BACK TO SCHOOL

Am primit provocarea din partea Ghandei și, așa cum îmi e obiceiul, abia acum am reușit să o postez. Scuze pentru întârziere!

Reguli:

1. Încorporați imaginea tag-ului în postarea voastră.

2. Dați tag-ul mai departe.

3. Nu menționați aceleași cărți de două ori.

4. Postați link-ul cu leapșa completată pe blogul Padeniye, mai cu exactitate AICI.

1. ROMÂNĂ: Luați cartea preferată de anul acesta și deschideți-o la pagina 100, alineatul al treilea. Scrieți mai jos ceea ce se află acolo, menționând de unde ați luat fragmentul.

„Lady Olenna devenea nerăbdătoare.” – George R.R. Martin, Iureșul săbiilor

2. GEOGRAFIE: Ați citit anul acesta (sau în decursul a doi ani) vreo carte cu o copertă verde, sau care să aibă pe ea ceva legat de natură? Dacă da, puneți o fotografie cu ea.

Are suficient verde?

Nu? Bine… Dar acum?

3. ISTORIE: Vă plac biografiile sau cărțile care tratează ceva din istorie? Care este ultima carte pe care ați citit-o, care să urmărească astfel de subiecte?

Citesc strict ficțiune, iar cea istorică e jos, jos în topul preferințelor mele. Cred că în categoria asta aș putea încadra Abaddon exterminatorul de Ernesto Sabato.

4. SPORT: Să faci sport este un lucru benefic corpului, te împrospătează și-ți dă o stare fresh după; în ciuda faptului că ești obosit de mori, tot te vei simți mai bine. Ce carte fresh, ușor de citit, ați lecturat, și care v-a plăcut?

Sub aceeași stea de John Green. Ușor de citit? Bifat. Relaxantă? Bifat (în mare parte). Te simți ca naiba după? Bifat.

5. MATEMATICĂ: Chiar dacă matematica nu este o materie agreată de multă lume, tot trebuie să o faci, chiar dacă durează mai mult timp să o înțelegi. La ce carte ți-ar fi foarte greu să renunți, pentru a învăța?

Ewww, matematică. Și acum am coșmaruri cu integrale și derivări… Of, îmi amintesc cât de greu mi-a fost să nu deschid Moștenirea de Cristopher Paolini din cauza nenorocitului de bacalaureat!

6. DESEN: Să desenzi, să pictezi, a fost mereu o activitate care te relaxa în timpul generalei, dar chiar și în liceu pentru unii. Culorile îți dădeau imaginație, așa că: Ce copertă a unei cărți o urăști din tot sufletul, și ai vrea să o schimbi, dacă ai avea ocazia?

Chiar nu îmi vine nimic în minte acum, scuze :))

7. BIOLOGIE: Tuturor ne plac animalele, și nu cred că există cineva care să nu iubească un animal, oricât de drăguț sau înspăimântător ar fi el. Postați mai jos o imagine a unei cărți în care apar astfel de vietăți.

Bernie Kosar FTW!!!

8. ENGLEZĂ: Mulți cititori au în bibliotecă literatură internațioanlă, așa că presupun că printre sumedeniile de cărți, se strecoară și un autor preferat. Ce scriitor american sau englez vă place cel mai mult? Descrieți-i ideile în trei cuvinte, sau modul de-a scrie.

J.K. Rowling, fără îndoială. Magic. Amuzant. De neuitat (am trișat puțin, asta e).

9. MUZICĂ: Să asculți muzică este ceva relaxant, care te face să zâmbești, iar cea împletită cu cititul este cu atât mai bună. Aveți vreo carte care să vă fi făcut să cântați (la figurat) de fericire, atunci când ați terminat-o? Sau o melodie care să o fi descoperit în vreo carte?

Cred că Harry Potter și Ordinul phoenix. De ce? Eram pe a șasea când am citit cartea pentru prima dată și, dat fiind faptul că depășește 800 de pagini, am fost mai mult decât mulțumit de mine pentru reușita de a lectura până la sfârșit un asemenea „monstru”.

10. DORINȚĂ: Sunt ferm convinsă că există o carte pe care vă doriți foarte mult să puneți mâna. Care este aceea și de ce vreți atât de mult să o citiți?

În bibliotecă mă așteaptă Regatul furtunilor de Leigh Bardugo, doar că alte cărți au prioritate în momentul de față. Îmi doresc să o citesc pentru că mi-a plăcut la nebunie primul volum al seriei și tot aud în stânga și în dreapta cât de uimitor e acest roman.

Dau mai departe acest tag Emiliei, lui Rox și Alinei. Have fun!

RĂZBOI, DRAGONI ȘI UNELE MOMENTE PLICTISITOARE

TITLU: Dragonul maiestății sale (Temeraire #1)

AUTOR: Naomi Novik

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Viața căpitanului Will Laurence din Marina Regală britanică este răsturnată din clipa în care capturează o fregată franceză, având la bord un ou de dragon destinat împăratului Napoleon. Transformat peste noapte în aviator, Laurence devine căpitanul puiului de dragon pe nume Temeraire, de care îl va lega o profundă prietenie. Laurence și Temeraire își vor primi botezul de foc în inima bătăliilor napoleoniene.

RECENZIE:

Când vine vorba de creaturi supranaturale, dragonii sunt preferații mei fără îndoială. Au ceva al lor, o anumită aură de mister care îi înconjoară, iar faptul că sunt prezenți în legendele atâtor popoare și sunt portretizați de fiecare dată într-un mod diferit nu face decat să mă fascineze și mai mult și să mă facă să-mi doresc să aflu cât mai multe despre aceste reptile mitice.

Dragonul maiestății sale mi-a trezit interesul în special datorită coperții absolut magnifice, dar și pentru că promitea o lectură unică și cu adevărat interesantă. Nu pot spune că romanul s-a ridicat pe deplin la înălțimea așteptărilor mele, a avut unele momente interesante și emoționante, dar, per total, mi s-a părut o lectură greoaie și extrem de solicitantă.

Laurence, protagonistul cărții, nu s-a gândit cât de mult avea să i se schimbe viața în momentul în care a capturat o navă inamică și a confiscat bunurile pe care aceasta le transporta, printre care se afla și un ou de dragon. Curând, din găoace își face apariția Temeraire, iar între Laurence și dragon se va naște o frumoasă relație de prietenie. Împreună, cei doi vor trebui să îndure sesiuni istovitoare de antrenament și privirile sceptice ale celoralți, doar pentru a fi aruncați în mijlocul luptelor dintre armata lui Napoleon și cea britanică.

Marele plus al Dragonului este originalitatea subiectului. Cine s-ar fi gândit să împletească niște evenimente reale cu elemente fantastice și, astfel, să însuflețească puțin istoria? Bine, poate că au mai fost cazuri, însă e extraordinar de greu să găsești formula ideală pentru ca povestea să fie credibilă. Naomi Novik a reușit, iar combinația dintre războaiele napoleoniene și dragoni este cu adevărat reușită și nu pare nicio clipă lipsită de realism.

Un alt punct forte e reprezentat de relația dintre Laurence și Temeraire. Deși uneori poate părea puțin ciudată (unii ar putea spune chiar romantică), prietenia care îi leagă pe cei doi este înduioșătoare și atât de pură încât eram cu zâmbetul pe buze de fiecare dată când cei doi aveau o conversație.

Laurence mi s-a părut un personaj destul de rigid în majoritatea cazurilor, cu idei fixe despre anumite lucruri (idei la care nu prea renunța), mai pe scurt unul dintre cei mai insipizi protagoniști peste care am dat în ultima vreme. Pur și simplu nu a ieșit în evidență prin nicio calitate. Singurele instanțe când a făcut ceva cât de cât impresionant au fost destul de clișeice, ca niște lucruri pe care orice personaj principal le-ar face, și nu am simțit că i-au dezvăluit câtuși de puțin calitățile. Despre Temeraire, pe de altă parte, nu am decât cuvinte de laudă. Poate că de vină e faptul că am început să citesc cartea imediat după ce am văzut How to train your dragon 2, dar mereu când apărea în peisaj mi-l închipuiam ca pe un Toothless ceva mai mare. Temeraire e curios din fire, inocent, jucăuș și drăgăstos, calități mai rar întâlnite la alți dragoni din cărți. Are o personalitate a lui care îl face să strălucească (spre deosebire de căpitanul său…) și care îi conferă și mai multă profunzime ca personaj.

Totuși, cartea a avut de suferit din mai multe puncte de vedere. Din punctul mau de vedere, descrierile au fost dificile, prea multe atunci când nu era cazul și insuficiente în momentele importante (cu toate că autoarea a păstrat atmosfera acelei epoci, iar pentru asta o apreciez). Ca să fiu mai clar, am fost dezamăgit de cât de vag au fost descriși dragonii. Pentru niște creaturi atât de interesante și, în cazul acestei lumi, variate, cele câteva fraze au fost insuficiente pentru a-mi forma o imagine asupra diferitelor rase de dragoni. Câteva paragrafe în plus pentru fiecare dragon în parte ar fi făcut minuni.

Un alt lucru care m-a deranjat a fost faptul că povestea a fost cea a protagonistului inadaptat, privit cu scepticism la început, numai pentru a câștiga admirația tuturor pe parcurs și la sfârșit să afle cât de rar și special e cu adevărat. Și mai enervant mi s-a părut faptul că autoarea nu a încercat să „condimenteze” puțin această situație și să o diferențieze de acest clișeu și a construit întreaga acțiune a cărții pe această premisă mult prea folosită.

La sfârșitul lecturii, Dragonul maiestății sale nu mi-a dat acea dorință nebună de a pune mâna cât mai repede pe următorul volum, dar nici indiferent nu m-a lăsat. Mi-a plăcut (nu atât de mult pe cât mi-aș fi dorit), însă m-a și dezamăgit în aceeași măsură.

RATING: 6/10

CARTEA DE LA CARE A PORNIT TOTUL… PENTRU MINE

TITLU: Harry Potter și prizonierul din Azkaban

AUTOR: J.K. Rowling

PUBLICAT DE: Editura Egmont

DESCRIERE: Cu ajutorul Hărții Ștrengarilor, Harry, Hermione și Ron vor ieși de mai multe ori din castel (în secret bineînțeles!) și vor afla taina conacului bântuit. Peripeții și aventuri fantastice, din care nu vor lipsi meciurile de vâjhaț și întâlnirea cu înfricoșătorii Dementori.

RECENZIE:

Oricât de ciudat ar suna, aceasta e prima carte din serie pe care am citit-o. Țin minte cum, în 2004, am văzut un scurt trailer al filmului pe un post de televiziune nemțesc și am fost uimit de fiecare secundă din acesta. Atunci am știut că, dacă aveam să încep să citesc ceva (când eram mic consideram cărțile plictisitoare, o adevărată pierdere de vreme) trebuia neapărat să pun mâinile pe volumul 3 din Harry Potter. L-am primit în dar de Crăciun și m-am apucat să citesc numaidecât. Nu a contat că habar nu aveam prin ce pățănii au trecut Harry și prietenii lui în volumele anterioare, m-am bucurat de aventurile lor din anul 3 și nu am avut nicio problemă în a înțelege ce se petrece, cum a pățit o cunoștință de a mea pe atunci, fiindcă s-a apucat direct de volumele 4 și 5.

Povestea din acest volum mi s-a părut puțin mai „domoală” în sensul că, deși pericolul este prezent, nu am fost la fel de îngrijorat pentru soarta lui Harry și a celorlalți așa cum s-a întâmplat, să zicem, cu Camera secretelor. Am apreciat faptul că autoarea ne-a dat un răgaz și s-a concentrat mai mult pe introducerea unor personaje cheie pentru serie decât pe veșnica luptă dintre bine și rău.

Al treilea an la Hogwarts îl aduce pe Harry față în față cu noi provocări, noi materii și profesori. Fantasticul este prezent, ca de obicei, la fiecare colț și este parcă mai bogat și mai original ca înainte. O ușoară notă de schimbare parcă plutește în aer și, la sfârșitul cărții, tonul seriei se schimbă. Totul devine parcă mai întunecat și mai serios, fiecare acțiune a personajelor va naște repercursiuni mai mult sau mai puțin grave în viitor, iar adevăratele motivații ale unor personaje se afundă și mai mult în teritoriul neclarității.

Când am citit-o pentru prima oară, acum aproape 10 ani, am fost fascinat de lumea creată de Rowling (nu că s-ar fi schimbat ceva pe parcurs) și, cu toate că ochii îmi oboseau după mai mult de 15 pagini, n-am putut să las cartea jos pentru prea mult timp. De fiecare dată mă întorceam la ea cu nerăbdare, dornic să aflu cât mai repede ce se va întâmpla în continuare.

Am apreciat elementele fantastice ingenioase, cum ar fi Bongul, creatura care se transformă instant în cea mai mare temere a celui din fața sa. Dementorii mă înspăimântau de fiecare dată când își făceau apariția, cu acele pelerine întunecate și mâini putrede. Iar hipogrifii au fost o adevărată încântare, ca de altfel toate orele de Grijă pentru creaturile magice.

Așa cum am spus și mai devreme, Prizonierul mi s-a părut puțin mai lent când vine vorba de acțiune, iar finalul (deși destul de intens) nu s-a ridicat la înălțimea celor din volumele precedente. A avut puțină tensiune, doar că știam că totul avea să fie bine pentru că… Pentru că știam! (nu o să dau spoilere acum)

Nu o să vorbesc despre noile personaje introduse în acest volum pentru a nu le strica surprizele celor care încă nu au citit cartea, dar îmi permit să spun că o să se întâmple atât de multe lucruri și vor fi atâtea răsturnări de situație încât, spre sfârșit, toate ipotezele inițiale ale cititorului vor fi spulberate.

Harry Potter și prizonierul din Azkaban va rămâne mereu vie în amintirea mea pentru că e cartea care mi-a deschis apetitul pentru citit. Dacă nu ar fi fost romanul acesta, nu m-aș fi atins în veci de cărți. Cu toate suișurile și coborâșurile sale, cel de-al treilea roman al seriei este o lectură plăcută, lejeră și mereu surprinzătoare.

RATING: 9/10

O ALTĂ FAȚĂ A ARGENTINEI

TITLU: Abaddon exterminatorul

AUTOR: Ernesto Sabato

PUBLICAT DE: Editura Humanitas

DESCRIERE: Unul dintre cele mai cutremurătoare romane ale secolului XX, ultima parte a trilogiei care mai cuprinde Tunelul şi Despre eroi şi morminte, Abaddon exterminatorul este o creaţie densă, vizionară, de un intelectualism rafinat. Într-un Buenos Aires terorizat de dictatura militară de la începutul anilor ’70, o serie de semne nefaste, de premoniţii şi evenimente inexplicabile par să anunţe o inevitabilă apocalipsă. Un vagabond clarvăzător zăreşte un semn pe care numai el pare să-l înţeleagă: un dragon cu şapte capete vărsând flăcări pe cerul înserării, un tânăr idealist e torturat şi ucis de poliţie, care îl bănuieşte de subversiune, agenţi ai Răului par să se fi răspândit pretutindeni şi, treptat, peste lumea lipsită de speranţă se înstăpâneşte puterea tenebrelor.

RECENZIE: 

Primul lucru care mi-a atras atenția la acest roman a fost titlul. Am mai întâlnit referințe la Abaddon în alte cărți, filme și seriale, și mereu era portretizat drept un demon puternic. La o scurtă căutare, am descoperit sensurile multiple ale numelui. În Vechiul Testament, Abaddon reprezintă locul distrugerii și al morții, în ebraică definind însăși distrugerea. Apocalipsa după Ioan îi atribuie imaginea unui înger pustiitor din adâncuri, fiind în același timp regele lăcustelor din iad și al sufletelor rele. Firește că am fost intrigat de aceste mituri și am fost curios să descopăr cum s-a folosit Sabato de ele.

Continuarea vă așteaptă la un simplu click pe imaginea de mai jos 😀

UN FINAL GRĂBIT

TITLU: Revolta (Jocurile foamei #3)

AUTOR: Suzanne Collins

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Katniss a supravieţuit calvarului Jubileului Pacificării şi, împreună cu familia ei şi Gale, este la adăpost în Districtul 13. Dar, în haosul final al jocurilor, Peeta a căzut prizonier în mâinile Capitoliului, iar preşedintele Snow îi pregăteşte o soartă aparte. În timp ce focul revoltei mistuie întreg Panemul, Katniss este sortită să devină simbol al revoluţiei. Pe măsură ce evenimentele se desfăşoară cu repeziciune, ea realizează însă că a fost mai degrabă un pion mutat pe tablă decât liderul celor asupriţi. Consecinţele devin de negândit pe măsură ce numărul victimelor creşte, iar Katniss trebuie să găsească o soluţie ce pare din ce în ce mai imposibilă.

RECENZIE:

Iată că am ajuns la final cu recenziile pentru această trilogie. Jocurile foamei a fost primul roman distopic pe care l-am citit și a avut un impact destul de puternic asupra mea, așa cum nu m-am gândit că ar fi posibil. Al doilea volum, Sfidarea, mi s-a părut și mai bun decât precedentul, iar entuziasmul meu în legătură cu Revolta nu putea decât să crească și să crească. Doar că acest ultim volum al trilogiei mi-a lăsat un gust amar și am avut impresia că i-a lipsit ceva…

După ultima ediție dezastruoasă a Jocurilor, Katniss ajunge în Districtul 13 (despre care toată lumea credea că nu mai există), doar ca să afle că, în tot acest timp, populația a rămas ascunsă în buncăre subpământene. Bucuria de a-și întâlni familia este de scurtă durată pentru că Alma Coin, lidera lipsită de scrupule a Districtului 13, îi cere lui Katniss să fie simbolul revoltei împotriva Capitoliului, să fie gaița zeflemitoare. Îndurerată de pierderea lui Peeta, Katniss acceptă și, împreună cu o echipă de televiziune venită tocmai din Capitoliu, începe să-și intre în rol. Dar, tocmai când rebelii credeau că lucrurile încep în sfârșit să arate bine pentru ei și cauza lor, o serie de evenimente neașteptate le dau planurile peste cap și se trezesc nevoiți să pornească la război.

Am sentimente contradictorii când vine vorba de această carte. Pe de o parte, mi-a plăcut ca un roman de război pentru că totul este prezentat cât se poate de veridic, există pierderi de ambele părți și micile victorii vin cu sacrificii invers proporționale lor. În schimb, ca o concluzie a trilogiei, a fost destul de dezamăgitoare. O să motivez de ce nu mi-a plăcut în câteva clipe, mai întâi să detaliez puțin lucrurile care mi s-au părut a fi punctele forte ale cărții.

Încep cu personajele care, așa cum ne-a obișnuit Collins, sunt extrem de bine conturate și chiar lasă impresia că sunt doar niște oameni obișnuiți, pe care poți să-i întâlnești pe stradă, puși în situații de-a dreptul imposibile. Cu toate că joacă un rol important în carte, Katniss mi s-a părut oarecum absentă și parcă a jucat mai mult rolul naratorului decât cel al unui personaj implicat în acțiune. Asta e de înțeles, din moment ce a trecut prin atât de multe situații limită care și-au lăsat amprentele asupra caracterului protagonistei. De restul personajelor nu vorbesc, pentru că nu vreau să stric surprizele pentru cei care nu au citit încă volumul.

Lumea din Jocurile foamei e incredibilă, mai ales că în Revolta ajungem pe „tărâm nou” și vedem o altă latură a Panemului. Districtul 13 arată exact așa cum mi-am imaginat ținuturile pustiite de războaie, la fel și adăposturile subterane. Toate contrastează cu opulența Capitoliului, trasând o paralelă între metropolele noastre agitate și satele sărăcăcioase din lumea a treia.

Dezamăgirea mea cea mai mare este legată de acțiune. Mi s-a părut că totul a fost mult prea grăbit, că tensiunea atât de prezentă în Sfidarea nu a avut timp să se instaleze și, per total, aș spune că mai era nevoie de cel puțin încă 100 de pagini în plus, dacă nu chiar un alt roman, pentru ca povestea să aibă parte de acel final pe care-l merita. Multe dintre alegerile personajelor mi-au lăsat impresia că au fost forțate, iar unor evenimente chiar nu le-am văzut rostul (mă refer la tine, lucru inutil de la sfârșit!).

Triunghiul amoros e, din nou, o uriașă bilă neagră pentru carte. Gale nu a avut niciodată, în ochii mei, un rol prea important în această lume, altul în afară de a fi un obstacol între Katniss și Peeta. Cred că povestea nu ar fi avut de suferit dacă Gale nu ar fi fost prezent, însă majoritatea cititorilor adoră triunghiurile amoroase și, oricât de inutile ar fi, nu le văd dispărute din literatura YA prea curând.

Revolta este o abordare realistă a războiului și a greutăților prin care sunt nevoiți să treacă oamenii în timpul acestuia și, dacă ar fi fost un roman de sine stătător, poate că i-aș fi acordat un rating mai mare. Dar, ca o concluzie a unei trilogii care a început atât de bine, nu pot decât să spun că nu și-a îndeplinit menirea chiar atât de bine.

RATING: 7/10