CÂND COPIII SUNT MAI MATURI DECÂT PĂRINȚII – recenzie CASTELUL DE STICLĂ, de Jeanette Walls

TITLU: Castelul de sticlă

AUTOR: Jeanette Walls

PUBLICAT DE: Editura YoungArt

DESCRIERE: Castelul de sticlă este povestea adevărată și tulburătoare a unei familii nonconformiste pentru care aventura, spiritul liber și traiul neîngrădit de reguli inutile sunt mai presus decât confortul unui cămin tipic. Soții Walls își cresc cei patru copii învățându-i să nu se teamă de nimic, să gândească liber, să fie independenți, dar toate acestea vin cu prețul unei vieți de nomazi, al absenței unei case decente și, de multe ori, al lipsei mâncării și hainelor. Rex Walls, tatăl, un tip carismatic, de o extraordinară inteligență, îi învață pe copii istorie, fizică, vânează demoni împreună cu ei pentru a-i face să-și depășească temerile, le dăruiește stelele de pe cer de ziua lor, dar, dincolo de toate, nu reușește să le asigure un trai decent. Peste ani, fiica cea mijlocie, Jeannette, își povestește copilăria într-o carte unică, de un umor extraordinar, dar și de o profunzime emoționantă. Ceea ce face această carte atât de specială, devenită bestseller în numeroase țări, nu este doar curajul lui Jeannette Walls de a scrie lucrurile pe care un om obișnuit le-ar ascunde poate, din jenă, ci faptul că face asta cu tandrețe și dragoste față de familia sa, încercând mai degrabă să-și înțeleagă părinții decât să-i judece.

RECENZIE:

De la o vreme, biografiile și autobiografiile au început să-mi facă tot mai mult cu ochiul. Am început timid și relativ recent, citind De neînvins a Laurei Hillenbrand anul trecut, iar mai apoi am descoperit câte puțin despre Bear Grills în Noroi, transpirație și lacrimi și Stephen Hawking în Scurtă istorie a vieții mele. Castelul de sticlă m-a atras, în primul rând, datorită acelei coperți minunat de simple și a promisiunii unei povești de viață cu adevărat remarcabile.

Mulțumesc librăriei online Libris pentru ocazia de a fi martorul evenimentelor care au marcat-o pe Jeanette Walls în copilărie și adolescență și care au inspirat-o să scrie acest roman absolut încântător!

Familia Walls nu și-a dorit niciodată să fie considerată „normală”. De aceea colindă Statele Unite în lung și-n lat, fără să aibă un loc pe care să-l poată numi casă, ajungând chiar să trăiască în deșert o perioadă; părinții, pentru o bună bucată de vreme, nu muncesc, iar când o fac lasă să se înțeleagă cât de mult detestă că trebuie să se urmeze regulile impuse de societate; copiii familiei, deși incredibil de talentați și foarte inteligenți, sunt mai mereu batjocoriți și umiliți – atât de cei din jur, cât și de propria familie – pentru că de foarte multe ori nici nu au ce mânca, ajungând chiar să caute ceva comestibil printre gunoaie.

Când viața îți oferă lămâi, trebuie să faci limonadă, corect? Mi s-a părut că Jeanette Walls a urmat îndeaproape această „regulă”, reușind să transforme o poveste de viață cu mai multe coborâșuri decât suișuri în ceva ce se citește (aproape în întregime) cu zâmbetul pe buze. De-a dreptul remarcabil a fost modul în care autoarea a răscolit prin propriile-i amintiri și, fără să judece sau să condamne, a reușit să însuflețească o poveste atât de tristă, de profundă și de șocantă, într-o modalitate cât de poate de inocentă și lipsită de ură față de cei care i-au făcut copilăria atât de grea. Castelul de sticlă, pe lângă nucleul sumbru în jurul căruia a fost clădit, strălucește prin inocența și curiozitatea tipice vârstei copilăriei, când nimic nu este atât de rău. Chiar dacă eu, cititorul, nu m-am putut abține să nu critic modul aproape inuman în care soții Walls și-au crescut copiii, Jeanette și frații ei nu au cedat nicio clipă, mereu și-au ținut frunțile sus și au înfruntat orice greutate le-ar fi pus în cale viața, iar pentru asta au tot respectul meu. Nu e ușor pentru un copil să primească de Crăciun ceva atât de lipsit de importanță precum o stea de pe cer, dar Jeanette, Lori și Brian au văzut în cadoul tatălui lor ceva mai mult decât un dezinteres oribil față de ei și l-au iertat, ba chiar i-au mulțumit și s-au arătat pe deplin fascinați de acele daruri.

O scenă pe care nu o voi uita prea curând, care mi s-a părut deopotrivă înduioșătoare și revoltătoare, a fost cea în care întreaga familie s-a dus la zoo, iar Rex, tatăl, și-a încurajat copiii să meargă alături de el până la cușca unui ghepard, aproape obligându-i pe aceștia să atingă periculoasa felină doar pentru a le demonstra că natura nu este atât de înspăimântătoare pe cât am vrea noi să credem și că niciun animal nu va îndrăzni să te sfideze dacă te impui în fața lui. Ei bine, aici a trebuit să las puțin cartea jos și să analizez situația. Am spus că mi s-a părut înduioșătoare scena, nu? Da, pentru că uimirea, admirația și respectul pe care le-a simțit Jeannete în acele momente, nu doar pentru tatăl ei, ci și față de ghepard – acel animal cu instincte ucigașe, obligat să-și trăiască viața într-o cușcă mult prea mică pentru el – m-au făcut să scot un „awwwwwwww” cât toate zilele și să-mi doresc să ies pe stradă și să mă joc cu primul câine care-mi iese în cale (nu-i o idee prea bună). Totuși, mi se pare îngrozitor și o dovadă clară de imaturitate din partea tatălui să-și oblige copiii să facă așa ceva, mai ales că nu era vorba despre un animal inofensiv, ci despre un prădător care ar fi putut, cu ușurință, să lase pe cineva fără o mână sau chiar mai grav. Iar acesta nu este singurul moment în care părinții par să fie cei care trebuie să se maturizeze; la un moment dat, Jeanette – pe atunci o simplă adolescentă – îi propune mamei sale să o lase pe ea să se ocupe de economiile familiei, văzând că, „mulțumită” tatălui lor și a sa dragoste pentru băutură, banii abia dacă le mai ajung de pe-o zi pe alta. Poate că, pentru unii, acest moment va părea lipsit de importanță, dar pe mine m-a impresionat, în primul rând pentru că un copil, nu contează că are 5 sau 15 ani, nu ar trebui niciodată să fie cel care să-și bată capul cu situația financiară a familiei sale.

Castelul de sticlă este o carte unică, puternică și vie, care te smulge din realitatea cotidiană și te transpune în mijlocul unei familii disfuncționale, care întâmpină nenumărate probleme de-a lungul anilor, mutându-se constant dintr-un stat în altul, părinții nefiind capabili să le asigure copiilor un trai decent datorită viciilor și încăpățânării de care dau dovadă. Totuși, în ciuda faptului că povestea familiei Walls are un impact puternic prin intensitatea și gravitatea evenimentelor prezentate, tonul cărții este unul cât se poate de plăcut, ușor ironic, care va smulge cu siguranță câteva zâmbete.

Mulțumesc librăriei online Libris pentru șansa de a citti această carte emoționantă. Vă invit și pe voi să descoperiți multitudinea de cărți de beletristică – atât în română, cât și în engleză – care se află la doar un click distanță de bibliotecile voastre. Ca bonus, pe site găsiți zilnic fel de fel de oferte și reduceri, iar transportul este gratuit, indiferent de valoarea comenzii!

RATING:

ADOLESCENȚĂ ȘI UN STROP DE FEMINISM

TITLU: Scandaloasa poveste a lui Frankie Landau-Banks

AUTOR: E. Lockhart

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Frankie Landau-Banks la 14 ani

Clubul De Dezbateri

„Iepuraşul” lui tata

O fetişcană cam tocilară

Frankie Landau-Banks la 15 ani

O tipă trăsnet

O limbă ascuţită

O dispoziţie arţăgoasă

…şi un nou iubit

Frankie Landau-Banks

Nu mai e genul de fată care să accepte un „nu” ca răspuns

Mai ales când „nu” înseamnă să nu fie primită în societatea secretă a iubitului ei, destinată exclusiv sexului masculin

Şi când sunt de făcut atâtea şi atâtea farse

Frankie Landau-Banks la 16 ani

O posibilă infractoare de geniu

Aceasta e povestea parcursului ei!

RECENZIE:

Am avut așteptări foarte mari de la această carte. Știu că nu e bine și că e de preferat să te „îmbarci” la orice nouă aventură literară cu mintea golită de prejudecăți și/sau speranțe, dar uneori e de-a dreptul imposibil. Cealaltă carte a autoarei, Mincinoșii, mi s-a părut superbă; am citit-o într-o singură zi, cu toate că aveam febră și abia îmi puteam ține ochii deschiși, iar atunci când am văzut că editura Trei are de gând să publice un nou titlu semnat E. Lockhat am fost super entuziasmat.

Povestea începe cu o scrisoare adresată conducerii Academiei Alabaster, în care eroina cărții, Frankie Landau-Banks, își asumă răspunderea pentru mai multe farse întreprinse de o așa-zisă organizație secretă, printre care se numără Noaptea celor o Mie de câini, răpirea lui Guppy și Rebeliunea Sfeclei la Conservă. După această introducere mai mult decât abruptă, urmează o călătorie înapoi în timp și devenim martorii schimbărilor prin care Frankie trece de-a lungul celui de-al doilea an petrecut la Alabaster; cum aceasta devine, din Iepuraș, creierul din spatele unora dintre cele mai spectaculoase farse puse la cale de misteriosul Ordin Loial al Câinilor Baseți.

OK, cartea asta m-a surprins într-un mod plăcut. La început nu m-am putut abține și a trebuit să compar absolut totul cu Mincinoșii, însă, după câteva capitole și după ce m-am obișnuit cu personajele, orice fel de preconcepții și așteptări aș fi avut înainte au fost date uitării, iar eu m-am putut bucura în liniște de un roman ușurel, amuzant și relaxant. Vă sfătuiesc și pe voi să faceți același lucru în cazul în care vă doriți să citiți cartea pentru că ați fost vrăjiți de Minicnoși, altfel s-ar putea să fiți dezamăgiți.

Deși a avut punctele ei slabe (foarte puține la număr), Scandaloasa poveste a lui Frankie Landau-Banks mi s-a părut un manifest foarte reușit al individualității și libertății de exprimare. Având în vedere că publicul spre care a țintit E. Lockhart este format în mare parte de adolescente, nu este de mirare că în spatele întâmplărilor prin care trece Frankie se ascunde și un foarte puternic mesaj legat de feminism, o mișcare îndrăzneață din partea autoarei, pentru care o aplaud. Cred că e foarte important ca, din când în când, să mai apară câte un roman young-adult care să nu se axeze doar pe povești de dragoste imposibile/clișeice dintre băieți răi și fete bune sau bătălii de proporții epice între armate de supranaturali, ci pe lucruri care contează cu adevărat în viață, cum ar fi egalitatea între sexe. Totuși, câteodată, aspectele feministe ale cărții au luat o turnură nu tocmai plăcută, ușor agresivă. Pe scurt, câteva dintre acțiunile lui Frankie nu au avut ca scop decât umilirea unor băieți și demonstrarea superiorității ei intelectuale, ceea ce anulează din start principiile feminismului. Dar, în mare parte, autoarea s-a descurcat de minune mânuind această sabie cu două tăișuri.

Frankie este, fără doar și poate, vedeta romanului. Inteligentă, ambițioasă, uneori manipulatore și chiar puțin agresivă, protagonista poveștii este genul acela de personaj pe care adolescenții răzvrătiți (și nu numai) îl îndrăgesc încă de la început, deoarece le amintește atât de mult de ei înșiși. Mi-a plăcut foarte mult că s-a văzut o evoluție a sa, ca personaj, și că Frankie de la sfârșitul cărții nu semăna deloc cu Frankie de la începutul romanului. Din păcate, personajele secundare sunt destul de slab conturate și, în afară de rolurile clișeice pe care sunt nevoite să le joace, nu au nimic altceva de făcut.

O lectură perfectă pentru zilele în care simțiți că aveți nevoie de ceva care să nu vă solicite foarte mult, haioasă și surprinzătoare, cu o protagonistă remarcabilă, Scandaloasa poveste a lui Frankie Landau-Banks nu trebuie să lipsească din bibliotecile iubitorilor de romane contemporary și young-adult.

Mulțumesc editurii Trei pentru acest roman încântător!

DE DOUĂ ORI WILL GRAYSON

TITLU: Will Grayson, Will Grayson

AUTOR: John Green & David Levithan

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Într-o seară îngheţată, în cel mai neaşteptat loc din Chicago, doi adolescenţi – având amândoi numele de Will Grayson – sunt pe cale să-şi intersecteze paşii. Pe măsură ce lumile lor intră în coliziune şi se împletesc, cei doi Will Grayson descoperă că viaţa îi poartă în direcţii noi şi surprinzătoare: aventuri romantice şi punerea în scenă a celui mai de succes musical din istoria liceului.

RECENZIE:

După ce am fost dezamăgit de Orașe de hârtie, am decis că îi voi mai acorda lui John Green o singură șansă pentru a-mi dovedi că își merită popularitatea. Sub aceeași stea și Căutând-o pe Alaska mi-au plăcut foarte mult, dar începând cu De 19 ori Katherine am început să observ un anumit trend în scrierile lui Green, și anume acela de a recicla la nesfârșit aceleași personaje și/sau întâmplări. Cu alte cuvinte, cărțile lui sunt aceleași Mării, dar cu alte pălării. Despre David Levithan, pe de altă parte, am numai cuvinte de laudă (chit că am citit o singură carte scrisă de el, Zi după zi) și am fost ferm convins că nu mă va dezamăgi.

Will Grayson, Will Grayson spune povestea a doi adolescenți cum nu se poate mai diferiți, ambii numindu-se Will Grayson, care se întâlnesc într-o seară friguroasă în cel mai improbabil loc la care v-ați putea gândi.

În primul rând, vreau să punctez cât de originală mi se pare premisa colaborării dintre Green și Levithan. Sigur, nu e nici prima, nici ultima carte care să aibă doi autori, dar niciodată nu am mai întâlnit un roman în care fiecare scriitor să se concentreze pe un anumit personaj și să-i dezvolte personalitatea după bunul lui plac. Așa, avem un Will Grayson cam tocilar, neînțeles, al cărui singur și cel mai bun prieten reușește de fiecare dată să fie mai interesant decât el și care se îndrăgostește de una dintre cele mai mișto fete din școală (ca în mai toate cărțile lui John Green); celălalt Will Grayson este un băiat retras, fără viață socială, cu tendințe suicidale și care încearcă din răsputeri să-și ascundă orientarea sexuală față de lumea plină de prejudecăți. După cum spuneam mai devreme, cei doi sunt complet diferiți. Și, ca să nu-i încurcăm în continuare, o să mă refer la personajul lui John Green numindu-l Will Grayson (G), iar pe cel al lui David Levithan Will Grayson (L).

Am apreciat foarte mult la Will Grayson, Will Grayson respectul pe care autorii (în special David Levithan) îl arată comunității LGBT și faptul că nu s-au folosit de acest subiect sensibil doar pentru a ieși în evidență și a stârni cât mai multe controverse. Will Grayson (L) ne este prezentat ca un adolescent obișnuit care se întâmplă să fie gay; în nicio instanță nu a fost caracterizat doar prin prisma orientării sale sexuale, iar acest lucu nu a putut decât să mă bucure. Cât despre Tiny Cooper, acesta ar putea părea destul de enervant la început, fiind puțin mai mult decât un stereotip umblător care întrunește TOATE clișeele cunoscute despre persoanele homosexuale (băiat efeminat, extravagant, etc.), acesta își îmbrățișază sexualitatea și o poartă ca pe ceva de care este extrem de mândru.

Din punctul de vedere al acțiunii, cartea este o nebunie de la început și până la sfârșit; capitolele alternează constant între perspectivele celor doi Will Grayson – deci nu există momente de plictiseală –, iar stilul este deosebit de accesibil (apar și câteva conversații pe messenger sau prin SMS-uri, de exemplu, cu tot cu prescurtarile cu care ne-am obișnuit și pe care iubim să le urâm, cum ar fi „dc” sau „k”), ceea ce facilitează lectura. Will Grayson, Will Grayson se citește ușor, dar asta nu înseamnă că este o carte pe care o uiți la fel de repede. Dimpotrivă. Personajele vor rămâne alături de cititor multă vreme după ce a fost trasă cortina (cei care au citit cartea știu la ce mă refer 😉 ), iar mesajele despre toleranță, societate, iubire și viață vor avea un impact major, în special asupra celor mai tineri.

Personajele sunt cele care dau savoare oricărui roman, iar Will Grayson, Will Grayson nu face excepție. Will Grayson (L) Singurul lucru care nu mi-a plăcut la carte a fost Will Grayson (G). Cred că, fără intervenția lui John Green, romanul ar fi fost mult mai reușit. Spun asta pentru că mult-prea-popularul-scriitor nu aduce absolut nimic nou care să-l diferențieze pe Will de restul personajelor sale; diferențele dintre Miles, Quentin, Colin, Augustus și Will Grayson sunt insesizabile, aproape inexistente. Până și Tiny mi-a adus puțin de tot aminte de Hassan, prietenul lui colin din De 19 ori Katherine, însă doar puțin. Tiny Cooper este sarea romanului (piperul fiind celălalt Will Grayson), reușind să condimenteze fiecare scenă în care apărea cu ajutorul caracterului său fanastic. Nu l-am îndrăgit de la început pe Tiny, recunosc. Mi s-a părut a fi doar un stereotip ambulant, o frescă a tuturor prejudecăților pe care societatea le are despre persoanele homosexuale, dar mă bucur că am avut ocazia să-l cunosc mai bine și să-l adaug pe lista cu personaje memorabile din literatura pentru adolescenți.

Ziceam despre Will Grayson (L) că ar fi piperul cărții. Ei bine, spre deosebire de Tiny (care nu m-a impresionat la început) și Will Grayson (G) (pe care aproape că l-am detestat), personajul lui Levithan m-a cucerit de cum a intrat în scenă. Ironic, sfidător, sarcastic, nepăsător… a fost una dintre cele mai veridice portretizări ale unui adolescent din câte am întâlnit. Mi s-a părut foarte mișto cum capitolele scrise din perspectiva lui păreau să arate degetul mijlociu regulilor de bază ale gramaticii, absolut toate cuvintele fiind scrise cu litere mici, indiferent că se aflau la începutul propoziției sau al numelui unei persoane. Ah, și întâmplarea face ca Will Grayson (L) să fie gay, dar acest aspect nu este cel care-i definește personalitatea, iar autorul nu face mare tam-tam pe baza orientării sexuale a personajului.

Deși nu am apreciat capitolele scrise de John Green și le-am citit mai mult din obligație, ca să nu rămân în urmă cu povestea, consider că Will Grayson, Will Grayson este o lectură obligatorie pentru orice fan al cărților young adult. David Levithan face o treabă excelentă cu personajele și acțiunea (el se află în spateleu unuia dintre cele mai surprinzătoare plot-twist-uri ale cărții), scrie cu sensibilitate, veridicitate și umor despre viața unui adolescent special; John Green, așa cum mă așteptam, dezamăgește din punctul de vedere al personajelor (chiar cred că, în dicționar, lângă definiția pentru „autoplagiat” ar trebui să se afle o poză de-a sa) și reușește să știrbească din calitatea romanului.

Mulțumesc editurii Trei pentru această carte specială! Vizitați mâine blogul pentru o surpriză 😀

E GREU SĂ FII DIFERIT

TITLU: Jurnalul complet adevărat al unui indian cu jumătate de normă

AUTOR: Sherman Alexie (ilustrații de Ellen Forney)

PUBLICAT DE: Editura Art

DESCRIERE: Născut într-o rezervaţie de indieni Spokane, Arnold Spirit – zis şi Junior – trebuie să lupte de mic cu boala, cu sărăcia şi cu faptul că e diferit într-o societate care nu (mai) ştie cum să respecte diferenţele. Pentru că-şi dă seama că nu are niciun viitor dacă rămâne la şcoala din rezervaţie, decide să facă un gest neaşteptat pentru un puşti indian de paisprezece ani: se mută la o şcoală de albi, stârnind furia membrilor tribului şi a vechiului său prieten, Rowdy. Deşi se trezeşte printre oameni mai bogaţi decât el, aici se îndrăgosteşte, îşi face prieteni, intră în prima echipă de baschet a şcolii şi cunoaşte toată agitaţia spumoasă a adolescenţei. Bazat pe experienţele personale ale autorului şi completat foarte inspirat de ilustraţiile memorabile ale lui Ellen Forney, Jurnalul complet adevărat al unui indian cu jumătate de normă este o carte înduioşătoare, extrem de amuzantă şi minunat scrisă care o să vă rămână mult timp în memorie.

RECENZIE:

Uneori, când alegi o carte fără să știi prea multe despre ea, joci un joc foarte periculos. De câteva ori am pățit-o rău de tot și am dat peste niște cărți de-a dreptul plictisitoare (ca să nu spun groaznice), doar pentru că mi-a fost prea lene să caut câteva recenzii pe Goodreads și m-am bazat exclusiv pe designul coperții sau pe titlul promițător. Dar există și unele excepții – mai rare, ce-i drept –, acele suprize extrem de plăcute peste care dai din întâmplare, bazându-te pe intuiție, iar Jurnalul complet adevărat al unui indian cu jumătate de normă face parte din ele.

Continuarea vă așteaptă la un simplu click pe imaginea de mai jos  😀

DRAGĂ PRIETENE…

TITLU: Jurnalul unui adolescent timid

AUTOR: Stephen Chbosky

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Să stai pe margine poate fi un avantaj. Dar vine o vreme când trebuie să intri în ring. Primul an de liceu e cel mai greu. Îţi faci noi prieteni, te îndrăgosteşti cu adevărat, nu te mai înţelegi deloc cu părinţii. Să creşti mare e mai complicat decât ţi-ai imaginat vreodată.

RECENZIE:

A început să devină un obicei pentru mine să văd mai întâi un film, să mă îndrăgostesc de el, după care să aflu că există și o carte (dacă am noroc, aceasta mai este și tradusă) și să vreau neapărat să o citesc. Așa am pățit cu următoarele filme: Fight club, American psycho, This is where I leave you și The perks of being a wallflower. Pe acesta din urmă l-am văzut într-o zi ploioasă, la birou, în mai multe reprize (aproximativ 4 ore) și o zi întreagă nu mi-am putut lua gândul de la Charlie și prietenii săi.

Scris ca o „colecție” de scrisori trimise de către Charlie, personajul principal al romanului, unui prieten fictiv, Jurnalul unui adolescent timid este o cronică extrem de personală a experiențelor prin care acesta trece în timpul primului său an de liceu. Charlie este un adolescent… ei bine, timid, pasionat de literatură, căruia nu-i place să socializeze și care preferă să-și petreacă timpul liber citind, gândindu-se la trecutul său zbuciumat și ascultând diverse mixtape-uri. Când începe liceul, Charlie nu are prieteni și se simte ca un outsider, dar nu știe că, după ce-i va cunoaște pe Sam și Patrick, viața lui se va schimba pentru totdeauna.

Jurnalul unui adolescent timid rămâne, chiar și în ziua de azi, unul dintre cele mai controversate cărți din istoria Statelor Unite, dar zău că nu înțeleg de ce încă este privită cu atâta ură. Da, în roman se regăsesc unele scene mai… explicite, iar tema homosexualității (care este tratată cu respect și se vede clar că nu a fost introdusă în poveste doar pentru a stârni atâtea polemici) are o pondere foarte mare în poveste, însă nu e ceva nemaivăzut. Plus că, fiind vorba despre un roman dedicat adolescenței, mi se pare cum nu se poate mai normal ca autorul să exploreze fix acele lucruri care definesc, într-o oarecare măsură, perioada de tranziție dintre copilărie și maturitate. Descoperirea propriei persoane și a sexualității, experimentarea diverselor senzații induse de substanțe nu tocmai legale și puternica dorință de răzvrătire sunt „pietre de temelie” ale adolescenței. Firește, cam toate evenimentele descrise în carte sunt puțin exagerate de dragul artei, dar asta nu le știrbește din semnificație sau de impactul pe care îl au asupra cititorului.

Stilul în care Chbosky a scris romanul răsuflă lejeritate prin toți porii și se simte foarte personal, transformând întreaga experiență de lecturare a Jurnalului unui adolescent timid în ceva neașteptat de intim, diferit de orice carte citită de mine până acum. Gândurile lui Charlie prind viață într-o manieră cu adevărat unică și, datorită faptului că au fost adunate sub forma unor scrisori, am simțit o mai puternică apropiere față de el decât în cazul în care ar fi fost doar un personaj oarecare, a cărui viață să fie povestită într-o manieră convențională.

Personajele sunt pur și simplu fermecătoare. Charlie mi s-a părut unul dintre cele mai ușor de îndrăgit și relatable personaje din literatura young adult, însumând o serie de calități și defecte care îl fac diferit. El doar observă ce se întâmplă în jurul lui, preferă să nu ia parte la acțiune și, din această cauză, pierde mare parte din ceea ce înseamnă viața de adolescent. E tăcut, nu are prea mulți prieteni, lumea îl vede ca pe un ciudat, însă reușește să intre în vorbă cu Patrick și Sam și vede în asta oportunitatea de a-și schimba viața.

Pentru că Patrick și Sam par, la prima vedere, antitezele lui Charlie: sunt extrovertiți, nu le prea pasă de ce spune lumea despre ei și nu se tem să încerce lucruri noi. Împreună, îl vor ajuta pe Charlie să-și spargă carapacea pe care el însuși a clădit-o în jurul lui, determinându-l să iasă din zonele lui de confort și să vadă lumea în toată frumusețea ei. Dar cei doi frați ascund mai multe decât lasă să se vadă, fiind niște personaje complexe și atent creionate, cu demoni proprii cu care trebuie să se descurce, pe care Charlie ajunge să-i considere cele mai importante persoane din lume.

Un alt aspect care mi-a plăcut foarte mult a fost prietenia care s-a dezvoltat între Charlie și Bill, profesorul său de engleză, prietenie bazată pe dragostea lor față de cărți. Mi s-a părut minunat să văd că între un elev și profesorul său poate exista ceva mai mult decât o relație forțată, bazată pe un fals respect impus de statutul social al fiecăruia.

Jurnalul unui adolescent timid este acel gen de carte pe care o vor aprecia atât adolescenții, cât și adulții. Adloescenții se vor regăsi în Charlie și în pățăniile prin care acesta trece în timpul primului său an de liceu, iar adulții vor rememora timpurile de mult apuse.

Mulțumesc Editurii Trei pentru acest roman deosebit!