JUMĂTATEA ECHILIBRATĂ – recenzie JUMĂTATEA PIERDUTĂ, de Sally Green

TITLU: Jumătatea pierdută (Half Life #3)

AUTOR: Sally Green

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Alianţa riscă să piardă războiul, iar arma ei supremă, vrăjitorul adolescent Nathan Byrn, îşi pierde încet minţile. Cu toate omorurile din palmares, Nathan tot n-a reuşit să pună capăt regimului despotic al Consiliului Vrăjitorilor Albi din Anglia. Şi nici să-şi atingă ţelul personal: să se răzbune pe Annalise, fata pe care a iubit-o pe vremuri, înainte ca ea să comită o crimă de neconceput. Gabriel, tovarăşul său cel mai apropiat, îl îndeamnă să fugă împreună şi să se stabilească într-un colţişor liniştit de lume. Însă e posibil ca nici măcar dragostea lui Gabriel să nu-l mai scape cu viaţă din război şi nici să-l salveze de sine însuşi. Mai mult decât o simplă poveste cu vrăjitori şi vrăjitoare din Europa zilelor noastre, volumul final al trilogiei Half Life este o meditaţie dureroasă pe tema supravieţuirii şi exploatării, a binelui şi-a răului, precum şi a riscurilor pe care ni le asumăm atunci când iubim.

RECENZIE:

După un prim volum excelent și o continuare mai puțin reușită, trilogia Half Life a ajuns la final și trebuie să recunosc că, oricât de nerăbdător aș fi fost, înainte să încep să citesc deznodământul seriei, Jumătatea pierdută, am avut unele rețineri și temeri. Pe de-o parte eram entuziasmat să descopăr cum avea să se încheie povestea lui Nathan și dacă „băieții buni” vor ieși învingători la sfârșit, dar pe de altă parte aveam o destul de mare suspiciune că, după melodrama din volumul anterior, întreaga trilogie o va lua în jos. M-am înșelat, oare? Da, în mare parte da, pentru că, deși finalul devine crunt de previzibil de la jumătatea cărții încolo, restul romanului mi s-a părut la același nivel cu Jumătatea rea.

Războiul dintre Vrăjitorii Albi și Vânătorii conduși de Soul și Rezistență e în plină desfășurare, oameni mor în stânga și-n dreapta, dar Nathan are un singur țel: răzbunarea. În timp ce încearcă să-și stăpânească nenumăratele Daruri „furate” de la tatăl său, Nathan nu se poate gândi decât la cum să o găsească mai repede pe Annalise, cea răspunzătoare pentru tristețea amară ce l-a urmat peste tot în ultimele luni, și cum să o omoare. Și, cu toate că Gabriel, mai-mult-decât-prietenul-său, încearcă să-i bage mințile în cap, Nathan se încăpățânează să facă ce vrea el. Chiar dacă asta înseamnă să pună în pericol o mare parte din Rezistență, căzând în capcana Vânătorilor fără să-și dea seama, orbit de setea de răzbunare. Dar toate par să se așeze la locul lor când Nathan află despre un medalion vrăjit care face pe ce-l care îl poartă imposibil de atins, medalion ce ar putea însemna sfârșitul conducerii lui Soul și șansa unei noi vieți pentru toți vrăjitorii.

Jumătatea pierdută a fost cartea de care aveam nevoie într-o perioadă nefastă din viața mea de cititor, când nu puteam citi mai mult de 2-3 capitole dintr-o carte înainte să-mi pierd total interesul pentru ea. Nu spun că a fost perfectă, pentru că a avut câteva mici probleme, dar s-a apropiat periculos de mult de acel titlu atât de greu de atins. Spre marea mea ușurare, acest ultim volum al trilogiei Half Life e mult, mult mai bun decât acceptabilul volum secund, care s-a concentrat exagerat de mult pe povestea de dragoste dintre Nathan și Annalise, forțând și o a cincea roată la căruță în toată harababura, și anume Gabriel, într-o încercare de a-l face pe Nathan și mai complex (de parcă nu era deja), dar care, pentru mine cel puțin, nu a părut nimic mai mult decât fan-service de cea mai proastă calitate. Ei bine, lucrurile se schimbă de această dată, Sally Green revenind la ceea ce știe mai bine: acțiune, violență, întorsături de situație, magie și un protagonist care, la cei 17 ani ai săi, pare trecut de mai multe ori prin viață.

Mi-a fost dor de Nathan. Nu de acel adolescent care plângea după Annalise, „iubirea vieții lui”, la fiecare câteva paragrafe, ci de latura ceva mai agresivă a acestuia, de jumătatea… rea a sufletului său. Ce a făcut din Jumătatea rea o surpriză atât de plăcută și o lectură proaspătă, alertă și mereu surprinzătoare a fost cât de imperfect era Nathan, chiar protagonistul poveștii, și cât de puțin se asemăna cu eroul tipic pe care-l găsești în astfel de povești. Nathan, cu toate că era protagonistul romanului, aducea mai mult cu anti-eroul charismatic, sarcastic și neîndurător ce apare doar pentru câteva secvențe și fură iremediabil inimile cititorilor. Și, după ce s-a schimbat atât de mult pentru Jumătatea sălbatică, am fost cum nu se poate mai încântat să-l redescopăr pe adevăratul Nathan în paginile Jumătății pierdute. A fost ca și cum m-aș fi întâlnit cu un prieten vechi care a rămas neschimbat, deși nu ne-am mai văzut de ani și ani. Probabil unul dintre cele mai complexe personaje din literatura YA, Nathan e brutal de sincer, ca să folosesc o vorbă din popor, e „din topor”; nu-i plac ocolișurile și spune lucrurilor pe nume, câteodată în cele mai surprinzătoare și deloc etice moduri cu putinți, vrea să pară un dur și să-i îndepărteze pe cei dragi de lângă el de teama de a nu fi răniți, dar tot ce reușește să facă este să-i aducă și mai aproape de el; se avântă în luptă fără să gândească, mânat de instinct, de partea sălbatică din el pe care a moștenit-o de la tatăl lui, dar niciodată nu o face pentru a-i pune pe alții în pericol; iar frământările sale sunt, pe cât de devastatoare, mai ales spre final, pe atât de fascinante.

În continuare simt nevoia să vorbesc și despre o parte a personajului care mi s-a părut tratată cu foarte mult respect și bun simț: orientarea lui sexuală. Da, în volumul anterior a fost atins ușor de tot subiectul, dar toată treaba a fost făcută în așa manieră încât a părut foarte… amatoricească. De această dată, însă, autoarea și-a luat timpul necesar dezvoltării relației dintre Nathan și Gabriel până în punctul în care apropierea dintre cei doi nu a mai părut forțată sau introdusă în poveste doar pentru a face pe plac fanilor – iar aici a ajutat foarte mult și faptul că Annalise nu a fost prin preajmă o foarte bună bucată de vreme (yaaaaaaaaay!!!). Mi-a plăcut enorm cât de natural a progresat relația dintre ei, cât de mult l-a schimbat pe Nathan la nivel emoțional această apropiere de Gabriel, dar și cât de puțin caz s-a făcut pe seama idilei lor; de prea multe ori, personajele LGBT sunt portretizate folosind anumite stereotipuri expirate, iar orientarea lor sexuală e trăsătura care-i definește cel mai mult, însă de această dată e vorba de cu totul altceva: Nathan și Gabriel se întâmplă să fie gay, nu au reacții exagerate sau atitudini de dive, și continuă să-și joace rolurile în mai marea schemă a lucrurilor.

 Cât despre restul personajelor, spre surprinderea mea, cel mai mare impact – din toate punctele de vedere – l-a avut Gabriel, pe care nu l-am prea suportat în romanele anterioare, deoarece mi s-a părut că autoarea l-a introdus în poveste doar pentru a face pe plac minorităților. În Jumătatea pierdută a avut parte de o caracterizare mult mai complexă, a jucat un rol mult mai mare în desfășurarea acțiunii și a reușit să „vândă” sentimentele pe care le are față de Nathan cu o mai mare convingere. Restul personajelor, din păcate, abia dacă apar pentru câteva scene, insuficient pentru a-ți da seama cate-i, de fapt, treaba cu ele.

O ultimă nemulțumire pe care o am vizavi de ultimul volum al trilogiei lui Sally Green este faptul că nu mi-a demonstrat că ea, ca autoare, a evoluat în vreun fel. Stilul este la fel de sec și direct ca în primul volum, unde nu m-a deranjat de fel, dar aici a fost… ciudat să nu văd măcar o foarte mică evoluție a lui Green ca autor. Povestea, deși extrem de captivantă, este surprinzător de liniară și previzibilă spre a doua jumătate, iar caracterizările unora dintre personaje lasă de dorit.

Jumătatea pierdută este un final mai mult decât satisfăcătoare pentru o trilogie unică despre magie, bine, rău și legăturile de familie care ne definesc. Deși la început poate părea fan-service, relația dintre Nathan și Gabriel evoluează minunat în acest volum, devenind ceva ce, în viitor, va ajunge un punct de reper pentru felul în care o relație între persoane de același sex. 

Mulțumesc editurii Trei pentru exemplarul trimis pentru recenzie!

RATING

CE E BINE, CE E RĂU?

jumatatea-salbatica

TITLU: Jumătatea sălbatică (Half life #2)

AUTOR: Sally Green

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: După ce şi-a întâlnit tatăl, pe Marcus, temutul Vrăjitor Negru, şi a primit de la acesta cele trei daruri, semnul devenirii unui Vrăjitor cu drepturi depline, Nathan luptă pentru supravieţuire, hăituit de Vânătorii Consiliului şi mânat constant de dorinţa de a-l regăsi pe Gabriel şi de-a o salva pe Annalise. Adevărata provocare însă este să înveţe să-şi controleze Darul proaspăt descoperit, latura sălbatică a sinelui, sursa unei puteri ce ameninţă să spulbere totul în calea ei. Iar miza nu e numai propriul său destin, ci destinul întregii lumi a Vrăjitorilor.

RECENZIE:

Primul volum al trilogiei Half life a fost o surpriză plăcută pentru mine. Atmosfera sumbră, punctul de vedere unic al protagonistului și personajele frumos conturate din Jumătatea rea au făcut ca Jumătatea sălbatică să devină una dintre cele mai așteptate cărți ale anului 2015 pentru mine. Continuarea aventurilor lui Nathan nu dezamăgește, autoarea reușind să păstreze elementele care au contribuit la unicitatea primei cărți și, uneori, să le eleveze. Însă au existat și câteva lucruri care nu mi-au plăcut chiar atât de mult. Voi discuta mai în amănunt despre ce am apreciat și ce nu am apreciat la carte imediat.

Vânat de Vrăjitorii Albi, urât de Vrăjitorii Negri, Nathan se află într-o continuă fugă. Doar că de acestă dată se confruntă cu o nouă problemă: Darul primit de la tatăl său la sfârșitul volumului anterior îl face să se transforme într-o creatură căreia nu-i poate controla latura sălbatică. Atunci când îi întâlnește pe Nesbitt, un Semipur Negru, și pe Van, o Vrăjitoare Neagră specializată în poțiuni, Nathan află și de existența unei Alianțe care își propune să lupte pentru egalitatea între Vrăjitorii Negri și cei Albi, dar acest lucru nu se poate realiza decât prin bătălii crunte.

Mi-a plăcut enorm acțiunea alertă a romanului. Nu am avut timp să mă plictisesc, fiecare capitol parcă se evapora sub ochii mei și mă lăsa cu o singură dorință: mai mult! Față de Jumătatea rea, elementul magic este mult mai prezent în acest volum. Fie că vorbim despre poțiuni stranii care permit Vrăjitorilor Negri să doarmă înăuntru fără nicio problemă, despre scurtături fermecate către diverse locuri izolate, sau momentele în care Nathan se lasă pradă firii sale animalice, tot ce ține de supranatural a fost tratat cu mai multă atenție din partea autoarei și acest lucru nu face decât să mă bucure. Să spun că acțiunea e surprinzătoare ar fi o defavoare adusă cărții. Și, dacă vă imaginați că Jumătatea rea a avut un final chinuitor, stați să citiți Jumătatea sălbatică! Așteptarea până când ultimul volum, Half lost (Jumătatea pierdută???), își va face apariția pe rafturile librăriilor pare la un milion de ani distanță.

Evoluția lui Nathan nu e una surprinzătoare, pe alocuri se simte că stagnează, însă rămâne la fel de fascinant ca și în primul volum. Ura pe care acesta o simte față de cei care i-au greșit și care îl alimentează constant îi conferă motivație și îl împinge spre cele mai nebănuite decizii. Acest sentiment continuu de nesiguranță te acaparează și pe tine, cititorul, te pune în papucii protagonistului și face imposibil să-ți dai seama de ce se va întâmpla în continuare.

Și, așa cum îi stă bine unei continuări care se respectă, avem parte de o nouă suită de personaje. Nesbitt și Van, cei mai noi aliați ai lui Nathan, sunt de-a dreptul fascinanți și o adiție excelentă pentru trilogie. Nesbitt aduce un strop (necesar, aș spune eu) de comic în tot acest ocean de negură și sentimente sumbre, replicile sale reușind să-l enerveze la culme pe Nathan și, în același timp, să-mi smulgă câteva zâmbete. Van, pe de altă parte, e opusul lui Nesbitt: fascinantă și misterioasă, cu abilități de strateg înnăscute, ea este una dintre cele mai de preț adiții ale cărții. Descrierea pe care Nathan i-o face la început stârnește interesul și te face să realizezi că această Vrăjitoare Neagră ascunde mai multe secrete decât ți-ai putea închipui.

Reîntâlnim și o parte din personajele din Jumătatea rea, cel mai mult ieșind în evidență Gabriel. Acesta are parte de un portret chiar mai bun decât al protagonistului, unul mai complet, dar nici el nu evoluează decât foarte puțin de-a lungul cărții. Sentimentele pe care Gabriel le nutrește pentru Nathan nu sunt deloc explicate și par un fel de fan service făcut de autoare. Marcus, tatăl lui Nathan și cel mai periculos Vrăjitor Negru, apare incredibil de puțin în carte (chiar dacă fiul său spune că au petrecut suficient timp împreună și a ajuns să-l cunoască extrem de bine), la fel ca și Mercury, una dintre antagoniste, sau frații lui Nathan: Arran și Jessica.

Aici apare una dintre problemele cărții: în mare parte, se concentrează pe o expediție inutilă a protagonistului și acoliților săi și nu are suficient timp încât să-și dezvolte personajele secundare (pe cele interesante, cel puțin) așa cum trebuie. La sfârșit își fac apariția niște întorsături de situație foarte faine, dar nu au impactul necesar din cauza acestei dezvoltări insuficiente a unor personaje.

Iar acum, partea cea mai frustrantă la Jumătatea sălbatică: Annalise. Mai mult de jumătate din carte este dedicată găsirii și salvării ei, deoarece Nathan crede că ea este sufletul său pereche și așa mai departe. Dar nu asta e partea proastă. Scenele dintre Nathan și Annalise sunt chinuitoare, nu există niciun fel de chimie între cei doi, iar Annalise lasă mai mereu impresia că locul ei nu e în lumea aceea, că e în plus. Ceea ce înseamnă că am pierdut degeaba 200 de pagini, când am fi putut să le petrecem cu unele personaje mai interesante.

Una peste alta, cu tot cu puncte tari și puncte slabe, Jumătatea sălbatică merită citită. Cartea lui Sally Green e un amalgam de senzații tari, acțiune alertă și turnuri impredictibile aproape la fiecare pas. Mulțumesc Editurii Trei pentru șansa de a citi această continuare extrem de entertaining!

JUMĂTATEA DIFERITĂ

2631_d2c282df

TITLU: Jumătatea rea (Jumătatea rea #1)

AUTOR: Sally Green

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: În Anglia zilelor noastre, vrăjitorii trăiesc la un loc cu oamenii: Vrăjitorii Albi, care sunt buni; Vrăjitorii Negri, care sunt răi; şi Nathan, în vârstă de şaisprezece ani, fiul unei Vrăjitoare Albe şi al celui mai temut Vrăjitor Negru. Ţinut captiv într-o cuşcă, Nathan trebuie să scape înainte să împlinească şaptesprezece ani, când va primi trei daruri de la tatăl său şi va deveni el însuşi vrăjitor — iar dacă va greşi, va muri. Încercarea lui Nathan de a-şi găsi tatăl devine o luptă crâncenă pentru supravieţuire, cu provocări la tot pasul şi în care binele şi răul se dovedesc mult mai complicate decât şi-ar fi imaginat.

RECENZIE:

Îmi doream de mult o lectură fantasy care să mă țină lipit de carte, încă de când am terminat Regatul umbrelor de Leigh Bardugo. Și se pare că așteptarea a meritat, pentru că Jumătatea rea a fost exact acea carte.

La ce vă gândiți când vedeți cuvântul „vrăjitor” lângă Anglia? Harry Potter, bănuiesc. Prima dată mi-am s-a părut dubios și am avut impresia că autoarea s-a folosit de imaginea creată de J.K. Rowling pentru a-și contura, la rândul ei, lumea. Da, sunt unele mici asemănări cu seria Harry Potter, dar cele două se deosebesc destul de mult. În Jumătatea rea avem două tipuri de vrăjitori: cei Albi și cei Negri, iar fiecare are un Dar al lui care îl face special, fie că e vorba de metamorfoză, talente de vindecător sau invizibilitate. Tocmai acest lucru mi s-a părut interesant la carte: vrăjitorii nu sunt oameni care pot să facă orice doar printr-o simplă incantație sau mișcare a unui băț fermecat, ci se bazează pe Darurile lor pentru a excela.

Primele pagini ale cărții sunt cel puțin ciudate. Narațiunea la persoana a II-a mi-a oferit rarul sentiment că mă aflam cu adevărat în mijlocul acțiunii, dar în același timp a durat puțin cam prea mult până să obișnuiesc cu situația. Și, chiar când am prins gustul pentru acel stil, narațiunea se schimbă și devine una la persoana I, prezent, pe care am digerat-o mai ușor.

Povestea din Jumătatea rea îl are în centru pe Nathan, singurul Semicod din lume. Asta înseamnă că e pe jumătate Vrăjitor Alb (din partea mamei) și pe jumătate Vrăjitor Negru (din partea tatălui). Lumea îl privește ca pe o ciudățenie pentru că nu se știe ce va deveni și dacă va alege calea cea bună sau nu. Dar aici e problema, pentru că noțiunile de „bine” și „rău” sunt diferite pentru fiecare în parte, iar ceea ce Consiliul și ceilalți Vrăjitori Albi consideră a fi lucrul cel bun, pentru Nathan este de neconceput. Este supus controalelor în fiecare an, i se interzice contactul cu alte persoane, e închis într-o cușcă și tratat mai rău decât un criminal, toate astea din cauză că e fiul celui mai temut Vrăjitor Negru. Intriga este mult mai complexă de atât, dar cel mai bine e să nu știți mai multe.

Mi-a plăcut foarte mult felul în care vrăjitorii au fost conturați, deși aș fi dorit ceva mai multă magie. Nu toți Vrăjitorii Albi sunt buni și nu toți Vrăjitorii Negri sunt răi, fiecare „clan” este mânat de propriile interese și nu ezită să se folosească de cele mai groaznice metode pentru a ieși învingător.

Nathan este departe de a fi perfect, are multe defecte și tocmai de aceea l-am îndrăgit. O persoană care trece prin ani și ani în care este marginalizată, tratată în cele mai bune cazuri cu indiferență și detestată de unii membri ai familiei nu are cum să nu-și construiască un cocon defensiv în spatele căruia să se ascundă. În afară de protagonist, mi-au plăcut Arran și Gabriel, doi vrăjitori cum nu se poate mai diferiți dar pe care îi leagă dragostea pentru Nathan. Celelalte personaje nu mi-au lăsat o impresie prea puternică, unele fie au avut parte de apariții mult prea scurte, fie apăreau și dispăreau din peisaj, singurul lor scop fiind acela de a ajuta acțiunea să avanseze puțin câte puțin.

Stilul mi s-a părut rece, oarecum distant, dar atât de potrivit pentru un protagonist cum e Nathan.

Alertă, plină de acțiune și răsturnări de situație, condimentată și cu puțină magie, cu o atmosferă sumbră, cartea lui Sally Green e o lectură perfectă pentru orice pasionat de fantasy, dar și pentru cei care își doresc ceva special. Jumătatea rea primește 8,5/10 din partea mea și abia aștept să citesc continuarea, mai ales după ce ultima pagină m-a lăsat în ceață.