TITLU: Miss Peregrine
AUTOR: Ransom Riggs
PUBLICAT DE: Editura Arthur
DESCRIERE: O tragedie îl aruncă pe tânărul Jacob, în vârstă de doar şaisprezece ani, pe o insulă izolată. Aici descoperă ruinele căminului „pentru copii deosebiţi” al domnişoarei Peregrine. Pe măsură de Jacob înaintează pe holurile şi prin dormitoarele parăsite, îşi dă seama că cei care s-au adăpostit cândva acolo au fost mai mult decât deosebiţi. Poate că nu întâmplător au fost trimişi într-un loc uitat de lume. Şi, oricât de bizar ar suna, ar putea fi încă în viaţă. Un roman fascinant, ilustrat cu fotografii tulburătoare, care-I va încânta pe adulţi, pe tineri şi pe toţi cei care vor să se bucure de o aventură în lumea umbrelor.
RECENZIE:
Cum Halloween-ul bate la ușă, Miss Peregrine e una dintre acele cărți numai bune de citit în această perioadă. Nu aș cataloga-o drept horror, deși unele descrieri sunt suficient de înspăimântătoare ca să-i bage în sperieți până și pe cei mai mari împătimiți ai filmelor de groază. Romanul lui Ransom Riggs e mai mult unul de atmosferă. Pozele adunate de autor și introduse cu ingeniozitate în text sunt sarea și piperul cărții, acel ingredient care o diferențiază de celelalte cărți young adult apărute în ultima vreme.
Primul lucru pe care l-am observat când am primit coletul a fost cât de bine arată cartea. Serios, e superbă. M-am holbat la ea minute în șir! Apoi, după ce am îndepărtat folia de protecție, am fost plăcut surprins să văd că și interiorul era pe măsură. De la despărțitoarele de capitole și până la colecția de poze stranii, volumul semăna cu o mică bijuterie pe care îmi doream să o arăt tuturor.
Povestea lui Jacob mi-a stârnit interesul și m-a prins în mrejele sale datorită misterului în care era învăluit fiecare cuvânt și firește, a pozelor.Cred că îmi era și puțin dor de un fantasy bun, după ce ultima carte de acest gen a fost o dezamăgire. Cert e că am citit Miss Peregrine mult mai repede decât mă așteptam. Deși la început nu s-a întâmplat mare lucru, pozele ciudate care apăreau de fiecare dată când bunicul lui Jacob îi povestea nepotului său despre copilăria petrecută într-un orfelinat mai deosebit au fost suficiente pentru a-mi hrăni curiozitatea. Și, după o serie de întâmplări cel puțin macabre, acțiunea o ia din loc și devine atât de uimitoare încât m-am simțit ca un trădător atunci când a trebuit să închid cartea și să-mi văd de celelalte treburi pentru câteva ore, ignorând povestea „copiilor speciali” ai lui Miss Peregrine.
Mi-a plăcut felul în care acțiunea lua mereu câte o turnură neașteptată. De fiecare dată când credeam că știu cât de cât ce urma să se întâmple, autorul parcă se încăpățâna să mă contrazică. Bine, sunt și unele lucruri evidente încă de la început (cum ar fi identitatea unui anumit personaj cu intenții nu tocmai bune), dar până și acestea au parte de unele detalii suplimentare care m-au luat prin surprindere. De asemenea, mi-a plăcut foarte mult asocierea lui Miss Peregrine cu un șoim-călător, cu toate că aș fi preferat ca autorul să nu fi intrat chiar atât de mult în detaliu cu explicațiile și să mă fi lăsat pe mine, cititorul, să fac legătura.
Deși am apreciat majoritatea elementelor cărții, au fost și câteva care m-au deranjat. Personajul principal, Jacob și fata pe care o întâlnește în aventurile sale, Emma, mi s-au părut enervanți. Atitudinea lui Jacob m-a scos din sărite în 8 cazuri din 10 și înțeleg că era doar un adolescent revoltat, dar parcă el a fost prea de tot. Felul în care vorbea cu tatăl său, „exploziile” dese de mânie și atitudinea, în general miserupistă m-au făcut să-l urăsc mai ceva ca pe un răufăcător. Iar Emma… De la început mi-a displăcut, iar faptul că a trecut printr-o groază de schimbări de comportament de-a lungul romanului nu a ajutat-o chiar deloc, ba din contră.
Cu bune, cu rele (mai puține, ce-i drept), Miss Peregrine rămâne o carte fascinantă, cu o poveste bine închegată, antagoniști desprinși din coșmaruri și o colecție bizară de fotografii care vor rămâne în mințile cititorilor mult timp după ce au întors și ultima pagină.
RATING: 8,5/10