TITLU: Castelul de sticlă
AUTOR: Jeanette Walls
PUBLICAT DE: Editura YoungArt
DESCRIERE: Castelul de sticlă este povestea adevărată și tulburătoare a unei familii nonconformiste pentru care aventura, spiritul liber și traiul neîngrădit de reguli inutile sunt mai presus decât confortul unui cămin tipic. Soții Walls își cresc cei patru copii învățându-i să nu se teamă de nimic, să gândească liber, să fie independenți, dar toate acestea vin cu prețul unei vieți de nomazi, al absenței unei case decente și, de multe ori, al lipsei mâncării și hainelor. Rex Walls, tatăl, un tip carismatic, de o extraordinară inteligență, îi învață pe copii istorie, fizică, vânează demoni împreună cu ei pentru a-i face să-și depășească temerile, le dăruiește stelele de pe cer de ziua lor, dar, dincolo de toate, nu reușește să le asigure un trai decent. Peste ani, fiica cea mijlocie, Jeannette, își povestește copilăria într-o carte unică, de un umor extraordinar, dar și de o profunzime emoționantă. Ceea ce face această carte atât de specială, devenită bestseller în numeroase țări, nu este doar curajul lui Jeannette Walls de a scrie lucrurile pe care un om obișnuit le-ar ascunde poate, din jenă, ci faptul că face asta cu tandrețe și dragoste față de familia sa, încercând mai degrabă să-și înțeleagă părinții decât să-i judece.
RECENZIE:
De la o vreme, biografiile și autobiografiile au început să-mi facă tot mai mult cu ochiul. Am început timid și relativ recent, citind De neînvins a Laurei Hillenbrand anul trecut, iar mai apoi am descoperit câte puțin despre Bear Grills în Noroi, transpirație și lacrimi și Stephen Hawking în Scurtă istorie a vieții mele. Castelul de sticlă m-a atras, în primul rând, datorită acelei coperți minunat de simple și a promisiunii unei povești de viață cu adevărat remarcabile.
Mulțumesc librăriei online Libris pentru ocazia de a fi martorul evenimentelor care au marcat-o pe Jeanette Walls în copilărie și adolescență și care au inspirat-o să scrie acest roman absolut încântător!
Familia Walls nu și-a dorit niciodată să fie considerată „normală”. De aceea colindă Statele Unite în lung și-n lat, fără să aibă un loc pe care să-l poată numi casă, ajungând chiar să trăiască în deșert o perioadă; părinții, pentru o bună bucată de vreme, nu muncesc, iar când o fac lasă să se înțeleagă cât de mult detestă că trebuie să se urmeze regulile impuse de societate; copiii familiei, deși incredibil de talentați și foarte inteligenți, sunt mai mereu batjocoriți și umiliți – atât de cei din jur, cât și de propria familie – pentru că de foarte multe ori nici nu au ce mânca, ajungând chiar să caute ceva comestibil printre gunoaie.
Când viața îți oferă lămâi, trebuie să faci limonadă, corect? Mi s-a părut că Jeanette Walls a urmat îndeaproape această „regulă”, reușind să transforme o poveste de viață cu mai multe coborâșuri decât suișuri în ceva ce se citește (aproape în întregime) cu zâmbetul pe buze. De-a dreptul remarcabil a fost modul în care autoarea a răscolit prin propriile-i amintiri și, fără să judece sau să condamne, a reușit să însuflețească o poveste atât de tristă, de profundă și de șocantă, într-o modalitate cât de poate de inocentă și lipsită de ură față de cei care i-au făcut copilăria atât de grea. Castelul de sticlă, pe lângă nucleul sumbru în jurul căruia a fost clădit, strălucește prin inocența și curiozitatea tipice vârstei copilăriei, când nimic nu este atât de rău. Chiar dacă eu, cititorul, nu m-am putut abține să nu critic modul aproape inuman în care soții Walls și-au crescut copiii, Jeanette și frații ei nu au cedat nicio clipă, mereu și-au ținut frunțile sus și au înfruntat orice greutate le-ar fi pus în cale viața, iar pentru asta au tot respectul meu. Nu e ușor pentru un copil să primească de Crăciun ceva atât de lipsit de importanță precum o stea de pe cer, dar Jeanette, Lori și Brian au văzut în cadoul tatălui lor ceva mai mult decât un dezinteres oribil față de ei și l-au iertat, ba chiar i-au mulțumit și s-au arătat pe deplin fascinați de acele daruri.
O scenă pe care nu o voi uita prea curând, care mi s-a părut deopotrivă înduioșătoare și revoltătoare, a fost cea în care întreaga familie s-a dus la zoo, iar Rex, tatăl, și-a încurajat copiii să meargă alături de el până la cușca unui ghepard, aproape obligându-i pe aceștia să atingă periculoasa felină doar pentru a le demonstra că natura nu este atât de înspăimântătoare pe cât am vrea noi să credem și că niciun animal nu va îndrăzni să te sfideze dacă te impui în fața lui. Ei bine, aici a trebuit să las puțin cartea jos și să analizez situația. Am spus că mi s-a părut înduioșătoare scena, nu? Da, pentru că uimirea, admirația și respectul pe care le-a simțit Jeannete în acele momente, nu doar pentru tatăl ei, ci și față de ghepard – acel animal cu instincte ucigașe, obligat să-și trăiască viața într-o cușcă mult prea mică pentru el – m-au făcut să scot un „awwwwwwww” cât toate zilele și să-mi doresc să ies pe stradă și să mă joc cu primul câine care-mi iese în cale (nu-i o idee prea bună). Totuși, mi se pare îngrozitor și o dovadă clară de imaturitate din partea tatălui să-și oblige copiii să facă așa ceva, mai ales că nu era vorba despre un animal inofensiv, ci despre un prădător care ar fi putut, cu ușurință, să lase pe cineva fără o mână sau chiar mai grav. Iar acesta nu este singurul moment în care părinții par să fie cei care trebuie să se maturizeze; la un moment dat, Jeanette – pe atunci o simplă adolescentă – îi propune mamei sale să o lase pe ea să se ocupe de economiile familiei, văzând că, „mulțumită” tatălui lor și a sa dragoste pentru băutură, banii abia dacă le mai ajung de pe-o zi pe alta. Poate că, pentru unii, acest moment va părea lipsit de importanță, dar pe mine m-a impresionat, în primul rând pentru că un copil, nu contează că are 5 sau 15 ani, nu ar trebui niciodată să fie cel care să-și bată capul cu situația financiară a familiei sale.
Castelul de sticlă este o carte unică, puternică și vie, care te smulge din realitatea cotidiană și te transpune în mijlocul unei familii disfuncționale, care întâmpină nenumărate probleme de-a lungul anilor, mutându-se constant dintr-un stat în altul, părinții nefiind capabili să le asigure copiilor un trai decent datorită viciilor și încăpățânării de care dau dovadă. Totuși, în ciuda faptului că povestea familiei Walls are un impact puternic prin intensitatea și gravitatea evenimentelor prezentate, tonul cărții este unul cât se poate de plăcut, ușor ironic, care va smulge cu siguranță câteva zâmbete.
Mulțumesc librăriei online Libris pentru șansa de a citti această carte emoționantă. Vă invit și pe voi să descoperiți multitudinea de cărți de beletristică – atât în română, cât și în engleză – care se află la doar un click distanță de bibliotecile voastre. Ca bonus, pe site găsiți zilnic fel de fel de oferte și reduceri, iar transportul este gratuit, indiferent de valoarea comenzii!
RATING:
răzvan's bookshelf 