CAPCANA A FOST PREGĂTITĂ – recenzie CAPCANA: VOL. 1 și VOL. 2, de Simona Stoica

capcana

TITLU: Capcana: vol. 1 și vol. 2 (Rephelimii #2)

AUTOR: Simona Stoica

PUBLICAT DE: Editura Herg Benet

DESCRIERE:

Trăieşti în trecut. Fugi de prezent. Privești spre viitor.

Nu sunt o victimă.

– Shade Hollow –

Nu sunt un asasin.

– Jack Harper –

Nu sunt un trădător.

– Malek Hellfire –

Sunt un Rephelim.

Și Moartea e Stăpâna mea.

RECENZIE:

Anul trecut, cam tot pe vremea asta, am acceptat Provocarea Simonei Stoica și am descoperit o mică parte din lumea Rephelimilor, ființe misterioase, cu puteri supranaturale, ale căror intenții par a fi mai tot timpul cele nepotrivite. Între timp, am ajuns să o cunosc destul de bine și pe Simona, care mi-a devenit o prietenă dragă datorită pasiunilor (unii ar zice obsesii) pe care le împărtășim: cărțile, serialele (în special unul care este abia la al doilea sezon și pare să devină din ce în ce mai bun cu fiecare episod) și filmele Marvel (nu e 6 mai deja?), așa că m-am bucurat nespus când am primit mandatul poștal care mă anunța că mi-a fost pregătită o Capcană și că, inevitabil, urma să pic în ea.

Al doilea volum al seriei Rephelimii reia acțiunea exact din punctul în care Provocarea s-a încheiat și, după luni de așteptare și zeci de teorii despre acele ultime cuvinte ale lui Rachel (cel mai OMFG! moment al cărții), aflăm ce s-a întâmplat cu adevărat cu Desiree. A murit oare? Eh, rămâne să aflați singuri, dar vă asigur că Simona are câțiva ași bine pitiți în mânecă. Ceea ce urmează revelației inițiale este un carusel de emoții și clipe tensionate, de secvențe de luptă impresionante și o incursiune mai adâncă în lumea Rephelimilor decât am avut parte în Provocarea, iar toate acestea fac din Capcana un roman incredibil de alert, care se citește cu sufletul la gură și pe care cu greu îl mai pui jos.

Încă de la început am observat că stilul Simonei a evoluat și că a părut mai stăpână atât pe cuvinte, cât și pe distribuția impresionantă și în continuă expansiune a universului pe care l-a creat față de primul său roman, această evoluție semnificativă fiind o uriașă bilă albă pentru carte și unul dintre principalele motive pentru care am citit cu atât de multă plăcere Capcana. Personajele au părut mult mai reale, decorurile mai pline de viață, iar mizele au luat-o rapid pe o pantă ascendentă. Și, dacă în cazul Provocării am spus că mi s-a părut că volumele nu au prea avut legătură între ele și că mi-au lăsat impresia a două romane de sine stătătoare, de această dată nu am mai simțit deloc asta. Dimpotrivă! Fiecare acțiune din primul volum, oricât de nesemnificativă ar părea la început, se dovedește de o importanță crucială în cel de-al doilea.

Am apreciat, de asemenea, că am primit mai multe informații despre Rephelimi și că, de această dată, am petrecut mai mult timp alături de ei, învățând puțin despre obiceiurile și puterile lor. Un detaliu mi s-a părut de-a dreptul fascinant: atunci când un Rephelim moare, numele lui nu mai este pomenit, acesta devenind, în memoria colectivă, una cu elementul lui (Focul, Apa, Energia și așa mai departe). Capcana a fost cartea lor, a Rephelimilor, în totalitate, pe când Provocarea mi s-a părut mai degrabă The Desiree Show cu un strop de Rephelimi 😉 Acțiunea din Capcana este și ea mult mai bine gândită, mai atent structurată, iar lupta de la sfârșit face toți banii.

Personajele au făcut deliciul cărții, în special cele noi. Shade Hollow, figura misterioasă al cărei nume a fost pomenit de câteva ori în a doua jumătate a Provocării, își face debutul într-o manieră spectaculoasă, întruchipând tot ceea ce îmi puteam dori de la o eroină: e determinată, sigură pe ea, nu face alegeri pripite din cauză că o persoană anume a călcat-o pe coadă, dornică să-și înțeleagă puterile și menirea, în cele mai tensionate momente dă dovadă de un curaj răsunător și nu se pierde ușor cu firea. Vă sună cunoscut? Well, Shade e un fel de Anti-Desiree și aici mă opresc, pentru că nu vreau să intru pe teritoriul spoilerelor. Jack tot nu a reușit să mă câștige de partea lui, dar unele decizii pe care le-a luat mi s-au părut cel puțin surprinzătoare și mi-au stârnit interesul în legătură cu viitorul lui. Pe Malek l-am adorat, fiind acel anti-erou delicios de diabolic pe care nu te saturi să-l privești/asculți sau, în cazul de față să citești despre el. Chiar sper ca în următoarele cărți să avem parte de și mai multe momente alături de Malek 😀 La sfârșit aș vrea să pomenesc despre Nagazi, care mi s-au părut niște antagoniști perfecți: înspăimântători, răi până-n măduva oaselor, de nezdruncinat atunci când își propun ceva.

Ca în cazul oricărei alte cărți, am avut unele mici probleme și cu a doua parte a seriei Rephelimii, iar de această dată este vorba de accentul pus pe latura de romance. Relațiile dintre personaje mi s-au părut puțin cam prea… îmbârligate și dificil de urmărit. La un moment dat, am avut impresia că urmăresc un nou episod din Gossip Girl (please, God, make that happen!), fiindcă fiecare personaj părea să aibă conexiuni romantice cu cel puțin alte două. Oh, și nu mi-a plăcut deloc hint-urile către un posibil triunghi (sau să fie pătrat) amoros. Simona, don’t!

Și… cam asta am avut de spus despre Capcana – am încercat să mențin recenzia cât mai spoiler-free posibil, ca să nu vă stric surprizele (unele minunate, altele nu prea, depinde cum priviți totul) pe care Simona le-a pregătit. Dacă ați citit Provocarea, fie că v-a plăcut, fie că nu v-a câștigat de partea ei în totalitate, eu zic că e musai să citiți măcar primul volum al continuării. Vă garantez că o să fiți plăcut surprinși de evoluția poveștii, a personajelor și, mai ales, a stilului Simonei. Ca să nu mai spun că, odată ajunși la ultima pagină, o să vă doriți imediat mai mult. Din fericire pentru nerăbdători, un fragment din Alegerea, a treia parte a seriei, a fost atașat Capcanei (eu nu l-am citit *încă* pentru că nu vreau să disper și mai mult până va apărea toată cartea). Mulțumesc din nou, Simona, pentru cărți ^_^ Abia aștept Alegerea; spor și inspirație!

RATING:
loved-it

Anunțuri

MINȚILE ÎNTUNECATE – recenzie MINȚI PRIMEJDIOASE, de Alexandra Bracken

minti-primejdioase

TITLU: Minți primejdioase (Minți primejdioase #1)

AUTOR: Alexandra Bracken

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Ruby are doar nouă ani când un virus misterios începe să decimeze adolescenţii din Statele Unite. Ea va fi unul dintre puţinii supravieţuitori care descoperă că sunt înzestraţi cu capacităţi paranormale misterioase, îndeajuns de primedjdioase încât să le asigure trimiterea la Thurmond, un lagăr guvernamental represiv. Acum în vârstă de 16 ani, Ruby se teme deopotrivă de puterile pe care încă n-a învăţat să le controleze şi de perspectiva de a fi descoperită. Când o grupare de rezistenţă îi oferă şansa de a evada din lagăr, acesta se va dovedi primul pas într-o călătorie în decursul căreia va descoperi prietenia şi dragostea, dar care o poartă implacabil spre o alegere imposibilă.

RECENZIE:

De fiecare dată când o carte super-ultra-mega hype-uită în străinătate își face timid apariția și la noi în țară, pe lângă entuziasmul de moment, simt o oarecare îngrijorare. Mă tem că nu o să-mi placă, deși îmi doresc nespus să o citesc, și că o să ajung să-i dau una, două sau trei stele pe Goodreads și că va trebui să scriu o recenzie nu tocmai încurajantă pentru cei care vor să pună mâna pe cartea respectivă. Deși, dacă e să fiu sincer, nu mi se întâmplă chiar de fiecare dată să nu fiu impresionat de cărțile populare în occident. Pentru fiecare Al cincilea val, Regina adevărată sau Magicienii extistă câte un Marțian, Daughter of Smoke and Bone sau An Ember in the Ashes care să contrabalanseze totul și să mă facă să cred că, poate, poate, nu toate cărțile over-hyped sunt niște dezamăgiri. Așa am ajuns și la Minți primejdioase, primul roman dintr-o trilogie foarte îndrăgită (ca să nu spun adorată) în străinătate…

Ruby trăiește într-o lume în care o boală misterioasă numită neurodegenerare idiopatică adolescentină acută, sau NIAA pe scurt, face ravagii printre adolescenți. Majoritatea acestora mor, dar cei cu adevărat ghinioniști dezvoltă anumite abilități paranormale din cauza cărora sunt rapid identificați și izolați de restul lumii în așa numitele „tabere de reeducare”, care sunt defapt niște lagăre asemănătoare cu cele de pe vremea lui Hitler. Ruby este o Verde – sau, cel puțin, așa a lăsat să se înțeleagă – și își trăiește viața chinuită în tabăra Thurmond, împreună cu alte fete de aceeași culoare (o să detaliez puțin mai târziu modul în care au fost catalogate puterile speciale ale adolescenților supraviețuitori), până într-o zi când, încercând să descopere posibilii mincinoși, conducătorii taberei se folosesc de un zgomot pe o frecvență percepută doar de către cei mai periculoși, iar Ruby este în pericol să fie demascată.

Ugh… Să încep cu ce mi-a plăcut la roman, pentru că Minți primejdioase este o amestecătură de părți bune și unele… nu chiar atât de încântătoare. Trebuie să spun că am fost peste măsură de încântat să descopăr că aceasta este una dintre rarele cărți pentru adolescenți în care nu a trebuit să mă confrunt cu un triunghi amoros! Orice roman YA, oricât de clișeic sau prost scris ar fi, o să primească thumbs up din partea mea dacă nu se folosește de acest atât de enervant și iritant de repetitiv motiv care, după Twilight, a părut să ia lumea cu asalt. Cu toate că idila ce se înfiripă între Ruby și cealaltă persoană mi-a lăsat impresia că a fost puțin de tot forțată și introdusă în poveste doar pentru a face decizia protagonistei de la final să aibă un impact și mai puternic asupra cititorului, nu m-a deranjat chiar atât de mult și cred că mi s-ar fi părut ciudat ca un astfel de roman să nu aibă și puțin romance.

Al doilea lucru care mi-a plăcut la nebunie (cel puțin în primele 80 și ceva de pagini) a fost lumea creată de autoare. Fiecare paragraf, descriere sau gând de-al lui Ruby au fost atât de vii și au avut un impact atât de puternic asupra mea încât, cu fiecare pagină parcursă, îmi doream să citesc și să aflu mai mult despre această societate, despre puterile speciale pe care le-au dezvoltat adolescenții care nu au murit după ce au intrat în contact cu NIAA, despre Ruby și trecutul ei… Ah, și să nu uit, am putut vizualiza totul cu o deosebită ușurință și cred că o ecranizare pentru marele ecran al cărții ar putea umple puțin din golul lăsat în urmă de Hunger Games anul trecut.

Finalul. Oh, finalul acela m-a făcut să vreau să continui cu seria, chiar dacă mi-a luat două săptămâni să citesc acest prim volum. După un început în forță, o parte de mijloc (aproximativ 350 de pagini) a naibii de plictisitoare, autoarea a părut să-și revină și a încheiat romanul cu un BAM!, într-o manieră explosivă la care, dacă e să fiu sincer, nu m-am așteptat deloc. Așa că da, hai cu volumul următor!

Acum să trecem la chestiile mai puțin drăguțe. Din păcate, Minți primedioase este genul acela de carte foarte lungă și extrem de lentă. Știți și voi, cele din cauza cărora mulți se tem să se apropie la mai puțin de doi metri de o carte mai lungă de 400 de pagini? Eu ador romanele mari (acum vorbesc strict d.p.d.v. al numărului de pagini, nu al conținutului), îmi place să petrec cât mai mult timp cu personajele și să ajung să le cunosc mai bine, să trec alături de ele prin încercări de neînchipuit și să sufăr atunci când ceva grav li se întâmplă, lucru pe care îl găsesc de n ori mai greu de realizat atunci când o carte abia dacă are 300 de pagini (cu toate că sunt unele excepții și aici). Ca să dau un exemplu, am citit trilogia Farseer a lui Robin Hobb în aproximativ trei sătptămâni, deși, însumat, romanele ajung să aibă aproape 3000 de pagini! Asta pentru că acțiunea alertă a fost minunat întrețesută cu momente de respiro și personaje fascinante, pe când Minți primejdioase suferă destul de mult la acest capitol. Personajele nu mi s-au părut suficient de bine dezvoltate (poate asta o să se întâmple în volumul următor), Ruby m-a enervat constant din cauza văicărelilor continue și, ca să fie totul și mai grozav, aproape toată cartea nu este nimic altceva decât o excursie puțin mai interesantă decât cele organizate de școală, pe care cu toții le așteptam cu nerăbdare atunci când eram în generală.

Vorbeam la începutul recenziei despre niște culori și cum Ruby ar fi o… Verde. Ei bine, pentru a fi mai ușor de diferențiat între ei, adolescenții cu puteri au fost grupați în cinci categorii, în funcție de cât de periculoase le sunt abilitățile, toate purtând numele unor culori. Începem cu Verzii, cei mai puțin înzestrați, fiind doar ceva mai inteligenți decât restul și având o memorie fotografică excelentă. Urmează Albaștrii, adolescenții cu puteri telekinetice care pot muta obiectele cu puterea gândului. Galbenii se simt cel mai bine în preajma aparatelor care funcționează pe baza curentului electric, pe care îl pot controla după bunul plac. Potrocalii sunt considerați printre cei mai primejdioși, asta datorită ailității lor de a citi gândurile și de a controla mințile celor pe care îi au în vizor. Apoi ar mai fi Roșii, despre care nu am aflat chiar atât de multe, dar care cu siguranță posedă niște puteri date naibii! Toată împărțeala asta pe culori mi s-a părut ingenioasă, fiindcă am putut reține foarte ușor categoriile de adolescenți înzestrați (cu toate că mi-a luat ceva timp până să știu ce putere corespunde unei anumite culori), dar aș fi vrut să ni se explice puțin mai mult care-i treaba cu NIAA și cum de are ca efect, în afara morții, înzestrarea cu puteri supranaturale.

Nu o să mă mai lungesc mult. Minți primejdioase m-a dezamăgit, nu o să mint, dar finalul mi-a redat încrederea în trilogie și, chiar dacă nu simt nevoia expresă de a citi următoarele două volume, cu siguranță nu o să sar peste ele. Cred că aștept să apară și Never Fade și In The Afterlihgt, pentru a putea maratona seria (aici sunt chiar curios cum o să se descurce cu traducerile titlurilor; de obicei nu mă deranjează să avem interpretări puțin diferite față de original – în afară de An Ember in the Ashes, pentru că în cazul acestei cărți s-u îndepărtat prea mult de un titlu excelent –, dar în cazul acestei serii titlurile se completează reciproc, formând fraza The darkest minds never fade in the afterlight; mă întreb cum o să sune în română 😀 ).

Mulțumesc editurii Trei pentru ocazia de a citi această carte destul de interesantă!

BUN VENIT ÎN NEVERLAND! – recenzie NEVERLAND, de Radu Găvan

neverland

TITLU: Neverland

AUTOR: Radu Găvan

PUBLICAT DE: Editura Herg Benet

DESCRIERE: În această lume rece, demnitatea este acel ceva pe care îl poţi păstra doar atunci când nu mai ai nimic de pierdut.

Un bărbat bântuit de amintiri se chinuie să îşi crească de unul singur fetiţa. În mijlocul întunericului, un băiat încearcă să supraviețuiască. Neverland este o poveste despre fragilitatea lumii în care trăim, o poveste despre un zâmbet de copil reflectat în ochii tatălui său.

RECENZIE:

Romanul de debut al lui Radu Găvan m-a luat prin surprindere și am fost mai mult decât încântat că am avut ocazia să-l lecturez. Deși nu e genul de carte pe care aș citi-o în mod normal, Exorcizat a avut ceva special, care m-a îndemnat să ies, pentru prima oară, din zona mea de confort și să mă bucur de experiență. Am așteptat cu sufletul la gură Neverland, al doilea roman al scriitorului distins anul acesta cu premiul Mircea Ciobanu pentru roman de debut și vă spun cu mare bucurie că Radu Găvan a reușit performanța de a ne „servi” încă un roman impecabil scris, profund și emoționant, cu un mesaj puternic despre familie și loialitate.

Continuarea vă așteaptă la un simplu click pe imaginea de mai jos  😀

bookblog.ro