A FOST ODATĂ… – recenzie NEGRU CA ABANOSUL, de Salla Simukka

TITLU: Negru ca abanosul (Albă-ca-Zăpada #3)

AUTOR: Salla Simukka

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Trupa de teatru a unui liceu de artă pune în scenă o versiune modernă a basmului Albă ca Zăpada, cu Lumikki Andersson în rolul principal. Repetiţiile merg bine, iar între Lumikki şi băiatul care-l interpretează pe vânător pare să existe o chimie palpabilă. Oare Lumikki s-a îndrăgostit pentru prima oară? Cu puţin înainte de premieră, lui Lumikki îi parvine un şir de scrisori semnate de un admirator secret, a cărui pasiune pentru ea se preschimbă rapid într-o obsesie periculoasă. Încercând să afle adevărata identitate a hărţuitorului, Lumikki trebuie să aducă la lumină cele mai sumbre secrete din propriul trecut. Iar cum premiera spectacolului se apropie cu repeziciune, Lumikki trebuie să-l prindă în capcană pe hărţuitorul său, cu sufletul negru ca abanosul.

RECENZIE:

Primele două volume ale seriei, deși nu au avut altceva în comun decât personajul principal, mi s-au părut niște thrillere excelente, care ascund mai multe decât se vede la suprafață, dezbătând tematici variate, considerate de mulți tabuu în special în cărțile pentru adolescenți, cum ar fi sexualitatea sau violența domestică. Principalul atuu al trilogiei scrise de Salla Simukka este, fără îndoială, protagonista Lumikki Andersson, un personaj impresionant prin complexitatea sa, numită pe bună dreptate de cititori o versiune adolescentină a lui Lisbeth Salander. Am fost curios ce se va întâmpla în acest ultim volum, știam că trebuia să mă aștept din nou la o poveste total separată față de volumele anterioare și m-am avântat, fără prejudecăți, în aventură.

Încă am sentimente destul de amestecate vizavi de acest roman. Pe de-o parte, mi-a plăcut ritmul alert, construcția ingenioasă a firului narativ – în special felul în care povestea Albei-ca-Zăpada a fost strecurată în viața de zi cu zi a personajelor, astfel reușind să închidă cercul – și modul în care flashback-urile au fost presărate de-a lungul cărții, dar ceva parcă i-a lipsit. Misterul din jurul personajului care o pândea pe Lumikki din umbră nu a fost suficient de interesant pentru a-mi smulge măcar un fior de interes, dezvăluirea de la final a identității sale a fost… banală și mi-a lăsat impresia că autoarea a fost mult prea grăbită în a găsi un deznodământ pentru serie, de parcă în spatele ei ar fi stat cineva cu un lansator de grenade și ar fi amenințat-o că, dacă în următoarele 2-3 ore nu ajunge la o concluzie, întreaga ei viață va fi înghițită de o explozie. Nimic, dar absolut nimic, nu a lăsat să se înțeleagă, măcar vag, că personajul X e făptașul, iar asta mi se pare lazy storytelling.

Și, dacă tot am pomenit de personaje, trebuie să recunosc că pe majoritatea nici nu mi le-am amintit. Toți au fost o înșiruire de nume pe care le uitam de la o pagină la alta, niște fantome inabordabile de care nici să fi vrut să mă atașej în vreun fel că nu aș fi putut, deși au adus în discuție probleme actuale pentru societate, precum greutățile pe care persoanele transgender le au de înfruntat în viața de zi cu zi, iar pentru acest lucru o felicit pe autoare; poate că ar fi fost mult mai simplu să mascheze totul cu nori pufoși, unicorni și curcubee, însă ea a ales calea cea mai dificilă, mai realistă. Lumikki, de la care aveam cele mai mari și sincere așteptări, s-a dovedit a fi cea mai mare dezamăgire din acest roman. A fost schimbată, și nu în bine, iar multe dintre calitățile care au făcut-o un persoanj atât de impresionant și interesant de urmărit în volumele anterioare au fost date uitării. Înțeleg că oamenii reacționează în feluri neașteptate atunci când sunt puși în fața unor situații care, la prima vedere, par imposibil de îndurat, doar că și în volumele anterioare a trecut prin momente/evenimente asemănătoare și niciodată nu a dat măcar un semn că ar claca.

Negru ca abanosul a fost un final nesatisfăcător al unei serii inegale, dar interesante. Ritmul alert și mesajele transmise, indirect, prin intermediul unor personaje au salvat acest roman de la a fi o dezamăgire totală. Nu pot să-l recomand cu toată încrederea, însă dacă ați fost alături de Lumikki de-a lungul primelor ei aventuri, e păcat să ratați concluzia.

Mulțumesc editurii Trei pentru exemplarul oferit!

RATING

ALBĂ-CA-ZĂPADA NU MAI E ATÂT DE INOCENTĂ!

rosu-ca-sangele

TITLU: Roșu ca sângele (Albă-ca-Zăpada #1)

AUTOR: Salla Simukka

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: E cea mai grea iarnă din ultimii ani; străzile din Tampere, Finlanda, sunt îngheţate şi acoperite de zăpadă. Şi nimic nu contrastează mai tare cu albul zăpezii decât sângele. Lumikki Andersson, o adolescentă în vârstă de 17 ani, locuieşte singură şi urmează cursurile unui liceu de arte. Şi-a făcut o regulă din a nu se implica în lucruri ce nu o privesc. Totuşi, această regulă este pusă la încercare în ziua în care Lumikki găseşte bancnote pătate de sânge în camera obscură a liceului. Dându-şi seama că trei elevi de la liceul său au un amestec în acest incident, Lumikki se trezeşte prinsă în hăţişul unei afaceri internaţionale cu droguri. Viaţa îi este pusă în pericol.

RECENZIE:

Acum câțiva ani am văzut trilogia Millenium, bazată pe romanele omonime scrise de Stieg Larsson, și mi s-au părut niște filme cu adevărat bune. Când am văzut că personajul principal al seriei Albă-ca-Zăpada este comparat cu Lisbeth Salander, protagonista incredibilă a cărților (și filmelor) lui Larsson, am vrut neapărat să o citesc.

Roșu ca sângele este, la suprafață, un thriller ca toate celelalte: morți suspecte, un grup neobișnuit de investigatori, răzbunări, mafie, tot tacâmul. Dar, pe măsură ce Lumikki se afundă în tot mai multe belele, romanul Sallei Simukka își dezvăluie punctele forte, până atunci camuflate cu dibăcie, și să devină cu adevărat fascinant.

Povestea cărții nu este nici ea deosebit de complicată, urmând șabloanele deja cunoscute din alte cărți aparținând genului (cum ar fi personajul principal care se trezește, fără să vrea, prins într-o încurcătură de zile mari din care va trebui să scape cu orice preț). Acțiunea începe atunci când Lumikki descoperă mai multe bancnote îmbibate în sânge, puse la uscat în camera obscură a liceului și pe fiul directorului comportându-se suspect. Curioasă din fie, eroina decide să-l urmărească pe acesta, iar din acel moment viața i se schimbă, Lumikki fiind prinsă într-un adevărat coșmar. Capitolul la care acest roman strălucește este construcția personajului princpal.

Lumikki Andersson este elevă la un liceu de arte, o introvertită care toată viața ei a încercat să se ferească de străini, cu un trecut tumultuos din care nu aflăm mare lucru deocamdată, autoarea preferând să mențină suspansul pentru celelalte volume. Totuși, micile frânturi din anii copilăriei sau momentele fericite, de care își aduce aminte cu drag, sunt suficiente pentru a nuanța complexitatea lui Lumikki. E fascinant, deopotrivă, să o „privești” cum observă și analizează până și cele mai mici detalii în comportamentul unei persoane atunci când o spionează, dar și să călătorești adânc în mintea ei în momentele în care simte că nu mai poate rezista și că are nevoie să se exteriorizeze. Cred că, pentru a o putea aprecia la adevărata ei valoare pe Lumikki, trebuie să citești cartea. Oricâte descrieri i s-ar face, nimic nu se compară cu descoperirea „pe viu” a personalității ei.

Restul personajelor nu au fost chiar atât de bine conturate precum Lumikki, dar asta nu înseamnă că au părut unidimensionale sau prost creionate. Dimpotrivă. Pe unele chiar am ajuns să le înțeleg spre sfârșit și să rezonez, oarecum, cu ele. Cei trei adolescenți care o implică pe Lumikki în toată nebunia au avut o introducere care i-a făcut să pară detestabili, cei doi băieți rămânând la fel cum i-am cunoscut pe tot parcursul cărții. Dintre ei, cel mai mult mi-a plăcut de Elisa, fata crescută în puf și obișnuită să i se facă toate mofturile. Elisa a evoluat puțin de-a lungul zilelor pe care Lumikki le petrece cu ea, astfel ajungând un personaj a cărui soartă să intereseze cititorul.

Un roman perfect pentru o după-amiază liniștită, care se citește deosebit de ușor, cu un personaj principal memorabil, Roșu ca sângele e garantat să satisfacă pretențiile și celui mai împătimit cititor de thrillere nordice.

RATING: 8/10