ACELEAȘI MĂRII, CU ALTE PĂLĂRII

TITLU: Orașe de hârtie

AUTOR: John Green

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Lumea se răstoarnă cu doar câteva săptămâni înainte de terminarea liceului: Margo reapare în viaţa lui Quentin. În toiul nopţii, îmbrăcată în costum de ninja, gata pentru o nouă aventură. Extravagantă, frumoasă, imprevizibilă şi independentă, Margo l-a fascinat dintotdeauna pe Quentin. Îndrăgostit iremediabil de ea, o urmează orbeşte, încântat să ia parte la planurile jucăuşe şi vindicative ale ingenioasei Margo. Numai că fata dispare iar. De data aceasta definitiv. Margo, fata visurilor care a fost întotdeauna o enigmă, acum devine un mister. Pentru Quentin. Care nu mai găseşte nimic altceva decât indicii… lăsate de ea pentru el. De aceea, decide să le urmeze.

RECENZIE:

Țin minte cât de entuziasmat eram, în urmă cu doar câteva luni, să citesc toate cărțile scrise de John Green. De vină au fost Sub aceeași stea și Căutând-o pe Alaska, cărțile mele preferate de la autorul atât de îndrăgit de adolescenții din toată lumea. Mi s-a părut că stilul lui e suficient de simplu și direct cât să fie atrăgător chiar și pentru cei mai încăpățânați „non-cititori”, mereu reușea să-mi smulgă un zâmbet sau un suspin printr-o replică amuzantă ori tristă, dar inteligent plasată și, mai presus de toate, personajele sale au părut reale.

Puțin din acel entuziasm s-a mai risipit după ce am citit De 19 ori Katherine, deoarece am avut impresia că personajele din Alaska au „migrat” într-un alt context, și-au schimbat identitățile și au pornit într-o nouă călătorie, dar urmând aceleași poteci presărate cu firimituri de băieți inteligenți și neînțeleși, cu pasiuni ciudate, prieteni atât de exagerați în ale lor încercări de a fi amuzanți încât deveneau enervanți și, bineînțeles, fata misterioasă și incredibilă care joacă rolul principal în filmul vieții protagonistului.

Quentin este elev în ultimul an la liceu și se gândește ce o să facă mai departe cu viața sa. Liniștea îi este tulburată într-o noapte când, pe neașteptate, vecina lui îi face o vizită la fereastră și îi propune o aventură cum nu a mai trăit până atunci. Bineînțeles că el acceptă, mai mult pentru că Margo Roth Spiegleman nu este o vecină obișnuită, ci regina școlii, prietena din copilărie a eroului (prietenie care, suprinzător sau nu, s-a răcit de-a lungul anilor) și cea de care Quentin este îndrăgostit nebunește. Împreună, cei doi trec prin mai multe situații, unele amuzante și altele la limita decenței, care fac din prima parte a cărții să fie și cea mai bună. Pentru că după acea noapte „nebună”, Margo dispare și totul devine doar o căutare constantă a fetei și nenumărate încercări de a o înțelege. Ce-i rezervă destinul lui Margo? Asta rămâne să descoperiți singuri, dar vă asigur că veți fi surprinși de finalul romanului.

Cel de-al doilea roman scris de John Green, Orașe de hârtie este o lectură ușoară, potrivită pentru o zi de relaxare, plină de situații amuzante și câteva răsturnări de situație impredictibile. Prima parte a romanului, numită „Corzile”, mi s-a părut a fi cea mai reușită, asta pentru că autorul surprinde excelent cum e să fii în situația lui Quentin: un elev model, scos din zona lui de confort de către cea mai populară tipă din școală și pus față în față cu situații care mai de care mai nebunatice și mai comice. După această parte, Green s-a folosit de foarte multă introspecție, din cauza căreia am simțit că lectura începe să încetinească. Doar că acțiunea a fost punctul forte al cărții, pentru că…

Personajele au fost copii aproape identice ale celor din restul cărților scrise de John Green! Quentin = Miles din Căutând-o pe Alaska = Colin din De 19 ori Katherine = Augustus din Sub aceeași stea. Margo = Alaska = Katherine = Hazel. Ben = Chip, alias „Colonelul” = Hassan = Isaac. Și lista poate continua. Da, fiecare personaj are unele calități distincte, dar, privind totul mai atent, acestea pălesc în fața asemănărilor mult prea evidente. Sper ca pe viitor, Green să renunțe la acest obicei al său și să îndrăznească să-și testeze limitele în ceea ce privește cărțile sale și să nu rămână la aceeași formulă clișeică pe care a folosit-o până la epuizare.

Orașe de hârtie avea potențialul să fie o carte specială, dar e construit pe același schelet ca și celelalte cărți ale autorului, e condimentat cu o acțiune puțin mai diferită și, îndrăznesc să spun, are un personaj feminin lipsit de farmec (cum a fost cel nebunesc al Alaskăi Young, al cărei copie nereușită și este). Per total, în ciuda faptului că a fost o lectură amuzantă și lejeră, Orașe de hârtie a reprezentat o dezamăgire considerabilă pentru mine, asta numai din cauza tiparului după care John Green pare să își construiască fiecare personaj, tipar care a devenit obositor după 4 cărți.

Mulțumesc Editurii Trei pentru această carte!

RATING: 6/10

ORAȘUL DECIZIILOR PROASTE

TITLU: Orașul sufletelor pierdute (Instrumente mortale #5)

AUTOR: Cassandra Clare

PUBLICAT DE: Editura Leda

DESCRIERE: Dragoste. Răzbunare. Sânge. Trădare. Întunericul ameninţă să îi înghită pe vânătorii de umbre. Există vreun preţ prea mare de plătit, chiar şi pentru dragoste? Când Jace şi Clary se întâlnesc din nou, Clary este îngrozită să afle că magia demonului Lilith l-a legat pe iubitul său Jace de maleficul ei frate Sebastian. Jace se află acum în slujba răului. Conclavul este hotărât să îl distrugă pe Sebastian, dar nu există nicio modalitate de a face rău unuia fără a-l răni pe celălalt. În vreme ce Alec, Magnus, Simon şi Isabelle negociază cu elfii luminii, cu demoni şi cu  nemiloasele Surori de Fier pentru a încerca să-l salveze pe Jace, Clary joacă şi ea un joc periculos. Eşecul ar însemna nu doar pierderea propriei vieţi, ci şi a sufletului lui Jace. Clary este dispusă să facă orice pentru Jace, dar poate să mai aibă încredere în el? Sau este cu adevărat pierdut?

RECENZIE:

Am o relație de dragoste-ură cu seria Instrumente mortale. Primul volum nu m-a impresionat și mi s-a părut destul de lent până spre sfârșit, când lucrurile au început să devină cât de cât interesante. A doua carte a fost muuult mai bună, iar volumul trei, cu toate că primele 100 și ceva de pagini au fost cam plictisitoare, după ce acțiunea și-a intrat în ritm, a fost greu de lăsat din mână. Sincer, aș fi preferat ca seria să fi rămas o trilogie, așa cum a fost planificată inițial. Pentru volumul patru nu am avut așteptări prea mari, deoarece am auzit că ar fi dezamăgitor, dar nici nu mi-am închipuit că seria o putea lua la vale în asemenea hal. În afară de ultimele, să zicem, 30 de pagini, cartea mi s-a părut doar o încercare penibilă a Cassandrei Clare de a mai stoarce niște bani de la cititorii ei fideli.

Orașul sufletelor pierdute nu mi-a prea făcut cu ochiul, în special din cauza exprienței neplăcute pe care am avut-o cu volumul precedent, dar, cum nu îmi place să las o serie neterminată, am decis să-i acord o șansă. Spre surpinderea mea totală, cartea nu a fost atât de proastă pe cât mă așteptam! Dar asta nu înseamnă sub nicio formă că a fost extraordinară.

Acținea începe imediat după ce Orașul îngerilor căzuți se încheie, cu Jace dispărut și Clary aflându-se sub presiune continuă din partea Conclavului. După ce fratele ei malefic, Sebastian, îi face o vizită împreună cu Jace (care nu mai e acel Jace de odinioară) Clary face tot posibilul pentru a încerca să-l salveze de influența negativă a acestuia și se aruncă, așa cum îi stă în caracter, într-o situație disperată fără să se gândească la consecințe.

Cel mai mult la acest volum mi-a plăcut povestea personajelor secundare. Dacă, în prima trilogie, de fiecare dată când vedeam că perspectiva narativă se schimbă și trece la Simon îmi venea să arunc cărțile pe fereastră, de această dată am constatat că nu m-a mai deranjat. Dimpotrivă, chiar îmi doream ca naratorul să poposească asupra lui cât mai des, pentru că 90% din povestea în care e implicată Clary a fost extrem de plictisitoare.

Niciodată nu i-am plăcut pe Clary și Jace prea mult, adevărata savoare a cărților fiind dată de către personajele secundare (Alec, Isabelle, Luke și, de ce nu, Sebastian). Pe când Jace este doar un clișeu ambulant al băiatului rău, dar neînțeles, Clary dă dovadă de o idioțenie cruntă pentru un personaj principal și de multe ori a reușit să mă scoată din sărite prin acțiunile ei lipsite de sens. E un semn rău atunci când protagoniștii nu fac altceva decât să enerveze, corect? Doar că, în această carte, Cassandra Clare parcă a avut o idee nu-prea-strălucită și, din nu știu ce motiv, le-a atribuit și celorlalți o parte din „calitățile” eroinei. Unele acțiuni ale lui Alec sau Isabelle au fost atât de necaracteristice lor, încât m-am întrebat ce naiba s-a întâmplat cu acele personaje frumos conturate din primele volume.

Un alt lucru deranjant au fost descrierile mult prea lungi, aproape interminabile, ale săruturilor și/sau aspectului fizic al celui/celei de care era atras personajul din perspectiva căruia ni se relata totul. Atingerile dintre Clary și Jace au fost disecate până la cel mai mic detaliu, astfel încât nu am putut scăpa de senzația că această carte a fost scrisă special pentru adolescentele amorezate definitiv de Jace și care și-ar vinde sufletul pentru încă un paragraf în care pielea lui aurie și părul lui de aur, împreună cu ochii lui, evident tot aurii, sunt în centrul atenției.

Finalul a fost sub cel din Orașul îngerilor căzuți, dar tot a avut acea tensiune care m-a ținut lipit de carte până când am terminat-o. O bilă albă pentru Sebastian, pe care l-am considerat unul dintre cele mai bine conturate personaje ale cărții, și asta pentru că la un moment dat chiar am ajuns să-l simpatizez, cu toate că acțiunile lui erau cel puțin… îndoielnice. Totuși, trebuie să acord și o bilă neagră pentru Magnus. Nu înțeleg care-i treaba cu el, de ce majoritatea fanilor Cassandrei Clare salivează numai la auzul numelui acestuia. Mie mi se pare că adună, fără succes, mai toate stereotipurile pe care le are societatea despre persoanele cu o altă orientare sexuală și nu le face acestora niciun fel de serviciu.

În concluzie, deși am avut unele probleme cu romanul, Orașul sufletelor pierdute mi s-a părut mult mai reușit decât predecesorul acestuia și a reușit să-mi insufle o oarecare speranță că ultimul volum se va ridica la înălțimea trilogiei inițiale.

RATING: 6/10