NU AI VĂZUT ÎNCĂ NIMIC – recenzie DVD JAFUL PERFECT 2

TITLU ORIGINAL: Now You See Me 2

REGIZOR: Jon M. Chu

DISTRIBUȚIE: Jesse Eisenberg, Mark Ruffalo , Woody Harrelson, Dave Franco, Daniel Radcliffe, Lizzy Caplan, Jay Chou, Sanaa Lathan, Michael Caine, Morgan Freeman

STUDIO: Lionsgate/Summit

ADUS ÎN ROMÂNIA DE: Provideo

DESCRIERE: Cei patru călăreți (Jesse Eisenberg, Woody Harrelson, Dave Franco și noua adiție Lizzy Caplan) se întorc în Now You See Me: Jaful Perfect 2 cu o aventură formidabilă, ridicând iluzionismul la un cu totul alt nivel care va cuprinde întreaga planetă.

La doar un an după ce au păcălit FBI-ul și au câștigat admirația publicului cu cele mai spectaculoase trucuri de magie, echipa se pregătește de o nouă performanță inegalabilă cu scopul de a demonstra cruzimea unui periculos magnat din industria tehnologică.

RECENZIE:

De când am văzut primul Now You See Me, în 2013, am așteptat cu sufletul la gură o continuare. Amestecul de trucuri magice și înșelătorii mi s-a părut ingenios, scenariul a fost inteligent structurat și m-a ținut în suspans de la început și până la sfârșit, iar interpretările actorilor au fost și ele foarte, foarte bune. Totuși, vara lui 2016 nu a fost prea iertătoare cu nenumăratele continuări ale unor filme îndrăgite, iar Jaful perfect 2 nu a scăpat nici el de gurile spurcate ale unor critici. Înainte să merg la cinema să-l văd, am avut unele emoții, însă acestea s-au spulberat instantaneu și pentru aproape două ore am uitat de tot și m-am lăsat purtat de povestea Călăreților pe meleaguri necunoscute.

Au trecut câteva luni bune de la ultima scamatorie a Călăreților, dar lumea nu i-a uitat. Atunci când încearcă să-l demaște pe mai marele unei companii de telecomunicații, o persoană necunoscută se folosește de propria lor strategie pentru a le da în vileag cele mai murdare secrete. Astfel, grupul de magicieni se vede nevoit să fugă de la reprezentație și ajung cumva în Macao, unde vor avea de dus la bun sfârșit o nouă misiune extrem de periculoasă.

De la început, Jaful perfect 2 are un aer mai… global față de predecesorul său, aceasta fiind și o foarte inteligentă mișcare dpdv al box office-ului (în zilele noastre, multe filme sunt salvate de încasările impresionante din Asia și – mai puțin, cei drept – Europa și nu mai depind chiar atât de mult de banii strânși în State). Mi-a plăcut tare mult că o mare parte din acțiunea filmului a avut loc în China, înlocuind astfel decorul american, generic și sec, din primul film pentru unul mult mai colorat, mai viu și mai impresionant vizual. Cazinourile, restaurantele, hotelurile și străzile din Macao au adus un suflu nou seriei, aproape revitalizând-o. Tot în Macao are loc și deja celebra scenă cu furtul unui chip (ascuns într-o banală carte de joc) care circulă de săptămâni bune pe Facebook, truc care m-a făcut să tremur de emoție atunci când l-am văzut prima oară pus în scenă și chiar și acum, la a doua vizionare, a rămas la fel de spectaculos. Ca, de altfel, mai toate scamatoriile Călăreților din acest film. Ultimul act al filmului, petrecut în Londra, e la fel de incredibil – în special trucul cu ploaia al lui Atlas, care pur și simplu m-a lăsat fără cuvinte. Bugetul mai mare față de cel al primului film a fost cheltuit cu cap, zic eu.

În ceea ce privește distribuția am *aproape* numai cuvinte de laudă. Și, pentru că nu vreau să închei acest paragraf într-o notă negativă, o să încep direct cu actorul care nu mi-a plăcut deloc în film, lucru care m-a șocat profund pentru că eram foarte entuziasmat să-l revăd într-un blockbuster, după ce și-a petrecut ultimii ani cu producții ceva mai puțin cunoscute publicului larg. Vorbesc, bineînțeles, despre Daniel Radcliffe, care a fost pur și simplu îngrozitor în rolul unui magnat cu apucături ciudate (asemeni colegului său din Harry Potter, Tom Felton, care joacă prost, prost, prost în cel mai recent sezon al serialului The Flash). Jocul lui a fost forțat până la Dumnezeu, fiecare replică pe care o rostea părea scoasă cu cleștele din gura lui, iar barba aceea îl făcea să pară mai degrabă un pedofil cu o pasiune ascunsă pentru iarbă. Vreau să uit că l-am văzut în film… Buuun, acum că am spus ce aveam pe suflet, propun să trecem mai departe. Cel mai mult mi-a plăcut de Lizzy Caplan, care a reușit fără probleme să o înlocuiască pe Isla Fisher și a adus o notă binevenită de umor la limita ridicolului peliculei. Lula, personajul său, e mai mereu cu capul în nori, o cam dă în bară cu trucurile de magie (dar nu te poți supăra pe ea când o face pentru că e adorabilă) și e îndrăgostită până peste urechi de Jack, acesta fiind unul dintre principalele motive pentru care a fost atât de nerăbdătoare să se alăture echipei. Că tot veni vorba de Jack, trebuie să recunosc că Dave Franco face ce face și tot îmi lasă impresia că primește roluri în filme datorită fratelui său mai mare și aspectului său fizic; nu spun că nu e un actor decent, dar parcă are aceeași expresie indiferent ce s-ar întâmpla: că e un moment comic, tensionat sau tragic, el tot semi-constipat pare. Jesse Eisenberg și Woody Harrelson sunt geniali, așa cum ne-am obișnuit. Din martie am devenit un foarte mare fan al lui Jesse, după ce l-a interpretat pe minunat de diabolicul Lex Luthor în Batman v Superman, și am încercat să-i urmăresc toate filmele (evident că nu am reușit, dar voi recupera eu cândva), iar în Jaful perfect 2 a fost… perfect în rolul arogantului Daniel Atlas. Au fost câteva momente când mi-am dorit să-i dau câțiva pumni, atât de mult a reușit să mă enerveze uneori. Despre Woody Harrelson nu o să intru în detaliu pentru că s-ar putea să vă stric surpriza, dar face un rol ceva mai deosebit.

Mă aflu în minoritate când afirm asta, știu, dar Jaful perfect 2 mi s-a părut mult mai bun față de predecesorul său: trucurile magice au fost mai impresionante și mai elaborate – în special spre final –, Lizzy Caplan a fost o adiție mai mult decât binevenită distribuției și a împrospătat aerul peliculei cu firea ei aiurită și mereu pusă pe glume, ceilalți Călăreți au fost parcă și mai bine portretizați, iar detaliile până acum secrete ale poveștii lui Dylan au reușit să mă impresioneze.

Jaful perfect 2 este disponibil în format Blu-Ray și DVD, distribuit de ProVideo.

RATING           

 

CUM VEDE UN EXTRATERESTRU LUMEA NOASTRĂ – recenzie UMANII, de Matt Haig

TITLU: Umanii

AUTOR: Matt Haig

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Într-o noapte ploioasă de vineri, profesorul Andrew Martin e găsit fără haine pe străzile din Cambridge. După acest „incident“, nu se mai simte în apele lui. Își pierde pofta de mâncare. Nu mai înțelege ce rost are îmbrăcămintea. Până și soția și fiul îi par respingători. Se simte pierdut în rândul unei specii necunoscute și urăște pe toată lumea de pe planetă, mai puțin pe Newton. Dar Newton e un câine…

Cine este, de fapt, Andrew Martin? Ce l-a facut să-și schimbe complet părerea despre rasa umană?

RECENZIE:

Ce ne face să fim oameni? O întrebare pe cât de simplă, pe atât de complicată. Arta – pictura, literatura, muzica și cinematografia – să fie răspunsul? Sau dorința constantă de a ne depăși limitele, progresând continuu dpdv tehnologic? Sincer, habar nu am. Poate că, la un moment dat, pur și simplu am avut noroc în acest lung și complex proces numit evoluție și am ajuns să fim superiori celorlalte animale. Matt Haig, prin romanul Umanii, încearcă să răspundă la această întrebare aparent banală și o face într-un mod cât se poate de inedit: ne prezintă lumea pe care o cunoaștem și iubim (mai mult sau mai puțin, depinde de fiecare) prin ochii unui extraterestru.

Andrew Martin, profesor universitar respectat care tocmai a făcut o descoperire ce ar putea schimba pentru totdeauna soarta omenirii, este găsit fără haine, dezorientat și confuz, pe străzile din Cambridge. Comportamentul bărbatului ar putea părea ciudat la început, dar asta e din cauză că Andrew Martin nu mai e Andrew Martin, ci un extraterestru, un vonnadorian, trimis pe Pământ cu misiunea specifică de a omorî pe oricine ar bănui că ar avea habar de revoluționara descoperire a profesorului. Dar, pe măsură ce petrece tot mai mult timp în compania umanilor, musafirul nostru de pe altă planetă începe să vadă că nu suntem chiar o specie lipsită de speranță și descoperă plăcerea lucrurilor simple.

De unde să încep? Mi-a plăcut romanul, mult de tot, și l-am citit cu un zâmbet aproape tâmp pe chip. A fost un deliciu să (re)descopăr societatea modernă, haotică și dezbinată, din perspectiva unui extraterestru ce provine dintr-o lume superioară celei în care trăim, o lume în care secretul nemuririi a fost aflat de mult și unde tehmologia e atât de avansată încât poți traversa milioane de kilometri într-o fracțiune de secundă. Primul contact al lui Andrew (o să-i spun așa extraterestrului de acum încolo, deși nu e adevărata lui identitate) cu obiceiurile de pe Pământ a fost deopotrivă ilar și înduioșător, dar îți dă și de gândit. Oare chiar suntem o societate atât de primitivă, care nu și-a atins încă potențialul maxim, pe cât susținea el? Tot ce-i posibil. O bună bucată din „acțiune” s-a învârtit în jurul noului Andrew și a familiarizării sale cu traiul umanilor. Interacțiunile sale cu celelalte personaje au fost un adevărat deliciu și mi s-a părut ridicol de amuzant cum fiecare persoană pe care o întâlnea era mai mult decât fericită să-i accepte… dubioșenile (felul cum se comporta și vorbea, de exemplu) din simplul motiv că a suferit recent o cădere emoțională – cred că asta dovedește, încă o dată, că am devenit niște ființe mult prea preocupate de propriile griji și interese și că nu mai suntem chiar atât de interesați de bunăstarea celorlalți. Relația dintre el și Newton, câinele familiei, m-a făcut să mă topesc, atât de frumos a fost descrisă. Și să nu intru în detalii despre comentariile lui Andrew despre mâncarea și tehnologia noastră; astea sunt detaliile spumoase ale cărții pe care va trebui să le descoperiți singuri.

Totuși, repulsia inițială pe care o simțea față de noi, s-a făcut tot mai mică pe măsură ce romanul avansa. E o evoluție lentă și naturală, fără niciun moment revelator, în care personajul să descopere cât de mult a greșit, sau ceva de genul. Poate că nici nu aș fi sesizat că ceva e în neregulă dacă Andrew nu ar fi folosit, la un moment dat, cuvântul „oameni” pentru a ne descrie, în loc de obișnuitul și ușor răutăciosul „umani”. Capitolul meu preferat din carte se numește „Sfaturi pentru un uman”, o listă adorabilă și emoționantă de 97 de sfaturi pe care Andrew o concepe pentru „fiul” său, listă care a rezonat cu mine la un nivel la care nu mă așteptam să o facă. Nimeni nu te va înțelege. Și, în cele din urmă, nici nu-i așa de important. Ce e important e că tu te înțelegi pe tine.

Am fost plăcut surprins de Umanii, de umorul inteligent și destul de greu de digerat uneori, de simplitatea cărții și de profunzimea mesajului. Matt Haig a reușit să scrie un SF neconvențional, un roman care cu siguranță va fi pe placul tuturor, nu numai al fanilor înfocați ai genului, deopotrivă mainstream și indie. Am râs (mai mult decât trebuia, recunosc), am și plâns (mai puțin decât m-am așteptat) și am întors ultima pagină a cărții cu o singură dorință: să citesc cât mai multe de la Matt Haig – la editura Nemi a apărut Un băiat numit Crăciun, o poveste numai bună pentru această perioadă.

Mulțumesc editurii Nemira pentru exemplarul trimis pentru recenzie!

RATING 

4K ULTRA HD – FORMATUL GENERAȚIEI URMĂTOARE! CEA MAI SPECTACULOASĂ EXPERIENȚĂ DE VIZIONARE A FILMELOR LA TINE ACASĂ!

ProVideo anunță lansarea pe 5 decembrie 2016 a primului film disponibil în formatul 4k ULTRA HD BLU-RAY în România, SUICIDE SQUAD: BRIGADA SINUCIGAȘILOR, pentru a coincide cu disponibilitatea player-erelor Ultra HD Blu-Ray pe piață.

E ATÂT DE BINE SĂ FII RĂU…..

Pentru a-și micșora pedepsele, o brigadă formată din cei mai periculoși anti-eroi acceptă să lucreze împreună pentru guvern. Misiunea lor? Să distrugă o entitate malefică misterioasă ce pare de neînvins….

4K Ultra HD și High Dynamic Range (HDR) asigură clienților o experiență de vizionare home entertainment mai fiabilă, mai vibrantă și mai colorată decât oricând.

O experiență de vizionare captivantă și uimitoare!

• rezoluția 4K – de 4 ori mai clar decât HD;

• High Dynamic Range (HDR) – culori mai strălucitoare, mai intense și mai naturale;

• Wider Color Spectrum– mai multe culori naturale;

• în cazul în care conținutul este animat, există opțiunea de a înlocui cuvântul „Lifelike”;

• Immersive Audio – sunet multi-dimensional.

Configurația produsului Blu-Ray 4K:

• 2 discuri: filmul în format 4K UHD + filmul în format Blu-Ray Disc standard;

• carcasă nouă, neagră;

• poate include Dolby ATMOS 7.1 sau 5.1 Audio Streams.

„Suntem bucuroși că am putut realiza această nouă etapă tehnologică care ne va permite să aducem publicului nostru cele mai bune experiențe de vizionare acasă, cu imagini de claritate extraordinară și sonor cuprinzător.” a declarat Ron Sanders, Președinte, Warner Bros. Worldwide Home Entertainment Distribution. „Ultra HD cu HDR reprezintă cel mai palpitant progres din domeniul home entertainment, iar o dată cu proliferarea anticipată a canalelor de televiziune Ultra HD în anii viitori, ofertele noastre de produse Ultra HD Blu-vor completa cu adevărat capacitățile uimitoare ale acestei noi generații de hardware home entertainment.  Warner Bros. și-a asumat angajamentul lansării unui game vaste de titluri Ultra HD Blu-ray, inclusiv titluri noi și oferte din catalogul nostru extins.”

Despre ProVideo:

ProVideo este unul dintre cei mai importanți distribuitori de home video de pe piața românească, fiind unici licențiați pentru produsele Warner Bros, Disney, independenți și locali în format BLU-RAY 4K, BLU-RAY 3D, BLU-RAY și DVD.

Cu o gamă variată de producții cinematografice în portofoliu, care acoperă o impresionantă diversitate de genuri, ne-am menținut imaginea de lider, de-a lungul anilor, prin calitatea incontestabilă și noutatea filmelor comercializate.

Pentru colecționarii de BLU-RAY 4K, BLU-RAY 3D, BLU-RAY și DVD, dar și pentru publicul interesat să achizitioneze filme la cele mai tentante oferte de preț, se anunță un an extrem de promițător, portofoliul ProVideo urmând a fi întregit de titluri care se bucură de notorietate și care au un imens potențial de box office.

 

CE S-AR ÎNTÂMPLA DACĂ… – recenzie POATE ÎNTR-O ALTĂ VIAȚĂ, de Taylor Jenkins Reid

TITLU: Poate într-o altă viață

AUTOR: Taylor Jenkins Reid

PUBLICAT DE: Editura Leda (colecția Leda Edge)

DESCRIERE: La douăzeci și nouă de ani, Hannah Martin încă nu știe ce vrea să facă în viață. De când a terminat colegiul, a locuit în șase orașe diferite și a avut nenumărate slujbe banale, dar, după o relație dezastruoasă, decide să se întoarcă în Los Angeles, orașul ei natal. Pentru a sărbători prima seară în L.A., cea mai bună prietenă a ei, Gabby, o duce la un bar – unde Hannah se întâlnește cu iubitul ei din liceu, Ethan. La miezul nopții, Gabby o întreabă pe Hannah dacă e gata să plece. Ethan se oferă să o ducă el acasă dacă vrea să mai rămână. Hannah ezita.

Ce se întâmplă dacă pleacă cu Gabby?

Ce se întâmplă dacă pleacă cu Ethan?

Și astfel, Hannah trăiește efectele fiecărei decizii, în două universuri paralele, în două povești succesive, surprinzător de diferite și cu consecințe importante pentru Hannah și oamenii de lânga ea. Așadar, totul e sortit să se întâmple? Cât de mult din viața noastră este determinat de șansă? Și, lucrul cel mai important: există suflete-pereche? Hannah crede că da. Și, în ambele lumi, e convinsă că l-a găsit pe al ei.

RECENZIE:

De câte ori nu am stat să ne gândim, la doar câteva secunde după ce am luat o decizie, ce s-ar fi întâmplat dacă am fi ales altceva? Câte astfel de scenarii nu ne facem zilnic? Oare cum ar fi fost dacă aș fi ieșit în oraș în loc să stau acasă? Ce s-ar fi întâmplat dacă nu m-aș fi grăbit să accept un anumit job? Dacă aș fi mers la facultatea X în loc de facultatea Y, viața mea ar fi arătat altfel? Ei bine, autoarea Taylor Jenkins Reid a pornit fix de la această întrebare atunci când a început povestea lui Hannah și, printr-o mișcare foarte inspirată, a ales să ne arate cele două fețe ale unei singure și banale alegeri, dezvoltând două povești minunate în paralel.

Hannah se mută înapoi în L.A. după ani de zile de peregrinări și după o ultimă relație mai puțin reușită cu un bărbat căsătorit. Întoarsă în orașul copilăriei sale, Hannah se reîntâlnește cu cea mai bună prietenă a sa, Gabby, cu care a și crescut sub același acoperiș, iar într-o seară, pentru a sărbători totul, acestea decid să iasă în oraș împreună cu prieteni vechi și foști colegi de școală. La scurt timp, Hannah se întâlnește cu Ethan, iubitul său din timpul liceului, iar din acel moment povestea o ia pe cărări diferite. Ce s-ar întâmpla dacă ar pleca acasă cu Gabby? Ce s-ar întâmpla dacă ar rămâne în oraș cu Ethan? Două povești cu totul diferite, aceleași personaje de care nu ai cum să nu te îndrăgostești și multe rulouri cu scorțișoară.

E puțin clișeic să spun asta, știu, dar Poate într-o altă viață a fost cartea potrivită la momentul potrivit. După ce m-am chinuit câteva zile bune cu un roman SF/fantasy plictisitor și inutil aveam nevoie de ceva ușor, pe care să-l citesc repede și care să mă facă să mă simt bine, să-mi redea încrederea în literatură. Așa că am ales cartea cu cea mai colorată copertă dintre toate cele pe care le am în bibliotecă, gândindu-mă că poate voi avea noroc și voi reuși să trec peste perioada nefastă în care am intrat din cauza acelui roman despre care aș vrea să uit până și că l-am frunzărit. Însă niciodată nu mi-am imaginat că voi ajunge să ador acest roman, să aștept cu nerăbdare câteva minute libere în care să mai citesc un capitol, două și să mă reîntâlnesc cu Hannah și Gabby. Pentru mine, romanul lui Taylor Jenkins Reid a fost ca un drog și mi-am dorit să nu se mai termine; atunci când am ajuns la ultima pagină am fost încântat și supărat în același timp. Cel mai mult mi-a plăcut perspectiva duală asupra destinului protagonistei, cele două povești diferite care au alternat capitol cu capitol, lucrul care face din Poate într-o altă viață o carte atât de specială. Nu o să intru în detalii în ceea ce privește acțiunea, pentru că nu vreau să vă dau spoilere, dar credeți-mă când vă spun că există o grămadă de surprize și răsturnări de situație neprevăzute de-a lungul celor 300 și ceva de pagini ale romanului și că veți râde, veți plânge și veți vrea să vă teleportați cumva în una dintre cele două lumi și să luați personajele la pălmi.

După cum spuneam mai devreme, nu ai cum să nu te îndrăgostești de personajele cărții, atât de frumos și realist sunt conturate. Hannah e o persoană cât se poate de normală, cu o obsesie nesănătoasă pentru rulourile cu scorțișoară și un real magnet pentru probleme și alegeri neinspirate. Am apreciat foarte mult că nu a fost doar o altă tipă superficială, cum mi se pare că întâlnim de obicei în romanele de genul, care are o viață perfectă și își găsește iubitul ideal și totul e numai zahăr pudră și curcubeie peste care sar unicorni roz pufoși. Nu. Hannah e o femeie obișnuită și cu picioarele pe pământ care, deși încă nu prea știe ce vrea cu exactitate de la viață, e sigură pe ea și nu acceptă compromisuri doar de dragul de a le accepta. Relațiile ei cu restul personajelor sunt complicate, aproape dificile, dar atât de reale încât nu ai cum să nu realționezi și să nu o simpatizezi. Ah, unde mai pui că salvează un cățeluș de pe stradă! M-ai câștigat la faza aia, Hannah. Gabby a fost preferata mea, fără îndoială. E amuzantă, ironică, uneori înțepător de sarcastică, dar chiar și în cele mai negre momente ale vieții ei, atunci când totul pare să o ia la vale, își păstrează optimismul și niciodată nu o lasă pe Hannah singură. De Ethan nu mi-a plăcut chiar atât de mult, nu știu de ce. Pur și simplu nu-l puteam vedea prin aceiași ochi ca Hannah… Henry, în schimb, mi s-a părut genial. Haios, atent, cu o poveste de viață emoționantă, Henry mi s-a părut unul dintre cele mai charismatice personaje din literatura contemporană.

Poate într-o altă viață a fost o surpriză tare plăcută pentru mine și v-o recomand cu drag. E cute and fuzzy, vă va încălzi pe dinăuntru în această perioadă răcoroasă, vă va trece prin toate stările posibile și imposibile și vă va face să vă doriți să citiți mai multe cărți scrise de Reid. Deși nu sunt cel mai mare fan al romanelor de dragoste, acesta și-a făcut loc în sufletul meu și va rămâne una dintre cărțile mele preferate.

Mulțumesc grupului editorial Corint pentru exemplarul trimis spre recenzie.

RATING          

VIAȚA ÎN URMĂ CU 30000 DE ANI – recenzie ȘAMAN, de Kim Stanley Robinson

TITLU: Șaman

AUTOR: Kim Stanley Robinson

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Thorn este șaman și le transmite înțelepciunea și poveștile sale celor care vor să-i calce pe urme. Heather este vindecătoare și reușește să-i țină împreună pe membrii grupului. Elga vine din altă lume și aduce schimbarea. Loon, următorul șaman, este hotărât să-și găsească propriul drum. Dar într-un univers atât de înșelător, drumul nu este niciodată ușor și nu se știe unde poate duce… Kim Stanley Robinson a scris povestea palpitantă a unui drum spre maturitate, conducându-ne totodată într-o călătorie înfricoșătoare în timp, acum treizeci de mii de ani.

RECENZIE:

Nefiind un împătimit al literaturii SF, nu am auzit de Kim Stanley Robinson (autorul trilogiei Marte) până de curând, când editura Nemira a anunțat publicarea unui roman care-i poartă numele, Șaman. Am fost imediat intrigat de coperta superbă și de premisa misterioasă, care mi-a dat de înțeles că urma să „am de-a face” cu un fantasy plasat în Epoca de Gheață. Așa că m-am înarmat cu răbdare, știind că urma să dau peste pagini întregi pline de descrieri lungi și deloc necesare, și am început să citesc. Rezultatul? Ugh, de unde să încep?

Loon vrea să devină următorul șaman al tribului său, iar pentru a-și desăvârși ucenicia este trimis de unul singur, în sălbăticie, fără haine sau mâncare. Singur, înfometat și aproape mort de frig, Loon se luptă cu îndârjire împotriva vitregiilor naturii și perseverează, reușind într-un final să se întoarcă printre ai lui. Totuși, experiența din pustiu l-a schimbat profund pe tânăr, iar acum e hotărât, mai mult ca niciodată, să devină un șaman, dar unul diferit față de predecesorii săi.

Romanul a fost, pentru mine, un amestec neomogen de personaje (unele foarte interesante și ingenios construite, altele de-a dreptul banale), momente luuungi în care nu se întâmpla absolut nimic, câteva secvențe dubioase/deranjante și puțină acțiune presărată pe ici-colo. Dar să le luăm pe rând. Dintre personaje, cel mai mult mi-a plăcut de Loon – cu toate că are niște tendințe nesănătoase în ceea ce privește unele animale și e prea rapid în a judeca o femeie strict după înfățișare, am fost fascinat de tăria de caracter de care a dat dovadă în timpul petrecut de unul singur; Loon e un adevărat supraviețuitor care nu se dă în lături de la nimic în calea lui spre succes; mi-a plăcut foarte mult și cât de dornic de schimbare era Loon, fiind unul dintre singurele persoane care îndrăzneau să-l contrazică ori să pună sub semnul întrebării unele decizii luate de actualul șaman, Thorn – și de Elga – chiar dacă la început a părut a fi nimic mai mult decât un love interest pentru Loon, Elga a evoluat rapid într-un personaj tridimensional, cu defecte și calități, pe care nu am putut să nu-l apreciez. Restul tribului a fost mai mult de umplutură, neavând chiar atât de multe de făcut decât spre sfârșitul romanului, dar chiar și atunci, singurul care a ieșit în evidență a fost Thorn.

În opinia mea, cel mai mare minus al cărții este stilul de scriere. Nu sunt străin de romane în care paragrafele cu descrieri ocupă pagini întregi, însă Kim Stanley Robinson duce acest concept la un cu totul alt nivel: pagini întregi pline cu descrieri inutile. La început am fost oarecum încântat de cât de minuțios era înfățișată lumea din jurul lui Loon și m-a ajutat să vizualizez mai bine totul, însă odată ce protagonistul s-a decis că a venit vremea să facă un foc… Chiar nu era nevoie să-mi spuna despre fiecare crenguță în parte cât era de uscată și cum urma să ardă, odată ajunsă în foc. Iar descrierile inutile nu se opresc aici, ci se întind ca o pânză de păianjen de-a lungul întregii cărți. Spuneam mai devreme că în Șaman s-au strecurat și câteva secvențe mai deranjante, peste care mi-a fost destul de greu să trec la început (în special un anumit vis, dar nici momentele de canibalism nu au fost mai prejos), dar apoi am stat și m-am gândit și am ajuns la concluzia că am judecat mult prea repede personajele pentru ceea ce au făcut. Altele sunt condițiile în zilele noastre, când găsești tot ce-ți poftește inima la orice colț de stradă, și dat fiind faptul că nu am fost supus la asemenea îngrozitoare teste de rezistență precum personajele romanului.

Șaman nu e o carte pentru toată lumea, asta-i sigur. Trebuie să ai o răbdare de fier ca să treci peste nenumăratele paragrafe înțesate cu descrieri elaborate despre cum se aprinde un foc și altele și să fii mai mult decât deschis la minte pentru a trece peste niște pasaje cel puțin dubioase. Kim Stanley Robinson a reușit să scrie o poveste veridică despre viața unui trib din Epoca de Gheață, care ar putea servi numai bine drept inspirație pentru o mini-serie de documentare, însă pe mine nu a reușit să mă captiveze.

Mulțumesc editurii Nemira pentru exemplarul trimis spre recenzie.

RATING