POVEȘTI, POVEȘTI ȘI IAR POVEȘTI

TITLU: Ultima dorință (Witcher #1)

AUTOR: Andrzej Sapkowski

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Geralt, vânătorul cu păr alb și ochi pătrunzători, are puteri magice, elixire fermecate și gânduri necurate. Vânătorul este… un luptător periculos și un asasin fără milă. Iar victimele sunt alese pe sprânceană… Cutreierând ținuturi de poveste, ucigașul descoperă la fiecare pas că aparențele sunt înșelătoare: nu oricine pare monstruos e un monstru și nu orice basm e o feerie cu zâne. Regi incestuoși, duhuri răzbunătoare, fecioare crude, harpii îngrozitoare și vampiri fără vlagă îi ies tot timpul în cale. Și adesea nu sunt ceea ce par…

RECENZIE:

E tare greu ca un roman fantasy să mai surprindă în ziua de azi, în special pentru că mai toate legendele și creaturile de poveste au fost folosite și răsfolosite în ultimii ani (cele mai bun exemplu ar fi vampirii – mai ales când vine vorba de literatura young adult). Într-un interviu, scriitorul Andrzej Sapkowski spunea că, prin intermediul cărților Witcher, a dorit să ofere Poloniei o serie de referință a genului fantasy, așa cum Anglia îl are pe Tolkien, de exemplu, și multă lume e de părere că i-a reușit, dată fiind imensa popularitate la nivel global a jocurilor video inspirate din cărțile sale.

Primul volum din seria Witcher este o colecție de 7 povestiri, toate avându-l ca protagonist pe Geralt, un vânător de monștri cu părul alb, care s-a antrenat încă din fragedă pruncie pentru a le veni de hac lighioanelor ce cutreieră pământul și îngreunează viețile oamenilor nevinovați. De multe ori însă, vânătorul se trezește față în față cu niște creaturi neînțelese și, în loc să le curme viețile, se vede nevoit să le ajute să scape din ghearele unor blesteme teribile și să-și recapete umanitatea.

Am așteptat cu sufletul la gură cartea asta încă de când a fost anunțată publicarea ei în limba română. Nu știu exact de unde această dorință a mea de a citi… Ultima dorință – poate că de vină a fost descrierea de pe spate, care nu dezvăluie mare lucru din acțiune și, totuși, reușește să stârnească interesul. În orice caz, am numărat, la propriu, zilele până să ajung la ea și nu pot să exprim în cuvinte entuziasmul ce m-a cuprins în clipa în care am plonjat în lumea fantastică imaginată de Andrzej Sapkowski și m-am trezit martor la aventurile lui Geralt și ale diverșilor săi acoliți.

Habar nu am cum să mă exprim mai bine, astfel încât să nu se înțeleagă că am detestat cartea, dar Ultima dorință a fost destul de dezamăgitoare și nici pe departe lectura uimitoare care mi-a fost promisă. M-am așteptat la orice altceva (cum ar fi un roman… roman), dar nu la o antologie de povestiri. Sincer, am fost cum nu se poate mai demoralizat când am văzut cum stă treaba cu această carte și am detestat cât de fragmentată și episodică a fost. Ca să nu mai spun că nici poveștile în sine nu au fost din cale afară de originale (pe lângă faptul că unele au fost niște reinventări ale unor basme cunoscute în toată lumea, cum ar fi Albă ca Zăpada sau Frumoasa și Bestia, majoritatea au urmat același tipar: Geralt ajunge într-un loc, cineva îi poveștesște despre o creatură monstruoasă și descrie totul în mult prea multe detalii, Geralt mormăie și el ceva acolo, decide să înfrunte bestia, află că, de fapt, aceasta se află sub influența unui blestem și totul se încheie cu monstruozitatea redevenind om).

Geralt, ca personaj, nu m-a impresionat cu absolut nimic. Dacă autorul ar fi decis să-l înlocuiască la jumătatea cărții cu o scândură, jur că nu aș fi sesizat diferența. În afară de faptul că se luptă cu bestii cvasi-înfiorătoare (ajungem și la ele cât de curând), nu iese cu nimic în evidență. Personalitatea lui e, practic, inexistentă, iar cele câteva încercări ale lui de a părea sarcastic sau arogant se simt mult prea forțate, deloc naturale.

Cel mai mare atu al cărții ar fi trebuit să fie nenumăratele făpturi magice care împânzesc lumea din Witcher, dar cele mai multe au reușit doar să pară niște caricaturi demne de filmele din seria Scary Movie, având ghinionul să fie descrise atât de în amănunt și să aibă unele caracteristici… bizare (ca să nu spun ridicole; de exemplu gheare de pisică la un strigoi sau acel diavol… caprin), încât mi-au lăsat impresia unor monstruleți family friendly scoși din desenele animate pe care le urmăream sâmbăta și duminica la televizor.

Știu că m-am plâns de multe aspecte ale cărții și că recenzia este destul de negativă, dar asta nu înseamnă neapărat că Ultima dorință mi-a displăcut profund. Am citit-o foarte repede și, în ciuda tuturor defectelor, a fost chiar entertaining. Firește, au existat și momente când mi-am dat ochii peste cap, însă nu destule cât să altereze ritmul alert al cărții. Iar stilul a fost chiar potrivit pentru acest gen de lume sumbră, autorul reușind să dozeze perfect atmosfera întunecată și disperată.

Una peste alta, am auzit că abia de la volumul 2 începe „nebunia” și că Ultima dorință doar joacă rolul unei introduceri în universul Witcher. Deși nu am fost pe deplin mulțumit de carte, o să citesc și continuarea în speranța că povestea mă va da pe spate, deși o să am grijă să-mi mențin așteptările la un nivel cât mai redus.

AL ȘAPTELEA FIU AL UNUI AL ȘAPTELEA FIU

TITLU: Ucenicul vraciului (Cronicile Wardstone #1)

AUTOR: Joseph Delaney

PUBLICAT DE: Editura Corint Junior

DESCRIERE: Ucenicul Vraciului este Thomas Ward, un băiat de 12 ani care își face ucenicia la un vraci bătrân și aspru. Ucenicia lui este grea, dar într-o zi va deveni un exorcist care alungă strigoii, prinde și închide duhurile rele și vrăjitoarele. Fiind al șaptelea fiu al unui al șaptelea fiu, el poate vedea lucruri și creaturi pe care oamenii obișnuiți nu le văd. Thomas este pus la grea încercare în confruntarea cu cea mai rea vrăjitoare din ținut, Mama Malkin. Va reuși, oare, să scape din iadul care se dezlănțuie? Povestea este plină de mister și suspans – se citește pe nerăsuflate de la prima până la ultima pagină.

RECENZIE:

Din fericire, am văzut filmul cu mult înainte să citesc cartea. Și spun „din fericire” pentru că filmul a fost atât de prost și de clișeic, atât de plictisitor și lipsit de sens, încât așteptările mele vizavi de romanele lui Joseph Delaney au fost mici, foooarte mici. Chiar minuscule, aș îndrăzni să spun. Îi mulțumesc Simonei încă o dată pentru că a umplut news-feed-ul de pe Goodreads cu romanele din seria Cronicile Wardstone, împreună cu multe cuvinte de laudă, și, astfel, m-a convins să le acord o nouă șansă lui Thomas Ward și Vraciului.

Acțiunea cărții este, fără doar și poate, surprinzătoare. Niciodată nu am știut la ce să mă aștept, mereu apărea câte ceva neprevăzut și totul lua o turnură la care nici măcar nu m-am gândit că ar fi posibilă. Lumea din Cronicile Wardstone e pe cât de fascinantă, pe atât de înfricoșătoare, avertismentul de pe supracopertă (A NU SE CITI DUPĂ MIEZUL NOPȚII) fiind mai mult decât o strategie de marketing inteligentă de-a editurii. Câteva scene sunt de-a dreptul tulburătoare, în special cele în care apare Mama Malkin – una dintre cele mai diabolice vrăjitoare din lume, încât nu aș îndrăzni să recomand seria unui copil de, să zicem, 10-11 ani. Cred că și cei mai împătimiți cititori de horror s-ar arăta impresionați de aventurile lui Thomas și creaturile de coșmar descrise în acest prim volum al unei serii cu un potențial imens.

Deși a lispit din mai mult de jumătate din carte, l-am adorat pe Vraci. Încă nu-mi pot scoate din minte filmul și, involuntar, asociez imaginea sa cu cea a lui Jeff Bridges, dar lucrez la asta și sper ca, până ajung să citesc volumul 2, să nu mă mai confrunt cu această problemă. Mi-a plăcut enorm personalitatea lui complicată, faptul că nu s-a dat peste cap să ne demonstreze nouă, cititorilor, cât de impresionante sunt puterile lui și cât de multe știe despre lumea ființelor supranaturale. Abia aștept să citesc volumele următoare și sper că o să aflu mai multe despre el și despre trecutul său.

Thomas nu este un personaj perfect, un lucru cam rar întâlnit la protagoniștii cărților pentru tineri din zilele noastre. I se permite să facă greșeli, să învețe din ele și să le răscumpere singur, fără niciun fel de ajutor de la persoane mai experimentate. Spuneam în recenzia Hobbitului că m-a deranjat cum Gandalf dispărea și apărea exact în momentele cheie, când Bilbo și gnomii aveau cea mai mare nevoie de ei, și salva ziua, devenind astfel un „vrăjitor ex machina” (deus ex machina este un termen folosit pentru a descrie o rezolvare bruscă a unui conflict prin intervenția unei forțe divine). Ei bine, în Ucenicul vraciului, Moș Gregory (mulțumesc pentru numele de alint savuros, Alice) e mai mult absent și, din această cauză, Thomas este nevoit să recurgă la propria-i inteligență pentru a rezolva o situație aparent imposibilă. Astfel, primul volum al seriei Cronicile Wardstone, capătă o profunzime și un simț al realității cum rar am mai întâlnit în cărțile middle-grade fantasy citite până acum, diferențiindu-se de restul ca o lebădă într-un cârd de gâște.

Ucenicul vraciului este un roman perfect pentru iubitorii de fantasy, nu contează că e vorba de high fantasy, urban fantasy sau dark fantasy, dar nu numai, care își doresc să fie transportați într-o lume fascinantă, cu pericole pândind la tot pasul și personaje excepționale. Unde mai pui că se citește și foarte ușor! Filmul, în schimb, încercați să-l evitați pe cât de mult posibil, este doar o altă tâmpenie tipică pentru Hollywood.

Mulțumesc Grupului Editorial Corint pentru acest roman surprinzător!

DAIMONI, URȘI ȘI VRĂJITOARE

TITLU: Luminile Nordului (Materiile întunecate #1)

AUTOR: Philip Pullman

PUBLICAT DE: Editura Arthur

DESCRIERE: O lume în care sufletul oamenilor se află în afara corpului, o lume populată de vrăjitoare, urși cu armură și în care o substanță misterioasă, numită Praf, îi uimește pe unii și îi înspăimântă pe alții – acesta este universul Lyrei Belacqua, eroina Luminilor Nordului. Fata pornește la doar unsprezece ani în cea mai mare aventură a vieții sale, spre tărâmul întunecat și magic al Nordului, ca să-l salveze pe Roger, cel mai bun prieten al ei. Fără știrea Lyrei însă, rolul pe care-l are de jucat e mai mare de-atât: călătoria ei devine poveste și povestea legendă, pentru că, de deciziile pe care le va lua, depinde însăși soarta lumii.

RECENZIE:

Am avut nevoie de aproape o săptămână pentru a-mi aduna gândurile legate de primul volum al trilogiei Materiile întunecate și a le concentra sub forma unei recenzii. Încă nu știu sigur dacă sunt pregătit pentru această sarcină, deoarece am adorat romanul lui Philip Pullman și mi-e teamă ca nu cumva să ratez unele aspecte importante ale acestuia încercând să aștern totul într-un document.

Continuarea vă așteaptă la un simplu click pe imaginea de mai jos  😀

O NOUĂ LECȚIE DE ISTORIE

TITLU: Școala nopții (Cartea pierdută a vrăjitoarelor #2)

AUTOR: Deborah Harkness

PUBLICAT DE: Editura Litera

DESCRIERE: Porniți într-o călătorie prin timp la capătul căreia speră să găsească nu doar cartea pierdută a vrăjitoarelor, ci și sursa neobișnuitelor ei puteri, Diana și Matthew ajung în Anglia elisabetană, într-o lume a spionilor și a uneltirilor în care primii ghizi le sunt vechii prieteni ai vampirului, straniul grup de personalități literare, științifice și politice ale epocii cunoscut sub numele de Școala Nopții. Pe măsură ce pânza de minciuni pe care o reprezintă trecutul lui Matthew se strânge în jurul lor, Diana și iubitul ei ajung în Franța, apoi în Boemia, la curțile celor mai importanți monarhi ai lumii. Pentru Matthew Clairmont călătoria în timp nu-i lucru ușor, așa cum nici Dianei nu-i e simplu să afle cheia moștenirii sale și să elibereze adevărata forță ce zace în ea. O sinuoasă călătorie a cunoașterii, în care alchimia, magia și istoria dau naștere unei profunde povești despre dragoste, pasiune, legături de sânge.

RECENZIE:

Călătoria în timp este un concept extraordinar de dificil de conturat atunci când spui o poveste. Sunt prea multe lucruri de care trebuie ținut cont și fiecare detaliu, oricât de nesemnificativ ar părea la o primă privire, se poate dovedi crucial pentru reușita sau, dimpotrivă, eșecul unei astfel de povești.

Continuarea vă așteaptă la un simplu click pe imaginea de mai jos 😀

ȘTIINȚA SUPRANATURALULUI

TITLU: Cartea perdută a vrăjitoarelor (Cartea pierdută a vrăjitoarelor #1)

AUTOR: Deborah Harkness

PUBLICAT DE: Editura Litera

DESCRIERE: În inima Bibliotecii Bodleiene din Oxford, profesorul universitar Diana Bishop descoperă  în cursul cercetărilor ei un manuscris alchimic – Ashmole 782 – aflat sub o vrajă. Deși se trage dintr-un neam vechi și celebru de vrăjitoare, Diana a renunțat de mult la moștenirea familiei sale în favoarea cercetării universitare și a unei vieți obișnuite, așa că, după o analiză sumară, returnează manuscrisul. Dar descoperirea ei pune în mișcare o întreagă lume fantastică, atrăgând pe urmele sale deopotrivă demoni, vrăjitoare și vampiri. Printre ei se află și Matthew Clairmont, un vampir genetician pasionat de teoriile lui Darwin, pe cât de periculos, pe atât de enigmatic. Relația care se înfiripă între cei doi amenință să spulbere pacea fragilă care domnește de secole în lumea lor. O poveste romantică sofisticată și plină de suspans îi unește în încercarea de a descoperi secretele manuscrisului, între ale cărui pagini se află cheia unui trecut misterios și a unui viitor nesigur.

RECENZIE:

Omenirea a fost întotdeauna fascinată de necunoscut, iar din această fascinație au rezultat nenumăratele mituri și povești despre ființe incredibile cu puteri pe măsură. Pe când știința era încă în stadiul incipit al existenței sale, era mult mai ușor să dai vina pe zei sau alte creaturi fantastice pentru o vară secetoasă sau furtuni violente iscate din nimic decât să cauți explicații mai logice. Aceste povești s-au transmis din generație în generație de-a lungul anilor, hrănind imaginațiile a milioane de oameni. Și, cu toate că nu există dovezi solide ale existenței magiei, fiecare dintre noi cred că speră în secret ca aceasta să fie mai mult decât niște povești din bătrâni.

Continuarea vă așteaptă la un simplu click pe imaginea de mai jos 😀