CE E BINE, CE E RĂU?

jumatatea-salbatica

TITLU: Jumătatea sălbatică (Half life #2)

AUTOR: Sally Green

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: După ce şi-a întâlnit tatăl, pe Marcus, temutul Vrăjitor Negru, şi a primit de la acesta cele trei daruri, semnul devenirii unui Vrăjitor cu drepturi depline, Nathan luptă pentru supravieţuire, hăituit de Vânătorii Consiliului şi mânat constant de dorinţa de a-l regăsi pe Gabriel şi de-a o salva pe Annalise. Adevărata provocare însă este să înveţe să-şi controleze Darul proaspăt descoperit, latura sălbatică a sinelui, sursa unei puteri ce ameninţă să spulbere totul în calea ei. Iar miza nu e numai propriul său destin, ci destinul întregii lumi a Vrăjitorilor.

RECENZIE:

Primul volum al trilogiei Half life a fost o surpriză plăcută pentru mine. Atmosfera sumbră, punctul de vedere unic al protagonistului și personajele frumos conturate din Jumătatea rea au făcut ca Jumătatea sălbatică să devină una dintre cele mai așteptate cărți ale anului 2015 pentru mine. Continuarea aventurilor lui Nathan nu dezamăgește, autoarea reușind să păstreze elementele care au contribuit la unicitatea primei cărți și, uneori, să le eleveze. Însă au existat și câteva lucruri care nu mi-au plăcut chiar atât de mult. Voi discuta mai în amănunt despre ce am apreciat și ce nu am apreciat la carte imediat.

Vânat de Vrăjitorii Albi, urât de Vrăjitorii Negri, Nathan se află într-o continuă fugă. Doar că de acestă dată se confruntă cu o nouă problemă: Darul primit de la tatăl său la sfârșitul volumului anterior îl face să se transforme într-o creatură căreia nu-i poate controla latura sălbatică. Atunci când îi întâlnește pe Nesbitt, un Semipur Negru, și pe Van, o Vrăjitoare Neagră specializată în poțiuni, Nathan află și de existența unei Alianțe care își propune să lupte pentru egalitatea între Vrăjitorii Negri și cei Albi, dar acest lucru nu se poate realiza decât prin bătălii crunte.

Mi-a plăcut enorm acțiunea alertă a romanului. Nu am avut timp să mă plictisesc, fiecare capitol parcă se evapora sub ochii mei și mă lăsa cu o singură dorință: mai mult! Față de Jumătatea rea, elementul magic este mult mai prezent în acest volum. Fie că vorbim despre poțiuni stranii care permit Vrăjitorilor Negri să doarmă înăuntru fără nicio problemă, despre scurtături fermecate către diverse locuri izolate, sau momentele în care Nathan se lasă pradă firii sale animalice, tot ce ține de supranatural a fost tratat cu mai multă atenție din partea autoarei și acest lucru nu face decât să mă bucure. Să spun că acțiunea e surprinzătoare ar fi o defavoare adusă cărții. Și, dacă vă imaginați că Jumătatea rea a avut un final chinuitor, stați să citiți Jumătatea sălbatică! Așteptarea până când ultimul volum, Half lost (Jumătatea pierdută???), își va face apariția pe rafturile librăriilor pare la un milion de ani distanță.

Evoluția lui Nathan nu e una surprinzătoare, pe alocuri se simte că stagnează, însă rămâne la fel de fascinant ca și în primul volum. Ura pe care acesta o simte față de cei care i-au greșit și care îl alimentează constant îi conferă motivație și îl împinge spre cele mai nebănuite decizii. Acest sentiment continuu de nesiguranță te acaparează și pe tine, cititorul, te pune în papucii protagonistului și face imposibil să-ți dai seama de ce se va întâmpla în continuare.

Și, așa cum îi stă bine unei continuări care se respectă, avem parte de o nouă suită de personaje. Nesbitt și Van, cei mai noi aliați ai lui Nathan, sunt de-a dreptul fascinanți și o adiție excelentă pentru trilogie. Nesbitt aduce un strop (necesar, aș spune eu) de comic în tot acest ocean de negură și sentimente sumbre, replicile sale reușind să-l enerveze la culme pe Nathan și, în același timp, să-mi smulgă câteva zâmbete. Van, pe de altă parte, e opusul lui Nesbitt: fascinantă și misterioasă, cu abilități de strateg înnăscute, ea este una dintre cele mai de preț adiții ale cărții. Descrierea pe care Nathan i-o face la început stârnește interesul și te face să realizezi că această Vrăjitoare Neagră ascunde mai multe secrete decât ți-ai putea închipui.

Reîntâlnim și o parte din personajele din Jumătatea rea, cel mai mult ieșind în evidență Gabriel. Acesta are parte de un portret chiar mai bun decât al protagonistului, unul mai complet, dar nici el nu evoluează decât foarte puțin de-a lungul cărții. Sentimentele pe care Gabriel le nutrește pentru Nathan nu sunt deloc explicate și par un fel de fan service făcut de autoare. Marcus, tatăl lui Nathan și cel mai periculos Vrăjitor Negru, apare incredibil de puțin în carte (chiar dacă fiul său spune că au petrecut suficient timp împreună și a ajuns să-l cunoască extrem de bine), la fel ca și Mercury, una dintre antagoniste, sau frații lui Nathan: Arran și Jessica.

Aici apare una dintre problemele cărții: în mare parte, se concentrează pe o expediție inutilă a protagonistului și acoliților săi și nu are suficient timp încât să-și dezvolte personajele secundare (pe cele interesante, cel puțin) așa cum trebuie. La sfârșit își fac apariția niște întorsături de situație foarte faine, dar nu au impactul necesar din cauza acestei dezvoltări insuficiente a unor personaje.

Iar acum, partea cea mai frustrantă la Jumătatea sălbatică: Annalise. Mai mult de jumătate din carte este dedicată găsirii și salvării ei, deoarece Nathan crede că ea este sufletul său pereche și așa mai departe. Dar nu asta e partea proastă. Scenele dintre Nathan și Annalise sunt chinuitoare, nu există niciun fel de chimie între cei doi, iar Annalise lasă mai mereu impresia că locul ei nu e în lumea aceea, că e în plus. Ceea ce înseamnă că am pierdut degeaba 200 de pagini, când am fi putut să le petrecem cu unele personaje mai interesante.

Una peste alta, cu tot cu puncte tari și puncte slabe, Jumătatea sălbatică merită citită. Cartea lui Sally Green e un amalgam de senzații tari, acțiune alertă și turnuri impredictibile aproape la fiecare pas. Mulțumesc Editurii Trei pentru șansa de a citi această continuare extrem de entertaining!

CARTEA DE LA CARE A PORNIT TOTUL… PENTRU MINE

harry-potter-si-prizonierul-din-azkaban

TITLU: Harry Potter și prizonierul din Azkaban

AUTOR: J.K. Rowling

PUBLICAT DE: Editura Egmont

DESCRIERE: Cu ajutorul Hărții Ștrengarilor, Harry, Hermione și Ron vor ieși de mai multe ori din castel (în secret bineînțeles!) și vor afla taina conacului bântuit. Peripeții și aventuri fantastice, din care nu vor lipsi meciurile de vâjhaț și întâlnirea cu înfricoșătorii Dementori.

RECENZIE:

Oricât de ciudat ar suna, aceasta e prima carte din serie pe care am citit-o. Țin minte cum, în 2004, am văzut un scurt trailer al filmului pe un post de televiziune nemțesc și am fost uimit de fiecare secundă din acesta. Atunci am știut că, dacă aveam să încep să citesc ceva (când eram mic consideram cărțile plictisitoare, o adevărată pierdere de vreme) trebuia neapărat să pun mâinile pe volumul 3 din Harry Potter. L-am primit în dar de Crăciun și m-am apucat să citesc numaidecât. Nu a contat că habar nu aveam prin ce pățănii au trecut Harry și prietenii lui în volumele anterioare, m-am bucurat de aventurile lor din anul 3 și nu am avut nicio problemă în a înțelege ce se petrece, cum a pățit o cunoștință de a mea pe atunci, fiindcă s-a apucat direct de volumele 4 și 5.

Povestea din acest volum mi s-a părut puțin mai „domoală” în sensul că, deși pericolul este prezent, nu am fost la fel de îngrijorat pentru soarta lui Harry și a celorlalți așa cum s-a întâmplat, să zicem, cu Camera secretelor. Am apreciat faptul că autoarea ne-a dat un răgaz și s-a concentrat mai mult pe introducerea unor personaje cheie pentru serie decât pe veșnica luptă dintre bine și rău.

Al treilea an la Hogwarts îl aduce pe Harry față în față cu noi provocări, noi materii și profesori. Fantasticul este prezent, ca de obicei, la fiecare colț și este parcă mai bogat și mai original ca înainte. O ușoară notă de schimbare parcă plutește în aer și, la sfârșitul cărții, tonul seriei se schimbă. Totul devine parcă mai întunecat și mai serios, fiecare acțiune a personajelor va naște repercursiuni mai mult sau mai puțin grave în viitor, iar adevăratele motivații ale unor personaje se afundă și mai mult în teritoriul neclarității.

Când am citit-o pentru prima oară, acum aproape 10 ani, am fost fascinat de lumea creată de Rowling (nu că s-ar fi schimbat ceva pe parcurs) și, cu toate că ochii îmi oboseau după mai mult de 15 pagini, n-am putut să las cartea jos pentru prea mult timp. De fiecare dată mă întorceam la ea cu nerăbdare, dornic să aflu cât mai repede ce se va întâmpla în continuare.

Am apreciat elementele fantastice ingenioase, cum ar fi Bongul, creatura care se transformă instant în cea mai mare temere a celui din fața sa. Dementorii mă înspăimântau de fiecare dată când își făceau apariția, cu acele pelerine întunecate și mâini putrede. Iar hipogrifii au fost o adevărată încântare, ca de altfel toate orele de Grijă pentru creaturile magice.

Așa cum am spus și mai devreme, Prizonierul mi s-a părut puțin mai lent când vine vorba de acțiune, iar finalul (deși destul de intens) nu s-a ridicat la înălțimea celor din volumele precedente. A avut puțină tensiune, doar că știam că totul avea să fie bine pentru că… Pentru că știam! (nu o să dau spoilere acum)

Nu o să vorbesc despre noile personaje introduse în acest volum pentru a nu le strica surprizele celor care încă nu au citit cartea, dar îmi permit să spun că o să se întâmple atât de multe lucruri și vor fi atâtea răsturnări de situație încât, spre sfârșit, toate ipotezele inițiale ale cititorului vor fi spulberate.

Harry Potter și prizonierul din Azkaban va rămâne mereu vie în amintirea mea pentru că e cartea care mi-a deschis apetitul pentru citit. Dacă nu ar fi fost romanul acesta, nu m-aș fi atins în veci de cărți. Cu toate suișurile și coborâșurile sale, cel de-al treilea roman al seriei este o lectură plăcută, lejeră și mereu surprinzătoare.

RATING: 9/10

ISTORIA SE REPETĂ

harry_potter_camera_secretelor

TITLU: Harry Potter și camera secretelor (Harry Potter #2)

AUTOR: J.K. Rowling

PUBLICAT DE: Editura Egmont

DESCRIERE: Harry Potter este al doilea an la Hogwarts, Școala de Magie, Farmece și Vrăjitorii. Habar nu are că și anul acesta va fi la fel de plin de evenimente neașteptate… „Cel de-al doilea roman a lui Joanne Rowling este la fel de amuzant, înspăimântător și neașteptat, ca și primul.”

RECENZIE:

Harry Potter și camera secretelor a fost prima carte pentru care m-am trezit dis de dimineață într-o vacanță doar ca să o termin. Pentru multă vreme a fost cartea mea preferată, asta pentru că reușește să-și întreacă predecesorul prin și mai multă acțiune, doze mai mari de suspans și umorul caracteristic școlii Hogwarts.

Dacă primul volum a fost o indroducere uimitoare în lumea magică imaginată de Rowling, Camera secretelor surprinde prin felul în care povestea se complică și apar unele elemente extrem de importante pentru restul seriei.

Harry Potter și camera secretelor începe cu cea de-a douăsprezecea aniversare a lui Harry, aniversare ignorată de unchii săi din cauza unei întâlniri foarte importante (nu că i-ar fi acordat o prea mare importanță în alte situații). Harry primește niște avertismente cel puțin ciudate din partea lui Dobby, un spiriduș de casă (și personajul meu preferat din serie), care îl imploră să nu se întoarcă la Hogwarts. O serie de evenimente neobișnute au loc, vina cade asupra micului vrăjitor, iar lui Harry i se interzice să meargă la școală. Este salvat în ultima clipă de Ron și frații lui, iar împreună își petrec restul vacanței acasă la familia Weasley. Al doilea an la Hogwarts se dovedește la fel de magic și neprevăzut ca și primul, doar că pericolul este mai palpabil și nici chiar personajele principale nu sunt în siguranță. După ce pe un perete apare mesajul „Camera secretelor a fost deschisă! Dușmani ai moștenitorului, feriți-vă!”, unii elevi ai școlii sunt ținte sigure ale creaturii care bântuie pe coridoarele luminate de torțe ale Hogwarts-ului, iar Harry este învinuit pentru toate.

Nu am iubit cartea asta de la început, a durat ceva până am fost în stare să diger toate lucrurile care se întâplau și la sfârșit am întors ultima pagină cu un zâmbet enorm pe chip și mulțumit de mine că am reușit să mai citesc o carte (aveam 11 sau 12 ani pe atunci, așa că până și o carte de 200 de pagini mi se părea o realizare incredibilă). Despre acțiune spun doar că e uimitoare, iar felul în care Rowling leagă piesele între ele la sfârșit astfel încât să creeze o imagine completă, dar în același timp fragmentată, din care simți că lipsește ceva, merită toate laudele.

Ca de obicei, personajele sunt o plăcere de urmărit. Curajul nebun al lui Harry amestecat cu inteligența lui Hermione și comportamenul ușor naiv și glumeț al lui Ron sunt atracțiile seriei, dar în acest volum și-a făcut apariția cineva special, care a furat spectacolul. Dobby, spiridușul de casă, este și în ziua de azi personajul meu preferat din serie, daorită firii sale generoase, amuzante și a modului în care, deși mai mult i-a îngreunat viața, l-a ajutat pe Harry și a vrut să-l știe în siguranță. Exact ca un părinte iubitor.

Singurul mare defect pe care i l-am găsit cărții este faptul că are prea puține pagini. Cred că aș fi putut citi încă un volum numai despre Lockhart și născocirile sale, fără să mă plictisesc. Foarte important în contextul seriei, deși am impresia că multă lume tinde să-l ignore, al doilea roman al serei Harry Potter primește din partea mea un 9/10.

EGIPTOLOGIE PENTRU ÎNCEPĂTORI

piramida_rosie

TITLU: Piramida roșie (Cronicile familiei Kane #1)

AUTOR: Rick Riordan

PUBLICAT DE: Editura Arthur

DESCRIERE: Într-o seară, la Londra, savantul egiptolog Julius Kane vizitează British Museum împreună cu cei doi copii ai săi, Carter și Sadie, pentru a desfășura un misterios experiment științific. Din nefericire, acesta din urmă eșuează, iar Julius Kane este capturat de către Set, zeul egiptean al deșertului, haosului și violenței, în timp ce Sadie și Carter sunt obligați să fugă pentru a scăpa cu viață. Curând, cei doi frați descoperă că în spatele unor ființe sau lucruri până atunci obișnuite se ascund zeități antice ori forțe magice care vin în ajutorul lor sau care sunt capabile să îi distrugă. Pentru a dejuca planurile malefice ale lui Set, ei vor lua parte la o amețitoare călătorie de-a lungul continentelor, în care situațiile surprinzătoare, scenele de luptă și replicile amuzante își dispută permanent întâietatea, într-un ritm susținut. Iar ceea ce vor afla la final despre propria lor familie este un secret vechi de milenii care le va transforma cu totul opiniile și chiar personalitățile.

RECENZIE:

Am observat, în ultima vreme, un trend în rândul scriitorilor de fantasy, și anume acela de a se folosi de legende și mituri deja existente, provenind de la diverse culturi ale lumii, și de a le transpune într-un decor modern. Cele mai cunoscute sunt, cu siguranță, legendele grecești, care au inspirat o multitudine de autori și operele lor. Rick Riordan, probabil fascinat de abundența de material din mitologia egipteană, a scris o trilogie bazându-se pe bogata moștenire culturală provenind din Țara Nilului. În Piramida roșie, primul volum al Cronicilor familiei Kane, zeii și creaturile fantastice din vremuri de mult apuse, pe când faraonii încă mai existau, își dezlănțuie puterile în lumea de azi…

Continuarea vă așteaptă la un simplu click pe imaginea de mai jos 😀

bookblog.ro

JUMĂTATEA DIFERITĂ

2631_d2c282df

TITLU: Jumătatea rea (Jumătatea rea #1)

AUTOR: Sally Green

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: În Anglia zilelor noastre, vrăjitorii trăiesc la un loc cu oamenii: Vrăjitorii Albi, care sunt buni; Vrăjitorii Negri, care sunt răi; şi Nathan, în vârstă de şaisprezece ani, fiul unei Vrăjitoare Albe şi al celui mai temut Vrăjitor Negru. Ţinut captiv într-o cuşcă, Nathan trebuie să scape înainte să împlinească şaptesprezece ani, când va primi trei daruri de la tatăl său şi va deveni el însuşi vrăjitor — iar dacă va greşi, va muri. Încercarea lui Nathan de a-şi găsi tatăl devine o luptă crâncenă pentru supravieţuire, cu provocări la tot pasul şi în care binele şi răul se dovedesc mult mai complicate decât şi-ar fi imaginat.

RECENZIE:

Îmi doream de mult o lectură fantasy care să mă țină lipit de carte, încă de când am terminat Regatul umbrelor de Leigh Bardugo. Și se pare că așteptarea a meritat, pentru că Jumătatea rea a fost exact acea carte.

La ce vă gândiți când vedeți cuvântul „vrăjitor” lângă Anglia? Harry Potter, bănuiesc. Prima dată mi-am s-a părut dubios și am avut impresia că autoarea s-a folosit de imaginea creată de J.K. Rowling pentru a-și contura, la rândul ei, lumea. Da, sunt unele mici asemănări cu seria Harry Potter, dar cele două se deosebesc destul de mult. În Jumătatea rea avem două tipuri de vrăjitori: cei Albi și cei Negri, iar fiecare are un Dar al lui care îl face special, fie că e vorba de metamorfoză, talente de vindecător sau invizibilitate. Tocmai acest lucru mi s-a părut interesant la carte: vrăjitorii nu sunt oameni care pot să facă orice doar printr-o simplă incantație sau mișcare a unui băț fermecat, ci se bazează pe Darurile lor pentru a excela.

Primele pagini ale cărții sunt cel puțin ciudate. Narațiunea la persoana a II-a mi-a oferit rarul sentiment că mă aflam cu adevărat în mijlocul acțiunii, dar în același timp a durat puțin cam prea mult până să obișnuiesc cu situația. Și, chiar când am prins gustul pentru acel stil, narațiunea se schimbă și devine una la persoana I, prezent, pe care am digerat-o mai ușor.

Povestea din Jumătatea rea îl are în centru pe Nathan, singurul Semicod din lume. Asta înseamnă că e pe jumătate Vrăjitor Alb (din partea mamei) și pe jumătate Vrăjitor Negru (din partea tatălui). Lumea îl privește ca pe o ciudățenie pentru că nu se știe ce va deveni și dacă va alege calea cea bună sau nu. Dar aici e problema, pentru că noțiunile de „bine” și „rău” sunt diferite pentru fiecare în parte, iar ceea ce Consiliul și ceilalți Vrăjitori Albi consideră a fi lucrul cel bun, pentru Nathan este de neconceput. Este supus controalelor în fiecare an, i se interzice contactul cu alte persoane, e închis într-o cușcă și tratat mai rău decât un criminal, toate astea din cauză că e fiul celui mai temut Vrăjitor Negru. Intriga este mult mai complexă de atât, dar cel mai bine e să nu știți mai multe.

Mi-a plăcut foarte mult felul în care vrăjitorii au fost conturați, deși aș fi dorit ceva mai multă magie. Nu toți Vrăjitorii Albi sunt buni și nu toți Vrăjitorii Negri sunt răi, fiecare „clan” este mânat de propriile interese și nu ezită să se folosească de cele mai groaznice metode pentru a ieși învingător.

Nathan este departe de a fi perfect, are multe defecte și tocmai de aceea l-am îndrăgit. O persoană care trece prin ani și ani în care este marginalizată, tratată în cele mai bune cazuri cu indiferență și detestată de unii membri ai familiei nu are cum să nu-și construiască un cocon defensiv în spatele căruia să se ascundă. În afară de protagonist, mi-au plăcut Arran și Gabriel, doi vrăjitori cum nu se poate mai diferiți dar pe care îi leagă dragostea pentru Nathan. Celelalte personaje nu mi-au lăsat o impresie prea puternică, unele fie au avut parte de apariții mult prea scurte, fie apăreau și dispăreau din peisaj, singurul lor scop fiind acela de a ajuta acțiunea să avanseze puțin câte puțin.

Stilul mi s-a părut rece, oarecum distant, dar atât de potrivit pentru un protagonist cum e Nathan.

Alertă, plină de acțiune și răsturnări de situație, condimentată și cu puțină magie, cu o atmosferă sumbră, cartea lui Sally Green e o lectură perfectă pentru orice pasionat de fantasy, dar și pentru cei care își doresc ceva special. Jumătatea rea primește 8,5/10 din partea mea și abia aștept să citesc continuarea, mai ales după ce ultima pagină m-a lăsat în ceață.