CE AI FACE DACĂ…? – recenzie DANEZA, de David Ebershoff

daneza

TITLU: Daneza

AUTOR: David Ebershoff

PUBLICAT DE: Editura Rao

DESCRIERE: Totul începe cu o întrebare, o simplă favoare cerută de o soţie, artista daneză Gerda Wegener, soţului ei, Einar Wegener, în timp ce ea îi face portretul în atelierul lor – scenă a unei transformări pe care niciunul din ei n-o poate anticipa. Îmbinând realitatea cu ficţiunea într-o viziune romantică originală, Daneza schiţează elocvent o intimitate unică ce defineşte viaţa fiecărui cuplu şi remarcabila poveste a transformării lui Einar în Lili Elbe, una dintre primele transsexuale, dar şi femeie sfâşiată între loialitatea faţă de mariaj şi propriile ambiţii şi dorinţe.

RECENZIE:

Mi-am dorit să citesc Daneza din momentul în care am aflat că filmul cu genialul Eddie Redmayne în rol principal are la bază nu o poveste 100% reală, ci un roman care îmbină ficțiunea cu unele aspecte care s-au întâmplat în urmă cu mai bine de 80 de ani. Primul trailer peliculei m-a fermecat, iar din momentul în care am văzut cartea în catalogul Rao, la „în curs de apariție” (în minuna ta ediție tie-in) mi-am petrecut zilele dând refresh site-ului oficial al editurii, pândind romanul mult dorit. Daneza este printre puținele cărți pentru care am fost dispus să plătesc prețul întreg, nemaiavând răbdare pâna la apariția ei pe rafturile librăriilor online.

Pentru primul său roman, David Ebershoff s-a inspirat din cazul real al lui Lili Elbe, una dintre primele persoane care a trecut printr-o operație de schimbare de sex. Dar, în afară de numele celor două personaje în jurul cărora se învârte acțiunea (pentru că, deși împart același corp, Einar și Lili sunt două personalități complet diferite și trebuie tratate ca atare) și al câtorva detalii despre schimbările prin care a trecut Einar până să devină Lili, Daneza este pură ficțiune, după cum recunoaște însuși autorul. Acest lucru nu afectează cu nimic impactul poveștii, dar unele alegeri pe care Ebershoff le-a făcut mi s-au părut destul de riscante.

Citind Daneza, am fost surprins să descopăr cât de puțin s-a insistat pe subiectul care ar putea stârni vâlvă, acela al schimbării prin care trece pictorul Einar Wegener, și că romanul este, de fapt, o poveste minunată despre relațiile dintre personaje și felul în care apariția lui Lili influențează această dinamică. Nu spun că transformarea lui Einar nu este tratată cum se cuvine sau că autorul a trecut-o pe planul secund, doar că am simțit dorința lui Ebershoff de a spune povestea cuplului Greta și Einar/Greta și Lili înainte de toate. Tocmai din această dinamică se naște și întrebarea „ce ai face dacă persoana pe care o iubești se schimbă?”, întrebare la care David Ebershoff încearcă să găsească răspunsul în paginile cărții. Este fascinant să descoperi cum relația dintre Greta și soțul ei se dezvoltă pe măsură ce Lili începe să-l înlăture pe Einar și să devină tot mai prezentă în viața artistei. Relația dintre Greta și Einar mi s-a părut foarte frumos realizată în fazele ei incipiente, pe vremea privirilor pe furiș și al sărutărilor grăbite, dar odată cu trecerea anilor am simțit că există o anumită răceală și monotonie între cei doi, că sunt mai mult niște persoane care se întâmplă să locuiască împreună decât un cuplu căsătorit.

Atât Einar și Lili, cât și Greta, au parte de niște portrete foarte atent schițate și sunt foarte ușor de îndrăgit. Autorul face o treabă excelentă explorând trecuturile celor doi și oferindu-ne motive să îi simpatizăm. Einar a fost crescut într-o casă de la marginea unei mlaștini de un tată foarte sever, căruia nu-i prea păsa de fiul său, iar primele semne ale existenței lui Lili au început să se vadă la cumpăna dintre copilărie și adolescență, odată cu apariția lui Hans în viața lui. Hans, pe lângă faptul că a devenit cel mai bun prieten al lui Einar, a fost și una dintre puținele persoane din viața lui care l-a tratat cu blândețe și compasiune. Greta, în schimb, a copilărit în minunata Californie, înconjurată de familie, prieteni și flori de portocal. Dar tragediile nu au ocolit-o, ea fiind nevoită să-și îngroape nu doar copilul născut mort, ci și primul șoț, iar acum, după mai bine de zece ani de la evenimentele care i-au schimbat viața, se vede nevoită să renunțe, încă odată, la bărbatul pe care îl iubește. Lili a fost fermecătoare: inocentă precum un copil, mereu dornică să exploreze lumea și să cunoască oameni noi, blândă și înțelegătoare. Poate că asta a fost intenția autorului, poate că nu, dar de foarte multe ori am avut impresia că Lili este doar o adolescentă, mereu dispusă să acorde o șansă dragostei.

În pauzele dintre lecturi, mă trezeam mai mereu gândindu-mă la ei și la cum avea să evolueze povestea lor, dar mai ales la care urma să fie deznodământul acesteia. Nu-mi aduc aminte când o carte m-a făcut să investesc atât de mult timp și atenție în ea, dar mi-a făcut o deosebită plăcere să redescopăr sentimentul. Doar pentru asta și nu regret că am citit cartea. Ah, și ar mai fi maniera poetică, dar totuși simplistă, în care a fost scrisă cartea, lucru care i-a conferit o frumusețe aparte.

Acum, partea mai puțin plăcută a recenziei: ce nu mi-a plăcut la carte. Pentru că, oricât de mult mi-aș fi dorit ca Daneza să fie un roman perfect, din păcate acest lucru nu a fost posibil din cauza a trei aspecte pe care le-am găsit foarte deranjante. În primul rând, acțiunea este foarte fragmentată, în sensul că unele capitole se terminau abrupt, atunci când totul devenea mai interesant și mai intens, dar se trecea foarte repede (sau chiar deloc) peste în paginile următoare. Apoi ar mai fi momentele (în special cele de la începutul cărții) când Einar devenea Lili, care mie mi s-au părut abordate de către un amator, nicidecum de cineva care se presupune că a investigat în detaliu cazul „danezei”. La un moment dat, „Einar a închis ochii și a devenit Lili” (sau ceva asemănător, nu îmi mai aduc aminte exact cum a fost formulată propoziția). Ummm, nu știu ce să zic, dar mie mi s-a părut că autorul a încercat să spună că Einar a suferit de personalitate multiplă, nicidecum că el a fost întotdeauna Lili. Ce mi s-a părut ciudat (și cred că asta întărește ceea ce am spus mai devreme) a fost că, pe lângă faptul că Einar și Lili sunt două firi diametral opuse, niciuna dintre pasiunile lui nu i-au fost transmise ei; ba mai mult, odată cu trecerea de la Einar la Lili, dragostea pe care acesta i-o poartă Gretei pare să dispară, Lili văzând-o mai mult ca o prietenă foarte apropiată și nu ca pe soția ei. Al treilea lucru care m-a deranjat și care mi s-a părut că a distrus puțin din farmecul romanului, a fost modul în care celelalte personaje au acceptat-o pe Lili, chiar și cunoscându-i secretul. Toți, dar absolut toți cei din jurul ei, apropiați sau nu, nu au schițat nici cea mai mică urmă de șoc, dezgust sau uimire atunci când aflau adevărul. Nimeni nu a avut nimic de spus în privința schimbării lui Einar, nici măcar soția lui (bine, Greta s-a deșteptat spre final, dar a fost prea târziu și mi s-a părut ușor nelalocul ei acea izbucnire, mai ales că a fost mai mult decât OK și înțelegătoare cu Lili pe tot parcursul romanului) sau cel mai bun prieten al său din copilărie; până și doctorii pe care acesta îi vizitează par mai mult decât bucuroși să-l ajute să devină Lili pentru totdeauna.

Daneza, ca experiență, mi s-a părut apropiată de o ciocolată amăruie de calitate: te bucuri de întreaga savoare a boabelor de cacao, dar rămâi cu un gust neplăcut în gură, care dispare după o vreme. David Ebershoff a reușit să dea naștere unei povești cu un subiect foarte delicat, dar care nu se concentrează doar pe factorul șocant al vieții lui Lili Elbe, ci vorbește despre dragoste și puterea de sacrificiu, într-o viziune sensibilă. Totuși, gustul amar este lăsat de caracterul episodic al majorității capitolelor și de unele reacții cel puțin dubioase venite din partea personajelor. Departe de a fi romanul la care m-am așteptat, Daneza a reușit să mă facă să-mi pese de protagoniști și de conflictele lor (interioare și exterioare) încât să fiu dispus să închid un ochi la problemele sale și să mă declar mulțumit de rezultatul final. Acum, aștept cu nerăbdare lansarea adaptării cinematografice, cu Eddie Redmayne în rolul lui Einar/Lili și Alicia Vikander în cel al Gretei. Din ce am văzut din cele două trailere lansate, o parte din problemele cărții au fost rezolvate de către scenaristă.

P.S: vă las mai jos trailerul filmului, care mie îmi face pielea ca de găină de fiecare dată când îi dau play.

Anunțuri

6 gânduri despre „CE AI FACE DACĂ…? – recenzie DANEZA, de David Ebershoff

  1. Încă un roman care se bucură de un nou val de popularitate datorită adaptării cinematografice. Îmi pare bine să văd că nu doar pe mine m-a uluit și intrigat trailer-ul, iar recenzia ta (pe care-o așteptam) mă face să cred că materialul de bază e deosebit. Din ce am înțeles, se adresează sensibilității din fiecare cititor, așadar cred că ar avea mari șanse să mă impresioneze.

    • Hello! Scuză că îți răspund cu întârziere, dar în ultimele zile m-am luat cu licența și na… 😀 Da, cartea e cu adevărat ceva special; încă mă mai „bântuie” personajele, chiar dacă au trecut aproape două săptămâni de când am terminat-o. La trailer cred că m-am uitat de 15-20 de ori în ziua în care a fost lansat, atât de mult mi-a plăcut (și încă îmi place). Sunt sigur că o să adori Daneza, cred că ar fi fost în top 5 pe anul trecut dacă nu aș fi avut așteptări atât de mari de la ea; așa, e în top 10 😉

      • Am simțit nevoia să revin aici după ce am terminat romanul în cam 30 de ore și am văzut și filmul. Nu știu, poate am avut eu alte așteptări, dar nu mi s-a părut cine știe ce – la stil mă refer, pentru că întâmplările și personajele sunt uimitoare. Cât despre film, mi s-a părut cumva mai bine legat și, deși unele personaje și trecutul protagoniștilor au fost șterse cu desăvârșire, Einar, Lili și Greta mi s-au părut atât de vii jucați, atât de bine surprinși, încât acesta e unul dintre puținele cazuri în care susțin că filmul a bătut cartea. O fi din cauză că sunt „o persoană vizuală” și că zilele astea nu prea mă pot concentra asupra a ceea ce citesc, dar filmul mi s-a părut mai credibil. Cum ai zis și tu, în film, reacția Gretei e mai apropiată de realitate, are câteva ieșiri și momente de slăbiciune, în vreme ce în carte e portretizată ca de stâncă mereu și imatură în final, lăsând-o pe Lili complet singură, fără măcar să răspundă la scrisori.
        Da, filmul e o capodoperă în toată regula.

  2. Mersi că ți-ai făcut timp să revii pe aici și să-mi spui cum ți s-a părut cartea, apreciez 😀 Privind în urmă, și eu zic că filmul e mai bun decât cartea, tocmai pentru că atât personajele, cât și întâmplările prin care trec au părut mai reale, pe când în carte au fost înălțate pe un piedestal al perfecțiunii, totul a fost numai lapte și miere. Mie mi-a plăcut destul de mult stilul, deși uneori a fost puțin cam repetitiv – dacă mai aud o singură dată de Pasadena cred că o iau razna. Și da, interpretările din film au fost de milioane și încă nu-mi vine să cred că Redmayne nu a primit Oscarul pentru rolul său din Daneza.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s