LUPTÂND CU MORȚII

anna-in-vesmant-de-sange

TITLU: Anna în Veșmânt de Sânge (Anna #1)

AUTOR: Kendare Blake

PUBLICAT DE: Editura Leda

DESCRIERE: Cas Lowood a moştenit o vocaţie neobişnuită: uciderea celor morţi. La fel ca tatăl său, Cas străbate ţara în lung şi-n lat împreună cu mama lui, o vrăjitoare inofensivă, şi cu pisica lor, care simte prezenţa duhurilor. El cercetează legende şi folclor local, încercând să ţină pasul cu morţii criminali, evitând lucrurile enervante precum viitorul şi prietenii. Când ajung într-un oraş necunoscut căutând o fantomă pe care localnicii au botezat-o Anna în Veşmânt de Sânge, Cas se aşteaptă ca totul să decurgă conform planului: urmăreşte, vânează, ucide. În schimb, el descoperă o fată prinsă într-o urzeală de blesteme şi mânie, o fantomă cum nu a mai înfruntat niciodată. Încă mai poartă rochia pe care a îmbrăcat-o în ziua din 1958, când a fost ucisă cu sălbăticie, o rochie odată albă, acum şiroind de sânge. De când a murit, Anna i-a ucis pe toţi cei care au îndrăznit să păşească în casa părăsită, în stil victorian, în care locuise. Însă lui, dintr-un motiv oarecare, îi cruţă viaţa.

RECENZIE:

Cred că îmi era cu adevărat dor de un roman fantasy young adult bun, altfel nu îmi explic cum de am devorat Anna în Veșmânt de Sânge în doar două zile (bine, am început-o vineri și am terminat-o luni, dar sâmbătă și duminică nu m-am deloc atins de ea. Vă mulțumesc pentru asta, cursuri nesuferite!).

Încă de la început suntem aruncați în mijlocul acțiunii, urmărindu-l pe Cas, protagonistul cărții, în timp ce-i vine de hac unei fantome periculoase. Cas (pe numele lui întreg Theseus Cassio Lowood) este un vânător de fantome în vârstă de numai 17 ani care, după moartea tragică a tatălui său, călătorește altăuri de mama sa și pisica familiei prin toată America în căutarea spiritelor răuvoitoare. Ultimul pont primit de la sursa lui de încredere îl poartă spre Thunder Bay, în căutarea Annei Korlov, dar nimic nu l-a pregătit pentru ce avea să întâlnească. Asta pentru că Anna nu e o fantomă oarecare, ci una extrem de puternică și violentă.

Am așteptat cu nerăbdare să apară cartea aceasta și la noi încă de când a fost anunțată pe blogul editurii Leda. A durat ceva mai mult decât mi-am imaginat inițial, dar așteptarea a meritat cu vârf și îndesat. Asemeni lui Cas, nici eu nu am fost pregătit pentru aventura ce avea să mi se aștearnă în fața ochilor. Din recenziile pe care le-am citit în avans mi-am făcut o oarecare idee în legătură cu povestea din Anna în Veșmânt de Sânge, dar între paginile cărții s-au strecurat suficiente surprize încăt să mă facă să citesc capitol după capitol după capitol și tot așa.

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost tensiunea care urca în mod constant în fiecare capitol. Multe dintre acestea se terminau exact când acțiunea începea să devină cu adevărat intensă (nu spun interesantă pentru că nu am găsit nici măcar un singur paragraf plictisitor în toată cartea), ceea ce m-a făcut să vreau să citesc tot mai mult. Ultimele 100 de pagini, de exemplu, s-au scurs ca nisipul printre degete, aproape că nu mi-am dat seama când am și ajuns la finalul cărții. Acum nu îmi doresc decât un singur lucru: continuarea! Anna în Veșmânt de Sânge se încheie cu un cliffhanger atât de frustrant, încât simt că o s-o iau razna până când următorul volum o s-și facă apariția pe rafturile librăriilor virtuale de la noi.

Dar, cu toate că ațiunea a fost pe placul meu, personajele mi s-au părut un punct slab al cărții. Nu într-atât încât să tragă în jos foarte mult lectura, dar suficient cât să mă facă să-i scad 2 puncte din rating și o steluță pe Goodreads. Pentru un protagonist, Cas mi s-a părut destul de antipatic, ignorant și arogant, iar relația dintre el și Anna a fost pur și simplu ciudată, lăsându-mi impresia că a răsărit de nicăieri. Că tot veni vorba de Anna, am fost oarecum dezamăgit de evoluția ei de-a lungul romanului. La început, Anna a fost o prezență terifiantă, înspăimântător de puternică și impulsivă; o bombă cu ceas, ce mai! Spre sfârșit, însă, a devenit un soi de Casper… Nu-mi place atunci când nu reușesc să relaționez cu niciun personaj dintr-o carte, iar dacă aș fi întrebat cine e preferatul meu din Anna în Veșmânt de Sânge nu aș putea să dau un răspuns concret.

Și, ca să jonglez între mi-a plăcut/nu mi-a plăcut, o să aduc în discuție și umorul. Pentru un roman în mare parte horror, replicile ironice, comparațiile amuzante și referințele la cultura pop se găsesc din belșug și reușesc să smulgă o mulțime de hohote de râs, mai diminuând din tonul sumbru al cărții.

O călătorie palpitantă într-un orășel bântuit de fantoma unei fete ucise cu bestialitate, un carusel al trăirilor și experiențelor paranormale situate la granița cu horror-ul, primul roman al duologiei Anna amintește de perioada de mult apusă pe când serialul Supernatural era bun. Vă recomand cu toată căldura Anna în Veșmânt de Sânge; se citește ușor, tensiunea crește de la un capitol la altul și explodează la final, dar vă avertizez: unele șcene sunt atât de șocante și grafice, încât o să vă tulbure somnul. Eu am pățit-o, și încă bine de tot!

RATING: 8/10

ÎNTÂMPLĂRI CIUDATE, POZE ȘI MAI CIUDATE

miss-peregrine

TITLU: Miss Peregrine

AUTOR: Ransom Riggs

PUBLICAT DE: Editura Arthur

DESCRIERE: O tragedie îl aruncă pe tânărul Jacob, în vârstă de doar şaisprezece ani, pe o insulă izolată. Aici descoperă ruinele căminului „pentru copii deosebiţi” al domnişoarei Peregrine. Pe măsură de Jacob înaintează pe holurile şi prin dormitoarele parăsite, îşi dă seama că  cei care s-au adăpostit cândva acolo au fost mai mult decât deosebiţi. Poate că nu întâmplător au fost trimişi într-un loc uitat de lume. Şi, oricât de bizar ar suna, ar putea fi încă în viaţă. Un roman fascinant, ilustrat cu fotografii tulburătoare, care-I va încânta pe adulţi, pe tineri şi pe toţi cei care vor să se bucure de o aventură în lumea umbrelor.

RECENZIE:

Cum Halloween-ul bate la ușă, Miss Peregrine e una dintre acele cărți numai bune de citit în această perioadă. Nu aș cataloga-o drept horror, deși unele descrieri sunt suficient de înspăimântătoare ca să-i bage în sperieți până și pe cei mai mari împătimiți ai filmelor de groază. Romanul lui Ransom Riggs e mai mult unul de atmosferă. Pozele adunate de autor și introduse cu ingeniozitate în text sunt sarea și piperul cărții, acel ingredient care o diferențiază de celelalte cărți young adult apărute în ultima vreme.

Primul lucru pe care l-am observat când am primit coletul a fost cât de bine arată cartea. Serios, e superbă. M-am holbat la ea minute în șir! Apoi, după ce am îndepărtat folia de protecție, am fost plăcut surprins să văd că și interiorul era pe măsură. De la despărțitoarele de capitole și până la colecția de poze stranii, volumul semăna cu o mică bijuterie pe care îmi doream să o arăt tuturor.

Povestea lui Jacob mi-a stârnit interesul și m-a prins în mrejele sale datorită misterului în care era învăluit fiecare cuvânt și firește, a pozelor.Cred că îmi era și puțin dor de un fantasy bun, după ce ultima carte de acest gen a fost o dezamăgire. Cert e că am citit Miss Peregrine mult mai repede decât mă așteptam. Deși la început nu s-a întâmplat mare lucru, pozele ciudate care apăreau de fiecare dată când bunicul lui Jacob îi povestea nepotului său despre copilăria petrecută într-un orfelinat mai deosebit au fost suficiente pentru a-mi hrăni curiozitatea. Și, după o serie de întâmplări cel puțin macabre, acțiunea o ia din loc și devine atât de uimitoare încât m-am simțit ca un trădător atunci când a trebuit să închid cartea și să-mi văd de celelalte treburi pentru câteva ore, ignorând povestea „copiilor speciali” ai lui Miss Peregrine.

Mi-a plăcut felul în care acțiunea lua mereu câte o turnură neașteptată. De fiecare dată când credeam că știu cât de cât ce urma să se întâmple, autorul parcă se încăpățâna să mă contrazică. Bine, sunt și unele lucruri evidente încă de la început (cum ar fi identitatea unui anumit personaj cu intenții nu tocmai bune), dar până și acestea au parte de unele detalii suplimentare care m-au luat prin surprindere. De asemenea, mi-a plăcut foarte mult asocierea lui Miss Peregrine cu un șoim-călător, cu toate că aș fi preferat ca autorul să nu fi intrat chiar atât de mult în detaliu cu explicațiile și să mă fi lăsat pe mine, cititorul, să fac legătura.

Deși am apreciat majoritatea elementelor cărții, au fost și câteva care m-au deranjat. Personajul principal, Jacob și fata pe care o întâlnește în aventurile sale, Emma, mi s-au părut enervanți. Atitudinea lui Jacob m-a scos din sărite în 8 cazuri din 10 și înțeleg că era doar un adolescent revoltat, dar parcă el a fost prea de tot. Felul în care vorbea cu tatăl său, „exploziile” dese de mânie și atitudinea, în general miserupistă m-au făcut să-l urăsc mai ceva ca pe un răufăcător. Iar Emma… De la început mi-a displăcut, iar faptul că a trecut printr-o groază de schimbări de comportament de-a lungul romanului nu a ajutat-o chiar deloc, ba din contră.

Cu bune, cu rele (mai puține, ce-i drept), Miss Peregrine rămâne o carte fascinantă, cu o poveste bine închegată, antagoniști desprinși din coșmaruri și o colecție bizară de fotografii care vor rămâne în mințile cititorilor mult timp după ce au întors și ultima pagină.

RATING: 8,5/10

ȘTIINȚA SUPRANATURALULUI

cartea_pierduta_a_vrajitoarelor

TITLU: Cartea perdută a vrăjitoarelor (Cartea pierdută a vrăjitoarelor #1)

AUTOR: Deborah Harkness

PUBLICAT DE: Editura Litera

DESCRIERE: În inima Bibliotecii Bodleiene din Oxford, profesorul universitar Diana Bishop descoperă  în cursul cercetărilor ei un manuscris alchimic – Ashmole 782 – aflat sub o vrajă. Deși se trage dintr-un neam vechi și celebru de vrăjitoare, Diana a renunțat de mult la moștenirea familiei sale în favoarea cercetării universitare și a unei vieți obișnuite, așa că, după o analiză sumară, returnează manuscrisul. Dar descoperirea ei pune în mișcare o întreagă lume fantastică, atrăgând pe urmele sale deopotrivă demoni, vrăjitoare și vampiri. Printre ei se află și Matthew Clairmont, un vampir genetician pasionat de teoriile lui Darwin, pe cât de periculos, pe atât de enigmatic. Relația care se înfiripă între cei doi amenință să spulbere pacea fragilă care domnește de secole în lumea lor. O poveste romantică sofisticată și plină de suspans îi unește în încercarea de a descoperi secretele manuscrisului, între ale cărui pagini se află cheia unui trecut misterios și a unui viitor nesigur.

RECENZIE:

Omenirea a fost întotdeauna fascinată de necunoscut, iar din această fascinație au rezultat nenumăratele mituri și povești despre ființe incredibile cu puteri pe măsură. Pe când știința era încă în stadiul incipit al existenței sale, era mult mai ușor să dai vina pe zei sau alte creaturi fantastice pentru o vară secetoasă sau furtuni violente iscate din nimic decât să cauți explicații mai logice. Aceste povești s-au transmis din generație în generație de-a lungul anilor, hrănind imaginațiile a milioane de oameni. Și, cu toate că nu există dovezi solide ale existenței magiei, fiecare dintre noi cred că speră în secret ca aceasta să fie mai mult decât niște povești din bătrâni.

Continuarea vă așteaptă la un simplu click pe imaginea de mai jos 😀

bookblog.ro