GÂNDURI NEGRE

TITLU: Locuri întunecate

AUTOR: Gillian Flynn

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Libby Day avea şapte ani când mama şi surorile ei au fost ucise în „Sacrificiul Satanic” din Kinnakee, Kansas. Ea a scăpat şi a depus mărturie că Ben, fratele său mai mare, a comis crimele. Douăzeci şi cinci de ani mai târziu, Club Omor — o societate secretă pasionată de crime celebre — o contactează pe Libby şi o presează să le ofere detalii despre acea noapte sângeroasă, pledând pentru nevinovăţia lui Ben. Libby se implică în investigaţie, dar pe măsură ce aceasta o poartă din cluburile sordide de striptease din Missouri până în oraşele turistice abandonate din Oklahoma, adevărul inimaginabil iese la iveală. Ajunge, aşadar, în punctul de unde a pornit: fugind din calea unui ucigaş.

RECENZIE:

Am făcut cunoștință cu Gillian Flynn la sfârșitul anului trecut prin intermediul unei anumite Fete dispărute. Nu exagerez când spun că din „vina” ei m-am îndrăgostit de genul thriller, așa că se înțelege de ce am fost cum nu se poate mai entuziasmat să citesc și cealaltă carte a sa publicată la noi, Locuri întunecate. Deși nu s-a ridicat la nivelul încurcatei povești de-a șoarecele și pisica dintre Nick și Amy, istoria familiei Day a menținut acea senzație presantă de „trebuie să aflu ce s-a întâmplat cu adevărat” pe care am avut-o și când am citit Fata dispărută.

Totul începe cu o crimă și cu mărturia lui Libby care îl va arunca pe fratele său, Ben, în spatele gratiilor pentru tot restul vieții. Fiind convinsă că Ben a fost autorul masacrului de la ferma familiei și că el le-a ucis pe mama și cele două surori ale sale, Libby, fiind doar o fetiță de șapte ani, a jucat după cum i-au cântat adulții și, astfel, l-a osândit pe propriul său frate la o viață în pușcărie. Dar, după 25 de ani, se trezește față în față cu o serie de dovezi care susțin nevinovăția lui Ben și îi dau viața peste cap, așa că Libby se decide să ia situația în propriile-i mâini și pornește într-o anchetă la sfârșitul căreia speră că va desluși misterul din spatele nopții care i-a distrus viața.

Stilul lui Gillian Flynn creează dependență, iar asta nu e o exagerare. Poate că unii ar considera scriitura oarecum seacă, dar pe mine m-au impresionat descrierile viscerale, extrem de elaborate ale unor evenimente tragice, șocante sau pur și simplu tulburătoare. Fiecare pagină parcursă are darul de a stârni și mai mult interesul, de a te face să-ți dorești cu și mai multă ardoare să citești în continuare și, uite așa, te trezești la jumătatea cărții fără să știi. Capitolele sunt scurte, încărcate de mister și suspans, iar alternarea continuă între cele 3 perspective (întâmplările din prezent le vedem prin ochii lui Libby, iar trecutul ne dezvăluie mici fărâme de adevăr prin intermediul lui Ben și Patty, mama sa) contribuie la viteza (a se citi „foamea”) cu care se citește cartea.

Personajele sunt construite exemplar, așa cum era de așteptat. Nick și Amy rămân, până în ziua de azi, unul dintre cele mai fascinante cupluri peste care am dat, din fericire, doar în cărți/filme (sper să nu apuc ziua în care să fac cunoștință cu omologii lor în carne și oase). Libby, Ben și Patty urmează același tipar de personaje complexe, cu temeri, incertitudini și gânduri întunecate, care îi bântuie pe fiecare în parte și fac din viețile lor un calvar. Pe Libby o răscolesc numeroasele remușcări pe care le are vizavi de vechea sa mărturie în legătură cu Ben. După ce unele dovezi srânse de membrii sumbrului Club Omor par să încline balanța astfel încât să fie în favoarea nevinovăției fratelui său, Libby încearcă din răsputeri să o dovedească, pentru a-și spăla din păcatele comise fără voia ei. Ben, după 25 de ani în închisoare, pare oarecum resemnat cu sentința lui și încearcă să-și convingă sora să renunțe la ancheta pe cont propriu pe care o întreprinde, doar că nu o face din cauză că se simte vinovat, ci pentru că ascunde un secret, un detaliu crucial în rezolvarea misterului din noaptea de 2 spre 3 ianuarie 1985.

Singurul lucru dezamăgitor la carte a fost, după părerea mea, a fost „marea dezvăluire” de la final. Nu știu de ce, dar m-am așteptat la ceva mult mai… spectaculos. Felul în care autoarea a rezolvat misterul, deși a avut logică și nu a lăsat niciun lucru neclarificat, mi s-a părut destul de nesatisfăcător. Comparativ cu încheierea Fetei dispărute, nu a fost atât de enervant și lipsit de sens, dar parcă a murdărit puțin imaginea perfectă a cărții.

Dacă sunteți în căutarea unei cărți care să vă țină cu sufletul la gură de la început și până la sfârșit, cu personaje complexe și un mister bine gândit, care o să vă facă să treceți prin milioane de ipoteze în legătură cu adevăratul făptaș, Locuri întunecate e lectura pe care o căutați.

Mulțumesc Editurii Trei pentru acest roman captivant!

AL ȘAPTELEA FIU AL UNUI AL ȘAPTELEA FIU

TITLU: Ucenicul vraciului (Cronicile Wardstone #1)

AUTOR: Joseph Delaney

PUBLICAT DE: Editura Corint Junior

DESCRIERE: Ucenicul Vraciului este Thomas Ward, un băiat de 12 ani care își face ucenicia la un vraci bătrân și aspru. Ucenicia lui este grea, dar într-o zi va deveni un exorcist care alungă strigoii, prinde și închide duhurile rele și vrăjitoarele. Fiind al șaptelea fiu al unui al șaptelea fiu, el poate vedea lucruri și creaturi pe care oamenii obișnuiți nu le văd. Thomas este pus la grea încercare în confruntarea cu cea mai rea vrăjitoare din ținut, Mama Malkin. Va reuși, oare, să scape din iadul care se dezlănțuie? Povestea este plină de mister și suspans – se citește pe nerăsuflate de la prima până la ultima pagină.

RECENZIE:

Din fericire, am văzut filmul cu mult înainte să citesc cartea. Și spun „din fericire” pentru că filmul a fost atât de prost și de clișeic, atât de plictisitor și lipsit de sens, încât așteptările mele vizavi de romanele lui Joseph Delaney au fost mici, foooarte mici. Chiar minuscule, aș îndrăzni să spun. Îi mulțumesc Simonei încă o dată pentru că a umplut news-feed-ul de pe Goodreads cu romanele din seria Cronicile Wardstone, împreună cu multe cuvinte de laudă, și, astfel, m-a convins să le acord o nouă șansă lui Thomas Ward și Vraciului.

Acțiunea cărții este, fără doar și poate, surprinzătoare. Niciodată nu am știut la ce să mă aștept, mereu apărea câte ceva neprevăzut și totul lua o turnură la care nici măcar nu m-am gândit că ar fi posibilă. Lumea din Cronicile Wardstone e pe cât de fascinantă, pe atât de înfricoșătoare, avertismentul de pe supracopertă (A NU SE CITI DUPĂ MIEZUL NOPȚII) fiind mai mult decât o strategie de marketing inteligentă de-a editurii. Câteva scene sunt de-a dreptul tulburătoare, în special cele în care apare Mama Malkin – una dintre cele mai diabolice vrăjitoare din lume, încât nu aș îndrăzni să recomand seria unui copil de, să zicem, 10-11 ani. Cred că și cei mai împătimiți cititori de horror s-ar arăta impresionați de aventurile lui Thomas și creaturile de coșmar descrise în acest prim volum al unei serii cu un potențial imens.

Deși a lispit din mai mult de jumătate din carte, l-am adorat pe Vraci. Încă nu-mi pot scoate din minte filmul și, involuntar, asociez imaginea sa cu cea a lui Jeff Bridges, dar lucrez la asta și sper ca, până ajung să citesc volumul 2, să nu mă mai confrunt cu această problemă. Mi-a plăcut enorm personalitatea lui complicată, faptul că nu s-a dat peste cap să ne demonstreze nouă, cititorilor, cât de impresionante sunt puterile lui și cât de multe știe despre lumea ființelor supranaturale. Abia aștept să citesc volumele următoare și sper că o să aflu mai multe despre el și despre trecutul său.

Thomas nu este un personaj perfect, un lucru cam rar întâlnit la protagoniștii cărților pentru tineri din zilele noastre. I se permite să facă greșeli, să învețe din ele și să le răscumpere singur, fără niciun fel de ajutor de la persoane mai experimentate. Spuneam în recenzia Hobbitului că m-a deranjat cum Gandalf dispărea și apărea exact în momentele cheie, când Bilbo și gnomii aveau cea mai mare nevoie de ei, și salva ziua, devenind astfel un „vrăjitor ex machina” (deus ex machina este un termen folosit pentru a descrie o rezolvare bruscă a unui conflict prin intervenția unei forțe divine). Ei bine, în Ucenicul vraciului, Moș Gregory (mulțumesc pentru numele de alint savuros, Alice) e mai mult absent și, din această cauză, Thomas este nevoit să recurgă la propria-i inteligență pentru a rezolva o situație aparent imposibilă. Astfel, primul volum al seriei Cronicile Wardstone, capătă o profunzime și un simț al realității cum rar am mai întâlnit în cărțile middle-grade fantasy citite până acum, diferențiindu-se de restul ca o lebădă într-un cârd de gâște.

Ucenicul vraciului este un roman perfect pentru iubitorii de fantasy, nu contează că e vorba de high fantasy, urban fantasy sau dark fantasy, dar nu numai, care își doresc să fie transportați într-o lume fascinantă, cu pericole pândind la tot pasul și personaje excepționale. Unde mai pui că se citește și foarte ușor! Filmul, în schimb, încercați să-l evitați pe cât de mult posibil, este doar o altă tâmpenie tipică pentru Hollywood.

Mulțumesc Grupului Editorial Corint pentru acest roman surprinzător!

LUPTA CU PROPRIII DEMONI

TITLU: Exorcizat

AUTOR: Radu Găvan

PUBLICAT DE: Editura Herg Benet

DESCRIERE: În mijlocul unui oraş sufocant, un tânăr agent imobiliar, singur şi fără bani, se luptă cu disperare pentru supravieţuire. Răsăriţi deopotrivă din întunericul minţii sale şi din mizeria morală a societăţii corupte din jur, demonii din trecut se întâlnesc cu cei din prezent. Astfel, bătălia pentru păstrarea propriei umanităţi poate începe. Viu şi brutal, copleşitor din punct de vedere psihologic, Exorcizat este un rollercoaster ce străbate nemilos tenebrele minţii umane.

RECENZIE:

Cel mai mult m-a atras la Exorcizat coperta. Mi s-a părut genială în simplitatea ei și parcă îmi făcea cu ochiul. Rating-urile bune și foarte bune de pe Goodreads au fost și ele un factor decisiv și, împreună cu imboldul de curiozitate transmis de scurta descriere de pe spate, mi-am zis s-o fac. Mă așteptam, cumva, la o lectură diferită, care să mă scoată puțin din zona mea de confort, dar nimic nu m-a pregătit cu adevărat pentru ce aveam să descopăr ascuns între paginile cărții.

Continuarea vă așteaptă la un simplu click pe imaginea de mai jos  😀

ÎNTR-O VIZUINĂ ÎN PĂMÂNT TRĂIA ODATĂ UN HOBBIT…

TITLU: Hobbitul

AUTOR: J.R.R. Tolkien

PUBLICAT DE: Editura Rao

DESCRIERE: Aceasta este povestea despre cum un Baggins a avut o aventură şi s-a trezit că face şi zice lucruri cu totul şi cu totul neaşteptate…  Bilbo Baggins este un hobbit care se bucură de o viaţă confortabilă, lipsită de mari ambiţii şi care arareori face drumuri mai lungi decât cele până în cămara lui. Viaţa lui calmă este deranjată de apariţia vrăjitorului Gandalf şi a treisprezece gnomi. Aceştia vor să-l ia cu ei într-o aventură „într-acolo şi din nou înapoi”, căci au un plan cum să fure comoara lui Smaug, un dragon uriaş şi extrem de periculos…  Preludiu la trilogia Stăpânul Inelelor, Hobbitul s-a vândut în milioane de exemplare de la publicarea sa în 1937, devenind una dintre cele mai îndrăgite şi iubite cărţi ale secolului XX.

RECENZIE:

Hobbitul este una dintre acele povești fără vârstă, de care se pot bucura atât copiii, cât și adulții. Lumea extraordinar de complexă imaginată de Tolkien are, cu siguranță, un farmec al ei care va face deliciul generațiilor viitoare și va menține viu interesul pentru literatura fantasy de calitate. Mulțumesc librăriei online Libris pentru acest roman cu adevărat deosebit.

Cred că toată lumea e familiarizată cu povestea lui Bilbo Baggins, mai ales că trilogia de filme inspirată din mititelul roman al lui Tolkien doar ce s-a terminat la finalul anului trecut. La începutul cărții, îl întâlnim pe Bilbo: un hobbit comod, pentru care micul dejun se ia de două ori pe zi, iar din vocabular îi lipsesc termeni precum „peripeție” sau „nechibzuință”. Totul se va schimba odată cu apariția vrăjitorului Gandalf și a 13 gnomi care îi propun lui Bilbo să se înhame la o aventură ce-i va da viața peste cap.

Mărturisesc că trilogia Stăpânul Inelelor mă așteaptă să o citesc de… 5 ani. Am încercat să parcurg primul volum de 3 ori până acum și de fiecare dată mă poticneam undeva pe la jumătate. Poate că de vină e faptul că, până să-mi iau cărțile, am văzut fiecare film al trilogiei inspirate din ele de cel puțin 4 ori și aveam o imagine mai mult decât clară asupra poveștii. Dar, în aceeași măsură, a fost vinovat și stilul autorului, pentru că de nenumărate ori se insita pe anumite detalii pe care le consideram inutile și, inevitabil, sfârșea prim a mă plictisi enorm. M-am gândit că, după o pauză de 3 ani în care nu am mai încercat să revin asupra scrierilor lui, a venit momentul să-i mai acord o șansă lui Tolkien.

Hobbitul mi s-a părut un amestec destul de neomogen, o adunătură de secvențe memorabile și simpatice și unele mai puțin reușite, aproape plictisitoare. Primul capitol al cărții l-am citit cu zâmbetul pe buze și o minunată stare de bună dispoziție, la fel s-a întâmplat și cu momentele în care Bilbo a interacționat cu Gollum (personajul meu preferat din carte și din filmele LOTR) și Smaug, dragonul. Hobbitul titular, Domnul Bilbo Baggins, mi s-a părut cel mai bine conturat personaj al cărții, iar dezvoltarea lui de-a lungul romanului este mai mult decât vizibilă; Bilbo de la sfârșitul Hobbitului nu e același Bilbo de la început.

Așa cum am spus și în introducere, lumea născocită de Tolkien este incredibil de complexă, iar acest lucru se vede chiar și într-un roman scurt cum este Hobbitul (cu toate că strălucește cu adevărat abia în Stăpânul Inelelor). Atenția pe care autorul o acordă fiecărui detaliu, cum ar fi cântece specifice fiecărui popor (gnomi, hobbiți sau elfi) sau povești și legende autentice, este pur și simplu excepțională. Cu toate că de multe ori tinde spre extrema… negativă și (cel puțin așa a fost în cazul meu) să plictisească, acest lucru nu știrbește din meritele și laudele pe care Tolkien le merită. Am apreciat, de asemenea, modul în care naratorul interacționează mai mereu cu cititorul. După ce am terminat de citit romanul și m-am documentat puțin în legăură cu el, am aflat că Tolkien l-a scris ca pe o poveste pe care să le-o citească seara copiilor săi, iar acest lucru se simte din plin în fiecare cuvințel al poveștii.

Ce nu mi-a plăcut a fost senzația că acțiunea a fost grăbită și episodică, dar poate că am rămas cu impresia asta după cele 3 filme de mai mult de 2 ore fiecare, inspirate din Hobbitul. Gnomii nu au avut parte de portrete suficient de detaliate astfel încât să pară 13 personaje distincte, iar din această cauză nu m-am putut atașa de ei chiar deloc și nu mi-a păsat dacă vor reuși în misiunea lor sau nu. Filmele s-au descurcat mult mai bine la acest capitol, înzestrând fiecare gnom cu propria-i personalitate. Un alt aspect pe care nu l-am apreciat au fost disparițiile constante ale lui Gandalf, doar pentru a reapărea taman când prietenii lui se aflau în încurcătură și a-i salva.

Cu bune, cu rele, Hobbitul mi se pare genul acela de carte numai bună de citit înainte de culcare, alături de membrii mai mici ai familiei sau în compania unui ceai fierbinte. Cu siguranță o să vă bine dispună.

Mulțumesc librărieri online Libris pentru roman! Vă invit și pe voi să descoperiți multitudinea de cărți – atât în română, cât și în engleză – care se află la doar un click distanță de bibliotecile voastre. Ca bonus, pe site găsiți zilnic fel de fel de oferte și reduceri, iar transportul este gratuit!

ODĂ ADUSĂ ARTEI

TITLU: Frumoasele ruine

AUTOR: Jess Walter

PUBLICAT DE: Editura Polirom

DESCRIERE: Frumoasele ruine este o incursiune plină de surprize în culisele fabricii de vise a filmului hollywoodian, mustind de intrigi perfide, aventuri amoroase și invidii mocnite. Povestea începe în 1962, în peisajul idilic de pe țărmurile stîncoase ale Mării Ligurice, cu întîlnirea dintre efemera starletă Dee Moray și italianul Pasquale Tursi, un tînăr proprietar de pensiune. Pasquale, îndrăgostit de starletă, află că Dee Moray, care părea bolnavă de cancer, este de fapt gravidă. Acesta pare a fi și motivul pentru care actrița, venită în Italia pentru turnarea filmului Cleopatra, este îndepărtată de pe platou de către producătorul Michael Deane. Însă povestea lui Dee Moray are mai multe taine, care ies la iveală abia după cincizeci de ani, cînd protagoniștii de odinioară se reîntîlnesc în chip surprinzător și îi implică în istoria lor pe tînăra asistentă a longevivului Deane și pe un scriitor ratat, dornic să cucerească Hollywoodul. Cu un umor dulce-amar și o melancolie contracarată permanent de ironie, Jess Walter urmărește destinele tuturor acestor personaje printr-un șir de povești ce alcătuiesc un tablou al destinelor umane.

RECENZIE:

Pe grupurile de lectură de pe Facebook, Frumoasele ruine a făcut furori încă de când a fost anunțată publicarea ei și la noi în țară. Cred că nu era săptămână în care să nu dau măcar peste un articol despre roman, iar acest lucru mi-a stârnit interesul. Oare de ce toată lumea laudă cartea asta? mă întrebam de fiecare dată când vedeam postările cu pricina. „Curiozitatea a omorât pisica”? Nu cred că se aplică în toate cazurile pentru că, de această dată, curiozitatea m-a pus față în față cu una dintre cele mai frumoase cărți citite de mine anul acesta!

Continuarea vă așteaptă la un simplu click pe imaginea de mai jos  😀