ALL. THE. FEELS.

chemarea-monstrului

TITLU: Chemarea monstrului

AUTOR: Patrick Ness (după o idee originală a lui Siobhan Dowd; cu ilustrații de Jim Kay)

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Monstrul a apărut după miezul nopţii. Aşa cum fac monştrii de obicei. Dar Conor nu-l aşteaptă pe acesta, ci pe cel din coşmarul său, care-l bântuie aproape în fiecare noapte de când mama lui s-a îmbolnăvit. Cu bezna, vântul şi urletele. Monstrul acesta care-l vizitează e diferit. Sălbatic şi neîmblânzit. Şi vrea de la Conor lucrul cel mai periculos.

RECENZIE:

Cred că sunt printre puținii cititori de la noi care a adorat Vocea pumnalului, primul volum al trilogiei Pe tărâmul haosului scrisă de Patrick Ness. De Chemarea monstrului am auzit acum mai bine de un an, iar coperta m-a fermecat pe loc, m-a lăsat fără cuvinte și am bifat-o numaidecât pe lista „want to read” de pe Goodreads. Nu aveam nevoie de mai mult, nimic nu mai conta: nici povestea, nici personajele și nici stilul de scriere. Când am văzut că romanul era în curs de apariție la editura Trei, am fost în al nouălea cer, apoi a venit rândul micului preview al cărții să mă lovească în moalele capului. Arăta uimitor!

chemarea-montrului1

Chemarea monstrului este o poveste despre… povești. Conor O’Malley este bântuit de un coșmar groaznic, care se repetă la nesfârșit și de care încearcă să se ascundă prin orice metodă posibilă. Mama lui este bolnavă de cancer, iar în momentul în care tratamentul încetează să-și mai facă efectul, lumea lui Conor se destramă în milioane de bucățele. Atunci îl vizitează Monstrul – o arătare ciudată, ce ia forma unui arbore de tisă. Și face o propunere: el îl va ajuta și îi va spune trei povești, iar Conor trebuie să îi povestească la rândul lui ceva, adevărul lui. De aici începe o adevărată cursă contracronometru la sfârșitul căreia Conor va fi învățat o lecție valoroasă.

Cartea asta m-a distrus, pur și simplu m-a distrus. Am citit-o în câteva ore, după o zi destul de încărcată, într-o singură „repriză”. De foarte multe ori am zis că întrerup lectura și că o las pe ziua următoare, pentru că muream de somn, dar nu am putut face asta. Încă un capitol și gata, încă un capitol și gata, încă un capitol și… oh, au mai rămas doar zece pagini până la final! *cam așa am citit eu Chemarea monstrului* De la început am fost convins că romanul lui Patrick Ness urma să fie ceva special. Ilustrațiile mi-au captat interesul de la început și voi lăuda la orice oră din zi și din noapte aspectul uimitor al cărții.

Conor, deși de multe ori a lăsat să se înțeleagă că este incredibil de prostuț, încăpățânat și egoist, mi s-a părut un personaj foarte ușor de îndrăgit și în care o mulțime de cititori vor găsi oglindită imaginea lor, ușor de tot distorsionată. Poate pentru că trece prin atât de multe într-o perioadă de timp relativ scurtă și e imposibil să nu-l simpatizezi. Mi-a plăcut că autorul nu l-a transformat într-un personaj perfect și că nu a suportat cu brio toate lucrurile care i-au fost aruncate în față. Conor este un personaj surprinzător de complex, profund marcat de fiecare eveniment traumatic și urmărit în permanență de remușcări, condensate sub forma unui coșmar înfiorător.

Monstrul este cel care-i amintește lui Conor, ne amintește tuturor, că încă mai avem nevoie de povești pentru a ne putea păstra umanitatea. Într-o eră a tehnologiei, în care paginile unei cărți sunt înlocuite de ecranul unui telefon sau al unei tablete, când lumea pare să dea din ce în ce mai puțină importanță cuvântului scris, poveștile se pot dovedi acel pansament de care avem nevoie din când pentru a ne închide rănile sufletești. Involuntar, de câteva ori am comparat Monstrul cu personaje înțelepte precum Albus Dumbledore sau Gandalf, fiindcă joacă și rolul de protector și… mentor (nu cred că ăsta-i cuvântul potrivit pentru a-l descrie, dar chiar nu-mi vine altul în minte acum) al lui Conor.

Ilustrațiile – pentru că nu pot scrie recenzia acestei cărți fără să le pomenesc – sunt înfiorătoare, haotice, superbe. M-au lăsat fără cuvinte încă de la început, când doar am frunzărit puțin cartea, fără să știu la ce să mă aștept de la ele. Acestea devin de un milion de ori mai interesante, mai frumoase și mai încărcate de semnificație abia după ce pătrunzi în poveste.

A Monster Calls. Patrick Ness.

Nu vă așteptați la o poveste fantasy, pentru că veți fi dezamăgiți. Nu vă așteptați la o poveste horror, pentru că veți fi dezamăgiți. Citiți romanul fără niciun fel de influențe din exterior, trăiți fiecare cuvânt, sorbiți din priviri ilustrațiile magnifice și rămâneți alături de Conor până la sfârșit. E o călătorie anevoioasă, nu vă mint, dar merită cu vârf și-ndesat. O adevărată bijuterie literară, atât din punct de vedere vizual, cât și din cel al scriiturii, Chemarea monstrului este acea carte de neuitat, care vă va bântui vreme îndelugată.

Mulțumesc editurii Trei pentru ocazia de a citi această carte absolut minunată!

P.S: Între timp, a apărut și trailerul pentru ecranizarea de anul viitor a cărții. Nu cred că sunt pregătit pentru asta!

Anunțuri

LA REVEDERE, DOMNULE GREY

cincizeci-de-umbre-descatusate

TITLU: Cincizeci de umbre descătușate (Fifty Shades #3)

AUTOR: E.L. James

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Anastasia Steele şi Christian Grey au acum totul: dragoste, pasiune, intimitate, bogăţie şi o mulţime de posibilităţi privind viitorul lor. Însă Ana ştie că nu va fi uşor să trăiască alături de Fifty Shades. A fi împreună este o provocare plină de neprevăzut.  Într-un fel sau altul, Ana trebuie să înveţe să împărtăşească stilul de viaţă opulent al lui Christian fără să-şi sacrifice propria identitate.  La rândul său, Christian trebuie să-şi înfrângă dorinţa nestăpânită de control în timp ce se luptă cu demonii din trecutul său chinuitor. Tocmai când se pare că forţa iubirii lor va eclipsa orice obstacol, soarta conspiră pentru a face ca temerile cele mai adânci ale Anei să devină realitate…

RECENZIE:

După aproape trei săptămâni, iată că am ajuns la finalul aceste călătorii… interesante, să-i zicem. Cărțile lui E.L. James au stârnit multe controverse (prea multe, dacă mă întrebați pe mine), au fost ridicate în slăvi sau criticate cu pasiune, depinde de cititor, și, per total, nu au lăsat lumea indiferentă. Primul volum, Cincizeci de umbre ale lui Grey, mi s-a părut mediocru – nici cel mai bun, dar cu siguranță nici cel mai prost roman scris vreodată. Continuarea, Cincizeci de umbre întunecate, m-a surprins într-un mod foarte plăcut și m-a făcut nerăbdător să descopăr concluzia poveștii de dragoste dintre Ana și Christian. Cincizeci de umbre descătușate a fost un mare fâs, cea mai proastă parte a trilogiei, un final dezamăgitor al unei istorisiri cu potențial.

Pot rezuma întreaga carte (mai bine de 700 de pagini) folosind următoarele cuvinte: ceartă, împăcare, sex. Nu știu dacă autoarea a rămas fără idei sau pur și simplu s-a plictisit și ea de „umbrele lui Grey”, dar faptul că aproape fiecare capitol a fost construit urmând schema de mai sus mi s-a părut o decizie foarte proastă. Nu numai că romanul devine obositor (pe alocuri chiar exasperant) de repetitiv, dar scenele fierbinți – cele care ar trebui să vândă cartea – ajung să fie plictisitoare. De la jumătatea cărții am început să sar peste paragrafele în care Ana și Christian deveneau intimi pentru că toate interacțiunile de acest gen dintre cei doi mi s-au părut scrise la mișto, după modelul copy/paste.

Acțiunea lipsește în proporție de 90-95% din carte. Finalul volumului precedent m-a lăsat cu multe semne de întrebare și cu și mai multe promisiuni pentru o confruntare epică între personajele principale și cel ce și-a asumat rolul de antagonist. Să spun că nu am fost deloc mulțumit de felul în care s-au rezolvat lucrurile ar fi o afirmație destul de modestă. Aveam așteptări mai mari, chiar și de la E.L. James. Punctul culminant al cărții a fost sec, total lipsit de emoție și foarte grăbit. Nicio clipă nu am avut sentimentul că personajele ar putea fi în pericol și niciuna dintre acțiunile tâmpite ale Anei din acele momente nu au avut consecințe reale.

Că tot am menționat-o pe Ana… Ea continuă să fie aceeași domnișoară (pardon, doamnă!) idioată de care ne place să râdem. Zeița intimă și vocea interioară sunt cele mai bune prietene ale ei, confidentele de încredere, iar libidoul îi dictează și de această dată ce să facă la aproape orice pas. Reacțiile sale sunt pe cât de prostești, pe atât de amuzante. Urmează un spoiler mic de tot, pentru care îmi cer scuze. Am rămas șocat atunci când, după ce a aflat că este însărcinată, Ana a dat vina pentru cele întâmplate pe asistenta ei deoarece i-a reprogramat întâlnirile cu doctorul ei ginecolog și, implicit, Ana a întrerupt tratamentul cu anticoncepționale pe care trebuia să-l urmeze. Pe bune? Nu vrei să-ți amintească la fiecare secundă că trebuie să respiri? Oh, și pregătiți-vă să întâlniți cel mai penibil nume de alint pentru un bebeluș: Punctuleț. Da, PUNCTULEȚ!!! *facepalm*

Christian rămâne cel mai interesant personaj al trilogiei și am apreciat enorm încercările autoarei de a creiona un trecut nu tocmai încântător care să justifice de ce se comportă cum se comportă în prezent. O bilă neagră pentru prolog și materialul bonus scris din perspectiva unui Christian de cinci ani; au semănat prea mult cu o imitație proastă a romanului Camera.

Cincizeci de umbre descătușate a fost o mare dezamăgire pentru mine. Mă așteptam la mai mult și am primit o poveste exagerată, fragmentată, fără cap și coadă, scrisă doar pentru a mai adăuga câteva milioane în conturile persoanelor potrivite. La sfârșit de trilogie, pot spune că da, e o serie prost scrisă, care probabil ar fi fost mai bine să fi rămas doar fan fiction postat pe internet, dar nu își merită toată ura pentru că, în ciuda a ceea ce cred majoritatea celor care nu au citit cărțile, nu romatizează abuzul.

CINCIZECI DE UMBRE… ÎMBUNĂTĂȚITE

cincizeci-de-umbre-intunecate

TITLU: Cincizeci de umbre întunecate (Fifty Shades #2)

AUTOR: E.L. James

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Intimidată de gusturile speciale şi secretele întunecate ale tânărului şi frumosului om de afaceri Christian Grey, Anastasia Steele se desparte de acesta şi îşi începe cariera la o editură din Seattle. Însă dorul de Christian o urmăreşte neîncetat, iar atunci când acesta îi propune un nou „contract”, Anastasia nu poate rezista. Ei reîncep relaţia, iar Anastasia află mai multe despre trecutul chinuitor al iubitului ei pervertit, provocator şi măcinat de frământări. În timp ce Christian se luptă cu demonii săi interiori, Anastasia este nevoită să se confrunte cu furia şi invidia unei femei care a făcut parte din trecutul lui Grey şi trebuie să ia cea mai importantă decizie din viaţa sa.

RECENZIE:

Deja știți ce impresii mi-a lăsat primul volum al trilogiei erotice scrise de E.L. James și că mi s-a părut mai mult o parodie scrisă la mișto decât un roman ce merita să fie publicat. Așa că imaginați-vă surpriza de care am avut parte atunci când, după ce am citit în jur de 150-200 de pagini din Cincizeci de umbre întunecate, am observat o… îmbunătățire considerabilă atât a poveștii, dar mai ales a personajului Christian Grey. Stilul rămâne același (tot n-am scăpat de zeițe intime și voci interioare, yey…), dar parcă e puțin mai cizelat.

La sfârșitul primei cărți, Ana îi cere lui Christian să-i arate cât de departe este dispus să meargă pentru a o pedepsi și, după câteva lovituri de bici și hotărând că nu poate suporta o asemenea durere/umilință, draga noastră domnișoară Steele decide să-l părăsească pe domnul „Cincizeci de Vicii”. Oh, my! Totuși, nu se simte împăcată cu hotărârea luată și, după nopți nedormite, zile în care încerca să-și îngroape suferința în muncă – între timp, s-a angajat ca asistent al unui consilier editorial – și vreo 50 de pagini tipărite, îi mai dă o șansă bărbatului de care este îndrăgostită. Astfel, Ana descoperă noi fațete ale misteriosului Christian și, pas cu pas, începe să-l înțeleagă și, spre surprinderea ei totală, să-l schimbe.

Față de primul volum al trilogiei, care a fost un haos din toate punctele de vedere, Cincizeci de umbre întunecate are o poveste bine închegată și atent plănuită, iar un anumit personaje principal a evoluat într-un mod surprinzător. Cu toate că abundă în secvențe erotice (destul de repetitive și plictisitoare, dacă mă întrebați pe mine), de această dată se pune accentul mai mult pe partea romantică a relației dintre protagoniști și primim mai multe detalii despre enigma care este Christian Grey. Mi-a plăcut enorm să descopăr latura încărcată de romantism a poveștii dintre Ana și Christian și, cu toate că pe alocuri a dat unele rateuri, trebuie să recunosc că E.L. James s-a descurcat surprinzător de bine la acest capitol. Am apreciat și noile adiții: Jack Hyde – șeful fustangiu și extrem de enervant al Anei, Elena Lincoln – renumita „Doamnă Robinson” și Leila – o fostă supusă de-a lui Christian, acum instablă psihic. Deși rolurile lor nu sunt chiar atât de proeminente în Cincizeci de umbre întunecate, ci mai degrabă haotic/inegal distribuite, presimt că în ultima parte a trilogiei lucrurile vor sta altfel.

Și acum să trecem la protagoniști… Ana continuă să fie de o prostie cruntă. Pe bune, cum să îi trimiți mail-uri deocheate iubitului tău de pe contul de la seviciu și să fii surprinsă atunci când acesta îți spune că tot ce ați discutat a fost salvat pe serverele companiei? Sau alta, muuult mai bună. La un moment dat, Ana și Christian sunt nevoiți să se cazeze la un hotel sub alte identități și, cum tot l-a trimis pe Taylor să le rezolve problema, Christian decide să devină, pentru o noapte, domnul și doamna Taylor. Bun, nimic neobișnuit până acum. Ce mi s-a părut o dovadă incontestabilă a cretinismului Anei a fost momentul în care s-a mirat că Taylor este numele de familie al șoferului lui Christian. Pe bune? Cu câteva zile în urmă te-ai cazat la un hotel drept doamna Taylor și acum ești surprinsă că Taylor e un nume de familie? Nu o prea agreez pe Ana, ba chiar aș putea spune că o detest. Mi se pare o alegere foarte proastă pentru a juca rolul protagonistei unei serii și nu văd ce ar putea învăța cineva de la ea. Are o personalitate slabă, habar nu are ce vrea și continuă să fie subjugată de libidoul ei enorm, probabil singura ei „calitate”. Nu o să mai pomenesc de zeița intimă și vocea interioară; pur și simplu nu am energia suficientă pentru a mă plânge de cât de exasperante au fost pe tot parcursul cărții.

Christian, în schimb, a părut un cu totul alt om față de cel pe care l-am întâlnit în prima carte. Nu o să intru foarte mult în detaliu în legătură cu schimbările prin care acesta a trecut de când l-am văzut ultima oară (nu de alta, dar v-aș strica surpriza), însă voi spune doar atât: parcă încep să înțeleg de ce s-au îndrăgostit de el milioane de cititoare. Evenimentele de la finalul primei cărți au avut un impact aproape devastator asupra lui Christian Grey (sau „Domnul Învechit în Rele” al Anei), stârnind o schimbare profundă a comportamentului și personalității acestuia. Da, rămâne la fel de obsedat de control și nu suportă când cineva îi iese din cuvânt, dar de această dată parcă a reușit să-și țină sub control impulsurile de „maestru al universului”. Mi-a plăcut, de asemenea, că am avut ocazia să văd puțin din trecutul lui Christian și, astfel, am reușit să-i înțeleg mai bine acțiunile.

Per total, Cincizeci de umbre întunecate mi s-a părut un roman mult mai reușit decât predecesorul său și sunt foarte curios de cum va evolua povestea în continuare.

CÂȘTIGĂTOR CONCURS „CAVALERUL CELOR ȘAPTE REGATE”

După două săptămâni de concurs, Cei Șapte și-au ales campionul.

participanti random

Felicitări, ANCA CIOCHINA! Aștept datele tale (nume, prenume, adresă și cod poștal) pe mail – razvan_timar@yahoo.com – sau printr-un mesaj pe Facebook până joia viitoare (12.11.2015), inclusiv. În cazul în care nu le voi primi până atunci, voi alege un alt câștigător.

Vă mulțumesc tuturor pentru participare și vă doresc un weekend cât mai frumos!

ÎNTÂLNIRE CU „DOMNUL CINCIZECI DE VICII”

cincizeci-de-umbre-ale-lui-grey

TITLU: Cincizeci de umbre ale lui Grey (Fifty Shades #1)

AUTOR: E.L. James

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Anastasia Steele, studentă la filologie, îi ia un interviu lui Christian Grey, un tânăr om de afaceri de succes, pe care îl găseşte foarte atractiv şi de-a dreptul intimidant. Retrasă şi interiorizată, Ana este şocată să constate că, pentru prima dată în viaţă, este atrasă puternic de cineva. Christian o avertizează că trebuie să stea departe de el, iar ea nu face decât să-l dorească şi mai tare. Dar când descoperă gusturile erotice speciale ale acestuia, începe să ezite: dincolo de şarmul şi succesul de care se bucură, Christian Grey este un bărbat tulburat de demoni ascunşi şi ghidat de o excesivă nevoie de a-i controla pe ceilalţi. Va putea oare Ana să accepte sclavia sentimentală impusă de Christian? Și dacă da, va mai putea oare iubi ceea ce descoperă?

RECENZIE:

Oh, my! Dacă mi-ar fi spus cineva anul trecut că o să ajung să citesc celebra serie începută cu volumul Cincizeci de umbre ale lui Grey, i-aș fi râs în nas și i-aș fi sugerat să-și facă un consult serios la cap. Filmul l-am văzut (mai mult pentru că eram curios de ce a stârnit atâta vâlvă – pe bune, campania de promovare a peliculei a fost atât de agresivă și de bine gândită încât nu am putut rezista, ca să nu mai zic că remixul piesei Crazy in Love a lui Beyoncé e de-a dreptul genial), însă nu am fost deloc impresionat. Dar, acum câteva săptămâni, am dat peste un articol pe buzzfeed (îl găsiți aici) care m-a făcut să-mi doresc să citesc cărțile lui E.L. James. Nu de alta, dar paragrafele peste care am dat în articolul respectiv mi-au promis că trilogia Fifty Shades și recent lansatul Grey sunt într-atât de proaste încât, printr-o ironie a sorții, ajung să fie bune.

Nu cred că mai are rost să discut despre subiectul cărții – și așa a stârnit destule controverse (unele nejustificate, aș putea spune). Cincizeci de umbre ale lui Grey este un roman ușurel, fără înțelesuri ascunse ori personaje excepționale, care țintește în mod special mainstream-ul; din câte am înțeles, până și autoarea a recunoscut că scrierile sale nu sunt tocmai cele mai de calitate. Mi s-a părut că E.L. James a fost pe deplin conștientă pentru cine scrie și nu și-a dat prea mult silința să ascundă acest lucru. O respect pentru ce a reușit, dar faptul că scrii pentru mainstream nu e o scuză care să justifice… chestia asta.

Cartea e foarte, foarte, FOARTE prost scrisă (autoarea face exces de puncte de suspensie – cel mai mult urăsc excesul de puncte de suspensie, și nu se sfiește să înghesuie virgule între subiect și predicat) și enervant de repetitivă (pe bune, dacă o să mai aud vreodată „pântec”, „uau!”, „Vocea mea interioară a zis asta” sau „zeița mea intimă a făcut asta” cred că o să înnebunesc). Unele expresii mi s-au părut atât de exagerate și tâmpit formulate încât nu m-am putut abține să nu râd. La un moment dat, stomacul protagonistei face un „salt cu prăjina peste splină” și tot ea se „răcorește în apa caldă”. Și trebuie neapărat să menționez deja faimoasa replică a lui Christian: „sunt stricat în cincizeci de nuanțe” (în engleză: „I’m fifty shades of fucked up”). Mda, vă las pe voi să-i găsiți înțelesul, pentru că eu nu am reușit s-o fac; bine, face legătura (forțată) dintre Christian și titlul cărții, dar în rest? De ce e stricat în cincizeci de nuanțe și nu în cincizeci de feluri? Plus că nicio clipă nu am simțit că autoarea a încercat să se detașeze de începuturile operei sale: fan-fiction inspirat de seria Twilight. Cel mai enervant mi s-a părut cât de mult mi-a amintit José de Jacob, dar și alegerea numelui ciudățel pentru tatăl adoptiv al lui Christian (Carrick – nu amintește chiar deloc de Carlisle, nuuu!). Oh, și chiar era nevoie ca toți copiii familiei Grey să fie adoptați? Lazy writing at it’s finest.

Acum, personajele. Ana (prescurtare de la Anastasia, tot așa cum Bella provine de la Isabella) este eroina cărții și are incredibil de rara abilitate de a auzi zâmbetele. Nici măcar atunci când vorbește la telefon nu-și poate stăpâni pe deplin superputerea și aude zâmbetul persoanei de la celălalt capăt al firului. Vreau să clarific ceva de la bun început: tipa asta nu e atât de inocentă precum spune toată lumea. Da, are tendința să roșească și să-și muște buza cam des, însă în spatele acestei măști se află o persoană cu un apetit sexual imens. După ce a făcut-o pentru prima oară, draga de Ana râvnește doar la Christian și la… ustensila din dotare (sau, cum ar spune americanii, „she really wants the D”). Fata asta se gândește la sex mai des decât un băiat, serios! Anastasia Steele (ignorați asemănarea dintre numele ei și cel al unei actrițe de filme pentru adulți) este caracterizată, în cea mai mare parte, de libidoul ei alarmant, apoi ar mai fi incapacitatea ei de a lua decizii, neîndemânarea și, ca s-o spun fără ocolișuri, prostia ei cruntă. Pe lângă cele enumerate mai sus, trebuie neapărat să menționez cele mai exasperante născociri la care s-ar fi putut gândi madame James: Vocea interioară a Anastasiei și nenorocita de zeiță intimă. Aaaarg! De unde să încep? În primul rând, cine naiba are o „zeiță intimă” care dansează și face gimnastică de fiecare dată când simte furnicături… acolo? Ce ar trebui să reprezinte ea? Jur că nu-i înțeleg rostul (în afară de a mări numărul de caractere și, implicit, pagini al cărții). Iar Vocea interioară… Of!!!  Pentru numele lui Dumnezeu, de ce a trebuit autoarea să-i atribuie Anei o Voce interioară care poartă ochelari, e urâtă cu spume și, în momentele în care nu e sarcastică, se ascunde în spatele unei canapele?

Christian Grey este, probabil, cel mai interesant personaj al cărții, deși calitățile sale sunt, în mare, exclusiv fizice (arată exagerat de bine, iar vocea lui este „caldă și aspră precum ciocolata neagră topită sau… ceva”). Maniac al controlului și hărțuitor cu diplomă, arogant și seducător, Christian lasă să se înțeleagă că a avut o copilărie grea și că a ajuns să fie așa cum este din cauza problemelor sale de adaptare la noul statut de după ce a fost adoptat. OK, văd posibilitatea unei istorii interesante și recunosc că sunt curios să aflu prin ce a trecut încă din fragedă pruncie. Ca și în cazul Anastasiei, nici Christian nu este așa cum îl caracterizează toată lumea. El nu o abuzează pe Ana deoarece totul se petrece cu consimțământul ei, deci, în opinia mea, cei care o acuză pe E.L. James că romantizează abuzul o fac doar ca să se afle în treabă. Până și momentul de cumpănă al relației lor are loc pentru că ea vrea să-și încerce limitele de rezistență. Plus că, pentru un dominator, Christian se lasă foarte ușor convins să renunțe la anumite lucruri și obiceiuri ale sale.

Sunt conștient că am dat cu romanul de pământ, dar i-am acordat 3 steluțe pe Goodreads. Asta pentru că m-a amuzat mai mult decât o comedie. Poate că nu asta i-a fost intenția, dar E.L. James a reușit să transforme o poveste cu aspirații de roman erotic într-o parodie savuroasă, numai bună pentru descrețitul frunților. Evident, cartea nu are nicio valoare literară și trebuie citită ca atare: un pamflet savuros.