EL NU E CA NOI – recenzie DVD MIDNIGHT SPECIAL: PUTERI MISTERIOASE

Midnight-Special-DVD_3D-pack

TITLU ORIGINAL: Midnight Special

REGIZOR: Jeff Nichols

DISTRIBUȚIE: Michael Shannon, Joel Edgerton, Kirsten Dunst, Adam Driver, Jaeden Lieberher, Sam Shepard, Bill Camp, Scott Haze, Paul Sparks, David Jensen

STUDIO: Warner Bros.

ADUS ÎN ROMÂNIA DE: ProVideo

DESCRIERE: Alton e un băiat de opt ani care are niște abilități extraordinare, însă acestea îl transformă în ținta unei secte de extremiști religioși, conduși de Calvin Meyer. Roy, tatăl lui Alton, este disperat să-și protejeze fiul și încearcă să-l ducă într-o ascunzătoare secretă. Roy e ajutat de complicele său Lucas și de Sarah, fosta soție. Cei patru fugari sunt vânați și de o forță guvernamentală, condusă de Paul Sevier, care vrea de asemenea să folosească abilitățile lui Alton.

RECENZIE:

Nu știam mare lucru despre Midnight Special înainte să-l văd. E posibil să fi văzut un poster, hai două și poate câteva secunde dintr-un trailer, dar în afară de copilul cu puteri speciale, ai cărui ochi strălucesc precum niște faruri, nu aveam idee despre ce e vorba în filmul ăsta. Și mă bucur nespus că am stat departe de spoilere pentru că am putut fi surprins în adevăratul sens al cuvântului de această peliculă deosebită, care a devenit în scurt timp una dintre preferatele mele din 2016.

960

Intrigant încă de la primele cadre, filmul începe cu doi bărbați – Roy (Michael Shannon) și Lucas (Joel Edgerton), care sunt căutați de autorități pentru răpirea lui Alton (Jaeden Lieberher, uimitor), un băiețel crescut într-o comunitate izolată ce înclină ușor spre fanatism religos numită Ferma, care ascunde un secret uluitor. Mai multe nu vă spun, pentru că o să vă stric nenumărate surprize, și cred cu tărie că e cel mai bine să-l vizionați fără să știți prea multe detalii legate de poveste.

midnight-special-movie-review-berlin-film-festival.jpg

Din nu știu ce motiv știam sigur că o să-mi placă Midnight Special, dar în niciun caz nu m-am gândit că va ajunge în top 5 al filmelor de anul acesta. Combinația de thriller politic, S.F. și film despre cultele religioase din S.U.A e fascinantă, iar intriga e bine țesută și te ține cu ochii lipiți de ecran astfel încât nici nu simți cum zboară cele aproape două ore cât durează filmul. Unde mai adaugi și interpretările impecabile ale actorilor din rolurile principale… Toate acestea se combină pentru a da naștere unuia dintre cele mai îndrăznețe și bine realizate filme văzute de mine în ultima vreme. Ce am adorat în mod deosebit la Midnight Special a fost că, deși pe alocuri efectele speciale îl făcea să pară un blockbuster de vară, la rădăcini rămâne un film indie care pune accentul foarte mult pe poveste și pe relațiile ce se dezvoltă între personaje.

maxresdefault

Ca să n-o mai lungesc, trec acum la actori și sincer vă spun că nu prea știu de unde să încep. Deși are la activ o listă impresionantă de filme și seriale în care a jucat, eu am făcut cunoștință cu Michael Shannon destul de târziu, în Man of Steel, unde l-a interpretat pe înfiorătorul General Zod și a făcut-o într-un mare fel. Așa că vă puteți imagina cât de surprins am fost să-l văd, aici, într-un rol cât se poate de diferit: cel al unui tată îngrijorat de soarta băiatului său „dotat” cu un set de puteri neobișnuite, care îl răpește din mijlocul comunității unde a crescut pentru a-i oferi o șansă la o viață mai bună. Relația dintre Roy și Alton este una deosebită, pură și emoționantă, pe care nu m-aș supăra să o revizitez în cazul în care filmul va beneficia de un sequel sau, o idee și mai bună venită din partea unui critic de film, într-un serial/miniserie. Că tot am adus vorba de Alton… Jaeden Lieberher, cel care îi dă viață băiatului cu superputeri, obsedat de benzile desenate cu Superman, e pur și simplu genial. Anul acesta am descoperit patru actori copii ale căror cariere voi încerca să le urmăresc: Jacob Tremblay (Room), Neel Sethi (The Jungle Book), Millie Bobby Brown (Stranger Things) și, bineînțeles, Jaeden Lieberher. De foarte multe ori, micii actori reușesc să mă „scoată” din film pentru că, duuuh!, par foarte… nenaturali în felul în care își spun replicile. Jaeden Lieberher pe de altă parte e un caz rar de actor aflat la începutul carierei care poate să țină piept cu brio unor „titani” ai industriei. Adam Driver, Kylo Ren din cel mai recent Star Wars, își flexează mușchii actoricești în Midnight Special și ne oferă un personaj diametral opus față de insuportabilul Ren, mult mai . Personajul lui Joel Edgerton, Lucas, mi s-a părut a fi cel mai… uman dintre toți. Am adorat relația lui cu Roy și cum fiecare părea să joace un anumit rol în ceea ce-l privește pe Alton: Roy era cel autoritar, care nu s-ar fi abătut de la plan nici dacă asta ar fi însemnat că băiatul urma să moară, pe când Lucas era cel care punea siguranța, confortul și sănătatea lui Alton pe primul loc. Pe Kirsten Dunst o țin minte din Interview with the Vampire și trilogia Spider-Man a lui Sam Raimi. În ambele roluri mi s-a părut insuportabilă, dar aici nu m-a deranjat chiar atât de mult, ba chiar am ajuns să-mi pese de personajul ei.

midnight-special-b2

Din punct de vedere vizual, Midnight Special e o capodoperă. De nenumărate ori m-am trezit că-l pun pe pauză doar pentru a mă holba la cadrele uimitoare, alese pe sprânceană pentru a amplifica experiența vizionării filmului, fie că era vorba despre răsăritul soarelui văzut printre niște copaci subțiri precum niște scobitori ori un orășel micuț și liniștit, aproape rece. La asta se adaugă și coloana sonoră memorabilă, care se potrivește mănușă atmosferei diferite, dar totuși familiare a peliculei.

midnight-special-b1

Ca elemente bonus avem parte de câteva clipuri dedicate fiecărui personaj în parte, prin intermediul cărora aflăm mai multe despre trecuturile lor misterioase, dar și părerile actorilor și regizorului/scenaristului vizavi de ele și de un altul în care se vorbește despre cum a luat naștere povestea și alte detalii interesante din culise.

Screen Shot 2015-11-19 at 2.47.52 PM

Midnight Special e un minunat omagiu adus filmelor S.F. din anii ’70-’80, cu o poveste provocatoare și semi-originală, niște interpretări de-a dreptul geniale, în special din partea lui Michael Shannon și Jaeden Lieberher, și o coloană sonoră incredibilă. De efectele speciale nu mai are rost să pomenesc; sunt utilizate rar, dar și atunci când apar în cadru îți taie răsuflarea. Fără să exagerez, Midnight Special e unul dintre cele mai bune filme ale lui 2016 și sper din tot sufletul să aud de el la iarnă, când se vor anunța nominalizările pentru diverse premii ale industriei.

midnight-special-banner

Midnight Special: Puteri misterioase este disponibil în format Blu-Ray și DVD, distribuit de ProVideo.

RATING

Anunțuri

CONCURS ARHIVISTA WASP!

banner-arhivista-wasp

Dacă recenzia de ieri v-a făcut curioși în legătură cu noul roman din colecția Leda Edge, astăzi vă invit la un nou concurs sponsorizat de grupul editorial Corint, astfel încât un fericit câștigător va avea șansa să o însoțească pe Arhivista Wasp în tenebroasa lume a stafiilor imaginată de autoarea Nicole Kornher-Stace 😀

Pentru a participa la concurs trebuie să:

  • fiți abonat al blogului;
  • dați like paginii de Facebook Leda Edge;
  • dați share postării, astfel încât să audă cât mai multă lume de concurs;
  • scrieți un comentariu cu adresa de mail/user-ul WordPress folosit pentru abonare + link-ul către postarea de pe pagina voastră de Facebook unde ați dat share concursului + răspundeți în câteva rânduri la întrebarea: dacă ați da întâmplător peste stafia unei persoane dintr-o altă epocă și ați putea să-i puneți o singură întrebare, care ar fi aceasta?

Concursul se încheie marți, 06.09.2016, iar câștigătorul va fi ales prin intermediul random.org și va fi anunțat miercuri, 07.09.2016, printr-un update la această postare. Mult succes!

UPDATE: Concursul s-a încheiat… de ceva vreme, iar câștigătorul este *zgomot de tobe* Simona Stavăr! Te rog să-mi trimiți datele tale pe mail (razvan_timar@yahoo.com) sau printr-un mesaj pe Facebook până luni, 26.09.2016. Îmi cer mii de scuze pentru întârziere, promit că nu se va mai repeta și, ca să mă revanșez, o să dau startul unui nou concurs. Premiul pus la bătaie? Un exemplar din NERVE: Adevăr sau Provocare!

ZEIȚE ȘI STAFII – recenzie ARHIVISTA WASP, de Nicole Kornher-Stace

arhivista-wasp

TITLU: Arhivista Wasp

AUTOR: Nicole Kornher-Stace

PUBLICAT DE: Editura Leda (colecția Leda Edge)

DESCRIERE: Sarcina lui Wasp e simplă. Să vâneze stafii. Și în fiecare an trebuie să lupte ca să rămână Arhivistă. Singură şi disperată, face o înţelegere cu stafia unui supersoldat. Va merge cu el în lumea lui subpământeană pentru a căuta stafia demult pierdută a partenerei sale, iar în schimb va afla mai multe decât orice Arhivistă dinaintea ei despre lumea lui preapocaliptică. Şi sunt multe lucruri de ştiut. În definitiv, Arhivistele sunt însemnate dinainte de naştere, menite să facă munca sacră a unei zeiţe. Sunt alese. Sunt speciale. Sau cel puţin aşa li se spune de patru sute de ani.

Arhivista Wasp se teme că nu ea este cea aleasă, că nu va supravieţui călătoriei în lumea subpământeană, că viaţa violentă de care a scăpat era poate mai bună decât locul spre care se îndreaptă.

Dar nu există decât o singură modalitate de a afla.

RECENZIE:

Arhivista Wasp e unul dintre acele romane despre care nu am auzit nimic înainte să fie anunțată apariția sa în România, ceea ce e un lucru bun pentru că, astfel, nu am avut așteptări colosale în ceea ce privește această poveste postapocaliptică stranie și întunecată, dar atââât de bună. Coperta m-a vrăjit din prima clipă, descrierea a declanșat și ea ceva înăuntrul meu și mi-am dorit să pun cât mai repede mâinile pe cartea lui Nicole Kornher-Stace și să mă afund în acea lume misterioasă, bântuită de stafii, alături de Wasp și misteriosul ei aliat.

Wasp este o Arhivistă, aleasă de însăși zeița Catchkeep pentru a-i duce mai departe învățăturile pe pământ. După ce iese victorioasă pentru al treilea an la rând în lupta pentru titlul de Arhivistă, viața lui Wasp va lua o întorsătură neașteptată. Ea ajunge să facă o alianță cu o stafie, una dintre ființele pe care trebuia să le studieze în detaliu pentru a afla cât mai multe despre originile lor misterioase, și ajunge acolo unde nicio altă Arhivistă nu a mai fost: lumea acestor spirite, un loc în care nimic nu e ceea ce pare, unde umbrele domnesc și teama și nesiguranța ți se cuibăresc în suflet la orice pas.

Când am început să citesc cartea mi-am zis că n-o să am ce face în 2 zile cu ea. Dar m-am înșelat. Spre deosebire de celelalte cărți YA de pe piață, Arhivista Wasp nu poate fi citită doar de dragul de a mai bifa o carte în challenge-ul de pe Goodreads sau numai pentru a evada din lumea cotidiană pentru câteva ore. Mai trebuie să spun că nu am reușit să o citesc în cele 2 zile? Și nu pentru că nu aș fi vrut sau nu mi-ar fi plăcut cartea, dar am simțit că m-aș trăda în primul rând pe mine dacă m-aș grăbi și nu aș lăsa scriitura magnifică a lui Nicole Kornher-Stace să mă prindă cu totul în mrejele sale. Cred că mi-a luat o săptămână întreagă să „rumeg” romanul și nu regret nicio clipă că mi-am acordat timpul necesar pentru a descoperi minunata lume a lui Wasp, secretele stafiilor și înșelătoriile credinței lui Catchkeep.

Dacă e să fiu sincer, nici nu cred că aș încadra Arhivista Wasp în categoria YA, pentru că e mai mult decât atât. În afară de faptul că protagonista e o adolescentă, nu am găsit niciun alt element specific literaturii YA pe tot parcursul cărții. Poate că a fost o strategie de marketing a editorului american, fiindcă romanele YA se vând mai bine decât restul, însă am impresia că i s-a făcut un mare deserviciu cărții. D.p.d.v. al stilului, Arhivista Wasp e perfectă: autoarea știe cum să aștearnă pe foaie cuvintele astfel încât acestea să aibă un impact cât mai puternic asupra cititorului; lumea creată de aceasta e conturată cu mare grijă, iar detaliile ne sunt servite în porții mici, suficient pentru a ne permite să ne facem o idee cât de cât clară legată de univers, însă unele mistere rămân neelucidate chiar și la sfârșit; personajele sunt uimitor de… umane, chiar și cele care au trecut de mult în neființă, fiecare având calități și defecte (în cantități mai mult sau mai puțin egale) care le fac să pară mai puțin niște eroi urcați pe un piedestal și mai mult niște oameni de rând, care se văd nevoiți să țină capul sus în situații care unora li s-ar putea părea imposibile.

Despre acțiune pot spune că e destul de lentă, cel puțin în prima jumătate a cărții, și că mi s-a părut puțin ciudat (în sensul bun al cuvântului) că am fost aruncați în acea lume răvășită fără niciun avertisment și că, pe tot parcursul cărții, în loc să primim răspunsuri clare în legătură cu evenimentele care au condus la formarea unei societăți primtive, cum e cea din care face parte și Wasp, am rămas cu mai multe întrebări și cu fărâme de indicii presărate din loc în loc care, în teorie, ar trebui să ajute la elucidarea misterului. Cel puțin parțial. Însă mi-a plăcut că autoarea nu ne-a servit chiar totul cu lingurița și că ne-a lăsat pe fiecare dintre noi să ne formăm teorii legate de tot ce se petrece în lumea lui Wasp: cum au apărut stafiile, cine e Catchkeep cu adevărat și așa mai departe. Apoi ar mai fi a doua jumătate a cărții, care compensează din plin lipsa acțiunii din prima parte, însă fără a renunța la elementele care au făcut primele capitole atât de interesante și unice. În tot vârtejul acela de scene alerte și incredibile, Wasp rămâne Wasp, iar narațiunea își păstrează tonu” serios și complex, cu descrieri ample care îți taie răsuflarea.

Personajele mi s-au părut punctul forte al romanului. Wasp e genială, sarcastică și distantă atunci când situația o cere, însă o aliată de nădejde dacă știi cum să o abordezi, o luptătoare în adevăratul sens al cuvântului, o fire curioasă și mereu dornică să descopere lucruri noi, un suflet zdruncinat de traumele din trecut, dar care nu lasă acest lucru să-i dicteze cum să se comporte. Spre deosebire de celealte Arhiviste, Wasp le arată compasiune stafiilor și nu le distruge fără să clipească. Într-un fel aș putea zice că e prietena lor. În special a uneia… Stafia cu care Wasp ajunge la o înțelegere este portița noastră către alte lumi: cea din trecut și cea a spectrelor. Deși nu are nume (lucru care mi s-a părut fascinant), stafia iese în evidență prin abilitățile sale de luptător (în mijlocul bătăliei e nemiloasă și calculată, o adevărată armă letală, abilități dobândite în timpul vieții), iar în rest e distantă și aproape la fel de sarcastică precum Wasp. Relația dintre cei doi e una fabuloasă și, spre marea mea surprindere și mulțumire, nu implică nimic amoros. Wasp și stafia devin, încetul cu încetul, prieteni. Deși alianța lor a început cu stângul, neîncrederea fiind cuvântul de ordine în ceea ce-i privea pe atunci, cei doi au început să se încreadă unul în altul și, până la sfârșitul cărții, au ajuns să fie dispuși să se sacrifice pentru fericirea celuilalt. Tot aici trebuie să-l amintesc și pe dezgustătorul Preot al lui Catchkeep, pe care l-am urât cu pasiune de la început și până la sfârșit.

Arhivista Wasp este o carte uluitoare, violentă și întunecată, despre prietenie, dragoste și importanța luării deciziilor corecte, chiar dacă întreaga lume pare să fie împotriva lor. O poveste deosebită, o alianță improbabilă, o lume postapocaliptică la care aș vrea să mă întorc (deși, într-un fel, mă bucur că e un stand-alone), toate acestea fac din romanul lui Nicole Kornher-Stace un must read.

Mulțumesc grupului editorial Corint pentru această carte incredibilă.

RATING

 

ÎNAPOI LA HOGWARTS – recenzie HARRY POTTER ȘI PIATRA FILOSOFALĂ, de J.K. Rowling

harry-potter-si-piatra-filosofala

TITLU: Harry Potter și piatra filosofală (Harry Potter #1)

AUTOR: J.K. Rowling

PUBLICAT DE: Editura Arthur

DESCRIERE: Hogwarts va fi mereu aici să-ţi ureze bun-venit.

RECENZIE:

Nici nu vreau să-mi imaginez cum ar arăta o lume fără Harry Potter. Cele șapte romane ale seriei (la care trebuie să adaug și filmele, pe care le așteptam în fiecare an cu sufletul la gură) nu doar că au fost o parte importantă din copilăria și adolescența mea, dar dacă nu ar fi fost ele nu cred că m-aș fi încumetat în veci să deschid altă carte în afară de… Fram, ursul polar 😀 Am citit seria de trei ori până acum – în vechea traducere și am încercat să o citesc și în engleză și cred că am ajuns pe la jumătatea celui de-al doilea volum când m-am oprit pentru că, ei bine, urăsc să citesc cărți în format electronic. Acum, cu noile ediții de la editura Arthur, imaginea de mai jos e mai reală ca oricând!

me-owns-264-read-books-me-buys-17-new-books-3194502

Mai are rost să trec în revistă povestea? Bine, fie. La vârsta de 11 ani, Harry Potter, un băiat orfan crescut de îngrozitorii săi unchi, primește o veste neașteptată, care-i va schimba viața pentru totdeauna: este vrăjitor și tocmai a fost acceptat la Hogwarts, o școală specială pentru vrăjitori și vrăjitoare, unde aceștia își pot exersa talentele și vor învăța tot ce e de știut despre uimitoarea lume a magiei. Ajuns la Hogwarts, Harry își face prieteni (Ron, Hermione, Hagrid), dar și dușmani (Draco Malfoy și gașca sa), descoperă că este un talent înnăscut la Quidditch – sportul preferat al vrăjitorilor – și află câte ceva despre trecutul său și legătura pe care o are cu cel mai îngrozitor vrăjitor întunecat din câți au existat vreodată: Voldemort. Primul an al lui Harry la Hogwarts e presărat de momente amuzante și fascinante deopotrivă, clipe înduioșătoare, peripeții cum nu s-au mai văzut, un gram de pericol și multă, multă magie.

O să încep cu subiectul care, sunt sigur, interesează pe toată lumea: noua traducere. Singurul defect pe care l-am găsit volumelor publicate de Egmont a fost traducerea mult prea simplistă și alegerea deloc inspirată a unor nume (Neville Longbottom a devenit Neville Poponeață, Severus Snape a ajuns Severus Plesneală și tot așa) care au știrbit din farmecul seriei. Din fericire pentru fanii HP, noi sau vechi, din România, ediția de la Arthur a primului volum e aproape perfectă. Spuneam mai devreme că am citit cartea și în engleză, așa că am avut un termen de comparație și nu exagerez când zic că traducerea Pietrei filosofale e cât se poate de fidelă originalului.

Am adorat să-l aud pe Hagrid vorbind mai… din topor, ca să nu mai spun că am fost cât se poate de ușurat când am văzut că familia Dursley nu mai locuiește pe Allea Boschetelor, ci pe Aleea Privet. Despre numele personajelor nu mai are rost să vorbesc: Voldemort e Voldemort, nu… Cap-de-Mort! Iar termenii aleși să-i înlocuiască pe cei vechi, deși la început pot părea stranii pentru cineva obișnuit cu vechea traducere, sună mult mai bine! Cele mai bune exemple pe care le pot da sunt următoarele: Aleea Diagon a devenit Aleea Tor, o schimbare mai mult decât binevenită, având în vedere că pronunția grăbită/neclară a acesteia îi va da bătăi de cap lui Harry în următorul volum; Oglinda lui Erised și-a schimbat numele în Oglinda cu Etinrod (genial!) și, la fel, mesajul pe care-l are gravat pe ramă e altul. Dar nu toate alegerile mi s-au părut la fel de inspirate, din păcate. Cu Mageamiii m-am obișnuit după câteva capitole, dar nu înțeleg nici în ruptul capului de ce pe bufnița lui Harry o cheamă… Hedwiga. Ah, și Fluffy, câinele cu trei capete, e acum Puffy -_- În afară de aceste mici scăpări, nu am ce să reproșez noii ediții. Traducerea e foarte, foarte bună și mă bucur că generațiile viitoare îi vor cunoaște pe Harry, Ron și Hermione așa cum trebuie.

În rest, Hogwarts  e exact așa cum mi-l amintesc: un loc misterios unde totul e posibil, un cămin primitor unde legi prietenii pe viață, o școală la care nu m-ar deranja să merg (spre deosebire de Harry și Ron, nu cred că m-aș plânge dacă aș avea de făcut teme care au legătură cu magia). Recitind Harry Potter și piatra filosofală am simțit că mă întorc în locurile unde am copilărit, după o absență de câțiva ani buni, numai pentru a constata că timpul parcă a stat în loc și că nimic nu s-a schimbat considerabil, dar că unele ajustări au fost făcute. Mi-a fost dor de Harry, Ron și Hermione, de interacțiunile dintre ei și de aventurile prin care trec, fie că vor sau nu, în fiecare an petrecut la Hogwarts. Mi-a fost dor să particip la cursurile lui Snape, McGonagall și Flitwick, să joc Quidditch pentru prima oară, să simt fiori pe șira spinării numai la gândul că mă voi întoarce în Pădurea Interzisă și câte și mai câte.

Cartea, în sine, arată minunat: de la logo-ul HP scris cu litere aurii care contrastează minunat cu movul elegant al coperții și cu imaginea castelului, până la harta adorabilă a domeniului Hogwarts care ne întâmpină înainte de primul capitol. Pentru fanii „vechi” ai seriei, cum sunt și eu, această nouă ediție e una de colecție, care nu trebuie să le lipsească din bibliotecă.

Mulțumesc grupului editorial Art pentru ocazia de a redeveni, pentru două zile, copil.

RATING

BLACK AND BLUE – recenzie DVD BATMAN V SUPERMAN: ZORII DREPTĂȚII

Batman-v-Superman-Dawn-of-Justice-DVD_3D-pack

TITLU ORIGINAL: Batman v Superman: Dawn of Justice

REGIZOR: Zack Snyder

DISTRIBUȚIE: Ben Affleck, Henry Cavill, Gal Gadot, Jesse Eisenberg, Amy Adams, Jeremy Irons, Holly Hunter, Callan Mulvey, Tao Okamoto, Laurence Fishburne, Diane Lane

STUDIO: Warner Bros.

ADUS ÎN ROMÂNIA DE: ProVideo

DESCRIERE: Temându-se că acţiunile eroului cu puteri nelimitate vor avea consecinţe de necontrolat, legiuitorul oraşului Gotham decide să ia măsuri şi îi declară război noului zeu al oraşului Metropolis. În acest timp, omenirea încearcă să stabilească cel fel de supererou ar fi mai potrivit pentru a-i garanta protecţie necondiţionată. Cu Batman şi Superman în luptă unul împotriva celuilalt, răufăcătorii au suficientă libertate să pună la cale un plan care va ameninţa siguranţa întregii planete.

RECENZIE:

Ah, Batman v Superman (sau BvS, ca să n-o mai lungim atâta)… Filmul pe care l-am așteptat cu sufletul la gură timp de aproape un an de zile, filmul ale cărui trailere m-au făcut să țopăi prin casă de entuziasm și să-mi înnebunesc prietenii cu ele zile la rând, doar doar voi reuși cumva să-i molipsesc și pe ei. Am numărat zilele, orele, minutele până la apariția lui în cinematografe, dar, cu cât se apropia data de 24 martie, cu atât deveneam mai rezervat. După acel prim val de recenzii mai puțin bune, entuziasmul meu a părut să dispară. Apoi am văzut filmul și… zău că nu înțeleg ce e în mintea criticilor. Pentru mine, BvS e cel mai bun film văzut anul acesta, e din cale-afară de epic – larger than life, cum ar zice americanii.

5086942-bvs+banner

Povestea cred că o știe toată lumea: după evenimentele din Man of Steel, când un Superman neexperimentat a făcut una cu pământul mai bine de jumătate din orașul Metropolis în lupta sa cu generalul Zod, lumea încă nu știe ce să creadă despre acest individ cu puteri supraomenești. În scenă apare Bruce Wayne, cunoscut infractorilor din Gotham drept Batman, care a fost martor la distrugerile cauzate de apariția lui Superman și a kryptonienilor și, timp de 18 luni, a hrănit mânia crescândă din interiorul său. Un complot bine pus la punct îi aduce pe cei doi, om și zeu, laolaltă, într-o confruntare cum nu s-a mai văzut.

AMMHNds

Ador filmul ăsta! În weekend l-am văzut pentru a cincea oară, ca parte a unui maraton DC (Man of Steel + BvS) și tot nu mă satur de el – acum, mai mult ca niciodată, vreau să-l revăd. Departe de a fi dezastrul în care l-au transformat criticii și o parte a publicului, BvS este un film complex care, din nefericire pentru unii și spre încântarea altora, a ales să nu urmeze formula generică a peliculelor inspirate din benzile desenate: acțiunea în sensul tradițional, cu bătăi și explozii și împușcături și mai știu eu ce, lipsește o bună bucată de vreme; în locul ei, aproximativ 70% din film este un thriller politic, filozofic și religios, cu unele accente de horror și S.F. atent presărate pe drum. De această dată am fost ceva mai atent la criticile aduse filmului și am încercat să găsesc ceva, orice, care să le justifice. Da, una-două scene par nelalocul lor în contextul general (ambele îl au în centru pe Superman/Clark Kent: conversația cu mama sa de dinaintea audierii de la Capitoliu și cea cu tatăl său, halucinația aceea de pe vârful muntelui – scene care și-au avut rostul, l-au umanizat pe Superman, dar care au apărut ca de nicăieri), însă în afară de aceste plângeri minore, filmul e perfect. Da, perfect (și nu vorbesc de Ultimate Edition, ci de versiunea normală, lansată în cinematografe). Motivațiile lui Batman și Superman sunt cât se poate de clare, planul lui Lex Luthor e destul de întortocheat, dar ușor de urmărit dacă ești cu adevărat atent la ceea ce se desfășoară pe micul/marele ecran, iar niciuna dintre schimbările aduse personajelor nu au rămas neexplicate.

upermanwalks

Urmează un mic spoiler, dar, dacă ați urmărit cât de cât recenziile, sunt sigur că nu e o noutate ceea ce urmează să vă spun. Vorbesc, desigur, despre acest Batman care ucide, cu toate că personajul este cunoscut pentru a sa „no killing rule”. Ei bine, pe lângă faptul că Batman-ul lui Ben Affleck (#Batfleck4ever) e un veteran și a trecut printr-o serie de evenimente care l-au zdruncinat profund, scurta conversație pe care Bruce o are cu Alfred (interpretat fără cusur de Jeremy Irons) la începutul filmului ar trebui să clarifice de unde această schimbare: Alfred chiar zice că, odată cu apariția lui Superman, totul s-a schimbat în ceea ce-l privește pe Batman și modul în care acționează, că a devenit mai crud din cauza sentimentului de nesiguranță pe care existența unei ființe cu puteri aparent nelimitate i-l oferă. Cât despre motivul pentru care Lex face ce face… o să las doar această fărâmă de dialog (una dintre preferatele mele din tot filmul): See, what we call God depends upon our tribe, Clark Joe, ‘cause God is tribal; God takes sides! No man in the sky intervened when I was a boy to deliver me from daddy’s fist and abominations. I figured out way back if God is all-powerful, He cannot be all good. And if He is all good, then He cannot be all-powerful. And neither can you be. Și asta: And now God, bends to my will. Now the cameras are waiting at your ship. For the world to see the holes in the holy. Yes, the all mighty comes clean about how dirty he is when it counts. Cineva nu a fost atent, ha?

11235812_401804750020111_8147197519332733017_n

Asta îmi place la BvS, că te obligă să fii atent la orice bucățică de dialog, la orice acțiune aparent nesemnificativă a personajelor, că nu ne oferă totul pe o tavă de argint și ne hrănește cu lingurița informația, cum e cazul altor blockbustere. Urăsc să spun asta, dar poate că filmul chiar a fost prea inteligent conceput pentru unele persoane. Povestea nu e chiar așa ușor de urmărit dacă ai un deficit de atenție sau îți place să butonezi telefonul în sala de cinema (dacă faci asta, shame!) sau ai obiceiul să ții filmele ca zgomote de fundal, să tragi câte un pui de somn și să te trezești doar la momentele importante.

CbiehNdUkAE4qfA

La capitolul interpretări, trebuie să recunosc că mi-am schimbat părerea vizavi Henry Cavill. Dacă în recenzia din martie ziceam că mi s-a părut, mai mult sau mai puțin, o scândură, de această dată l-am urmărit mai cu atenție și chiar am ajuns să-l apreciez. Poate că „de vină” a fost și faptul că am văzut Man of Steel înainte, dar acum, la această a cincea vizionare a filmului, l-am putut simpatiza mult mai mult pe Superman. Cavill face o treabă excelentă portretizând un extraterestru cu puteri inimaginabile, marginalizat de societate, care încearcă mereu să facă lucrul cel mai bun și este pus la zid pentru asta. Mi-au plăcut la nebunie și momentele (scurte, ce-i drept) dintre Clark și Lois Lane (Amy Adams), fiindcă l-au făcut pe Clark/Superman să pară, mai mult ca oricând, un om cât se poate de normal. Lois e ancora lui, lumea lui cum zice către finalul filmului, dar nicio clipă nu este definită exclusiv de relația pe care o are cu Clark. Ben Affleck e uimitor în rolul lui Bruce Wayne/Batman, probabil cea mai bună portretizare a Cavalerului Întunecat din toate timpurile. Jesse Eisenberg, deși detestat de majoritatea fanilor, mi s-a părut cea mai mare surpriză a filmului: e nebun de legat și deosebit de periculos, dar totodată remarcabil de inteligent. Gal Gadot a fost alegerea perfectă pentru Wonder Woman, și cu asta cred că am spus totul.

Qcpa7mI

Coloana sonoră e pur și simplu magnifică, probabil una dintre cele mai bune și memorabile din câte există și îmi pare nespus de rău că Hans Zimmer nu se va întoarce și pentru Justice League. Scenariul, la fel, genial – în special dialogurile lui Lex, care sunt la un cu totul alt nivel față de ce ne-am obișnuit din alte filme cu supereroi. Ben Affleck, Henry Cavill, Gal Gadot și restul distribuției au făcut o treabă fenomenală. Cu Zack Snyder în spatele camerei și Chris Terrio la pupitru, scriind scenariul, Justice League o să fie legendar!

y6le3GB

BvS rămâne, chiar și acum, după cinci luni de la lansare, filmul meu preferat din 2016. E îndrăzneț, diferit, un adevărat deliciu vizual, cu un fir narativ complex care își asumă riscuri atunci când trebuie și personaje aduse la viață cu măiestrie de un grup de actori extrem de talentati. Sincer, nu cred că voi putea vreodată să mă opresc din a lăuda filmul lui Zack Snyder, pe care îl respect pentru încăpățânarea de a ne prezenta un film atât de unic și de special. Dacă sunteți fani ai filmelor cu supereroi și, mai ales, DC, atunci TREBUIE să aveți BvS în colecție!

bvs_duo_wpw

Batman v Superman: Zorii dreptății este disponibil în format Blu-Ray, Blu-Ray 3D (Steelbook) și DVD, distribuit de ProVideo.

RATING