SECRET SANTA – BLOGGER EDITION 2016

15036610_331346883906836_8425733777874045867_n

Anul acesta am luat parte la prima (și cu siguranță nu ultima) ediție de Secret Santa al bloggerilor, organizată de Oni și Alexandra (aka Tigruț). Am fost super entuziasmat când am primit propunerea de a participa, și mai încântat când am văzut cui trebuia să-i fac cadou și la fel de fericit când am fost la poștă și am plecat de acolo cu al meu cadou (mulțumeeesc, Tigruț!!!). Și, pentru că o imagine face cât un trilion de cuvinte și eu și așa nu mă prea pricep la a prezenta lucruri, o să las mai jos câteva poze care (sper) au captat entuziasmul meu copilăresc.

Am avut parte de niște mici, dar de încredere ajutoare când am desfăcut coletul, la fel de curioase ca și mine de ce se afla acolo, împachetat în hârtia aceea super drăguță 😀

20161222_131408

Bineînțeles că ambalajul a fost destinat pieirii din momentul în care am pus ghearele pe colet…

20161222_131442

Wonder Woman nu vrea să împartă ciocolata cu nimeni!

20161222_131511

Batman și Superman, în schimb, au fost intrigați de coperta fantastică a acestui volum de benzi desenate.

20161222_131543

Abia aștept să-l citesc! Uitați ce ilustrații are!!!

20161222_131621

Nu că-s absolut minunate?

20161222_131640

Atenția lui Batman a fost captată de această cutiuță misterioasă…

20161222_131701

What’s in the box?

20161222_131724

Doar unul dintre cele mai interesante jocuri din câte am văzut până acum!

20161222_131822

Mulțumesc din suflet, Tigruț, pentru minunata surpriză. Promit că o să încerc să-i fac o mini-recenzie benzii 😀 P.S.: ciocolata e de mult mâncată!

20161222_132006.jpg

Dacă v-am făcut curioși, vă las și o listă cu celelalte bloguri participante: Andreea Pandelea, Books and Stuff, Books vs Reality, Cărți la puterea a doua, Falling in love with books, Cristina citește și gătește, Pălărisme, Pierduți în literatură, Cărți cu colți, Simina’s Books, The Fictional Universe, Gânduri despre cărți, Twistinmysobriety. Check them out and see what Secret Santa brought them!

Sărbători fericite!!!

Anunțuri

TRĂIEȘTE ÎNDRĂZNEȚ – recenzie DVD ÎNAINTE SĂ TE CUNOSC

dd00005828

TITLU ORIGINAL: Me Before You

REGIZOR: Thea Sharrock

DISTRIBUȚIE: Sam Claflin, Emilia Clarke, Matthew Lewis, Janet McTeer, Charles Dance  

STUDIO: Warner Bros.

ADUS ÎN ROMÂNIA DE: ProVideo

DESCRIERE: Inspirat din best-seller-ul lui JoJo Moyes, filmul urmărește povestea lui Lou, o tânără dintr-un orășel cam lipsită de perspective, și a lui Will, un bărbat de succes ajuns în scaunul cu rotile după un accident. Will simte că nu mai are pentru ce să trăiască până când o angajează pe Lou ca infirmieră. Pentru a-i dovedi că viața merită trăită, Lou îl ajută să se îndrepte, împreună, către mai multe aventuri.

RECENZIE:

Mă puteți învinovăți când spun că nu am așteptat cu sufletul la gură adaptarea cinematografică a cărții lui Jojo Moyes, recent apărută și la noi, și că singurul lucru care mi-a stârnit cât de cât interesul a fost numele Emiliei Clarke de pe poster? Având în vedere că supereroii au dominat la boxoffice vara aceasta, așa cum era de așteptat, nu e de mirare că Înainte să te cunosc nu a stârnit chiar atât de multă vâlvă în comunitatea cinefilă și e mare păcat că un film atât de adorabil a trecut aproape neobservat.

maxresdefault

Will Trainor, un om de afaceri de succes cu o viață pentru care mulți ar da orice, rămâne paralizat în urma unui accident stupid și, pe măsură ce zilele se scurg și nimic nu se schimbă în mai bine, inevitabil își pierde dorința de a mai trăi. Lou Clarke, poate cea mai încântătoare ființă din tot universul, rămâne fără slujbă și, pe jumătate din întâmplare, pe jumătate din disperare, ajunge să-i aibă de grijă lui Will. Cei doi nu se înțeleg la început, ceea ce nu ar trebui să mire pe nimeni, având în vedere că sunt două firi total diferite (soarele și luna, yin și yang, Grumpy Cat și frate-su), însă după ce ajunge să-l cunoască mai bine și află care sunt planurile lui adevărate, Lou își propune să-i readucă lui Will zâmbetul pe buze. Va reuși oare?

47780_600

Nu știu ce e cu filmele de anul ăsta, dar majoritatea arată uimitor, iar Înainte să te cunosc nu face excepție. De la peisajele rurale ce aproape că par pictate în cele mai vii nunațe și un uimitor castel nisipiu aflat în semi-ruină, până la apartamentul modest al familiei lui Lou, străzile întortocheate ale orășelului de provincie unde-și fac veacul protagoniștii și până la conacul impresionant unde Will și ai lui locuiesc, toate au ajutat la conturarea atmosferei minunat de… british a filmului. Și aici voiam să ajung. Deși bugetul peliculei a fost destul de măricel (în niciun caz la același nivel cu bugetul alocat unui film Marvel sau DC, dar tot de ordinul zecilor de milioane de dolari) și aproape tot, de la actori și până la decoruri, parcă urlă din toți rărunchii „cinematograf”, filmul mi-a lăsat impresia unei producții mult mai personale, mai intime, în care studioul nu și-a vârât aproape deloc coada și a lăsat viziunea celor din spatele, dar și din fața camerei de filmat să fie îndeplinită așa cum era plănuit de la bun început, dacă are vreun sens ceea ce spun.

df62a1b53f4777564f73d0bd4f5d9361

Pe lângă faptul că, vizual, filmul e un deliciu, nici povestea nu e de lepădat. Recunosc că m-am așteptat la ceva grețos de romantic și excesiv de siropos, însă am avut norocul să mă înșel groaznic. Da, există ceva fărâme ale unei povești de dragoste, dar în estență filmul este despre acceptare, despre depășirea limitelor și despre asumarea propriilor calități și defecte. Voi vorbi despre personaje în următorul paragraf, când voi discuta puțin și despre actori, așa că nu voi intra prea mult în detaliu aici, dar am adorat cât de ancorat în realitate a fost filmul, atât în ceea ce privește evoluția naturală a acțiunii, cât și a relațiilor dintre personaje și a felului în care acestea au fost portretizate. Un subiect delicat, tetraplegia lui Will a fost abordată cu maturitate și respect, fără să ne fie vârâtă cu forța pe gât la fiecare câteva minute (așa cum se întâmplă, de obicei, în filme) și tocmai din această cauză cred că a rezonat atât de mult cu spectatorii.

14703868324emilia-clarke-and-jenna-coleman-in-me-before-you

Personajele sunt de-a dreptul încântătoare, de la zvăpăiata de Lou și până la ușor arogantul Will. Emilia Clarke m-a surprins, jur că m-a lăsat fără cuvinte. Toți o știm drept Mama Dragonilor din Urzeala Tronurilor și, oricât de mult mi-ar fi plăcut Daenerys la început, trebuie să recunosc că a început să mă plictitească să o văd făcând același lucru timp de șase sezoane: pierde vremea degeaba pe undeva, face câteva lucruri badass, se întoarce la pierdut vremea și tot așa. Sincer, cred că dragonii sunt singurii care o salvează de la a deveni unul dintre cele mai seci personaje din tot Westerosul :/ Și o vreme am crezut că e vina actriței, că, asemeni lui Kristen Stewart ori (mă doare sufletul să o zic) Emma Watson, nu dispune de o gamă prea largă de emoții pe care să le transmită și e doar o altă față frumoasă. Dacă și voi aveți impresia asta, vă sfătuiesc să vă uitați la Înainte să te cunosc. Lou, personajul ei din film, e opusul lui Daenerys din toate punctele de vedere, iar Emilia Clarke reușește cu brio să o însuflețească pe această fată cu inimă de aur, un zâmbet uriaș și o pasiune mai mult sau mai puțin ciudată pentru colanții cu model de bondar 😀 Personalitatea extravagantă a lui Lou este pusă și mai mult în evidență de garderoba sa cel puțin la fel de zvăpăiată. Pe Sam Claflin poate că vi-l aduceți aminte din a patra parte a seriei Pirații din Caraibe… Nu? E de înțeles. Finnick Odair din Jocurile foamei? Vedeți că-l știți de undeva? La început nu mi-a prea plăcut de Will, era puțin cam prea cu nasul pe sus pentru gusturile mele, dar pe măsură ce povestea avansa și ajungeam să-l cunosc mai bine… am înțeles de ce se comporta așa cum se comporta și nu l-am mai învinovățit. Ba chiar a ajuns să-mi fie simpatic, în special atunci când o duce pe Lou la nunta fostei sale logodnice și dansează cu ea, oripilându-i la propriu pe ceilalți invitați. Din distribuție mai fac parte două nume cunoscute în fandom: Charles Dance, a cărui prezență în film mi s-a părut ridicol de amuzantă – în special scenele dintre el și Emilia Clarke (dacă vă întrebați de ce, faceți un bine și urmăriți cele șase sezoane din Urzeala tronurilor; o să-mi mulțumiți după aceea), și Matthew Lewis (Neville Longbottom din Harry Potter, de nerecunoscut chiar și acum, după ce meme-urile cu el înainte și după pubertate au luat cu asalt internetul) care l-a intrerpretat pe iubitul lui Lou, Patrick, un măgar și jumătate pe care l-am detestat cu o pasiune arzătoare.

rs_560x415-160602152927-1024-me-before-you

Ce nu mi-a plăcut la film? Cât de previzibilă a fost povestea mai ales pe măsură ce se apropia de final, acesta având un impact considerabil mai mic, cel puțin asupra mea. Dar cum e posibil așa ceva? Eh, cred că am văzut prea multe filme construite după același scenariu și am devenit oarecum imun la ele. Sincer, nu cred că există o persoană care să nu-și fi dat seama încotro se îndreaptă totul încă din trailere și e mare păcat, mai ales că povestea a avut mult, mult potențial.

me-before-you-movie-pictures

O altă surpriză deosebit de plăcută, Înainte să te cunosc este genul de film warm and cozy pe care să-l urmărești într-o seară friguroasă de iarnă, așa cum am făcut și eu. Povestea e din cale-afară de drăgălașă, deși puțin cam prea clișeică și previzibilă în unele momente, iar personajele sunt adorabile, nu ai cum să nu te îndrăgostești de ele. Recomand!

99225726mebeforeyou_-culture-large_transo3jbnce98wracn_ld9fncpwm29swnxi9vqzyvx6eowo

Înainte să te cunosc este disponibil în format Blu-Ray și DVD, distribuit de ProVideo.

RATING      

UN ARHANGHEL ȘI NIȘTE CONTROLORI CFR FAC ECHIPĂ ÎMPOTRIVA APOCALIPSEI – recenzie ARHANGHELUL RAUL, de Ovidiu Eftimie

arhanghelul-raul

TITLU: Arhanghelul Raul

AUTOR: Ovidiu Eftimie

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Raul, un publicitar din București, nu bănuia că atunci când va muri va ajunge în Iad. Și nici că de acolo se va întoarce pe Pământ nemuritor și cu misiunea de a preveni Apocalipsa: invazia nemuritorilor prin gaura spațio-temporală din gara de la Teiuș. Între timp, agentul SRI Popescu este trimis să se infiltreze în rândurile nașilor de tren CFR și descoperă că aceștia formează, de fapt, o armată secretă care se luptă cu forțele supranaturale de pe teritoriul României. De la arme cu plasmă la călătoriile cu locomotiva Șoapta lui Zamolxe, prin nodul temporal din gara Brașov și goana după o creatură multidimensională care poate fi cheia salvării omenirii, Raul, Popescu și nașii de tren se confruntă nu doar cu paradoxuri spațiu-timp, ci și cu subfinanțarea cronică ce afectează toate instituțiile de stat, inclusiv cele care se ocupă de fenomene paranormale.

RECENZIE:

Ca tot românul care își petrece o bună bucată din timpul liber dând scroll în secțiunea de noutăți de pe Facebook, am citit cel puțin un articol Times New Roman, fie că mi-a apărut în newsfeed și m-a atras titlul, fie că mi-a fost trimis de un prieten. Fiind cât de cât familiarizat cu umorul neconvențional al TNR, am fost puțin curios să citesc debutul lui Ovidiu Eftimie, unul dintre cei responsabili de succesul site-ului, numai că m-am lovit de un obstacol încă de la început: coperta. Știu, știu, nu judeca o carte după copertă, blablabla, dar să fim serioși: cine nu face asta? Iar coperta Arhanghelului mi-a lăsat impresia că a fost concepută exclusiv pentru a atrage acel grup de persoane pe care unii i-ar numi… cocalari. Însă, de câteva zile, mă aflam cu un picior în groapa celui mai îngrozitor reading slump din istoria recentă și m-am gândit că o cărticică de nici 200 de pagini s-ar putea să mă ajute. Așa că am lăsat la o parte prejudecățile inițiale, am început să citesc și nu m-am mai oprit până nu am ajuns la finalul poveștii.

Unul dintre cei mai de succes oameni din domeniul publicitar moare în cel mai stupid mod cu putință și ajunge în Iad, unde capătă puteri supraomenești și este recrutat de însuși Hades pentru a-l ajuta să închidă un portal prin care sufletele damnate scapă din Infern și ajung pe Pământ, sub forma unor creaturi respingătoare din plasmă. Astfel, Raul devine un Arhanghel și se întoarce în România, face echipă cu un grup secret din rândul nașilor CFR care se ocupă de fenomene paranormale și, împreună, călătoresc prin timp și spațiu în căutarea unei ființe provenite dintr-o dimensiune superioară și care i-ar putea ajuta să oprească iminenta Apocalipsă.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la Arhanghelul Raul a fost, evident, umorul și în special remarcile mai mult sau mai puțin fine la adresa României, a instituțiilor de stat, a persoanelor care ne guvernează și a situației serviciilor publice. Dacă unii scriitori contemporani au decis să ne arunce în față tot ce e în neregulă cu țara noastră într-un mod cât mai brutal cu putință, Ovidiu Eftimie mi s-a părut că a ales o altă cale și, în loc să împroaște cu noroi la fiecare frază, face haz de necaz. Câteva dintre glumele sale ar putea fi considerate puțin răutăcioase, e adevărat, dar, în afară de câteva momente când poate că a întrecut măsura, e aproape imposibil să nu fii de acord cu ceea ce spune (fie că îți place, fie că nu) și să nu observi adevărul dureros din spatele remarcilor sale. În afară de umor, stilul de scriere e probabil cel mai important „element” al romanului. Autorul nu se complică prea mult cu termeni exagerați, chiar dacă e vorba de un S.F. (unul mai light, ce-i drept) și în mai bine de 90% din cazuri spune lucrurilor pe nume, astfel încât să nu fim nevoiți să căutăm prin dicționare prăfuite după cuvinte extravagante. Poate că farmecul unei povești științifico-fantastice este dat, în mare, de multitudinea de termeni tehnici greu de pronunțat și chiar mai greu de memorat, dar faptul că în Arhanghelul Raul aceștia lipsesc aproape cu desăvârșire a făcut ca romanul să fie mai ușor de citit și de digerat. Iar acțiunea… Dumnezeule! Depășește cu mult sfera ridicolului (în sensul bun al cuvântului!), fie că vorbim despre urmărirea și depistarea unei ființe dintr-o altă dimensiune sau despre unicul punct staționar din întregul univers, care din întâmplare se găsește în gara din Brașov și este locul unde-și fac veacul… să zic cine? OK, vă dau câteva indicii: unuia dintre personaje i se mai spune și „bărbosul”, doar că aici nu e deloc așa 😀 Totul e foarte cinematic, de la gările mioritice și până la plaiurile dubioase ale altor dimensiuni, aici fiind de foarte mare ajutor descrierile vii, care stârnesc numaidecât hohote de râs (sau de plâns, depinde).

Totuși, nu sunt toate roz… În afară de copertă, care se potrivește mănușă firii protagonistului după cum am aflat pe la jumătatea lecturii, personajele mi s-au părut un alt punct slab al romanului, alături de finalul ușor forțat. Nu am putut simpatiza deloc cu Raul, acest „creativ” de succes care moare și ajunge unul dintre cei mai de temut soldați ai lui Hades/Satana/cum naiba vreți să-i spuneți. Tipul e din cale-afară de arogant și insensibil, pe alocuri e de-a dreptul idiot și tare greu îmi vine să cred că o asemenea persoană cu IQ evident sub medie ar putea ajunge unul dintre cele mai importante nume din industria unde profesează. Dar trăim în România, adevărata țară a tuturor posibilităților, așa că nimic nu ar trebui să ne mai mire… Oh, și să nu încep să vorbesc despre vocabularul lui de-a dreptul uimitor, din care nu lipsesc deja clasicele „băăăă!” și „morții mă-tii!”. Stăpânul adâncurilor, Hades, mi s-a părut doar o caricatură a unui personaj cu mult potențial, de la care aveam ceva așteptări, doar vorbim de Necuratul. Însă autorul s-a mulțumit să-l îmbrace în straie de contabil și să-l combine cu… ei, nu vă zic cu cine, doar că e puțin cam penibilă toată treaba. Controlorii CFR, la fel: un grup la o primă vedere interesant, dar care este distrus din temelii de clișee și caracterizare leneșă. Singurul personaj de care m-am atașat puțin a fost Popescu, poate și pentru că a fost unicul membru al distribuției care a avut parte de o poveste în adevăratul sens al cuvântului: ne-a fost prezentată, mai pe repede-înainte e adevărat, viața sa, am aflat care îi sunt temerile și aspirațiile și, spre deosebire de Raul care a părut să se obișnuiască instant cu realitatea existenței mai multor dimensiuni, a reacționat așa cum ar reacționa orice om cu capul pe umeri atunci când descoperă că lumea pe care credea că o cunoaște nu e decât o infimă parte din univers.

În concluzie, cu bune, cu rele Arhanghelul Raul e una dintre acele cărți pe care le-aș descrie drept „o surpriză plăcută”. Deși personajele nu au fost tocmai cele mai strălucite și finalul a fost departe de ceea ce mi-aș fi imaginat (ar mai fi mers, lejer, 100 de pagini în plus), stilul de scriere care explodează de umor, acțiunea alertă și situațiile de un ridicol dus la extrem în care sunt puși eroii fac din romanul de debut al lui Ovidiu Eftimie o lectură lejeră, perfectă pentru un weekend în care nu aveți chef să faceți nimic.

Mulțumesc editurii Nemira pentru exemplarul trimis pentru recenzie!

RATING

SĂ COLORĂM #1: ANIMALE FANTASTICE ȘI UNDE LE POȚI GĂSI

De când a început toată nebunia asta cu cărțile de colorat pentru adulți mi-a tot stat gândul să-mi cumpăr și eu una și să văd dacă sunt într-atât de terapeutice pe cât se zice. Totuși, nu am fost prea inspirat atunci când mi-am achiziționat două cărticele apărute cu un ziar, de care am fost cât se poate de dezamăgit  (ilustrații prea simple, exagerat de mult negru, etc.) așa că le-am uitat într-un colț prăfuit al bibliotecii. Apoi am văzut frumusețea asta…

20161212_160723

Nu știu de ce, dar cred că am fost printre puținii fani HP care nu a așteptat cu sufletul la gură noul film. Dar asta a fost un lucru bun, pentru că mi-a plăcut la nebunie, mult mai mult față de cât mă așteptam, și imediat după ce l-am văzut am știut ce aveam de făcut: să iau cartea de mai sus și să încep să colorez 😀

20161212_160808

Animale fantastice și unde le poți găsi s-a dovedit a fi alegerea perfectă pentru un începător în ale cărților de colorat, așa cum sunt eu. Ilustrațiile nu sunt extraordinar de complexe, gradul de dificultate fiind astfel unul moderat, însă au un farmec aparte. Majoritatea reprezintă scene din film ori obiecte din recuzită sau poate chiar concept art pentru unele lucruri și a fost de-a dreptul magic să le pot da viață așa cum mi-a trecut prin cap!

20161212_161249

Mulțumesc grupului editorial Art pentru ocazia de a-mi lăsa amprenta asupra universului magic creat de J.K Rowling. Puteți găsi cartea aici, dar și în celelalte librării online.

CARTEA CU TOATE EMOȚIILE – recenzie FATA CU TOATE DARURILE, de M.R. Carey

fata-cu-toate-darurile

TITLU: Fata cu toate darurile

AUTOR: M.R. Carey

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Melanie este o fată foarte specială. Dr. Caldwell o numește „micul nostru geniu“. În fiecare dimineață, Melanie așteaptă cuminte în propria celulă să fie luată și dusă la clasa ei. Atunci când Sergentul Parks vine după ea, arma lui este întotdeauna încărcată și îndreptată spre ea cât timp doi dintre oamenii lui o imobilizează într-un scaun special. Ea nu crede că oamenii o plac prea mult. Glumește cu ei că nu îi mușcă, dar ei nu râd deloc. Melanie iubește școala. Adoră să învețe despre adunări și silabe și despre lumea care există în afara clasei și a celulelor în care trăiesc copiii. Câteodată ea îi povestește învățătoarei favorite toate visurile pe care le are pentru când va crește mare și va explora lumea. Melanie nu știe de ce asta o întristează atât de mult pe domnișoara Justineau.

RECENZIE:

Nu știam mare lucru despre Fata cu toate darurile atunci când apariția sa a fost anunțată, cu destul de mult entuziasm, de editura Nemira. Am citit de câteva ori descrierea, însă nu a fost suficient cât să-mi fac o idee despre ce e vorba în carte și m-am tot holbat la coperta minunat de simplă în speranța că voi reuși să deslușesc măcar o parte din misterul ce învăluie acest roman descris de mulți drept cel mai bun thriller distopic scris în ultimii ani. Apoi, din întâmplare, am citit câteva rânduri dintr-o recenzie de pe Goodreads și am dat de cuvântul „zombies”, iar din acel moment m-am gândit aproape non-stop la cartea lui M.R. Carey. Dar toate scenariile la care m-am gândit au fost distruse în cel mai minunat mod cu putință în momentul în care am trecut de la primul la al doilea capitol și m-am trezit că dădeam pagină după pagină, ignorând ora târzie din noapte, dorindu-mi să aflu mai multe despre Melanie și motivul pentru care e atât de specială.

Melanie nu se consideră diferită față de ceilalți copii din grupa ei, dar e clar că adulții din baza militară pe care o numește casă o tratează altfel. Doamna Doctor Caldwell îi spune „micul nostru geniu” și abia așteaptă să poată petrece puțin timp împreună, singure, în laboratorul său. Sergentul Parks o detestă cu îndârjire și niciodată nu se apropie de ea fără să aibă pistolul încărcat și pregătit „de acțiune”. Și ar mai fi Domnișoara Justineau, învățătoarea preferată a lui Melanie, cea mai frumoasă femeie din lume în ochii copilei, dar care e mereu tristă la ore. Pentru că lumea în care Melanie trăiește este una distrusă de o infecție care transformă oamenii în creaturi flămânde, fără judecată.

Mi se pare aproape imposibil să vorbesc despre Fata cu toate darurile fără să dau spoilere, așa că voi încerca să mă rezum la cât mai puține detalii legate de acțiune și unele personaje. Deja mă simt oarecum vinovat că v-am spus că e o poveste cu zombi, dar aceasta este doar cireașa de pe tort, un impuls de care multă lume care nu e încă prea convinsă dacă să-i acorde cărții o șansă are nevoie pentru a pune odată mâna pe ea. Personal, am adorat romanul, Fata cu toate darurile aflându-se pe locul secund într-un top 3 al cărților citite anul acesta.

Deși nu sunt înnebunit după ele, cred că pot să mă declar un fan al filmelor, serialelor și cărților cu morți-vii făcute bine: Războiul Z (romanul lui Max Brooks, nu scuza aceea penibilă de film cu Brad Pitt), Zombieland, Shaun of the Dead și The Walking Dead (la care mă mai uit din an în paști, atunci când îmi amintesc de el). Încă nu am îndrăznit să explorez teriroriul jocurilor video, având în vedere că nu mă pot considera un gamer – nici măcar unul aflat la începutul „carierei” sale, dar niciodată nu poți știi ce-ți rezervă viitorul. Dar să ne întoarcem la cartea despre care se presupune că ar trebui să vă spun câteva lucruri 😀 Poate cel mai ingenios concept pe care ni-l propune M.R. Carey prin povestea sa post-apocaliptică este sursa nenorocirii care a distrus lumea pe care o știm și, mai mult sau mai puțin, iubim. Dacă până acum puneam semnul egal între zombii înfometați și un virus scăpat de sub control, de această dată avem de-a face cu o tulpină mult mai agresivă a unei ciuperci care există și în realitate și-și face de cap în pădurile tropicale, unde transformă furnici banale în ființe parcă desprinse din filmele horror (glumesc, evident). Dacă vă pasionează subiectul, dați un search după Ophiocordyceps unilateralis pe Google, o să găsiți nenumărate articole și filmulețe foarte interesante. Infecția cu ciuperca ophiocordyceps descrisă în roman e tulburătoare din mai multe puncte de vedere și procesul prin care parazitul își suprimă gazda este descris cu lux de amănunte, astfel încât simți pe pielea ta tot ce înseamnă să treci de la cineva cu gândire limpede și posibil cu un viitor în față la un flămând (termenul folosit aici pentru a descrie zombii) fără discernământ, mânat doar de o singură dorință primordială. Și, chiar dacă încă se încadrează strict în domeniul ficțiunii, aceasta mi s-a părut destul de bine gândită și terifiant de plauzibilă dpdv științific.

Acțiunea nu m-a dat pe spate, romanul fiind destul de lent în mare parte, dar asta nu prea mai contează atunci când ai niște personaje atât de memorabile. Melanie e incredibilă din toate punctele de vedere: e inteligentă, descurcăreață și o foarte bună povestitoare, nu se plânge de condițiile în care trăiește și vrea mereu să evolueze, să învețe mai mult și nu se sfiește să pună întrebări atunci când nu înțelege ceva, chiar dacă asta înseamnă că Domnișoara Justineau va începe să plângă. Pe lângă toate aceste calități care o fac o fetiță cu totul deosebită, Melanie e o luptătoare și o supraviețuitoare, care ar face orice pentru a o știi în siguranță pe învățătoarea pe care o iubește atât de mult. Domnișoara Justineau m-a surprins în unele momente, atunci când imaginea de femeie perfectă i s-a fărâmițat precum un castel de nisip lovit din plin de un val puternic, și a lăsat să se vadă ființa imperfectă ce se ascundea de ochii lumii. Relația ei cu Melanie a fost… nici nu-mi găsesc cuvintele pentru a descrie cât de mult a reușit să mă emoționeze; să spun că a fost liantul care a ținut laolaltă întregul roman, care i-a dat savoare și l-a distanțat față de alte cărți de genul mi s-ar părea un clișeu îngrozitor, dar chiar așa a fost. Poate că la exterior e doar o poveste post-apocaliptică cu zombi, dar nucleul Fetei cu toate darurile, inima pulsândă a cărții e relația perfect de imperfectă dintre o fetiță deosebită cu ochi albaștri și învățătoarea ei care ascunde câteva secrete întunecare. Singura mea nemulțumire e legată de felul în care Caldwell și Parks au fost portretizați: prea au lăsat impresia unor stereotipuri ambulante (soldatul dur și autoritar, respectiv doctorul rece și supus regulilor), fiind probabil singurele personaje ale cărții care nu m-au impresionat chiar atât de mult – pe Gallagher l-am și uitat.

Fata cu toate darurile e unul dintre cele mai bune romane citite de mine anul acesta și se diferențiază de restul thrillerelor din aceeași categorie printr-un singur și banal element: emoțiile puternice pe care povestea lui Melanie reușește să le trezească în cititor. Dacă alte cărți despre un viitor în care oamenii sunt transformați în prădători feroce se bazează strict pe acțiune și cât mai multe scene grafice, M.R. Carey a reușit să răstoarne balanța și să ne ofere una dintre rarele povești cu zombi în care emoția tronează, iar sângele și moartea sunt doar elemente de recuzită. Sincer, nu cred că voi reuși vreodată să descriu în cuvinte cât de mult mi-a plăcut Fata cu toate darurile și nu pot decât să vă îndemn să dați fuga la cea mai apropiată librărie sau să intrați pe site-ul vostru preferat și să vă luați cartea. N-o să regretați!

Mulțumesc editurii Nemira pentru exemplarul trimis spre recenzie.

RATING