furia aurie rasklop
TITLU: Furia Dimineții (Furia roșie #3)
AUTOR: Pierce Brown
PUBLICAT DE: Editura Paladin
DESCRIERE: Abandonat de Mustang, luat drept mort de Fiii lui Ares, adus în pragul nebuniei de singurătatea și întunecimea de mormânt a carcerei în care este ținut închis, Secerătorul e redus la acel Darrow din Lykos care era la începuturi. Totul pare pierdut. Dar cu ajutorul prietenilor pe care încă-i mai are, Darrow reușește să evadeze din mâinile Șacalului, ceea ce se dovedește cea mai ușoară parte a misiunii lui. Cea mai complicată este să-i inspire pe cei asupriți să găsească curajul să se revolte, puterea să rupă lanțurile, îndrăzneala să viseze la o lume complet diferită față de tot ce știau până acum. Căci a venit în sfârșit momentul revoluționării Societății abuzive.
RECENZIE:
Nici nu vă puteți imagina cât de mult am așteptat apariția acestui roman. După cum probabil știți, anul trecut am participat atât la Bookfest, cât și la Gaudeamus, unde a fost anunțată lansarea – pe atunci – ultimului volum din trilogia lui Pierce Brown; în ultima mea zi de târg am vizitat standurile Paladin și Art de… nici eu nu mai știu de câte ori, în speranța că voi vedea coperta cu arma Secerătorului de pe Marte și, astfel, voi putea să pun capăt suferinței care m-a urmat pas cu pas după ce am terminat Furia aurie.
Aproape un an. Atât mi-a luat să descopăr, în sfârșit, ce s-a întâmplat cu Darrow după finalul exploziv al volumului anterior. Mi-am alinat puțin suferința cu alte cărți, însă, oricât de mult aș fi încercat, nu am putut scăpa de nevoia aproape primitivă de a afla dezbodământul poveștii care m-a ținut cu sufletul la gură încă de la început. De câteva ori am fost tentat să-mi comand romanul în engleză, doar pentru a-mi ușura suferința, dar m-am abținut de fiecare dată, fiind hotărât să păstrez continuitatea termenilor cu care am fost obișnuit prin intermediul excelentei traduceri. Iar cel ce așteaptă este recompensat la final.
Furia Dimineții nu dezamăgește nicio clipă (bine, poate că finalul a fost puțin cam prea asemănător cu cel al nenumăratelor serii distopice pentru adolescenți care au împânzit piața după ce Jocurile foamei s-a dovedit un real succes, doar că e o singură, mică picătură de cerneală într-un ocean de awesomeness) și continuă să ne servească acțiune care îți face sângele să clocotească, personaje tridimensionale și imperfecte, trădări neașteptate, planuri sortite eșecului (sau poate că nu) care sunt duse până la capăt doar prin încăpățânarea unora dintre protagoniști, momente de o sălbăticie cruntă sau atât de emoționante încât îți vor da lacrimile, puțin romantism, morți neașteptate și dureroase… E tare greu să rezumi Furia Dimineții în doar câteva cuvinte fără a uita câteva elemente esențiale, așa că mă voi opri aici și vă voi lăsa pe voi să descoperiți restul. Vă avertizez, totuși, că veți avea nevoie de câteva zile de „recuperare” după ce veți fi citit cartea.
„Carusel de emoții” mi se pare o descriere atât de clișeică, dar trebuie să recunosc că se potrivește al naibii de bine cărții. Am citit câteva capitole de față cu familia și, cu toate că de cele mai multe ori reușesc să mă abțin de la a izbucni în urale sau înjurături – da, am făcut și asta în timp ce citeam –, acum mi-a fost imposibil… și m-am ales cu niște priviri numai bune de înrămat. Dar, pe lângă acțiune și întorsăturile de situație care mai că m-au făcut să transpir de emoție, romanul strălucește prin intermediul eroului său, Darrow. Ce mi-a plăcut întotdeauna la el și, implicit, la felul în care Brown își construiește personajele, este că mereu a acționat și reacționat exact cum ar face-o o persoană reală, nicidecum ca un erou idealizat din basme sau alte romane YA. Face greșeli, oameni mor din cauza lor, se simte vinovat, acceptă că nu mai e nimic de făcut și trece mai departe. Dar, de departe, cel mai mult m-a impresionat modul în care s-a comportat la începutul cărții, când cicatricile trădării încă erau proaspete și simțea că nu poate avea încredere în nimeni; a fost, din punctul meu de vedere, cea mai realistă portretizare a unui om rupt din lumea lui și aruncat fără să vrea într-un război pe care, fie că vrea, fie că nu, va trebui să-l câștige dacă vrea să trăiască în continuare. Aici vorbesc, bineînțeles, despre romanele pentru adolescenți, deși întreaga trilogie a lui Brown poate fi savurată fără nicio problemă de oricine. Nu știu de ce, dar cred că Darrow și Katniss s-ar înțelege de minue.
Restul personajelor, cum ar fi Mustang, Urlătorii, restul Fiilor lui Ares, Șacalul și Octavia au rămas, după caz, la fel de ușor de îndrăgit sau detestat. Adițiile noi la poveste și-au jucat foarte bine rolul, în special valkiriile, care au impresionat atât prin putere brută, cât și prin sălbăticia de care au dat dovadă.
Între timp am aflat că povestea lui Darrow nu s-a încheiat și că vor mai urma *cel puțin* 3 volume a căror acțiune se petrece în același univers măcinat de conflic, ură și moarte. Primul a fost lansat în urmă cu doar câteva săptămâni, următorul a fost anunțat pentru toamna acestui an, iar eu nu prea știu ce să cred. Furia Dimineții a avut o finalitate în același sens în care epilogul Talismanelor Morții l-a avut pentru seria Harry Potter și mă tem că Iron Gold și continuările vor călca pe urmele Copilului Blestemat. Dar, până nu citesc măcar 1-200 de pagini din carte, îmi rezerv orice critică sau temere. Brown, nu mă dezamăgi.
Furia Dimineții încheie minunat această primă parte a poveștii lui Darrow, deși, ca orice capitol final, vine cu un revers al medaliei prin moartea unor personaje dragi. Așa cum ne-am obișnuit, măcelul și, per total, violența sunt la ordinea zilei în lumea haotică guvernată de Aurii, însă chiar și cea mai mică scânteie de speranță poate aprinde o revoluție, iar acest lucru este mai mult decât evident de-a lungul romanului. Celor care așteptau cartea nu cred că mai trebuie să le-o recomand, iar celor care nu s-au avântat în lumea imaginată de Brown… ce mai așteptați? Vă așteaptă o călătorie pe cinste!
Mulțumesc grupului editorial Art pentru exemplarul oferit!
răzvan's bookshelf 