ORAȘUL DECIZIILOR PROASTE

TITLU: Orașul sufletelor pierdute (Instrumente mortale #5)

AUTOR: Cassandra Clare

PUBLICAT DE: Editura Leda

DESCRIERE: Dragoste. Răzbunare. Sânge. Trădare. Întunericul ameninţă să îi înghită pe vânătorii de umbre. Există vreun preţ prea mare de plătit, chiar şi pentru dragoste? Când Jace şi Clary se întâlnesc din nou, Clary este îngrozită să afle că magia demonului Lilith l-a legat pe iubitul său Jace de maleficul ei frate Sebastian. Jace se află acum în slujba răului. Conclavul este hotărât să îl distrugă pe Sebastian, dar nu există nicio modalitate de a face rău unuia fără a-l răni pe celălalt. În vreme ce Alec, Magnus, Simon şi Isabelle negociază cu elfii luminii, cu demoni şi cu  nemiloasele Surori de Fier pentru a încerca să-l salveze pe Jace, Clary joacă şi ea un joc periculos. Eşecul ar însemna nu doar pierderea propriei vieţi, ci şi a sufletului lui Jace. Clary este dispusă să facă orice pentru Jace, dar poate să mai aibă încredere în el? Sau este cu adevărat pierdut?

RECENZIE:

Am o relație de dragoste-ură cu seria Instrumente mortale. Primul volum nu m-a impresionat și mi s-a părut destul de lent până spre sfârșit, când lucrurile au început să devină cât de cât interesante. A doua carte a fost muuult mai bună, iar volumul trei, cu toate că primele 100 și ceva de pagini au fost cam plictisitoare, după ce acțiunea și-a intrat în ritm, a fost greu de lăsat din mână. Sincer, aș fi preferat ca seria să fi rămas o trilogie, așa cum a fost planificată inițial. Pentru volumul patru nu am avut așteptări prea mari, deoarece am auzit că ar fi dezamăgitor, dar nici nu mi-am închipuit că seria o putea lua la vale în asemenea hal. În afară de ultimele, să zicem, 30 de pagini, cartea mi s-a părut doar o încercare penibilă a Cassandrei Clare de a mai stoarce niște bani de la cititorii ei fideli.

Orașul sufletelor pierdute nu mi-a prea făcut cu ochiul, în special din cauza exprienței neplăcute pe care am avut-o cu volumul precedent, dar, cum nu îmi place să las o serie neterminată, am decis să-i acord o șansă. Spre surpinderea mea totală, cartea nu a fost atât de proastă pe cât mă așteptam! Dar asta nu înseamnă sub nicio formă că a fost extraordinară.

Acținea începe imediat după ce Orașul îngerilor căzuți se încheie, cu Jace dispărut și Clary aflându-se sub presiune continuă din partea Conclavului. După ce fratele ei malefic, Sebastian, îi face o vizită împreună cu Jace (care nu mai e acel Jace de odinioară) Clary face tot posibilul pentru a încerca să-l salveze de influența negativă a acestuia și se aruncă, așa cum îi stă în caracter, într-o situație disperată fără să se gândească la consecințe.

Cel mai mult la acest volum mi-a plăcut povestea personajelor secundare. Dacă, în prima trilogie, de fiecare dată când vedeam că perspectiva narativă se schimbă și trece la Simon îmi venea să arunc cărțile pe fereastră, de această dată am constatat că nu m-a mai deranjat. Dimpotrivă, chiar îmi doream ca naratorul să poposească asupra lui cât mai des, pentru că 90% din povestea în care e implicată Clary a fost extrem de plictisitoare.

Niciodată nu i-am plăcut pe Clary și Jace prea mult, adevărata savoare a cărților fiind dată de către personajele secundare (Alec, Isabelle, Luke și, de ce nu, Sebastian). Pe când Jace este doar un clișeu ambulant al băiatului rău, dar neînțeles, Clary dă dovadă de o idioțenie cruntă pentru un personaj principal și de multe ori a reușit să mă scoată din sărite prin acțiunile ei lipsite de sens. E un semn rău atunci când protagoniștii nu fac altceva decât să enerveze, corect? Doar că, în această carte, Cassandra Clare parcă a avut o idee nu-prea-strălucită și, din nu știu ce motiv, le-a atribuit și celorlalți o parte din „calitățile” eroinei. Unele acțiuni ale lui Alec sau Isabelle au fost atât de necaracteristice lor, încât m-am întrebat ce naiba s-a întâmplat cu acele personaje frumos conturate din primele volume.

Un alt lucru deranjant au fost descrierile mult prea lungi, aproape interminabile, ale săruturilor și/sau aspectului fizic al celui/celei de care era atras personajul din perspectiva căruia ni se relata totul. Atingerile dintre Clary și Jace au fost disecate până la cel mai mic detaliu, astfel încât nu am putut scăpa de senzația că această carte a fost scrisă special pentru adolescentele amorezate definitiv de Jace și care și-ar vinde sufletul pentru încă un paragraf în care pielea lui aurie și părul lui de aur, împreună cu ochii lui, evident tot aurii, sunt în centrul atenției.

Finalul a fost sub cel din Orașul îngerilor căzuți, dar tot a avut acea tensiune care m-a ținut lipit de carte până când am terminat-o. O bilă albă pentru Sebastian, pe care l-am considerat unul dintre cele mai bine conturate personaje ale cărții, și asta pentru că la un moment dat chiar am ajuns să-l simpatizez, cu toate că acțiunile lui erau cel puțin… îndoielnice. Totuși, trebuie să acord și o bilă neagră pentru Magnus. Nu înțeleg care-i treaba cu el, de ce majoritatea fanilor Cassandrei Clare salivează numai la auzul numelui acestuia. Mie mi se pare că adună, fără succes, mai toate stereotipurile pe care le are societatea despre persoanele cu o altă orientare sexuală și nu le face acestora niciun fel de serviciu.

În concluzie, deși am avut unele probleme cu romanul, Orașul sufletelor pierdute mi s-a părut mult mai reușit decât predecesorul acestuia și a reușit să-mi insufle o oarecare speranță că ultimul volum se va ridica la înălțimea trilogiei inițiale.

RATING: 6/10

O NOUĂ LECȚIE DE ISTORIE

TITLU: Școala nopții (Cartea pierdută a vrăjitoarelor #2)

AUTOR: Deborah Harkness

PUBLICAT DE: Editura Litera

DESCRIERE: Porniți într-o călătorie prin timp la capătul căreia speră să găsească nu doar cartea pierdută a vrăjitoarelor, ci și sursa neobișnuitelor ei puteri, Diana și Matthew ajung în Anglia elisabetană, într-o lume a spionilor și a uneltirilor în care primii ghizi le sunt vechii prieteni ai vampirului, straniul grup de personalități literare, științifice și politice ale epocii cunoscut sub numele de Școala Nopții. Pe măsură ce pânza de minciuni pe care o reprezintă trecutul lui Matthew se strânge în jurul lor, Diana și iubitul ei ajung în Franța, apoi în Boemia, la curțile celor mai importanți monarhi ai lumii. Pentru Matthew Clairmont călătoria în timp nu-i lucru ușor, așa cum nici Dianei nu-i e simplu să afle cheia moștenirii sale și să elibereze adevărata forță ce zace în ea. O sinuoasă călătorie a cunoașterii, în care alchimia, magia și istoria dau naștere unei profunde povești despre dragoste, pasiune, legături de sânge.

RECENZIE:

Călătoria în timp este un concept extraordinar de dificil de conturat atunci când spui o poveste. Sunt prea multe lucruri de care trebuie ținut cont și fiecare detaliu, oricât de nesemnificativ ar părea la o primă privire, se poate dovedi crucial pentru reușita sau, dimpotrivă, eșecul unei astfel de povești.

Continuarea vă așteaptă la un simplu click pe imaginea de mai jos 😀

ȘTIINȚA SUPRANATURALULUI

TITLU: Cartea perdută a vrăjitoarelor (Cartea pierdută a vrăjitoarelor #1)

AUTOR: Deborah Harkness

PUBLICAT DE: Editura Litera

DESCRIERE: În inima Bibliotecii Bodleiene din Oxford, profesorul universitar Diana Bishop descoperă  în cursul cercetărilor ei un manuscris alchimic – Ashmole 782 – aflat sub o vrajă. Deși se trage dintr-un neam vechi și celebru de vrăjitoare, Diana a renunțat de mult la moștenirea familiei sale în favoarea cercetării universitare și a unei vieți obișnuite, așa că, după o analiză sumară, returnează manuscrisul. Dar descoperirea ei pune în mișcare o întreagă lume fantastică, atrăgând pe urmele sale deopotrivă demoni, vrăjitoare și vampiri. Printre ei se află și Matthew Clairmont, un vampir genetician pasionat de teoriile lui Darwin, pe cât de periculos, pe atât de enigmatic. Relația care se înfiripă între cei doi amenință să spulbere pacea fragilă care domnește de secole în lumea lor. O poveste romantică sofisticată și plină de suspans îi unește în încercarea de a descoperi secretele manuscrisului, între ale cărui pagini se află cheia unui trecut misterios și a unui viitor nesigur.

RECENZIE:

Omenirea a fost întotdeauna fascinată de necunoscut, iar din această fascinație au rezultat nenumăratele mituri și povești despre ființe incredibile cu puteri pe măsură. Pe când știința era încă în stadiul incipit al existenței sale, era mult mai ușor să dai vina pe zei sau alte creaturi fantastice pentru o vară secetoasă sau furtuni violente iscate din nimic decât să cauți explicații mai logice. Aceste povești s-au transmis din generație în generație de-a lungul anilor, hrănind imaginațiile a milioane de oameni. Și, cu toate că nu există dovezi solide ale existenței magiei, fiecare dintre noi cred că speră în secret ca aceasta să fie mai mult decât niște povești din bătrâni.

Continuarea vă așteaptă la un simplu click pe imaginea de mai jos 😀

 

VÂNĂTORI DE UMBRE ÎN STIL VICTORIAN

TITLU: Îngerul mecanic (Dispozitive infernale #1)

AUTOR: Cassandra Clare

PUBLICAT DE: Editura Leda

DESCRIERE: Tessa Gray, o adolescentă de şaisprezece ani, traversează oceanul pentru a-şi găsi fratele. Destinaţia ei este Anglia, în plină epocă victoriană, dar ceva terifiant o aşteaptă în Lumea de Jos a Londrei, unde vampiri, vrăjitori şi alte creaturi supranaturale bântuie străzile iluminate cu gaz. Numai vânătorii de umbre, războinici hotărâţi să scape lumea de demoni, menţin cât de cât ordinea în acest haos. Răpită de misterioasele Surori Întunecate, membre ale unei organizaţii secrete numite clubul Pandemonium, Tessa află curând că ea însăşi face parte din Lumea de Jos şi că este posesoarea unui talent rar: puterea de a se transforma, după propria-i voinţă, într-o altă persoană. Însă Magistrul, o figură misterioasă care conduce clubul, nu se va da în lături de la nimic pentru a face ca puterea Tessei să-i aparţină. Fără prieteni şi hăituită, Tessa se refugiază la vânătorii de umbre de la Institutul din Londra, care jură să-i găsească fratele dacă ea îşi va folosi puterea pentru a-i ajuta. Tessa descoperă că e fascinată, în aceeaşi măsură, de doi prieteni buni: James, a cărui frumuseţe fragilă ascunde un secret mortal, şi Will, cel cu ochi albaştri, ale cărui stări de spirit schimbătoare, alături de o ironie caustică îi ţin pe toţi la distanţă… pe toţi în afară de Tessa. Pe măsură ce căutarea lor îi atrage tot mai adânc în inima unei urzeli oculte care ameninţă să-i distrugă pe vânătorii de umbre, Tessa îşi dă seama că ar putea fi nevoită să aleagă între a-şi salva fratele şi a-şi ajuta noii prieteni să salveze lumea… şi că dragostea poate fi cea mai periculoasă magie.

RECENZIE:

Anul trecut am citit o parte din prima serie scrisă de Cassandra Clare, și anume Instrumente mortale. Nu am fost fascinat de lumea vânătorilor de umbre și am avut unele probleme cu aceste cărți, în special cu protagoniștii care mi s-au părut extrem de enervanți (mai ales Clary). Dacă ar fi să le fac câte o scurtă prezentare, ar suna cam așa: Orașul oaselor – meh, Orașul de cenușă – categoric mai bun, Orașul de sticlă – încet la început, dar încântător spre sfârșit și Orașul îngerilor căzuți – deloc necesar sau, și mai bine, oh, God, why? Nu știam sigur dacă seria Dispozitive infernale avea să-mi placă sau nu, dar toată lumea părea să laude această trilogie și să spună că e mai bună decât Instrumentele.

Părerea mea? Da, Dispozitivele mi-au plăcut mai mult decât Instrumentele, și asta după ce am citit doar o parte a trilogiei începute cu Îngerul mecanic.

Acțiunea cărții este destul de bine surprinsă în descrierea oficială a editurii (prea bine, aș spune eu), așa că mai nimic din ce aș putea menționa într-o scurtă prezentare nu ar putea cuprinde elemente noi, de care să nu fi citit deja în partea de DESCRIERE a recenziei, așa că trec direct la părerile mele.

Am tot citit cuvinte de laudă la adresa cărții, dar nu mi-am închipuit că avea să-mi placă atât de mult încă de la prolog. Acțiunea e pur și simplu uimitoare și, chiar dacă a avut unele momente mai domoale, per total am avut impresia că întreaga carte a fost incredibil de alertă. Am apreciat foarte mult detaliile subtile pe care Cassandra Clare le-a introdus în carte, astfel creând o punte de legătură între seriile sale. Menționarea Conclavului, a Institutului din New York, ba chiar și scurta prezentare făcută de Henry unei mașinării la care lucra mi-au adus zâmbetul pe buze.

Deși Tessa era, la rândul ei, o prezență nouă în această Lume de Jos, plină de tot felul de creaturi supranaturale, am simțit că și-a acceptat nou descoperita natură cu mai multă ușurință și înțelepciune decât Clary, ba chiar s-a documentat singură în legătură cu multe dintre elementele fantastice (mulțumită Codexului) și, astfel, paragrafele în care alte personaje trebuiau să-i explice cum stă, de fapt, treaba au fost reduse substanțial. Apreciez acest lucru deoarece, altfel, Îngerul mecanic ar fi ajuns doar o repovestire a Orașului oaselor, plasată în altă epocă.

Și acum, personajele. Recunosc că la început m-am temut că aveau să fie doar niște copii șterse ale celor din Instrumente și că autoarea s-a folosit de personalitățile celuilalt grup de vânători de umbre pentru a-l crea și pe acesta. Spre surprinderea mea, singura paralelă pe care am tras-o a fost între Jessamine și Isabelle, restul mi s-au părut foarte diferite de vânătorii din New York. Tessa e, per total, un personaj mai puternic decât Clary. Spre deosebire de protagonista din Instrumente mortale, Tessa nu face greșeli din pură prostie (na, am spus-o!) și nu se teme să se avânte în situații periculoase de dragul persoanelor iubite (și nu din pură prostie). Will și Jem au fost frumos conturați, deși inevitabilul triunghi amoros dintre ei și Tessa a fost enervant, cu toate că abia i se zăresc laturile în acest volum. Will s-a asemănat puțiiin de tot cu Jace, dar parcă nu a fost chiar atât de enervant precum cel din urmă. Desigur, îi cade cu tronc Tessei și îi vedem multiplele laturi ale personalității pe parcursul cărții: uneori e șarmant, alteori rece, îi place să glumească dar poate fi extrem de serios dacă situația o cere. Toate acestea se bat cap în cap și m-au făcut să fiu mai curios în legătură cu personajul decât aș fi fost în general și să-mi doresc să-i aflu povestea. Jem, pe de altă parte, este exact opusul lui Will, cu toate că sunt prieteni foarte apropiați. Pe tot parcursul lecturii am simțit că Jem era înconjurat de o aură care îl făcea fragil și că din această cauză reușea să fie bun și blând cu toată lumea, inclusiv cu Will.

Ca puncte slabe aș menționa antagonistul și faptul că e destul de previzibil în majoritatea acțiunilor lui. În mod special, identitatea lui nu a fost o surpriză foarte mare sau o dezvăluire șocantă. Nu știu de ce, dar m-am așteptat ca Magistrul să fie cine era încă de la primele pagini. Singurul lucru care m-a luat prin surprindere a fost mârșăvia unei alte persoane.

Îngerul mecanic a fost o lectură încântătoare, în proporție de 90% surprinzătoare și are din partea mea 9/10. Dacă aveți de ales între cele 2 serii, mergeți pe Dispozitive.

VAMPIRI, HORMONI ȘI BÂRFE

TITLU: Academia vampirilor (Academia vampirilor #1)

AUTOR: Richelle Mead

PUBLICAT DE: Editura Leda

DESCRIERE: Academia Sf. Vladimir nu este o şcoală ca oricare alta, ci un loc secret, ascuns în străfundurile pădurilor din Montana, în care moroii (vampiri vii şi muritori) sunt educaţi în tainele magiei, iar tinerii dhampiri (jumătate oameni, jumătate vampiri) sunt antrenaţi să-i apere de atacurile sângeroase ale strigoilor (morţi vii), cei mai înspăimânttori şi mai periculoşi vampiri. Rose Hathaway, o fată dhampir, se pregăteşte să devină gardă de corp pentru prietena ei cea mai bună, prinţesa moroi Lissa Dragomir. Antrenamentul pentru lupta cu strigoii este unul dur şi epuizant, iar, pe lângă intrigile şi comploturile din Academie, situaţia ei se complică din cauza unei idile tăinuite şi interzise. Având o legătură psihică ieşită din comun, cum nu s-a mai întâlnit de secole, cele două eroine încearcă să facă faţă ameninţărilor…

RECENZIE:

Am citit Academia vampirilor acum ceva vreme și, chiar dacă titlul sună aiurea rău de tot – trebuie să recunoașteți că așa e :)), primul volum al seriei m-a surprins plăcut încă de la primele pagini și m-a făcut să las prejudecățile la o parte și să mă bucur de serie la adevărata ei valoare. Deși primul volum nu e uimitor (mi s-a părut că seria devine tot mai bună cu fiecare carte), a construit fundația seriei așa cum a trebuit și m-a făcut curios în legătură cu felul în care acțiunea avea să se dezvolte pe viitor.

Încă de la început suntem aruncați în pielea lui Rose, o fată dhampir (jumătate om, jumătate vampir) care a fugit departe de Academia Sf. Vladimir împreună cu prietena ei cea mai bună, Lissa Dragomir, prințesă moroi (vampir „bun”) și ultima din neamul său. Din nefericire pentru fete, sunt găsite de gardienii școlii și sunt nevoite să se întoarcă în locul de unde au plecat datorită unui avertisment cel puțin ciudat pe care Rose l-a primit. După cum știm cu toții, viața de liceu e grea pentru majoritatea și două fugare sunt ținta perfectă pentru răutățile adolescentine. Totul devine mai serios spre sfârșit, când acțiunea te ține lipit de paginile cărții, dar în rest este mai mult o dramă cu și despre liceeni.

Primul lucru care mi-a captat atenția la Academia vampirilor a fost clasificarea acestor ființe. La început, termenii dhampir, moroi și strigoi pot părea dificil de înțeles și urmărit, însă autoarea reușește să le contureze imaginile subtil, astfel încât până la sfârșit să uiți de confuzia creată de primele pagini și să cunoști semnificația fiecărui „tip” de vampiri din acea lume. Iar faptul că termenii pentru cele 2 clase importante au fost luate din română nu poate constitui decât un mare plus pentru carte.

Rose mi s-a părut o eroină atipică pentru genul acesta de cărți. Încrezătoare, sarcastică, amuzantă, aproape băiețoasă, ea a ieșit în evidență tocmai pentru că a părut conștientă de aceste caități ale ei și nu a trebuit să aștepte ca alte persoane să-i spună cât de specială e. Lissa m-a enervat teribil, comportamentul ei a fost exagerat și tâmpit pe tot parcursul cărții și, dacă nu ar fi fost legătura ei cu Rose și acel ceva ieșit din comun pe care-l avea, cred că mi-aș fi dorit să dispară cât mai repede din peisaj. Acum, știu că mulți se vor întreba unde sunt restul personajelor, doar cartea nu le are doar pe Rose și Lissa. E adevărat, Dimitri, Christian, chiar și Mia sunt personaje importante și vor avea roluri la fel de importante în următoarele volume, dar eu am perceput acest volum mai mult ca povestea Lissei și a lui Rose și încercările prin care trebuie să treacă, împreună.

Așa cum e cazul în majoritatea romanelor YA, avem parte de o iubire imposibilă, iar asta m-a deranjat puțin pentru că e deja un clișeu folosit și reciclat de nenumărate ori în literatura pentru tineri, și am simțit că a fost puțin de tot forțată. În rest, povestea nu suferă de lipsă de originalitate, momente amuzante sau tensionate ori pierdere a ritmului, care se menține constant doar pentru a exploda spre sfârșit.

Cu micile ei defecte, Academia vampirilor e o carte pe care o recomand cu căldură. Povestea e surprinzător de captivantă și bună, în ciuda titlului puțin cam prost ales și care ar putea să-i facă pe mulți să strâmbe din nas. Acest prim volum al unei serii imprevizibile și originale are din partea mea un binemeritat 8/10.