TITLU: Și mă întunec (Saga Cuceritorului #1)
AUTOR: Kiersten White
PUBLICAT DE: Editura Leda (colecția Leda Edge)
DESCRIERE: Nimeni nu se așteaptă ca o prințesă să fie violentă. Dar așa este Lada Drăculea. Încă de când ea și blândul ei frate mai mic, Radu, au fost smulși din țara lor, Valahia, și au fost lăsați de tatăl lor la curtea otomană, pentru a fi crescuți acolo, Lada a știut că neîndurarea este cheia supraviețuirii. Ea și Radu sunt sortiți să fie pioni într-un joc plin de cruzime, în care la fiecare mișcare a lor o sabie nevazută li se leagană deasupra capului. Căci descendența lor, care îi face atât de speciali, îi transformă totodată în ținte. Lada îi disprețuiește pe otomani și așteaptă răbdătoare, plănuindu-și răzbunarea pentru ziua în care se va întoarce în Valahia și își va cere dreptul câștigat prin naștere. Radu tânjește doar după un loc în care să se afle în siguranță. și când cei doi îl cunosc pe Mehmed, fiul singuratic și sfidător al sultanului, Radu simte ca și-a facut un prieten adevarat – iar Lada speră că în sfârșit a găsit pe cineva vrednic de iubirea ei. Dar Mehmed este moștenitorul imperiului împotriva căruia Lada a jurat să lupte – și pe care Radu îl consideră acum căminul lui. Lada, Radu și Mehmed ajung să formeze un triunghi toxic ce întinde legăturile dragostei și loialității până la punctul de rupere.
RECENZIE:
În acest univers tot mai aglomerat al romanelor YA, prea puține sunt cele care ajung să fie extrem de populare fără să se folosească de sumedenia de clișee ce par să garanteze succesul și mizând pe subiecte noi, incitante, poate chiar întunecate și ceva mai mature decât te-ai aștepta de la niște cărți destinate, în special, adolescenților. La romanul lui Kiersten White trebuie să recunosc că, în primul și primul rând, coperta atrage privirea atât prin cromatica splendidă, cât și datorită indescifrabilei flori străpunse de vârful unei sulițe, aluzie extrem de inteligentă la binecunoscutul voievod care, în lumea acestei saga, este înlocuit de o prințesă cu apucături sălbatice: nimeni altul decât Vlad Țepeș, faimos în toată lumea datorită altei povești, Dracula lui Bram Stoker.
Plasat într-o epocă dură, aproape brutală, romanul lui Kiersten White îi urmărește pe cei doi copii legitimi ai așa numitului Dragon, Vlad Drăculea, unul dintre cei mai influenți oameni ai Valahiei, și modul în care toate regulile stricte ale vremii, alături de prejudecățile și tradițiile unui stat străin, unde sunt obligați să crească printre necunoscuți despre care nu știu dacă le vor binele sau nu, luptele și intrigile politice le modelează personalitățile. Lada și Radu sunt ca apa și uleiul, gheața și focul, două firi diametral opuse, care încearcă – în special atunci când sunt mici – să-și pună bețe-n roate, dar care, în taină, țin unul la altul enorm.
Iar acesta este primul punct forte al romanului: relația dintre protagoniști, atât de frumos redată încât, fie că vrei, fie că nu, te trezești că ți se face pielea de găină de fiecare dată când citești replicile acide ale Ladei – în spatele cărora, poate spre surprinderea multora – se ascunde ceva mai profund și mai greu de procesat pentru mintea ei setată pe a-i arăta lui Vlad că e demnă să-i poarte numele. Mi-a plăcut enorm grija pe care această prințesă aproape sălbatică i-o poartă, pe tot parcursul copilăriei, fratelui său fragil, dar și modul în care totul ia o turnură destul de radicală în cea de-a doua parte a cărții, când personajele au lăsat în urmă inocența copilăriei și fac primii pași spre crunta maturizare, momente în care nu mai e Lada cea care trebuie și se simte nevoită să aibă grijă de Radu, ci invers.
Un alt lucru pentru care o felicit pe autoare este curajul de care a dat dovadă inversând rolurile celor doi protagoniști. Cred cu tărie că, dacă ideea romanului i-ar fi venit oricărui alt scriitor ce cochetează cu genul YA, povestea ar fi avut în centru doi frați cum nu se poate mai obișnuiți și mai banali: un el care nu vrea să facă nimic altceva decât să se antreneze cu săbiile, să călărească pe câmpiile vaste până ce soarele se va fi găsit cu mult sub linia orizontului și care ar fi fost, cum altfel, mândria tatălui său; și o ea plăpândă, îndrăgostită de cărți, rochii aduse din țări străine și, poate, ciocolată, care s-ar fi îndrăgostit de fiul suspect de musculos al bucătăresei/cameristei/grăjdarului și ar fi fugit cu el în lume. Doar că Și mă întunec optează pentru o altă abordare, diferită și excelent împletită cu acțiunea, și înlătură toate stereotipurile deja existente, folosite atât de des pentru frații ce joacă rolul de protagoniști în romanele YA; de fapt, nu doar că le înlătură, ci le spulberă de-a dreptul.
Lada nu e prințesa obișnuită, crescută într-un palat de cleștar și obișnuită să fie răsfățată constant de alaiul de servitori, ci o luptătoare desăvârșită, feroce, de neoprit, o forță a naturii pe care nu ai vrea să o înfrunți. Gesturile și vorbele sale sunt… ușor dubioase la început, mult prea băiețoase și din topor, mai ales venind din partea unei fete crescute într-o perioadă când societatea punea mai mare preț pe sexul opus, dar pe măsură ce ajungi să o cunoști acestea devin naturale, o parte definitorie a personalității ei. Totuși, spre sfârșit, au existat câteva momente în care Lada a dat dovadă de slăbiciune și s-a comportat exact așa cum te-ai aștepta să o facă o prințesă aflată la ananghie, dar zău că nu am fost deranjat de ele deoarece, în mod miraculos, acele foarte puține momente în care girl power-ul a lipsit cu desăvârșire au făcut-o pe Lada să pară mai umană, mai reală. Cât despre Radu, trebuie să recunosc că mi-a părut oarecum rău de el, în special la începutul cărții, când părea un pește pe uscat, un biet cățeluș care se vede nevoit să înfrunte lumea vastă și rea de unul singur. Radu nu-și are locul în Valahia cea feroce, unde până și cei mai mici dintre copii se pot dovedi niște diavoli împielițați, și ajunge să se simtă cu adevărat ca acasă abia după ce el și Lada sunt reținuți în Turcia. Evoluția lui Radu mi-a plăcut ceva mai mult decât a Ladei, deoarece, în vreme ce sora lui rămâne acceași eroină badass pe tot parcursul poveștii, Radu trece printr-o serie de schimbări neprevăzute, ce îl transformă într-un pion extrem de important în jocul puterii din acele vremuri.
Pe lângă cele două personaje principale pe care le-am adorat, trebuie neapărat să aduc în discuție lumea în care acestea trăiesc. Nu știu cum să o spun altfel, pentru că oricum aș formula-o tot ar suna ciudat, dar mi-a crescut inima de bucurie când am descoperit cât de… magic a fost descrisă România acelor vremuri, cu tot cu părțile ei mai puțin plăcute și cu tradițiile despre care am tot auzit ba la orele de istorie, ba la cele de literatură română. Același lucru poate fi spus și despre Turcia, care te îmbie pur și simplu cu aromele ei exotice. Un roman istoric, fie el și de ficțiune, are nevoie de o documentare temeinică, iar Kiersten White s-a achitat de această datorie cu brio, reușind să dezgroape o epocă despre care majoritatea lumii habar nu are, dintr-un colț al țării care și-a pierdut identitatea de mult, și redând-o într-o manieră spectaculoasă.
Dacă e să mă plâng de ceva când vine vorba de Și mă întunec, principalul candidat pentru acest rol ar fi drama adolescentină prea puțin necesară, atât de enervantă și care a distras atenția de la lucrurile cu adevărat importante ce se întâmplau în fundal – tentative de asasinat, jocuri de putere și o grămadă de intrigi politice. Sunt un mare fan al dramei, aș putea spune chiar că trăiesc pentru dramă, dar aceasta trebuie să fie bine realizată, iar drama ce se învârte în jurul unei figuri geometrico-amoroase și indescifrabile din roman… e proastă, foarte proastă.
Cu bune (foarte multe), cu rele (câteva, dar existente), Și mă întunec rămâne un debut fabulos pentru o serie promițătoare, unică și întunecată, violentă și de o frumusețe sălbatică absolut fascinantă. Abia aștept să văd în ce direcție o va lua povestea, mai ales după acel final epic, și ce le va rezerva viitorul celor doi Dragoni, Lada și Radu.
Mulțumesc grupului editorial Corint pentru exemplarul trimis pentru recenzie!