CÂND LUMEA ESTE LIMITATĂ DE PATRU PEREȚI

camera

TITLU: Camera

AUTOR: Emma Donoghue

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Pentru Jack, un băieţel în vârstă de cinci ani, Camera înseamnă lumea. Acolo s-a născut şi a crescut; împreună cu mama lui, acolo se joacă, citeşte şi învaţă lucruri despre viaţă. Noaptea, mama îl închide cu grijă în dulap, unde trebuie să doarmă când vine Batrânul Nick în vizită. Pentru Jack, Camera înseamnă acasă, dar pentru mama lui e închisoarea în care Batrânul Nick a ţinut-o captivă timp de şapte ani. Prin determinare, ingeniozitate şi o dragoste uriaşă, mama a creat o viaţă pentru Jack. Dar ştie că nu e de ajuns… nici pentru Jack, nici pentru ea însăşi. Aşa că pune la cale un plan de evadare, crezând în curajul fiului ei şi în noroc. Însă nu înţelege cât de puţin pregătită este în realitate pentru ca planul să reuşească. Narată în întregime în limbajul plastic şi savuros al lui Jack, băieţelul de cinci ani, Camera este o poveste despre curaj şi despre legătura profundă dintre părinte şi copil.

RECENZIE:

Filmul bazat pe romanul Emmei Donoghue a fost întâmpinat cu entuziasm de către critici și a stârnit reacții extrem de puternice pe la toate festivalurile pe unde a fost proiectat; ba chiar se zvonește că este un posibil pretendent la titlul de „cel mai bun film al anului”. Firește că am fost curios să descopăr povestea originală, în care Hollywood-ul nu și-a băgat nasul, și, fără să știu nimic despre carte exceptând descrierea de pe spate, am pătruns în lumea distorsionată a lui Jack. Vă sfătuiesc și pe voi să faceți la fel (evitați, în mod special, trailer-ul filmului, pentru că e plin de spoilere), deoarece Camera este ca o călătorie pe un teren denivelat, cu întorsături de situație neașteptate la fiecare sută de metri.

Narată în întregime de către Jack, un băiețel deosebit, Camera este o poveste tulburătoare despre curaj, sacrificiu, dragoste și supraviețuire. Mama lui Jack a fost ținută captivă în ultimii șapte ani într-un spațiu de nici patruzeci de metri pătrați și, după ce l-a adus pe lume pe Jack, a fost nevoită să inventeze o altă realitate pentru el. Astfel, băiatul a crescut crezând că întreaga lume este limitată de pereții Camerei, că nu există altceva în afara lucrurilor și persoanelor pe care le cunoaște: mama sa și Bătrânul Nick. Dar, după împlinirea vârstei de cinci ani, mama îi spune lui Jack despre existența lumii de „Afară” și că tot ce a văzut la Televizor este, de fapt, adevărat, și pun la cale un plan care, speră ei, le va reda libertatea.

Mi se pare aproape chinuitor să vorbesc despre Camera fără să dau spoilere. Romanul este foarte bine scris, autoarea reușind să contureze un personaj extrem de credibil în Jack, puștiul care și-a petrecut întreaga viață închis departe de restul lumii. Vocea lui este puternică și reușește să aibă un impact emoțional nebănuit asupra celui care-i citește povestea (sau, cel puțin, așa mi s-a întâmplat mie – am început cartea fără să bănuiesc ce avea să mă aștepte, iar sufletul meu a fost distrus bucățică cu bucățică până la final). E imposibil să nu rămâi marcat de evenimentele tulburătoare din Camera, evenimente pe care Emma Donoghue le-a descris și orchestrat într-un mod magistral, astfel încât să țină cititorul lipit de carte, dorindu-și cu ardoare să descopere ce se mai întâmplă cu Jack și mama sa.

Jack este adorabil în toată ciudățenia lui, personalitatea sa fiind creionată cu grijă la fiecare detaliu, oricât de mic. Pot doar să-mi imaginez cât de dificil este să scrii din perspectiva unui copil normal, darămite să te pui în situația unuia care nu a văzut niciodată un petic de iarbă sau o librărie. Nici nu vreau să-mi închipui câte ore a petrecut autoarea documentându-se, astfel încât povestea să fie cât mai realistă cu putință. Jos pălăria, Emma Donoghue, pentru reușită; sunt mândru că am avut onoarea de a-ți citi cartea.

Sincer, nicio altă carte nu m-a mai purtat într-o călătorie atât de… completă. Camera a fost, fără să exagerez, un roller coaster emoțional, un adevărat test al rezistenței. Am râs și am plâns alături de Jack, m-am bucurat și m-am temut pentru el, am sperat să reușească să scape din închisoarea Bătrânului Nick și aproape că am uitat cum să respir atunci când mama lui a pus în aplicare planul de evadare. Cu toate că la sfârșitul cărții am fost epuizat (ultimele pagini mi-au lăsat impresia unei răni deschise peste care este turnată o cantitate generoasă de alcool pur), mi-am dorit și încă îmi mai doresc cu ardoare o continuare. Pur și simplu nu pot accepta că povestea s-a încheiat cum s-a încheiat; vreau mai mult!

Camera este unul dintre cele mai bune romane citite de mine atât în acest an, cât și în general. Are de toate: personaje puternice și foarte bine definite, acțiunea este mereu surprinzătoare și, în ciuda unor scene care ar putea fi considerate deranjante, se citește extrem de ușor – eu, care nu sunt tocmai un cititor rapid, am devorat-o în puțin sub două zile.

Mulțumesc editurii Trei pentru această carte memorabilă!

Anunțuri

VIAȚA NU ESTE UN PARAGRAF

fata-din-tren

TITLU: Fata din tren

AUTOR: Paula Hawkins

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Rachel merge în fiecare dimineaţă cu acelaşi tren. Ştie că va aştepta la acelaşi semnal defect, timp în care va urmări ritualul de dimineaţă al unui cuplu ce locuieşte într-o casă de lângă calea ferată. I-a botezat „Jess şi Jason” şi viaţa lor i se pare perfectă. Până când într-o zi vede ceva ce o şochează. Totul se schimbă şi Rachel are şansa de a lua parte la vieţile pe care le-a observat doar de pe margine.

RECENZIE:

Nu e un secret că ador thrillerele. Fata dispărută, probabil cel mai cunoscut roman al lui Gillian Flynn, a fost cartea care mi-a deschis apetitul pentru mistere seducătoare, anchete polițiste imposibile și explorarea celor mai întunecate cotloane ale minții umane. Fata din tren mi-a făcut cu ochiul încă de la apariție, fiind catalogată de mulți drept o versiune mai alertă și mult mai creepy a Fetei dispărute. Citind descrierea (destul de sumară, ce-i drept, așa cum îi șade bine oricărui roman care vrea să se joace cu mintea ta) de pe spatele cărții de mai multe ori, mi-am închipuit, asemeni lui Rachel, zeci de scenarii diferite și tot atâtea răsturnări de situație imprevizibile. Fata din tren a fost un mister imposibil de descifrat, de la început până la sfârșit, o călătorie zdruncinătoare în mințile unor persoane cu probleme serioase: alcoolismul, minciuna și adulterul.

Acum, că am terminat cartea, pot spune că are doar trei lucruri în comun cu povestea lui Nick și Amy: ambele romane creează dependență și au tendința de a-ți acapara gândurile; cărțile sunt narate din mai multe perspective, una dintre ele fiind cea a victimei și, ușor, ușor, prin însemnările din jurnalul lui Amy și „jurnalul” lui Megan aflăm ce s-a întâmplat de fapt; iar ultimul, dar nu cel din urmă element pe care îl împart cele două opere este „fata” din titlu 😉

Fata din tren este Rachel: alcoolică, divorțată, șomeră. Doar una din cele trei voci care narează romanul, Rachel mi s-a părut unul dintre protagoniștii cei mai puțin de încredere din câți am întâlnit. Gândurile sale sunt un amestec neomogen de furie, tristețe, neajutorare și dorința de a se face utilă. Din nefericire pentru ea, ele sunt și foarte ușor influențabile de către factorii din exterior, iar acest lucru nu o ajută deloc atunci când se trezește în mijlocul anchetei și, implicit, furtunii mediatice stârnite de dispariția lui Megan. Încă de la început, Rachel mi s-a părut o persoană stranie. Călătorește zi de zi cu trenul doar pentru a păstra aparențele, pentru a-i servi prietenei sale minciuna cum că încă mai lucrează. Iar în timpul acestor călătorii, Rachel trece pe lângă niște case, dintre care una este chiar fosta ei locuință. Doar că nu aceasta îi captează imaginația, ci una aflată puțin mai jos pe stradă, unde un cuplu aparent perfect își vede de viața aparent perfectă. Rachel îi numește Jess și Jason și, de fiecare dată când îi vede, nu se poate abține și își închipuie diverse chestii despre ei. Asta până când, într-o zi ca oricare alta, observă o schimbare care o zdruncină din temelii.

După cum spuneam, Rachel e genul acela de personaj în care nu poți avea încredere oricât de mult ți-ai dori. Episoadele ei de beție sunt la fel de dese precum ciupercile apărute după o ploaie de vară și, din păcate, vin la pachet cu pierderi de memorie. Întâmplarea face ca Rachel să fie martoră la cele întâmplate în seara dispariției lui Megan, dar din cauza stării sale nu a reținut nimic și, simțind din plin efectele neplăcute ale remușcărilor, încearcă să pună cap la cap piesele alunecoase ale unui puzzle imposibil și să rezolve misterul acelei nopți fatidice. Gândurile lui Rachel sunt bolnave, tulburătoare, dătătoare de fiori, dar tocmai datorită acestor defecte am adorat-o. Nu e perfectă și de cele mai multe ori se rușinează din această cauză, încearcă să-și facă ordine în viață și nu reușește, suferă pentru că a fost trădată… ca orice om normal.

Megan și Anna, celelalte naratoare ale cărții, nu ies în evidență chiar atât de mult ca Rachel, dar asta nu înseamnă că poveștile lor sunt mai prejos. Megan este o femeie aparent normală, dar pe care o traumă din trecut a marcat-o profund și nici până în ziua dispariției sale nu și-a putut reveni. Anna, nevasta fostului soț al lui Rachel, are grave probleme cu încrederea și, din cauza suspiciunilor, ajunge să cedeze patimilor alcoolului și devine, treptat, o copie fidelă a femeii pe care o urăște din tot sufletul: își pierde zilele căutând indicii despre presupusa infidelitate a soțului său, își îneacă amarul în băutură și ajunge chiar să gândească precum Rachel.

Singurul lucru care nu mi-a plăcut la Fata din tren a fost că vocile celor trei protagoniste au fost destul de asemănătoare. Capitolele își păstrează aceeași formă de jurnal indiferent că narează Rachel, Megan sau Anna. Poate ar fi fost o idee mai buna ca doar părțile scrise din perspectiva lui Rachel să fi fost scrise astfel, ca un soi de „jurnal al beției” sau ceva de genul; cu siguranță ar fi adăugat un strop de autenticitate și ar fi sporit farmecul macabru al romanului. Dar asta e doar o nemulțumire personală și nu știrbește aproape deloc din farmecul romanului.

Fata din tren este un thriller psihologic incredibil, care te ține lipit de paginile sale până la sfârșit când, așa cum îi stă bine orăcărei cărți de genul acesta, te lovește în moalele capului și te lasă fără cuvinte. Stilul de scriere mi-a reamintit puțin de cel al lui Flynn: rece, dur, distant, perfect. Un roman excepțional, ale cărui personaje sunt fascinant de bolnave în gândire, Fata din tren te va face să privești cu alți ochi oamenii pe care crezi că îi cunoști.

Mulțumesc editurii Trei pentru acest roman excepțional!

ADOLESCENȚĂ ȘI UN STROP DE FEMINISM

scandaloasa-poveste-a-lui-frankie-landau-banks

TITLU: Scandaloasa poveste a lui Frankie Landau-Banks

AUTOR: E. Lockhart

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Frankie Landau-Banks la 14 ani

Clubul De Dezbateri

„Iepuraşul” lui tata

O fetişcană cam tocilară

Frankie Landau-Banks la 15 ani

O tipă trăsnet

O limbă ascuţită

O dispoziţie arţăgoasă

…şi un nou iubit

Frankie Landau-Banks

Nu mai e genul de fată care să accepte un „nu” ca răspuns

Mai ales când „nu” înseamnă să nu fie primită în societatea secretă a iubitului ei, destinată exclusiv sexului masculin

Şi când sunt de făcut atâtea şi atâtea farse

Frankie Landau-Banks la 16 ani

O posibilă infractoare de geniu

Aceasta e povestea parcursului ei!

RECENZIE:

Am avut așteptări foarte mari de la această carte. Știu că nu e bine și că e de preferat să te „îmbarci” la orice nouă aventură literară cu mintea golită de prejudecăți și/sau speranțe, dar uneori e de-a dreptul imposibil. Cealaltă carte a autoarei, Mincinoșii, mi s-a părut superbă; am citit-o într-o singură zi, cu toate că aveam febră și abia îmi puteam ține ochii deschiși, iar atunci când am văzut că editura Trei are de gând să publice un nou titlu semnat E. Lockhat am fost super entuziasmat.

Povestea începe cu o scrisoare adresată conducerii Academiei Alabaster, în care eroina cărții, Frankie Landau-Banks, își asumă răspunderea pentru mai multe farse întreprinse de o așa-zisă organizație secretă, printre care se numără Noaptea celor o Mie de câini, răpirea lui Guppy și Rebeliunea Sfeclei la Conservă. După această introducere mai mult decât abruptă, urmează o călătorie înapoi în timp și devenim martorii schimbărilor prin care Frankie trece de-a lungul celui de-al doilea an petrecut la Alabaster; cum aceasta devine, din Iepuraș, creierul din spatele unora dintre cele mai spectaculoase farse puse la cale de misteriosul Ordin Loial al Câinilor Baseți.

OK, cartea asta m-a surprins într-un mod plăcut. La început nu m-am putut abține și a trebuit să compar absolut totul cu Mincinoșii, însă, după câteva capitole și după ce m-am obișnuit cu personajele, orice fel de preconcepții și așteptări aș fi avut înainte au fost date uitării, iar eu m-am putut bucura în liniște de un roman ușurel, amuzant și relaxant. Vă sfătuiesc și pe voi să faceți același lucru în cazul în care vă doriți să citiți cartea pentru că ați fost vrăjiți de Minicnoși, altfel s-ar putea să fiți dezamăgiți.

Deși a avut punctele ei slabe (foarte puține la număr), Scandaloasa poveste a lui Frankie Landau-Banks mi s-a părut un manifest foarte reușit al individualității și libertății de exprimare. Având în vedere că publicul spre care a țintit E. Lockhart este format în mare parte de adolescente, nu este de mirare că în spatele întâmplărilor prin care trece Frankie se ascunde și un foarte puternic mesaj legat de feminism, o mișcare îndrăzneață din partea autoarei, pentru care o aplaud. Cred că e foarte important ca, din când în când, să mai apară câte un roman young-adult care să nu se axeze doar pe povești de dragoste imposibile/clișeice dintre băieți răi și fete bune sau bătălii de proporții epice între armate de supranaturali, ci pe lucruri care contează cu adevărat în viață, cum ar fi egalitatea între sexe. Totuși, câteodată, aspectele feministe ale cărții au luat o turnură nu tocmai plăcută, ușor agresivă. Pe scurt, câteva dintre acțiunile lui Frankie nu au avut ca scop decât umilirea unor băieți și demonstrarea superiorității ei intelectuale, ceea ce anulează din start principiile feminismului. Dar, în mare parte, autoarea s-a descurcat de minune mânuind această sabie cu două tăișuri.

Frankie este, fără doar și poate, vedeta romanului. Inteligentă, ambițioasă, uneori manipulatore și chiar puțin agresivă, protagonista poveștii este genul acela de personaj pe care adolescenții răzvrătiți (și nu numai) îl îndrăgesc încă de la început, deoarece le amintește atât de mult de ei înșiși. Mi-a plăcut foarte mult că s-a văzut o evoluție a sa, ca personaj, și că Frankie de la sfârșitul cărții nu semăna deloc cu Frankie de la începutul romanului. Din păcate, personajele secundare sunt destul de slab conturate și, în afară de rolurile clișeice pe care sunt nevoite să le joace, nu au nimic altceva de făcut.

O lectură perfectă pentru zilele în care simțiți că aveți nevoie de ceva care să nu vă solicite foarte mult, haioasă și surprinzătoare, cu o protagonistă remarcabilă, Scandaloasa poveste a lui Frankie Landau-Banks nu trebuie să lipsească din bibliotecile iubitorilor de romane contemporary și young-adult.

Mulțumesc editurii Trei pentru acest roman încântător!

A DOUA STRIGARE PENTRU HELEN GRACE

ghici-ce-i-in-cutie

TITLU: Ghici ce-i în cutie (Helen Grace #2)

AUTOR: M.J. Arlidge

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Cadavrul unui bărbat este găsit într-o casă goală. Inima i-a fost scoasă din piept şi trimisă soţiei şi copiilor lui. E prima victimă, iar inspectoarea Helen Grace ştie că nu va fi ultima. Dar de ce s-ar afla un bărbat cu o viaţă împlinită departe de casă în toiul nopţii? Presa îl numeşte Jack Spintecătorul în sens invers: un criminal în serie, vânând bărbaţi însuraţi care duc vieţi duble. Helen simte furia din spatele crimelor. Dar ceea ce nu poate ea să prevadă este cât de schimbător e criminalul – sau ce o aşteaptă la capătul cursei.

RECENZIE:

De obicei, continuările nu reușesc să se ridice la nivelul primului volum dintr-o serie; darămită să-l depășească din toate punctele de vedere. Ghici cine moare primul a fost una dintre cele mai surprinzătoare noi apariții ale acestui an, în special pentru că nu am auzit mare lucru despre carte înainte ca aceasta să fie publicată și la noi. Cu toate că am avut unele mici nemulțumiri legate de ea, prima carte din seria Helen Grace mi-a stârnit interesul suficient de mult încât să țip de bucurie atunci când am văzut coperta pentru ediția în limba română a celui de-al doilea volum. ȘI CE MAI COPERTĂ! Cei de la editura Trei s-au întrecut pe ei de data asta, nu glumesc. Cred că m-am holbat cel puțin un sfert de oră la acea imagine perfectă și am numărat zilele până am putut, în sfârșit, să citesc Ghici ce-i în cutie.

După întâmplările din Ghici cine moare primul, Helen și Charlie au rămas fiecare cu propriile fantome pe care trebuie să le izgonească pentru a-și putea continua viețile. Atunci când un psihopat începe să ucidă bărbați infideli și să le trimită inimile frumos ambalate persoanelor dragi, Helen și restul echipei sale sunt puși față în față cu un caz aparent de nerezolvat. Singura pistă pe care o au este o fărâmă insignifiantă din identitatea criminalului: ucigașul este o prostituată pe nume Îngeraș. Dar un simplu nume de stradă nu este suficient pentru a-i da de urmă, iar cruzimea lui Îngeraș pare să nu cunoască limite.

Continuarea perfectă. Punct. Ghici ce-i în cutie mi-a întrecut toate așteptările și l-au propulsat pe M.J. Arlidge în topul scriitorilor mei preferați, alături de J.K. Rowling/Robert Galbraith, Gillian Flynn, Robin Hobb, Garth Nix, Leigh Bardugo și încă o mână de „privilegiați”. Omul ăsta e un geniu și mă bucur nespus că avem ocazia să-i citim cărțile (din câte am înțeles, Arlidge are un ritm amețitor de a publica: două romane pe an) și nu pot decât să sper că seria Helen Grace va continua să ne încânte mulți, mulți ani de acum încolo.

Cu ce să încep? Pesupun că, așa cum stă treaba cu mai toate romanele polițiste, cel mai „fierbinte” subiect de discuție este cazul pe care inspectoarea Helen Grace trebuie să-l rezolve. Sincer, nu mă așteptam la ceva atât de macabru, dezgustător, bolnav… Adică, da, cazul din Ghici cine moare primul a fost și el destul de tulburător, dar parcă acesta a fost și mai și. Autorul nu s-a sfiit și a dat naștere la ceva cu totul și cu totul unic, un caz aparte, straniu, hipnotizant, încărcat de tensiune și dramatism, care m-a ținut lipit de paginile cărții și nu mi-a dat pace până nu am ajuns la finalul romanului.

Personajele? Oh, Doamne! Am adorat imperfecțiunile protagonistelor (Helen și Charlie), faptul că evenimentele prin care au trecut în prima carte au lăsat urme adânci atât în sufletele, cât și pe trupurile lor. Schimbările prin care cele două au trecut în perioada de timp dintre Ghici cine moare primul și Ghici ce-i în cutie sunt uimitoare.

Helen, cu toate că a rămas la fel de secretoasă ca întotdeauna, încearcă să îndepărteze barierele pe care le-a ridicat de una singură între ea și cei din jurul său. Drama pierderii singurului membru al familiei sale a făcut-o să realizeze că, uneori, e bine să ai pe cineva căruia să-i poți spune ce te apasă, iar Helen își dă silința să devină o persoană mai ușor de abordat de către persoanele din exterior. Dar, după cum spuneam, rămâne la fel de secretoasă și suspicioasă, iar faptul că presa e mereu pe urmele ei nu o ajută prea mult. Emilia Garanita, reporterița… ambițioasă cu care Helen a mai avut unele conflicte în trecut, continuă să-i pună bețe-n roate, iar confruntările dintre cele două sunt de-a dreptul spectaculoase. Helen Grace este un personaj remarcabil, construit cu deosebită atenție la detaliu, pe care nu poți să nu-l îndrăgești.

Charlie mi s-a părut cea mai afectată de evenimentele de la sfârșitul cărții precedente. După ce a pierdut sarcina în urma torturilor la care a fost supusă și a trecut, cu chiu, cu vai, peste perioada de recuperare, ea primește un ultimatum din partea soțului său: trebuie să decidă ce este mai important, familia sau cariera? O alegere imposibilă pentru Charlie, care se trezește sfâșiată între cele mai de preț lucruri pentru ea, dragostea pe care i-o poartă lui Steve și loialitatea de nestrămutat față de tot ce înseamnă „poliție”. Dacă va lua sau nu decizia corectă (și, până la urmă, ce înseamnă „decizia corectă”?) rămâne să descoperiți singuri.

Apoi, ar mai fi personajele secundare, dintre care se remarcă trei. Tony, noul sergent al secției unde lucrează Helen, care ascunde o poveste sfâșietoare, probabil una dintre cele mai emoționante din întreaga carte; Emilia Garanita, jurnalista fără scrupule despre care am mai pomenit și personajul pe care îl detest cel mai mult din serie (sper ca în unul din următoarele volume, autorul să-i pregătească o ieșire… mortală) și Harwood, superiorul lui Helen, o femeie de gheață, care pare să nu o aibă la suflet pe eroina noastră.

N-o mai lungesc mult, promit. Ghici ce-i în cutie este una dintre cărțile mele preferate de anul acesta, cu siguranță printre cele mai bune romane polițiste din câte am citit, și aștept cu nerăbdare publicarea următorului volum al seriei. Dacă sunteți în căutarea unor cărți care să vă țină cu sufletul la gură, ușor de citit (încă un plus al cărții este că, datorită capitolelor scurte și schimbării continue a personajului din perspectva căruia vedem ce se întâmplă, nici nu simți când dai gata 400 de pagini) și de care să vă îndrăgostiți iremediabil, seria Helen Grace este perfectă. Garantez că nu o să regretați!

Muțumesc editurii Trei pentru acest roman care m-a lăsat fără cuvinte!

CONCURS „CAVALERUL CELOR ȘAPTE REGATE”

concurs

Cavaleri din Westeros, adunați-vă. Cu sprijinul librăriei online Libris, căreia îi mulțumesc foarte mult pentru tot sprijinul acordat, un nou concurs se va desfășura pe blog în următoarele 2 săptămâni. Premiul? Un exemplar din Cavalerul celor șapte regate, volumul ce strânge lalolată nuvelele cu Dunk și Egg: Cavalerul rătăcitor, Sabia jurată și Cavalerul misteros. Tot ce trebuie să faceți pentru a participa este să  să urmați cei 3 pași:

  1. Să fiți abonați ai blogului.
  2. Să dați like paginii de Facebook Libris.
  3. Scrieți un comentariu în care să lăsați adresa de mail/user-ul wordpress folosit pentru abonare și răspundeți la următoarea întrebare: „De ce vreți să citiți Cavalerul celor șapte regate?”.

Câștigătorul va fi ales prin random.org și va fi anunțat vineri, 06.11.2015.