ALBĂ-CA-ZĂPADA NU MAI E ATÂT DE INOCENTĂ!

rosu-ca-sangele

TITLU: Roșu ca sângele (Albă-ca-Zăpada #1)

AUTOR: Salla Simukka

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: E cea mai grea iarnă din ultimii ani; străzile din Tampere, Finlanda, sunt îngheţate şi acoperite de zăpadă. Şi nimic nu contrastează mai tare cu albul zăpezii decât sângele. Lumikki Andersson, o adolescentă în vârstă de 17 ani, locuieşte singură şi urmează cursurile unui liceu de arte. Şi-a făcut o regulă din a nu se implica în lucruri ce nu o privesc. Totuşi, această regulă este pusă la încercare în ziua în care Lumikki găseşte bancnote pătate de sânge în camera obscură a liceului. Dându-şi seama că trei elevi de la liceul său au un amestec în acest incident, Lumikki se trezeşte prinsă în hăţişul unei afaceri internaţionale cu droguri. Viaţa îi este pusă în pericol.

RECENZIE:

Acum câțiva ani am văzut trilogia Millenium, bazată pe romanele omonime scrise de Stieg Larsson, și mi s-au părut niște filme cu adevărat bune. Când am văzut că personajul principal al seriei Albă-ca-Zăpada este comparat cu Lisbeth Salander, protagonista incredibilă a cărților (și filmelor) lui Larsson, am vrut neapărat să o citesc.

Roșu ca sângele este, la suprafață, un thriller ca toate celelalte: morți suspecte, un grup neobișnuit de investigatori, răzbunări, mafie, tot tacâmul. Dar, pe măsură ce Lumikki se afundă în tot mai multe belele, romanul Sallei Simukka își dezvăluie punctele forte, până atunci camuflate cu dibăcie, și să devină cu adevărat fascinant.

Povestea cărții nu este nici ea deosebit de complicată, urmând șabloanele deja cunoscute din alte cărți aparținând genului (cum ar fi personajul principal care se trezește, fără să vrea, prins într-o încurcătură de zile mari din care va trebui să scape cu orice preț). Acțiunea începe atunci când Lumikki descoperă mai multe bancnote îmbibate în sânge, puse la uscat în camera obscură a liceului și pe fiul directorului comportându-se suspect. Curioasă din fie, eroina decide să-l urmărească pe acesta, iar din acel moment viața i se schimbă, Lumikki fiind prinsă într-un adevărat coșmar. Capitolul la care acest roman strălucește este construcția personajului princpal.

Lumikki Andersson este elevă la un liceu de arte, o introvertită care toată viața ei a încercat să se ferească de străini, cu un trecut tumultuos din care nu aflăm mare lucru deocamdată, autoarea preferând să mențină suspansul pentru celelalte volume. Totuși, micile frânturi din anii copilăriei sau momentele fericite, de care își aduce aminte cu drag, sunt suficiente pentru a nuanța complexitatea lui Lumikki. E fascinant, deopotrivă, să o „privești” cum observă și analizează până și cele mai mici detalii în comportamentul unei persoane atunci când o spionează, dar și să călătorești adânc în mintea ei în momentele în care simte că nu mai poate rezista și că are nevoie să se exteriorizeze. Cred că, pentru a o putea aprecia la adevărata ei valoare pe Lumikki, trebuie să citești cartea. Oricâte descrieri i s-ar face, nimic nu se compară cu descoperirea „pe viu” a personalității ei.

Restul personajelor nu au fost chiar atât de bine conturate precum Lumikki, dar asta nu înseamnă că au părut unidimensionale sau prost creionate. Dimpotrivă. Pe unele chiar am ajuns să le înțeleg spre sfârșit și să rezonez, oarecum, cu ele. Cei trei adolescenți care o implică pe Lumikki în toată nebunia au avut o introducere care i-a făcut să pară detestabili, cei doi băieți rămânând la fel cum i-am cunoscut pe tot parcursul cărții. Dintre ei, cel mai mult mi-a plăcut de Elisa, fata crescută în puf și obișnuită să i se facă toate mofturile. Elisa a evoluat puțin de-a lungul zilelor pe care Lumikki le petrece cu ea, astfel ajungând un personaj a cărui soartă să intereseze cititorul.

Un roman perfect pentru o după-amiază liniștită, care se citește deosebit de ușor, cu un personaj principal memorabil, Roșu ca sângele e garantat să satisfacă pretențiile și celui mai împătimit cititor de thrillere nordice.

RATING: 8/10

CE SE ASCUNDE ÎN SPATELE UNUI MARIAJ PERFECT?

fata-disparuta

TITLU: Fata dispărută

AUTOR: Gillian Flynn

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Cine eşti? Cum am ajuns aici? Sunt întrebări care îl frământă pe Nick în ziua când sărbătoreşte cinci ani de căsnicie. Şi tocmai acum, soţia sa dispare pe neaşteptate. Primul suspect este Nick. Deşi îşi susţine nevinovăţia, dovezile împotriva lui nu încetează să apară. Sub presiunea mass-mediei, face paradă de cinism şi de minciuni. Iar jurnalul lui Amy, descoperit de poliţie, dezvăluie că mariajul lor era departe de a fi perfect. Este Nick un ucigaş? Adevărul îţi dă fiori: este mai întunecat decât ţi-ai fi imaginat.

RECENZIE:

Mărturisesc: niciodată nu m-au atras thrillerele. Acum câțiva ani am citit un astfel de roman și țin minte că nu m-a impresionat chiar atât de mult. Așa că, atunci când am câștigat romanul lui Gillian Flynn la un concurs organizat pe pagina Young Fiction Connection, s-a ivit o nouă ocazie de a-i acorda acestui gen dătător de fiori o altă și, posibilă, ultimă șansă.

La început, dimensiunile considerabile ale volumului mi s-au părut de-a dreptul intimidante și, înarmat cu răbdare și un chef nebun de a descoperi misterul din spatele paginilor, am început să citesc. Și nu m-am oprit decât după ce am trecut de primul sfert al cărții, chiar dacă eram foarte obosit după o zi încărcată și îmi doream să mă odihnesc cât mai repede. Fata dispărută m-a prins în plasa ei încă de la primele pagini, datorită poveștii uimitoare și a stilului aproape hipnotic al autoarei. Cu greu m-am putut elibera de farmecul cărții, iar în momentele în care nu citeam mă trezeam gândindu-mă, involuntar, la ce avea să se întâmple în continuare.

Totul începe când soția lui Nick dispare, iar toate semnele îl indică pe el ca fiind ucigașul. Amy pare a fi exact acel tip de femeie invidiată de toată lumea, fie pentru fizicul ei perfect, fie pentru viața idilică pe care o are alături de soțul său. Doar că, în spatele măștilor celor doi, se ascund mai multe secrete întunecate ce abia așteaptă să iasă la iveală. În cursa pentru a-și demonstra nevinovăția, Nick descoperă o latură a soției sale despre care nu avea habar înainte…

Ingenios scris, hipnotizant chiar, capitolele alternând între perspectivele celor doi soți pentru a oferi o imagine cât mai amplă a tabloului, cu întorsături de situație aproape la fiecare pagină, Fata dispărută a reușit să mă facă să mă implic în poveste așa cum nicio altă carte nu a putut înaintea sa. Oh, și s-a jucat cu mintea mea în asemenea hal încât de foarte multe ori a trebuit să mă lupt cu impulsul de a trânti cartea de toți pereți, de a o rupe în mii de bucățele sau de a-i da foc. Totul din cauza unui personaj, pe care l-am detestat cu atâta ardoare încât mi se făcea greață de fiecare dată când numele personajului apărea tipărit pe hârtie (cine să fie, cine să fie?).

Trebuie să recunosc că am avut sentimente amestecate pentru Nick, unul dintre personajele principale. Atitudinea lui lasă de foarte multe ori loc de întrebări, gesturile sale au mai mereu câte o însemnătate ascunsă și chiar e imposibil să nu-l bănuiești, la rândul tău, că a făcut ceva. Mai ales că jurnalul lui Amy îi contrazice de cele mai multe ori faptele și gândurile. Mi-a plăcut de el la început, am crezut cu tărie în nevinovăția lui, după care, pe măsură ce apăreau tot mai multe dovezi împotriva sa, am început să-i contest veridicitatea vorbelor. La un moment dat, am ajuns să-l disprețuiesc, pentru că reflecta exact ceea ce urăsc cel mai mult la o persoană (nu o să le înșir aici, pentru că nu-mi doresc să stric surprizele pe care volumul le rezervă cititorilor). Și-a mai revenit spre sfârșit, dar tot n-am reușit să trec cu vederea peste greșelile comise pe parcursul evenimentelor.

Dacă tot am menționat sfârșitul, trebuie să vă spun acesta mi s-a părut cel mai slab punct al cărții. Aș fi preferat o abordare ceva mai… dramatică din partea autoarei. Finalul conturat de aceasta mi s-a părut oarecum nepotrivit și m-a deranjat poate mai mult decât ar fi fost necesar, mai ales că avea o grămadă de variante din care să aleagă.

Fata dispărută este exemplul perfect de carte despre care nu poți vorbi fără teama de a nu da, accidental, un spoiler. Mi se pare că orice mic detaliu e crucial pentru imaginea de ansamblu, așa că mi-e teamă să spun mai multe. Una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit anul acesta, Fata dispărută nu trebuie să lipsească de pe lista celor care adoră un thriller bun, dar și a cititorilor care își doresc să-și diversifice „paleta” de lecturi, fiind perfectă pentru începători în ale genului (așa cum am fost și eu). Ca un verdict final, o să las părerea celor de la Financial Times, care mi se pare că se potrivește mănușă cu gândurile mele după ce am terminat romanul:

„Citeşte-l şi rămâi celibatar”

Mulțumesc Editurii Trei pentru șansa de a citi acest volum absolut năucitor.

RATING: 10/10