EL NU E CA NOI – recenzie DVD MIDNIGHT SPECIAL: PUTERI MISTERIOASE

TITLU ORIGINAL: Midnight Special

REGIZOR: Jeff Nichols

DISTRIBUȚIE: Michael Shannon, Joel Edgerton, Kirsten Dunst, Adam Driver, Jaeden Lieberher, Sam Shepard, Bill Camp, Scott Haze, Paul Sparks, David Jensen

STUDIO: Warner Bros.

ADUS ÎN ROMÂNIA DE: ProVideo

DESCRIERE: Alton e un băiat de opt ani care are niște abilități extraordinare, însă acestea îl transformă în ținta unei secte de extremiști religioși, conduși de Calvin Meyer. Roy, tatăl lui Alton, este disperat să-și protejeze fiul și încearcă să-l ducă într-o ascunzătoare secretă. Roy e ajutat de complicele său Lucas și de Sarah, fosta soție. Cei patru fugari sunt vânați și de o forță guvernamentală, condusă de Paul Sevier, care vrea de asemenea să folosească abilitățile lui Alton.

RECENZIE:

Nu știam mare lucru despre Midnight Special înainte să-l văd. E posibil să fi văzut un poster, hai două și poate câteva secunde dintr-un trailer, dar în afară de copilul cu puteri speciale, ai cărui ochi strălucesc precum niște faruri, nu aveam idee despre ce e vorba în filmul ăsta. Și mă bucur nespus că am stat departe de spoilere pentru că am putut fi surprins în adevăratul sens al cuvântului de această peliculă deosebită, care a devenit în scurt timp una dintre preferatele mele din 2016.

Intrigant încă de la primele cadre, filmul începe cu doi bărbați – Roy (Michael Shannon) și Lucas (Joel Edgerton), care sunt căutați de autorități pentru răpirea lui Alton (Jaeden Lieberher, uimitor), un băiețel crescut într-o comunitate izolată ce înclină ușor spre fanatism religos numită Ferma, care ascunde un secret uluitor. Mai multe nu vă spun, pentru că o să vă stric nenumărate surprize, și cred cu tărie că e cel mai bine să-l vizionați fără să știți prea multe detalii legate de poveste.

Din nu știu ce motiv știam sigur că o să-mi placă Midnight Special, dar în niciun caz nu m-am gândit că va ajunge în top 5 al filmelor de anul acesta. Combinația de thriller politic, S.F. și film despre cultele religioase din S.U.A e fascinantă, iar intriga e bine țesută și te ține cu ochii lipiți de ecran astfel încât nici nu simți cum zboară cele aproape două ore cât durează filmul. Unde mai adaugi și interpretările impecabile ale actorilor din rolurile principale… Toate acestea se combină pentru a da naștere unuia dintre cele mai îndrăznețe și bine realizate filme văzute de mine în ultima vreme. Ce am adorat în mod deosebit la Midnight Special a fost că, deși pe alocuri efectele speciale îl făcea să pară un blockbuster de vară, la rădăcini rămâne un film indie care pune accentul foarte mult pe poveste și pe relațiile ce se dezvoltă între personaje.

Ca să n-o mai lungesc, trec acum la actori și sincer vă spun că nu prea știu de unde să încep. Deși are la activ o listă impresionantă de filme și seriale în care a jucat, eu am făcut cunoștință cu Michael Shannon destul de târziu, în Man of Steel, unde l-a interpretat pe înfiorătorul General Zod și a făcut-o într-un mare fel. Așa că vă puteți imagina cât de surprins am fost să-l văd, aici, într-un rol cât se poate de diferit: cel al unui tată îngrijorat de soarta băiatului său „dotat” cu un set de puteri neobișnuite, care îl răpește din mijlocul comunității unde a crescut pentru a-i oferi o șansă la o viață mai bună. Relația dintre Roy și Alton este una deosebită, pură și emoționantă, pe care nu m-aș supăra să o revizitez în cazul în care filmul va beneficia de un sequel sau, o idee și mai bună venită din partea unui critic de film, într-un serial/miniserie. Că tot am adus vorba de Alton… Jaeden Lieberher, cel care îi dă viață băiatului cu superputeri, obsedat de benzile desenate cu Superman, e pur și simplu genial. Anul acesta am descoperit patru actori copii ale căror cariere voi încerca să le urmăresc: Jacob Tremblay (Room), Neel Sethi (The Jungle Book), Millie Bobby Brown (Stranger Things) și, bineînțeles, Jaeden Lieberher. De foarte multe ori, micii actori reușesc să mă „scoată” din film pentru că, duuuh!, par foarte… nenaturali în felul în care își spun replicile. Jaeden Lieberher pe de altă parte e un caz rar de actor aflat la începutul carierei care poate să țină piept cu brio unor „titani” ai industriei. Adam Driver, Kylo Ren din cel mai recent Star Wars, își flexează mușchii actoricești în Midnight Special și ne oferă un personaj diametral opus față de insuportabilul Ren, mult mai . Personajul lui Joel Edgerton, Lucas, mi s-a părut a fi cel mai… uman dintre toți. Am adorat relația lui cu Roy și cum fiecare părea să joace un anumit rol în ceea ce-l privește pe Alton: Roy era cel autoritar, care nu s-ar fi abătut de la plan nici dacă asta ar fi însemnat că băiatul urma să moară, pe când Lucas era cel care punea siguranța, confortul și sănătatea lui Alton pe primul loc. Pe Kirsten Dunst o țin minte din Interview with the Vampire și trilogia Spider-Man a lui Sam Raimi. În ambele roluri mi s-a părut insuportabilă, dar aici nu m-a deranjat chiar atât de mult, ba chiar am ajuns să-mi pese de personajul ei.

Din punct de vedere vizual, Midnight Special e o capodoperă. De nenumărate ori m-am trezit că-l pun pe pauză doar pentru a mă holba la cadrele uimitoare, alese pe sprânceană pentru a amplifica experiența vizionării filmului, fie că era vorba despre răsăritul soarelui văzut printre niște copaci subțiri precum niște scobitori ori un orășel micuț și liniștit, aproape rece. La asta se adaugă și coloana sonoră memorabilă, care se potrivește mănușă atmosferei diferite, dar totuși familiare a peliculei.

Ca elemente bonus avem parte de câteva clipuri dedicate fiecărui personaj în parte, prin intermediul cărora aflăm mai multe despre trecuturile lor misterioase, dar și părerile actorilor și regizorului/scenaristului vizavi de ele și de un altul în care se vorbește despre cum a luat naștere povestea și alte detalii interesante din culise.

Midnight Special e un minunat omagiu adus filmelor S.F. din anii ’70-’80, cu o poveste provocatoare și semi-originală, niște interpretări de-a dreptul geniale, în special din partea lui Michael Shannon și Jaeden Lieberher, și o coloană sonoră incredibilă. De efectele speciale nu mai are rost să pomenesc; sunt utilizate rar, dar și atunci când apar în cadru îți taie răsuflarea. Fără să exagerez, Midnight Special e unul dintre cele mai bune filme ale lui 2016 și sper din tot sufletul să aud de el la iarnă, când se vor anunța nominalizările pentru diverse premii ale industriei.

Midnight Special: Puteri misterioase este disponibil în format Blu-Ray și DVD, distribuit de ProVideo.

RATING

ÎNTR-O GALAXIE ÎNDEPĂRTATĂ, PENTRU A ȘAPTEA OARĂ – recenzie DVD STAR WARS: TREZIREA FORȚEI

TITLU ORIGINAL: Star Wars: The Force Awakens

REGIZOR: J.J. Abrams

DISTRIBUȚIE: Harrison Ford, Mark Hamill, Carrie Fisher, Adam Driver, Daisy Ridley, John Boyega, Oscar Isaac, Lupita Nyong’o, Andy Serkis, Domhnall Gleeson

STUDIO: Lucas Film

ADUS ÎN ROMÂNIA DE: ProVideo

DESCRIERE: Vizionarul regizor J.J. Abrams aduce la viață evenimentul cinematografic al unei întregi generații! Pe măsură ce Kylo Ren și sinistrul Ordin Întâi se ridică din cenușa Imperiului, Luke Skywalker lipsește exact atunci când galaxia are nevoie de el mai mult. În aceste condiții, totul depinde de Rey, o rătăcitoare a deșertului și de Finn, un fost stormtrooper, să își unească forțele cu Han Solo și Chewbacca într-o luptă disperată pentru restabilirea păcii în întreaga galaxie.

RECENZIE:

Nu sunt cel mai mare fan Star Wars. Țin minte că acum câțiva ani am încercat să mă uit la unul dintre Episoade (cred că era II, dar nu bag mâna-n foc), fiindcă era difuzat la TV și nu aveam ceva mai bun de făcut, dar m-a plictisit îngrozitor și am renunțat după o jumătate de oră. Apoi, anul trecut, pe când toată lumea era prinsă în nebunia Star Wars – pe bune, au ajuns să scoată și plase cu portocale care aveau pe etichetă un personaj din film – m-am gândit că ar fi bine să dau o șansă filmelor vechi, trilogiei originale, pentru că toată lumea pare să fie de acord că acelea sunt cele mai bune din întreaga sagă. Ei bine, nu m-au impresionat: povestea a lăsat de dorit, Darth Vader nu mi s-a părut în niciun caz demn de titlul de cel mai bun villain din istoria cinematografiei, Luke, Han și Leia au fost doar niște protagoniști de carton, iar interpretările… ugh, amatoricești până-n pânzele albe (n-o să uit cât trăiesc acel „I know” pe care Han i-l spune lui Leia după ce aceasta îi zice că îl iubește). De la noul film, apărut la aproape 40 de ani după Episodul IV, nu am avut așteptări foarte mari și, spre surprinderea mea, mi-a plăcut destul de mult.

La 30 de ani după ce Rebelii au câștigat lupta împotriva Imperiului, Luke Skywalker a dispărut, iar o nouă amenințare se ivește în Galaxie sub forma Ordinului Întâi. Rezistența, condusă de Leia, sora geamănă a lui Luke, încearcă din răsputeri să mențină ordinea în Noua Republică, însă fără ajutorul unui Cavaler Jedi șansele de izbândă înclină spre zero. Când cel mai bun pilot al Rezistenței, Poe Dameron, și cel care deține o parte din harta către locația lui Luke este capturat de Ordin și este salvat de către un stormtrooper care începe să pună sub semnul întrebării practicile Ordinului, o nouă aventură stă să înceapă. Pe o planetă deșertică, Rey își face traiul căutând prin epavele vechilor nave după piese pe care să le dea la schimb pentru porții de mâncare (sau jumătăți, sau sferturi). Într-o zi, aceasta îl întâlnește pe BB-8, droidul lui Poe Dameron, care ascunde… ceva ce nu poate cădea sub nicio formă pe mâna Ordinului. Nu durează mult până când Rey și fostul stormtrooper, Finn, se întâlnesc și pornesc împreună prin Galaxie, căutând ascunzătoarea Rezistenței.

Să începem cu partea pozitivă a recenziei. Ce mi-a plăcut la film? În primul rând, trebuie să recunosc că Daisy Ridley e genială în rolul lui Rey și sunt cum nu se poate mai entuziasmat să o văd în adaptarea trilogiei Chaos Walking (primele două volume au apărut și la noi, la editura Trei). Rey putea foarte bine să fie doar unul dintre acele personaje banale, un alt orfan care nu știe nimic despre originile sale (oare unde am mai auzit asta?), pe care nu-l prea poți suporta și care nu face nimic altceva decât să se plângă despre cât de nedreaptă a fost soarta cu el, dar nu e cazul. Ridley o interpretează pe Rey cu o gingășie aparte, știe să fie bad-ass la nevoie, are doza suficientă de sarcasm astfel încât să nu pice de fraieră în anumite situații și reușește să rămână foarte likable pe tot parcursul filmului. Vreau să văd următorul Episod numai și numai pentru Rey, atât de investit sunt în povestea ei.

Următorul pe listă e BB-8. Jesus Christ, roboțelul ăla e ADORABIL! Și amuzant, să nu uit de amuzant. La început mi s-a părut doar o copie a lui R2-D2, și nu am fost departe de adevăr pentru că BB păstrează multe dintre trăsăturile lui R2 și joacă rolul bufonului grupului de cele mai multe ori, însă acum, după ce am văzut filmul, trebuie să declar că noul model este mult mai bun. BB-8 are mai multă mobilitate, dat fiind că nu trebuie să se bazeze pe roțile integrate în cele două buturugi pe care R2 le folosea drept butoane; fiind o minge de fotbal , BB poate ajunge aproape oriunde, mult mai ușor și mai rapid. Design-ul mi se pare și el mult mai inspirat, contrastul dintre portocaliul aproape electric și albul sec e perfect. Of, acum îmi doresc un BB-8 în miniatură!

Finn a fost un personaj interesant, deși insuficient conturat, dar și o mișcare destul de riscantă din partea studioului, mai ales că vorbim despre o franciză cu un impact atât de puternic asupra culturii pop. Deși ne place să credem că am lăsat prejudecățile în trecut, încă nu am văzut un blockbuster al cărui protagonist (bine, unul dintre ei) să fie de culoare și să aibă un succes răsunător. John Boyega e tare simpatic, glumele pe care Finn le face venindu-i ca o mănușă, și reușește cumva să facă din el un personaj tridimensional, cu toate că scenariul nu-l prea ajută. Oscar Isaac (Apocalypse din cel mai recent film X-Men) a făcut o treabă tare bună cu puținul timp pe care-l are la dispoziție. Potențial există din plin, am văzut că pe net „plutesc” o grămadă de teorii legate de Poe Dameron și sunt curios ce vor face scenariștii cu acest personaj care deja a devenit un favorit printre fani.

Cât despre membrii distribuției originale… Mark Hamill nu face decât să se holbeze câteva secunde la cameră. Carrie Fisher, ca și Isaac, nu are chiar atât de multe de făcut, deși am apreciat cât de mult a evoluat Leia ca personaj în perioada dintre Episoadele VI și VII. Harrison Ford a fost singurul care s-a bucurat de o prezență suficient de îndelungată pe micul (în cazul meu) ecran astfel încât să-mi fac o părere solidă despre el. Mi-a plăcut mult mai mult de acest Han Solo veteran decât de puștanul acela arogant de acum câțiva ani (sau luni, dacă punem la socoteală faptul că am văzut trilogia prin februarie-martie). Sigur, a ajutat foarte mult că Ford a „crescut” ca actor în toți anii ăștia și a putut transmite o arie mult mai mare de emoții, făcându-l pe Han Solo mult mai ușor de îndrăgit.

Un alt lucru pe care l-am apreciat foarte mult a fost folosirea efectelor practice. Într-o eră în care mai toate studiourile aleg ruta CGI-ului, deoarece e mai ieftin și nu necesită chiar atât de multă muncă, m-am bucurat să văd că o peliculă de o avengură atât de mare s-a întors la rădăcini… în mare parte. Efectele practice folosite în film au arătat superb și au făcut ca Trezirea Forței să fie o experiență mult mai plăcută decât dacă s-ar fi utilizat doar imagini generate pe calculator. Un alt plus al folosirii efectelor practice a fost faptul că s-a păstrat un fel de continuitate între filme: câteodată au părut atât de învechite încât mi-am adus instant aminte de cadrele superbe cu navele din trilogia originală, care au fascinat generații de cinefili. Din păcate, oricât de bune ar fi fost efectele practice, de fiecare dată când în cadru apărea un personaj realizat în totalitate prin intermediul CGI-ului, filmul a devenit aproape imposibil de urmărit. Maz Kanata, Snoke și încă unul sau două astfel de personaje au arătat de-a dreptul îngrozitor, în niciun caz demne de o peliculă cu un buget de peste 200 de milioane de dolari.

Ce nu mi-a plăcut? Cred că cea mai critică pe care i-o pot aduce filmului este că a mizat prea mult pe nostalgie și că nu și-a asumat riscuri, că nu a adus nimic inovativ seriei. Practic, Trezirea Forței este o versiune updatată a primului film, O nouă speranță: avem același protagonist de pe o planetă prăfuită care întâlnește din întâmplare un droid adorabil; droidul respectiv nu trebuie să cadă pe mâna antagoniștilor deoarece deține un mesaj/fișier de o importanță crucială pentru „ăia buni”; antagonistul este un fost Jedi care s-a lăsat sedus de partea întunecată a Forței la o vârstă mai mult sau mai puțin fragedă; planul „celor răi” implică o altă Stea a Morții pe care eroii o distrug la final; moartea unui personaj în vârstă care a jucat rolul mentorului pentru protagonist și așa mai departe. Bine, sunt și câteva elemente care diferențiază Episodul VII de IV (Rey și Finn sunt de un milion de ori mai charismatici decât Luke, Han și Leia, și per total filmul este mult mai action packed decât întreaga trilogie originală), dar nu destule ca să-l facă să pară fresh, cel puțin nu pentru mine.

Antagoniștii au fost slăbuți, ca să folosesc un termen mai civilizat. Kylo Ren (Adam Driver, foarte amuzant în This Is Where I Leave You) mi-a lăsat impresia unui adolescent frustrat, obsedat de o vedetă (Darth Vader în acest caz) în asemenea hal încât a ajuns să-i copieze stilul vestimentar, care-și varsă frustrările pe orice/oricine și oricând, doar pentru că poate. Departe de a fi un villain care să-ți dea fiori pe șira spinării, Kylo Ren e periculos de aproape să cadă în prăpastia ridicolului și, dacă e să fiu sincer, nu m-aș supăra să moară în următorul film. Apoi îl avem pe Generalul Hux, interpretat execrabil de Domhnall Gleeson (Bill Weasley din ultimele filme Harry Potter), care a fost îngrozitor din toate punctele de vedere, un personaj pur și simplu oribil, pe care l-am detestat din tot sufletul (și nu pentru că ar fi făcut ceva îngrozitor sau așa ceva).

Pentru fani, filmul cred că e perfect. Tot nu înțeleg cum de a generat încasări de peste 2 miliarde de dolari la nivel mondial sau de ce s-a iscat atât de multă vâlvă pentru că nu a fost nominalizat la Oscar, pentru cel mai bun film. Daaar, nu pot spune nici că l-am detestat, așa cum m-am așteptat. Trezirea Forței e, cel puțin pentru mine, cel mai interesant film din întreaga sagă Star Wars și cred că și-a făcut treaba destul de bine: a reînvigorat franciza, deși nu a făcut-o în cel mai original mod cu putință, și a pus bazele unei continuări promițătoare. Doar pentru Rey și voi merge la cinema anul viitor, când Episodul VIII va fi lansat 😀

Star Wars: Trezirea Forței este disponibil în format Blu-Ray și DVD, distribuit de ProVideo.

RATING

WORST. HEROES. EVER – recenzie BRIGADA SINUCIGAȘILOR

TITLU ORIGINAL: Suicide Squad

REGIZOR: David Ayer

DISTRIBUȚIE: Margot Robbie, Jared Leto, Viola Davis, Will Smith, Jay Hernandez, Jai Courtney, Adewale Akinnuoye-Agbaje, Karen Fukuhara, Joel KinnamanCara Delevigne, Adam Beach

STUDIO: Warner Bros.

ADUS ÎN ROMÂNIA DE: Freeman Entertainment

DESCRIERE: Sunt celebri pentru faptele lor rele și pentru anarhia pe care o provoacă oriunde ar ajunge, dar guvernul Statelor Unite a reușit să-i prindă și să-i vâre după gratii. Pentru a-și micșora pedeapsa, nelegiuiții acceptă sinucigașe misiuni sub acoperire, conștienți că eșecul înseamnă moartea. După ce și-au folosit puterile și inteligența pentru rău, Joker-ul, Harley Quinn, Deadshot și colegii lor vor lupta de data aceasta de partea binelui.

RECENZIE:

Dacă 2016 m-a învățat ceva, acel ceva este că nu te prea poți baza pe criticii de film când vine vorba de blockbustere. Batman v Superman, X-Men: Apocalypse, Warcraft? Nu or fi ele demne de Oscarul pentru cel mai bun film, dar în niciun caz nu sunt mai proaste decât, să zicem, Sharknado (nu, nu l-am văzut, dar din trailer nu pare în niciun caz un film care să merite 82% pe Rotten Tomatoes). Când recenziile pentru Brigada sinucigașilor au început să apară, internetul parcă a luat-o razna, dar eu am rămas calm, știind că va fi aceeași poveste de la sfârșitul lunii martie (pe scurt, Batman v Superman, cel mai așteptat film al anului pentru mine, a fost desființat de critici, dar mie mi-a plăcut la nebunie – l-am văzut de 4 ori până acum și nu plănuiesc să mă opresc prea curând). Mai e cazul să spun că am adorat acest team-up movie doar cu villains? Nu? Mă gândeam eu.

Scurt avertisment: următoarele rânduri conțin spoilere despre deznodământul filmului Batman v Superman: Zorii dreptății. Dacă nu l-ați văzut încă și plănuiți să faceți un maraton DC înainte de Brigada sinucigașilor, cred că ar fi bine să săriți peste introducere 😀

Cu Superman mort (oare?), agențiile guvernamentale din întreaga lume încep să-și pună întrebarea ce s-ar întâmpla dacă următorul super-om nu se va dovedi la fel de prietenos. Cine îi va proteja de amențințarea unui metahuman (persoană înzestrată cu abilități speciale)? Aici intervine Amanda Waller, șefa ARGUS, și al ei plan de a asambla o echipă formată din cei mai buni… răufăcători. Deadshot, Harley Quinn, El Diablo, Captain Boomerang, Killer Croc, Enchantress și Slipknot sunt aleși pentru a alcătui Task Force X și a lupta împotriva oricărei amenințări supranaturale s-ar putea ivi la orizont. Iar aceasta nu se lasă prea mult așteptată. Oh, și Joker apare ocazional în film, no biggie.

La începutul lui ianuarie a apărut primul trailer „oficial” pentru Brigadă și am fost surprins să descopăr cât de plin de viață și amuzant pare filmul, după ce teaser-ul de la Comic-Con-ul din 2015 ne-a promis ceva mult mai dark și mai serios, în ton cu restul peliculelor din DC Extended Universe (sau DCEU). Am așteptat cu sufletul la gură începutul lui august și, după încă un trailer uimitor, o grămadă de postere fabuloase și spoturi incredibile, a sosit momentul adevărului. Aseară am văzut Brigada sinucigașilor și, cu toate că acțiunea mi s-a părut puțin cam prea grăbită (nu mi-a venit să cred cât de repede s-a ajuns la confruntarea finală), am părăsit sala de cinematograf mai mult decât mulțumit. Da, povestea e destul de simpluță și generică, iar antagoniștii (the EVIL, not the BAD guys) au motivații slabe și nu sunt suficient dezvoltați ori interesanți, dar toate aceste mici nemulțumiri sunt șterse cu buretele de personaje. Oh, personajele! Să spun că sunt geniale le-ar face un deserviciu! O să le iau pe rând, în ordinea în care m-au fermecat:

Prima pe listă, fără doar și poate, e Harley Quinn, interpretată de minunata Margot Robbie. De fiecare dată când apărea în cadru, Harley fura lumina reflectoarelor printr-o glumă, o reacție nepotrivită ori o acțiune cu urmări comice. A fost incredibilă! Mi-a plăcut la nebunie cât de sărită de pe fix, dar în aceeași timp remarcabil de inteligentă, a fost această versiune a personajului; Robbie a reușit să transmită perfect nebunia lui Harley fără să piardă nicio secundă acea fărâmă de luciditate rămasă de pe vremea când era dr. Harleen Quinzel. Sunt cum nu se poate mai entuziasmat să o revăd în următoarele proiecte cinematografice DC și îmi țin pumnii strânși pentru acel film cu Harley Quinn în rolul principal (să nu fie doar un zvon, să nu fie doar un zvon).

Nu putem vorbi despre Harley Quinn fără să-l aducem în discuție pe „creatorul” ei, Joker, nu-i așa? Mărturisesc că mai bine de jumătate dintre motivele pentru care voiam să văd Brigada sinucigașilor aveau o mai mare sau mai mică legătură cu personajul lui Jared Leto și am fost puțin dezamăgit când am auzit că multe dintre scenele lui au căzut la montaj. Totuși, chiar și cu puținul timp pe care-l are la dispoziție, Joker-ul lui Leto reușește să impresioneze: e creepy, imprevizibil, hipnotic. Sper din tot sufletul să-și facă apariția în următorul film Batman (scris și regizat de Batfleck însuși *HYPE*); sunt foarte curios să văd cum o să intracționeze aceste noi versiuni ale celor două personaje legendare.

De Viola Davis nu m-am îndoit nici măcar o secundă că o să facă o treabă a naibii de bună și nu m-am înșelat, pentru că a reușit să aducă la viață o Amanda Waller perfectă, versiunea definitivă a acestui personaj. Rece, nemiloasă, calculată, greu de impresionat și o persoană pe care n-ai vrea să o ai drept inamic. Loved her to bits!

Will smith îl interpretează pe Deadshot and boy, he is on fire! Una dintre cele mai mari temeri ale mele vizavi Brigada sinucigașilor a fost că Will Smith va spune „we’re the bad guys” la fiecare câteva secunde (așa a reieșit din trailere și celelalte spoturi) și că asta mă va scoate din sărite. Ei bine… o zice o singură dată (YEEEY!!!). Deadshot e coloana vertebrală a echipei, cel care-i ține laolaltă chiar și în cele mai urâte momente. Mai mult decât atât, tot el e și personajul despre care aflăm cele mai multe lucruri, îi înțelegem motivațiile și, oricât de multe lucruri nasoale ar fi făcut în trecut, e imposibil să nu-l simpatizezi măcar.

De departe cea mai mare surpriză, cel puțin pentru mine, a fost El Diablo. Personajul cu cel mai tragic trecut dintre toți cei din Task Force X, acesta refuză să-și folosească puterile incredibile de teamă că nu va putea controla „darul” ce i-a fost înmânat la naștere de către Diavol. Mi-e imposibil să vorbesc mai mult despre el, pentru că asta ar însemna să dau niște spoilere destul de mari, și nu vreau să vă stric surpriza. Dar vă spun de pe-acum să vă pregătiți pentru ceva tare mișto de la Diablo.

Killer Croc (interpretat de Adewale Akinnuoye-Agbaje – încearcă să spui asta de 3 ori repede) a fost… înfiorător. Ceea ce e bine. Mă bucur nespus că nu s-a folosit CGI pentru el și că a fost în totalitate un efect practic, deși trebuie să fi fost un chin pentru actor (nu, n-o să-i repet numele) să stea 4-5 ore pe zi în cabina de machiaj doar pentru a intra, la proprpiu, în pielea Crocodilului. Pe lângă faptul că arată de milioane și că-mi va bântui coșmarurile o bună bucată de vreme, Croc e și surprinzător de amuzant. Doar atât vă zic: stați cu ochii pe el când Brigada e în bar 😉

Despre celelate personaje o să vorbesc mai pe scurt. Captain Boomerang e un douchebag perfect. Lui Rick Flag i-a lipsit charisma, a fost oleacă prea înțepat (deși cred că asta a și fost intenția). Enchantress nu a avut mai nimic de făcut – păcat de ea, pentru că d.p.d.v vizual arată uimitor. Katana e degeaba. La fel și Slipknot.

Brigada sinucigașilor e un film incredibil de alert, care nu se ia în serios la fel de mult ca Batman v Superman, de exemplu, iar din această cauză e mult mai fun. Cu un echilibru perfect între momentele serioase și cele pline de umor, o distribuție genială și o coloană sonoră demențială, e alegerea perfectă pentru două ore departe de nebunia din lumea reală. La final o să rezum filmul folosind cuvintele incredibilei Harley Quinn: „What a ride!”.

Brigada sinucigașilor rulează în cinematografele din România începând cu data de 05.08.2016.

RATING

NOUTĂȚI PROVIDEO IUNIE 2016

ProVideo dă startul unei veri incendiare, pline de umor și acțiune, prin intermediul titlurilor pe care le lansează în această lună! Take a look:

DIRTY GRANDPA – BUNICUL DEZLĂNȚUIT 

Au pornit la drum… Și tăvălesc totul  în cale!

Jason Kelly (Zac Efron) se află la doar o săptămână distanță de nunta cu fiica răsfățată a șefului său, deci cu un pas mai aproape de visul lui de a deveni partener la firma de avocatură unde lucrează de mult. Abia târziu, tânărul va realiza că toate planurile îi sunt periclitate de bunicul guraliv, cu care pleacă în vacanța de primăvară la Daytona.

Între petreceri scandaloase, conficte aprinse în bar și o noapte epică de karaoke, bătrânul Dick (Robert De Niro) pare de neoprit. Încearcă cele mai provocatoare experiențe și face tot posibilul să-și convingă nepotul să i se alăture. La finalul acestui concediu incredibil, bunicul dezlănțuit și formalul său nepot descoperă că există multe lucruri pe care le pot învața unul de la celălalt și leagă o relație mai strânsă ca niciodată.

Regizor: Dan Mazer

Distribuție: Robert De Niro, Zac Efron

Format: Blu-Ray, DVD

HOW TO BE SINGLE – CUM SĂ FII SINGUR ȘI FERICIT 

Bine ai venit la petrecere!

Sunt unii care se bucură de singurătate, alţii care sunt de-a dreptul nefericiţi şi mai sunt şi… Alice, Robin, Lucy, Meg, Tom sau David…

New York-ul este plin de singuratici care tânjesc după sufletul pereche, după o relaţie amoroasă, după o idilă sau măcar ceva asemănător. Astfel, între texte de agăţat şi aventuri de o noapte, toţi aceşti oameni necăsătoriţi trebuie să înveţe cum să fie singuri şi fericiţi într-o lume în care definiţia iubirii se schimbă în permanenţă.

Regizor: Christian Ditter

Distribuție: Dakota Johnson, Rebel Wilson, Leslie Mann, Alison Brie

Gen: Comedie, Romantic, Dragoste

Format: Blu-Ray, DVD

GAME OF THRONES – URZEALA TRONURILOR: SEZONUL 5

Incitanta poveste are loc într-un tarâm fantastic locuit de femei și bărbați ambițiosi, mai mult sau mai puțin onorabili, exact ca în realitate. În cele Șapte Regate din Westeros, cel ce controlează Tronul de Fier are puteri nebănuite și serialul se concentrează pe măreția și decăderea câtorva familii ce vor putere cu orice preț. Regi și regine, cavaleri și renegati, mincinosi, lorzi și oameni cinstiți vor juca „Urzeala tronurilor” și vor lupta pentru putere pentru că aici fie câștigi, fie mori.

Este o poveste a duplicităților și trădărilor, a nobililor și a onoarei, a cuceririlor și a triumfului.

Regizori: Brian Kirk, Daniel Minahan, Timothy Van Patten, Alan Taylor

Distribuție: Emilia Clarke, Sophie Turner, Maisie Williams, Kit Harington, Isaac Hempstead Wright

Gen: Fantezie, Dramă, Aventură

Format: Blu-Ray

JUSTICE LEAGUE: GOTHAM CITY BREAKOUT – LIGA DREPTĂȚII: PROBLEME ÎN GOTHAM

Combaterea criminalității este un loc de muncă cu normă întreagă și Batman nu ia niciodata o vacanță. Asta până când, în cele din urmă, este de acord să îi lase pe Batgirl și Nightwing să-l ia într-o excursie așteptată de mult timp.

Regizori: Matt Peters, Melchior Zwyer

Distribuție: Nolan North, Troy Baker, Tara Strong

Gen: Animație

Format: DVD

Ce ziceți? Nu-i așa că toate v-au făcut cu ochiul? 😀

STRICTUL NECESAR – recenzie CARTEA JUNGLEI

TITLU ORIGINAL: The Jungle Book

REGIZOR: Jon Favreau

DISTRIBUȚIE: Neel Sethi, Lupita Nyong’o, Idris Elba, Bill Murray, Ben Kingsley, Scarlett Johansson, Giancarlo Esposito

STUDIO: Disney

ADUS ÎN ROMÂNIA DE: Forum Film

DESCRIERE: Celebra colecție de povestiri a lui Rudyard Kipling are parte de o nouă ecranizare în regia lui Jon Favreau. Vom vedea cum micul Mowgli este crescut de lupoaica Raksha în junglă, devenind prieten la cataramă cu voiosul urs Baloo și precauta panteră neagră Bagheera. Pornit în căutarea familiei sale, Mowgli va trebui să-l înfrunte pe regele maimuțelor, pe înfometatul piton Kaa, dar și pe fiorosul tigru Shere Khan, spaima întregii jungle! Va reuși micul Mowgli să-și regăsească părinții?

RECENZIE:

 Ca să mă pregătesc pentru cea mai nouă versiune a celebrei povești, în weekend am revăzut animația originală și, din păcate, nu prea cred că a rezistat testului timpului. Din punct de vedere tehnic încă e minunată, cu linii imperfecte, desenate de mână, și culori calde, pline de suflet – ceva ce lipsește din animațiile 2D contemporane, doar că povestea în sine e destul de… plictisitoare. M-am temut că așa o să fie și această reinterpretare live action, însă m-am înșelat și nu mă feresc să recunosc asta. Cartea junglei, în regia lui Jon Favreau (cel „responsabil” de primul succes al Universului Cinematic Marvel, Iron Man), nu doar că aduce un suflu proaspăt poveștii lui Mowgli din 1967, dar, în multe aspecte, o și îmbunătățește.

„I am Mowgli, and this is my home!” – Mowgli

Viața în junglă este una cât se poate de palpitantă pentru Mowgli, puiul de om crescut de o haită de lupi. Dar, când tigrul Shere Khan se întoarce în acea parte a junglei unde locuiește Mowgli, și îi simte mirosul, cere ca băiatul să-i fie dat lui, pentru a plăti o mai veche datorie. Lupii refuză, tigrul amenință, iar Mowgli, nedorindu-și să pună în pericol viețile celor care l-au crescut, pleacă înmpreună cu Bagheera, pantera neagră, spre satul oamenilor. Pe drum va întâlni o grămadă de pericole, dar și prieteni care-i vor schimba viața, dintre care trebuie amintit simpaticul urs Baloo.

„No full hibernation, but I nap a lot.” – Baloo

În primul rând, Cartea junglei este un festin vizual cum rar mi-a mai fost dat să văd. Dacă nu aș fi știut că totul a fost filmat pe o scenă de sunet, în fața unor ecrane verzi, și că actorul care l-a interpretat pe Mowgli (revin asupra lui în paragraful următor) a fost singurul „element viu” din film, nu aș fi bănuit nicio clipă că toate acele peisaje care-ți taie răsuflarea sunt generate pe calculator. Nu am mai văzut o lume digitală atât de bine realizată de la Avatar încoace, iar de atunci au trecut aproape 7 ani. Jungla este atât de vie, de colorată, de atent realizată și de diferită, încât ai senzația că vegetația luxuriantă, templele uitate sau râurile învolburate sunt și ele niște personaje, fiecare având propria-i personalitate frumos ilustrată de talentata echipă de experți în crafica pe computer care a făcut din acest film ceva cu adevărat special.

„The jungle is no longer safe for you.” – Bagheera

Vorbeam mai devreme despre Mowgli și cum el a fost singurul „element” în carne și oase din film – bine, el și câțiva figuranți, care și așa apar foarte puțin și nu fac absolut nimic relevant pentru desfășurarea acțiunii. Am fost plăcut impresionat de Neel Sethi, tânărul actor care l-a adus la viață pe micul pui de om. Nici nu vreau să-mi imaginez cât de greu i-a fost să intre în pielea personajului și să interacționeze cu toate acele decoruri și personaje aproape inexistente. Și a făcut o treabă a naibii de bună! Niciodată nu am avut impresia că Mowgli e din alt film în comparație cu animalele, iar pentru un actor atât de tânăr a reușit să-și înzestreze personajul cu suficient farmec copilăresc, entuziasm molipsitor și inocență pură, astfel încât să pară într-adevăr un… copil pus față în față cu toate acele minuni. Sincer, îi întrevăd un viitor tare fain la Hollywood și sunt curios care va fi următorul său proiect (sequel Cartea junglei, sequel Cartea junglei!).

„I’m waiting for a friend. He should be here soon.” – Mowgli

Restul personajelor le voi prezenta în ordinea în care mi-au plăcut, și voi începe cu Shere Khan. Oh, boy, nu mă așteptam să fie atât de înfiorător. De fiecare dată când tigrul își făcea apariția pe ecran mă treceau fiorii, iar vocea lui Idris Elba s-a potrivit perfect uriașei feline însetate de sânge. Spre deosebire de omologul său din filmul de animație, unde tigrul părea mai mult un lord britanic plictisit, acest Shere Khan este imprevizibil și necruțător, un villain perfect care a sporit farmecul peliculei și a adăugat un strat neașteptat de maturitate unui film de la care te-ai aștepta să fie doar pe placul copiilor.

„Mowgli… They’ve given it a name! When was it we come to adopt man to this jungle?” – Shere Khan

Următorul pe listă e Bagheera, pantera neagră, „interpretat” de Ben Kingsley. Trebuie neapărat să menționez cât de amuzant mi s-a părut că subtitrarea oficială a făcut din Bagheera o ea, chiar dacă Mowgli și Baloo foloseau pronume masculine când vorbeau despre panteră. A fost neașteptat de haios, dar și puțin ciudat, să aud „him” și să citesc „ea” 😀 Bun, acum să trecem la oile noastre. Bagheera mereu mi s-a părut cel mai fascinant personaj din Cartea junglei, iar această versiune îi arată respectul cuvenit. Misterios, inteligent, elegant, puternic și impunător, Bagheera joacă rolul unui părinte mult prea grijuliu, care ar avea nevoie de câteva momente de relaxare. Personal, mi-ar fi plăcut ca pantera să apară puțin mai mult în film, pentru că a lipsit o bună bucată de vreme, dar și atunci când se strecura în cadru… Pur și simplu nu-mi putea lua ochii de la el. Iar vocea lui Ben Kingsley, din nou, s-a potrivit mănușă personajului.

„If you can’t learn to run with the pack, one of these days you’ll be someone’s dinner.” – Bagheera

Baloo. Oh, Baloo, trebuie să mă ierți pentru că te-am judecat înainte să te văd în acțiune! Din trailere, ursul mi s-a părut destul de creepy și chiar am crezut că-l voi detesta, dar filmul a reușit să șteargă cu buretele acea imagine deloc adevărată pe care mi-am făcut-o înainte și, după ce am ieșit din sală, m-am trezit fredonând The Bare Necessities. Baloo e ca un urs de pluș în mărime naturală; e amuzant și drăgăstos, leneș și pofticios, un animal care știe cum să se bucure de viață și nu lasă grijile banale să-i întunece ziua. Am prins drag de el din prima clipă când a apărut pe ecran și încă nu-mi pot scoate din minte cântecul pe care-l fredona la ceas de seară, în timp ce-i arăta lui Mowgli minunățiile junglei.

„If anything happens to that kid, I’ll never forgive myself!” – Baloo

Despre lupi o să vorbesc în mare, fiindcă mi s-au părut mai mult un personaj colectiv. Mi-au plăcut la nebunie. Devotamentul lor pentru puiul de om pe care l-au crescut mi s-a părut înduioșător, iar câteva scene în care apar și ei mi s-au părut cele mai emoționante/tensionate din întregul film: una are legătură cu Mowgli, celalaltă cu Shere Khan. Din nou, ca și în cazul lui Bagheera, mi-aș fi dorit să apară puțin mai mult în film, dar uneori trebuie să ne mulțumim cu ceea ce primim.

„No matter where you go or what they may call you, you will always be my son.” – Raksha

Kaa… Ugh! Nu mi-a plăcut mai deloc de Kaa. În animația originală, șarpele era amuzant și nătâng, păstrând în același timp și un aer de pericol în jurul lui, dar pentru această versiune s-a renunțat complet la personalitatea aproape extravagantă a personajului animat și s-a mers pe ruta unui antagonist misterios și seducător, care își face apariția pentru câteva minute și apoi este dat uitării. Vocea lui Scarlett Johansson m-a lăsat rece, nu mi s-a părut că s-ar fi potrivit prea bine cu imaginea unui șarpe uriaș, și nu am putut scăpa de senzația că a pus mâna pe acest rol destul de micuț și nememorabil doar din cauză că este una dintre preferatele regizorului.

„Trussst in me!” – Kaa

Ultimul, și cu siguranță cel din urmă, este Louie, regele maimuțelor. În primul rând, dimensiunile lui nu au avut niciun sens. Da, spune de câteva ori că este un gigantopithecus, dar am aflat că acestea au fost niște maimuțe care au dispărut acum o sută de mii de ani. O sută de mii!!! Iar filmul, dacă e să ne luăm după cărți, ar trebui să aibă loc undeva prin anii 1890, dar hai să spunem 1800. Deci, care-i explicația? În al doilea rând, uriașa maimuță începe să cânte așa, de nicăieri, cântecul nu-și are locul nici în acea scenă, dar nici în lumea extrem de realistă pe care au construit-o pentru Cartea junglei, și nu am putut să nu judec producătorii filmului pentru asta; sigur au făcut-o doar de dragul nostalgiei.

„Kid, I got ears. My ears got ears. Only I can protect you.” – Louie

Printre problemele pe care le-am avut cu filmul se numără și tranzițiile bruște de la o scenă foartte întunecată la una extrem de luminoasă și vibrantă, care mi s-au părut deranjante; pe alocuri CGI-ul mi s-a părut că a cam scârțâit, în special în cazul animalelor care NU vorbeau (a fost un moment când Mowgli s-a apropiat de un bivol, iar ochiul animalului a acaparat ecranul și… nope, nu a mers); nu am înțeles de ce unele animale pot vorbi și altele nu – am încercat să găsesc o explicație și să-mi spun că poate avea treabă cu diferitele zone ale junglei și dialectele aferente, însă atât Kaa, cât și Baloo și Louie provin din altă zonă și s-au putut înțelege cu Mowgli.

„Only man can protect you now.” – Bagheera

În ciuda micilor sale defecte, Cartea junglei este un film fermecător, cu o distribuție excepțională, în care jungla și animalele sunt aduse la viață folosind doar minunile tehnologiei, iar acest lucru pare uneori ireal. Recomand!

Cartea junglei rulează în cinematografele din România din 15.04.2016.

RATING: