VAMPIRI, HORMONI ȘI BÂRFE

TITLU: Academia vampirilor (Academia vampirilor #1)

AUTOR: Richelle Mead

PUBLICAT DE: Editura Leda

DESCRIERE: Academia Sf. Vladimir nu este o şcoală ca oricare alta, ci un loc secret, ascuns în străfundurile pădurilor din Montana, în care moroii (vampiri vii şi muritori) sunt educaţi în tainele magiei, iar tinerii dhampiri (jumătate oameni, jumătate vampiri) sunt antrenaţi să-i apere de atacurile sângeroase ale strigoilor (morţi vii), cei mai înspăimânttori şi mai periculoşi vampiri. Rose Hathaway, o fată dhampir, se pregăteşte să devină gardă de corp pentru prietena ei cea mai bună, prinţesa moroi Lissa Dragomir. Antrenamentul pentru lupta cu strigoii este unul dur şi epuizant, iar, pe lângă intrigile şi comploturile din Academie, situaţia ei se complică din cauza unei idile tăinuite şi interzise. Având o legătură psihică ieşită din comun, cum nu s-a mai întâlnit de secole, cele două eroine încearcă să facă faţă ameninţărilor…

RECENZIE:

Am citit Academia vampirilor acum ceva vreme și, chiar dacă titlul sună aiurea rău de tot – trebuie să recunoașteți că așa e :)), primul volum al seriei m-a surprins plăcut încă de la primele pagini și m-a făcut să las prejudecățile la o parte și să mă bucur de serie la adevărata ei valoare. Deși primul volum nu e uimitor (mi s-a părut că seria devine tot mai bună cu fiecare carte), a construit fundația seriei așa cum a trebuit și m-a făcut curios în legătură cu felul în care acțiunea avea să se dezvolte pe viitor.

Încă de la început suntem aruncați în pielea lui Rose, o fată dhampir (jumătate om, jumătate vampir) care a fugit departe de Academia Sf. Vladimir împreună cu prietena ei cea mai bună, Lissa Dragomir, prințesă moroi (vampir „bun”) și ultima din neamul său. Din nefericire pentru fete, sunt găsite de gardienii școlii și sunt nevoite să se întoarcă în locul de unde au plecat datorită unui avertisment cel puțin ciudat pe care Rose l-a primit. După cum știm cu toții, viața de liceu e grea pentru majoritatea și două fugare sunt ținta perfectă pentru răutățile adolescentine. Totul devine mai serios spre sfârșit, când acțiunea te ține lipit de paginile cărții, dar în rest este mai mult o dramă cu și despre liceeni.

Primul lucru care mi-a captat atenția la Academia vampirilor a fost clasificarea acestor ființe. La început, termenii dhampir, moroi și strigoi pot părea dificil de înțeles și urmărit, însă autoarea reușește să le contureze imaginile subtil, astfel încât până la sfârșit să uiți de confuzia creată de primele pagini și să cunoști semnificația fiecărui „tip” de vampiri din acea lume. Iar faptul că termenii pentru cele 2 clase importante au fost luate din română nu poate constitui decât un mare plus pentru carte.

Rose mi s-a părut o eroină atipică pentru genul acesta de cărți. Încrezătoare, sarcastică, amuzantă, aproape băiețoasă, ea a ieșit în evidență tocmai pentru că a părut conștientă de aceste caități ale ei și nu a trebuit să aștepte ca alte persoane să-i spună cât de specială e. Lissa m-a enervat teribil, comportamentul ei a fost exagerat și tâmpit pe tot parcursul cărții și, dacă nu ar fi fost legătura ei cu Rose și acel ceva ieșit din comun pe care-l avea, cred că mi-aș fi dorit să dispară cât mai repede din peisaj. Acum, știu că mulți se vor întreba unde sunt restul personajelor, doar cartea nu le are doar pe Rose și Lissa. E adevărat, Dimitri, Christian, chiar și Mia sunt personaje importante și vor avea roluri la fel de importante în următoarele volume, dar eu am perceput acest volum mai mult ca povestea Lissei și a lui Rose și încercările prin care trebuie să treacă, împreună.

Așa cum e cazul în majoritatea romanelor YA, avem parte de o iubire imposibilă, iar asta m-a deranjat puțin pentru că e deja un clișeu folosit și reciclat de nenumărate ori în literatura pentru tineri, și am simțit că a fost puțin de tot forțată. În rest, povestea nu suferă de lipsă de originalitate, momente amuzante sau tensionate ori pierdere a ritmului, care se menține constant doar pentru a exploda spre sfârșit.

Cu micile ei defecte, Academia vampirilor e o carte pe care o recomand cu căldură. Povestea e surprinzător de captivantă și bună, în ciuda titlului puțin cam prost ales și care ar putea să-i facă pe mulți să strâmbe din nas. Acest prim volum al unei serii imprevizibile și originale are din partea mea un binemeritat 8/10.

EGIPTOLOGIE PENTRU ÎNCEPĂTORI

TITLU: Piramida roșie (Cronicile familiei Kane #1)

AUTOR: Rick Riordan

PUBLICAT DE: Editura Arthur

DESCRIERE: Într-o seară, la Londra, savantul egiptolog Julius Kane vizitează British Museum împreună cu cei doi copii ai săi, Carter și Sadie, pentru a desfășura un misterios experiment științific. Din nefericire, acesta din urmă eșuează, iar Julius Kane este capturat de către Set, zeul egiptean al deșertului, haosului și violenței, în timp ce Sadie și Carter sunt obligați să fugă pentru a scăpa cu viață. Curând, cei doi frați descoperă că în spatele unor ființe sau lucruri până atunci obișnuite se ascund zeități antice ori forțe magice care vin în ajutorul lor sau care sunt capabile să îi distrugă. Pentru a dejuca planurile malefice ale lui Set, ei vor lua parte la o amețitoare călătorie de-a lungul continentelor, în care situațiile surprinzătoare, scenele de luptă și replicile amuzante își dispută permanent întâietatea, într-un ritm susținut. Iar ceea ce vor afla la final despre propria lor familie este un secret vechi de milenii care le va transforma cu totul opiniile și chiar personalitățile.

RECENZIE:

Am observat, în ultima vreme, un trend în rândul scriitorilor de fantasy, și anume acela de a se folosi de legende și mituri deja existente, provenind de la diverse culturi ale lumii, și de a le transpune într-un decor modern. Cele mai cunoscute sunt, cu siguranță, legendele grecești, care au inspirat o multitudine de autori și operele lor. Rick Riordan, probabil fascinat de abundența de material din mitologia egipteană, a scris o trilogie bazându-se pe bogata moștenire culturală provenind din Țara Nilului. În Piramida roșie, primul volum al Cronicilor familiei Kane, zeii și creaturile fantastice din vremuri de mult apuse, pe când faraonii încă mai existau, își dezlănțuie puterile în lumea de azi…

Continuarea vă așteaptă la un simplu click pe imaginea de mai jos 😀

SUMMER IN A BAG OF BOOKS

Nu mi-a venit să cred când am văzut că am primit leapșa aceasta de la 3 persoane. 3!!! Aveți aici link-urile către blogurile Meduza blândă, Umbrele cărților și Jurnalul unei cititoare, ca să vedeți și alte răspunsuri la niște întrebări deosebit de interesante. Fără să ne mai lungim cu vorba, să-i dăm drumul.

Reguli:
 
– selectaţi în tag cărți citite recent (în ultimii 1-2 ani),
– incorporaţi în postare imaginea tag-ului,
-dați tag-ul mai departe.

1. DRUMUL CĂTRE MARE: o carte pe care ai așteptat de mult să o citești.

Eu sunt numărul patru de Pittacus Lore. Mi-a atras atenția încă de când a apărut, am uitat de ea pentru o vreme, iar pe la sfârșitul anului trecut am primit-o în urma unui schimb de cărți. Mi-au trebuit 6 luni ca să mă pot apuca de ea (plus cei 3 ani de când a apărut), dar așteptarea a meritat.

2. RĂSĂRIT DE SOARE: cartea la a cărei lectură abia așteptai să te întorci după ce te trezeai dimineața.

Întreaga sagă Cântec de gheață și foc a lui George R.R. Martin. Aveam atât de multe întrebări în legătură cu destinele personajelor încât abia așteptam să se crape de ziuă ca să pot relua lectura. Până acum am făcut recenzii primelor 2 volume: Urzeala tronurilor și Încleștarea regilor.

3. APUS DE SOARE: o carte pe care ai stat să o citești noaptea.

Cimitirul animalelor de Stephen King. Spre sfârșit, am fost atât de captivat de carte încât am rămas treaz mult după miezul nopții ca să o termin. Nu cred că a fost cea mai înțeleaptă alegere, dat fiind faptul că a doua zi trebuia să merg la muncă și că pe la sfârșit am dat peste o scenă cu adevărat înfiorătoare.

4.PERLA DIN SCOICĂ: o carte de la care nu aveai mari așteptări, dar pe care ai considerat-o excepțională după ce ai terminat-o.

Deși mi-a fost recomandată cu căldură, nu cred că mă așteptam ca Șoareci și oameni de John Steinbeck să-mi placă atât de mult, mai ales că nu sunt adeptul literaturii clasice. Dar, ce să vezi, am adorat-o :))

5. ARSURĂ DE SOARE: o carte care te-a enervat rău, cu care ai avut o experiență neplăcută.

Pfoai,  Nu plânge sub clar de lună de Heather Davis. Habar n-am cum de am reușit să citesc cartea asta…

6. VALURILE MĂRII: o carte care a fost multă vreme pe val și care ți-a plăcut și ție.

Sub aceeași stea de John Green. Multă vreme am crezut că e prea overrated cartea asta, dar mi-am schimbat opinia după ce am citit-o.

7. CANICULĂ: o carte care ți-a dat bătăi de cap, pe care ai citit-o greu.

Orașul îngerilor căzuți de Cassandra Clare. Nu mi-a venit să cred cât de mult a scăzut calitatea seriei după al treilea volum.

8. BRIZA MĂRII: o carte simplă, pe care o consideri lectura ideală pentru vacanță.

nymphette_dark99 de Cristina Nmerovschi. Se citește ușor, e la fel de ușor de înțeles, dar nici nu rămâi cu nimic după.

9. BRONZ: o carte care a lăsat o amprentă asupra ta.

Hoțul de cărți de Markus Zusak. E printre preferatele mele, o recomand oricui și de câte ori am ocazia. E perfectă.

10. VACANȚA DE VARĂ: o carte care ți-a plăcut mult, dar apoi ai regretat că ai terminat-o așa repede.

Regatul umbrelor, de Leigh Bardugo. În mare pentru că încă aștept cel de-al doilea volum.

Toată lumea e invitată să răspundă la cele 10 întrebări, fără excepție. Și, ca o notă de încheiere, fiți pe fază. Săptămâna aceasta urmează o surpriză 😀

SCÂNTEIA CARE DECLANȘEAZĂ REVOLUȚIA

TITLU: Sfidarea (Jocurile foamei #2)

AUTOR: Suzanne Collins

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Katniss și Peeta au caâștigat împreună sângeroasele Jocuri ale Foamei, sfidând pentru prima oară în istorie regulile impuse de Capitoliu. Reveniți în Districtul 12, după toate încercările înfruntate, convinși că au câștigat o viață sigură și decentă pentru ei și familiile lor, speră că va urma o lungă perioada de pace. Dar, în timp ce Katniss și Peeta parcurg obligatoriul Tur al Învingătorilor, apar zvonuri despre o revoltă printre locuitorii districtelor. Iar în ochii conducătorilor, ei sunt sursa acestei rebeliuni. Dacă nu vor reuși să convingă națiunea Panemului că sunt în continuare îndrăgostiți nebunește, consecințele ar putea fi dezastruoase…

RECENZIE:

Jocurile foamei m-a luat prin surprindere pentru că, deși am văzut filmul și mi-a plăcut (dar nu am fost înnebunit după el), mă așteptam la o lectură greoaie și nicidecum la fel de alertă precum s-a dovedit a fi. Îmi făceam probleme că nu aveam să mă bucur de carte din câteva motive, cele mai importante fiind că știam, în mare, cum avea să se desfășoare acțiunea și pentru că era primul roman distopic pe care urma să îl citesc. Vă imaginați cât de nerăbdător am fost să pun mâna pe Sfidarea, imediat după ce am terminat primul volum al trilogiei imaginate de Suzanne Collins, mai ales pentru că toți fanii seriei erau de acord într-o privință: Sfidarea e cel mai bun roman din serie. Și chiar că nu i-am putut contrazice de această dată!

Sfidarea începe imediat după ce Katniss și Peeta se întorc, victorioși, în Districtul 12. Fiind câștigători ai celei de-a 74-a ediție a Jocurilor, cei doi au parte de unele privilegii din partea Capitoliului, dar asta nu îi împiedică să resimtă povara luptelor pe viață și pe moarte din arenă. Cel mai mult pare a suferi Katniss, deoarece unele pierderi au însemnat mai mult pentru ea decât pentru Peeta, și se trezește mereu din coșmaruri teribile în care își amintește ororile la care au fost supuși de către Capitoliu. Lucrurile nu stau prea bine nici pentru nemilosul dictator, președintele Snow, deoarece în majoritatea districtelor lucrurile scapă de sub control, iar el o învinuiește pe Katniss pentru tot ce se întâmplă. După ce primește o vizită din partea președintelui, Katniss pleacă, împreună cu Peeta, Haymitch, mentorul lor și  fabuloasa Effie în Turneul Triumfal, un tur al celor 12 Districte în care cei doi trebuie să convingă oamenii că nu s-au prefăcut în arenă și că sunt, cu adevărat, îndrăgostiți. Lucrurile o iau cu adevărat razna atunci când, pentru a 75-a ediție a Jocurilor, numită Jubileul Pacificării, regulile se schimbă, iar Katniss se trezește din nou aruncată în cel mai îngrozitor coșmar al său.

Sfidarea e un roman care se citește cu sufletul la gură, fără pauze, deoarece acțiunea e atât de uimitoare și se întâmplă atât de multe lucruri pe parcursul capitolelor, încât până și o pauză de 5-10 minute ar părea prea mult. Nu știu cum a reușit, dar cert e că Suzanne Collins a făcut din Sfidarea nu doar o continuare bunicică a Jocurilor foamei, ci acea continuare, un roman care, cred eu, va rămâne pentru multă vreme un exemplu despre cum trebuie scris un sequel. Mizele sunt mai mari ca oricând, pericolul pândește la orice oră, iar personajele și așa bine conturate din primul volum primesc noi retușuri care le fac să pară și mai reale, și mai umane.

Katniss nu mai e fata speriată din Districtul 12, cea pe care toți o ignoră, ci devine un adevărat simbol al speranței într-un viitor mai bun și își intră surprinzător de bine în rol. Nici Peeta nu mai e băiatul brutarului, povara celorlalți; el are parte de cea mai frumoasă dezvoltare și ajunge un pion de temut în lupta pentru supraviețuire în special datorită inteligenței și charismei sale. Dintre personajele noi, mi s-a părut că au ieșit în evidență Finnick și Johanna, deoarece au avut de jucat cele mai importante roluri în ultima treime a cărții. În rest, președintele Snow e la fel de impozant și amenințător, Effie e ceva mai extravagantă, iar pe Haymitch ajungem să-l cunoaștem mai bine și să-i înțelegem acțiunile.

Singura mea problemă cu romanul a fost prezența lui Gale. Personajul lui mi s-a părut slab conturat, nu a dat dovadă de vreo calitate surprinzătoare care să îl facă să iasă în evidență, singurul lui rol în toată povestea a fost acela de a fi acolo pentru obligatoriul și atât de enervantul triunghi amoros de care scriitorii par să nu se poată dezlipi în ultima vreme. Dacă Gale nu ar fi existat, povestea nu ar fi avut nicicum de suferit și ne-ar fi scutit de povara unei părți care nu era neapărat necesară.

Nu pot să-i dau cărții decât 10/10. A fost, cu adevărat, o lectură memorabilă și nici măcar micul defect precizat mai devreme nu mă poate opri să nu ador Sfidarea. După cum știți, romanul a fost ecranizat la sfârșitul anului trecut și, dacă ar fi să compar cartea cu filmul, mi-ar fi imposibil să mă decid care mi-a plăcut mai mult. Ambele sunt perfecte.

Off topic: în sfârșit am apucat să completez o rubrică pe care am cam evitat-o, așa că dacă doriți să mă cunoașteți mai bine, vă invit să citiți mica încercare de a vorbi despre mine din secțiunea DESPRE.

AL DOILEA ACT: RĂZBOIUL CELOR 5 REGI

TITLU: Încleștarea regilor (Cântec de gheață și foc #2)

AUTOR: George R.R. Martin

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Încleştarea regilor este cea de-a doua carte din saga fantasy CÂNTEC DE GHEAŢĂ ŞI FOC. O complexă intrigă politică, dinastii rivale, iubiri, trădri, sfetnici răuvoitori, regi incapabili, cavaleri, castele, codri de nepătruns, un gigantic zid de apărare împotriva forţelor neştiute, bastarzi şi dragoni de mult dispăruţi. Tărâmul uitat al luptei şi răzbunării, al vrăjitoriei şi războiului. O poveste în care fecioarele se aliază cu nebunii, fraţii complotează unul împotriva celuilalt, iar morţii se ridică pentru a întuneca pământul. Într-un climat al incestului şi al fratricidului, al alchimiei şi al crimei, preţul gloriei va fi măsurat în sânge şi va fi plătit celor mai cruzi învingători. Timpul şi-a ieşit din matcă. Vara de zece ani, liniştită şi îmbelşugată, îşi anunţa sfârşitul, iar răceala dură a iernii se apropia ca o bestie înfuriată. Cei doi conducători care asiguraseră liniştea tărâmului, Lordul Eddard Stark şi Regele Robert Baratheon, au căzut pradă intrigilor şi trădării. De la fortăreaţa Piatra Dragonului până la tărâmurile ameninţătoare din Winterfell, haosul a pus stăpânire pe toată suflarea, iar pretendenţii la tronul Celor Şapte Regate s-au hotărât să îşi impună voinţa prin foc şi distrugere.

RECENZIE:

Eram fascinat de lumea lui George R.R. Martin cu mult înainte să pun mâna pe cele 5 volume din Cântec de gheață și foc, asta datorită serialului bazat pe saga autorului american. Nu cred că are rost să spun că am adorat primul volum și așteptam cu nerăbdare să ajung la cel de-al doilea. Încleștarea regilor nu a dezamăgit nicio secundă, a luat toate ingredientele care au făcut din Urzeala tronurilor acea lectură incredibilă și a adăugat noi întorsături de situație, noi conflicte și mai dramatice, mai multă acțiune și, din păcate pentru mine, multe alte personaje.

Acțiunea din cel de-al doilea volum al seriei are loc imediat după ce Daenerys a reușit să aducă pe lume trei dragoni, în urma vrăjilor necurate care i-au provocat atâta durere la sfârșitul primei cărți. Nașterea dragonilor e acompaniată de înceata revenire a magiei în Westeros și Essos și de o cometă roșie care guvernează peste întreaga desfășurare de forțe din Încleștarea regilor. Daenerys și khalasarul ei ajung în cel mai măreț oraș dintre toate, Qarth, și e nevoită să treacă prin nenumărate încercări până să poată avansa în misiunea ei de a revendica Tronul de fier. Înapoi în Westeros, lucrurile nu stau prea bine pentru familia Lannister, Debarcaderul Regelui fiind amenințat de puternica flotă a lui Stannis Baratheon, fratele lui Robert, succesorul de drept al Tronului. Greul cade pe umerii lui Tyrion, care pentru moment e Mână a Regelui, și este nevoit să apere orașul de atacul iminent. În nord, Catelyn Stark, îndurerată de pierderea recentă, face un lucru necugetat pentru care ajunge să fie considerată o trădătoare a cauzei fiului său, Robb. Și mai la nord, Jon Snow și un grup de oameni ai Rondului ajung pe tărâm necunoscut, lăsând Zidul în urmă și aventurându-se pe hotarele sălbaticilor.

Încleștarea regilor mărește mizele și așa uriașe din primul volum și aduce un plus de acțiune, magie și neprevăzut. Pericolul e mai real și mai palpabil ca niciodată și senzația că niciun personaj nu este în siguranță se strecoară printre fiecare rând. Felul în care George R.R. Martin reușește să mențină interesul viu și să surprindă mereu, cu toate că volumul acesta se apropie de 900 de pagini, este cu adevărat de apreciat. Nu spun că nu sunt momente plictisitoare, pentru că majoritatea capitolelor Sansei și ale lui Bran mi s-au părut greu de parcurs, dar în rest am găsit totul deosebit de interesant.

Cum îi șade bine oricărui sequel, și Încleștarea regilor aduce în lumina reflectoarelor o suită de personaje noi. Doar că în cazul lui Martin nu e vorba de 2-3, ci de zeci. Nu știu dacă e un lucru neapărat rău, dar multitudinea de personaje cu nume imposibil de reținut sau care seamănă între ele reprezintă cea mai mare pată neagră a cărților din saga Cântec de gheață și foc.  Însă, cu toate că majoritatea mi s-au părut mai degrabă inutile, au fost câteva care au ieșit în evidență. Brienne, Melisandre și Jaqen sunt cei trei care mi-au captat interesul, în special datorită abilităților deosebite și a personalităților remarcabile, și cu siguranță le voi urmări dezvoltarea cu atenție pe parcursul următoarelor volume.

Am fost pe deplin prins în mrejele politice și magice ale acestei lumi, în care atenția la detaliu este la un cu totul alt nivel și straturile personalităților majorității celor implicați în aceste „jocuri” sunt numeroase și atât de bine conturate încât pare imposibil să fie doar personaje fictive. Cu toate plusurile sale, mi-aș fi dorit ca Încleștarea regilor să fi avut mai multe scene în care magia să-și facă de cap, iar dragonii să fi apărut mai mult.

Chiar dacă în jur de 70% din carte a fost ecranizată în cel de-al doilea sezon din Game of thrones, au existat unele fragmente sau chiar capitole întregi care m-au luat prin surprindere și au menținut viu interesul meu pentru roman. Încleștarea regilor primește un bine-meritat 9,5/10 din partea mea, pentru că a plusat mult față de primul volum în multe privințe, dar a avut unele scăpări care îl împiedică a aibă nota maximă.