CARTEA CU TOATE EMOȚIILE – recenzie FATA CU TOATE DARURILE, de M.R. Carey

fata-cu-toate-darurile

TITLU: Fata cu toate darurile

AUTOR: M.R. Carey

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Melanie este o fată foarte specială. Dr. Caldwell o numește „micul nostru geniu“. În fiecare dimineață, Melanie așteaptă cuminte în propria celulă să fie luată și dusă la clasa ei. Atunci când Sergentul Parks vine după ea, arma lui este întotdeauna încărcată și îndreptată spre ea cât timp doi dintre oamenii lui o imobilizează într-un scaun special. Ea nu crede că oamenii o plac prea mult. Glumește cu ei că nu îi mușcă, dar ei nu râd deloc. Melanie iubește școala. Adoră să învețe despre adunări și silabe și despre lumea care există în afara clasei și a celulelor în care trăiesc copiii. Câteodată ea îi povestește învățătoarei favorite toate visurile pe care le are pentru când va crește mare și va explora lumea. Melanie nu știe de ce asta o întristează atât de mult pe domnișoara Justineau.

RECENZIE:

Nu știam mare lucru despre Fata cu toate darurile atunci când apariția sa a fost anunțată, cu destul de mult entuziasm, de editura Nemira. Am citit de câteva ori descrierea, însă nu a fost suficient cât să-mi fac o idee despre ce e vorba în carte și m-am tot holbat la coperta minunat de simplă în speranța că voi reuși să deslușesc măcar o parte din misterul ce învăluie acest roman descris de mulți drept cel mai bun thriller distopic scris în ultimii ani. Apoi, din întâmplare, am citit câteva rânduri dintr-o recenzie de pe Goodreads și am dat de cuvântul „zombies”, iar din acel moment m-am gândit aproape non-stop la cartea lui M.R. Carey. Dar toate scenariile la care m-am gândit au fost distruse în cel mai minunat mod cu putință în momentul în care am trecut de la primul la al doilea capitol și m-am trezit că dădeam pagină după pagină, ignorând ora târzie din noapte, dorindu-mi să aflu mai multe despre Melanie și motivul pentru care e atât de specială.

Melanie nu se consideră diferită față de ceilalți copii din grupa ei, dar e clar că adulții din baza militară pe care o numește casă o tratează altfel. Doamna Doctor Caldwell îi spune „micul nostru geniu” și abia așteaptă să poată petrece puțin timp împreună, singure, în laboratorul său. Sergentul Parks o detestă cu îndârjire și niciodată nu se apropie de ea fără să aibă pistolul încărcat și pregătit „de acțiune”. Și ar mai fi Domnișoara Justineau, învățătoarea preferată a lui Melanie, cea mai frumoasă femeie din lume în ochii copilei, dar care e mereu tristă la ore. Pentru că lumea în care Melanie trăiește este una distrusă de o infecție care transformă oamenii în creaturi flămânde, fără judecată.

Mi se pare aproape imposibil să vorbesc despre Fata cu toate darurile fără să dau spoilere, așa că voi încerca să mă rezum la cât mai puține detalii legate de acțiune și unele personaje. Deja mă simt oarecum vinovat că v-am spus că e o poveste cu zombi, dar aceasta este doar cireașa de pe tort, un impuls de care multă lume care nu e încă prea convinsă dacă să-i acorde cărții o șansă are nevoie pentru a pune odată mâna pe ea. Personal, am adorat romanul, Fata cu toate darurile aflându-se pe locul secund într-un top 3 al cărților citite anul acesta.

Deși nu sunt înnebunit după ele, cred că pot să mă declar un fan al filmelor, serialelor și cărților cu morți-vii făcute bine: Războiul Z (romanul lui Max Brooks, nu scuza aceea penibilă de film cu Brad Pitt), Zombieland, Shaun of the Dead și The Walking Dead (la care mă mai uit din an în paști, atunci când îmi amintesc de el). Încă nu am îndrăznit să explorez teriroriul jocurilor video, având în vedere că nu mă pot considera un gamer – nici măcar unul aflat la începutul „carierei” sale, dar niciodată nu poți știi ce-ți rezervă viitorul. Dar să ne întoarcem la cartea despre care se presupune că ar trebui să vă spun câteva lucruri 😀 Poate cel mai ingenios concept pe care ni-l propune M.R. Carey prin povestea sa post-apocaliptică este sursa nenorocirii care a distrus lumea pe care o știm și, mai mult sau mai puțin, iubim. Dacă până acum puneam semnul egal între zombii înfometați și un virus scăpat de sub control, de această dată avem de-a face cu o tulpină mult mai agresivă a unei ciuperci care există și în realitate și-și face de cap în pădurile tropicale, unde transformă furnici banale în ființe parcă desprinse din filmele horror (glumesc, evident). Dacă vă pasionează subiectul, dați un search după Ophiocordyceps unilateralis pe Google, o să găsiți nenumărate articole și filmulețe foarte interesante. Infecția cu ciuperca ophiocordyceps descrisă în roman e tulburătoare din mai multe puncte de vedere și procesul prin care parazitul își suprimă gazda este descris cu lux de amănunte, astfel încât simți pe pielea ta tot ce înseamnă să treci de la cineva cu gândire limpede și posibil cu un viitor în față la un flămând (termenul folosit aici pentru a descrie zombii) fără discernământ, mânat doar de o singură dorință primordială. Și, chiar dacă încă se încadrează strict în domeniul ficțiunii, aceasta mi s-a părut destul de bine gândită și terifiant de plauzibilă dpdv științific.

Acțiunea nu m-a dat pe spate, romanul fiind destul de lent în mare parte, dar asta nu prea mai contează atunci când ai niște personaje atât de memorabile. Melanie e incredibilă din toate punctele de vedere: e inteligentă, descurcăreață și o foarte bună povestitoare, nu se plânge de condițiile în care trăiește și vrea mereu să evolueze, să învețe mai mult și nu se sfiește să pună întrebări atunci când nu înțelege ceva, chiar dacă asta înseamnă că Domnișoara Justineau va începe să plângă. Pe lângă toate aceste calități care o fac o fetiță cu totul deosebită, Melanie e o luptătoare și o supraviețuitoare, care ar face orice pentru a o știi în siguranță pe învățătoarea pe care o iubește atât de mult. Domnișoara Justineau m-a surprins în unele momente, atunci când imaginea de femeie perfectă i s-a fărâmițat precum un castel de nisip lovit din plin de un val puternic, și a lăsat să se vadă ființa imperfectă ce se ascundea de ochii lumii. Relația ei cu Melanie a fost… nici nu-mi găsesc cuvintele pentru a descrie cât de mult a reușit să mă emoționeze; să spun că a fost liantul care a ținut laolaltă întregul roman, care i-a dat savoare și l-a distanțat față de alte cărți de genul mi s-ar părea un clișeu îngrozitor, dar chiar așa a fost. Poate că la exterior e doar o poveste post-apocaliptică cu zombi, dar nucleul Fetei cu toate darurile, inima pulsândă a cărții e relația perfect de imperfectă dintre o fetiță deosebită cu ochi albaștri și învățătoarea ei care ascunde câteva secrete întunecare. Singura mea nemulțumire e legată de felul în care Caldwell și Parks au fost portretizați: prea au lăsat impresia unor stereotipuri ambulante (soldatul dur și autoritar, respectiv doctorul rece și supus regulilor), fiind probabil singurele personaje ale cărții care nu m-au impresionat chiar atât de mult – pe Gallagher l-am și uitat.

Fata cu toate darurile e unul dintre cele mai bune romane citite de mine anul acesta și se diferențiază de restul thrillerelor din aceeași categorie printr-un singur și banal element: emoțiile puternice pe care povestea lui Melanie reușește să le trezească în cititor. Dacă alte cărți despre un viitor în care oamenii sunt transformați în prădători feroce se bazează strict pe acțiune și cât mai multe scene grafice, M.R. Carey a reușit să răstoarne balanța și să ne ofere una dintre rarele povești cu zombi în care emoția tronează, iar sângele și moartea sunt doar elemente de recuzită. Sincer, nu cred că voi reuși vreodată să descriu în cuvinte cât de mult mi-a plăcut Fata cu toate darurile și nu pot decât să vă îndemn să dați fuga la cea mai apropiată librărie sau să intrați pe site-ul vostru preferat și să vă luați cartea. N-o să regretați!

Mulțumesc editurii Nemira pentru exemplarul trimis spre recenzie.

RATING        

Anunțuri

3 gânduri despre „CARTEA CU TOATE EMOȚIILE – recenzie FATA CU TOATE DARURILE, de M.R. Carey

  1. Desi nici eu nu sunt fana a genului SF cu zombie (nici carti, nici filme), m-am bucurat mult de recenzia ta si am aflat de o carte pe care nu o cunosteam, si care culmea!, imi face cu ochiul. Multumesc!
    P.S. Ai un nou follower. ☺

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s