DESTINUL E SCRIS ÎN STELE

TITLU: Sub aceeași stea

AUTOR: John Green

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Îşi vor aminti oamenii de mine? Ce sens are viaţa mea? Ce vreau să las în urmă? Deşi un medicament miraculos i-a prelungit viaţa, Hazel Grace Lancaster, în vârstă de 16 ani, are impresia că de când se ştie a fost „în fază terminală”. Însă atunci când fermecătorul Augustus Waters, suferind şi el de aceeaşi boală cumplită, apare la întâlnirile unui grup de suport unde merge Hazel, povestea fetei va fi complet rescrisă. Spirite înrudite, împărţind acelaşi farmec şi acelaşi simţ al umorului, Hazel şi Gus încep o cursă contra cronometru în care învaţă ce înseamnă să iubeşti.

RECENZIE: 

Am auzit foarte multe lucruri bune despre această carte, dar nu m-am decis cu adevărat să o citesc decât în urmă cu 2 săptămâni, după ce internetul a explodat din cauza filmului bazat pe romanul lui John Green. Nu cred că a fost zi în care să intru pe Facebook și să nu dau măcar peste un articol, un citat din carte sau o imagine din film. Așa că, folosind o parte din economiile pentru facultate, mi-am cumpărat Sub aceeași stea (împreună cu alte 3 cărți, vin recenziile cât de curând) și am citit-o într-o zi.

Trebuie să recunosc că am fost fascinat de stilul lui John Green încă de la primele pagini. Totul era atât de simplu, și incredibil de profund în același timp, de nicăieri apăreau rânduri superb scrise, încărcate de metafore unice și, totuși, nu mi-a fost greu să le diger.

Povestea cărții cred că e cunoscută de toată lumea. Avem 2 adolescenți care se luptă cu un dușman nemilos, cancerul, și în același timp încearcă să se bucure de viață pe cât de mult posibil, fiind conștienți că orice moment ar putea fi ultimul pentru ei.

Nu mă dau în vânt după povești de dragoste, recunosc, dar cea dintre Hazel și Augustus a fost cu adevărat deosebită. Am apreciat că autorul a ales să lase relația să se dezvolte natural, frumos, fără să o repezească doar de dragul de a avea cât mai multe scene fierbinți sau săruturi pasionale, cum am observat că e tendința în majoritatea cărților YA. Dar, și există un mare „dar”, după acel prim sărut, mi s-a părut că totul a fost puțin cam grăbit. Adică, am avut parte de acele în jur de 200 de pagini în care Hazel îl cunoștea cu adevărat pe Augustus și invers și se îndrăgosteau, puțin câte puțin în fiecare zi, iar apoi a înghesuit și o scenă de dragoste imediat după acel sărut. Not cool, Green. Not cool.

Lăsând acest detaliu minor la o parte, ultima treime a cărții a fost un adevărat uragan de emoții și trăiri intense pentru că, oricât de mult ne-am fi dorit să fie altfel, cancerul nu e o boală care să ierte. Autorul ar fi putut foarte bine să încheie romanul cu un happy-end care să-i bucure cititorii, dar atunci ar fi pierdut un element important al poveștii: realismul. Pentru că, în viața reală, nu există minuni decât foarte rar, și de multe ori suntem nevoiți să înfruntăm adevărul dureros, acela că nu suntem atât de invincibili pe cât ne-ar face plăcere să credem. Ultimele pagini taie în carne vie, aruncă ulei încins peste sufletul tău și te fac să realizezi că așa e și viața, dură, nemiloasă și neiertătoare.

Aș fi adorat un final fericit pentru personaje, fiindcă îl meritau cu adevărat, și am această idee fixată în minte: dacă viața e nașpa, nu ar trebui să fie la fel și în cărți. Cred în happy-end cu tărie și iubesc când poveștile au parte de asemenea concluzii, însă nu toată lumea gândește la fel și un astfel de duș cu apă rece este oarecum bine-venit, o trezire la realitate.

Personajele principale mi s-au părut bine realizate, dar am câteva plângeri și la acest capitol. Hazel a fost departe de eroina perfectă din alte romane. Cu picioarele pe pământ, realistă și obsedată de acea carte pe care a citit-o de atâtea ori, trăsături care i-au conturat caracterul puternic. Mi-a plăcut de Hazel pentru că avea unele momente în care gândea și se comporta ca un adult, dar mai ales datorită înțelepciunii cu care privea boala și modul în care a acceptat inevitabila întâlnire cu moartea. Augustus, pe de altă parte, mi s-a părut prea perfect. Mereu avea cuvintele la el (și ce mai cuvinte, nu e de mirare că toate fetele și-l doresc pe post de iubit) și se comporta parcă ireal. Nu spun că nu l-am îndrăgit, doar că în contextul acestei povești dureros de realistă, el ieșea în evidență ca neoanele unei firme în toiul nopții. Despre celelalte personaje nu prea am ce să spun, și-au jucat rolul și cam atât. Nu au ieșit în evidență, nu au deraiat de la șablonul clasic impus (părinte, prieten), fără ele povestea nu ar prea fi avut de suferit (cel puțin asta cred eu). Totul s-a învârtit în jurul celor doi, fără prea mare atenție acordată personajelor secundare.

Deși la început priveam Sub aceeași stea cu scepticism și aveam impresia că este overrated, după ce am citit-o am ajuns la concluzia că își merită laudele primite. John Green devine, încetul cu încetul, unul din autorii mei preferați asta datorită simplității cu care învăluie temele serioase. Îi dau cărții un 9/10, asta pentru că a avut unele mici… imperfecțiuni. Ah, și să nu uit, dacă decideți să citiți cartea, să aveți pregătite câteva pachete de șervețele!