BLACK AND BLUE – recenzie DVD BATMAN V SUPERMAN: ZORII DREPTĂȚII

Batman-v-Superman-Dawn-of-Justice-DVD_3D-pack

TITLU ORIGINAL: Batman v Superman: Dawn of Justice

REGIZOR: Zack Snyder

DISTRIBUȚIE: Ben Affleck, Henry Cavill, Gal Gadot, Jesse Eisenberg, Amy Adams, Jeremy Irons, Holly Hunter, Callan Mulvey, Tao Okamoto, Laurence Fishburne, Diane Lane

STUDIO: Warner Bros.

ADUS ÎN ROMÂNIA DE: ProVideo

DESCRIERE: Temându-se că acţiunile eroului cu puteri nelimitate vor avea consecinţe de necontrolat, legiuitorul oraşului Gotham decide să ia măsuri şi îi declară război noului zeu al oraşului Metropolis. În acest timp, omenirea încearcă să stabilească cel fel de supererou ar fi mai potrivit pentru a-i garanta protecţie necondiţionată. Cu Batman şi Superman în luptă unul împotriva celuilalt, răufăcătorii au suficientă libertate să pună la cale un plan care va ameninţa siguranţa întregii planete.

RECENZIE:

Ah, Batman v Superman (sau BvS, ca să n-o mai lungim atâta)… Filmul pe care l-am așteptat cu sufletul la gură timp de aproape un an de zile, filmul ale cărui trailere m-au făcut să țopăi prin casă de entuziasm și să-mi înnebunesc prietenii cu ele zile la rând, doar doar voi reuși cumva să-i molipsesc și pe ei. Am numărat zilele, orele, minutele până la apariția lui în cinematografe, dar, cu cât se apropia data de 24 martie, cu atât deveneam mai rezervat. După acel prim val de recenzii mai puțin bune, entuziasmul meu a părut să dispară. Apoi am văzut filmul și… zău că nu înțeleg ce e în mintea criticilor. Pentru mine, BvS e cel mai bun film văzut anul acesta, e din cale-afară de epic – larger than life, cum ar zice americanii.

5086942-bvs+banner

Povestea cred că o știe toată lumea: după evenimentele din Man of Steel, când un Superman neexperimentat a făcut una cu pământul mai bine de jumătate din orașul Metropolis în lupta sa cu generalul Zod, lumea încă nu știe ce să creadă despre acest individ cu puteri supraomenești. În scenă apare Bruce Wayne, cunoscut infractorilor din Gotham drept Batman, care a fost martor la distrugerile cauzate de apariția lui Superman și a kryptonienilor și, timp de 18 luni, a hrănit mânia crescândă din interiorul său. Un complot bine pus la punct îi aduce pe cei doi, om și zeu, laolaltă, într-o confruntare cum nu s-a mai văzut.

AMMHNds

Ador filmul ăsta! În weekend l-am văzut pentru a cincea oară, ca parte a unui maraton DC (Man of Steel + BvS) și tot nu mă satur de el – acum, mai mult ca niciodată, vreau să-l revăd. Departe de a fi dezastrul în care l-au transformat criticii și o parte a publicului, BvS este un film complex care, din nefericire pentru unii și spre încântarea altora, a ales să nu urmeze formula generică a peliculelor inspirate din benzile desenate: acțiunea în sensul tradițional, cu bătăi și explozii și împușcături și mai știu eu ce, lipsește o bună bucată de vreme; în locul ei, aproximativ 70% din film este un thriller politic, filozofic și religios, cu unele accente de horror și S.F. atent presărate pe drum. De această dată am fost ceva mai atent la criticile aduse filmului și am încercat să găsesc ceva, orice, care să le justifice. Da, una-două scene par nelalocul lor în contextul general (ambele îl au în centru pe Superman/Clark Kent: conversația cu mama sa de dinaintea audierii de la Capitoliu și cea cu tatăl său, halucinația aceea de pe vârful muntelui – scene care și-au avut rostul, l-au umanizat pe Superman, dar care au apărut ca de nicăieri), însă în afară de aceste plângeri minore, filmul e perfect. Da, perfect (și nu vorbesc de Ultimate Edition, ci de versiunea normală, lansată în cinematografe). Motivațiile lui Batman și Superman sunt cât se poate de clare, planul lui Lex Luthor e destul de întortocheat, dar ușor de urmărit dacă ești cu adevărat atent la ceea ce se desfășoară pe micul/marele ecran, iar niciuna dintre schimbările aduse personajelor nu au rămas neexplicate.

upermanwalks

Urmează un mic spoiler, dar, dacă ați urmărit cât de cât recenziile, sunt sigur că nu e o noutate ceea ce urmează să vă spun. Vorbesc, desigur, despre acest Batman care ucide, cu toate că personajul este cunoscut pentru a sa „no killing rule”. Ei bine, pe lângă faptul că Batman-ul lui Ben Affleck (#Batfleck4ever) e un veteran și a trecut printr-o serie de evenimente care l-au zdruncinat profund, scurta conversație pe care Bruce o are cu Alfred (interpretat fără cusur de Jeremy Irons) la începutul filmului ar trebui să clarifice de unde această schimbare: Alfred chiar zice că, odată cu apariția lui Superman, totul s-a schimbat în ceea ce-l privește pe Batman și modul în care acționează, că a devenit mai crud din cauza sentimentului de nesiguranță pe care existența unei ființe cu puteri aparent nelimitate i-l oferă. Cât despre motivul pentru care Lex face ce face… o să las doar această fărâmă de dialog (una dintre preferatele mele din tot filmul): See, what we call God depends upon our tribe, Clark Joe, ‘cause God is tribal; God takes sides! No man in the sky intervened when I was a boy to deliver me from daddy’s fist and abominations. I figured out way back if God is all-powerful, He cannot be all good. And if He is all good, then He cannot be all-powerful. And neither can you be. Și asta: And now God, bends to my will. Now the cameras are waiting at your ship. For the world to see the holes in the holy. Yes, the all mighty comes clean about how dirty he is when it counts. Cineva nu a fost atent, ha?

11235812_401804750020111_8147197519332733017_n

Asta îmi place la BvS, că te obligă să fii atent la orice bucățică de dialog, la orice acțiune aparent nesemnificativă a personajelor, că nu ne oferă totul pe o tavă de argint și ne hrănește cu lingurița informația, cum e cazul altor blockbustere. Urăsc să spun asta, dar poate că filmul chiar a fost prea inteligent conceput pentru unele persoane. Povestea nu e chiar așa ușor de urmărit dacă ai un deficit de atenție sau îți place să butonezi telefonul în sala de cinema (dacă faci asta, shame!) sau ai obiceiul să ții filmele ca zgomote de fundal, să tragi câte un pui de somn și să te trezești doar la momentele importante.

CbiehNdUkAE4qfA

La capitolul interpretări, trebuie să recunosc că mi-am schimbat părerea vizavi Henry Cavill. Dacă în recenzia din martie ziceam că mi s-a părut, mai mult sau mai puțin, o scândură, de această dată l-am urmărit mai cu atenție și chiar am ajuns să-l apreciez. Poate că „de vină” a fost și faptul că am văzut Man of Steel înainte, dar acum, la această a cincea vizionare a filmului, l-am putut simpatiza mult mai mult pe Superman. Cavill face o treabă excelentă portretizând un extraterestru cu puteri inimaginabile, marginalizat de societate, care încearcă mereu să facă lucrul cel mai bun și este pus la zid pentru asta. Mi-au plăcut la nebunie și momentele (scurte, ce-i drept) dintre Clark și Lois Lane (Amy Adams), fiindcă l-au făcut pe Clark/Superman să pară, mai mult ca oricând, un om cât se poate de normal. Lois e ancora lui, lumea lui cum zice către finalul filmului, dar nicio clipă nu este definită exclusiv de relația pe care o are cu Clark. Ben Affleck e uimitor în rolul lui Bruce Wayne/Batman, probabil cea mai bună portretizare a Cavalerului Întunecat din toate timpurile. Jesse Eisenberg, deși detestat de majoritatea fanilor, mi s-a părut cea mai mare surpriză a filmului: e nebun de legat și deosebit de periculos, dar totodată remarcabil de inteligent. Gal Gadot a fost alegerea perfectă pentru Wonder Woman, și cu asta cred că am spus totul.

Qcpa7mI

Coloana sonoră e pur și simplu magnifică, probabil una dintre cele mai bune și memorabile din câte există și îmi pare nespus de rău că Hans Zimmer nu se va întoarce și pentru Justice League. Scenariul, la fel, genial – în special dialogurile lui Lex, care sunt la un cu totul alt nivel față de ce ne-am obișnuit din alte filme cu supereroi. Ben Affleck, Henry Cavill, Gal Gadot și restul distribuției au făcut o treabă fenomenală. Cu Zack Snyder în spatele camerei și Chris Terrio la pupitru, scriind scenariul, Justice League o să fie legendar!

y6le3GB

BvS rămâne, chiar și acum, după cinci luni de la lansare, filmul meu preferat din 2016. E îndrăzneț, diferit, un adevărat deliciu vizual, cu un fir narativ complex care își asumă riscuri atunci când trebuie și personaje aduse la viață cu măiestrie de un grup de actori extrem de talentati. Sincer, nu cred că voi putea vreodată să mă opresc din a lăuda filmul lui Zack Snyder, pe care îl respect pentru încăpățânarea de a ne prezenta un film atât de unic și de special. Dacă sunteți fani ai filmelor cu supereroi și, mai ales, DC, atunci TREBUIE să aveți BvS în colecție!

bvs_duo_wpw

Batman v Superman: Zorii dreptății este disponibil în format Blu-Ray, Blu-Ray 3D (Steelbook) și DVD, distribuit de ProVideo.

RATING

Anunțuri

Un gând despre „BLACK AND BLUE – recenzie DVD BATMAN V SUPERMAN: ZORII DREPTĂȚII

  1. Pingback: E NEVOIE DOAR DE O SINGURĂ ZI – recenzie DVD BATMAN: O GLUMĂ MORTALĂ | răzvan's bookshelf

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s