NIMIC NU E CEEA CE PARE – recenzie IMPOSTOAREA, de E. Lockhart

TITLU: Impostoarea

AUTOR: E. Lockhart

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Imogen este o moştenitoare bogată, orfană, pasionată de gătit şi mai ales infidelă în relaţii. Jule este o luptătoare, un cameleon social şi o sportivă neîntrecută. Imită accente, fură paşapoarte şi mai ales identităţi. O prietenie intensă. O dispariție. O crimă sau poate două. O poveste de iubire care a mers prost, sau poate trei. Obiecte contondente, deghizări, sânge și ciocolată. Visul American, supereroi, spioni și răufăcători. O fată care refuză să ofere lumii ce se așteaptă de la ea. O fată care refuză să fie persoana care era odinioară.

RECENZIE:

Pe E. Lockhart am cunoscut-o prin intermediul Mincinoșilor, primul ei roman care a fost tradus în română. Deși a trecut ceva *mai multă* vreme de când l-am citit, țin minte că l-am devorat în doar câteva ore, în ciuda unei răceli sâcâitoare din cauza căreia abia dacă îmi puteam ține ochii deschiși. Mincinoșii rămâne, chiar și în ziua de azi, una dintre cărțile mele preferate, asta datorită stilului minunat de poetic și a atmosferei dubioase pe care autoarea a reușit s-o contureze cu măiestrie. Apoi am făcut rost de Scandaloasa poveste a lui Frankie Landau-Banks și, cu toate că nu a fost o lectură pe care să o fi regretat la momentul respectiv, m-a făcut mai puțin dornic să văd ce altceva mai are Lockhart de oferit. Asta până când am citit sinopsisul pentru Impostoarea.

Știam, în adâncul meu, că o să ador cartea asta, însă nu m-am așteptat nicio clipă să trec prin toate stările posibile în timp ce o citesc, de la agonie la extaz, de la ură și neînțelegere la bucurie pură. Îndrăznesc să spun că mi s-a părut chiar mai bună decât Mincinoșii, iar asta s-a datorat în mare parte modului în care narațiunea s-a desfășurat, prezentând totul în ordine invers cronologică, astfel încât misterele din jurul personajelor au fost și mai… misterioase, iar eu mi-am dorit și mai mult să aflu ce s-a întâmplat de fapt cu Jule, Imogen și Paolo de s-a ajuns unde s-a ajuns la începutul cărții, cine a murit, cum a murit, câte și mai câte. În ceea ce privește thrillerele pentru adolescenți, nu cred că se poate mai bine de atât.

Acțiunea e destul de greu de urmărit la început, sau cel puțin mie așa mi s-a părut având în vedere că mă așteptam la o structură clasică a poveștii, în care protagonista începe dintr-un anumit punct și de acolo avansează plot-ul. Dar am fost izbit, la propriu, de faptul că viața lui Jule ne este prezentată începând cu prezentul, apoi desfășurându-se încetul cu încetul înapoi, până când am ajuns să o cunosc cu adevărat, să-i apreciez instinctele de supraviețuitor, să o urăsc pentru ceea ce a făcut și pentru faptul că mai nimic din ceea ce credeam că știu despre ea la început nu poate fi considerat adevărat. Iar de aici provine farmecul Impostoarei. În Jule nu poți avea încredere, ceea ce te determină să crezi că nici Imogen, Paolo sau restul personajelor nu sunt tocmai ceea ce ai crezut la început. Creând un personaj atât de vicios, pentru care minciuna e o a doua natură, Lockhart modelează un thriller excepțional, pe care îl citești cu sufletul la gură și care îți vei dori să nu ajungă la final.

Despre personaje am vorbit puțin mai devreme, însă am omis să spun cât de superficiale par la o primă vedere. Și cred că fix aceasta a fost și intenția autoarei: să creeze mai degrabă niște șabloane pe care noi să le modelăm pas cu pas, în ritm cu povestea. Jule e deopotrivă impresionantă și repulsivă, genul de personaj pe care acum îl iubești, iar în secunda următoare îl urăști, dar, oricât de schimbătoare ar fi, un lucru e cert când vine vorba de ea, și anume că nu trece nici măcar o secundă fără să i se întâmple ceva interesant. La polul opus e Imogen, sau Immie, despre care suntem lăsați să credem că a pățit ceva, însă nu aflăm nimic concret decât foarte târziu, o fată care duce, probabil, cea mai privilegiată viață dintre toți, dispunând de un fond nelimitat de rezerve materiale; e fata populară, pe care oricine și-ar dori-o de prietenă, dar care își petrece timpul cu un grup limitat de persoane cărora le acordă toată atenția și are grijă să nu le lipsească nimic. Ca orice fată populară, Imogen are momentele ei când e ușor cam prea răutăcioasă, însă niciodată nu mi-a lăsat impresia că ar fi o persoană cu adevărat rea. Prietenia dintre ea și Jule, deși prezentată ca fiind idilică la început, se dovedește a fi una cum nu se poate mai toxică, acesta fiind un alt lucru pe care l-am apreciat la carte – faptul că nu se sfiește să prezinte cât de complexe sunt cu adevărat relațiile dintre oameni și cum, uneori, în spatele unui zâmbet aparent inofensiv se ascund cele mai mârșave intenții.

Ce aș mai putea spune despre Impostoarea în afară de faptul că trebuie neapărat să o citiți – și să nu vă lăsați descurajați dacă la început vi se va părea greu de urmărit? Ah, da. Nu știu voi ce părere aveți despre ea, dar eu m-am îndrăgostit de coperta ediției în limba română. Multă lume cu care am discutat mi-a spus că e neimpresionantă, dar eu ador simplitatea ei.

Mulțumesc editurii Trei pentru exemplarul oferit!

RATING

Reclame

ADOLESCENȚĂ ȘI UN STROP DE FEMINISM

scandaloasa-poveste-a-lui-frankie-landau-banks

TITLU: Scandaloasa poveste a lui Frankie Landau-Banks

AUTOR: E. Lockhart

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Frankie Landau-Banks la 14 ani

Clubul De Dezbateri

„Iepuraşul” lui tata

O fetişcană cam tocilară

Frankie Landau-Banks la 15 ani

O tipă trăsnet

O limbă ascuţită

O dispoziţie arţăgoasă

…şi un nou iubit

Frankie Landau-Banks

Nu mai e genul de fată care să accepte un „nu” ca răspuns

Mai ales când „nu” înseamnă să nu fie primită în societatea secretă a iubitului ei, destinată exclusiv sexului masculin

Şi când sunt de făcut atâtea şi atâtea farse

Frankie Landau-Banks la 16 ani

O posibilă infractoare de geniu

Aceasta e povestea parcursului ei!

RECENZIE:

Am avut așteptări foarte mari de la această carte. Știu că nu e bine și că e de preferat să te „îmbarci” la orice nouă aventură literară cu mintea golită de prejudecăți și/sau speranțe, dar uneori e de-a dreptul imposibil. Cealaltă carte a autoarei, Mincinoșii, mi s-a părut superbă; am citit-o într-o singură zi, cu toate că aveam febră și abia îmi puteam ține ochii deschiși, iar atunci când am văzut că editura Trei are de gând să publice un nou titlu semnat E. Lockhat am fost super entuziasmat.

Povestea începe cu o scrisoare adresată conducerii Academiei Alabaster, în care eroina cărții, Frankie Landau-Banks, își asumă răspunderea pentru mai multe farse întreprinse de o așa-zisă organizație secretă, printre care se numără Noaptea celor o Mie de câini, răpirea lui Guppy și Rebeliunea Sfeclei la Conservă. După această introducere mai mult decât abruptă, urmează o călătorie înapoi în timp și devenim martorii schimbărilor prin care Frankie trece de-a lungul celui de-al doilea an petrecut la Alabaster; cum aceasta devine, din Iepuraș, creierul din spatele unora dintre cele mai spectaculoase farse puse la cale de misteriosul Ordin Loial al Câinilor Baseți.

OK, cartea asta m-a surprins într-un mod plăcut. La început nu m-am putut abține și a trebuit să compar absolut totul cu Mincinoșii, însă, după câteva capitole și după ce m-am obișnuit cu personajele, orice fel de preconcepții și așteptări aș fi avut înainte au fost date uitării, iar eu m-am putut bucura în liniște de un roman ușurel, amuzant și relaxant. Vă sfătuiesc și pe voi să faceți același lucru în cazul în care vă doriți să citiți cartea pentru că ați fost vrăjiți de Minicnoși, altfel s-ar putea să fiți dezamăgiți.

Deși a avut punctele ei slabe (foarte puține la număr), Scandaloasa poveste a lui Frankie Landau-Banks mi s-a părut un manifest foarte reușit al individualității și libertății de exprimare. Având în vedere că publicul spre care a țintit E. Lockhart este format în mare parte de adolescente, nu este de mirare că în spatele întâmplărilor prin care trece Frankie se ascunde și un foarte puternic mesaj legat de feminism, o mișcare îndrăzneață din partea autoarei, pentru care o aplaud. Cred că e foarte important ca, din când în când, să mai apară câte un roman young-adult care să nu se axeze doar pe povești de dragoste imposibile/clișeice dintre băieți răi și fete bune sau bătălii de proporții epice între armate de supranaturali, ci pe lucruri care contează cu adevărat în viață, cum ar fi egalitatea între sexe. Totuși, câteodată, aspectele feministe ale cărții au luat o turnură nu tocmai plăcută, ușor agresivă. Pe scurt, câteva dintre acțiunile lui Frankie nu au avut ca scop decât umilirea unor băieți și demonstrarea superiorității ei intelectuale, ceea ce anulează din start principiile feminismului. Dar, în mare parte, autoarea s-a descurcat de minune mânuind această sabie cu două tăișuri.

Frankie este, fără doar și poate, vedeta romanului. Inteligentă, ambițioasă, uneori manipulatore și chiar puțin agresivă, protagonista poveștii este genul acela de personaj pe care adolescenții răzvrătiți (și nu numai) îl îndrăgesc încă de la început, deoarece le amintește atât de mult de ei înșiși. Mi-a plăcut foarte mult că s-a văzut o evoluție a sa, ca personaj, și că Frankie de la sfârșitul cărții nu semăna deloc cu Frankie de la începutul romanului. Din păcate, personajele secundare sunt destul de slab conturate și, în afară de rolurile clișeice pe care sunt nevoite să le joace, nu au nimic altceva de făcut.

O lectură perfectă pentru zilele în care simțiți că aveți nevoie de ceva care să nu vă solicite foarte mult, haioasă și surprinzătoare, cu o protagonistă remarcabilă, Scandaloasa poveste a lui Frankie Landau-Banks nu trebuie să lipsească din bibliotecile iubitorilor de romane contemporary și young-adult.

Mulțumesc editurii Trei pentru acest roman încântător!

CU TOȚII MINȚIM, NU-I AȘA?

mincinosii

TITLU: Mincinoșii

AUTOR: E. Lockhart

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: O familie frumoasă şi distinsă.

O insulă privată.

O fată vulnerabilă şi îndrăgostită.

Un băiat curajos, plin de pasiune.

Un grup de patru prieteni, Mincinoşii, a căror prietenie se dovedeşte a fi distructivă.

O revoltă. Un accident. Un secret.

Minciună după minciună.

Dragoste adevărată.

Adevărul.

Citeşte Mincinoşii. Şi dacă te întreabă cineva cum se sfârşeşte, minte, pur şi simplu!

RECENZIE:

A trecut o săptămână de când am terminat romanul și nici acum nu-mi pot exprima cum se cuvine avalanșa de sentimente care mai de care mai puternice prin care m-a trecut Mincinoșii.

Continuarea vă așteaptă la un simplu click pe imaginea de mai jos  😀

bookblog.ro