NOI PROVOCĂRI – recenzie PRADA, de Joseph Delaney

 

TITLU: Prada (Arena 13 #2)

AUTOR: Joseph Delaney

PUBLICAT DE: Editura Corint Junior

DESCRIERE: După primul an de ucenicie în Arena 13, Leif află tot mai multe despre cel care a fost cel mai mare luptător cunoscut vreodată, despre cel care a fost cât pe ce să îl distrugă pe demonul Hob, dar care a plătit un preț mult prea mare pentru fiecare victorie. Oare victoria în Arena 13 este suficientă? Sau Leif va fi nevoit să se alieze cu cei care vor stârni oamenii împotriva zeilor, într-o bătălie pentru lumea întreagă?

RECENZIE:

Joseph Delaney e unul dintre autorii pe care mi se pare că i-am descoperit prea târziu, dar știți cum se spune: mai bine mai târziu decât niciodată. Cărțile sale din seria Cronicile Wardstone ar fi reușit, cu siguranță, să-mi dea coșmaruri de neuitat dacă le-aș fi citit când eram mai mic, dar acum nu mai sunt așa ușor de speriat și cele două volume pe care le-am parcurs – foarte bune, de altfel – m-au impresionat mai degrabă prin dorința autorului de a depăși limitele și convențiile romanelor middle-grade și de a oferi cititorilor mai mici o experiență cu adevărat înfiorătoare. Arena 13, cealaltă serie scrisă de Delaney și publicată la noi, duce această dorință neconvențională la un cu totul alt nivel, acest lucru fiind cât se poate de evident în a doua carte, Prada, un roman și mai complex decât primul, în care violența e ca la ea acasă, iar lumea în care trăiesc personajele devine și mai complexă, ajungând nesperat de aproape de nivelul unui high-fantasy scris pentru adulți.

Leif, în continuare decis să-și răzbune părinții și să-l ucidă pe Hobb, terifiantul djinn care face regulile în Midgard, pornește într-o călătorie, de unul singur, către misterioșii genthai, poporul tatălui său, unde speră că-și va desăvârși antrenamentul pentru a deveni cel mai bun luptător din Arena 13. Totuși, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, iar Leif, odată ajuns pe teritoriile sălbatice ale genthailor, este întâmpinat cu ostilitate din cauza condiției sale de jumătate genthai și e tratat cât se poate de îngrozitor. Pentru a scăpa de acest stigmat, Leif se vede nevoit să participe într-un ritual sângeros, din care foarte puține persoane au scăpat cu viață de-a lungul anilor, dar care s-ar putea dovedi crucial pentru o mai bună înțelegere a lui Hobb și a capacităților sale.

Am început romanul cu un imens și iritabil lapsus vizavi de volumul anterior: nu-mi mai aminteam mare lucru, știam doar că mi-a plăcut foarte mult și că, asemeni Cronicilor Wardstone, nu a fost tocmai cea mai kid friendly carte din lume. Din fericire, Delaney a avut grijă să-mi reamintească unele evenimente petrecute în Arena 13 de-a lungul acestei cărți, atunci când întâmplările respective s-au dovedit a fi cruciale pentru dezvoltarea intrigii, așa că nu am avut niciun fel de problemă în a-i urmări pe Leif și prietenii săi în nesfârșitele lor strădanii de a-i veni de hac maleficului Hobb. Ritmul în care se desfășoară acțiunea e înnebunitor, fiecare capitol având propriul său punct culminant, în care tensiunea capătă proporții monumentale; acest ritm extrem de alert și incitant este, deopotrivă, un mare plus pentru roman – facilitând, asfel, parcurgerea lui –, dar și un mare minus – evenimente care mai de care mai șocante se petrec la un interval atât de scurt unul față de celălalt încât nu ai timp să le apreciezi așa cum se cuvine.

Prada dispune de, probabil, cel mai impresionant world building din câte am întâlnit, noi laturi ale Midgardului fiind explorate, o parte din istoria lui fiindu-ne dezvăluită, secretele lacilor sunt dezgropate odată cu apariția unui misterios personaj din trecutul îndepărtat, iar sugestiile nu prea subtile cum că lumea descrisă de Delaney este, de fapt, aceeași cu a noastră, doar că după un cataclism de proporții monumentale, vor face cu siguranță deliciul cititorilor. Personajele, din păcate, nu sunt tocmai punctul forte al cărții, majoritatea reușind „performanța” de a părea, cel mult, fabricate din carton, fără să aibă calități definitorii. Nici măcar Leif, protagonistul, nu poate depăși acest impediment, de-a lungul cărții acesta păstrându-și aceeași atitudine îmbufnată, ușor neplăcută. Delaney se revanșează, însă, prin intermediul acțiunii – atent gândită și pusă pe hârtie într-o manieră excepțională – și a multitudinii de elemente noi pe care le introduce în poveste, majoritatea având legătură cu lacii și diferitele lor forme (una, în mod special, m-a surprins în mod plăcut, fiind o reinterpretare spectaculoasă a unui vechi mit).

Un roman alert, tensionat și plin de răsturnări de situație neprevăzute, Prada îi va fascina și mai mult pe fanii lui Delaney, care vor aștepta cu sufletul la gură concluzia acestei trilogii unice.

Mulțumesc grupului editorial Corint pentru exemplarul oferit pentru recenzie.

RATING

Anunțuri

AMESTEC INGENIOS DE FANTASY, SF ȘI WESTERN – recenzie PISTOLARUL, de Stephen King

TITLU: Pistolarul (Turnul Întunecat #1)

AUTOR: Stephen King

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Acum câteva zeci de ani scriitorul l-a născocit pe Roland Deschain, ultimul pistolar. Acesta, un singuratic care ne va bântui imaginația, pornește într-o călătorie spre bine și rău. În lumea lui fără speranță, dă de urmele omului în negru, cunoaște o femeie seducătoare și se împrietenește cu Jake din New York. Pe de o parte dând dovadă de un realism crud, pe de altă parte etalând un onirism de basm, Pistolarul deschide poate cea mai reușită odisee scrisă de Stephen King.

RECENZIE:

Stephen King e sinonim cu poveștile de groază, scriitorul fiind chiar desemnat „regele” prozei horror, zic eu, datorită numărului impresionant de romane aparținând acestui gen dătător de fiori și nu neapărat… calității sperieturilor pe care le tragi citind una sau mai multe dintre cărțile lui. Când te gândești la el, involuntar, în minte îți apar imagini celebre din ecranizările sale, cum ar fi scena în care Carrie este acoperită din cap până-n picioare cu sânge de porc sau orice instantaneu cu Pennywise, clovnul terifiant din adaptarea pentru TV a monstruozității de IT (roman care pe mine m-a plictisit la culme, dar tot aștept cu nerăbdare noul film care a apărut și în cinematografele de la noi la sfârșitul săptămânii trecute, spre marea mea încântare). Dar, probabil, cea mai spectaculoasă operă a sa nu are nicio legătură cu genul care l-a consacrat. Vorbesc, bineînțeles, despre Turnul Întunecat.

Roland Deschain, ultimul pistolar, și-a dedicat viața prinderii Omului în Negru și găsirii Turnului Întunecat, un loc misterios despre care se spune că s-ar afla tocmai la capătul lumii cunoscute. Traversând un deșert infinit, Pistolarul întâlnește tot felul de personaje dubioase, cu intenții necunoscute, care își duc veacul într-o lume înfiorătoare, unde moartea și foametea pândesc la orice colț, deopotrivă necunoscută și familiară.

Cu toată sinceritatea vă spun că nu am avut niciun fel de idee preconcepută despre această carte înainte să o încep. Am ignorat cu desăvârșire toate laudele aduse nu doar acestui volum, ci întregii serii, dar am și încercat să șterg cu buretele celelalte 4 cărți de-ale lui King pe care le-am citit (dintre care una singură mi-a plăcut la nebunie, și anume Cimitirul animalelor, restul fiind dezamăgiri crunte – Carrie, Orașul bântuIT – și povești care m-au lăsat indiferent – Mr. Mercedes) și am reușit să mă bucur cum trebuie de acest prim volum al seriei care, deși a mai avut unele scăpări specifice lui King, per total m-a lăsat cu o dorință nebună de a continua epopeea Pistolarului și, pe alocuri, chiar a reușit să mă impresioneze prin combnația inedită de genuri care, la o primă vedere, nu au nicio legătură unul cu altul. O să detaliez în paragrafele ce vor urma…

Stilul lui King… nu e pentru toată lumea. E mult prea descriptiv, de cele mai multe ori insistând pe lucruri inutile care nu doar că plictisesc, dar nici nu aduc ceva în plus poveștii; o cunoștință i-a făcut cel mai bun rezumat: poate descrie o picătură de apă în 20 de pagini și tot ar mai avea lucruri de spus despre aceasta. Dintre cărțile lui pe care le-am citit până acum, niciuna nu mi s-a părut cu adevărat înspăimântătoare, cel mult disturbing, mai degrabă niștre thrillere bine gândite, cu unele elemente supranaturale, decât romane horror. Dar, deși nu e tocmai autorul meu preferat, nu pot să-i contest titlul de „rege” – omul chiar e talentat și reușește să se folosească de cuvinte într-o manieră unică pentru a da naștere unor personaje complexe, puse față în față cu situații extraordinare, în, probabil, cele mai atmosferice cărți pe care le veți citi.

Poate că vă întrebați de ce mi-a plăcut Pistolarul atât de mult, când doar ce am terminat cu criticile la adresa autorului. Pentru că aproape întreg romanul pare scris de către altcineva, ca și cum King i-ar fi ascultat pe cei dezamăgiți de celelalte povești ale sale și ar fi ținut cont de plângeri. Pistolarul e tot ce mi-am dorit să fie Orașul bântuIT, de exemplu, cartea semnată de King de la care aveam cele mai mari așteptări și pe care m-am chinuit să o citesc vreme de 4 luni: un roman alert, surprinzător, întunecat și depravat, pe alocuri înspăimântător, cu o mitologie bogată pe care abia aștept să o decopăr în celelalte volume ale seriei, revoluționar din prisma amestecului neconvențional de genuri și fascinant datorită personajelor excelent conturate și a relației dintre ele. Am adorat modul în care atmosfera postapocaliptică a la Mad Max se îmbină, surprinzător de armonios, cu decorul de western/fantasy; mi-a plăcut complexitatea omului în negru și antiteza clară în care se afla acesta în relație cu protagonistul; am fost lovit în moalele capului de relația dintre Roland și Jake și i-am următit traversând deșertul cu sufletul la gură, mereu așteptându-mă la ce e mai rău. Dacă ar fi să-i găsesc un punct slab, acela ar fi faptul că romanul pare mai degrabă un prequel al unei serii, nu un volum care să inițieze un amalgam de evenimente ce vor sta la baza celorlalte cărți. Ah, și e prea scurt; mult prea scurt.

Pistolarul a fost o experiență aparte pentru mine, pornind la drum cu cele mai mărunte așteptări și ajungând să ador cartea. Deși am zis, după Orașul bântuIT, că nu voi mai citi alte cărți scrise de King, mă bucur că am decis totuși să-i mai dau o șansă și să descopăr o poveste impresionantă, magică, înfricoșătoare și foarte, foarte dubioasă.

Mulțumesc editurii Nemira pentru exemplarul trimis pentru recenzie!

RATING

NOUTĂȚI PROVIDEO SEPTEMBRIE 2017

Prima lună de toamnă aduce o droaie de filme noi în format Blu-Ray și DVD, distribuite de ProVideo!

KING ARTHUR: LEGEND OF THE SWORD
REGELE ARTHUR: LEGENDA SABIEI

După asasinarea tatălui lui Arthur, unchiul său (Jude Law) este cel care va prelua conducerea regatului Camelot. Alungat din castel şi mult prea mic să-şi mai amintească originile, Arthur ajunge să crească departe de împărăţie, pe aleile întunecate ale oraşului Londinium. Însă în momentul în care acesta reuşeşte să scoată sabia din stancă, viaţa lui se schimbă radical şi este forţat să-şi accepte destinul şi să revendice coroana. Lui Charlie Hunnam îi revine rolul principal şi misiunea de a prezenta legenda sabiei Excalibur şi traiectoria lui Arthur de la copilăria de pe străzi, până la ocuparea tronului.

Regie: Guy Ritchie;

Distribuție:  Charlie Hunnam, Jude Law, Eric Bana, Djimon Hounsou;

Gen: Acțiune, Fantastic;

Format: DVD, Blu-Ray, Steelbook 3D.

PIRATES OF THE CARIBBEAN: DEAD MEN TELL NO TALES
PIRAȚII DIN CARAIBE: RĂZBUNAREA LUI SALAZAR
POTC5_Salazar_dvd

Atras într-o aventură cu totul nouă, căpitanul urmărit de ghinion Jack Sparrow este lovit și mai abitir de valul neșansei atunci când pirații fantomă conduși de vechiul său inamic, groaznicul Căpitan Salazar (Bardem), evadează din Triunghiul Diavolului hotărâți să nimicească toți pirații de pe mare… inclusiv pe el. Singura speranță de supraviețuire a Căpitanului Jack ține de găsirea legendarului Trident al lui Poseidon, un artefact puternic, ce îi conferă posesorului său controlul total asupra apelor. În efortul de a scăpa de Salazar, Jack se aliază cu Henry (Brenton Thwaites), un marinar tânăr din Flota Navală Regală şi cu Carina Smyth (Kaya Scodelario), o specialistă în astronomie. Singura lor scăpare este legendarul Trident al lui Poseidon. Cei trei pornesc în căutarea lui, la bordul corăbiei „Pescăruşul Mort” (Dying Gull), fiind urmăriţi de cel mai aprig duşman pe care l-a avut până acum Sparrow.

Regie: Joachim Rønning, Espen Sandberg;

Distribuție:  Johnny Depp, Javier Bardem, Kaya Scodelario, Geoffrey Rush, Orlando Bloom;

Gen: Acțiune, Aventuri, Comedie, Fantastic;

Format: DVD.

GUARDIANS OF THE GALAXY VOL. 2
GARDIENII GALAXIEI VOL. 2

GuardiansOfTheGalaxy2_dvd

Personajele principale încearcă să ajunga la limitele exterioare ale cosmosului. Gardienii trebuie să se lupte pentru a-și putea întreține familia nou formată. În acest timp, ei descoperă misterele care înconjoară originea lui Peter Quill.

Regie: James Gunn;

Distribuție: Chris Pratt, Zoe Saldana, Kurt Russell, Dave Bautista, Bradley Cooper;

Gen: Acțiune, SF;

Format: DVD.

THE LIGHT BETWEEN OCEANS
LUMINA DINTRE OCEANE

The-Light-Between-Oceans-DVD_3D-pack

The Light Between Oceans este povestea îngrijitorului unui far și a soției lui, care trăiesc pe coasta de vest a Australiei, și care cresc un copilaș salvat de pe o barcă cu vâsle eșuată.

Regie: Derek Cianfrance;

Distribuție: Rachel Weisz, Michael Fassbender, Alicia Vikander;

Gen: Dramă, Romantic;

Format: DVD.

DEEP
O AVENTURĂ NESFÂRȘITĂ

Deep-DVD_3D-pack

Animaţia „Deep: O aventură nesfârşită” îi va cuceri pe cei mici cu o călătorie plină de umor, culoare şi magie tocmai în adâncul oceanului, printre creaturi marine nemaivăzute şi peisaje spectaculoase.
Plasată într-un viitor îndepărtat în care oamenii au părăsit planeta acoperită aproape în totalitate de apă, micul Deep este o caracatiţă în căutarea aventurii alături de cei doi prieteni ai săi: Evo – peştele undiţar şi Alice – crevetele nevrotic. În anul 2100, aceştia împreună cu alte câteva înotătoare ciudate par a fi singurele vietăţi care mai dau culoare clădirilor întunecate de sub apă. Însă un cutremut le distruge căminul, iar cei trei amici pornesc în sfârşit în aventura la care visau, cu speranţa că vor găsi salvarea în New York-ul scufundat.

Regie: Julio Soto;

Distribuție: Jess Harnell, Phil LaMarr, Jeff Bennett;

Gen: Animație;

Format: DVD.

Câte dintre titlurile prezentate v-au făcut cu ochiul?

AVENTURILE LUI SUGHIȚ CONTINUĂ – recenzie CUM SĂ FII PIRAT, de Cressida Cowell

TITLU: Cum să fii pirat (Cum să-ți dresezi dragonul #2)

AUTOR: Cressida Cowell

PUBLICAT DE: Editura Nemi

DESCRIERE: Povestea lui Sughiț Strașnicul Stavrid al III-lea continuă. Va putea să găsească Sughiț comoara lui Barbă-Aspră cel Oribil înainte ca Alvin Trădătorul să pună mișelește mâna pe ea? Și dacă Sughiț deschide un cufăr pe care scrie NU DESCHIDEȚI, va mai trăi ca să spună povestea?

RECENZIE:

După cum probabil știți deja, ador animațiile și dragonii, așa că nu e de mirare că atât How To Train Your Dragon, cât și excelenta sa continuare, ocupă locuri fruntașe în topul filmelor mele preferate din toate timpurile (dacă, printr-o minune, nu le-ați văzut deja, faceți-vă o favoare și căutați-le cât mai repede; dar să nu care cumva să nu aveți câteva pachete de șervețele la îndemână!). Editura Nemi, imprintul Nemira ale cărei cărți sunt destinate publicului tânăr, dar nu numai, a achiziționat recent drepturile pentru seria de scurte romane care au folosit ca sursă de insprație pentru studiourile Dreamworks, cu toate că doar câteva idei de-ale Cressidei Cowell au fost folosite în „produsul final”, cum ar fi numele personajelor și alăturarea dintre dragoni și vikingi. Totuși, m-am îndepărtat de subiect. După cum spuneam, drepturile pentru ediția în limba română a seriei Cum să-ți dresezi dragonul au ajuns în cufărul de comori Nemi, care s-a mișcat uimitor de repede și, de la începutul anului și până acum, ne-a bucurat nu cu unul, ci cu două volume ale extraordinar de amuzantelor aventuri ale lui Sughiț Strașnicul Stavrid al III-lea.

Sughiț a fost, în sfârșit, acceptat de către restul tribului Huliganilor Păroși după ce a ucis namila de Dragonus Maritimus Giganticus Maximus la sfârșitul volumului anterior, dar titul lui de erou al Insulei Tontului va fi pus la grea încercare odată cu apariția unui misterios coșciug ce a aparținut unuia dintre cei mai de temut dintre toți liderii vikingi: Barbă-Aspră cel Oribil. Înăuntrul acestuia, pe lângă un fermier cinstit și dubios, se găsește harta către legendara comoară a lui Barbă-Aspră, despre care se spune că ar putea fi găsită numai de adevăratul moștenitor al Oribilului. Să fie Sughiț cel ales?

Din nou, Cressida Cowell reușește să surprindă prin amestecul de comedie (voluntară sau nu) și acțiune, peste care presară cu atenție momente întunecate, cum ar fi noii dragoni introduși în poveste, niște bestii feroce pe care până și cel mai curajos dintre vikingi s-ar gândi de două, poate chiar trei ori, înainte să-l înfrunte sau felul în care bogățiile materiale reușesc, de cele mai multe ori, să întunece judecata chiar și a celui mai înțelept om. Acțiunea parcă e pusă pe repede-înainte, atât de iute se succed evenimentele, ritmul alert ajutând la parcurgerea în doi timpi și trei mișcări a cărții; o parte din merit revine și ilustrațiilor haioase, voit stângace, pe care cititorii de toate vârstele le vor savura. Despre stilul de scriere nu sunt prea multe de spus, decât că e unul adecvat categoriei de cititori cărora se adresează povestea, însă fără a fi într-atât de simplificat încât să nu existe și unele surprize pentru veteranii într-ale cititului. Personajele, în mare, sunt neschimbate față de cum le-am cunoscut la începutul primului volum, iar dacă ar fi să aleg un preferat, acesta ar fi cu siguranță Picior-de-Pește, care evoluează plăcut de-a lungul cărții. Cel mai puțin, în schimb, mi-a plăcut de Știrb, dragonul egoist al lui Sughiț, lucru care nu m-a surprins deloc având în vedere cât de mult îi ador versiunea animată (și diametral opusă din toate punctele de vedere).

Cum să fii pirat e o lectură haioasă, alertă, presărată de momente întunecate și situații aflate la limita mortalului, pe care cititorii mici o vor savura datorită evenimentelor exagerate, care vor smulge hohote de râs, iar cititorii mari îi vor aprecia învățămintele și întorsăturile de situație.

Mulțumesc editurii Nemi pentru exemplarul trimis pentru recenzie!

RATING

CU TOȚII ASCUNDEM CÂTE CEVA – recenzie SECRETUL SOȚULUI, de Liane Moriarty

TITLU: Secretul soțului

AUTOR: Liane Moriarty

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Imaginează-ţi că soţul tău ţi-a scris o scrisoare pe care nu trebuie să o deschizi decât după moartea lui. Mai mult, imaginează-ţi că acea scrisoare conţine secretul lui cel mai întunecat şi mai bine ascuns – ceva atât de teribil, încât poate să distrugă nu numai viaţa pe care aţi construit-o împreună, ci şi vieţile altora. Imaginează-ţi apoi că dai peste acea scrisoare în timp ce soţul tău este încă în viaţă… Un roman tulburător despre secretele pe care alegem să nu le împărtăşim cu partenerul nostru de viaţă.

RECENZIE:

Serialul Big Little Lies (care încă mai sper că va avea un sezon doi, deși a „acoperit” povestea din Micile minciuni nevinovate la perfecție) mi-a amintit cât de addictive scrie Moriarty, așa că la Bookfest nu am ratat ocazia și am adăugat pe listă două cărți ale ei, despre care eram convins că mă vor ține cu sufletul la gură și mă vor face să trec prin tot felul de stări. Prima pe care am ales să o citesc a fost Secretul soțului, mai mult datorită faptului că am tot auzit lucruri bune și foarte bune despre ea și acel sinopsis… Să fim serioși, cine i-ar putea rezista?

Secrete. Cu toții le avem, diferă doar gravitatea acestora, motivul pentru care le ținem doar pentru noi și care ar fi consecințele „eliberării” lor în lume. Romanul urmărește viețile a trei femei cu vieți total diferite, dar care au toate un lucru în comun: secrete ieșind treptat la iveală, care amenință să le zdruncine din temelii. Cecilia e persoanjul tipic pe care te-ai aștepta să-l întâlnești într-un sitcom american despre viața în suburbii sau ceva de genul; are o familie *prea* perfectă, o viață pentru care mulți și-ar vinde sufletul, cele mai mari griji ale ei ar fi considerate banalități lipsite de importanță de alții și, una peste alta, nimic nu pare să meargă prost pentru ea, asta până când descoperă o scrisoare care îi este destinată, scrisă de soțul ei, dar pe care este sfătuită să o citească abia după moartea lui; așa începe declinul Ceciliei, fiind măcinată de curiozitatea de a afla ce se află în plicul acela, de a descoperi ce secret îngrozitor ar putea ascunde John-Paul de ea. Viața lui Tess, pe de altă parte, e destul de interesantă de la bun început, aceasta reușind, în ciuda faptului că se consideră a fi o fire teribil de antisocială, să-și înființeze propria companie de succes alături de soțul și verișoara sa… care s-au îndrăgostit unul de altul între timp și îi propun lui Tess, „de dragul copilului”, să locuiască toți sub același acoperiș; astfel, Tess se mută înapoi la mama ei și ajunge să retrăiască fiorii primei sale iubiri. Ultima, dar nu cea din urmă, e Rachel, secretara școlii unde învață fiicele Ceciliei și unde au învățat, la rândul lor, Cecilia și Tess, o bunică îndrăgostită până peste cap de nepoțelul ei – care, spre marea ei mâhnire, va pleca în New York cât de curând – și o mamă care încă nu a reușit să uite durerea priciunuită de moartea unicei sale fiice, în urmă cu mulți, mulți ani, moarte pentru care a găsit ea singură un vinovat împotriva căruia a pornit o adevărată vendetă.

Așa cum m-am așteptat, având în vedere că am devorat Micile minciuni nevinovate, și Secretul soțului a avut acel ingredient special, secretul „întunecat” și personal al lui Moriarty, care creează dependență încă de la prima pagină. Stilul autoarei e inconfundabil: rece, distant, necruțător, sapă adânc în mințile personajelor sale pentru a dezgropa cele mai bine ținute secrete, lucrurile pe care alții nu ar trebui să le știe despre ele, scăpări de caracter care le-ar putea păta imaginea perfectă pe care au clădit-o în ochii societății. Cea mai „afectată” de acest stil incisiv al lui Moriarty este Cecilia, a cărei viață impecabilă se prăbușeșete încetul cu încetul după descoperirea celui mai întunecat secret al soțului ei, acesta fiind și impulsul de care avea nevoie pentru a-și ieși din zona de confort pe care singură și-a impus-o în ultimii ani și a-și da frâu sentimentelor reținute atâta amar de vreme. Hipnotizant și delicios, modul în care Moriairty reușește să combine situații de zi cu zi, cum ar fi întâlnirile cu un posibil viitor partener romantic sau mamele mult prea implicate în viețile de elevi ale copiilor lor, cu personaje profund imperfecte, fascinant de urmărit, este, probabil, cea mai impresionantă reușită a autoarei, de multe ori fiind imposibil să găsești un echilibru între personaje neobișnuite și vieți obișnuite.

Personajele sunt cel puțin la fel de încântătoare precum cele din Marile minciuni nevinovate și, cum romanul este scris din perspectiva a trei femei total diferite, e imposibil să nu găsești măcar o voce narativă cu care să rezonezi. Personal, cel mai mult mi-a plăcut povestea lui Tess, aceasta având cam tot ce-i trebuie unei istorisiri pentru a te ține cu sufletul la gură: dramă, secrete, momente liniștite și picanterii care ar trebui ținute ascunse. Deși a început în forță, povestea Ceciliei a devenit oarecum dezamăgitoare după ce marele secret al soțului ei a ieșit la iveală, secret care a fost destul de… neimpresionant, având în vedere cât tam-tam s-a făcut pe seama lui; totuși, în ultima parte a cărții, lucrurile încep să devină din nou foarte, foarte interesante pentru Cecilia, ultimele capitole reușind să-i schimbe viața pentru totdeauna. Capitolele din perspectiva lui Rachel sunt, din punctul meu de vedere, cele mai sfâșietoare, durerea pe care aceasta o resimte an de an în „aniversarea” morții fiicei sale fiind uimitor de profundă și dureros de emoționantă, iar senilitatea ce începe să pună stăpânire pe femeie începe să se resimtă tot mai mult pe măsură ce, orbită de ideea unei răzbunări fără sens, ajunge să facă lucruri surprinzătoare. Distribuția e completată de personaje secundare cel puțin la fel de bine conturate precum cele principale, care nu fac decât să condimenteze și mai mult această înlănțuire furtunoasă de evenimente.

Dacă ar fi să-i găsesc un defect cărții ar fi acela că, undeva de la jumătate și până la ultimele 50 și ceva de pagini, totul se transformă într-o telenovelă destul de neinspirată, care m-a călcat pe nervi. Totuși, finalul e atât de puternic, iar epilogul atât de surprinzător și de revoluționar, încât nu pot să nu vă recomand Secretul soțului – până la urmă, dacă stăm bine să ne gândim, ca și în cazul filmelor sau al serialelor, finalul unei cărți e cel care va rămâne cu noi multă vreme după ce am terminat-o.

Mulțumesc editurii Trei pentru exemplarul oferit spre recenzie!

RATING