DRAGĂ PRIETENE…

jurnalulu-unui-adolescent-timid

TITLU: Jurnalul unui adolescent timid

AUTOR: Stephen Chbosky

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Să stai pe margine poate fi un avantaj. Dar vine o vreme când trebuie să intri în ring. Primul an de liceu e cel mai greu. Îţi faci noi prieteni, te îndrăgosteşti cu adevărat, nu te mai înţelegi deloc cu părinţii. Să creşti mare e mai complicat decât ţi-ai imaginat vreodată.

RECENZIE:

A început să devină un obicei pentru mine să văd mai întâi un film, să mă îndrăgostesc de el, după care să aflu că există și o carte (dacă am noroc, aceasta mai este și tradusă) și să vreau neapărat să o citesc. Așa am pățit cu următoarele filme: Fight club, American psycho, This is where I leave you și The perks of being a wallflower. Pe acesta din urmă l-am văzut într-o zi ploioasă, la birou, în mai multe reprize (aproximativ 4 ore) și o zi întreagă nu mi-am putut lua gândul de la Charlie și prietenii săi.

Scris ca o „colecție” de scrisori trimise de către Charlie, personajul principal al romanului, unui prieten fictiv, Jurnalul unui adolescent timid este o cronică extrem de personală a experiențelor prin care acesta trece în timpul primului său an de liceu. Charlie este un adolescent… ei bine, timid, pasionat de literatură, căruia nu-i place să socializeze și care preferă să-și petreacă timpul liber citind, gândindu-se la trecutul său zbuciumat și ascultând diverse mixtape-uri. Când începe liceul, Charlie nu are prieteni și se simte ca un outsider, dar nu știe că, după ce-i va cunoaște pe Sam și Patrick, viața lui se va schimba pentru totdeauna.

Jurnalul unui adolescent timid rămâne, chiar și în ziua de azi, unul dintre cele mai controversate cărți din istoria Statelor Unite, dar zău că nu înțeleg de ce încă este privită cu atâta ură. Da, în roman se regăsesc unele scene mai… explicite, iar tema homosexualității (care este tratată cu respect și se vede clar că nu a fost introdusă în poveste doar pentru a stârni atâtea polemici) are o pondere foarte mare în poveste, însă nu e ceva nemaivăzut. Plus că, fiind vorba despre un roman dedicat adolescenței, mi se pare cum nu se poate mai normal ca autorul să exploreze fix acele lucruri care definesc, într-o oarecare măsură, perioada de tranziție dintre copilărie și maturitate. Descoperirea propriei persoane și a sexualității, experimentarea diverselor senzații induse de substanțe nu tocmai legale și puternica dorință de răzvrătire sunt „pietre de temelie” ale adolescenței. Firește, cam toate evenimentele descrise în carte sunt puțin exagerate de dragul artei, dar asta nu le știrbește din semnificație sau de impactul pe care îl au asupra cititorului.

Stilul în care Chbosky a scris romanul răsuflă lejeritate prin toți porii și se simte foarte personal, transformând întreaga experiență de lecturare a Jurnalului unui adolescent timid în ceva neașteptat de intim, diferit de orice carte citită de mine până acum. Gândurile lui Charlie prind viață într-o manieră cu adevărat unică și, datorită faptului că au fost adunate sub forma unor scrisori, am simțit o mai puternică apropiere față de el decât în cazul în care ar fi fost doar un personaj oarecare, a cărui viață să fie povestită într-o manieră convențională.

Personajele sunt pur și simplu fermecătoare. Charlie mi s-a părut unul dintre cele mai ușor de îndrăgit și relatable personaje din literatura young adult, însumând o serie de calități și defecte care îl fac diferit. El doar observă ce se întâmplă în jurul lui, preferă să nu ia parte la acțiune și, din această cauză, pierde mare parte din ceea ce înseamnă viața de adolescent. E tăcut, nu are prea mulți prieteni, lumea îl vede ca pe un ciudat, însă reușește să intre în vorbă cu Patrick și Sam și vede în asta oportunitatea de a-și schimba viața.

Pentru că Patrick și Sam par, la prima vedere, antitezele lui Charlie: sunt extrovertiți, nu le prea pasă de ce spune lumea despre ei și nu se tem să încerce lucruri noi. Împreună, îl vor ajuta pe Charlie să-și spargă carapacea pe care el însuși a clădit-o în jurul lui, determinându-l să iasă din zonele lui de confort și să vadă lumea în toată frumusețea ei. Dar cei doi frați ascund mai multe decât lasă să se vadă, fiind niște personaje complexe și atent creionate, cu demoni proprii cu care trebuie să se descurce, pe care Charlie ajunge să-i considere cele mai importante persoane din lume.

Un alt aspect care mi-a plăcut foarte mult a fost prietenia care s-a dezvoltat între Charlie și Bill, profesorul său de engleză, prietenie bazată pe dragostea lor față de cărți. Mi s-a părut minunat să văd că între un elev și profesorul său poate exista ceva mai mult decât o relație forțată, bazată pe un fals respect impus de statutul social al fiecăruia.

Jurnalul unui adolescent timid este acel gen de carte pe care o vor aprecia atât adolescenții, cât și adulții. Adloescenții se vor regăsi în Charlie și în pățăniile prin care acesta trece în timpul primului său an de liceu, iar adulții vor rememora timpurile de mult apuse.

Mulțumesc Editurii Trei pentru acest roman deosebit!