UN ARHANGHEL ȘI NIȘTE CONTROLORI CFR FAC ECHIPĂ ÎMPOTRIVA APOCALIPSEI – recenzie ARHANGHELUL RAUL, de Ovidiu Eftimie

arhanghelul-raul

TITLU: Arhanghelul Raul

AUTOR: Ovidiu Eftimie

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Raul, un publicitar din București, nu bănuia că atunci când va muri va ajunge în Iad. Și nici că de acolo se va întoarce pe Pământ nemuritor și cu misiunea de a preveni Apocalipsa: invazia nemuritorilor prin gaura spațio-temporală din gara de la Teiuș. Între timp, agentul SRI Popescu este trimis să se infiltreze în rândurile nașilor de tren CFR și descoperă că aceștia formează, de fapt, o armată secretă care se luptă cu forțele supranaturale de pe teritoriul României. De la arme cu plasmă la călătoriile cu locomotiva Șoapta lui Zamolxe, prin nodul temporal din gara Brașov și goana după o creatură multidimensională care poate fi cheia salvării omenirii, Raul, Popescu și nașii de tren se confruntă nu doar cu paradoxuri spațiu-timp, ci și cu subfinanțarea cronică ce afectează toate instituțiile de stat, inclusiv cele care se ocupă de fenomene paranormale.

RECENZIE:

Ca tot românul care își petrece o bună bucată din timpul liber dând scroll în secțiunea de noutăți de pe Facebook, am citit cel puțin un articol Times New Roman, fie că mi-a apărut în newsfeed și m-a atras titlul, fie că mi-a fost trimis de un prieten. Fiind cât de cât familiarizat cu umorul neconvențional al TNR, am fost puțin curios să citesc debutul lui Ovidiu Eftimie, unul dintre cei responsabili de succesul site-ului, numai că m-am lovit de un obstacol încă de la început: coperta. Știu, știu, nu judeca o carte după copertă, blablabla, dar să fim serioși: cine nu face asta? Iar coperta Arhanghelului mi-a lăsat impresia că a fost concepută exclusiv pentru a atrage acel grup de persoane pe care unii i-ar numi… cocalari. Însă, de câteva zile, mă aflam cu un picior în groapa celui mai îngrozitor reading slump din istoria recentă și m-am gândit că o cărticică de nici 200 de pagini s-ar putea să mă ajute. Așa că am lăsat la o parte prejudecățile inițiale, am început să citesc și nu m-am mai oprit până nu am ajuns la finalul poveștii.

Unul dintre cei mai de succes oameni din domeniul publicitar moare în cel mai stupid mod cu putință și ajunge în Iad, unde capătă puteri supraomenești și este recrutat de însuși Hades pentru a-l ajuta să închidă un portal prin care sufletele damnate scapă din Infern și ajung pe Pământ, sub forma unor creaturi respingătoare din plasmă. Astfel, Raul devine un Arhanghel și se întoarce în România, face echipă cu un grup secret din rândul nașilor CFR care se ocupă de fenomene paranormale și, împreună, călătoresc prin timp și spațiu în căutarea unei ființe provenite dintr-o dimensiune superioară și care i-ar putea ajuta să oprească iminenta Apocalipsă.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la Arhanghelul Raul a fost, evident, umorul și în special remarcile mai mult sau mai puțin fine la adresa României, a instituțiilor de stat, a persoanelor care ne guvernează și a situației serviciilor publice. Dacă unii scriitori contemporani au decis să ne arunce în față tot ce e în neregulă cu țara noastră într-un mod cât mai brutal cu putință, Ovidiu Eftimie mi s-a părut că a ales o altă cale și, în loc să împroaște cu noroi la fiecare frază, face haz de necaz. Câteva dintre glumele sale ar putea fi considerate puțin răutăcioase, e adevărat, dar, în afară de câteva momente când poate că a întrecut măsura, e aproape imposibil să nu fii de acord cu ceea ce spune (fie că îți place, fie că nu) și să nu observi adevărul dureros din spatele remarcilor sale. În afară de umor, stilul de scriere e probabil cel mai important „element” al romanului. Autorul nu se complică prea mult cu termeni exagerați, chiar dacă e vorba de un S.F. (unul mai light, ce-i drept) și în mai bine de 90% din cazuri spune lucrurilor pe nume, astfel încât să nu fim nevoiți să căutăm prin dicționare prăfuite după cuvinte extravagante. Poate că farmecul unei povești științifico-fantastice este dat, în mare, de multitudinea de termeni tehnici greu de pronunțat și chiar mai greu de memorat, dar faptul că în Arhanghelul Raul aceștia lipsesc aproape cu desăvârșire a făcut ca romanul să fie mai ușor de citit și de digerat. Iar acțiunea… Dumnezeule! Depășește cu mult sfera ridicolului (în sensul bun al cuvântului!), fie că vorbim despre urmărirea și depistarea unei ființe dintr-o altă dimensiune sau despre unicul punct staționar din întregul univers, care din întâmplare se găsește în gara din Brașov și este locul unde-și fac veacul… să zic cine? OK, vă dau câteva indicii: unuia dintre personaje i se mai spune și „bărbosul”, doar că aici nu e deloc așa 😀 Totul e foarte cinematic, de la gările mioritice și până la plaiurile dubioase ale altor dimensiuni, aici fiind de foarte mare ajutor descrierile vii, care stârnesc numaidecât hohote de râs (sau de plâns, depinde).

Totuși, nu sunt toate roz… În afară de copertă, care se potrivește mănușă firii protagonistului după cum am aflat pe la jumătatea lecturii, personajele mi s-au părut un alt punct slab al romanului, alături de finalul ușor forțat. Nu am putut simpatiza deloc cu Raul, acest „creativ” de succes care moare și ajunge unul dintre cei mai de temut soldați ai lui Hades/Satana/cum naiba vreți să-i spuneți. Tipul e din cale-afară de arogant și insensibil, pe alocuri e de-a dreptul idiot și tare greu îmi vine să cred că o asemenea persoană cu IQ evident sub medie ar putea ajunge unul dintre cele mai importante nume din industria unde profesează. Dar trăim în România, adevărata țară a tuturor posibilităților, așa că nimic nu ar trebui să ne mai mire… Oh, și să nu încep să vorbesc despre vocabularul lui de-a dreptul uimitor, din care nu lipsesc deja clasicele „băăăă!” și „morții mă-tii!”. Stăpânul adâncurilor, Hades, mi s-a părut doar o caricatură a unui personaj cu mult potențial, de la care aveam ceva așteptări, doar vorbim de Necuratul. Însă autorul s-a mulțumit să-l îmbrace în straie de contabil și să-l combine cu… ei, nu vă zic cu cine, doar că e puțin cam penibilă toată treaba. Controlorii CFR, la fel: un grup la o primă vedere interesant, dar care este distrus din temelii de clișee și caracterizare leneșă. Singurul personaj de care m-am atașat puțin a fost Popescu, poate și pentru că a fost unicul membru al distribuției care a avut parte de o poveste în adevăratul sens al cuvântului: ne-a fost prezentată, mai pe repede-înainte e adevărat, viața sa, am aflat care îi sunt temerile și aspirațiile și, spre deosebire de Raul care a părut să se obișnuiască instant cu realitatea existenței mai multor dimensiuni, a reacționat așa cum ar reacționa orice om cu capul pe umeri atunci când descoperă că lumea pe care credea că o cunoaște nu e decât o infimă parte din univers.

În concluzie, cu bune, cu rele Arhanghelul Raul e una dintre acele cărți pe care le-aș descrie drept „o surpriză plăcută”. Deși personajele nu au fost tocmai cele mai strălucite și finalul a fost departe de ceea ce mi-aș fi imaginat (ar mai fi mers, lejer, 100 de pagini în plus), stilul de scriere care explodează de umor, acțiunea alertă și situațiile de un ridicol dus la extrem în care sunt puși eroii fac din romanul de debut al lui Ovidiu Eftimie o lectură lejeră, perfectă pentru un weekend în care nu aveți chef să faceți nimic.

Mulțumesc editurii Nemira pentru exemplarul trimis pentru recenzie!

RATING

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s