DE VORBĂ CU ALINA ȘERBAN DESPRE ZIUA ÎN CARE A ÎNVĂȚAT SĂ… ZBOARE

Cu ceva vreme în urmă, la scurt timp după ce am început să scriu pe blog, am făcut un exercițiu de imaginație cu draga mea prietenă Alina, din care a rezultat un interviu pe care urma să îl postez atunci când romanul ei, Ziua în care am învățat să zbor, avea să vadă lumina tiparului. Zilele au trecut, s-au transformat în săptămâni și apoi în luni și, după ceea ce a părut o veșnicie, proiectul de suflet al Alinei s-a concretizat într-un volum cu o copertă absolut minunată, de care m-am îndrăgostit, recent apărut la editura Quantum Publishers. Dacă vreți să aflați mai multe despre Alina – omul și autorul – și romanul ei, vă invit să citiți următoarele rânduri.

17888385_1644261622254911_823477667_n

  1. Sunt sigur că o groază de lume se întreabă același lucru ca și mine: cum ți-a venit inspirația pentru roman? Ai știut întotdeauna că vrei să scrii sau pur și simplu s-a întâmplat să îți așterni ideile pe hârtie și să realizezi că ai material suficient pentru o carte?

Pasiunea mea pentru scris a apărut deodată, de parcă ar fi fost adormită în adâncul meu și apoi s-a trezit miraculos. Asta se întâmpla în clasa a 8-a. Pe atunci scriam doar poezii. Prin clasa a 12-a am început să scriu și proză. Cât despre romanul la care lucrez acum, idea mi-a venit pe moment în timp ce mă uitam la un serial.

  1. Personajele tale sunt foarte frumos conturate, din câte am citit, și e ușor fie să le simpatizezi, fie să le urășit. Cât de greu îți e să conturezi personaje atât de credibile?

Destul de greu uneori. Ca să conturezi personaje credibile ai nevoie să petreci timp cu ele, să le cunoști, așa cum ai face cu o persoană reală. Însă cel mai important lucru e să fi cunoscut tu însăți persoane de diferite tipologii. Una dintre bazele construirii unui personaj e să te inspiri din realitate și să filtrezi de acolo ce ai nevoie pentru personajul tău. Asta am făcut și eu. Am luat câte puțin de la fiecare om pe care îl cunosc.

  1. În afară de personaje, și acțiunea e extrem de verosimilă. Te documentezi în legătură cu unele detalii înainte să scrii despre un anumit eveniment sau lași totul să vină de la sine și improvizezi pe moment?

Mă documentez numai acolo unde am nevoie cu adevărat, unde nu stăpânesc subiectul. Am câteva aspecte de drept undeva într-un capitol și a trebuit să citesc despre ele că să pot scrie pe urmă. În rest totul vine de la sine.

17857538_1644250815589325_131463105_n

  1. Acum, că am lăsat în urmă acele părți care constituie temelia cărții, să vorbim despre lucruri mai personale (tot despre carte, nu te teme). Care au fost influențele tale, sursele din care te-ai inspirat? Dacă e să alegi unul sau, hai, fie de a mine, doi scriitori cu care să te compari, pe cine ai alege?

Îmi plăcea să mă compar cu Cehov chiar dacă stilurile diferă. Îmi plăcea să cred că abordăm cumva teme similare. Ca inspirații literare aș putea să îi enumăr pe George Orwell, Dumas, Conan Doyle, Agatha Christie, Kafka, Sorescu și cred că ar mai fi dar nu îmi vin acum. Cât despre surse non-literare pot să spun că au fost câteva care și au pus amprenta asupra mea. Filme precum Pianistul sau Lista lui Schindler sau Detachment care m-au inspirat fie pentru anumite personaje fie pentru anumite scene.

  1. Am observat o tendință a unor scriitori să spună că preferă o anumită perioadă a zilei pentru a scrie. Tu ce zici? Te consideri un scriitor „diurn” sau unul „nocturn”? Povestește-ne cum arată o zi din viața ta în care te dedici scrisului.

Unul nocturn. Oricât am încercat să scriu ziua, nu am putut. După ora 22 începe perioada mea de „glorie”

  1. Muzica joacă un rol important în scrierea multor cărți. Pe tine ce trupe sau melodii te inspiră?

Muzica clasică, muzica liniștitoare, pe fundalul căreia pot să scriu fără să am tentația de a fredona melodia.

17821503_1644252162255857_224859337_n

  1. Să vedem cât de bine îți cunoști personajul principal. Spune-ne ceva ce Oskar nu ar face niciodată. De ce?

Asta e o întrebre bună! Oskar n-ar lăsa pe nimeni să-l schimbe. Fie îl placi așa cum e el, fie nu-l placi deloc. A, și n-ar mânca shaorma din comerț, hehehe.

  1. O să devin puțin cam răutăcios pentru că urmează o întrebare destul de dificilă, dar dacă ar fi să alegi unul din personajele tale pentru a petrece o după-amiază împreună, pe cine ai alege? Ce te-a făcut să alegi personajul respectiv?

Pe Rudi. Oskar e prea posac și depresiv pentru mine. Cu Rudi m-aș înțelege de minune pentru că e la fel de plin de energie și de pozitiv ca mine și poate vorbi cam despre orice subiect îl intrebi.

  1. Recomandă-ne o carte, una care să te fi impresionat mai mult decât oricare alta.

Grea întrebare. Lumina dintre oceane de M.L Stedman mi-a plăcut enorm de mult. Chiar dacă acțiunea pare înceată, merită să continui să citești pentru că povestea e una care te scutură bine de tot.

  1. La final, descrie-ne romanul tău în 10 cuvinte și spune-ne de ce ar trebui să-l citească lumea.

Romanul meu… e cel mai de preț lucru al meu. Ziua în care am învățat să zbor suferă de realism acut și de drame de familie, dar și personale. El ține o oglindă în fața societății și îi arată unde greșește și către ce se îndreaptă, dar, mai mult decât atât, el ține o oglindă în fața sinelui și te îndeamnă să te redescoperi, să te reanalizezi și să nu dai înapoi de la nimic, chiar dacă protagonistul exact asta face.

17821612_1644250725589334_84495012_n

Romanul Ziua în care am învățat să zbor este disponibil, momentan, doar pe site-ul editurii, aici, dar în curând va fi disponibil pe site-urile Libris, Elefant și în librăriile partenere.

PROVOCAREA A FOST LANSATĂ! – INTERVIU CU SIMONA STOICA

banner-provocarea

Una dintre noile apariții pe piața editorială din România este Provocarea, primul volum din seria Rephelimii și romanul de debut al Simonei Stoica, o studentă pentru care serialele și cărțile reprezintă un stil de viață. În scurta vacanță de sărbători, am avut ocazia să-i pun câteva întrebări și să o „descos” de câteva secrete. Opt elemente ale Rephelimilor, opt întrebări pentru cea care i-a inventat!

  1. În primul rând, aș vrea să-ți mulțumesc că ai acceptat „provocarea” mea 😉 Povestește-ne puțin despre obiceiurile tale când vine vorba despre scris: îți place să asculți muzică când pui bazele unei povești, scrii totul în ordine cronologică și alte lucruri pe care tu le consideri interesante și, de ce nu, specifice ție.

Ola, Răzvan! Dacă tot suntem la partea cu mulțumiri, eu sunt încântată că ai acceptat Provocarea Rephelimilor și ai ales să pornești într-o nouă aventură, unde secretele și minciunile ascund cu mare grijă adevărul. Chiar și față de mine.

Muzica este una dintre sursele mele principale de inspirație. Când îmi pun căștile și merg să mă plimb, reaitatea se evaporă în jurul meu și pășesc într-un ținut nou și necunoscut, unde mintea mea e liberă să își imagineze majoritatea scenelor din romane, iar versurile mă ajută să schițez schimburi scurte de replici, influențată fiind de emoțiile și de sentimentele care mă răscolesc când las muzica să preia controlul (cum fac Rephelimii cu elementele).

Scriu cronologic, după ce îmi fac un plan de idei pentru romanul la care lucrez (sunt la al treilea acum), dar mereu am probleme cu prologul și finalul, care sunt mereu ultimele capitole pe care le scriu. Mi se par cele mai importante, pentru că dacă nu reușești să-ți atragi cititorul încă din primele rânduri sau să îl lași la limita dintre curiozitate și disperare (hihi) când a terminat de citit și ultima pagina, eșuezi (puțin) ca autor.

Am obiceiul să scriu și să desenez… peste tot. Asta poate să devină enervant pentru cei din jurul meu, când nu sunt atentă la conversație și încep să notez idei pe telefon sau să mâzgălesc ceva pe un șervețel. Imaginația nu are un program fix. Când o simt alături de mine, profit, ignor realitatea și câteva secunde mă concentrez pentru a crea ceva nou, inedit.

2014-12-31 13.25.52

  1. Știu că ești o împătimită a serialelor. Cât de mult te-au influențat acestea când ai început să conturezi povestea Rephelimilor și ce seriale must see ne recomanzi?

O să fiu foarte sinceră: serialul Tru Calling este unul dintre motivele pentru care m-am apucat să scriu seria. Am păstrat și numele personajului principal, pentru că Jack Harper m-a fascinat din primul episod în care a apărut și când serialul a fost anulat, voiam cu disperare o continuare. M-am inspirat de la Jason Priestley, din gesturile lui și modul rece, aproape inuman, în care lua decizii la limită și pășea cu siguranță pe voalul care separa Viața de Moarte, fără să pară că regretă deciziile luate. Așa l-am creat pe liderul Rephelimilor.

Frumos spus, o împătimită a serialelor. Prietenii mei folosesc prea des cuvântul obsedată, când fac o referință la cărți sau la seriale (haha).

Din categoria must see, o să fac o mică împărțire: seriale vechi și terminate (LOST, Fringe, Sopranos, OZ, Deadwood, MASH, Friends, Nikita, Boardwalk Empire, Prison Break) și seriale în curs de desfășurare (Person of Interest – îl ador, e perfect pentru fanii Prison Break și Nikita, Outlander, Game of Thrones, The Good Wife, Penny Dreadful, Vikings). A fost foarte greu să fac o selecție, dar am încercat să fiu cât mai cinstită (în special cu mine).

  1. De ce ai ales genul fantasy?

Am tot fost întrebată asta și am un răspuns pregătit, unul sincer și needitat.

Am ales să scriu ceva fantastic pentru că de realitate mă lovesc în fiecare zi. Îți folosești creativitatea ca să dai o altă formă prezentului, să faci câteva schimbări minore, pentru că altfel ai vedea totul în alb și negru, iar nuanțele de gri ar rămâne nefolosite și, într-un final, uitate. Imaginația este ca o lentilă, pe care toți o avem, dar puțini știm să o folosim la capacitate ridicată: dacă te uiți prin lentilă, realitatea va suferi, treptat, modificări și ochii tăi vor trece peste prima imagine, cea pe care toți o văd și vei percepe cu alți ochi tot ce te înconjoară. Literatura fantastică este o călătorie, o aventură și un risc. Realitatea poate să fie statică și în condiții optime, știi la ce să te aștepti. Fantasticul este o provocare pentru minte, te atrage într-o lume nouă, în care legile sunt diferite sau inexistente, personajele au abilități sau cunoștințe speciale, iar suspansul este prezent la fiecare pagină, fiindca nu știi la ce să te aștepți și ce mistere are autorul pregătite pentru tine.

element-1

Ai putea spune că fantasticul îți oferă speranțe false și că te îndeamnă să visezi, poate puțin cam mult. Nu poți să zbori sau să faci vrăji. Nu ai un dragon drept animal de companie și sunt șanse mici să te trezești într-un tărâm medieval și regele să aibă nevoie de sprijinul tău. Însă dacă majoritatea criticilor sunt de părere că doar romanele clasice sau realiste oferă lecții valoroase despre viață și un sistem mai elaborat și complex de principii, greșesc. Personajele din cărțile fantastice (cel putin o parte din ele) nu știu nimic despre moștenirea lor, puterile pe care le posedă, cât de importanți sunt și nu observă evenimentele supranaturale/mistice, din preajma lor. Însă atunci când înfruntă “realitatea”, schimbarea este fulgerătoare, pentru că dintr-o lume (aparent) normală, personajul este transpus într-o situație inedită și necunsocută. Personajele fantastice sunt în continuare dezvoltare, își înfruntă temerile și au parte de cele mai intense provocări, atât la nivel emoțional, cât și fizic, pentru că dacă atunci când vorbim de un roman realist, chiar și cele mai oribile întâmplări pot să fie cunoscute (din auzite, cel mai des), în romanele fantastice orice e posibil și personajele nu au o pregătire, înfruntă totul de la 0.

  1. E imposibil ca tu, autorul, să nu relaționezi cu personajele, așa că te rog să-mi spui cât din persoanlitatea ta se regăsește în ele și ce trăsături ale tale au transpus limita dintre real și imaginar, devenind importante în serie.

Îmi e greu să recunosc, dar Desiree seamănă foarte bine cu mine, cum eram la vârsta de 16 ani. Doar că ea este mult mai directă și dureros de sinceră, iar curajul ei mi-a lipsit, pentru că deși nu este eroina din majoritatea romanelor YA, care știe mereu ce să facă, ea are puterea să recunoască atunci când greșește și e conștientă de ce poate și de ce nu. Am încercat să transmit o parte din încăpățânarea mea Rephelimilor. Sunt asasini, sunt luptători și ei refuză să asculte sfaturi sau să accepte îndrumări de la alte persoane în afară de Jack Harper, care e liderul lor sau de Azazeal, care i-a Creat. Cam așa sunt și eu (fără prima parte): nu îmi place să mi se spună ce să fac (chiar dacă recomandarea e bună) și iau decizii bazându-mă pe instinct, nu pe dovezi palpabile.

simona-stoica-provocarea

  1. Mi se pare interesant că Provocarea e împărțită în două volume, deși e un singur roman. A fost decizia ta sau a editurii?

A fost decizia editurii, când Alexandru Voicescu și-a dat seama că manuscrisul se apropie  periculos de mult de 800 de pagini. Am decis împreună că era mai bine ca romanul să fie împărțit în 2 volume, mai ales că structura a permis acest lucru.

  1. Cum a fost experiența publicării? Dar lansarea de la Gaudeamus?

Până când nu am ținut în mână contractul și nu mi-am vazut semnătura pe ultima pagină, nu am crezut ce se întâmplă. După patru ani, în care am rescris de X ori romanul și am încercat la atâtea edituri, după momentele în care am decis să renunț și pauzele lungi, în care am refuzat să mai scriu, editura Herg Benet mi-a oferit șansa să demonstrez ceea ce pot. Asta după ce am primit un răspuns pozitiv de la ei, care s-a ascuns printre spam-uri și abia după 2-3 luni am avut norocul să-l gasesc, în timp ce mă duceam la ultimul examen din sesiune. Trăiesc la limită și îmi asum prea multe riscuri – nu recomand, nu e foarte sănătos.

La lansare am avut 1001 de emoții și nopți (citez). Am făcut exerciții de dicție cu o seară în urmă, am citit, recitit și pregătit câteva fragmente, dar au fost câteva probleme tehnice și nu se auzea prea clar ce spuneam, așa că am fost nevoită să improvizez pe moment și să îmi schimb planul. După ce am terminat de vorbit, îmi tremurau picioarele, dar eram fericită, încântată și atât de extaziată, încât am zâmbit încontinuu și am dat cu mare drag autografe, prietenilor și susținătorilor mei. Sentimentul nu poate să fie descris, nu s-au inventat (încă) cuvintele potrivite. Să nu uit: a venit și o băbuță la stand, care a tot vorbit despre Iad și blesteme – muzică pe fundal. Se putea să nu iasă cu peripeții?

element-2

  1. Poți să-mi povestești o amintire dragă sau amuzantă care te leagă de Provocarea?

Complicată întrebarea.

Am terminat romanul cu 3-4 zile înainte de prima proba de la BAC. Eram puțin inconștientă, nu aveam răbdare să mai fac teste, să citesc comentarii sau să învăț ca papagalul citate, așa că îi mințeam/păcăleam pe toți, de la colegi și profesori, la părinți și rude, mă închideam în cameră și scriam, pentru că simțeam că acela era momentul în care ultimele pagini din Provocarea aveau (și trebuiau) să fie scrise (titlul inițial a fost Legământul sufletelor, dar am renunțat după câteva luni la el). E o amintire atât dragă, cât și amuzantă, pentru că era secretul meu și al personajelor, care îmi așteptau îndrumările și se pregăteau de încheierea primului capitol din seria Rephelimii.

  1. Câteva cuvinte pentru cititorii blogului?

În primul rând, vă mulțumesc că ați citit interviul.

În al doilea rând, sper să acceptați și voi Provocarea lansată de Rephelimi și să descoperiți adevărul, strecurat și ascuns, printre minciuni și secrete.

În al treilea rând și, poate cel mai important, să vă urmați pasiunile și să nu renunțați la ele, pentru că sunt cele mai prețioase taine ale noastre, pe care doar noi le înțelegem cu adevărat și știm cum să le transformăm în ceva pur, frumos și real.

Sper că v-am făcut curioși în legătură cu romanul Simonei și că o să acceptați și voi Provocarea! Recenzia mea o să apară și ea cât de curând, așa că fiți cu ochii în patru 😀