UN TĂCIUNE ÎN CENUȘĂ

elias-si-spioana-carturarilor

TITLU: Elias și spioana Cărturarilor (An Ember in the Ashes #1)

AUTOR: Sabaa Tahir

PUBLICAT DE: Editura YoungArt

DESCRIERE: Elias este cel mai bun soldat al Academiei militare a Imperiului – şi, în secret, cel care îşi doreşte cel mai puţin să se afle acolo. Aflat pe punctul de a dezerta, se vede obligat să participe la o competiţie nemiloasă al cărei câştigător va fi desemnat împărat.    

Laia face parte din clanul Cărturarilor, înrobit de mulţi ani de către Războinici. Când fratele ei este arestat sub acuzaţia de trădare, Laia ia legătura cu mişcarea de rezistenţă împotriva asupritorilor, în speranţa că îi vor elibera fratele. În schimbul ajutorului, rebelii îi cer să se strecoare în Academie şi să spioneze pentru ei.

Când Elias şi Laia se întâlnesc, îşi vor da seama că legătura dintre ei este mult mai puternică decât ar fi crezut vreodată şi că soarta Imperiului se află în mâinile lor. Destinele li se încrucişează într-o poveste care se citeşte cu sufletul la gură, despre curaj, iubire, loialitate şi libertate, într-o lume în care totul le este potrivnic.

RECENZIE:

Am vrut să citesc romanul scris de Sabaa Tahir încă dinainte să fie publicat la noi, atât de lăudat era pe booktube și Goodreads. Oriunde întorceam capul, dădeam peste An Ember in the Ashes și acea copertă absolut încântătoare sau peste (încă) o recenzie care nu făcea altceva decât să dea apă la moară și să agite un monstruleț dinăuntrul meu, cel numit NERĂBDARE. După câteva luni agonizante, care au părut mai degrabă ani, iată că am reușit în sfârșit să-i însoțesc pe Laia și Elias într-o aventură de neuitat.

Romanul este scris din două perspective (după cum ne spune și traducerea „impecabilă” a titlului): cea a Laiei, o fată din neamul Cărturarilor a cărei viață ia o turnură neplăcută atunci când un grup de Măști îi ucide bunicii și îl arestează pe fratele ei din cauza unor presupuse legături ale acestuia cu Rezistența, o grupare care acționează din umbră pentru a dezmembra Imperiul; și cea a lui Elias, unul dintre cei mai buni studenți ai Academiei Blackcliff, o viitoare Mască – un ucigaș nemilos aflat la cheremul Împăratului – nu prea împăcată cu destinul său și care nu își dorește nimic mai mult decât să dezerteze și să poată părăsi Academia odată pentru totdeauna.

De mult nu am mai citit un roman fantasy YA atât de bun! Un singur lucru m-a deranjat atât de mult încât aproape a reușit să distrugă plăcerea lecturii, dar am ales să-l ignor. În primul rând, trebuie să spun că am adorat ambele perspective din care ne este prezentată povestea și mi s-a părut că s-au completat reciproc extraordinar de bine: pe când capitolele Laiei au fost ceva mai lente și s-au axat pe dezvoltarea ei ca personaj și pe latura psihologică a misiunii sale, cele în care îl aveau pe Elias ca protagonist au fost încărcate de acțiune, suspans și adrenalină. La început, când Laia încă nu a ajuns în preajma nenorocitei ăleia care își spune Comandant, abia așteptam să „scap” de capitolele ei și să aflu prin ce fel de încercări mai trece Elias. În timp, am învățat să o iubesc și pe Laia, iar din acel punct nu am mai putut lăsa cartea jos.

Personajele au fost foarte bine realizate, indiferent că vorbim despre protagoniști sau prietenii/aliații/dușmanii acestora. M-am atașat foarte repede de Elias atât datorită personalității, cât și a trecutului său (n-o să vă spun mai multe, povestea lui e mult prea faină și trebuie neapărat să o descoperiți singuri). Laia a avut nevoie de ceva mai mult timp pentru a mă convinge că are ce-i trebuie pentru a juca rolul de eroină, dar la final a ajuns să fie una dintre protagonistele cu cea mai uimitoare evoluție: după un început timid, Laia a dat dovadă de atât de multe calități (curaj, loialitate, prietenie, etc.) încât nu m-am putut abține să nu o ador. Tot la capitolul personaje, trebuie neapărat să vorbesc despre Cain, unul dintre Profeți și cel care l-a adus pe Elias la Academie. Doamne, am adorat cele câteva replici pline de sarcasm pe care acesta i le-a aruncat lui Elias în față. Fără să exagerez, am râs cu lacrimi aproape de fiecare dată când Profetul îi închidea gura protagonistului. So sassy! Iar antagonistul… OMG! Comandantul mi s-a părut răul pur, fără să aibă motive patetice pentru care a devenit așa. A fost chiar refreshing să văd un personaj negativ care e rău pentru că așa e el.

Sistemul de magie ingenios a dat un strop de savoare cărții. Măștile, acei asasini perfecți, mi-au adus puțin aminte de Fiii Harpiei din sezonul 5 din Game of Thrones. Djinii, efriții și celelalte spirite au fost niște adiții binevenite în universul imaginat de autoare, diversificându-l. Cu toate acestea, aș fi preferat ca elementele fantastice să fi avut o pondere mai mare în carte, iar „patrulaterul” amoros să nu fi existat 😀

Iar acum marea mea problemă cu romanul: traducerea. De obicei, nu sunt persoana care să critice traducerea unei cărți, ba chiar prefer să aștept după versiunea în română decât să  citesc în engleză, și încerc cât de mult să sprijin editurile de la noi. De această dată parcă traducătorul/editura s-au străduit din răsputeri să ne arate ce tâmpenie colosală au făcut. Titlul acela incredibil de pueril (și care dă un foarte mic spoiler legat de acțiune) ar fi trebuit să fie un avertisment suficient în legătură cu ce avea să mă aștepte… De foarte multe ori am avut impresia că unicul țel al traducerii a fost să transforme cartea într-o poveste pentru copii. Știți cum majoritatea fanilor HP sunt oripilați de traducerea numelui Voldemort în Cap-de-Mort? Ei bine, de această dată avem Zburătorul (în original, The Nightbringer) și Profeții (dacă nu mă înșel, în engleză purtau numele de Augurs). Pentru Profeți sunt dispus să închid un ochi, dar… Zburătorul? Partea de mitologie din lumea creată de Sabaa Tahir e în mod clar inspirată de legendele orientale, iar Zburătorul, din câte știu, e ceva pur autohton (corectați-mă dacă greșesc) și în niciun caz nu-și are locul printre djini și efriți. Mă opresc aici, pentru că nu voi termina recenzia în vecii vecilor dacă voi continua în acest ritm.

Și, înainte de încheiere, trebuie neapărat să spun că nu știu ce naiba a fumat autoarea atunci când a declarat că romanul ăsta e un stand-alone. Știu că urmează să apară o continuare, dar înainte ca aceasta să fie anunțată, tot internetul vuia despre cum că e musai ca An Ember in The Ashes să fie urmată de cel puțin încă o carte. Yep, sunt de acord cu ei. Prea multe au fost lăsate neexplicate/în plop, iar problema care a stârnit scânteia de revoluție din sufletul Laiei nu a fost rezolvată. Deci da, cartea asta are neapărată nevoie de o continuare.

O lume cum nu am mai văzut, inspirată din Imperiul Roman și nu numai. Un sistem de magie nemaivăzut, despre care vreau să aflu cât mai multe. Doi protagoniști memorabili. Citiți An Ember in the Ashes (de preferat în engleză), vă asigur că își merită toate laudele.

Anunțuri

3 gânduri despre „UN TĂCIUNE ÎN CENUȘĂ

  1. Ha! Sunt perfect de acord cu tine la capitolul „traducere”… Eu oricum o s-o recitesc în original înainte să apară al doilea volum, cred c-o să fie o experiență infinit mai plăcută decât prima. 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s