TITLU: Trilogia Eve (Eve, Sacrificiul, Răzvrătirea)
AUTOR: Anna Carey
PUBLICAT DE: Editura Leda
DESCRIERE: O FASCINANTĂ AVENTURĂ DISTOPICĂ, PETRECUTĂ ÎN 2032, LA ŞAISPREZECE ANI DUPĂ CE UN VIRUS MORTAL A ŞTERS APROAPE ÎNTREAGA POPULAŢIE DE PE FAŢA PĂMÂNTULUI
În ultima noapte petrecută în şcoala de fete unde este elevă, Eve descoperă ceea ce se întâmplă în realitate cu absolventele – şi soarta cumplită care le aşteaptă. Evadând din singurul cămin pe care îl cunoscuse vreodată, ea porneşte într-o călătorie lungă, presărată cu piedici înşelătoare, în căutarea unui loc în care să poată supravieţui. Pe drum îl întâlneşte pe Caleb, un băiat rebel şi dur, care trăieşte în sălbăticie. Separată de bărbaţi întreaga viaţă, Eve fusese învăţată să se teamă de aceştia, dar Caleb îi câştigă treptat încrederea… şi inima. Când soldaţii încep să îi vâneze, Eve trebuie să aleagă între adevărata dragoste şi propria ei viaţă.
EVOCATIVĂ, ROMANTICĂ ŞI UNEORI ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE, EVE ESTE PRIMUL ROMAN DINTR-O NOUĂ TRILOGIE CAPTIVANTĂ, CU O EROINĂ DE NEUITAT.
RECENZIE:
Inițial am vrut să scriu câte o recenzie pentru fiecare volum al trilogiei, dar, după ce am terminat Eve și am trecut la Sacrificiul – și recenzia primei cărți tot nu era începută – am realizat că ar fi mai bine să-mi adun gândurile despre distopia scrisă de Anna Carey într-o singură recenzie amănunțită, așa cum am făcut și cu trilogia Vechiul Regat a lui Garth Nix.
Despre Eve am auzit doar lucruri bune. Serios. Am încercat să cotrobăi după recenzii negative pe blogurile de la noi, însă nu am avut mai mult noroc decât un naufragiat care și-a pus în minte să găsească un McDonald’s pe o insulă pustie. Aveam primele două volume în bibliotecă de ceva vreme, dar am rezistat cu stoicism și nu le-am citit decât după ce editura Leda a publicat și ultima parte a trilogiei, Răzvrătirea, pe care mi-am achiziționat-o odată cu promoțiile de Black Friday. Totuși, mi-a luat aproape cinci luni să găsesc imboldul necesar ca să încep seria, imbold care și-a făcut simțită prezența după ce am terminat cu Furnicile lui Bernard Werber și am avut nevoie de o lectură ceva mai ușoară.
După ce un virus mortal a decimat aproape întreaga populație a planetei, supraviețuitorii țării cunoscute în prezent drept Statele Unite ale Americii s-au strâns sub conducerea unui rege în Orașul de Nisip, capitala Noii Americi. Fetele sunt trimise de mici la școli speciale, unde sunt învățate despre pericolele reprezentate de bărbații din sălbăticie (și nu numai) și speră ca, după absolvire, să-și poată găsi de lucru în Oraș și să devină membre ale înaltei societăți. Dar, în spatele fațadei, școlile ascund un secret teribil, pe care Eve, protagonista trilogiei (duh!) îl va descoperi cu o seară înainte să fie declarată șefă de promoție și să părăsească Școala. Mult prea șocată pentru a face altceva, Eve evadează din instituția în care a crezut orbește pentru mai bine de doisprezece ani și își începe aventura în sălbăticia Noii Americi.
Trebuie să recunosc că nu m-am așteptat să fiu cucerit de Eve. Nu știu de ce, dar aveam impresia că romanele Annei Carey vor fi doar niște cărți YA siropoase, în care dragostea va birui totul, povestea de iubire (forțată) va reprezenta mai mult de trei sferturi din întregul plot și așa mai departe. OK, există o relație între un el și o ea și, da, este puțin forțată, dar, spre surprinderea mea, aceasta nu joacă rolul principal în trilogie. Cel puțin, mie nu mi s-a părut așa. Deși este descrisă ca fiind „un suflu proaspăt în definiția dragostei”, trilogia nu are în centru doar povestea de iubire dintre Eve și Caleb – poveste care nici măcar nu este atât de memorabilă pe cât lasă alții să se înțeleagă –, ci este mai mult o aventură plină de suspans, din care nu lipsesc urmăririle cu mașini și vânătorile de persoane, cu răsturnări de situație care salvează unele momente clișeice, trădări și intrigi, minciuni și prefăcătorii.
Acțiunea mi s-a părut destul de bine echilibrată în sensul că autoarea a găsit dozele perfecte de întâmplări neprevăzute și situații limită și momente nu prea strălucite, în care totul a fost cât se poate de previzibil și clișeic. Dar asta nu m-a deranjat aproape deloc, pentru că tocmai mixul acesta foarte inspirat a făcut ca trilogia să se citească extrem de ușor. Fiecare capitol, dar absolut fiecare capitol, se termina exact când lucrurile deveneau cu adevărat interesante, astfel încât m-am simțit obligat să citesc în continuare și să tot citesc până când ochii începeau să mă usture. Pot vorbi la nesfârșit despre cât de bună a fost trilogia din punctul de vedere al acțiunii și al gradului de suspans, dar nicio carte nu poate avea un impact prea puternic fără niște personaje pe măsură, nu?
Eve, la început, este fata perfectă tipică, pe care o întâlnim în majoritatea cărților YA: e cea mai deșteaptă din anul ei, e iubită de majoritatea colegelor și unanim adorată de profesoare, nu ar îndrăzni să calce strâmb nici măcar un milimetru și așa mai departe. Sincer, pentru mai bine de trei sferturi din primul volum, am detestat-o pe Eve tocmai pentru că încerca prea mult să-și mențină acea imagine de fată perfectă, deși odată ieșită din Școală nu-i mai folosea la nimic, și foarte greu accepta să facă ceva considerat inadecvat de către profesoare. Ia unele decizii tâmpite pe alocuri, cum ar fi un anumit moment care implică un radio – cei care au citit cartea știu despre ce vorbesc –; niște hotărâri atât de incredibil de cretine încât nu m-am putut abține să nu o înjur de mama focului pentru cât de proastă este; din cauza ei mor o grămadă de oameni și ea pare să nici nu bage de seamă. Dar totul se schimbă la un moment dat, iar Eve începe să evolueze dintr-un personaj enervant în acea eroină care ne-a fost promisă. Bine, cred că niciodată nu va ajunge să fie o protaginistă epică, pe care să-ți dorești să o urmezi într-o bătălie sau măcar una care să inspire speranță, așa cum a fost, de exemplu, Katniss; și nu o ajută nici faptul că tot ce se întâmplă în jurul ei pare muuult prea convenabil. Dar spuneam mai devreme că a „suferit” o schimbare la un moment dat. Eve cea din Răzvrătirea e aproape de nerecunoscut, cu toate că mai face unele gafe pe ici, pe colo. Tăria de caracter de care dă dovadă în unele momente cruciale mi s-a părut surprinzătoare.
Pe Arden am adorat-o de la început și până la sfârșit. E badass, acidă uneori, morocănoasă atunci când situația (a se citi Eve) o cere, o adevărată supraviețuitoare și o persoană care ascunde mai multe decât lasă să se vadă la început. Povestea trecutului ei trebuie să fie cea mai emoționantă parte a întregii trilogii.
Caleb… Caleb mi-a fost indiferent. Nu am reușit nicicum să mă apropii de el, iar aici cred că e și vina autoarei pentru că s-a folosit de el într-o manieră destul de neinspirată. Apare acum, dispare pentru o bună bucată de vreme, iar apare, iar dispare, se îndrăgostește de Eve așa, pe nepusă masă, etc.
Regele mi-a amintit enorm de Snow din Jocurile foamei. De la descrierea fizicului său și până la modul în care o manipula pe Eve folosindu-se doar de câteva cuvinte bine alese, Regele Noii Americi a fost doar o copie de carton a mult mai reușitului și mai înspăimântătorului Președinte din Panem. Sincer, pe mine nu a reușit să mă convingă, de impresionat nici nu se mai pune problema, fiind un personaj negativ destul de ușor de uitat și la fel de ușor de înlocuit. Heck, până și unul dintre soldați mi s-a părut mai înfricoșător decât el!
În ciuda problemelor sale, a nenumăratelor clișee și a finalului nu prea inspirat, trilogia Eve îmi va rămâne mereu dragă. Am citit-o cu sufletul la gură și cred cu tărie că este obligatorie pentru orice fan al distopiilor. Faceți-vă curaj și fiți alături de Eve într-o lume cruntă, în care cei aflați la putere se folosesc de copii în cele mai dezgustătoare moduri, unde flacăra speranței arde cel mai puternic în pieptul unei simple fete; o lume cu reguli stricte, cu mult prea multe jeep-uri, în care cei privilegiați duc vieți lipsite de griji, iar cei mai puțin norocoși trebuie să reușească să supraviețuiască de pe o zi pe alta.
RATING: 
răzvan's bookshelf 