AL CINCILEA ACT: REVEDERE

TITLU: Dansul dragonilor (Cândec de gheață și foc #5)

AUTOR: George R.R. Martin

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Regina Daenerys Targaryen are mii de vrăjmaşi care pornesc pe urmele ei. Şi Tyrion Lannister vrea s-o găsească, împreună cu aliaţii lui. Există însă un tânăr care nu o caută pentru a se răzbuna… Pretutindeni se reaprind dispute, au loc trădări şi o mulţime de preoţi, soldaţi, nobili şi sclavi înfruntă obstacole imposibile. Capricioasă şi imprevizibilă, soarta aduce un dans pe viaţă şi pe moarte.

RECENZIE:

Volumul anterior al seriei, Festinul ciorilor, mi-a lăsat un gust amar datorită absenței aproape totale a personajelor mele preferate. Dansul dragonilor echilibrează balanța, mutând majoritatea acțiunii în Nord, Essos și Orașele Libere. Îi reîntâlnim pe Jon, Daenerys și Tyrion,marii absenți ai Festinului și suntem puși la curent cu soarta celorlalți jucători în marea urzeală a tronurilor.

În timp ce Danny și Jon înfruntă părțile nu tocmai plăcute ale pozițiilor de conducere în care se află, Tyrion face pași mărunți înspre îndeplinirea planurilor sale, Arya descoperă o parte din secretele Zeului cu multe fețe și a oamenilor care-l slăvesc, Theon se luptă cu demonii trecutului… Se întâmplă foarte, foarte multe lucruri de-a lungul călătoriei de mai mult de 1200 de pagini numită Dansul dragonilor.

Atunci când am început cartea, eram destul de grăbit să termin seria pentru că sezonul cu numărul 4 al serialului tocmai începuse și nu-mi doream să mă uit la el fără să fi întors și ultima pagină a ultimei cărți. Așa că am făcut un maraton și am citit-o în mai puțin de 5 zile, un adevărat record pentru mine. Mi-a plăcut mai mult decât Festinul ciorilor, dar ceva mai puțin ca Iureșul săbiilor, per total fiind o lectură cu suișuri și coborâșuri.

Nu cred că mai are rost să spun că am fost disperat după capitolele în care Daenerys era în lumina reflectoarelor. Cu toate că ea, ca personaj, pare să regreseze constant (decizii neinspirate peste decizii neinspirate, toate ducând la catastrofe), povestea sa merită toți banii. Mai ales că are alături trei dragoni cu toane adolescentine! Totuși, mi-ar fi plăcut ca aceștia să fie mai prezenți, mai ales pentru că acest volum se numește Dansul DRAGONILOR. Tyrion are și el parte de câteva aventuri pe cinste, în compania unor personaje cât se poate de misterioase, ale căror intenții nu-i sunt cunoscute. Piticul călătorește folosind numele „Yollo” (dublu L, deci fără #), tocmai pentru că sora sa, regina Cersei a pus o recompensă pe capul lui după evenimentele de la sfârșitul celui de-al treilea volum. Aflat în căutarea reginei dragonilor, Tyrion este nevoit să înfrunte capriciile preoților și ale negustorilor de sclavi care îi pun bețe-n roate la fiecare ocazie. Jon Snow trebuie să se acomodeze statutului de Lord comandant al Rondului și are de luat decizii dintre cele mai grele. În același timp, trecutul începe să-l bântuie, Jon fiind tot mai interesat de proveniența sa și de identitatea femeii care l-a adus pe lume. Un alt personaj interesant este „Duhoare”, alias Theon Greyjoy, a cărui minte a fost infestată de teama față de cel care l-a torturat atâta vreme: crudul Ramsay Snow, astfel creându-și o personalitate diametral opusă față de cum era înainte. Felul în care propriile țeluri le-au conturat personalitățile tuturor de-a lungul seriei este excepțional, fiecare individ rămas în viață la sfârșitul cărții fiind schimbat aproape în totalitate față de cum era la începutul primului volum.

Ca și concluzie, o să las următoarea replică din serial, care însumează perfect neajunsurile cărții (din punctul meu de vedere):

RATING: 8/10

AL PATRULEA ACT: AGLOMERAȚIE

TITLU: Festinul ciorilor (Cântec de gheață și foc #4)

AUTOR: George R.R. Martin

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: După lupte grele şi trădări fatale, cele şapte puteri care îşi disputau Westeros s-au nimicit una pe alta şi au ajuns la un pact îndoielnic. Sau aşa ar părea… Odată cu moartea monstruosului rege Joffrey, regenta Cersei conduce din Debarcaderul Regelui. Înfrângerea lui Robb Stark îi descurajează pe rebelii din Nord şi familia lui se împrăştie ca seminţele pe un pământ neroditor în tot regatul. Nu mai există decât puţine pretenţii legitime la Tronul de Fier, iar acestea sunt în mâinile celor fie prea slabi să le obţină, fie aflaţi pe meleaguri îndepărtate. Războiul care altădată fierbea în tot ținutul se stinge acum. Dar, ca după fiecare conflict, nu trece mult şi supravieţuitorii, renegaţii şi hienele se adună şi rod oasele învinşilor chiar înainte ca moartea să îi cheme la ea. În cele Şapte Regate, ciorile încep să se strângă la un banchet de cenuşă, se leagă planuri îndrăzneţe şi se nasc noi alianţe. Este timpul înţelepţilor şi ambiţioşilor, al înşelătorilor şi al puternicilor care vor obţine îndemânarea, puterea şi magia de care au nevoie pentru a supravieţui timpurilor întunecate ce se aştern în faţa lor. E vremea nobililor şi a plebei, a soldaţilor şi a vrăjitorilor, a asasinilor şi a învăţaţilor să se adune şi să-şi pună la bătaie averile… şi vieţile. La festinul ciorilor mulţi sunt invitaţi, dar puţini sunt cei care părăsesc în viaţă banchetul. Al patrulea volum din saga Cântec de gheaţă şi foc, Festinul ciorilor continuă o poveste pasionantă, cu urzeli greu de desluşit şi crunte vărsări de sânge. La vremuri grele, după un război de proporții inimaginabile, setea de putere supremă, obţinută cu orice preţ, declanşează lupte îngrozitoare, din care numai ciorile pot ieşi învingătoare.

RECENZIE:

Am așteptat cu sufletul la gură continuarea Iureșului săbiilor, una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit până acum (și nu doar din genul fantasy). Eram cum nu se poate mai curios de noile turnuri de situație specifice lui Martin. Îmi era dor de cele câteva personaje pe care am ajuns să le îndrăgesc (cele care nu au avut parte de un destin deja specific ținutului Westeross), dar și de cele pe care iubesc să le urăsc! Cel mai mult voiam să văd cum avea să-și plaseze autorul pionii în acest volum, când tabla de joc pare mai întortocheată ca niciodată. Din păcate, speranțele mele s-au năruit mai ceva ca un castel din cărți de joc imediat după ce am trecut de primele 100 de pagini ale cărții.

Cel mai mult m-a deranjat felul în care Martin a construit acțiunea în acest al patrulea roman al seriei, bazându-se foarte puțin pe vechile personaje și introducând o nouă suită de oameni din perspectiva cărora înțelegem ce se întâmplă în Cele Șapte Regate. Dacă până acum, Cersei ori Sam erau personaje secundare, bine conturate, dar care apăreau în umbra celor care dictau regulile jocului, în Festinul ciorilor aceștia devin principalele puncte de interes. Însă, în afara lor, facem cunoștință cu noi membri ai familiei Greyjoy și o suită de alte personaje care nu fac altceva decât să complice și mai mult lucrurile cu acțiunile lor.

De multe ori, apreciez când un autor introduce personaje noi, dar George R.R. Martin a dus treaba asta la un cu totul alt nivel. Aproape fiecare „față nouă” din acest volum a reușit să mă scoată din sărite și să-mi distragă atenția de la ceea ce era cu adevărat important. Bine, în toată cartea nu s-au întâmplat chiar atât de multe lucruri interesante și, când lucrurile au început să se agite spre sfârșitul volumului, era deja prea târziu. Festinul ciorilor mi s-a părut o cauză pierdută imediat după ce Jon Snow a dispărut din peisaj, iar Tyrion și Daeneys nici măcar nu și-au făcut apariția.

Au existat și unele părți bune. Capitolele scrise din perspectiva lui Cersei mi-au făcut deliciul, oferindu-mi o șansă rară de a pătrunde în mintea unui personaj pe care-l credeam lipsit de scrupule până atunci și să-l văd într-o cu totul altă lumină. Despre Jaime mi-am făcut o părere din volumul precedent, o părere pe care mi-o mențin până în ziua de azi. Cele câteva intervenții ale lui Sam, Arya sau Brienne au fost și ele cum nu se poate mai potrivite, iar schimbarea de atitudine a Sansei au transformat-o din cel mai plictisitor personaj, într-unul dintre cele mai intrigante.

Chiar dacă Festinul ciorilor nu a constat în totalitate numai din momente plictisitoare, cele care sunt prezente printre paginile cărții reușesc să arunce o umbră greu de înlăturat. Absența celor mai îndrăgite personaje din întreaga serie, intrigile noi ale familiei Greyjoy și dimensiunile considerabile ale volumului fac din această a patra parte a sagăi fantasy un volum greu de citit, pe care până și cei mai înrăiți fani ai seriei îl consideră cel mai puțin reușit.

Totuși, merită lecturat măcar pentru a descoperi noile perspective prin care sunt văzute unele dintre cele mai detestate personaje din istoria literaturii.

RATING: 6/10

AL TREILEA ACT: DOUĂ NUNȚI

TITLU: Iureșul săbiilor (Cântec de gheață și foc #3)

AUTOR: George R.R. Martin

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Dintre cei cinci rivali pentru putere, unul este mort, altul, căzut în dizgraţie, dar războaiele continuă să se dezlănţuie cu furie şi alianţele se fac şi se desfac. Joffrey ocupă Tronul de Fier, stăpânitor neliniştit al Celor Şapte Regate, duşmanul său cel mai înverşunat, Lordul Stannis, e înfrânt şi dezonorat, iar tânărul Robb încă domneşte peste Nord din fortăreaţa Riverrun. Între timp, Daenerys, regina exilată şi stăpâna ultimilor trei dragoni, străbate continentul scăldat în sânge. În vreme ce forţele rivale pun la cale înfruntarea finală, o armată de creaturi barbare soseşte de la capătul lumii civilizate, însoţită de oastea morţilor-vii, ale căror stârvuri însufleţite sunt de nestăvilit. Nimeni nu-şi va găsi odihna până când Cele Şapte Regate nu vor intra într-un iureş al săbiilor.

RECENZIE:

Mi-e destul de greu să vorbesc despre acest al treilea volum al seriei Cântec de gheață și foc fără să dau spoilere masive. S-au întâmplat atât de multe lucruri neașteptate pe parcursul celor 1200 de pagini încât, la sfârșit, am simțit nevoia unei pauze în care să stau și să reflectez la tot ce am citit, doar că sezonul 4 al serialului își exercita constant presiunea și voiam să termin și următoarele volume înainte ca primul episod să apară.

Recenziile pentru Urzeala tronurilor și Încleștarea regilor cred că au lăsat să se înțeleagă cât de mult ador lumea imaginată de George R.R. Martin, dar și personajele savuroase care se perindă prin ea. Cum s-a întâmplat și în cazul celorlalte volume, am știut la ce să mă aștept pentru mai mult de jumătate din carte, iar pentru asta doar eu sunt vinovat. Am fost la zi cu serialul în momentul în care m-am apucat de cărți, pentru că susțineam sus și tare că nu voi citi niciodată cărțile ca să nu-mi stric inevitabilele surprize din serial. Dar, după evenimentele sezonului 3, nu am mai rezistat și a trebuit să aflu ce se întâmplă în continuare.

Povestea se desfășoară, așa cum ne-am obișnuit, pe mai multe planuri. Avem pericolele reprezentate de Ceilalți și de sălbatici în Nord, încercările lui Robb de a-și salva planul de răzbunare de la eșec, momente deosebit de tensionate în Debarcaderul Regelui și secvențe memorabile în Essos, când Daenerys ne dovedește încă o dată cât de mult a evoluat ca lider și ca persoană. Nu spun mai multe, pentru că aș strica tot farmecul lecturii cu orice mic detaliu despre acțiune.

Până acum, cel mai mult m-au deranjat personajele care apăreau în număr din ce în ce mai mare cu fiecare volum al seriei, iar Iureșul săbiilor nu face excepție. Din nou, m-am pierdut în marea de personaje secundare sau episodice, doar că de această dată am fost dispus să iert acest mic inconvenient deoarece autorul a decis să ne prezinte și punctul de vedere al lui Jaime, personaj pe care toată lumea cred că l-a disprețuit până într-un punct. Toate capitolele scrise din perspectiva lui m-au făcut să-l înțeleg și chiar l-au ajutat să devină unul din personajele mele preferate, nu doar din serie, ci în general. Un alt personaj memorabil cu care facem cunoștință este Oberyn Martell. Replicile și acțiunile sale sunt de-a dreptul fantastice! Restul distribuției rămâne la fel de variată în materie de personalități și acțiuni precum o știm.

O carte atât de impresionantă cred că merită o recenzie pe măsură și nu știu cât de mult am reușit să fac asta, având în vedere că am încercat să nu intru prea mult în detalii, tocmai pentru a nu ruina surprizele pe care acest volum le ascunde. Iureșul săbiilor este cartea mea preferată din serie, atât pentru acțiunea care te ține lipit de pagini și îți distruge orice scenariu închipuit, dar și pentru că ne arată o altă latură a unor personaje neînțelese în celelalte volume.

RATING: 10/10

ISTORIA SE REPETĂ

TITLU: Harry Potter și camera secretelor (Harry Potter #2)

AUTOR: J.K. Rowling

PUBLICAT DE: Editura Egmont

DESCRIERE: Harry Potter este al doilea an la Hogwarts, Școala de Magie, Farmece și Vrăjitorii. Habar nu are că și anul acesta va fi la fel de plin de evenimente neașteptate… „Cel de-al doilea roman a lui Joanne Rowling este la fel de amuzant, înspăimântător și neașteptat, ca și primul.”

RECENZIE:

Harry Potter și camera secretelor a fost prima carte pentru care m-am trezit dis de dimineață într-o vacanță doar ca să o termin. Pentru multă vreme a fost cartea mea preferată, asta pentru că reușește să-și întreacă predecesorul prin și mai multă acțiune, doze mai mari de suspans și umorul caracteristic școlii Hogwarts.

Dacă primul volum a fost o indroducere uimitoare în lumea magică imaginată de Rowling, Camera secretelor surprinde prin felul în care povestea se complică și apar unele elemente extrem de importante pentru restul seriei.

Harry Potter și camera secretelor începe cu cea de-a douăsprezecea aniversare a lui Harry, aniversare ignorată de unchii săi din cauza unei întâlniri foarte importante (nu că i-ar fi acordat o prea mare importanță în alte situații). Harry primește niște avertismente cel puțin ciudate din partea lui Dobby, un spiriduș de casă (și personajul meu preferat din serie), care îl imploră să nu se întoarcă la Hogwarts. O serie de evenimente neobișnute au loc, vina cade asupra micului vrăjitor, iar lui Harry i se interzice să meargă la școală. Este salvat în ultima clipă de Ron și frații lui, iar împreună își petrec restul vacanței acasă la familia Weasley. Al doilea an la Hogwarts se dovedește la fel de magic și neprevăzut ca și primul, doar că pericolul este mai palpabil și nici chiar personajele principale nu sunt în siguranță. După ce pe un perete apare mesajul „Camera secretelor a fost deschisă! Dușmani ai moștenitorului, feriți-vă!”, unii elevi ai școlii sunt ținte sigure ale creaturii care bântuie pe coridoarele luminate de torțe ale Hogwarts-ului, iar Harry este învinuit pentru toate.

Nu am iubit cartea asta de la început, a durat ceva până am fost în stare să diger toate lucrurile care se întâplau și la sfârșit am întors ultima pagină cu un zâmbet enorm pe chip și mulțumit de mine că am reușit să mai citesc o carte (aveam 11 sau 12 ani pe atunci, așa că până și o carte de 200 de pagini mi se părea o realizare incredibilă). Despre acțiune spun doar că e uimitoare, iar felul în care Rowling leagă piesele între ele la sfârșit astfel încât să creeze o imagine completă, dar în același timp fragmentată, din care simți că lipsește ceva, merită toate laudele.

Ca de obicei, personajele sunt o plăcere de urmărit. Curajul nebun al lui Harry amestecat cu inteligența lui Hermione și comportamenul ușor naiv și glumeț al lui Ron sunt atracțiile seriei, dar în acest volum și-a făcut apariția cineva special, care a furat spectacolul. Dobby, spiridușul de casă, este și în ziua de azi personajul meu preferat din serie, daorită firii sale generoase, amuzante și a modului în care, deși mai mult i-a îngreunat viața, l-a ajutat pe Harry și a vrut să-l știe în siguranță. Exact ca un părinte iubitor.

Singurul mare defect pe care i l-am găsit cărții este faptul că are prea puține pagini. Cred că aș fi putut citi încă un volum numai despre Lockhart și născocirile sale, fără să mă plictisesc. Foarte important în contextul seriei, deși am impresia că multă lume tinde să-l ignore, al doilea roman al serei Harry Potter primește din partea mea un 9/10.

AL DOILEA ACT: RĂZBOIUL CELOR 5 REGI

TITLU: Încleștarea regilor (Cântec de gheață și foc #2)

AUTOR: George R.R. Martin

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Încleştarea regilor este cea de-a doua carte din saga fantasy CÂNTEC DE GHEAŢĂ ŞI FOC. O complexă intrigă politică, dinastii rivale, iubiri, trădri, sfetnici răuvoitori, regi incapabili, cavaleri, castele, codri de nepătruns, un gigantic zid de apărare împotriva forţelor neştiute, bastarzi şi dragoni de mult dispăruţi. Tărâmul uitat al luptei şi răzbunării, al vrăjitoriei şi războiului. O poveste în care fecioarele se aliază cu nebunii, fraţii complotează unul împotriva celuilalt, iar morţii se ridică pentru a întuneca pământul. Într-un climat al incestului şi al fratricidului, al alchimiei şi al crimei, preţul gloriei va fi măsurat în sânge şi va fi plătit celor mai cruzi învingători. Timpul şi-a ieşit din matcă. Vara de zece ani, liniştită şi îmbelşugată, îşi anunţa sfârşitul, iar răceala dură a iernii se apropia ca o bestie înfuriată. Cei doi conducători care asiguraseră liniştea tărâmului, Lordul Eddard Stark şi Regele Robert Baratheon, au căzut pradă intrigilor şi trădării. De la fortăreaţa Piatra Dragonului până la tărâmurile ameninţătoare din Winterfell, haosul a pus stăpânire pe toată suflarea, iar pretendenţii la tronul Celor Şapte Regate s-au hotărât să îşi impună voinţa prin foc şi distrugere.

RECENZIE:

Eram fascinat de lumea lui George R.R. Martin cu mult înainte să pun mâna pe cele 5 volume din Cântec de gheață și foc, asta datorită serialului bazat pe saga autorului american. Nu cred că are rost să spun că am adorat primul volum și așteptam cu nerăbdare să ajung la cel de-al doilea. Încleștarea regilor nu a dezamăgit nicio secundă, a luat toate ingredientele care au făcut din Urzeala tronurilor acea lectură incredibilă și a adăugat noi întorsături de situație, noi conflicte și mai dramatice, mai multă acțiune și, din păcate pentru mine, multe alte personaje.

Acțiunea din cel de-al doilea volum al seriei are loc imediat după ce Daenerys a reușit să aducă pe lume trei dragoni, în urma vrăjilor necurate care i-au provocat atâta durere la sfârșitul primei cărți. Nașterea dragonilor e acompaniată de înceata revenire a magiei în Westeros și Essos și de o cometă roșie care guvernează peste întreaga desfășurare de forțe din Încleștarea regilor. Daenerys și khalasarul ei ajung în cel mai măreț oraș dintre toate, Qarth, și e nevoită să treacă prin nenumărate încercări până să poată avansa în misiunea ei de a revendica Tronul de fier. Înapoi în Westeros, lucrurile nu stau prea bine pentru familia Lannister, Debarcaderul Regelui fiind amenințat de puternica flotă a lui Stannis Baratheon, fratele lui Robert, succesorul de drept al Tronului. Greul cade pe umerii lui Tyrion, care pentru moment e Mână a Regelui, și este nevoit să apere orașul de atacul iminent. În nord, Catelyn Stark, îndurerată de pierderea recentă, face un lucru necugetat pentru care ajunge să fie considerată o trădătoare a cauzei fiului său, Robb. Și mai la nord, Jon Snow și un grup de oameni ai Rondului ajung pe tărâm necunoscut, lăsând Zidul în urmă și aventurându-se pe hotarele sălbaticilor.

Încleștarea regilor mărește mizele și așa uriașe din primul volum și aduce un plus de acțiune, magie și neprevăzut. Pericolul e mai real și mai palpabil ca niciodată și senzația că niciun personaj nu este în siguranță se strecoară printre fiecare rând. Felul în care George R.R. Martin reușește să mențină interesul viu și să surprindă mereu, cu toate că volumul acesta se apropie de 900 de pagini, este cu adevărat de apreciat. Nu spun că nu sunt momente plictisitoare, pentru că majoritatea capitolelor Sansei și ale lui Bran mi s-au părut greu de parcurs, dar în rest am găsit totul deosebit de interesant.

Cum îi șade bine oricărui sequel, și Încleștarea regilor aduce în lumina reflectoarelor o suită de personaje noi. Doar că în cazul lui Martin nu e vorba de 2-3, ci de zeci. Nu știu dacă e un lucru neapărat rău, dar multitudinea de personaje cu nume imposibil de reținut sau care seamănă între ele reprezintă cea mai mare pată neagră a cărților din saga Cântec de gheață și foc.  Însă, cu toate că majoritatea mi s-au părut mai degrabă inutile, au fost câteva care au ieșit în evidență. Brienne, Melisandre și Jaqen sunt cei trei care mi-au captat interesul, în special datorită abilităților deosebite și a personalităților remarcabile, și cu siguranță le voi urmări dezvoltarea cu atenție pe parcursul următoarelor volume.

Am fost pe deplin prins în mrejele politice și magice ale acestei lumi, în care atenția la detaliu este la un cu totul alt nivel și straturile personalităților majorității celor implicați în aceste „jocuri” sunt numeroase și atât de bine conturate încât pare imposibil să fie doar personaje fictive. Cu toate plusurile sale, mi-aș fi dorit ca Încleștarea regilor să fi avut mai multe scene în care magia să-și facă de cap, iar dragonii să fi apărut mai mult.

Chiar dacă în jur de 70% din carte a fost ecranizată în cel de-al doilea sezon din Game of thrones, au existat unele fragmente sau chiar capitole întregi care m-au luat prin surprindere și au menținut viu interesul meu pentru roman. Încleștarea regilor primește un bine-meritat 9,5/10 din partea mea, pentru că a plusat mult față de primul volum în multe privințe, dar a avut unele scăpări care îl împiedică a aibă nota maximă.