LUPTÂND CU MORȚII

anna-in-vesmant-de-sange

TITLU: Anna în Veșmânt de Sânge (Anna #1)

AUTOR: Kendare Blake

PUBLICAT DE: Editura Leda

DESCRIERE: Cas Lowood a moştenit o vocaţie neobişnuită: uciderea celor morţi. La fel ca tatăl său, Cas străbate ţara în lung şi-n lat împreună cu mama lui, o vrăjitoare inofensivă, şi cu pisica lor, care simte prezenţa duhurilor. El cercetează legende şi folclor local, încercând să ţină pasul cu morţii criminali, evitând lucrurile enervante precum viitorul şi prietenii. Când ajung într-un oraş necunoscut căutând o fantomă pe care localnicii au botezat-o Anna în Veşmânt de Sânge, Cas se aşteaptă ca totul să decurgă conform planului: urmăreşte, vânează, ucide. În schimb, el descoperă o fată prinsă într-o urzeală de blesteme şi mânie, o fantomă cum nu a mai înfruntat niciodată. Încă mai poartă rochia pe care a îmbrăcat-o în ziua din 1958, când a fost ucisă cu sălbăticie, o rochie odată albă, acum şiroind de sânge. De când a murit, Anna i-a ucis pe toţi cei care au îndrăznit să păşească în casa părăsită, în stil victorian, în care locuise. Însă lui, dintr-un motiv oarecare, îi cruţă viaţa.

RECENZIE:

Cred că îmi era cu adevărat dor de un roman fantasy young adult bun, altfel nu îmi explic cum de am devorat Anna în Veșmânt de Sânge în doar două zile (bine, am început-o vineri și am terminat-o luni, dar sâmbătă și duminică nu m-am deloc atins de ea. Vă mulțumesc pentru asta, cursuri nesuferite!).

Încă de la început suntem aruncați în mijlocul acțiunii, urmărindu-l pe Cas, protagonistul cărții, în timp ce-i vine de hac unei fantome periculoase. Cas (pe numele lui întreg Theseus Cassio Lowood) este un vânător de fantome în vârstă de numai 17 ani care, după moartea tragică a tatălui său, călătorește altăuri de mama sa și pisica familiei prin toată America în căutarea spiritelor răuvoitoare. Ultimul pont primit de la sursa lui de încredere îl poartă spre Thunder Bay, în căutarea Annei Korlov, dar nimic nu l-a pregătit pentru ce avea să întâlnească. Asta pentru că Anna nu e o fantomă oarecare, ci una extrem de puternică și violentă.

Am așteptat cu nerăbdare să apară cartea aceasta și la noi încă de când a fost anunțată pe blogul editurii Leda. A durat ceva mai mult decât mi-am imaginat inițial, dar așteptarea a meritat cu vârf și îndesat. Asemeni lui Cas, nici eu nu am fost pregătit pentru aventura ce avea să mi se aștearnă în fața ochilor. Din recenziile pe care le-am citit în avans mi-am făcut o oarecare idee în legătură cu povestea din Anna în Veșmânt de Sânge, dar între paginile cărții s-au strecurat suficiente surprize încăt să mă facă să citesc capitol după capitol după capitol și tot așa.

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost tensiunea care urca în mod constant în fiecare capitol. Multe dintre acestea se terminau exact când acțiunea începea să devină cu adevărat intensă (nu spun interesantă pentru că nu am găsit nici măcar un singur paragraf plictisitor în toată cartea), ceea ce m-a făcut să vreau să citesc tot mai mult. Ultimele 100 de pagini, de exemplu, s-au scurs ca nisipul printre degete, aproape că nu mi-am dat seama când am și ajuns la finalul cărții. Acum nu îmi doresc decât un singur lucru: continuarea! Anna în Veșmânt de Sânge se încheie cu un cliffhanger atât de frustrant, încât simt că o s-o iau razna până când următorul volum o s-și facă apariția pe rafturile librăriilor virtuale de la noi.

Dar, cu toate că ațiunea a fost pe placul meu, personajele mi s-au părut un punct slab al cărții. Nu într-atât încât să tragă în jos foarte mult lectura, dar suficient cât să mă facă să-i scad 2 puncte din rating și o steluță pe Goodreads. Pentru un protagonist, Cas mi s-a părut destul de antipatic, ignorant și arogant, iar relația dintre el și Anna a fost pur și simplu ciudată, lăsându-mi impresia că a răsărit de nicăieri. Că tot veni vorba de Anna, am fost oarecum dezamăgit de evoluția ei de-a lungul romanului. La început, Anna a fost o prezență terifiantă, înspăimântător de puternică și impulsivă; o bombă cu ceas, ce mai! Spre sfârșit, însă, a devenit un soi de Casper… Nu-mi place atunci când nu reușesc să relaționez cu niciun personaj dintr-o carte, iar dacă aș fi întrebat cine e preferatul meu din Anna în Veșmânt de Sânge nu aș putea să dau un răspuns concret.

Și, ca să jonglez între mi-a plăcut/nu mi-a plăcut, o să aduc în discuție și umorul. Pentru un roman în mare parte horror, replicile ironice, comparațiile amuzante și referințele la cultura pop se găsesc din belșug și reușesc să smulgă o mulțime de hohote de râs, mai diminuând din tonul sumbru al cărții.

O călătorie palpitantă într-un orășel bântuit de fantoma unei fete ucise cu bestialitate, un carusel al trăirilor și experiențelor paranormale situate la granița cu horror-ul, primul roman al duologiei Anna amintește de perioada de mult apusă pe când serialul Supernatural era bun. Vă recomand cu toată căldura Anna în Veșmânt de Sânge; se citește ușor, tensiunea crește de la un capitol la altul și explodează la final, dar vă avertizez: unele șcene sunt atât de șocante și grafice, încât o să vă tulbure somnul. Eu am pățit-o, și încă bine de tot!

RATING: 8/10

DESPRE VIAȚĂ ȘI MOARTE

2620_04dbe6e8

TITLU: Căutând-o pe Alaska

AUTOR: John Green

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Primul prieten. Prima iubire. Ultimele cuvinte. ÎNAINTE. Miles Halter – un adolescent singuratic pasionat de cuvintele rostite de personaje celebre în ultimele lor clipe de viaţă – pleacă la şcoala cu internat Culver Creek în căutarea a ceea ce Rabelais numea „Marele Necunoscut”. Acest Necunoscut se dovedeşte mai tulburător decât şi-ar fi imaginat vreodată când în noul său cerc de prieteni îşi face intrarea seducătoarea Alaska Young. Inteligentă, amuzantă, imprevizibilă, Alaska îl atrage într-o lume misterioasă de lumini şi umbre, ce stă sub semnul ultimelor cuvinte ale lui Simón Bolívar, faimosul general imortalizat de Gabriel García Márquez: „Cum o să mai ies eu din labirintul ăsta?” DUPĂ. Nimic nu va mai fi la fel.

RECENZIE:

Sub aceeași stea mi-a deschis apetitul pentru scriitura lui John Green. Amuzantă, tristă, simplă și profundă, cam așa aș putea să o descriu pe scurt. Am început să citesc Căutând-o pe Alaska în ziua următoare după ce am întors și ultima pagină din povestea lui Hazel și Augustus.

Nu știam la ce să mă aștept de la această carte. Habar nu aveam dacă urma să-mi placă sau nu, dar i-am dat o șansă, mai ales că venea de la același tip care mi-a distrus micul univers cu doar 300 de pagini. Și nu am regretat. Căutând-o pe Alaska a fost o lectură la fel de plăcută și, pe alocuri, tristă ca Sub aceeași stea, doar că mi s-a părut a avea un mesaj mult mai puternic despre viață, moarte și prietenie.

Povestea începe când Miles pleacă la o școală cu internat, Culver Creek, în căutarea „marelui necunoscut”. Asemeni altor personaje din operele lui Green, Miles nu e chiar un adolescent obișnuit și are o pasiune cel puțin ciudată: adoră ultimele cuvinte rostite de oameni faimoși. Ajuns la Culver Creeek, Miles devine Rotofeiul și îi întâlnește pe cei care vor ajunge cei mai buni prieteni ai săi: Chip, zis Colonelul, colegul de cameră al lui Miles, un băiat super-amuzant și Alaska, încântătoarea și enervanta Alaska, cea mai sexy fată de pe pământ, cea pentru care Rotofeiul dezvoltă o adevărată obsesie (el îi spunea dragoste, eu cred că a fost mai mult obsedat de ea). În scenă apar și alte personaje interesante, cum ar fi Takumi și Lara, dar care nu sunt aproape niciodată în lumina reflectoarelor.

M-am identificat cu Miles mai mult decât mi-aș fi dorit, acel adolescent retras pe seama căruia se făceau glume și l-am îmdrăgit foarte mult. Singurul defect pe care i l-am găsit a fost acea fascinație pentru Alaska, fascinație care a devenit oarecum obositoare după prima jumătate a cărții. Gândurile lui erau îndreptate majoritar în direcția fetei și înțeleg că a fost prima lui mare iubire, dar totuși am fost deranjat de felul în care toată lumea Rotofeiului părea să se învârtă în jurul Alaskăi, acea fată ce reprezenta idealul absolut pentru el.

Despre Alaska nici nu știu ce să zic. Nu am fost fermecat de ea așa mi s-a promis din descriere și cum a pățit protagonistul, dar asta se prea poate din cauză că el avea tendința să-i ignore eventualele răbufniri și stări insuportabile, și să o privească drept fata rebelă și sensibilă care era doar în unele momente. Departe de mine să o ador, uneori am detestat-o, m-au întristat poveștile ei din trecut și am simpatizat-o. Dar cam atât.

Acțiunea a fost bine structurată, au fost momente în care am răbufnit în râs, pasaje care mi-au dat de gândit în legătură cu o groază de lucruri pe care le-am ignorat până acum și momente incredibil de tensionate, iar toate acestea au făcut ca întregul roman să fie deosebit de lejer de citit. Cartea e formată din 2 părți: Înainte și După. Înainte totul a fost amuzant și lipsit de griji, chiar dacă ocazional mai apăreau și unele reflecții serioase în legătură cu moartea. După… După totul s-a schimbat. Personajele au devenit mai mature, atmosfera era mai sumbră și, chiar dacă autorul a păstrat același stil și a strecurat câteva situații comice, parcă am citit o cu totul altă carte, tocmai datorită unui eveniment. M-am așteptat ca așa ceva să aibă loc, mi se părea inevitabil, și totuși am fost izbit din plin de forța emoțiilor și gândurilor care vin la pachet cu o asemenea întâmplare. E imposibil să citești Căutând-o pe Alaska și să nu fii șocat, sau cel puțin tulburat, de acel eveniment.

La fel ca Sub aceeași stea, și această carte a avut micile ei defecte care m-au oprit din a-i da nota maximă, dar rămâne o lectură frumoasă, ușoară, cu multe idei despre viață și moarte, o adevărată lecție așternută aproape impecabil pe hârtie. Căutând-o pe Alaska primește un 9/10 și am ciudata senzație că mă voi întoarce la ea cât de curând, atunci când îmi voi dori să citesc ceva deosebit.