UN STROP DE MAGIE ÎN RUSIA – recenzie JOCUL COROANEI, de Evelyn Skye

jocul_coroanei

TITLU: Jocul Coroanei (Jocul Coroanei #1)

AUTOR: Evelyn Skye

PUBLICAT DE: Editura Leda (colecția Leda Edge)

DESCRIERE: Există lucruri mai periculoase decât un strop de magie…

Vika Andreieva poate stârni zăpada și poate transforma cenușa în aur.

Nikolai Karimov poate vedea prin pereți și poate face să apară poduri din senin.

Ei sunt magi – singurii din Rusia – iar țarul, amenințat de Imperiul Otoman și de kazahi, are nevoie de un Mag Imperial puternic alături de el.

Și astfel inițiază Jocul Coroanei, un duel al abilităților magice.

Câștigătorul jocului va primi puteri de neimaginat.

Pe cel învins îl așteaptă moartea.

Jocul Coroanei nu trebuie pierdut.

RECENZIE:

De fiecare dată când aud „magie” și „Rusia” în aceeași frază, gândul mă poartă spre trilogia Grisha și recent lansata Banda celor șase ciori, cărți pe care le ador. Jocul Coroanei mi-a făcut cu ochiul mai întâi prin intermediul coperții geniale (și doar mi-am jurat că nu o să mai judec o carte după copertă), apoi am văzut un clip de promovare pe YouTube care mi s-a părut și mai și, după care descrierea cărții a dat lovitura de grație. Unde mai pui că e recomandată tocmai de Sabaa Tahir. Trebuia neapărat să o citesc. Și asta cât mai repede!

Într-o Rusie aflată în pragul războiului, într-o perioadă când țarul trebuie să aibă în permanență alături un Mag Imperial, iar Izvorul magiei dispune de o cantitate limitată de energie, doi tineri inițiați în tainele vrăjitoriei vor fi nevoiți să se dueleze până la moarte pentru titlul mult râvnit. Vika este o adolescentă de o frumusețe răpitoare, cu fire vulcanică, care s-a specializat în magia naturii: poate isca furtuni din senin, poate controla animalele și poate creea noi petice de pământ acolo unde până nu demult nu se afla nimic. Nikolai, rivalul său, e șarmant și misterios; a fost instruit să însuflețească obiectele, să le facă să-i asculte poruncile. Cei doi devini pionii Jocului Coroanei, o competiție în urma căreia unul dintre ei va deveni Mag Imperial și va avea acces la toată magia Rusiei.

Mi-a plăcut tare mult stilul autoarei. Cu o muzicalitate aparte, aproape poetic, a reușit să creeze o minunată atmosferă de basm modern, iar Rusia, trebuie să recunosc, niciodată nu a strălucit mai mult. Atenția la detaliu pe care Evelyn Skye o acordă fiecărui lucru mărunt este de apreciat: detaliile arhitecturale și străzile, mâncarea și atmosfera din magazine sau cârciumi, obiceiurile și tradițiile specifice poporului rus sunt descrise cu dedicație și pasiune, astfel încât ai impresia că ești alături de personaje, că mănânci una dintre faimoasele prăjituri ale Ludmilei sau bei votcă și bere în taverna frecventată de Nikolai și Pașa. Această atmosferă magică mi-a adus aminte de Circul nopții și de aerul încărcat de farmec al poveștii născocite de Erin Morgenstern.

Sistemul de magie mi s-a părut extrem de interesant și de ofertant. Sunt tare curios cum îl va explora autoarea în continuarea de anul viitor, mai ales că acum a mai rămas un singur mag în Rusia, iar acesta are acces la toată magia din țară. Sunt sigur că ne așteaptă câteva momente de-a dreptul epice în următorul volum, atunci când noul Mag Imperial va trebui să născocească noi modalități de a-i fi de folos țarului și, implicit, poporului rus. Iar aici intervine una dintre micile dezamăgiri legate de Jocul Coroanei. Sistemul de magie e cum nu se poate mai interesant, dar am avut impresia că nu a fost folosit la adevărata lui valoare. Ca să nu mai spun că s-a simțit clar că autoarea o favorizează pe Vika, Nikolai aflându-se în dezavantaj încă de la început. Puterile Vikăi sunt mult, mult, mult mai interesante decât ale lui. Fără să dau spoilere, pot spune că primele mutări ale lui Nikolai au fost… meh. Iar de la Jocul Coroanei – Jocul în sine, nu cartea – am avut așteptări mult mai mari. Voiam ceva violent, palpitant, plin de clipe tensionate și momente în care să uit să mai respir; pe scurt, îmi doream un duel pe viață și pe moarte, dar am primit ceva mult mai puțin impresionant. Iar asta m-a dezamăgit și mai mult pentru că restul cărții e cât se poate de perfectă.

Pe lângă atmosfera magică, personajele sunt un alt punct forte al romanului. Pe Vika am îndrăgit-o de la început și am privit fascinat cum își exersa magia în colțișorul izolat al insulei unde trăia împreună cu tatăl ei. Temperamentală, cu o fire pe care mulți o compară cu un vulcan în plin proces de erupție, uluitor de frumoasă, cu părul de un roșu aprins „deranjat” de o singură șuviț neagră ca abanosul, o foarte talentată manipulatoare a elementelor și un suflet fragil, Vika e garantat să prindă cititorii în farmecele sale încă de la primele pagini ale cărții. Din nefericire pentru ea, ceilalți locuitori ai insulei o privesc cu o oarecare teamă și se țin departe de ea, cu toate că nu-i cunoșteau secretul, iar singura care se încumeta să-i vorbească era Ludmila, cea de la care Vika cumpăra pâinea preferată a tatălui său. După începerea Jocului, Ludmila ajunge în Sankt Petersburg alături de Vika, iar între cele două se dezvoltă o frumoasă relație mamă-fiică. Nu-l pot uita nici pe Serghei, tatăl Vikăi, care mi s-a părut cel mai simpatic și lovable personaj din carte. Spre deosebire de sora lui, Galina, cea care l-a educat pe Nikolai în tainele magiei, care a fost incredibil de nesuferită și de fiecare dată când deschidea gura îmi doream să fie călcată de o trăsură 😀 Din fericire Nikolai, discipolul ei, nu a „împrumutat” nicio trăsătură de caracter de-a Galinei, băiatul fiind aproape opusul maestrei sale. Nikolai e sensibil, elegant și manierat, un perfecționist al cărui talent în manipularea lucrurilor neînsuflețite ar putea fi legendar. Ultimul, dar nu cel din urmă, despre care vreau să discut este Pașa. Moștenitorul coroanei umblă adesea deghizat, îmbrăcat în haine normale, astfel încât nimeni – în afara celui mai bun prieten al lui, Nikolai – să nu-l poată recunoaște. Pașa e inteligent, charismatic și un viitor țar care promite multe, doar că are un foarte mic defect: e atins de blestemul instalove. Acum o vede pe Vika, în secunda următoare se îndrăgostește iremediabil de ea și își pierde cumpătul atunci când află că și Nikolai o iubește (sentiment care mai că a apărut de nicăieri). Spre sfârșitul cărții, acțiunile lui devin de-a dreptul revoltătoare și au niște repercusiuni deloc plăcute, pe care va trebui să le suporte din plin în următorul volum.

Magie, personaje minunate, din nou magie și o Rusie absolut fermecătoare. Dacă v-au plăcut cărțile lui Leigh Bardugo sau Circul nopții a lui Erin Morgenstern, o să adorați Jocul coroanei. Mi-e mi-a plăcut. Mult. Totuși, așteptarea până la apariția următorului volum o să fie tare grea 😉

Mulțumesc grupului editorial Corint pentru ocazia de a citi acest fabulos basm contemporan! Și, pentru că e vară, grupul Corint a dat startul unei promoții tare mișto. Până pe 20 august 2016, Grupul Editorial Corint îți oferă un discount săptămânal de 35% la o serie de titluri Corint Books, Corint Junior și Leda Edge. Nu vă mai rămâne decât să urmăriți site-ul www.edituracorint.ro sau paginile de Facebook Editura Corint, Editura Leda, Leda Edge și Corint Junior, să alegeți ce vreți să citiți în vacanță și să prindeți valul de reduceri estivale!

RATING

REGATUL RUINELOR

regatul-luminilor

TITLU: Regatul luminilor (Grisha #3)

AUTOR: Leigh Bardugo

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Capitala a căzut. Întunecatul conduce Ravka din tronul său de umbre. Acum, soarta ţării depinde de fragila Invocatoare a Soarelui, de o iscoadă căzută în dizgraţie şi de rămăşiţele unei armate magice, cândva măreaţă. Pornită în căutarea ultimului amplificator al lui Morozova, Alina încheie noi alianţe şi lasă deoparte vechile rivalităţi. Pe măsură ce află secretele Întunecatului, descoperă un trecut ce va schimba pentru totdeauna felul în care vede legătura lor, precum şi puterea cu care e înzestrată. Numai pasărea de foc mai poate împiedica distrugerea Ravkăi, însă prinderea ei ar putea să o coste pe Alina viitorul pentru care luptă.

RECENZIE:

Ultimele 3 săptămâni au fost un adevărat chin pentru mine. În bibliotecă mă aștepta Regatul luminilor, una dintre cărțile pe care ardeam de nerăbdare să le citesc, dar nu m-am încumetat să o fac pentru că sesiune și pentru că proiecte peste proiecte ;)) Dar iată că a venit și vremea să mă reîntorc în Ravka (vestea bună e că nu pentru ultima oară, deoarece în curând va fi publicat un nou volum din universul Grisha, Six of crows) și nu pot decât să spun că așteptarea a meritat! Un mic avertisment: recenzia conține unele spoilere din volumele anterioare, așa că nu treceți mai departe dacă nu ați bifat Regatul umbrelor și Regatul furtunilor pe lista de cărți citite.

Finalul Regatului furtunilor nu mi-a plăcut chiar atât de mult și l-am considerat unul dintre punctele slabe ale romanului, dar tot m-a făcut curios să văd ce se va întâmpla în continuare, mai ales după ce Alina a rămas fără puteri, iar Ravka se afla la cheremul Întunecatului. Regatul luminilor reia povestea Invocatoarei Soarelui din punctul în care a fost lăsată și o continuă într-o manieră absolut superbă, cu tot cu întorsături de situație neașteptate, momente emoționante și secvențe intense de luptă, când viața fiecărui personaj atârnă de un fir de ață.

După ce am terminat cartea și am stat puțin să mă gândesc la ea, am realizat că fiecare volum al trilogiei se aseamănă cu câte o clasă de Grisha: Regatul umbrelor este un fabrikator, fiindcă țese cu migală intrigile pentru următoarele cărți și conturează atât de frumos lumea și personajele seriei; Regatul furtunilor ar putea fi un etherealki, mai exact un Iscă-Valuri, atât datorită importanței pe care Marea Adevărată o are în cadrul poveștii Alinei, ci și pentru că încep să apară primele semne ale unei vijelii de sentimente și trăiri pe care trilogia stârnește în sufletele cititorilor; pentru Regatul luminilor am găsit descrierea perfectă în ordinul corporalki – cartea e un adevărat Sfâșie-Inimi, crud și nemilos, care jonglează cu acele sentimente și trăiri despre care vorbeam mai devreme, fără să-i pese de consecințe, și îți frânge sufletul în milioane de cioburi pe care nu mai știi cum să le lipești la loc.

În afară de acțiunea absolut uimitoare, Regatul luminilor strălucește cel mai puternic prin prisma personajelor. Întunecatul rămâne la fel de șarmant și periculos ca și până acum, doar că de această dată avem ocazia să aflăm mai multe despre el și cum a ajuns să fie acel monstru nemilos care ar face orice pentru puterea absolută și, detaliul care face diferența între răufăcătorii de rând și cei memorabili, chiar ajungem să-l înțelegem și să simpatizăm (și mai mult) cu el. Grupul de Grisha din preajma Alinei este unul colorat, format din personalități atât de diferite între ele încât nu de puține ori au fost direct răspunzători pentru unele dintre cele mai amuzante secvențe din carte. Mal… Nu știu, niciodată nu mi-a plăcut prea mult de el și nu i-am dat vreo importanță prea mare, așa că nici de această dată nu l-am văzut ca pe un personaj imcredibil de complex sau de schimbat față de cum era în volumele anterioare. Mal pur și simplu… există.

De departe, cea mai impresionantă schimbare a fost cea a Alinei. Am citit o recenzie pe Goodreads în care o persoană se plângea că personajul ei s-a întors la a fi același de dinainte de evenimentele din Regatul umbrelor. Say whaaat? Eu nu am mai recunoscut-o uneori; de foarte multe ori am uitat că eroina avea doar 17 ani, asta pentru că deciziile pe care le lua și felul în care gândea îmi păreau mult prea mature. Partea bună e că a rămas la fel de sarcastică și acidă precum ne-a obișnuit. Ciclul soldat –> invocatoare –> sfântă pe autoarea îl folosește pentru a descrie trilogia se potrivește mănușă poveștii Alinei și descrie perfect traseul pe care aceasta l-a parcurs de la orfelinatul din Keramzin și până la a fi adulată de întreaga suflare a Ravkăi.

Lumea în care se desfășoară acțiunea este, încă o dată, fabuloasă. Detaliile arhitecturale, legendele și poveștile locale, descrierile minuțioase ale peisajelor și creaturile fantastice, înfiorătoare și mortale, toate aduc un farmec aparte trilogiei și o distanțează de alte cărți fantasy de pe piață. Grisha este, într-adevăr, o serie unică de cărți și una dintre preferatele mele din toate timpurile. Presimt că o voi reciti cap-coadă cât de curând!

Dacă sunteți fani ai cărților fantasy sau young adult, trilogia lui Leigh Bardugo este un must read! În cazul în care mai aveți de citit doar acest volum, vă sfătuiesc să vă pregătiți sufletește pentru distrugerea în masă ce va urma, iar dacă nu ați citit nici măcar o carte din serie… CE MAI AȘTEPTAȚI?

Pentru mine, Regatul luminilor a fost finalul perfect al unei serii perfecte. A avut de toate: acțiune cât cuprinde, răsturnări de situație la tot pasul, tensiune alarmantă și o bătălie epică la sfârșit. Mulțumesc Editurii Trei pentru acest roman încântător și pentru faptul că ne-a pus la dispoziție o trilogie fantastică (în toate sensurile posibile)!

AVENTURI PE MARE ȘI NU NUMAI

regatul-furtunilor

TITLU: Regatul furtunilor (Grisha #2)

AUTOR: Leigh Bardugo

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: „Întunecatul”, conducătorul Grishei, a supravieţuit bătăliei din Falia Umbrei şi reapare cu o putere înzecită şi un plan diabolic. Cu ajutorul lui Sturmhond, un corsar faimos, Alina Starkov se întoarce în ţara pe care a părăsit-o, hotărâtă să lupte cu forţele ce ameninţă Ravka. Dar pe măsură ce puterea ei creşte, se vede prinsă tot mai mult în jocul de magie interzisă al Întunecatului, ce o îndepărtează de Mal. Alina trebuie să aleagă între ţara ei, puterea pe care o are şi dragostea pentru Mal — altfel riscă să piardă totul în faţa asaltului iminent.

RECENZIE:

Primul volum al acestei trilogii m-a luat prin surprindere, într-un mod cât se poate de plăcut și am fost mai mult decât nerăbdător să citesc continuarea. Din păcate, am citit Regatul umbrelor prin ianuarie și simt că nu i-aș putea  scrie o recenzie în adevăratul sens al cuvântului acum, la mai bine de jumătate de an după ce m-am pierdut pentru prima oară în lumea imaginată de Bardugo. Trebuie să mă credeți pe cuvânt când spun că orice iubitor de fantasy trebuie să citească trilogia Grisha.

Regatul furtunilor nu doar că s-a ridicat la înălțimea așteptărilor mele, dar le-a depășit cu mult. Nu o să intru în detalii în privința acțiunii pentru că e mult prea uimitoare și simt că orice mic indiciu în legătură cu aceasta ar constitui un spoiler. Vă avertizez doar să fiți pregătiți pentru o călătorie originală, fantastică, încărcată de suspans și momente memorabile, alături de personaje cunoascute, dar și de unele noi, frumos conturate și ușor de îndrăgit.

Încercările prin care Alina și Mal sunt nevoiți să treacă sunt înțesate de pericole și neprevăzut. Noile personaje pe care le întâlnesc de-a lungul nesfârșitelor aventuri sunt, de cele mai multe ori, altceva decât par la prima vedere, astfel încât celor doi le e deosebit de greu să tragă o linie clară între cine le e dușman și cine aliat. Acesta e unul dintre punctele forte ale romanului: faptul că fiecare personaj naște suspiciuni la un moment dat și astfel, interesul cititorului rămâne viu. Ritmul, în mare parte alert este un alt plus, pentru că te ține lipit de pagină de la început și până la sfârșit. Personal, mi-aș fi dorit ca unele aspecte fantastice ale cărții să fie ceva mai dezvoltate…

Dintre noile personaje, cel mai mult mi-a atras atenția Sturmhond. Încă de la început am simțit că era ceva în neregulă cu el și că ascundea unele secrete, așa că nu m-am mirat să aflu adevărul despre el. Firea lui deseori exagerată a fost sarea și piperul romanului, dând naștere unor momente comice sau, deopotrvă, tensionate. Replicile lui Sturmhond au fost și ele savuroase, de cele mai multe ori reușind să-mi smulgă un hohot de râs. Totuși, personajul nu a jucat rolul bufonului în carte, fiind pe cât de comic și ușor de îndrăgit, pe atât de serios și determinat. Mi-a plăcut această latură imprevizibilă a personalității lui: putea face o glumă la fel de ușor precum putea ordona un atac.

Un alt aspect pe care l-am îndrăgit a fost conexiunea, stabilită în volumul anterior, dintre Alina și Întunecatul. Ea a făcut ca sindromul de stres posttraumatic să capete o nouă dimensiune a nesiguranței, Întunecatul profitând de legătură pentru a-i dărâma credințele și a se juca cu mintea obosită și împovărată a Alinei.

Cu toate că am adorat cartea, au fost și unele lucruri care nu mi-au plăcut chiar atât de mult. Am avut impresia că autoarea s-a grăbit să-i aducă pe Alina și Mal înapoi în Ravka și, astfel, nu a acordat prea mare importanță unei anumite ființe despre care îmi doream să aflu cât mai multe. Finalul mi s-a părut că aduce prea mult cu începutul ultimului volum din Jocurile foamei (populația ascunsă în adâncurile pământului/peșteră, eroina marcată de evenimentele prin care tocmai a trecut fiind „arma secretă” a rebelilor) și, chiar dacă promite un final de trilogie de-a dreptul epic, nu am putut să nu-l percep altfel decât oarecum forțat.

Regatul furtunilor este o carte amețitoare, cu acțiune cât cuprinde, peisaje uimitoare, răsturnări de situație aproape constante și personaje fermecătoare. Dacă ați citit Regatul umbrelor, volumul acesta e lectură obligatorie. Dacă nu, ce mai așteptați?

RATING: 9/10