SÂNGEROS DE DEZAMĂGITOARE

0

TITLU: Carrie

AUTOR: Stephen King

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Carrie este o adolescentă timidă și retrasă, care, din copilărie, îndură persecuțiile și ironiile colegilor de clasă. Umilințele la care o supun devin o tortură din care simte ca nu mai poate ieși. Mai mult, este și victima fanatismului religios al mamei sale, o ființă violentă, brutală. Când disperarea ajunge la apogeu, Carrie își descoperă o putere înspăimântătoare – telekinezia -, ce-i oferă darul răzbunarii: poate să miște, să arunce, să zdrobească și să incendieze orice de la distanță.

RECENZIE:

Carrie este a doua carte pe care o citesc de la „regele genului horror”, Stephen King. Prima a fost Cimitirul animalelor și, chiar dacă nu și-a respectat promisiunea de pe coperta a IV-a de a fi o carte atât de înspăimântătoare încât până și autorul s-a temut să o termine de scris, mi-a plăcut foarte mult, mai ales datorită personajului principal și a evoluției acestuia de-a lungul celor 400 de pagini. Carrie, în schimb, mi s-a părut… nici nu știu cum să o descriu.

Cred că știți cu toții povestea din Carrie: o fată ridiculizată întreaga ei viață află că deține puteri telekinezice și, în urma unei farse, ajunge o forță distructivă aproape de neoprit. Recunosc că au fost unele scene care mi-au captat interesul, în special spre sfârșitul lecturii, atunci când tensiunea atingea uneori cote astronomice, dar per total  părțile rele au dominat peste cele bune, rezultând într-o lectură greoaie și plictisitoare, pe care cu greu am reușit să o închei, în ciuda numărului destul de mic de pagini.

Încă de la început am simțit că nu avea să-mi placă romanul de debut al lui King. A trebuit să citesc de câteva ori prima frază, după micul articol care deschide cartea, și mereu îi găseam o problemă: părea scrisă de un debutant care se străduia din răsputeri să iasă în evidență, folosind cuvinte mari în combinații pretențioase. M-am înarmat cu răbdare și am continuat să citesc, mereu cu speranța că următoarea pagină se va dovedi mai interesantă. Abia spre final lucrurile au devenit ceva mai captivante, însă chiar și atunci apăreau unele chestii ce mai tăiau din elanul cărții.

Acele chestii erau parantezele extraordinar de enervante plasate aiurea la mijlocul frazelor; paranteze ce conțineau gândurile personajelor. Fiind o carte narată la persoana a III-a, micile frânturi din gândurile locuitorilor orășelului Chamberlain ar fi putut fi acel lucru special care să facă din Carrie o carte deosebită.

În schimb, au reușit să o transforme, pentru mine, într-un roman ridicol scris. De ce? Pentru că între paranteze, cuvintele erau pur și simplu trântite ca din avion, fără virgule sau orice altceva între ele. La sfârșit poate că s-ar fi potrivit, pentru că într-o situație de genul prea puțini cred că ar avea gânduri coerente. Bine, atunci care e scuza pentru restul cărții?

Pe lângă parantezele idiot plasate, romanul suferă de dialog neconvingător, pe alocuri prost scris și din care nu se înțelege nimic, descrieri minuțioase și, al doilea cel mai prost lucru după gândurile aruncate la întâmplare ale personajelor, pasajele din ziare și cărți de specialitate care dădeau spoilere la greu în legătură cu soarta unor personaje.

Poate vă întrebați dacă a fost ceva ce mi-a plăcut la Carrie. Ei bine, da. Personajele au fostul punctul forte al cărții, în special Carrie și mama ei. Totul, dar absolut totul, m-a făcut să o detest pe Margaret White, fanatică religioasă cu acte în regulă, și să o compătimesc pe fiica ei, victima unei societăți care nu pune accent decât pe exterior, pe ambalaj.

Cu toate că e abia primul roman al lui King, Carrie putea fi mult mai bun. Pentru mine a fost o dezamăgire, și dacă nu ar fi existat personajele bine conturate și unele părți încărcate de acțiune la sfârșit, poate că ar fi primit o notă mai mică, dar așa îi dau acestei cărți un 4,5/10 și rămân indecis dacă să mai citesc ceva de Stephen King.

Anunțuri

4 gânduri despre „SÂNGEROS DE DEZAMĂGITOARE

  1. IT (Orasul BantuIT), Apocalipsa, Mobilul. Si Christine. Citeste-le pe astea. Eu am citit cam tot ce aparuse pana prin 2009 parca, iar astea sunt in top.

    Carrie, Misery, Jocul lui Gerald, Capcana pentru vise si Povestea lui Lisey (nu am terminat-o pe asta) sunt la coada.

    Iar Shining, Salem’s Lot, Colorado Kid, La miezul noptii (povestiri) au fost ok, dar fara sa ma impresioneze prea tare.

    Cimitirul animalelor ocupa o pozitie speciala pentru ca a fost prima carte a sa pe care am citit-o si am o slabiciune pentru ea :))

    Ah, si mai sunt scrierile altfel, adica Misterul regelui. Despre scris si Ochii dragonului care mi-au placut, dar pe care mi-e greu sa le incadrez la fel ca pe celelalte romane ale sale.

    De cele aparute mai recent nu pot sa spun nimic pentru ca nu le-am citit. Seria aia cu pistolarul nu ma atrage absolut deloc, JFK ma face doar vag curioasa (desi am auzit pareri bune despre ea). Doar Sub Dom as vrea tare sa o citesc, atat ca nu am timp de ea deocamdata :))

      • :)) E parca mai diferita de celelalte. Daca pentru Apocalipsa si Mobilul aproape ca as baga mana in foc ca iti vor placea, la IT am emotii 😀 Nu mai tin minte detaliile, nu as stii sa explic de ce mi-a placut atat de mult, insa ceea ce imi vine prima data in minte atunci cand ma gandesc la ea sunt relatiile dintre protagonisti care mi s-au parut absolut minunat create. Spre final parca o da cam mult in sf-uri, insa mi-a placut asa de tare restul cartii incat impresiile per total nu au fost influentate de incheiere.

  2. Pingback: R.I.P. 2014 | răzvan's bookshelf

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s