EXPLOZIV. ULUITOR. MEMORABIL – recenzie PRINȚESA MECANICĂ, de Cassandra Clare

TITLU: Prințesa mecanică (Dispozitive Infernale #3)

AUTOR: Cassandra Clare

PUBLICAT DE: Editura Leda

DESCRIERE: Dacă singura modalitate de a salva lumea ar fi să distrugi ceea ce iubeşti cel mai mult, ai face-o? Ceasul ticăie. Toată lumea trebuie să aleagă. Tessa Gray ar trebui să fie fericită – nu aşa se simt toate miresele? Şi totuşi, în timp ce pregătirile sunt în toi pentru nunta ei cu Jem Carstairs, o pânză de păianjen întunecată începe să se ţeasă în jurul vânătorilor de umbre de la Institutul din Londra. Un nou demon îşi face apariţia, unul legat prin sânge şi taină de Magistru, bărbatul care plănuieşte să-şi folosească armata de automate nemiloase, Dispozitivele Infernale, pentru a-i distruge pe vânătorii de umbre. Nu mai are nevoie decât de un singur lucru pentru a-şi pune în aplicare planul diabolic. Primejdiile şi trădările, secretele şi magia, şi firele încâlcite ale iubirilor şi ale pierderilor se împletesc pe măsură ce vânătorii de umbre ajung la un pas de distrugere în acest final cutremurător şi surprinzător al trilogiei Dispozitive Infernale.

RECENZIE:

Țin minte că, imediat după ce am terminat de citit Prințul mecanic, am făcut rost de Prințesa mecanică, pentru că nu credeam că voi mai avea răbdare să aflu cum avea să se încheie povestea vânătorilor de umbre din Londra victoriană. Totuși, ceva m-a ținut departe de carte, și nu știu dacă a fost aversiunea mea față de e-books, faptul că nu obișnuiesc să citesc în engleză sau că îmi doream să continui seria în română, mai ales că traducerea Dispozitivelor e excepțională. Prin amabilitatea grupului editorial Corint, săptămâna trecută am pus ghearele pe un exemplar din Prințesă și, cum nu mai puteam aștepta prea mult, am început să o citesc a doua zi, vineri. Și am terminat-o duminică.

LITTLE SPOILER ALLERT: dacă nu ați citit celelalte volume ale trilogiei, cred că ar fi bine să evitați recenzia. Nu de alta, dar nu pot să vorbesc despre Prințesă fără să dau câteva spoilere (mici, ce-i drept) din Îngerul și Prințul mecanic 😀 Sau, în altă ordine de idei, read it at your own risk.

În pragul nunții dintre Tessa și Jem, când sănătatea acestuia din urmă este șubrezită de lipsa drogului yin fen, cel care l-a ținut în viață atâția ani, când Institutul din Londra se află în pericol să rămână fără conducător, când inima lui Will este sfâșiată între dragostea pe care i-o poartă Tessei și legătura de parabatai care îl leagă de Jem, Magistrul se pregătește să dea o nouă și ultimă lovitură folosindu-se de automatele sale diavolești, prin care speră să distrugă seminția nefilimilor de pe fața pământului pentru totdeauna. Dar pentru asta are nevoie de Tessa, ea fiind ultima piesă din puzzle-ul său diabolic, și nu se va da în lături de la nimic pentru a pune mâna pe ea.

Oh. My. GOD. Nu mă așteptam, jur că nu mă așteptam ca romanul ăsta să fie atââât de bun. La sfârșit, după ce am închis cartea, am stat să reflectez asupra ei și nu mi-a venit să cred că aceeași autoare care a scris minunăția asta e responsabilă de… mai puțin lăudabilele Orașul îngerilor căzuți și Orașul sufletelor pierdute. Pentru că, dacă nu v-ați prins deja, Prințesa mecanică e genială, magnifică, uimitoare, incredibilă, perfectă și cum mai vreți voi să-i spuneți.

În foarte multe recenzii ale cărții am auzit vorbindu-se despre cât e de epică și cum reușește Cassandra Clare să-și încheie cu un bang! seriile. Într-un fel, știam chestia asta, pentru că Orașul de sticlă mi s-a părut un roman extrem de bun, dar continuările (volumele 4 și 5) au întinat puțin imaginea autoarei, cel puțin pentru mine, și m-am temut să nu o facă de oaie și de această dată. Slavă Îngerului că temerile mele au fost nefondate! Prințesa mecanică este, fără urmă de îndoială, cea mai bună carte scrisă de Clare și mi-e tare greu să-mi imaginez că va reuși să ridice ștacheta și că va reuși să născocească o poveste mai frumoasă, mai plină de intrigi și de tristețe, mai devastatoare și mai încântătoare decât cea din Dispozitive. Și, cu toate că mi-au plăcut la nebunie și primele volume ale trilogiei, acesta este fără îndoială la un cu totul alt nivel. Mi-a fost dor să citesc o carte cu sufletul la gură, să uit de trecerea timpului și să rămân treaz până târziu în noapte doar pentru a avansa cu povestea, iar Prințesa a reușit să-mi redea acel entuziasm pe care-l credeam pierdut. Acțiunea e pur și simplu năucitoare, de la prima și până la ultima pagină, nu te lasă să te plictisești nicio secundă și reușește mereu să te facă să-ți dorești să citești încă un capitol și încă un capitol, până când ajungi la epilogul acela care frânge inimi și, din cenușa acestora, face să renască bucuria. Pregătiți-vă pentru momente încărcate de tensiune, pentru clipe romantice și faze care vor stârni hohote de râs, pentru întorsături neașteptate de situație și multe, multe lacrimi.

Despre personaje nu am decât cuvinte de laudă. Tessa e atât de diferită de Clary, încât sunt convins că persoanele care le compară neîncetat și spun că sunt ca două picături de apă nu au citit decât descrierea primului volum al Dispozitivelor, au văzut acolo „adolescentă” și gata, Tessa = Clary. Habar n-au cât de mult se înșală! Pe când Clary dă dovadă de o idioțenie cruntă în cele mai multe cazuri, Tessa este un personaj cu principii puternice, o femeie curajoasă și care nu s-ar da în lături de la nimic pentru a-i ajuta pe cei la care ține. Despre Will ce să mai spun? Se vede clar că este rudă cu Jace, fiind la fel de sarcastic, dar mult mai puțin enervant decât acesta din urmă. Jem m-a cam scos din sărite în unele momente, fiind mult prea încăpățânat pentru binele lui, dar schimbările prin care trece de-a lungul cărții vă vor lăsa cu gura căscată.

OK, ceea ce urmează să spun e șocant chiar și pentru mine, dar nu m-a deranjat deloc triunghiul amoros. În alte cărți pentru adolescenți, băieții care concurează pentru inima protagonistei sunt, de obicei, rivali, astfel împărțind și fanii în așa zisele „echipe” – „teams” în engleză (cum ar fi Team Edward și Team Jacob pentru Twilight, Team Gale și Team Peeta pentru Hunger Games și așa mai departe), încurajându-i să-și aleagă un preferat pentru care să ovaționeze. Până și în cealaltă serie a Cassandrei Clare, Instrumente Mortale, avem parte de o astfel de situație, cu tiunghiul Jace – Clary – Simon, Jace și Simon detestându-se profund (cel puțin în primele cărți). Așa că imaginați-vă cât de surprins am fost când am realizat nu numai că triunghiul amoros din Dispozitive nu mă deranjează ci și că, indiferent cu cine va rămâne Tessa, voi fi mulțumit de alegerea autoarei. Iar la sfârșit, Cassandra Clare a făcut ce a făcut și a împăcat și capra, și varza, ceea ce mi s-a părut o alegere ideală. Apropo de perechi, doar mie mi-a păsat mai mult de evoluția relației dintre Sophie și Gideon decât de cea dintre Tessa, Will și Jem? 😀

Dacă ar fi să spun ceva negativ despre carte, atunci o să mă leg de conexiunile enervante dintre Dispozitive și Instrumente, pe care Cassandra Clare s-a încăpățânat să le arunce la fiecare câteva pagini. Aproape toți vânătorii de umbre care apar în Prințesă au legătură, într-un fel sau altul, cu personajele din Instrumente Mortale, fie că vorbim despre un Wayland, Fairchild sau Morgenstern. Poate că unii vor aprecia aceste hint-uri la seria originală, doar că, Dispozitivele fiind un prequel, mi s-a părut că autoarea a trișat puțin și a încercat prea mult să ne arunce toate aceste conexiuni în față, Oprah style (You get a reference! You get a reference! Everyone gets a reference!). Dar asta e doar o picătură de cerneală într-un ocean de perfecțiune și nu am cum să iubesc mai puțin cartea pentru o nemulțumire atât de… puerilă.

Și mă opresc aici, pentru că nu vreau să intru foarte mult în detaliu și simt că, dacă voi continua să vorbesc despre carte, exact asta voi face. Dacă ați citit Îngerul și Prințul mecanic, nu cred că mai aveți nevoie de vreun motiv pentru a citi Prințesa mecanică; dacă nu ați apucat să lecturați primele două volume ale trilogiei și tot ați citit recenzia, vă rog din suflet să vă faceți un bine și să adăugați întreaga serie pe lista TBR.

Prințesa mecanică este o carte absolut minunată, despre dragoste și prietenie, sacrificii și alegeri greșite, ură și iertare, despre niște personaje fantastice care sunt puse în cele mai dificile situații și nu se gândesc nicio clipă să renunțe, ci continuă să lupte, sperând că vor ieși victorioase. Una dintre cele mai bune cărți YA fantasy din câte am citit, aflată la loc de cinste alături de alte minunății precum An Ember in the Ashes sau trilogia Grisha, Prințesa mecanică este genul acela de roman pe care, odată ce l-ați citit, nu-l veți putea uita cu ușurință și care va rămâne pe vecie în inimile voastre.

Mulțumesc grupului editorial Corint pentru că au adus această minunată poveste în România și pentru că mi-au acordat șansa să o citesc!

RATING:

VÂNĂTORI DE UMBRE ÎN STIL VICTORIAN

TITLU: Îngerul mecanic (Dispozitive infernale #1)

AUTOR: Cassandra Clare

PUBLICAT DE: Editura Leda

DESCRIERE: Tessa Gray, o adolescentă de şaisprezece ani, traversează oceanul pentru a-şi găsi fratele. Destinaţia ei este Anglia, în plină epocă victoriană, dar ceva terifiant o aşteaptă în Lumea de Jos a Londrei, unde vampiri, vrăjitori şi alte creaturi supranaturale bântuie străzile iluminate cu gaz. Numai vânătorii de umbre, războinici hotărâţi să scape lumea de demoni, menţin cât de cât ordinea în acest haos. Răpită de misterioasele Surori Întunecate, membre ale unei organizaţii secrete numite clubul Pandemonium, Tessa află curând că ea însăşi face parte din Lumea de Jos şi că este posesoarea unui talent rar: puterea de a se transforma, după propria-i voinţă, într-o altă persoană. Însă Magistrul, o figură misterioasă care conduce clubul, nu se va da în lături de la nimic pentru a face ca puterea Tessei să-i aparţină. Fără prieteni şi hăituită, Tessa se refugiază la vânătorii de umbre de la Institutul din Londra, care jură să-i găsească fratele dacă ea îşi va folosi puterea pentru a-i ajuta. Tessa descoperă că e fascinată, în aceeaşi măsură, de doi prieteni buni: James, a cărui frumuseţe fragilă ascunde un secret mortal, şi Will, cel cu ochi albaştri, ale cărui stări de spirit schimbătoare, alături de o ironie caustică îi ţin pe toţi la distanţă… pe toţi în afară de Tessa. Pe măsură ce căutarea lor îi atrage tot mai adânc în inima unei urzeli oculte care ameninţă să-i distrugă pe vânătorii de umbre, Tessa îşi dă seama că ar putea fi nevoită să aleagă între a-şi salva fratele şi a-şi ajuta noii prieteni să salveze lumea… şi că dragostea poate fi cea mai periculoasă magie.

RECENZIE:

Anul trecut am citit o parte din prima serie scrisă de Cassandra Clare, și anume Instrumente mortale. Nu am fost fascinat de lumea vânătorilor de umbre și am avut unele probleme cu aceste cărți, în special cu protagoniștii care mi s-au părut extrem de enervanți (mai ales Clary). Dacă ar fi să le fac câte o scurtă prezentare, ar suna cam așa: Orașul oaselor – meh, Orașul de cenușă – categoric mai bun, Orașul de sticlă – încet la început, dar încântător spre sfârșit și Orașul îngerilor căzuți – deloc necesar sau, și mai bine, oh, God, why? Nu știam sigur dacă seria Dispozitive infernale avea să-mi placă sau nu, dar toată lumea părea să laude această trilogie și să spună că e mai bună decât Instrumentele.

Părerea mea? Da, Dispozitivele mi-au plăcut mai mult decât Instrumentele, și asta după ce am citit doar o parte a trilogiei începute cu Îngerul mecanic.

Acțiunea cărții este destul de bine surprinsă în descrierea oficială a editurii (prea bine, aș spune eu), așa că mai nimic din ce aș putea menționa într-o scurtă prezentare nu ar putea cuprinde elemente noi, de care să nu fi citit deja în partea de DESCRIERE a recenziei, așa că trec direct la părerile mele.

Am tot citit cuvinte de laudă la adresa cărții, dar nu mi-am închipuit că avea să-mi placă atât de mult încă de la prolog. Acțiunea e pur și simplu uimitoare și, chiar dacă a avut unele momente mai domoale, per total am avut impresia că întreaga carte a fost incredibil de alertă. Am apreciat foarte mult detaliile subtile pe care Cassandra Clare le-a introdus în carte, astfel creând o punte de legătură între seriile sale. Menționarea Conclavului, a Institutului din New York, ba chiar și scurta prezentare făcută de Henry unei mașinării la care lucra mi-au adus zâmbetul pe buze.

Deși Tessa era, la rândul ei, o prezență nouă în această Lume de Jos, plină de tot felul de creaturi supranaturale, am simțit că și-a acceptat nou descoperita natură cu mai multă ușurință și înțelepciune decât Clary, ba chiar s-a documentat singură în legătură cu multe dintre elementele fantastice (mulțumită Codexului) și, astfel, paragrafele în care alte personaje trebuiau să-i explice cum stă, de fapt, treaba au fost reduse substanțial. Apreciez acest lucru deoarece, altfel, Îngerul mecanic ar fi ajuns doar o repovestire a Orașului oaselor, plasată în altă epocă.

Și acum, personajele. Recunosc că la început m-am temut că aveau să fie doar niște copii șterse ale celor din Instrumente și că autoarea s-a folosit de personalitățile celuilalt grup de vânători de umbre pentru a-l crea și pe acesta. Spre surprinderea mea, singura paralelă pe care am tras-o a fost între Jessamine și Isabelle, restul mi s-au părut foarte diferite de vânătorii din New York. Tessa e, per total, un personaj mai puternic decât Clary. Spre deosebire de protagonista din Instrumente mortale, Tessa nu face greșeli din pură prostie (na, am spus-o!) și nu se teme să se avânte în situații periculoase de dragul persoanelor iubite (și nu din pură prostie). Will și Jem au fost frumos conturați, deși inevitabilul triunghi amoros dintre ei și Tessa a fost enervant, cu toate că abia i se zăresc laturile în acest volum. Will s-a asemănat puțiiin de tot cu Jace, dar parcă nu a fost chiar atât de enervant precum cel din urmă. Desigur, îi cade cu tronc Tessei și îi vedem multiplele laturi ale personalității pe parcursul cărții: uneori e șarmant, alteori rece, îi place să glumească dar poate fi extrem de serios dacă situația o cere. Toate acestea se bat cap în cap și m-au făcut să fiu mai curios în legătură cu personajul decât aș fi fost în general și să-mi doresc să-i aflu povestea. Jem, pe de altă parte, este exact opusul lui Will, cu toate că sunt prieteni foarte apropiați. Pe tot parcursul lecturii am simțit că Jem era înconjurat de o aură care îl făcea fragil și că din această cauză reușea să fie bun și blând cu toată lumea, inclusiv cu Will.

Ca puncte slabe aș menționa antagonistul și faptul că e destul de previzibil în majoritatea acțiunilor lui. În mod special, identitatea lui nu a fost o surpriză foarte mare sau o dezvăluire șocantă. Nu știu de ce, dar m-am așteptat ca Magistrul să fie cine era încă de la primele pagini. Singurul lucru care m-a luat prin surprindere a fost mârșăvia unei alte persoane.

Îngerul mecanic a fost o lectură încântătoare, în proporție de 90% surprinzătoare și are din partea mea 9/10. Dacă aveți de ales între cele 2 serii, mergeți pe Dispozitive.