LUPTA NU TE FACE EROU – recenzie DVD FĂRĂ ARMĂ ÎN LINIA ÎNTÂI

Hacksaw-Ridge-DVD_3D-pack

TITLU ORIGINAL: Hacksaw Ridge

REGIZOR: Mel Gibson

DISTRIBUȚIE: Andrew Garfield, Sam Worthington, Luke Bracey, Teresa Palmer, Hugo Weaving, Rachel Griffiths, Vince Vaughn

STUDIO: Summit Entertainment

ADUS ÎN ROMÂNIA DE: ProVideo

DESCRIERE: Filmul lui Gibson spune povestea contestatarului adventist Desmond Doss, care a refuzat să ucidă sau să poarte arme datorită convingerilor sale religioase, dar a servit ca medic, alături de americanii care au luptat împotriva japonezilor în Pacific. Filmul se concentrează pe bătălia de la Okinawa din 1945, unde Doss s-a ocupat de unul singur de 75 de răniți, chiar sub focul inamic. A fost decorat cu Medalia de Onoare a Congresului pentru curajul său, de presedintele american Harry Truman.

RECENZIE:

Filmele de război mi s-au părut întotdeauna extrem de interesante, în special cele care spun povești necunoscute publicului larg, cum ar fi și cea din Fără armă în linia întâi, triumful – fin toate punctele de vedere- de anul trecut al lui Mel Gibson, unul dintre cele mai „prezente” filme la galele de premiere de la începutul lui 2017. Trebuie să recunosc că trailerele au fost destul de neinspirat montate, deoarece niciunul nu a reușit să redea nici măcar 10% din avalanșa de emoții brute, neprelucrate, care a fost filmul în întregimea sa magistrală. 

Imagini pentru hacksaw ridge

În urma unui accident petrecut în copilărie, Desmond Doss și-a jurat că nu va pune mâna pe o armă cât va trăi, că nu va ucide pe nimeni și nimic, indiferent de situație. Când Desmond se înrolează în armată – decizie privită cu ochi răi de părinții săi – și este trimis pe front, încăpățânarea lui îi aduce tot felul de probleme, atât din partea colegilor săi de campanie, cât și a superiorilor care nu-și pot închipui de ce refuză acesta să atingă măcar o armă. Totuși, în toiul luptei, atunci când viețile camarazilor săi sunt puse în pericol de armata japoneză, Desmond demonstrează că omorul nu e unicul mod de a câștiga o luptă.
Imagini pentru hacksaw ridge

Impresionant din punct de vedere vizual, cu o poveste pe care nu o pot considera decât perfectă pentru perioada mai mult decât agitată în care trăim, susținut de interpretări absolut geniale din partea actorilor din rolurile principale – Andrew Garfield demonstrează, cu acest rol, încă o dată ce greșeală uriașă au făcut studiourile Sony/Marvel când l-au înlocuit cu Tom Holland în noul Spider-Man, Garfield reușind să redea cele mai complexe emoții ale lui Doss cu o naturalețe excepțională, demnă de nominalizarea la Oscar pe care a primit-o. În afară de Garfield, cel mai mult au ieșit în evidență Teresa Palmer, pe care o știam din roluri nu prea interesante/generice din filme precum I Am Number Four, unde… prefer să nu-mi amintesc! Aici, însă, reușește să aducă o sensibilitate anume personajului său. Următorul pe listă ar fi Vince Vaughn, cunoscut pentru roluri din comedii ușurele, care de această dată face un rol total diferit față de cum ne-a obișnuit, cel al unui sergent dat naibii, ale cărui replici la adresa cadeţilor sunt pe cat de inteligente, pe atât de amuzante. Ultimul, dar nu cel din urmă, este Hugo Weaving, pe care aproape că nu l-am recunoscut. După ce l-am tot văzut jucând răufăcători în filme precum primul Captain America sau trilogia The Matrix, asemeni lui Vaugh, face un rol diametral opus, cel al unui veteran de război ce se luptă cu demonii trecutului și cu dependența de alcool. Weaving, sub bagheta regizorală a lui Mel Gibson, e o forță a naturii, un spectacol pe care îl privești deopotrivă fascinat și înspăimântat.
Imagini pentru hacksaw ridge

Și, că tot l-am adus în discuție pe Gibson, trebuie să pomenesc cât de mult a contribuit la transformarea poveștii lui Desmond Doss în ceva demn nu doar de marele ecran, dar și de Oscaruri. Poate că în viața privată nu e tocmai un model demn de urmat, iar unele declarații ale sale pot fi consoderate… neinspirate, dar când vine vorba de filmele sale, nu ai ce să-i reproșezi. E ambițios, cu idei incitante, un ochi format special pentru spectacol și o sensibilitate cum rar mai întâlnești printre regozorii din ziua de azi.

Imagini pentru hacksaw ridge

Dacă vă plac filmele de război, Fără armă în linia întâi e un must see, probabil cel mai bun film de acest gen pe care l-am văzut în ultimii ani, impresionant prin mesajul pe care îl transmite și pe care Wonder Woman , cel mai recent hit marca DC l-a preluta sub altă formă, fiind una dintre replicile mele preferate din tot f

Imagini pentru hacksaw ridge

Fără armă în linia întâi este disponibil în format Blu-Ray și DVD, distribuit de ProVideo.

RATING

PORȚIE TRIPLĂ DE SF – recenzie OMUL DIN CASTELUL ÎNALT, DR. BLOODMONEY și VISEAZĂ ANDROIZII OI ELECTRICE?, de Philip K. Dick

k.dick

TITLURI: Omul din castelul înalt, Dr. Bloodmoney, Visează androizii oi electrice?

AUTOR: Philip K. Dick

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Ce mai este real în această lume în care forțele Axei au câștigat cel de-Al Doilea Război Mondial? Poate doar romanul unui obscur autor de science fiction care, pierdut într-o margine de America pacificată de japonezi, imaginează o istorie paralelă, în care aliații au învins. Oracolul I Ching pare să confirme fantezia sa și concluzia, uluitoare, se impune de la sine: întreaga lume este o nălucire populată de fantome! Dar nimic nu este atât de simplu pe cât pare… (Omul din castelul înalt)

Când lumea se stinge, viitorul rămâne o necunoscută ce aprinde imaginația și vinovatul se amestecă printre supraviețuitori… Printre supraviețuitorii dintr-o lume care suferă consecințele anihilării nucleare, o lume în care mutanții fac norma, se află Dr. Bloodmoney. Și el e vinovat pentru tot în această comedie neagră, animată de o întreagă galerie de personaje bizare. Un mutant cu puteri telekinetice, un DJ într-un satelit ce circulă neobosit, un fizician megaloman, care a contribuit semnificativ la distrugere acționează într-o lume dominată de rău. Și totuși, în sclipitorul roman al lui Philip K. Dick se simte speranța în specia umană… (Dr. Bloodmoney)

Milioane de ființe au pierit în războiul nuclear, specii întregi au dispărut și omenirea s-a făcut nevăzută. Unele companii s-au specializat în simulacre cu un grad ridicat de realism: cai, păsări, pisici și chiar… oameni? Androizii sunt atât de sofisticați, încât uneori e imposibil să-i deosebești, așa că guvernul îi interzice pe Pământ. Rick Deckard are misiunea de a-i descoperi pe cei falși. Numai că ei ripostează… (Visează androizii oi electrice?)

RECENZIE:

Probabil unul dintre cele mai „grele” nume din lumea SF-ului, Philip K. Dick a revoluționat genul prin opera sa vastă, prin care dezbate fel de fel de subiecte importante nu doar pentru perioada în care au fost publicate romanele, ci și pentru vremurile moderne, în care libera exprimare ne este îngrădită cu fiecare cuvânt rostit, dreptul la proprietate își pierde pe zi ce trece valoarea, iar prejudecățile rasiale ori cele față de persoanele cu dizabilități sunt tot mai des temele diverselor dispute politice și nu numai. 

Cel mai impresionant, dar totodată cel mai înspăimântător aspect al romanelor lui Philip K. Dick este abilitatea autorului de a construi lumi extraordinar de plauzibile în complexitatea lor, înfiorătoare prin ideile pe care le prezintă și suficient de îndepărtate de lumea pe care o cunoaștem – așa cum și este normal pentru niște povestiri SF. Nu mi-a venit să cred, în timp ce parcurgeam cele trei romane ale sale, cât de apropiate de realitatea cotidiană au fost lumile prezentate în acestea, cum ideile care i-au venit lui K. Dick acum câțiva ani buni sunt, asemeni celor din scrierile lui George Orwell, sunt perfect aplicabile vremurilor în care trăim, cum conceptele expuse în Dr. Bloodmoney, Omul din castelul înalt și Visează androizii oi electrice? par a fi rupte din buletinele știrilor axate pe senzațional, ale tabloidelor pe care încercăm să le ignorăm cât de mult, dar care tot reușesc să ne capteze imaginația. Fie că vorbim despre bunuri pe care acum nu le considerăm prea importante, dar care în universul populat de androizi au ajuns niște comodități exagerat de scumpe sau de oameni atât de închiși în propriile lor minți încât se bizuie pe un oracol vechi de câteva secole pentru a lua până și cea mai banală decizie. Dar am deviat de la subiect. Vorbeam de lumile prezentate în aceste cărți, lumi întunecate și lipsite de speranță, unde viața nu doar că pare un adevărat calvar, ci și este unul, lumi în care niciun cititor cu capul pe umeri nu și-ar dori să trăiască, dar care continuă să fascineze generații întregi de fani ai SF-ului de calitate.

Poate cel mai mare defect al scrierilor lui K. Dick ar fi distanța colosală pe care autorul o păstrează față de personajele sale, atât de mult încât este aproape imposibil să te atașezi câtuși de puțin de ele. Cel mai mult mi-a plăcut de Hoppy, mutantul cu puteri telekinetice din Dr. Bloodmoney,  dar asta nu din cauză că ar fi avut o personalitate extraordinar de bine conturată, ci pentru că a fost cel mai interesant personaj dintre toate, atât prin prisma puterilor sale și a lucrurilor pe care le reprezintă.

Romanele lui Philip K. Dick, deși întunecate și serioase, păstrează totuși un licăr de speranță și ne îndeamnă să fim mai buni, să încercăm să evităm scenariile catastrofale pentru viitor pe care acesta le-a imaginat. Deși pot părea greu de digerat la început, datorită stilului distant și rece al autorului, dar și din pricina subiectelor complexe pe care acesta alege să le dezbată, cărțile lui Philip K. Dick sunt genul de opere pe care orice bookaholic e musai să le citească, fie și numai pentru a vedea lumea prin alți ochi pentru o perioadă de timp destul de îndelungată.

Mulțumesc editurii Nemira pentru exemplarele trimise pentru recenzie!

JUMĂTATEA ECHILIBRATĂ – recenzie JUMĂTATEA PIERDUTĂ, de Sally Green

TITLU: Jumătatea pierdută (Half Life #3)

AUTOR: Sally Green

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Alianţa riscă să piardă războiul, iar arma ei supremă, vrăjitorul adolescent Nathan Byrn, îşi pierde încet minţile. Cu toate omorurile din palmares, Nathan tot n-a reuşit să pună capăt regimului despotic al Consiliului Vrăjitorilor Albi din Anglia. Şi nici să-şi atingă ţelul personal: să se răzbune pe Annalise, fata pe care a iubit-o pe vremuri, înainte ca ea să comită o crimă de neconceput. Gabriel, tovarăşul său cel mai apropiat, îl îndeamnă să fugă împreună şi să se stabilească într-un colţişor liniştit de lume. Însă e posibil ca nici măcar dragostea lui Gabriel să nu-l mai scape cu viaţă din război şi nici să-l salveze de sine însuşi. Mai mult decât o simplă poveste cu vrăjitori şi vrăjitoare din Europa zilelor noastre, volumul final al trilogiei Half Life este o meditaţie dureroasă pe tema supravieţuirii şi exploatării, a binelui şi-a răului, precum şi a riscurilor pe care ni le asumăm atunci când iubim.

RECENZIE:

După un prim volum excelent și o continuare mai puțin reușită, trilogia Half Life a ajuns la final și trebuie să recunosc că, oricât de nerăbdător aș fi fost, înainte să încep să citesc deznodământul seriei, Jumătatea pierdută, am avut unele rețineri și temeri. Pe de-o parte eram entuziasmat să descopăr cum avea să se încheie povestea lui Nathan și dacă „băieții buni” vor ieși învingători la sfârșit, dar pe de altă parte aveam o destul de mare suspiciune că, după melodrama din volumul anterior, întreaga trilogie o va lua în jos. M-am înșelat, oare? Da, în mare parte da, pentru că, deși finalul devine crunt de previzibil de la jumătatea cărții încolo, restul romanului mi s-a părut la același nivel cu Jumătatea rea.

Războiul dintre Vrăjitorii Albi și Vânătorii conduși de Soul și Rezistență e în plină desfășurare, oameni mor în stânga și-n dreapta, dar Nathan are un singur țel: răzbunarea. În timp ce încearcă să-și stăpânească nenumăratele Daruri „furate” de la tatăl său, Nathan nu se poate gândi decât la cum să o găsească mai repede pe Annalise, cea răspunzătoare pentru tristețea amară ce l-a urmat peste tot în ultimele luni, și cum să o omoare. Și, cu toate că Gabriel, mai-mult-decât-prietenul-său, încearcă să-i bage mințile în cap, Nathan se încăpățânează să facă ce vrea el. Chiar dacă asta înseamnă să pună în pericol o mare parte din Rezistență, căzând în capcana Vânătorilor fără să-și dea seama, orbit de setea de răzbunare. Dar toate par să se așeze la locul lor când Nathan află despre un medalion vrăjit care face pe ce-l care îl poartă imposibil de atins, medalion ce ar putea însemna sfârșitul conducerii lui Soul și șansa unei noi vieți pentru toți vrăjitorii.

Jumătatea pierdută a fost cartea de care aveam nevoie într-o perioadă nefastă din viața mea de cititor, când nu puteam citi mai mult de 2-3 capitole dintr-o carte înainte să-mi pierd total interesul pentru ea. Nu spun că a fost perfectă, pentru că a avut câteva mici probleme, dar s-a apropiat periculos de mult de acel titlu atât de greu de atins. Spre marea mea ușurare, acest ultim volum al trilogiei Half Life e mult, mult mai bun decât acceptabilul volum secund, care s-a concentrat exagerat de mult pe povestea de dragoste dintre Nathan și Annalise, forțând și o a cincea roată la căruță în toată harababura, și anume Gabriel, într-o încercare de a-l face pe Nathan și mai complex (de parcă nu era deja), dar care, pentru mine cel puțin, nu a părut nimic mai mult decât fan-service de cea mai proastă calitate. Ei bine, lucrurile se schimbă de această dată, Sally Green revenind la ceea ce știe mai bine: acțiune, violență, întorsături de situație, magie și un protagonist care, la cei 17 ani ai săi, pare trecut de mai multe ori prin viață.

Mi-a fost dor de Nathan. Nu de acel adolescent care plângea după Annalise, „iubirea vieții lui”, la fiecare câteva paragrafe, ci de latura ceva mai agresivă a acestuia, de jumătatea… rea a sufletului său. Ce a făcut din Jumătatea rea o surpriză atât de plăcută și o lectură proaspătă, alertă și mereu surprinzătoare a fost cât de imperfect era Nathan, chiar protagonistul poveștii, și cât de puțin se asemăna cu eroul tipic pe care-l găsești în astfel de povești. Nathan, cu toate că era protagonistul romanului, aducea mai mult cu anti-eroul charismatic, sarcastic și neîndurător ce apare doar pentru câteva secvențe și fură iremediabil inimile cititorilor. Și, după ce s-a schimbat atât de mult pentru Jumătatea sălbatică, am fost cum nu se poate mai încântat să-l redescopăr pe adevăratul Nathan în paginile Jumătății pierdute. A fost ca și cum m-aș fi întâlnit cu un prieten vechi care a rămas neschimbat, deși nu ne-am mai văzut de ani și ani. Probabil unul dintre cele mai complexe personaje din literatura YA, Nathan e brutal de sincer, ca să folosesc o vorbă din popor, e „din topor”; nu-i plac ocolișurile și spune lucrurilor pe nume, câteodată în cele mai surprinzătoare și deloc etice moduri cu putinți, vrea să pară un dur și să-i îndepărteze pe cei dragi de lângă el de teama de a nu fi răniți, dar tot ce reușește să facă este să-i aducă și mai aproape de el; se avântă în luptă fără să gândească, mânat de instinct, de partea sălbatică din el pe care a moștenit-o de la tatăl lui, dar niciodată nu o face pentru a-i pune pe alții în pericol; iar frământările sale sunt, pe cât de devastatoare, mai ales spre final, pe atât de fascinante.

În continuare simt nevoia să vorbesc și despre o parte a personajului care mi s-a părut tratată cu foarte mult respect și bun simț: orientarea lui sexuală. Da, în volumul anterior a fost atins ușor de tot subiectul, dar toată treaba a fost făcută în așa manieră încât a părut foarte… amatoricească. De această dată, însă, autoarea și-a luat timpul necesar dezvoltării relației dintre Nathan și Gabriel până în punctul în care apropierea dintre cei doi nu a mai părut forțată sau introdusă în poveste doar pentru a face pe plac fanilor – iar aici a ajutat foarte mult și faptul că Annalise nu a fost prin preajmă o foarte bună bucată de vreme (yaaaaaaaaay!!!). Mi-a plăcut enorm cât de natural a progresat relația dintre ei, cât de mult l-a schimbat pe Nathan la nivel emoțional această apropiere de Gabriel, dar și cât de puțin caz s-a făcut pe seama idilei lor; de prea multe ori, personajele LGBT sunt portretizate folosind anumite stereotipuri expirate, iar orientarea lor sexuală e trăsătura care-i definește cel mai mult, însă de această dată e vorba de cu totul altceva: Nathan și Gabriel se întâmplă să fie gay, nu au reacții exagerate sau atitudini de dive, și continuă să-și joace rolurile în mai marea schemă a lucrurilor.

 Cât despre restul personajelor, spre surprinderea mea, cel mai mare impact – din toate punctele de vedere – l-a avut Gabriel, pe care nu l-am prea suportat în romanele anterioare, deoarece mi s-a părut că autoarea l-a introdus în poveste doar pentru a face pe plac minorităților. În Jumătatea pierdută a avut parte de o caracterizare mult mai complexă, a jucat un rol mult mai mare în desfășurarea acțiunii și a reușit să „vândă” sentimentele pe care le are față de Nathan cu o mai mare convingere. Restul personajelor, din păcate, abia dacă apar pentru câteva scene, insuficient pentru a-ți da seama cate-i, de fapt, treaba cu ele.

O ultimă nemulțumire pe care o am vizavi de ultimul volum al trilogiei lui Sally Green este faptul că nu mi-a demonstrat că ea, ca autoare, a evoluat în vreun fel. Stilul este la fel de sec și direct ca în primul volum, unde nu m-a deranjat de fel, dar aici a fost… ciudat să nu văd măcar o foarte mică evoluție a lui Green ca autor. Povestea, deși extrem de captivantă, este surprinzător de liniară și previzibilă spre a doua jumătate, iar caracterizările unora dintre personaje lasă de dorit.

Jumătatea pierdută este un final mai mult decât satisfăcătoare pentru o trilogie unică despre magie, bine, rău și legăturile de familie care ne definesc. Deși la început poate părea fan-service, relația dintre Nathan și Gabriel evoluează minunat în acest volum, devenind ceva ce, în viitor, va ajunge un punct de reper pentru felul în care o relație între persoane de același sex. 

Mulțumesc editurii Trei pentru exemplarul trimis pentru recenzie!

RATING

AI GRIJĂ CE-ȚI DOREȘTI… – recenzie FANTOMA ANIEI, de Vera Brosgol

fantoma-aniei-cover_big

TITLU: Fantoma Aniei

AUTOR: Vera Brosgol

PUBLICAT DE: Editura Art (colecția Grafic)

DESCRIERE: Dintre toate lucrurile pe care se aştepta Ania să le găsească pe fundul unui vechi puţ, o nouă prietenă nu se număra printre ele. Mai ales nu o prietenă care să fie moartă de un secol. Să cazi într-un puţ e şi-aşa destul de rău, dar viaţa Aniei în sine s-ar putea să fie şi mai oribilă. Îi e ruşine cu familia ei, se jenează cu propriul ei corp şi a cam renunţat să-şi mai găsească locul în liceu. O nouă prietenă – fie ea şi moartă – este exact ce are nevoie. Dar prietena Aniei nu glumeşte deloc când zice că are de gând să-i fie alături pentru totdeauna…

RECENZIE:

Prima oară am auzit de Fantoma Aniei pe YouTube, într-un clip al unui booktuber american, și am fost instantaneu fascinat de coperta extrem de expresivă, haioasă și ușor creepy. Nu m-a prea interesat sinopsisul, având în vedere că aveam de-a face cu un roman grafic care, oricum, se citește ușor și am așteptat inevitabila apariție a cărții în limba română. Din fericire, drepturile pentru traducere au fost achiziționate de grupul editorial Art, care s-a mișcat foarte repede și a publicat romanul lunile trecute, în condiții grafice excepționale.

Imagini pentru anya's ghost

Ania e o adolescentă normală din mai toate punctele de vedere, însă un lucru o face să iasă în evidență: provine dintr-o familie de imigranți, iar barierele pe care și le autoimpune, dar și cele pe care societatea i le trântesc în nas îi fac viața un adevărat chin. Pe lângă toanele obișnuite vârstei, puținii prieteni, un frățior enervant și o dragoste neîmpărtășită pentru cel mai mișto tip de la liceul unde învață, eroina noastră mai trebuie să se confrunte cu ceva problematic… Fantoma unei fete moarte de câteva zeci de ani s-a „agățat” de ea și o urmează la fiecare pas. La început, prezența acesteia pare o mană cerească, spectrul ajutând-o pe Ania cu multe dintre problemele de la școală și nu numai, dar în scurt timp atitudinea fantomei începe să devină mult prea autoritară, aproape maniacală, iar Ania se vede nevoită să caute o modalitate de a scăpa de ea.

Imagini pentru anya's ghost

Primul lucru care mi-a atras atenția a fost, bineînțeles, grafica amuzantă, îndrăzneață, ușor caricaturistică în care ne este prezentată povestea. Astfel, decorurile mai pline de viață, personajele sunt mult mai expresive, iar întâmplările prin care acestea trec, chiar dacă depășesc cu mult limita realului, reușesc să pară veridice și la locul lor în acea lume hatoică. Mi-a plăcut la nebunie și folosirea bulelor de text atunci când personajele purtau o conversație pentru că, și acum o să intru puțin în modul geek, mi-a adus aminte de paginile unei benzi desenate. Dar grafica ireproșabilă nu e suficientă pentru a garanta succesul unui roman precum Fantoma Aniei; pe lângă aceasta, povestea trebuie să fie suficient de interesantă astfel încât cititorul să nu-și piardă interesul, personajele să aibă trăsături imperfecte, astfel încât oricine să poată relaționa cu ele, iar mesajul să fie unul cu un impact foarte puternic. Fantoma Aniei bifează toate cele trei categorii cu brio.

Imagini pentru anya's ghost

Prima la rând e povestea, care, pentru o foarte bună bucată de vreme, mi s-a părut destul de tipicară, aproape ca un serial pentru adolescenți difuzat pe CW: are dramă cât cuprinde, atât familială, cât mai ales adolescentină, o poveste de dragoste neîmplinită, frățiori enervanți, cel mai bun prieten sarcastic și câte și mai câte. Nu m-au deranjat aceste aspecte, însă aș fi preferat să fi fost lăsate oarecum în umbra elementelor supranaturale ale poveștii, pentru că atunci mi s-a părut că Fantoma Aniei a strălucit cel mai mult. Din momentul în care fantoma titulară apare în cadru, povestea devine de un milion de ori mai interesantă, în special pentru că entitatea ne-moartă vine la pachet cu un mister greu de pătruns. La capitolul personaje, autoarea s-a descurcat de minune conturând caracterul capricios al Aniei, care mi-a reamintit de mine la vârsta adolescenței, când nimic nu îmi convenea și mereu aveam câte un răspuns pregătit în caz că mă trezeam prins într-o situație care nu-mi plăcea (nu că acum s-ar fi schimbat ceva…). Ca și în cazul poveștii, personajele urmează anumite șabloane pe care le-am putea considera deja „americane”, atât de mult au fost folosite în SUA – nu doar în cărți, dar își joacă bine rolurile, te fac să zâmbești sau să-ți vină să le pocnești și reușesc să transmită un mesaj important despre societatea în care trăim. Și anume că, indiferent cât de mult ar încerca aceasta să te schimbe, să te facă să te supui normelor ei predefinite, cel mai important lucru pe lumea aceasta e să rămâi fidel propriilor tale credințe, să nu-ți modelezi caracterul după ceea ce vor alții de la tine și să fii mândru de toate imperfecțiunile care te-au format de-a lungul vremii pentru că datorită lor ești unic în lumea aceasta tot mai uniformă.

Imagini pentru anya's ghost

Dintre toate romanele grafice pe care le-am citit până acum (puține, ce-i drept), Fantoma Aniei mi s-a părut că ar putea rezona cel mai mult cu publicul: e amuzant, ușor înspăimântător, se citește repede și vorbește despre unele lucruri foarte importante, mai ales pentru vremurile în care trăim, dar pe care o să vă las să le descoperiți singuri.

Imagini pentru anya's ghost

Mulțumesc grupului editorial Art pentru exemplarul oferit pentru recenzie!

RATING

NOU ÎN BIBLIOTECA MEA #13 (MARTIE, APRILIE & MAI 2017)

Lunile trecute au fost pline de tot felul de evenimente, iar săptămânile parcă au zburat pe lângă mine. Fără să o mai lungesc cu vorba, iată ce cărți și filme am cumpărat/primit în martie, aprilie și mai, plus „recolta” de la primul meu Bookfest 😀 Mulțumesc editurilor partenere ale blogului (Trei, Corint, Nemira și Art), Alinei și Simonei pentru surprizele minunate, dar și colegilor de muncă pentru cadoul la care nu m-am așteptat.

MARTIE:

  • Trei coroane întunecate, de Kendare Blake, un roman de la care am avut așteptări destul de mari, dar care mi s-a părut destul de dezamăgitor. Totuși, sunt curios ce se va întâmpla în continuare.

20170501_185312

APRILIE:

  • Tinder, de Sally Gardner – cum să reziști în fața unei asemenea bijuterii? Damn you, Okian, cu tot cu reducerile tale…

20170501_185328

  • O mare de lacrimi, de Ruta Sepetys, un roman care mi-a fost recomandat în nenumărate rânduri, o poveste sfâșietoare, dar atât de frumos transpusă în cuvinte.

20170501_185352

  • Dr. Bloodmoney și Omul din castelul înalt, de Philip K. Dick, două cărți de referință ale unuia dintre cei mai cunoscuți scriitori de SF din lume, în noile ediții absolut superbe ale colecției Nautilus.

20170501_185407

20170501_185419

  • Armada, de Ernest Cline, probabil unul dintre cele mai așteptate romane ale anului pentru mine.

20170501_185436

  • Cum să-ți dresezi dragonul, de Cressida Cowell – Toothless!!!

20170501_185544

  • Fantastic Beasts and Where to Find Them, de J.K. Rowling, scenariul unuia dintre filmele mele preferate de anul trecut și o „piesă de colecție” care nu poate să lipsească din biblioteca unui potterhead adevărat. Plus că e atât de strălucitoare încât nici măcar Nifflerul nu i-ar putea rezista.

20170501_185611

  • Ziua în care am învățat să zbor, de Alina Șerban, un roman încântător de melancolic ce abordează unul dintre cele mai dificile subiecte: depresia.

20170501_185628

  • Filmul Fantastic Beasts – plus câteva cadouri originale din lumea lui Newt, Rogue One, Hacksaw Ridge și The Accoutant, numai filme unul și unul. Mulțumesc, Provideo!

20170501_18571520170501_185807

20170501_185821
20170501_185833

MAI:

  • Strange the Dreamer, de Laini Taylor, de care încă sunt îndrăgostit iremediabil.

20170612_200859

  • Fluviul șoaptelor și Furia oarbă, primele volume ale seriei Haiganu, de Marian Coman, o reimaginare originală și îndrăzneață a lumii lui Harap Alb.

20170612_200920

  • Numele vântului și Teama înțeleptului, de Patrick Rothfuss, două „cărămizi” de care am încercat să fug până acum, dar care m-au ajuns din urmă cu puțin ajutor din partea colegilor mei de muncă. Thank you, guys!

20170612_200942

  • Visează androizii oi electrice?, de Philip K. Dick, roman pe care trebuie să îl citesc cât mai repede, mai ales că noul Blade Runner bate la ușă.

20170612_200957

  • Volumul 2 din antologia Femei periculoase, de George R.R. MArtin și Gardner Dozois, a cărui copertă este chiar mai reușită decât precedenta.

20170612_201011

  • Contact, de Carl Sagan, un roman despre care nu știu nimic, dar care îmi amintește de ceva anume, și nu știu exact ce…

20170612_201025

  • Tăișul sabiei, de Joe Abercrombie, în noul „veșmânt” intrigant.

20170612_201039

  • Kingsman: The Secret Service, că tot apare continuarea câte de curând, și Sleepy Hollow, una dintre colaborările… fericite dintre Burton și Depp.

20170612_201057

20170612_201111

BOOKFEST:

* Pentru că sunt prea multe cărți, n-o să stau să vorbesc despre fiecare în parte, fiindcă mi-ar lua o veșnicie; plus că majoritatea sunt sponsorizări din partea editurilor partenere, așa că în viitorul nu prea îndepărtat veți citi recenzii detaliate despre fiecare în parte. Enjoy!

20170612_201846.jpg

20170612_202051.jpg

20170612_202541.jpg

20170612_202604.jpg