UN FINAL GRĂBIT

revolta

TITLU: Revolta (Jocurile foamei #3)

AUTOR: Suzanne Collins

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Katniss a supravieţuit calvarului Jubileului Pacificării şi, împreună cu familia ei şi Gale, este la adăpost în Districtul 13. Dar, în haosul final al jocurilor, Peeta a căzut prizonier în mâinile Capitoliului, iar preşedintele Snow îi pregăteşte o soartă aparte. În timp ce focul revoltei mistuie întreg Panemul, Katniss este sortită să devină simbol al revoluţiei. Pe măsură ce evenimentele se desfăşoară cu repeziciune, ea realizează însă că a fost mai degrabă un pion mutat pe tablă decât liderul celor asupriţi. Consecinţele devin de negândit pe măsură ce numărul victimelor creşte, iar Katniss trebuie să găsească o soluţie ce pare din ce în ce mai imposibilă.

RECENZIE:

Iată că am ajuns la final cu recenziile pentru această trilogie. Jocurile foamei a fost primul roman distopic pe care l-am citit și a avut un impact destul de puternic asupra mea, așa cum nu m-am gândit că ar fi posibil. Al doilea volum, Sfidarea, mi s-a părut și mai bun decât precedentul, iar entuziasmul meu în legătură cu Revolta nu putea decât să crească și să crească. Doar că acest ultim volum al trilogiei mi-a lăsat un gust amar și am avut impresia că i-a lipsit ceva…

După ultima ediție dezastruoasă a Jocurilor, Katniss ajunge în Districtul 13 (despre care toată lumea credea că nu mai există), doar ca să afle că, în tot acest timp, populația a rămas ascunsă în buncăre subpământene. Bucuria de a-și întâlni familia este de scurtă durată pentru că Alma Coin, lidera lipsită de scrupule a Districtului 13, îi cere lui Katniss să fie simbolul revoltei împotriva Capitoliului, să fie gaița zeflemitoare. Îndurerată de pierderea lui Peeta, Katniss acceptă și, împreună cu o echipă de televiziune venită tocmai din Capitoliu, începe să-și intre în rol. Dar, tocmai când rebelii credeau că lucrurile încep în sfârșit să arate bine pentru ei și cauza lor, o serie de evenimente neașteptate le dau planurile peste cap și se trezesc nevoiți să pornească la război.

Am sentimente contradictorii când vine vorba de această carte. Pe de o parte, mi-a plăcut ca un roman de război pentru că totul este prezentat cât se poate de veridic, există pierderi de ambele părți și micile victorii vin cu sacrificii invers proporționale lor. În schimb, ca o concluzie a trilogiei, a fost destul de dezamăgitoare. O să motivez de ce nu mi-a plăcut în câteva clipe, mai întâi să detaliez puțin lucrurile care mi s-au părut a fi punctele forte ale cărții.

Încep cu personajele care, așa cum ne-a obișnuit Collins, sunt extrem de bine conturate și chiar lasă impresia că sunt doar niște oameni obișnuiți, pe care poți să-i întâlnești pe stradă, puși în situații de-a dreptul imposibile. Cu toate că joacă un rol important în carte, Katniss mi s-a părut oarecum absentă și parcă a jucat mai mult rolul naratorului decât cel al unui personaj implicat în acțiune. Asta e de înțeles, din moment ce a trecut prin atât de multe situații limită care și-au lăsat amprentele asupra caracterului protagonistei. De restul personajelor nu vorbesc, pentru că nu vreau să stric surprizele pentru cei care nu au citit încă volumul.

Lumea din Jocurile foamei e incredibilă, mai ales că în Revolta ajungem pe „tărâm nou” și vedem o altă latură a Panemului. Districtul 13 arată exact așa cum mi-am imaginat ținuturile pustiite de războaie, la fel și adăposturile subterane. Toate contrastează cu opulența Capitoliului, trasând o paralelă între metropolele noastre agitate și satele sărăcăcioase din lumea a treia.

Dezamăgirea mea cea mai mare este legată de acțiune. Mi s-a părut că totul a fost mult prea grăbit, că tensiunea atât de prezentă în Sfidarea nu a avut timp să se instaleze și, per total, aș spune că mai era nevoie de cel puțin încă 100 de pagini în plus, dacă nu chiar un alt roman, pentru ca povestea să aibă parte de acel final pe care-l merita. Multe dintre alegerile personajelor mi-au lăsat impresia că au fost forțate, iar unor evenimente chiar nu le-am văzut rostul (mă refer la tine, lucru inutil de la sfârșit!).

Triunghiul amoros e, din nou, o uriașă bilă neagră pentru carte. Gale nu a avut niciodată, în ochii mei, un rol prea important în această lume, altul în afară de a fi un obstacol între Katniss și Peeta. Cred că povestea nu ar fi avut de suferit dacă Gale nu ar fi fost prezent, însă majoritatea cititorilor adoră triunghiurile amoroase și, oricât de inutile ar fi, nu le văd dispărute din literatura YA prea curând.

Revolta este o abordare realistă a războiului și a greutăților prin care sunt nevoiți să treacă oamenii în timpul acestuia și, dacă ar fi fost un roman de sine stătător, poate că i-aș fi acordat un rating mai mare. Dar, ca o concluzie a unei trilogii care a început atât de bine, nu pot decât să spun că nu și-a îndeplinit menirea chiar atât de bine.

RATING: 7/10

SCÂNTEIA CARE DECLANȘEAZĂ REVOLUȚIA

sfidarea

TITLU: Sfidarea (Jocurile foamei #2)

AUTOR: Suzanne Collins

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Katniss și Peeta au caâștigat împreună sângeroasele Jocuri ale Foamei, sfidând pentru prima oară în istorie regulile impuse de Capitoliu. Reveniți în Districtul 12, după toate încercările înfruntate, convinși că au câștigat o viață sigură și decentă pentru ei și familiile lor, speră că va urma o lungă perioada de pace. Dar, în timp ce Katniss și Peeta parcurg obligatoriul Tur al Învingătorilor, apar zvonuri despre o revoltă printre locuitorii districtelor. Iar în ochii conducătorilor, ei sunt sursa acestei rebeliuni. Dacă nu vor reuși să convingă națiunea Panemului că sunt în continuare îndrăgostiți nebunește, consecințele ar putea fi dezastruoase…

RECENZIE:

Jocurile foamei m-a luat prin surprindere pentru că, deși am văzut filmul și mi-a plăcut (dar nu am fost înnebunit după el), mă așteptam la o lectură greoaie și nicidecum la fel de alertă precum s-a dovedit a fi. Îmi făceam probleme că nu aveam să mă bucur de carte din câteva motive, cele mai importante fiind că știam, în mare, cum avea să se desfășoare acțiunea și pentru că era primul roman distopic pe care urma să îl citesc. Vă imaginați cât de nerăbdător am fost să pun mâna pe Sfidarea, imediat după ce am terminat primul volum al trilogiei imaginate de Suzanne Collins, mai ales pentru că toți fanii seriei erau de acord într-o privință: Sfidarea e cel mai bun roman din serie. Și chiar că nu i-am putut contrazice de această dată!

Sfidarea începe imediat după ce Katniss și Peeta se întorc, victorioși, în Districtul 12. Fiind câștigători ai celei de-a 74-a ediție a Jocurilor, cei doi au parte de unele privilegii din partea Capitoliului, dar asta nu îi împiedică să resimtă povara luptelor pe viață și pe moarte din arenă. Cel mai mult pare a suferi Katniss, deoarece unele pierderi au însemnat mai mult pentru ea decât pentru Peeta, și se trezește mereu din coșmaruri teribile în care își amintește ororile la care au fost supuși de către Capitoliu. Lucrurile nu stau prea bine nici pentru nemilosul dictator, președintele Snow, deoarece în majoritatea districtelor lucrurile scapă de sub control, iar el o învinuiește pe Katniss pentru tot ce se întâmplă. După ce primește o vizită din partea președintelui, Katniss pleacă, împreună cu Peeta, Haymitch, mentorul lor și  fabuloasa Effie în Turneul Triumfal, un tur al celor 12 Districte în care cei doi trebuie să convingă oamenii că nu s-au prefăcut în arenă și că sunt, cu adevărat, îndrăgostiți. Lucrurile o iau cu adevărat razna atunci când, pentru a 75-a ediție a Jocurilor, numită Jubileul Pacificării, regulile se schimbă, iar Katniss se trezește din nou aruncată în cel mai îngrozitor coșmar al său.

Sfidarea e un roman care se citește cu sufletul la gură, fără pauze, deoarece acțiunea e atât de uimitoare și se întâmplă atât de multe lucruri pe parcursul capitolelor, încât până și o pauză de 5-10 minute ar părea prea mult. Nu știu cum a reușit, dar cert e că Suzanne Collins a făcut din Sfidarea nu doar o continuare bunicică a Jocurilor foamei, ci acea continuare, un roman care, cred eu, va rămâne pentru multă vreme un exemplu despre cum trebuie scris un sequel. Mizele sunt mai mari ca oricând, pericolul pândește la orice oră, iar personajele și așa bine conturate din primul volum primesc noi retușuri care le fac să pară și mai reale, și mai umane.

Katniss nu mai e fata speriată din Districtul 12, cea pe care toți o ignoră, ci devine un adevărat simbol al speranței într-un viitor mai bun și își intră surprinzător de bine în rol. Nici Peeta nu mai e băiatul brutarului, povara celorlalți; el are parte de cea mai frumoasă dezvoltare și ajunge un pion de temut în lupta pentru supraviețuire în special datorită inteligenței și charismei sale. Dintre personajele noi, mi s-a părut că au ieșit în evidență Finnick și Johanna, deoarece au avut de jucat cele mai importante roluri în ultima treime a cărții. În rest, președintele Snow e la fel de impozant și amenințător, Effie e ceva mai extravagantă, iar pe Haymitch ajungem să-l cunoaștem mai bine și să-i înțelegem acțiunile.

Singura mea problemă cu romanul a fost prezența lui Gale. Personajul lui mi s-a părut slab conturat, nu a dat dovadă de vreo calitate surprinzătoare care să îl facă să iasă în evidență, singurul lui rol în toată povestea a fost acela de a fi acolo pentru obligatoriul și atât de enervantul triunghi amoros de care scriitorii par să nu se poată dezlipi în ultima vreme. Dacă Gale nu ar fi existat, povestea nu ar fi avut nicicum de suferit și ne-ar fi scutit de povara unei părți care nu era neapărat necesară.

Nu pot să-i dau cărții decât 10/10. A fost, cu adevărat, o lectură memorabilă și nici măcar micul defect precizat mai devreme nu mă poate opri să nu ador Sfidarea. După cum știți, romanul a fost ecranizat la sfârșitul anului trecut și, dacă ar fi să compar cartea cu filmul, mi-ar fi imposibil să mă decid care mi-a plăcut mai mult. Ambele sunt perfecte.

Off topic: în sfârșit am apucat să completez o rubrică pe care am cam evitat-o, așa că dacă doriți să mă cunoașteți mai bine, vă invit să citiți mica încercare de a vorbi despre mine din secțiunea DESPRE.

ÎMPOTRIVA SORȚILOR

hg

TITLU: Jocuriel foamei (Jocurile foamei #1)

AUTOR: Suzanne Collins

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Ai putea supraviețui în sălbăticie, de unul singur, când toți cei din jur fac tot ce pot ca să nu apuci dimineața următoare? Într-un viitor postapocaliptic, peste ruinele unui continent cunoscut odată ca America de Nord se întinde națiunea Panem. Ca simbol al puterii Capitoliului asupra celor douăsprezece districte conduse cu o mână de fier, în fiecare an este organizat un concurs sadic și sângeros – Jocurile Foamei. Douăzeci și patru de adolescenți sunt răpiți de lângă familiile lor și aruncați în lupta pe viață și pe moarte, televizată în direct și urmarită cu frenezie. Doar unul dintre ei se va întoarce acasă faimos, bogat și… viu. Cine va câștiga cursa nebună pentru supraviețuire? „Pur și simplu am citit fără să mă pot opri! […] O lectură înrobitoare.” – Stephen King

RECENZIE:

La începutul lui 2013 apărea pe net un trailer. Pelicula se numea The Hunger Games: Catching Fire și era continuarea unui film pe care l-am văzut și care mi-a plăcut. Am dat un play din curiozitate trailerului și am rămas mască. Știam ce aveam de făcut. La mai puțin de o săptămână după, coletul cu trilogia Jocurile foamei a ajuns la mine.

Distopia lui Suzanne Collins a fost prima mea întâlnire cu astfel de cărți. La început am fost sceptic că aș putea citi cartea, tocmai din cauză că acțiunile sunt prezentate la persoana întâi prezent, un stil pe care nu l-am mai întânit până în acel moment și mi s-a părut oarecum ciudățel. Dar acțiunea romanului se desfășura într-un ritm atât de alert și amețitor încât am lăsat imediat la o parte preconcepțiile și am devorat cartea.

Într-un viitor post apocaliptic, ceea ce noi cunoaștem acum drept America de Nord a devenit Panem, o națiune împărțită în 12 districte conduse cu o mână de fier de nemilosul Capitoliu. În fiecare an, pentru a marca înfrângerea rebelilor care s-au revoltat împotriva Capitoliului, sunt organizate Jocurile foamei. O întrecere barbară, sângeroasă și deosebit de crudă, Jocurile sunt televizate astfel încât fiecare cetățean al Panemului să-i vadă pe cei 24 de tineri cum se luptă până la moarte. Din fiecare district sunt alese două tributuri, o fată și un băiat până în 18 ani, care se vor bucura pentru un timp de opulența Capitoliului, înainte de a fi trimiși în arenă. Acțiunea începe când Katniss Everdeen se oferă să participe la Jocuri în locul surorii sale, Prim, care fusese aleasă inițial. Împreună cu Peeta, băiatul brutarului din districtul 12, mentorul lor, Haymitch – fost câștigător al Jocurior și excentrica Effie Trinket, Katniss ajunge în Capitoliu, unde face o impresie puternică și este de îndată privită drept cel mai de temut dintre concurenți, asta datorită capacității sale de a trage cu arcul și a firii sale dificile, atât de rar întâlnită la un tribut.

Jocurile în sine au fost foarte antrenante și pline ochi cu momente în care tensiunea atingea cote uimitoare. Deși nu atât de sângeroase pe cât le cataloghează majoritatea cititorilor, Jocurile au avut acel element de șocant și tulburător care nu mă lăsa să opresc lectura. Ce mi-a plăcut în mod deosebit a fost felul în care Capitoliul se juca cu mintea lui Katniss în ultima „rundă”.

Finalul însă mi s-a părut puțin forțat și, într-un anumit fel, chiar nerealist, dar o să vă las pe voi să-l descoperiți (asta în cazul în care nu ați citit deja cărțile sau văzut filmul).

În spatele cuvintelor și al acțiunilor personajelor am avut impresia că se ascunde un mesaj despre societatea actuală în care trăim, despre controlul pe care mass media îl are asupra noastră fără ca noi să știm și despre cum persoanele aflate la putere simt acea nevoie de a le arăta celorlați exact cât valorează în ochii lor. Deși e ficțiune, scenariul din Jocurile foamei ar putea deveni realitate peste ani și ani.

Personajele mi-au plăcut, în special cele secundare. Haymitch, Cinna și Effie au dat culoare lecturii și mi-au ajuns la suflet, fie prin momentele comice sau prin ajutorul pe care i-l acordau lui Katniss. Peeta nu a prea strălucit, dar chiar și așa am ajuns să-l îndrăgesc și să țin cu el. Eroina, Katniss, mi s-a părut foarte bine realizată. E exact acel gen de persoană care a trăit toată viața ei în condiții mai puțin decât decente și care, aruncată într-o confruntare pe viață și pe moarte, face tot posibilul să supraviețiuască.

Jocurile foamei este o carte pe care nu o poți lăsa din mână, cu o premisă foarte bună care pune bazele unei trilogii memorabile. Chiar dacă au fost unele lucruri care nu mi-au plăcut chiar atât de mult, iar unele detalii au părut oarecum grăbite, recomand romanul lui Suzanne Collins cu încredere. Jocurile foamei primește un 8,5/10 din partea mea.