MANIPULARE, GENOCID, RĂZBOI – recenzie PE VIAȚĂ ȘI PE MOARTE, de Patrick Ness

pe-viata-si-pe-moarte

TITLU: Pe viață și pe moarte (Pe tărâmul haosului #2)

AUTOR: Patrick Ness

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Fugind din calea unei armate necruțătoare, Todd a dus-o pe Viola, grav rănită, direct în mâinile celui mai mare dușman al lor, Primarul Prentiss. Despărțit pe loc de Viola și întemnițat, Todd e obligat să învețe regulile noii ordini a Primarului.

Dar ce lucruri misterioase pândesc chiar în preajma orașului?

Și unde e Viola? Mai este ea în viață?

Și cine se ascunde în spatele Ripostei?

Iar apoi, într-o zi, totul scapă de sub control…

RECENZIE:

Scriu această recenzie la mai bine de o săptămână după ce am terminat de citit romanul și încă nu sunt pe deplin convins că voi putea așterne în cuvinte tot ceea ce am simțit cât timp am fost alături de Todd și Viola și am luptat împreună cu ei, pe viață și pe moarte. Patrick Ness e un geniu, un scriitor care nu se teme să abordeze subiecte delicate și neașteptat de mature în cărțile sale. Vocea pumnalului a fost un roman YA diferit, lent și întunecat, care mi-a plăcut la nebunie, iar despre Chemarea monstrului nici acum nu pot vorbi fără să simt fiori pe șira spinării și lacrimi fierbinți în colțurile ochilor. Însă Pe viață și pe moarte le depășește cu brio pe amândouă.

După ce au trecut prin Iad încercând să scape de armata Primarului Prentiss și, mai ales, a nebunului de Aaron, Todd și Viola ajung în orașul cunoscut cândva drept Haven numai pentru a fi despărțiți și a cădea în mâinile unor complotori de înaltă clasă. Todd este, la început, prizonierul inamicului său, auto-proclamatului Președinte Prentiss care, folosindu-se de talentul său înnăscut, îl manipulează pe Todd până când acesta devine aproape de nerecunoscut, doar un alt soldat blajin pentru armata lui. Viola, pe de altă parte, ajunge să fie salvată de Stăpâna Coyle, o vindecătoare din vechiul Haven, care-i dezvăluie viziunea ei despre viață și aproape că o obligă să lupte pentru cauza ei. Vor reuși Todd și Viola să se regăsească, nu doar unul pe altul, ci și pe ei înșiși, într-o lume măcinată de război?

Nici nu știu de unde să încep. Cred că Ness a ascultat plângerile cititorilor săi, pentru că în acest al doilea volum al trilogiei Pe tărâmul haosului avem parte de mult mai multă acțiune față de precendetul. Mereu se întâmplă câte ceva în cartea asta, fiecare capitol încheindu-se cu un cliffhanger care, fie că vrei sau nu, te obligă să citești în continuare, pentru a afla ce se mai poate întâmpla cu personajele la care ai ajuns să ții atât de mult. Prea multă acțiune nu înseamnă întotdeauna un lucru bun, dar Patrick Ness știe ce face și nicio clipă nu am avut impresia că ar fi ignorat povestea sau personajele în defavoarea exploziilor sau a luptelor epice. Nu. Povestea din Pe viață și pe moarte e chiar mai întunecată, mai tragică și mai bine gândită față de cea din Vocea pumnalului, fiind puternic înrădăcinată în fapte ce s-au petrecut în trecut și pe care ne-am dori să le dăm uitării. Refuz să cred că sunt singurul care a făcut paralela între regimul instaurat de Prentiss și ororile înfăptuite de naziști: folosirea unor ființe (considerate de ei) inferioare pentru muncile cele mai grele, însemnarea acestora, genocidul și multe altele. Mi s-a părut foarte interesant să dau peste astfel de teme greu de digerat într-o carte pentru adolescenți și îl felicit pe Ness pentru că nu s-a dat în lături de la nimic pentru a aduce la viață povestea lui Todd și a Violei așa cum consideră el că e mai bine, nu după cum dictează piața, și că nu s-a lăsat pradă clișeelor atât de des întâlnite în cărțile YA care, de acord, l-ar fi ajutat pe partea materială, însă ar fi distrus iremediabil una dintre cele mai bune trilogii scrise vreodată.

Pentru o bună bucată de vreme, personajele sunt… schimbate. Todd, cu toate că la început a luptat din răsputeri împotriva lui Prentiss, ajunge să facă tot ce-i spune Primarul aproape fără să clipească și chiar se împrietenește cu fiul său, Davy. Nu pot să spun că mi-a plăcut la nebunie acest Todd care nu pune la îndoială ordinele dubioase ale vechiului său inamic, dar înțeleg cum de s-a ajuns acolo: Primarul e un manipulator de primă clasă, ca mai toți sociopații, și știe cum să-ți ajungă sub piele. Totuși, două lucruri bune au rezultat din asta: prietenia dintre Todd și Davy, pe care în primul volum nu aș fi crezut-o posibilă, care poate că a început cu stângul, dar a evoluat în ceva minunat – am adorat momentele stânjenitoare dintre cei doi, când băieții lăsau la o parte animozitățile din trecut și își spuneau unul altuia ce aveau pe inimă; au fost atât de naturale, mai ales că de multe ori se prefăceau că nu s-a întâmplat nimic –, dar și relația dintre Todd și Sup’rata, iapa pe care o primește de la Primar pentru a-și duce la bun sfârșit îndatoririle; aici mi-am amintit de Manchee, câinele lui Todd din primul volum, care și-a pierdut viața spre sfârșitul cărții și m-a lăsat cu un gol imens în suflet. Viola, din fericire, nu a trecut printr-o serie de schimbări la fel de semnificative precum Todd, însă traiul alături de secretoasa Stăpână Coyle și acoliții ei și-a spus cuvântul asupra fetei. Viola a devenit și mai suspicioasă la tot ce o înconjoară, mai grijulie, într-un cuvânt mult mai matură.

O poveste e la fel de bună precum antagonistul ei, iar Primarul Prentiss poate fi numit, cu ușurință, unul dintre cele mai insuportabile și îngrozitoare personaje din istoria recentă. Îl urăsc pentru tot ce i-a făcut lui Todd, îl urăsc pentru tot ce i-a făcut Violei, îl urăsc pentru planurile sale perfect diabolice și firea glacială, pentru că nu pare să-i pese de persoanele din jurul lui decât dacă acestea l-ar putea ajuta să ajungă și mai sus pe scara socială, îl urăsc pentru războiul pe care l-a pornit și care ar putea foarte bine să însemne sfârșitul Lumii Noi și a celor doi protagoniști pe care-i îndrăgesc atât de mult.

Pe viață și pe moarte e un roman complex și complet, care ar putea foarte bine să ajungă, în câțiva ani, un clasic al literaturii universale. Temele pe care autorul le abordează sunt neașteptat de mature, acțiunea e uluitoare, povestea e minunat de diferită, iar personajele sunt perfect conturate. Ca un punct bonus, Pe viață și pe moarte nu suferă de „sindromul continuării YA” în sensul că nu e doar umplutură între primul și ultimul volum din trilogie, așa cum pare să fie cazul cu majoritatea sequel-urilor. Dacă sunteți în căutarea unei altfel de serii, dacă v-ați săturat de clișee și previzibilitate și nu sunteți deranjați de stilul mai haotic de a scrie a lui Ness, Pe tărâmul haosului e alegerea perfectă.

Mulțumesc editurii Trei pentru această carte uimitoare!

RATING

ÎNTR-O GALAXIE ÎNDEPĂRTATĂ, PENTRU A ȘAPTEA OARĂ – recenzie DVD STAR WARS: TREZIREA FORȚEI

starwars_tfa_dvd

TITLU ORIGINAL: Star Wars: The Force Awakens

REGIZOR: J.J. Abrams

DISTRIBUȚIE: Harrison Ford, Mark Hamill, Carrie Fisher, Adam Driver, Daisy Ridley, John Boyega, Oscar Isaac, Lupita Nyong’o, Andy Serkis, Domhnall Gleeson

STUDIO: Lucas Film

ADUS ÎN ROMÂNIA DE: ProVideo

DESCRIERE: Vizionarul regizor J.J. Abrams aduce la viață evenimentul cinematografic al unei întregi generații! Pe măsură ce Kylo Ren și sinistrul Ordin Întâi se ridică din cenușa Imperiului, Luke Skywalker lipsește exact atunci când galaxia are nevoie de el mai mult. În aceste condiții, totul depinde de Rey, o rătăcitoare a deșertului și de Finn, un fost stormtrooper, să își unească forțele cu Han Solo și Chewbacca într-o luptă disperată pentru restabilirea păcii în întreaga galaxie.

RECENZIE:

Nu sunt cel mai mare fan Star Wars. Țin minte că acum câțiva ani am încercat să mă uit la unul dintre Episoade (cred că era II, dar nu bag mâna-n foc), fiindcă era difuzat la TV și nu aveam ceva mai bun de făcut, dar m-a plictisit îngrozitor și am renunțat după o jumătate de oră. Apoi, anul trecut, pe când toată lumea era prinsă în nebunia Star Wars – pe bune, au ajuns să scoată și plase cu portocale care aveau pe etichetă un personaj din film – m-am gândit că ar fi bine să dau o șansă filmelor vechi, trilogiei originale, pentru că toată lumea pare să fie de acord că acelea sunt cele mai bune din întreaga sagă. Ei bine, nu m-au impresionat: povestea a lăsat de dorit, Darth Vader nu mi s-a părut în niciun caz demn de titlul de cel mai bun villain din istoria cinematografiei, Luke, Han și Leia au fost doar niște protagoniști de carton, iar interpretările… ugh, amatoricești până-n pânzele albe (n-o să uit cât trăiesc acel „I know” pe care Han i-l spune lui Leia după ce aceasta îi zice că îl iubește). De la noul film, apărut la aproape 40 de ani după Episodul IV, nu am avut așteptări foarte mari și, spre surprinderea mea, mi-a plăcut destul de mult.

starwarshorizontal

La 30 de ani după ce Rebelii au câștigat lupta împotriva Imperiului, Luke Skywalker a dispărut, iar o nouă amenințare se ivește în Galaxie sub forma Ordinului Întâi. Rezistența, condusă de Leia, sora geamănă a lui Luke, încearcă din răsputeri să mențină ordinea în Noua Republică, însă fără ajutorul unui Cavaler Jedi șansele de izbândă înclină spre zero. Când cel mai bun pilot al Rezistenței, Poe Dameron, și cel care deține o parte din harta către locația lui Luke este capturat de Ordin și este salvat de către un stormtrooper care începe să pună sub semnul întrebării practicile Ordinului, o nouă aventură stă să înceapă. Pe o planetă deșertică, Rey își face traiul căutând prin epavele vechilor nave după piese pe care să le dea la schimb pentru porții de mâncare (sau jumătăți, sau sferturi). Într-o zi, aceasta îl întâlnește pe BB-8, droidul lui Poe Dameron, care ascunde… ceva ce nu poate cădea sub nicio formă pe mâna Ordinului. Nu durează mult până când Rey și fostul stormtrooper, Finn, se întâlnesc și pornesc împreună prin Galaxie, căutând ascunzătoarea Rezistenței.

rey__bb_8_star_wars_the_force_awakens-HD-1600x900

Să începem cu partea pozitivă a recenziei. Ce mi-a plăcut la film? În primul rând, trebuie să recunosc că Daisy Ridley e genială în rolul lui Rey și sunt cum nu se poate mai entuziasmat să o văd în adaptarea trilogiei Chaos Walking (primele două volume au apărut și la noi, la editura Trei). Rey putea foarte bine să fie doar unul dintre acele personaje banale, un alt orfan care nu știe nimic despre originile sale (oare unde am mai auzit asta?), pe care nu-l prea poți suporta și care nu face nimic altceva decât să se plângă despre cât de nedreaptă a fost soarta cu el, dar nu e cazul. Ridley o interpretează pe Rey cu o gingășie aparte, știe să fie bad-ass la nevoie, are doza suficientă de sarcasm astfel încât să nu pice de fraieră în anumite situații și reușește să rămână foarte likable pe tot parcursul filmului. Vreau să văd următorul Episod numai și numai pentru Rey, atât de investit sunt în povestea ei.

Rey_TFA

Următorul pe listă e BB-8. Jesus Christ, roboțelul ăla e ADORABIL! Și amuzant, să nu uit de amuzant. La început mi s-a părut doar o copie a lui R2-D2, și nu am fost departe de adevăr pentru că BB păstrează multe dintre trăsăturile lui R2 și joacă rolul bufonului grupului de cele mai multe ori, însă acum, după ce am văzut filmul, trebuie să declar că noul model este mult mai bun. BB-8 are mai multă mobilitate, dat fiind că nu trebuie să se bazeze pe roțile integrate în cele două buturugi pe care R2 le folosea drept butoane; fiind o minge de fotbal , BB poate ajunge aproape oriunde, mult mai ușor și mai rapid. Design-ul mi se pare și el mult mai inspirat, contrastul dintre portocaliul aproape electric și albul sec e perfect. Of, acum îmi doresc un BB-8 în miniatură!

bb-8

Finn a fost un personaj interesant, deși insuficient conturat, dar și o mișcare destul de riscantă din partea studioului, mai ales că vorbim despre o franciză cu un impact atât de puternic asupra culturii pop. Deși ne place să credem că am lăsat prejudecățile în trecut, încă nu am văzut un blockbuster al cărui protagonist (bine, unul dintre ei) să fie de culoare și să aibă un succes răsunător. John Boyega e tare simpatic, glumele pe care Finn le face venindu-i ca o mănușă, și reușește cumva să facă din el un personaj tridimensional, cu toate că scenariul nu-l prea ajută. Oscar Isaac (Apocalypse din cel mai recent film X-Men) a făcut o treabă tare bună cu puținul timp pe care-l are la dispoziție. Potențial există din plin, am văzut că pe net „plutesc” o grămadă de teorii legate de Poe Dameron și sunt curios ce vor face scenariștii cu acest personaj care deja a devenit un favorit printre fani.

NEyOidJtxV3MCz_2_b

Cât despre membrii distribuției originale… Mark Hamill nu face decât să se holbeze câteva secunde la cameră. Carrie Fisher, ca și Isaac, nu are chiar atât de multe de făcut, deși am apreciat cât de mult a evoluat Leia ca personaj în perioada dintre Episoadele VI și VII. Harrison Ford a fost singurul care s-a bucurat de o prezență suficient de îndelungată pe micul (în cazul meu) ecran astfel încât să-mi fac o părere solidă despre el. Mi-a plăcut mult mai mult de acest Han Solo veteran decât de puștanul acela arogant de acum câțiva ani (sau luni, dacă punem la socoteală faptul că am văzut trilogia prin februarie-martie). Sigur, a ajutat foarte mult că Ford a „crescut” ca actor în toți anii ăștia și a putut transmite o arie mult mai mare de emoții, făcându-l pe Han Solo mult mai ușor de îndrăgit.

Star-Wars-The-Force-Awakens-han-solo-leia

Un alt lucru pe care l-am apreciat foarte mult a fost folosirea efectelor practice. Într-o eră în care mai toate studiourile aleg ruta CGI-ului, deoarece e mai ieftin și nu necesită chiar atât de multă muncă, m-am bucurat să văd că o peliculă de o avengură atât de mare s-a întors la rădăcini… în mare parte. Efectele practice folosite în film au arătat superb și au făcut ca Trezirea Forței să fie o experiență mult mai plăcută decât dacă s-ar fi utilizat doar imagini generate pe calculator. Un alt plus al folosirii efectelor practice a fost faptul că s-a păstrat un fel de continuitate între filme: câteodată au părut atât de învechite încât mi-am adus instant aminte de cadrele superbe cu navele din trilogia originală, care au fascinat generații de cinefili. Din păcate, oricât de bune ar fi fost efectele practice, de fiecare dată când în cadru apărea un personaj realizat în totalitate prin intermediul CGI-ului, filmul a devenit aproape imposibil de urmărit. Maz Kanata, Snoke și încă unul sau două astfel de personaje au arătat de-a dreptul îngrozitor, în niciun caz demne de o peliculă cu un buget de peste 200 de milioane de dolari.

BB8-Star-Wars-The-Force-Awakens

Ce nu mi-a plăcut? Cred că cea mai critică pe care i-o pot aduce filmului este că a mizat prea mult pe nostalgie și că nu și-a asumat riscuri, că nu a adus nimic inovativ seriei. Practic, Trezirea Forței este o versiune updatată a primului film, O nouă speranță: avem același protagonist de pe o planetă prăfuită care întâlnește din întâmplare un droid adorabil; droidul respectiv nu trebuie să cadă pe mâna antagoniștilor deoarece deține un mesaj/fișier de o importanță crucială pentru „ăia buni”; antagonistul este un fost Jedi care s-a lăsat sedus de partea întunecată a Forței la o vârstă mai mult sau mai puțin fragedă; planul „celor răi” implică o altă Stea a Morții pe care eroii o distrug la final; moartea unui personaj în vârstă care a jucat rolul mentorului pentru protagonist și așa mai departe. Bine, sunt și câteva elemente care diferențiază Episodul VII de IV (Rey și Finn sunt de un milion de ori mai charismatici decât Luke, Han și Leia, și per total filmul este mult mai action packed decât întreaga trilogie originală), dar nu destule ca să-l facă să pară fresh, cel puțin nu pentru mine.

ZZ32F01A49-700x394

Antagoniștii au fost slăbuți, ca să folosesc un termen mai civilizat. Kylo Ren (Adam Driver, foarte amuzant în This Is Where I Leave You) mi-a lăsat impresia unui adolescent frustrat, obsedat de o vedetă (Darth Vader în acest caz) în asemenea hal încât a ajuns să-i copieze stilul vestimentar, care-și varsă frustrările pe orice/oricine și oricând, doar pentru că poate. Departe de a fi un villain care să-ți dea fiori pe șira spinării, Kylo Ren e periculos de aproape să cadă în prăpastia ridicolului și, dacă e să fiu sincer, nu m-aș supăra să moară în următorul film. Apoi îl avem pe Generalul Hux, interpretat execrabil de Domhnall Gleeson (Bill Weasley din ultimele filme Harry Potter), care a fost îngrozitor din toate punctele de vedere, un personaj pur și simplu oribil, pe care l-am detestat din tot sufletul (și nu pentru că ar fi făcut ceva îngrozitor sau așa ceva).

maxresdefault

Pentru fani, filmul cred că e perfect. Tot nu înțeleg cum de a generat încasări de peste 2 miliarde de dolari la nivel mondial sau de ce s-a iscat atât de multă vâlvă pentru că nu a fost nominalizat la Oscar, pentru cel mai bun film. Daaar, nu pot spune nici că l-am detestat, așa cum m-am așteptat. Trezirea Forței e, cel puțin pentru mine, cel mai interesant film din întreaga sagă Star Wars și cred că și-a făcut treaba destul de bine: a reînvigorat franciza, deși nu a făcut-o în cel mai original mod cu putință, și a pus bazele unei continuări promițătoare. Doar pentru Rey și voi merge la cinema anul viitor, când Episodul VIII va fi lansat 😀

Star_Wars_The_Force_Awakens

Star Wars: Trezirea Forței este disponibil în format Blu-Ray și DVD, distribuit de ProVideo.

RATING

WORST. HEROES. EVER – recenzie BRIGADA SINUCIGAȘILOR

suicide-squad

TITLU ORIGINAL: Suicide Squad

REGIZOR: David Ayer

DISTRIBUȚIE: Margot Robbie, Jared Leto, Viola Davis, Will Smith, Jay Hernandez, Jai Courtney, Adewale Akinnuoye-Agbaje, Karen Fukuhara, Joel KinnamanCara Delevigne, Adam Beach

STUDIO: Warner Bros.

ADUS ÎN ROMÂNIA DE: Freeman Entertainment

DESCRIERE: Sunt celebri pentru faptele lor rele și pentru anarhia pe care o provoacă oriunde ar ajunge, dar guvernul Statelor Unite a reușit să-i prindă și să-i vâre după gratii. Pentru a-și micșora pedeapsa, nelegiuiții acceptă sinucigașe misiuni sub acoperire, conștienți că eșecul înseamnă moartea. După ce și-au folosit puterile și inteligența pentru rău, Joker-ul, Harley Quinn, Deadshot și colegii lor vor lupta de data aceasta de partea binelui.

RECENZIE:

Dacă 2016 m-a învățat ceva, acel ceva este că nu te prea poți baza pe criticii de film când vine vorba de blockbustere. Batman v Superman, X-Men: Apocalypse, Warcraft? Nu or fi ele demne de Oscarul pentru cel mai bun film, dar în niciun caz nu sunt mai proaste decât, să zicem, Sharknado (nu, nu l-am văzut, dar din trailer nu pare în niciun caz un film care să merite 82% pe Rotten Tomatoes). Când recenziile pentru Brigada sinucigașilor au început să apară, internetul parcă a luat-o razna, dar eu am rămas calm, știind că va fi aceeași poveste de la sfârșitul lunii martie (pe scurt, Batman v Superman, cel mai așteptat film al anului pentru mine, a fost desființat de critici, dar mie mi-a plăcut la nebunie – l-am văzut de 4 ori până acum și nu plănuiesc să mă opresc prea curând). Mai e cazul să spun că am adorat acest team-up movie doar cu villains? Nu? Mă gândeam eu.

Screen_Shot_2016-04-10_at_11.25.38_PM

Scurt avertisment: următoarele rânduri conțin spoilere despre deznodământul filmului Batman v Superman: Zorii dreptății. Dacă nu l-ați văzut încă și plănuiți să faceți un maraton DC înainte de Brigada sinucigașilor, cred că ar fi bine să săriți peste introducere 😀

Cu Superman mort (oare?), agențiile guvernamentale din întreaga lume încep să-și pună întrebarea ce s-ar întâmpla dacă următorul super-om nu se va dovedi la fel de prietenos. Cine îi va proteja de amențințarea unui metahuman (persoană înzestrată cu abilități speciale)? Aici intervine Amanda Waller, șefa ARGUS, și al ei plan de a asambla o echipă formată din cei mai buni… răufăcători. Deadshot, Harley Quinn, El Diablo, Captain Boomerang, Killer Croc, Enchantress și Slipknot sunt aleși pentru a alcătui Task Force X și a lupta împotriva oricărei amenințări supranaturale s-ar putea ivi la orizont. Iar aceasta nu se lasă prea mult așteptată. Oh, și Joker apare ocazional în film, no biggie.

suicide-squad-ew

La începutul lui ianuarie a apărut primul trailer „oficial” pentru Brigadă și am fost surprins să descopăr cât de plin de viață și amuzant pare filmul, după ce teaser-ul de la Comic-Con-ul din 2015 ne-a promis ceva mult mai dark și mai serios, în ton cu restul peliculelor din DC Extended Universe (sau DCEU). Am așteptat cu sufletul la gură începutul lui august și, după încă un trailer uimitor, o grămadă de postere fabuloase și spoturi incredibile, a sosit momentul adevărului. Aseară am văzut Brigada sinucigașilor și, cu toate că acțiunea mi s-a părut puțin cam prea grăbită (nu mi-a venit să cred cât de repede s-a ajuns la confruntarea finală), am părăsit sala de cinematograf mai mult decât mulțumit. Da, povestea e destul de simpluță și generică, iar antagoniștii (the EVIL, not the BAD guys) au motivații slabe și nu sunt suficient dezvoltați ori interesanți, dar toate aceste mici nemulțumiri sunt șterse cu buretele de personaje. Oh, personajele! Să spun că sunt geniale le-ar face un deserviciu! O să le iau pe rând, în ordinea în care m-au fermecat:

469855100065510plrs

Prima pe listă, fără doar și poate, e Harley Quinn, interpretată de minunata Margot Robbie. De fiecare dată când apărea în cadru, Harley fura lumina reflectoarelor printr-o glumă, o reacție nepotrivită ori o acțiune cu urmări comice. A fost incredibilă! Mi-a plăcut la nebunie cât de sărită de pe fix, dar în aceeași timp remarcabil de inteligentă, a fost această versiune a personajului; Robbie a reușit să transmită perfect nebunia lui Harley fără să piardă nicio secundă acea fărâmă de luciditate rămasă de pe vremea când era dr. Harleen Quinzel. Sunt cum nu se poate mai entuziasmat să o revăd în următoarele proiecte cinematografice DC și îmi țin pumnii strânși pentru acel film cu Harley Quinn în rolul principal (să nu fie doar un zvon, să nu fie doar un zvon).

Screen_Shot_2016-04-10_at_10.06.59_PM

Nu putem vorbi despre Harley Quinn fără să-l aducem în discuție pe „creatorul” ei, Joker, nu-i așa? Mărturisesc că mai bine de jumătate dintre motivele pentru care voiam să văd Brigada sinucigașilor aveau o mai mare sau mai mică legătură cu personajul lui Jared Leto și am fost puțin dezamăgit când am auzit că multe dintre scenele lui au căzut la montaj. Totuși, chiar și cu puținul timp pe care-l are la dispoziție, Joker-ul lui Leto reușește să impresioneze: e creepy, imprevizibil, hipnotic. Sper din tot sufletul să-și facă apariția în următorul film Batman (scris și regizat de Batfleck însuși *HYPE*); sunt foarte curios să văd cum o să intracționeze aceste noi versiuni ale celor două personaje legendare.

joker

De Viola Davis nu m-am îndoit nici măcar o secundă că o să facă o treabă a naibii de bună și nu m-am înșelat, pentru că a reușit să aducă la viață o Amanda Waller perfectă, versiunea definitivă a acestui personaj. Rece, nemiloasă, calculată, greu de impresionat și o persoană pe care n-ai vrea să o ai drept inamic. Loved her to bits!

Advance-Ticket-Promos-Amanda-Waller-suicide-squad-39774460-500-281

Will smith îl interpretează pe Deadshot and boy, he is on fire! Una dintre cele mai mari temeri ale mele vizavi Brigada sinucigașilor a fost că Will Smith va spune „we’re the bad guys” la fiecare câteva secunde (așa a reieșit din trailere și celelalte spoturi) și că asta mă va scoate din sărite. Ei bine… o zice o singură dată (YEEEY!!!). Deadshot e coloana vertebrală a echipei, cel care-i ține laolaltă chiar și în cele mai urâte momente. Mai mult decât atât, tot el e și personajul despre care aflăm cele mai multe lucruri, îi înțelegem motivațiile și, oricât de multe lucruri nasoale ar fi făcut în trecut, e imposibil să nu-l simpatizezi măcar.

deadshot-batman-will-have-an-epic-fight-scene-in-suicide-squad-says-will-smith-will-938317

De departe cea mai mare surpriză, cel puțin pentru mine, a fost El Diablo. Personajul cu cel mai tragic trecut dintre toți cei din Task Force X, acesta refuză să-și folosească puterile incredibile de teamă că nu va putea controla „darul” ce i-a fost înmânat la naștere de către Diavol. Mi-e imposibil să vorbesc mai mult despre el, pentru că asta ar însemna să dau niște spoilere destul de mari, și nu vreau să vă stric surpriza. Dar vă spun de pe-acum să vă pregătiți pentru ceva tare mișto de la Diablo.

Screen_Shot_2016-04-10_at_10.01.00_PM

Killer Croc (interpretat de Adewale Akinnuoye-Agbaje – încearcă să spui asta de 3 ori repede) a fost… înfiorător. Ceea ce e bine. Mă bucur nespus că nu s-a folosit CGI pentru el și că a fost în totalitate un efect practic, deși trebuie să fi fost un chin pentru actor (nu, n-o să-i repet numele) să stea 4-5 ore pe zi în cabina de machiaj doar pentru a intra, la proprpiu, în pielea Crocodilului. Pe lângă faptul că arată de milioane și că-mi va bântui coșmarurile o bună bucată de vreme, Croc e și surprinzător de amuzant. Doar atât vă zic: stați cu ochii pe el când Brigada e în bar 😉

Screen_Shot_2016-04-10_at_10.07.48_PM

Despre celelate personaje o să vorbesc mai pe scurt. Captain Boomerang e un douchebag perfect. Lui Rick Flag i-a lipsit charisma, a fost oleacă prea înțepat (deși cred că asta a și fost intenția). Enchantress nu a avut mai nimic de făcut – păcat de ea, pentru că d.p.d.v vizual arată uimitor. Katana e degeaba. La fel și Slipknot.

ER9tzMm

Brigada sinucigașilor e un film incredibil de alert, care nu se ia în serios la fel de mult ca Batman v Superman, de exemplu, iar din această cauză e mult mai fun. Cu un echilibru perfect între momentele serioase și cele pline de umor, o distribuție genială și o coloană sonoră demențială, e alegerea perfectă pentru două ore departe de nebunia din lumea reală. La final o să rezum filmul folosind cuvintele incredibilei Harley Quinn: „What a ride!”.

K11GLmD

Brigada sinucigașilor rulează în cinematografele din România începând cu data de 05.08.2016.

RATING

APOCALIPSA ADUSĂ DE… ÎNGERI – recenzie ÎNGERI CĂZUȚI, de Susan Ee

ingeri-cazuti

TITLU: Îngeri căzuți (Penryn și Sfârșitul lumii #1)

AUTOR: Susan Ee

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Au trecut șase săptămâni de când Îngerii Apocalipsei au coborât pe Pământ pentru a distruge lumea modernă. Bandele de răufăcători sunt stăpânii zilei, iar spaima și superstițiile cei ai nopții. Când îngerii războinici răpesc o fetiță neajutorată, sora ei Penryn, în vârstă de șaptesprezece ani, e hotărâtă să facă orice să o salveze. Orice, în afară de a încheia un pact cu un înger inamic. Împreună cu Raffe, un luptător rănit și fără aripi, pe care îl salvează, Penryn pornește într-o călătorie plină de pericole pentru a-și regăsi sora și în timpul căreia cei doi protagoniști trebuie să se sprijine unul pe celălalt ca să poată supraviețui.

RECENZIE:

După ce moda cărților pentru adolescenți care aveau ca protagoniști vampiri frământați de fel de fel de drame adolescentine a apus, un nou fel de ființe supranaturale pare să fi atras atenția scriitorilor. Îngerii, acei oameni înaripați despre care se spune că și-ar face veacul în Rai sau că ar fi mesagerii cuvântului lui Dumnezeu. Nu sunt sigur de asta și vă rog să mă corectați dacă greșesc, dar cred (cu accent pe „cred”) că îngerii au fost introduși în literatura YA de către Cassandra Clare prin intermediul cunoscutelor sale serii Instrumente mortale și Dispozitive infernale, apoi au fost „preluați” și de alți autori, rezultând serii precum Hush, hush sau Penryn și Sfârșitul lumii, aici de față.

Despre cartea lui Susan Ee nu știam mare lucru înainte să apară și la noi, doar că e incredibil de populară în SUA și că apărea cam în fiecare videoclip al booktuber-ilor din străinătate pe care-i urmăresc ocazional. Iar asta a fost un lucru foarte, foarte bun, pentru că mi-am permis să fiu surprins de poveste, personaje și lumea post-apocaliptică imaginată de autoare.

Au trecut câteva luni de când îngerii s-au pogorât din ceruri, aducând cu ei cutremure și valuri tsunami, moarte și distrugere. Lumea nu mai e cum a fost odinioară, oamenii sunt dezbinați și fiecare luptă pentru a supraviețui de pe-o zi pe alta. Penryn, o adolescentă aparent obișnuită, împreună cu mama ei instabilă psihic și Paige, sora ei mai mică, imobilizată într-un scaun cu rotile colindă ruinele Statelor Unite căutând mâncarea – care a devenit un lux – și un acoperiș sub care să doarmă. Într-o seară, însă, acestea se întâlnesc cu un grup de îngeri vicioși care par hotărâți să-l desfigureze pe… unul de-al lor. Penryn intervine, îi salvează viața lui Raffe – îngerul agresat, care rămâne fără aripi în urma confruntării cu semenii săi – și, drept „răsplată”, unul dintre îngeri o răpește pe sora sa. Urmează o cursă contra cronometru, Penryn și Raffe aliindu-se pentru a ajunge la sălașul îngerilor, acolo unde ea crede că este ținută Paige, iar el e aproape convins că poate găsi pe cineva care să-i prindă la loc aripile.

Una dintre cele mai alerte și imprevizibile cărți pe care le-am citit în ultima vreme, Îngeri căzuți dă pe dinafară de awesomeness la capitolul acțiune și cred că unii autori ar avea câte ceva de învățat de la Susan Ee despre cum se scrie un roman YA fantasy care să-l facă pe cititor să-și țină răsuflarea la fiecare pagină. Mi-a plăcut la nebunie twist-ul cu îngerii mai puțin prietenoși, deși mi-a amintit puțin de nu-prea-reușitul serial Dominion (pe care l-am și abandonat dupa 2-3 episoade), dezastrul care s-a abătut asupra Pământului după apariția lor a fost redat exemplar, iar planul secret al înaripaților m-a luat total pe nepregătite.

Aproape lipsită de clișeele atât de comune în cadrul cărților ultra-mega-giga populare (încă le mulțumesc sfinților că nu am avut parte de un triunghi amoros și sper că lucrurile vor rămâne așa pe tot parcursul trilogiei), cartea nu plictisește nicio secundă și mereu, dar mereu ai impresia că pagina pe care o citești e mai încărcată de acțiune decât precedenta și că următoarea va fi și mai și. Ultima parte, aș zice că începând cu pagina 200, e genială. De-a dreptul uluitoare și mindblowing și tot ce mai vreți. Înainte să ajung la acel punct, mă gândeam că finalul volumului nu are cum să se ridice la înălțimea primelor două treimi, că autoarea și-a epuizat toate ideile bune și că voi avea parte de un deznodământ deloc satisfăcător. Și m-am înșelat! Finalul pe care Susan Ee l-a ales pentru Îngeri căzuți e perfect: are acțiune cât cuprinde, întorsături neașteptate de situație, răspunde la o parte din întrebări și lasă loc unora noi, care să fie dezbătute în următoarele volume, e un cliffhanger, dar nu unul într-atât de nasol încât să vrei să-ți vinzi sufletul Diavolului pentru a face rost cât mai repede de traducerea la World After. Dacă ar fi să o judec doar din acest punct de vedere, probabil că i-aș acorda cărții ratingul maxim (și un + pe lângă), dar trebuie să iau în considerare și personajele care mi-au plăcut… și nu prea.

Încep cu Penryn, doar e protagonista 😀 Ei bine, la început m-a cam scos din sărite atitudinea ei de adolescentă înțepată și faptul că părea să aibă mereu pregătit un răspuns sarcastic. Dar, în timp, am ajuns să mă obișnuiesc cu aceste trăsături mai puțin măgulitoare ale fetei și am observat că în spatele măștii pe care se chinuie să o păstreze de dragul surorii ei și, mai târziu, pentru a nu părea o idioată în ochii lui Raffe, care și așa o considera o ființă inferioară, se ascunde ceva mai mult. Penryn e, în primul rând, al naibii de curajoasă, aș spune că la fel de curajoasă precum Katniss, cea care a înfruntat Capitoliul pentru a-și salva sora de la teribilele Jocuri. Sincer, nu m-am așteptat ca Penryn să intervină în răfuiala dintre Raffe și îngerii care voiau să-l omoare; m-am gândit că o să profite de situație și o să-i tragă și ea câteva lovituri, după ce bătăușii înaripați aveau să-și ia zborul de la fața locului și vor fi lăsat cadavrul nefericitului să putrezească într-o baltă de sânge. Asta mi-a dovedit două lucruri: că Penryn acționează mai întâi și judecă la urmă și că are un extraordinar simț al dreptății, ceva ce rar mai întâlnești într-o lume distrusă aproape din temelii. Ah, și așa cum îi stă bine oricărei eroine YA, mai e și foarte, foarte încăpățânată și are o tendință aproape sinucigașă de a ignora ordinele, dar asta nu m-a deranjat deloc. (P.S: mama lui Penryn e înfiorătoare.)

Partea mai puțin plăcută a cărții a fost Raffe. În primul rând, nu am putut lua în serios un înger care își spune Raffe (și da, știu că e o prescurtare a numelui Rafael, dar nu e de ajuns). Apoi, trebuie să spun că acțiunile lui și felul în care vorbește îl fac să semene prea mult cu un adolescent care se vrea bad boy, însă nu-i reușește, și nu mi-a transmis absolut nimic prin care să mă convingă că ar fi ceva mai mult de atât; pe scurt, comportamentul lui a fost straniu, deloc asemănător cu ceea ce te-ai aștepta de la un înger, iar asta a distrus puțin din farmecul romanului pentru mine.

Îngeri căzuți m-a luat prin surprindere în adevăratul sens al cuvântului, pentru că nu mă așteptam să-mi placă atât de mult. Am citit-o pe nerăsuflate, m-a intrigat și îmi doresc să aflu mai multe, fiindcă sunt sigur că lumea lui Penryn mai are câteva surprize care abia așteaptă să fie descoperite.

Mulțumesc editurii Trei pentru șansa de a citi acest roman incredibil de alert.

RATING

FIECARE ȘCOALĂ ARE DEMONII EI – recenzie DVD SPÂNZURĂTOAREA

spanzuratoarea

TITLU ORIGINAL: The Gallows

REGIZOR(I): Travis Cluff, Chris Lofing

DISTRIBUȚIE: Reese Mishler, Pfeifer Brown  , Ryan Shoos, Cassidy Gifford , Travis Cluff   

STUDIO: Warner Bros.

ADUS ÎN ROMÂNIA DE: ProVideo

DESCRIERE: În timp ce își interpreta rolul din piesa „Spânzurătoarea”, Charlie Grimille moare spânzurat din greșeală pe scenă, în fața părinților săi și a publicului care asistă la tragicul eveniment. După 20 de ani, elevii aceluiași liceu vor să comemoreze tragedia punând în scenă aceeași piesă la serbare. Reese Houser e încântat de idee, sperând că astfel se va putea apropia mai mult de feblețea lui, Pfeifer Ross. Prietenul lui, Ryan, îi propune să vandalizeze recuzita, ca să o poată consola dupa aceea pe Pfeifer. Reese, Ryan și iubita lui, Cassidy, se strecoară în școală, însă se întâlnesc tocmai cu Pfeifer, care îi văzuse mașina lui Ryan. Pentru că planul a fost compromis, cei patru elevi se pregătesc să părăsească școala, înă descoperă că nu mai au nicio cale de ieșire și nici semnal la telefon.

RECENZIE:

 Ador filmele de groază. Cred că am văzut atât de multe încât am ajuns să fiu imun la ele, în sensul că oricât de înspăimântătoare ar fi creatura de coșmar care terorizează personajele sau cât de bine dozat ar fi gradul de suspans, acestea nu mai reușesc să mă înfioare. Ba dimpotrivă, de cele mai multe ori când mă uit la un horror, stau și anticipez în liniște ce urmează să se întâmple – și de cele mai multe ori ghicesc corect. Dar niciodată nu voi spune „pas” unui film de groază, pur și simplu nu pot: sunt plăcerea mea vinovată.

the_gallows

Cât despre genul found footage, care a devenit tot mai popular în rândul producătorilor odată cu succesul imens de care s-a bucurat seria Paranormal Activity, nu pot spune că sunt cel mai mare fan al său. Înțeleg de ce astfel de filme apar mai ceva ca ciupercile după ploaie (nu necesită investiții astronomice precum un blockbuster Marvel ori DC, iar încasările lor sunt de câteva ori mai mari decât bugetul de producție), însă m-am fript rău de tot cu Cloverfield, iar de atunci am încercat să stau cât mai departe de ele (singurul care mi-a plăcut cu adevărat e Chronicle, pe care-l recomand cu mare căldură). Deci, nu e de mirare că am fost reticent la început și că nu am prea vrut să-i dau Spânzurătorii o șansă.

THE GALLOWS

În urmă cu 20 de ani, într-un liceu din SUA, în timpul unei piese de teatru, unul dintre elevi și-a pierdut viața în timp ce se prefăcea a fi spânzurat. În prezent, la același liceu, grupa de teatru vrea să readucă la viață aceeași piesă care a cauzat nenorocirea. Reese, cel care și-a asumat rolul protagonistului – care, la sfârșitul piesei, este condamnat la spânzurătoare – este convins de Ryan, cel mai bun prieten al său, să meargă împreună la școală într-o noapte pentru a distruge decorurile și, implicit, a împiedica piesa de teatru să mai fie pusă în scenă. Motivul? Reese nu e un actor foarte bun. Însoțiți de Cassidy, iubita lui Ryan, cei trei își duc planul la bun sfârșit, dar sunt prinși de către Pfeifer, membră a grupului de teatru și actrița cu rolul principal feminin din piesă. În timp ce încearcă să o convingă pe aceasta din urmă că nu au făcut nimic rău, lucruri stranii încep să se petreacă pe coridoarele întunecate și sălile de clasă pustii ale liceului…

e72db2a0-0d37-0133-5065-0ec273752cbd

Începutul filmului m-a scos din sărite, sincer, și aproape că am apăsat butonul STOP doar, doar voi scăpa de un chin. Totuși, mi-am spus să mai rezist puțin și, dacă până la jumătatea peliculei nu se va întâmpla nimic interesant, mă voi declara învins și voi abandona corabia. Și mă bucur că am ajuns la acest compromis pentru că, după 10-15 minute în care am fost nevoit să-l suport pe Ryan cu tot cu istericalele lui de adolescent tâmpit, filmul a devenit chiar bun. OK, să nu vă imaginați acum că e vreo revelație a genului horror, pentru că e departe de așa ceva. Spânzurătoarea e, probabil, unul dintre cele mai tipicare și clișeice filme de groază din câte am văzut, dar nu se ferește să recunoască asta. Mi-a plăcut la nebunie că își „îmbățișează” identitatea deloc măgulitoare și probabil că din această cauză am fost puțin mai iertător cu el.

tumblr_nww610dFoQ1u2cxwno1_500

Povestea e interesantă, deși ușor previzibile, și au fost câteva momente care m-au luat total pe nepregătite. Am fost surprins cât de mult mi-a păsat de soarta protagoniștilor, fiindcă până la un anumit punct nu mi-a păsat prea mult de ele. Dat fiind că e un film found footage, cred că e de la sine înțeles că actorii își intră foarte bine în roluri, cum nu au avut de jucat niște personaje uimitor de complexe, ci doar o adunătură de puștani obișnuiți. Astfel, interpretările lor par foarte naturale și, cu toate că nu te lasă cu gura căscată, sunt suficiente pentru acest gen de film.

thumbnail_22421

Personajele sunt niște stereotipuri – tipul sportiv cu puțin creier căruia îi plac glumele, iubita lui la fel de inteligentă, blondă, care probabil va fi prima care să se panicheze și să moară, tocilara care va ieși victorioasă din lupta cu forțele supranaturale, etc. –, acțiunile lor sunt clișee peste clișee, iar evenimentele din film au un aer de déjà vu, în sensul că par trase la indigo după alte filme. Dar, repet, asta nu m-a deranjat nicio clipă. Surprinzător, nu?

the-gallows-pic-3

Spânzurătoarea știe cum să se folosească de atuurile sale astfel încât să te țină în priză: odată tensiunea apărută, aceasta nu dispare nicio clipă (fie rămâne constantă, fie depășește orice limită) și, una peste alta, e o experiență interesantă până la sfârșit – mi-a amintit puțin de un episod din American Horror Story. Dacă sunteți fani ai filmelor de groază, puteți să-i dați o șansă.

the-gallows

Spânzurătoarea este disponibil în fomat Blu-Ray și DVD, distribuit de ProVideo.

RATING