu uit: a venit și o băbuță la stand, care a tot vorbit despre Iad și blesteme – muzică pe fundal. Se putea să nu iasă cu peripeții?

7. Poți să-mi povestești o amintire dragă sau amuzantă care te leagă de Provocarea?

Complicată întrebarea.

Am terminat romanul cu 3-4 zile înainte de prima proba de la BAC. Eram puțin inconștientă, nu aveam răbdare să mai fac teste, să citesc comentarii sau să învăț ca papagalul citate, așa că îi mințeam/păcăleam pe toți, de la colegi și profesori, la părinți și rude, mă închideam în cameră și scriam, pentru că simțeam că acela era momentul în care ultimele pagini din Provocarea aveau (și trebuiau) să fie scrise (titlul inițial a fost Legământul sufletelor, dar am renunțat după câteva luni la el). E o amintire atât dragă, cât și amuzantă, pentru că era secretul meu și al personajelor, care îmi așteptau îndrumările și se pregăteau de încheierea primului capitol din seria Rephelimii.

8. Câteva cuvinte pentru cititorii blogului?

În primul rând, vă mulțumesc că ați citit interviul.

În al doilea rând, sper să acceptați și voi Provocarea lansată de Rephelimi și să descoperiți adevărul, strecurat și ascuns, printre minciuni și secrete.

În al treilea rând și, poate cel mai important, să vă urmați pasiunile și să nu renunțați la ele, pentru că sunt cele mai prețioase taine ale noastre, pe care doar noi le înțelegem cu adevărat și știm cum să le transformăm în ceva pur, frumos și real.

Sper că v-am făcut curioși în legătură cu romanul Simonei și că o să acceptați și voi Provocarea! Recenzia mea o să apară și ea cât de curând, așa că fiți cu ochii în patru 😀