DE DOUĂ ORI WILL GRAYSON

TITLU: Will Grayson, Will Grayson

AUTOR: John Green & David Levithan

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Într-o seară îngheţată, în cel mai neaşteptat loc din Chicago, doi adolescenţi – având amândoi numele de Will Grayson – sunt pe cale să-şi intersecteze paşii. Pe măsură ce lumile lor intră în coliziune şi se împletesc, cei doi Will Grayson descoperă că viaţa îi poartă în direcţii noi şi surprinzătoare: aventuri romantice şi punerea în scenă a celui mai de succes musical din istoria liceului.

RECENZIE:

După ce am fost dezamăgit de Orașe de hârtie, am decis că îi voi mai acorda lui John Green o singură șansă pentru a-mi dovedi că își merită popularitatea. Sub aceeași stea și Căutând-o pe Alaska mi-au plăcut foarte mult, dar începând cu De 19 ori Katherine am început să observ un anumit trend în scrierile lui Green, și anume acela de a recicla la nesfârșit aceleași personaje și/sau întâmplări. Cu alte cuvinte, cărțile lui sunt aceleași Mării, dar cu alte pălării. Despre David Levithan, pe de altă parte, am numai cuvinte de laudă (chit că am citit o singură carte scrisă de el, Zi după zi) și am fost ferm convins că nu mă va dezamăgi.

Will Grayson, Will Grayson spune povestea a doi adolescenți cum nu se poate mai diferiți, ambii numindu-se Will Grayson, care se întâlnesc într-o seară friguroasă în cel mai improbabil loc la care v-ați putea gândi.

În primul rând, vreau să punctez cât de originală mi se pare premisa colaborării dintre Green și Levithan. Sigur, nu e nici prima, nici ultima carte care să aibă doi autori, dar niciodată nu am mai întâlnit un roman în care fiecare scriitor să se concentreze pe un anumit personaj și să-i dezvolte personalitatea după bunul lui plac. Așa, avem un Will Grayson cam tocilar, neînțeles, al cărui singur și cel mai bun prieten reușește de fiecare dată să fie mai interesant decât el și care se îndrăgostește de una dintre cele mai mișto fete din școală (ca în mai toate cărțile lui John Green); celălalt Will Grayson este un băiat retras, fără viață socială, cu tendințe suicidale și care încearcă din răsputeri să-și ascundă orientarea sexuală față de lumea plină de prejudecăți. După cum spuneam mai devreme, cei doi sunt complet diferiți. Și, ca să nu-i încurcăm în continuare, o să mă refer la personajul lui John Green numindu-l Will Grayson (G), iar pe cel al lui David Levithan Will Grayson (L).

Am apreciat foarte mult la Will Grayson, Will Grayson respectul pe care autorii (în special David Levithan) îl arată comunității LGBT și faptul că nu s-au folosit de acest subiect sensibil doar pentru a ieși în evidență și a stârni cât mai multe controverse. Will Grayson (L) ne este prezentat ca un adolescent obișnuit care se întâmplă să fie gay; în nicio instanță nu a fost caracterizat doar prin prisma orientării sale sexuale, iar acest lucu nu a putut decât să mă bucure. Cât despre Tiny Cooper, acesta ar putea părea destul de enervant la început, fiind puțin mai mult decât un stereotip umblător care întrunește TOATE clișeele cunoscute despre persoanele homosexuale (băiat efeminat, extravagant, etc.), acesta își îmbrățișază sexualitatea și o poartă ca pe ceva de care este extrem de mândru.

Din punctul de vedere al acțiunii, cartea este o nebunie de la început și până la sfârșit; capitolele alternează constant între perspectivele celor doi Will Grayson – deci nu există momente de plictiseală –, iar stilul este deosebit de accesibil (apar și câteva conversații pe messenger sau prin SMS-uri, de exemplu, cu tot cu prescurtarile cu care ne-am obișnuit și pe care iubim să le urâm, cum ar fi „dc” sau „k”), ceea ce facilitează lectura. Will Grayson, Will Grayson se citește ușor, dar asta nu înseamnă că este o carte pe care o uiți la fel de repede. Dimpotrivă. Personajele vor rămâne alături de cititor multă vreme după ce a fost trasă cortina (cei care au citit cartea știu la ce mă refer 😉 ), iar mesajele despre toleranță, societate, iubire și viață vor avea un impact major, în special asupra celor mai tineri.

Personajele sunt cele care dau savoare oricărui roman, iar Will Grayson, Will Grayson nu face excepție. Will Grayson (L) Singurul lucru care nu mi-a plăcut la carte a fost Will Grayson (G). Cred că, fără intervenția lui John Green, romanul ar fi fost mult mai reușit. Spun asta pentru că mult-prea-popularul-scriitor nu aduce absolut nimic nou care să-l diferențieze pe Will de restul personajelor sale; diferențele dintre Miles, Quentin, Colin, Augustus și Will Grayson sunt insesizabile, aproape inexistente. Până și Tiny mi-a adus puțin de tot aminte de Hassan, prietenul lui colin din De 19 ori Katherine, însă doar puțin. Tiny Cooper este sarea romanului (piperul fiind celălalt Will Grayson), reușind să condimenteze fiecare scenă în care apărea cu ajutorul caracterului său fanastic. Nu l-am îndrăgit de la început pe Tiny, recunosc. Mi s-a părut a fi doar un stereotip ambulant, o frescă a tuturor prejudecăților pe care societatea le are despre persoanele homosexuale, dar mă bucur că am avut ocazia să-l cunosc mai bine și să-l adaug pe lista cu personaje memorabile din literatura pentru adolescenți.

Ziceam despre Will Grayson (L) că ar fi piperul cărții. Ei bine, spre deosebire de Tiny (care nu m-a impresionat la început) și Will Grayson (G) (pe care aproape că l-am detestat), personajul lui Levithan m-a cucerit de cum a intrat în scenă. Ironic, sfidător, sarcastic, nepăsător… a fost una dintre cele mai veridice portretizări ale unui adolescent din câte am întâlnit. Mi s-a părut foarte mișto cum capitolele scrise din perspectiva lui păreau să arate degetul mijlociu regulilor de bază ale gramaticii, absolut toate cuvintele fiind scrise cu litere mici, indiferent că se aflau la începutul propoziției sau al numelui unei persoane. Ah, și întâmplarea face ca Will Grayson (L) să fie gay, dar acest aspect nu este cel care-i definește personalitatea, iar autorul nu face mare tam-tam pe baza orientării sexuale a personajului.

Deși nu am apreciat capitolele scrise de John Green și le-am citit mai mult din obligație, ca să nu rămân în urmă cu povestea, consider că Will Grayson, Will Grayson este o lectură obligatorie pentru orice fan al cărților young adult. David Levithan face o treabă excelentă cu personajele și acțiunea (el se află în spateleu unuia dintre cele mai surprinzătoare plot-twist-uri ale cărții), scrie cu sensibilitate, veridicitate și umor despre viața unui adolescent special; John Green, așa cum mă așteptam, dezamăgește din punctul de vedere al personajelor (chiar cred că, în dicționar, lângă definiția pentru „autoplagiat” ar trebui să se afle o poză de-a sa) și reușește să știrbească din calitatea romanului.

Mulțumesc editurii Trei pentru această carte specială! Vizitați mâine blogul pentru o surpriză 😀

E GREU SĂ FII DIFERIT

TITLU: Jurnalul complet adevărat al unui indian cu jumătate de normă

AUTOR: Sherman Alexie (ilustrații de Ellen Forney)

PUBLICAT DE: Editura Art

DESCRIERE: Născut într-o rezervaţie de indieni Spokane, Arnold Spirit – zis şi Junior – trebuie să lupte de mic cu boala, cu sărăcia şi cu faptul că e diferit într-o societate care nu (mai) ştie cum să respecte diferenţele. Pentru că-şi dă seama că nu are niciun viitor dacă rămâne la şcoala din rezervaţie, decide să facă un gest neaşteptat pentru un puşti indian de paisprezece ani: se mută la o şcoală de albi, stârnind furia membrilor tribului şi a vechiului său prieten, Rowdy. Deşi se trezeşte printre oameni mai bogaţi decât el, aici se îndrăgosteşte, îşi face prieteni, intră în prima echipă de baschet a şcolii şi cunoaşte toată agitaţia spumoasă a adolescenţei. Bazat pe experienţele personale ale autorului şi completat foarte inspirat de ilustraţiile memorabile ale lui Ellen Forney, Jurnalul complet adevărat al unui indian cu jumătate de normă este o carte înduioşătoare, extrem de amuzantă şi minunat scrisă care o să vă rămână mult timp în memorie.

RECENZIE:

Uneori, când alegi o carte fără să știi prea multe despre ea, joci un joc foarte periculos. De câteva ori am pățit-o rău de tot și am dat peste niște cărți de-a dreptul plictisitoare (ca să nu spun groaznice), doar pentru că mi-a fost prea lene să caut câteva recenzii pe Goodreads și m-am bazat exclusiv pe designul coperții sau pe titlul promițător. Dar există și unele excepții – mai rare, ce-i drept –, acele suprize extrem de plăcute peste care dai din întâmplare, bazându-te pe intuiție, iar Jurnalul complet adevărat al unui indian cu jumătate de normă face parte din ele.

Continuarea vă așteaptă la un simplu click pe imaginea de mai jos  😀

DRAGĂ PRIETENE…

TITLU: Jurnalul unui adolescent timid

AUTOR: Stephen Chbosky

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Să stai pe margine poate fi un avantaj. Dar vine o vreme când trebuie să intri în ring. Primul an de liceu e cel mai greu. Îţi faci noi prieteni, te îndrăgosteşti cu adevărat, nu te mai înţelegi deloc cu părinţii. Să creşti mare e mai complicat decât ţi-ai imaginat vreodată.

RECENZIE:

A început să devină un obicei pentru mine să văd mai întâi un film, să mă îndrăgostesc de el, după care să aflu că există și o carte (dacă am noroc, aceasta mai este și tradusă) și să vreau neapărat să o citesc. Așa am pățit cu următoarele filme: Fight club, American psycho, This is where I leave you și The perks of being a wallflower. Pe acesta din urmă l-am văzut într-o zi ploioasă, la birou, în mai multe reprize (aproximativ 4 ore) și o zi întreagă nu mi-am putut lua gândul de la Charlie și prietenii săi.

Scris ca o „colecție” de scrisori trimise de către Charlie, personajul principal al romanului, unui prieten fictiv, Jurnalul unui adolescent timid este o cronică extrem de personală a experiențelor prin care acesta trece în timpul primului său an de liceu. Charlie este un adolescent… ei bine, timid, pasionat de literatură, căruia nu-i place să socializeze și care preferă să-și petreacă timpul liber citind, gândindu-se la trecutul său zbuciumat și ascultând diverse mixtape-uri. Când începe liceul, Charlie nu are prieteni și se simte ca un outsider, dar nu știe că, după ce-i va cunoaște pe Sam și Patrick, viața lui se va schimba pentru totdeauna.

Jurnalul unui adolescent timid rămâne, chiar și în ziua de azi, unul dintre cele mai controversate cărți din istoria Statelor Unite, dar zău că nu înțeleg de ce încă este privită cu atâta ură. Da, în roman se regăsesc unele scene mai… explicite, iar tema homosexualității (care este tratată cu respect și se vede clar că nu a fost introdusă în poveste doar pentru a stârni atâtea polemici) are o pondere foarte mare în poveste, însă nu e ceva nemaivăzut. Plus că, fiind vorba despre un roman dedicat adolescenței, mi se pare cum nu se poate mai normal ca autorul să exploreze fix acele lucruri care definesc, într-o oarecare măsură, perioada de tranziție dintre copilărie și maturitate. Descoperirea propriei persoane și a sexualității, experimentarea diverselor senzații induse de substanțe nu tocmai legale și puternica dorință de răzvrătire sunt „pietre de temelie” ale adolescenței. Firește, cam toate evenimentele descrise în carte sunt puțin exagerate de dragul artei, dar asta nu le știrbește din semnificație sau de impactul pe care îl au asupra cititorului.

Stilul în care Chbosky a scris romanul răsuflă lejeritate prin toți porii și se simte foarte personal, transformând întreaga experiență de lecturare a Jurnalului unui adolescent timid în ceva neașteptat de intim, diferit de orice carte citită de mine până acum. Gândurile lui Charlie prind viață într-o manieră cu adevărat unică și, datorită faptului că au fost adunate sub forma unor scrisori, am simțit o mai puternică apropiere față de el decât în cazul în care ar fi fost doar un personaj oarecare, a cărui viață să fie povestită într-o manieră convențională.

Personajele sunt pur și simplu fermecătoare. Charlie mi s-a părut unul dintre cele mai ușor de îndrăgit și relatable personaje din literatura young adult, însumând o serie de calități și defecte care îl fac diferit. El doar observă ce se întâmplă în jurul lui, preferă să nu ia parte la acțiune și, din această cauză, pierde mare parte din ceea ce înseamnă viața de adolescent. E tăcut, nu are prea mulți prieteni, lumea îl vede ca pe un ciudat, însă reușește să intre în vorbă cu Patrick și Sam și vede în asta oportunitatea de a-și schimba viața.

Pentru că Patrick și Sam par, la prima vedere, antitezele lui Charlie: sunt extrovertiți, nu le prea pasă de ce spune lumea despre ei și nu se tem să încerce lucruri noi. Împreună, îl vor ajuta pe Charlie să-și spargă carapacea pe care el însuși a clădit-o în jurul lui, determinându-l să iasă din zonele lui de confort și să vadă lumea în toată frumusețea ei. Dar cei doi frați ascund mai multe decât lasă să se vadă, fiind niște personaje complexe și atent creionate, cu demoni proprii cu care trebuie să se descurce, pe care Charlie ajunge să-i considere cele mai importante persoane din lume.

Un alt aspect care mi-a plăcut foarte mult a fost prietenia care s-a dezvoltat între Charlie și Bill, profesorul său de engleză, prietenie bazată pe dragostea lor față de cărți. Mi s-a părut minunat să văd că între un elev și profesorul său poate exista ceva mai mult decât o relație forțată, bazată pe un fals respect impus de statutul social al fiecăruia.

Jurnalul unui adolescent timid este acel gen de carte pe care o vor aprecia atât adolescenții, cât și adulții. Adloescenții se vor regăsi în Charlie și în pățăniile prin care acesta trece în timpul primului său an de liceu, iar adulții vor rememora timpurile de mult apuse.

Mulțumesc Editurii Trei pentru acest roman deosebit!

ACELEAȘI MĂRII, CU ALTE PĂLĂRII

TITLU: Orașe de hârtie

AUTOR: John Green

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Lumea se răstoarnă cu doar câteva săptămâni înainte de terminarea liceului: Margo reapare în viaţa lui Quentin. În toiul nopţii, îmbrăcată în costum de ninja, gata pentru o nouă aventură. Extravagantă, frumoasă, imprevizibilă şi independentă, Margo l-a fascinat dintotdeauna pe Quentin. Îndrăgostit iremediabil de ea, o urmează orbeşte, încântat să ia parte la planurile jucăuşe şi vindicative ale ingenioasei Margo. Numai că fata dispare iar. De data aceasta definitiv. Margo, fata visurilor care a fost întotdeauna o enigmă, acum devine un mister. Pentru Quentin. Care nu mai găseşte nimic altceva decât indicii… lăsate de ea pentru el. De aceea, decide să le urmeze.

RECENZIE:

Țin minte cât de entuziasmat eram, în urmă cu doar câteva luni, să citesc toate cărțile scrise de John Green. De vină au fost Sub aceeași stea și Căutând-o pe Alaska, cărțile mele preferate de la autorul atât de îndrăgit de adolescenții din toată lumea. Mi s-a părut că stilul lui e suficient de simplu și direct cât să fie atrăgător chiar și pentru cei mai încăpățânați „non-cititori”, mereu reușea să-mi smulgă un zâmbet sau un suspin printr-o replică amuzantă ori tristă, dar inteligent plasată și, mai presus de toate, personajele sale au părut reale.

Puțin din acel entuziasm s-a mai risipit după ce am citit De 19 ori Katherine, deoarece am avut impresia că personajele din Alaska au „migrat” într-un alt context, și-au schimbat identitățile și au pornit într-o nouă călătorie, dar urmând aceleași poteci presărate cu firimituri de băieți inteligenți și neînțeleși, cu pasiuni ciudate, prieteni atât de exagerați în ale lor încercări de a fi amuzanți încât deveneau enervanți și, bineînțeles, fata misterioasă și incredibilă care joacă rolul principal în filmul vieții protagonistului.

Quentin este elev în ultimul an la liceu și se gândește ce o să facă mai departe cu viața sa. Liniștea îi este tulburată într-o noapte când, pe neașteptate, vecina lui îi face o vizită la fereastră și îi propune o aventură cum nu a mai trăit până atunci. Bineînțeles că el acceptă, mai mult pentru că Margo Roth Spiegleman nu este o vecină obișnuită, ci regina școlii, prietena din copilărie a eroului (prietenie care, suprinzător sau nu, s-a răcit de-a lungul anilor) și cea de care Quentin este îndrăgostit nebunește. Împreună, cei doi trec prin mai multe situații, unele amuzante și altele la limita decenței, care fac din prima parte a cărții să fie și cea mai bună. Pentru că după acea noapte „nebună”, Margo dispare și totul devine doar o căutare constantă a fetei și nenumărate încercări de a o înțelege. Ce-i rezervă destinul lui Margo? Asta rămâne să descoperiți singuri, dar vă asigur că veți fi surprinși de finalul romanului.

Cel de-al doilea roman scris de John Green, Orașe de hârtie este o lectură ușoară, potrivită pentru o zi de relaxare, plină de situații amuzante și câteva răsturnări de situație impredictibile. Prima parte a romanului, numită „Corzile”, mi s-a părut a fi cea mai reușită, asta pentru că autorul surprinde excelent cum e să fii în situația lui Quentin: un elev model, scos din zona lui de confort de către cea mai populară tipă din școală și pus față în față cu situații care mai de care mai nebunatice și mai comice. După această parte, Green s-a folosit de foarte multă introspecție, din cauza căreia am simțit că lectura începe să încetinească. Doar că acțiunea a fost punctul forte al cărții, pentru că…

Personajele au fost copii aproape identice ale celor din restul cărților scrise de John Green! Quentin = Miles din Căutând-o pe Alaska = Colin din De 19 ori Katherine = Augustus din Sub aceeași stea. Margo = Alaska = Katherine = Hazel. Ben = Chip, alias „Colonelul” = Hassan = Isaac. Și lista poate continua. Da, fiecare personaj are unele calități distincte, dar, privind totul mai atent, acestea pălesc în fața asemănărilor mult prea evidente. Sper ca pe viitor, Green să renunțe la acest obicei al său și să îndrăznească să-și testeze limitele în ceea ce privește cărțile sale și să nu rămână la aceeași formulă clișeică pe care a folosit-o până la epuizare.

Orașe de hârtie avea potențialul să fie o carte specială, dar e construit pe același schelet ca și celelalte cărți ale autorului, e condimentat cu o acțiune puțin mai diferită și, îndrăznesc să spun, are un personaj feminin lipsit de farmec (cum a fost cel nebunesc al Alaskăi Young, al cărei copie nereușită și este). Per total, în ciuda faptului că a fost o lectură amuzantă și lejeră, Orașe de hârtie a reprezentat o dezamăgire considerabilă pentru mine, asta numai din cauza tiparului după care John Green pare să își construiască fiecare personaj, tipar care a devenit obositor după 4 cărți.

Mulțumesc Editurii Trei pentru această carte!

RATING: 6/10

VAMPIRI, HORMONI ȘI BÂRFE

TITLU: Academia vampirilor (Academia vampirilor #1)

AUTOR: Richelle Mead

PUBLICAT DE: Editura Leda

DESCRIERE: Academia Sf. Vladimir nu este o şcoală ca oricare alta, ci un loc secret, ascuns în străfundurile pădurilor din Montana, în care moroii (vampiri vii şi muritori) sunt educaţi în tainele magiei, iar tinerii dhampiri (jumătate oameni, jumătate vampiri) sunt antrenaţi să-i apere de atacurile sângeroase ale strigoilor (morţi vii), cei mai înspăimânttori şi mai periculoşi vampiri. Rose Hathaway, o fată dhampir, se pregăteşte să devină gardă de corp pentru prietena ei cea mai bună, prinţesa moroi Lissa Dragomir. Antrenamentul pentru lupta cu strigoii este unul dur şi epuizant, iar, pe lângă intrigile şi comploturile din Academie, situaţia ei se complică din cauza unei idile tăinuite şi interzise. Având o legătură psihică ieşită din comun, cum nu s-a mai întâlnit de secole, cele două eroine încearcă să facă faţă ameninţărilor…

RECENZIE:

Am citit Academia vampirilor acum ceva vreme și, chiar dacă titlul sună aiurea rău de tot – trebuie să recunoașteți că așa e :)), primul volum al seriei m-a surprins plăcut încă de la primele pagini și m-a făcut să las prejudecățile la o parte și să mă bucur de serie la adevărata ei valoare. Deși primul volum nu e uimitor (mi s-a părut că seria devine tot mai bună cu fiecare carte), a construit fundația seriei așa cum a trebuit și m-a făcut curios în legătură cu felul în care acțiunea avea să se dezvolte pe viitor.

Încă de la început suntem aruncați în pielea lui Rose, o fată dhampir (jumătate om, jumătate vampir) care a fugit departe de Academia Sf. Vladimir împreună cu prietena ei cea mai bună, Lissa Dragomir, prințesă moroi (vampir „bun”) și ultima din neamul său. Din nefericire pentru fete, sunt găsite de gardienii școlii și sunt nevoite să se întoarcă în locul de unde au plecat datorită unui avertisment cel puțin ciudat pe care Rose l-a primit. După cum știm cu toții, viața de liceu e grea pentru majoritatea și două fugare sunt ținta perfectă pentru răutățile adolescentine. Totul devine mai serios spre sfârșit, când acțiunea te ține lipit de paginile cărții, dar în rest este mai mult o dramă cu și despre liceeni.

Primul lucru care mi-a captat atenția la Academia vampirilor a fost clasificarea acestor ființe. La început, termenii dhampir, moroi și strigoi pot părea dificil de înțeles și urmărit, însă autoarea reușește să le contureze imaginile subtil, astfel încât până la sfârșit să uiți de confuzia creată de primele pagini și să cunoști semnificația fiecărui „tip” de vampiri din acea lume. Iar faptul că termenii pentru cele 2 clase importante au fost luate din română nu poate constitui decât un mare plus pentru carte.

Rose mi s-a părut o eroină atipică pentru genul acesta de cărți. Încrezătoare, sarcastică, amuzantă, aproape băiețoasă, ea a ieșit în evidență tocmai pentru că a părut conștientă de aceste caități ale ei și nu a trebuit să aștepte ca alte persoane să-i spună cât de specială e. Lissa m-a enervat teribil, comportamentul ei a fost exagerat și tâmpit pe tot parcursul cărții și, dacă nu ar fi fost legătura ei cu Rose și acel ceva ieșit din comun pe care-l avea, cred că mi-aș fi dorit să dispară cât mai repede din peisaj. Acum, știu că mulți se vor întreba unde sunt restul personajelor, doar cartea nu le are doar pe Rose și Lissa. E adevărat, Dimitri, Christian, chiar și Mia sunt personaje importante și vor avea roluri la fel de importante în următoarele volume, dar eu am perceput acest volum mai mult ca povestea Lissei și a lui Rose și încercările prin care trebuie să treacă, împreună.

Așa cum e cazul în majoritatea romanelor YA, avem parte de o iubire imposibilă, iar asta m-a deranjat puțin pentru că e deja un clișeu folosit și reciclat de nenumărate ori în literatura pentru tineri, și am simțit că a fost puțin de tot forțată. În rest, povestea nu suferă de lipsă de originalitate, momente amuzante sau tensionate ori pierdere a ritmului, care se menține constant doar pentru a exploda spre sfârșit.

Cu micile ei defecte, Academia vampirilor e o carte pe care o recomand cu căldură. Povestea e surprinzător de captivantă și bună, în ciuda titlului puțin cam prost ales și care ar putea să-i facă pe mulți să strâmbe din nas. Acest prim volum al unei serii imprevizibile și originale are din partea mea un binemeritat 8/10.