DESPRE PUTEREA VOINȚEI – recenzie SUPRAVIEȚUITORII, de Bear Grylls

TITLU: Supraviețuitorii

AUTOR: Bear Grylls

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Bear Grylls știe prețul supraviețuirii. Dar nu e el primul. Louis Zamperini a rezistat 47 de zile pe mare ucigând rechini infometați numai pentru a fi prins și torturat. Marcus Luttrell, care nu se putea apăra decât cu o singură mână, a ținut piept singur unei hoarde de talibani, după care și-a târât corpul tot o rană, ciuruit de gloanțe, prin munții necruțători din Afganistan. Aventurieri, exploratori, soldați și spioni care au rezistat în condiții extreme – ei sunt protagoniștii poveștilor lui Bear Grylls. Întâmplările lor extraordinare nu sunt o lectură comodă – supraviețuirea e rareori o treabă plăcută. Toate sunt însă istorisiri ale unui curaj care te face să izbucnești în lacrimi. Rezistența care sfidează moartea, forța corpului, a sufletului și a minții, dorința de a învinge fac din personajele cărții lui Bear Grylls adevărați supraviețuitori.

RECENZIE:

Nu aș spune neapărat că Bear Grylls este tipul de tipul de persoană pe care o consider un model demn de urmat, dar m-aș minți singur dacă nu aș recunoaște că tot ce a realizat în viață nu e al naibii de impresionant. Știm cu toții cât de ingenios/descurcăreț/rezistent e tipul din nenumăratele emisiuni ale sale, care cred că încă mai sunt difuzate pe Discovery, iar anul trecut am avut ocazia de a descoperi o latură mai puțin cunoscută a sa, cel puțin pentru publicul larg, prin intermediul autobiografiei sale Noroi, transpirație și lacrimi, carte publicată tot la editura Nemira și pe care am citit-o aproape pe nerăsuflate. Ei bine, de această dată Grylls reușește să surprindă din nou prin intermediul celei mai recente cărți semnate de el, Supraviețuitorii, în care adună poveștile reale ale oamenilor care l-au inspirat prin determinarea și tăria de caracter de care au dat dovadă în situații mai mult decât critice.

E greu să rezumi poveștile adunate între paginile Supraviețuitorilor fără să riști să scapi, ici colo, câte un detaliu „mititel” fix despre lucrurile care le fac speciale. Dacă ar fi să-mi adun într-o singură frază, lipsită de spoilere de altfel, gândurile despre carte, aș alege să o compar cu filmul Wonder Woman  (ciudat, nu?) în sensul că atât după ce am văzut-o pe Diana pe câmpul de luptă, în toată gloria ei, cât și după ce am terminat cartea lui Bear Grylls am fost inspirat, motivat să mă bucur mai des de micile lucruri din viață și să nu mai iau totul for granted, să încerc să fac mai mult bine și să schimb ceva la mine, ca persoană, în ideea că astfel voi reuși, măcar puțin, foarte puțin, să schimb și lumea. Deși ar putea suna aberant, poate chiar ca o lipsă cruntă de respect, lucruri care mi-au trecut prin minte abia acum, în timp ce scriu această recenzie, Supraviețuitorii este genul acela de lectură în urma căreia te simți…. împuternicit. Permiteți-mi să explic. Da, poveștile adunate de Grylls în acest volum sunt extraordinar de triste, te răscolesc până în adâncul măruntaielor, vă vor face să închideți pentru câteva clipe cartea din cauza șocului sau a dezgustului resimțit față de nedreptățile pe care viața însăși le-a îndreptat în calea unor bieți oameni, dar, dacă reușești să vezi dincolo de toate acestea, să ignori într-un fel factorul „șoc și groază”, atunci realizezi cât de mult pot fi împinse limitele unui om, cat de puternică se poate dovedi voința unei persoane care își dorește cu fiecare atom al ființei sale să prindă zorii următoarei zile și să se întoarcă acasă, cu bine, pentru a fi din nou alături de cei dragi. Și, când vezi toate prin câte pot trece niște oameni ca oricare alții, cum nu se lasă pradă depresiei, neputinței și, implicit, morții, nu ai cum să nu te simți ceva mai bine.

Pe scurt, cred că Supraviețuitorii va reuși să inspire mai mult decât orice carte de motivare personală din câte există, aceasta prezentând situații reale, cu exemple concrete despre puterea voinței unei persoane, în „detrimentul” unor practici teoretice. O recomand dacă sunteți în căutarea unei cărți speciale, care vă va ajuta să vedeți lumea prin alți ochi. 

Mulțumesc editurii Nemira pentru exemplarul oferit pentru recenzie!

RATING

Anunțuri

AMESTEC INGENIOS DE FANTASY, SF ȘI WESTERN – recenzie PISTOLARUL, de Stephen King

TITLU: Pistolarul (Turnul Întunecat #1)

AUTOR: Stephen King

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Acum câteva zeci de ani scriitorul l-a născocit pe Roland Deschain, ultimul pistolar. Acesta, un singuratic care ne va bântui imaginația, pornește într-o călătorie spre bine și rău. În lumea lui fără speranță, dă de urmele omului în negru, cunoaște o femeie seducătoare și se împrietenește cu Jake din New York. Pe de o parte dând dovadă de un realism crud, pe de altă parte etalând un onirism de basm, Pistolarul deschide poate cea mai reușită odisee scrisă de Stephen King.

RECENZIE:

Stephen King e sinonim cu poveștile de groază, scriitorul fiind chiar desemnat „regele” prozei horror, zic eu, datorită numărului impresionant de romane aparținând acestui gen dătător de fiori și nu neapărat… calității sperieturilor pe care le tragi citind una sau mai multe dintre cărțile lui. Când te gândești la el, involuntar, în minte îți apar imagini celebre din ecranizările sale, cum ar fi scena în care Carrie este acoperită din cap până-n picioare cu sânge de porc sau orice instantaneu cu Pennywise, clovnul terifiant din adaptarea pentru TV a monstruozității de IT (roman care pe mine m-a plictisit la culme, dar tot aștept cu nerăbdare noul film care a apărut și în cinematografele de la noi la sfârșitul săptămânii trecute, spre marea mea încântare). Dar, probabil, cea mai spectaculoasă operă a sa nu are nicio legătură cu genul care l-a consacrat. Vorbesc, bineînțeles, despre Turnul Întunecat.

Roland Deschain, ultimul pistolar, și-a dedicat viața prinderii Omului în Negru și găsirii Turnului Întunecat, un loc misterios despre care se spune că s-ar afla tocmai la capătul lumii cunoscute. Traversând un deșert infinit, Pistolarul întâlnește tot felul de personaje dubioase, cu intenții necunoscute, care își duc veacul într-o lume înfiorătoare, unde moartea și foametea pândesc la orice colț, deopotrivă necunoscută și familiară.

Cu toată sinceritatea vă spun că nu am avut niciun fel de idee preconcepută despre această carte înainte să o încep. Am ignorat cu desăvârșire toate laudele aduse nu doar acestui volum, ci întregii serii, dar am și încercat să șterg cu buretele celelalte 4 cărți de-ale lui King pe care le-am citit (dintre care una singură mi-a plăcut la nebunie, și anume Cimitirul animalelor, restul fiind dezamăgiri crunte – Carrie, Orașul bântuIT – și povești care m-au lăsat indiferent – Mr. Mercedes) și am reușit să mă bucur cum trebuie de acest prim volum al seriei care, deși a mai avut unele scăpări specifice lui King, per total m-a lăsat cu o dorință nebună de a continua epopeea Pistolarului și, pe alocuri, chiar a reușit să mă impresioneze prin combnația inedită de genuri care, la o primă vedere, nu au nicio legătură unul cu altul. O să detaliez în paragrafele ce vor urma…

Stilul lui King… nu e pentru toată lumea. E mult prea descriptiv, de cele mai multe ori insistând pe lucruri inutile care nu doar că plictisesc, dar nici nu aduc ceva în plus poveștii; o cunoștință i-a făcut cel mai bun rezumat: poate descrie o picătură de apă în 20 de pagini și tot ar mai avea lucruri de spus despre aceasta. Dintre cărțile lui pe care le-am citit până acum, niciuna nu mi s-a părut cu adevărat înspăimântătoare, cel mult disturbing, mai degrabă niștre thrillere bine gândite, cu unele elemente supranaturale, decât romane horror. Dar, deși nu e tocmai autorul meu preferat, nu pot să-i contest titlul de „rege” – omul chiar e talentat și reușește să se folosească de cuvinte într-o manieră unică pentru a da naștere unor personaje complexe, puse față în față cu situații extraordinare, în, probabil, cele mai atmosferice cărți pe care le veți citi.

Poate că vă întrebați de ce mi-a plăcut Pistolarul atât de mult, când doar ce am terminat cu criticile la adresa autorului. Pentru că aproape întreg romanul pare scris de către altcineva, ca și cum King i-ar fi ascultat pe cei dezamăgiți de celelalte povești ale sale și ar fi ținut cont de plângeri. Pistolarul e tot ce mi-am dorit să fie Orașul bântuIT, de exemplu, cartea semnată de King de la care aveam cele mai mari așteptări și pe care m-am chinuit să o citesc vreme de 4 luni: un roman alert, surprinzător, întunecat și depravat, pe alocuri înspăimântător, cu o mitologie bogată pe care abia aștept să o decopăr în celelalte volume ale seriei, revoluționar din prisma amestecului neconvențional de genuri și fascinant datorită personajelor excelent conturate și a relației dintre ele. Am adorat modul în care atmosfera postapocaliptică a la Mad Max se îmbină, surprinzător de armonios, cu decorul de western/fantasy; mi-a plăcut complexitatea omului în negru și antiteza clară în care se afla acesta în relație cu protagonistul; am fost lovit în moalele capului de relația dintre Roland și Jake și i-am următit traversând deșertul cu sufletul la gură, mereu așteptându-mă la ce e mai rău. Dacă ar fi să-i găsesc un punct slab, acela ar fi faptul că romanul pare mai degrabă un prequel al unei serii, nu un volum care să inițieze un amalgam de evenimente ce vor sta la baza celorlalte cărți. Ah, și e prea scurt; mult prea scurt.

Pistolarul a fost o experiență aparte pentru mine, pornind la drum cu cele mai mărunte așteptări și ajungând să ador cartea. Deși am zis, după Orașul bântuIT, că nu voi mai citi alte cărți scrise de King, mă bucur că am decis totuși să-i mai dau o șansă și să descopăr o poveste impresionantă, magică, înfricoșătoare și foarte, foarte dubioasă.

Mulțumesc editurii Nemira pentru exemplarul trimis pentru recenzie!

RATING

CONCURS POVESTEA VIEȚII TALE!

wp1832482 (1).png

Pentru a participa la concurs trebuie să:

  • fiți abonat al blogului;
  • dați like paginilor de Facebook Editura Nemira, NautilusEditura Nemi și Nemira Young Adult;
  • dați share postării, astfel încât să audă cât mai multă lume de concurs;
  • scrieți un comentariu cu adresa de mail/user-ul WordPress folosit pentru abonare + link-ul către postarea de pe pagina voastră de Facebook unde ați dat share concursului + răspundeți în câteva rânduri la întrebarea: cum ați reacționa în cazul unei invazii extraterestre?

Concursul se încheie miercuri, 09.08.2017, iar câștigătorul va fi ales prin intermediul random.org și va fi anunțat joi, 10.08.2017, printr-un update la această postare. Mult succes!

UPDATE: concursul s-a încheiat, iar câștigătorul este Sandra Deaconu. Aștept datele tale cât mai repede pentru a-ți putea trimite premiul. Mulțumesc tuturor pentru participare!

8 POVEȘTI DE GENIU – recenzie POVESTEA VIEȚII TALE , de Ted Chiang

TITLU: Povestea vieții tale 

AUTOR: Ted Chiang

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Dintr-un turn Babel care face legătură între Pământ și sferele înalte într-o lume în care aparițiile angelice fascinează și înspăimânta, de la o modificare neuronală care elimină atracția exercitată de frumusețea fizică la un idiom străin care ne schimbă percepția realității, prozele lui Ted Chiang etalează puterea imaginației și subtilitatea inteligenței unui scriitor de succes. Stând sub semnul întrebării, dar și sub semnul miracolului, volumul Povestea vieții tale merge dincolo de știință, în ținutul nesfârșit al ficțiunii care te provoacă să cauți neîncetat răspunsuri în universul din jur și în lumile invizibile.

RECENZIE:

Dacă urmăriți blogul de ceva vreme știți două lucruri despre mine: 1. de cele mai multe ori nu mă prea împac cu poveștirile scurte și colecțiile din care acestea fac parte și 2. unul dintre filmele mele preferate de anul trecut a fost Arrival, pe care l-am văzut într-o sală surprinzător de goală (dar asta a ajutat că experiență mea de vizionare să fie cu atât mai plăcută, fiind lipsită de obișnuitele rontaieli de chipsuri și privirile lungi aruncate ecranului telefonului mobil). Așa că, atunci când am aflat că la editură Nemira urmă să apăra o nouă ediție a cărții lui Ted Chiang, Povestea vieții tale (publicată inițial cu titlul Împărțirea la zero), am întâmpinat un fel de blocaj: eram cum nu se poate mai entuziasmat să experimentez povestea fabuloasă din Arrival în format tipărit, dar mă temeam că restul nuvelelor nu vor reuși să-mi atragă atenția prea mult.

Și m-am înșelat, cum mi se întâmplă foooarte rar (sper că sesizați sarcasmul). Reticentă mea inițială a fost spulberată, pur și simplu, în momentul în care am început să citesc prima povestire a colecției, Turnul din Babilon. Ted Chiang este unul dintre cei mai desăvârșiți povestitori ai epocii moderne, acesta reușind, cu o lejeritate de invidiat, să născocească povești minunate, variate, unele având o bază mitologică, altele fiind adânc înrădăcinate în conceptele abstracte ale științifico-fantasticului, dar absolut toate reușind să surprindă prin temele abordate și mai ales prin twist-urile geniale de la sfârșit.

Cred că singură nuvelă care mi-a plăcut mai puțin a fost Iadul e acolo unde nu există Dumnezeu, asta din cauza că subiectul a fost abordat în asemenea manieră încât a reușit să mă plictisească enorm, spre sfârșit devenind ușor clișeic, lucru la care nu mă așteptăm de la Ted Chiang, mai ales după ce i-am citit restul povestirilor; începutul a fost interesant, iar modul în care autorul s-a folosit de aparițiile îngerilor pentru a pune în mișcare acțiunea axată pe mai multe personaje cu dizabilități mi s-a părut genială, că să nu mai vorbesc de scurtele momente în care ni se vorbește despre Iad – astea m-au uns pe suflet, atât de mișto au fost prezentate: totuși, finalul (surprinzător, de altfel) mi s-a părut a fi verigă slabă a lanțului din motive pe care nu le pot divulga acum (poate în comentarii).

În continuare o să vorbesc, pe scurt, despre fiecare nuvelă în parte în ordinea în care acestea au apărut în carte. Turnul din Babilon, cu aerul sau exotic, urmărește povestea unor mineri tocmiți să ajute la înălțarea celei mai impresionante construcții din câte există; drumul spre ceruri este presărat cu o grămadă de referințe biblice, fiind în același timp o celebrare a diversității culturilor și o minunată demonstrație a talentelor de orator a lui Chiang.

Înțelegere schimbă foaia și aduce în discuție problemă existenței unor persoane cu intelect superior, rezultate în urmă testării unor medicamente experimentale pe oameni suferinzi de boli neuronale aflați în stadii terminale. De această data, lumea prezentată este una modernă, iar atmosferă de SF se împletește cu cea a unui thriller palpitant, care te ține lipit de paginile cărții, numai pentru a se încheia în cel mai mind-blowing și epic mod cu putință.

Împărțirea la zero a fost… uimitoare. În prim plan este adusă matematică, această știință mult prea exactă care ne-a dat tuturor bătăi de cap pe când eram în băncile școlii, și modul în care te poate face să-ți pierzi mințile. Lăsând glumă la o parte, declinul treptat al protagonistei care descoperă imperfecțiunile din ceva ce, până atunci, în ochii ei a fost întruchiparea perfecțiunii, felul în care inabilitatea ei de a înțelege cum de e posibil așa ceva îi macină viață socială până la ultima fărâmă și finalul dureros, dar realist, fac din Împărțirea la zero una dintre cele mai impresionante povești ale colecției.

După această urmează Povestea vieții tale sau, cum îmi place mie să îi spun, Motivul pentru care am vrut să citesc această carte (a.k.a Arrival în format tipărit). Și a fost perfectă, exact așa cum mă așteptăm, doar că mi-a lăsat impresia că totul a fost prea pe repede-înainte (deși aici s-ar putea să fie la mijloc influența filmului). O poveste neconvențională despre o invazie extraterestră și dificultățile impuse de barierele lingvistice, o înduioșătoare și minunat de haotică odă închinată vieții, iubirii, familiei, copilăriei maturizării, aceasta va rămâne dintre operele de ale lui Chiang, și pe bună dreptate.

Șaptezeci și două de litere a fost una dintre poveștile care mi-a plăcut, dar care totodată mi-a dat unele bătăi de cap. Conceptul e unul deosebit de interesant: într-un univers alternativ, oamenii se folosesc nu de roboți pentru a-și ușura munca (așa cum te-ai aștepta de la o povestioară SF), ci de golemi, iar numele sunt de o importanță… sfântă; descoperiri uluitoare se fac zi de zi, iar „tehnologia” creării de nume potrivite pentru operațiuni tot mai complexe evoluează constant, până în punctul în care amenință să depășească bariera dintre moral și imoral; tot în această perioadă, oamenii de știință descoperă ceva îngrijorător legat de viitorul speciei umane și mai multe experimente au loc pentru a evita un viitor sumbru. Povestea, îndrăznesc să spun, a fost unică prin modul în care a jonglat clișeul inteligenței artificiale, doar că multitudinea de termeni științifici pentru care era nevoie de explicații luuungi și continua luptă dintre cele două laturi ale moralității au făcut ca Șaptezeci și două de litere să fie puțin cam prea greu de digerat.

Evoluția științei umane, din câte am înțeles, a fost concepută că un editorial pentru o revistă și fix așa se simte.

Cât despre Să-ți placă ceea ce vezi: un documentar, nu am decât cuvinte de lăuda. Pe lângă modul ingenios în care a fost povestită, prin intermediul mai multor frânturi de interviuri luate unui număr considerabil de personaje, problemă pe care o aduce în discuție este una de actualitate și foarte delicată. Frumusețea și rolul ei în societate sunt cele două teme intens dezbatute în această povestire în care oamenii pot opta pentru „cali”, o procedura prin care se inhiba capacitatea de a judecă oamenii după felul în care arată.

Probabil una dintre cele mai bune colecții de povestiri din câte există pe piață la oră actuală, Povestea vieții tale e un roller-coaster de concepte bizare și ingenioase, de trăiri extreme și finaluri mind-fuck. Recomand cu tot dragul cartea oricui își dorește să experimenteze ceva nou, unic și incitant.

Mulțumesc editurii Nemira pentru exemplarul oferit spre recenzie!

RATING

MAGIE ÎN NOAPTE – recenzie VASSA ȘI NOAPTEA, de Sarah Porter

TITLU: Vassa și Noaptea

AUTOR: Sarah Porter

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Vassa locuiește împreună cu mama vitregă și surorile vitrege într-un cartier în care magia e la tot pasul. Babs, proprietarul magazinului din partea locului, are obiceiul de a-i decapita pe hoți și uneori chiar și pe clienții nevinovați. Așa că, atunci când trebuie să iasă la miezul nopții să cumpere becuri, se prea poate să fie o misiune suicidară. Noroc că are un sprijin: o păpușă de lemn, ascunsă într-un buzunar. Cu ajutorul ei, poate că va alunga blestemul…  Inspirat de povestea rusească Vasilisa cea Frumoasă, romanul scris de Sarah Porter desenează un Brooklyn magic, în care obiectele au suflet și întâmplările se țin lanț zi și noapte.

RECENZIE:

Vi s-a întâmplat vreodată să fiți instantaneu vrăjiți de coperta unei cărți și să vă doriți să o aveți în bibliotecă doar pentru că arată într-un mare fel, fără să vă mai pese dacă și conținutul acesteia va fi pe măsură? Dar despre ce vorbesc aici? Suntem cititori înrăiți, bookaholici convinși; normal că am pățit așa ceva *măcar* o dată în viață. Ei bine, cu Vassa și Noaptea am ales să mă risc, fiind mai mult decât îndrăgostit de coperta absolut magnifică și citind câteva fragmente scurte care mi-au attras atenția, și tare mă bucur că am făcut-o pentru că acest roman… acest roman e magic. În cel mai straniu mod cu putință.

Într-o lume asemănătoare cu a noastră, dar în care magia și-a făcut cunoscută existența lumii întregi, Noaptea a fost ademenită de o șmecherie inteligentă a unei bătrâne vrăjitoare și o parte din însăși ființa ei a fost împărțită în mai multe locații, luând forma unor motocicliști tăcuți. Astfel, nopțile au ajuns să aibă o durată neobișnuit de lungă în unele locuri, locuri unde se regăsesc magazinele non-stop din franciza BY’s. Iar proprietarii acestora pedepsesc hoții prin decapitare. Așa că nu e de mirare că Vassa, o adolescentă cu părul purpuriu a cărei cea mai bună prietenă este o păpușă cu personalitate, primită de la mama ei înainte ca aceasta să moară, simte o oarece reținere în a se aventura spre cel mai apropiat BY’s pentru a cumpăra niște becuri, dar tot o face numai ca să-i demonstreze surorii ei vitrege că nu e un papă-lapte. Odată ajunsă în misteriosul magazin, întâmplările stranii încep să se dezlănțuie, iar destinul Vassei va fi legat de cel al Nopții pentru totdeauna.

Primul lucru pe care l-am remarcat, încă de la interludiul ce deschide acest roman inspirat de un vechi basm rusesc, a fost pâcla de ciudățenie ce părea să plutească deasupra fiecărui cuvânt tipărit. Din câte am observat în ultima vreme, operele fantasy și SF scrise de ruși sunt… dubioase. Pline de originalitate, dar mult prea dubioase pentru gusturile mele, cu lumile întortocheate, personajele misterioase și conceptele extravagante pe care le aduc în discuție. Iar Vassa și Noaptea păstrează acel spirit fantastico-dubios în cel mai minunat și respectuos mod cu putință, transformând ceea ce a ajuns să fie un fel de marcă înregistrată a fantasticului rusesc într-o aventură pe cinste, accesibilă oricui, care va fascina cititorul și îl va face să-și pună niște întrebări referitor la ceea ce tocmai a lecturat. Clădiri cu picioare de găină cărora trebuie să le cânți pentru a putea intra în ele? Motocicliști cu ochi de stele? Păpuși din lemn, vorbitoare, cu un apetit de necontrolat? Mâini care pot spiona? Un bărbat care alege să devină câine doar pentru a-și impresiona tatăl de mult mort? E ciudat, știu, dar tocmai datorită lor romanul lui Sarah Porter reușește să se facă remarcat în oceanul de povești destinate publicului tânăr reciclate la nesfârșit.

Întâmplările prin care protagonista, Vassa, e nevoită să treacă, ajutorul pe care-l primește nu doar din partea păpușii sale, Erg, ci și a nopții sau a stolului de lebede pe care a trebuit să le întremeze, au avut aceeași atmosferă magică de basm precum povești mai bine cunoscute, cum ar fi Cenușăreasa ori Albă-ca-Zăpada. Vassa nu a fost tocmai cel mai interesant personaj, ba chiar m-a călcat pe nervi de câteva ori cu gândirea ei copilăroasă, dar spre final și-a intrat în drepturi. Din fericire pentru ea, Erg, păpușa cu temperament, a însoțit-o în toată aventura și a salvat romanul de foarte, foarte multe ori în momentele când risca să devină plictisitor. Nesuferita Babs a fost 100% plămădită după „chipul și asemănarea” mamelor vitrege din cele două povestiri, în special versiunile animate de la Disney, dat fiind că avea niște ajutoare de nădejde în mâinile vrăjite ce patrulau neîncetat prin magazinul BY’s – bine, aici trebuie să recunosc că mi-a adus aminte mai mult de Ursula din Mica Sirenă și țiparii ei. Apoi ar mai fi Noaptea, care m-a dus cu gândul la un alt personaj mai puțin convențional dintr-o carte recentă –  Moartea, cea care a narat Hoțul de cărți – nu neapărat pentru că s-ar fi asemănat în vreun fel, ci din pricina situației abstracte în care m-am regăsit datorită amândurora.

O reimaginare fabuloasă a unei povești pe care vreau neapărat să o citesc cândva, cât mai repede, un Brooklyn pictat în nuanțe magice, vii și întunecate, populat de personaje fantastice, originale și îndrăznețe; un roman unic și incitant, aproape lipsit de clișee, care ar trebui să-și facă loc în biblioteca fiecărui cititor pasionat de fantasy, de concepte abstracte și de strania muzicalitate a prozei fantastice din Rusia.

Mulțumesc editurii Nemira pentru exemplarul oferit spre recenzie!

RATING