AVENTURI PE MARE ȘI NU NUMAI

regatul-furtunilor

TITLU: Regatul furtunilor (Grisha #2)

AUTOR: Leigh Bardugo

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: „Întunecatul”, conducătorul Grishei, a supravieţuit bătăliei din Falia Umbrei şi reapare cu o putere înzecită şi un plan diabolic. Cu ajutorul lui Sturmhond, un corsar faimos, Alina Starkov se întoarce în ţara pe care a părăsit-o, hotărâtă să lupte cu forţele ce ameninţă Ravka. Dar pe măsură ce puterea ei creşte, se vede prinsă tot mai mult în jocul de magie interzisă al Întunecatului, ce o îndepărtează de Mal. Alina trebuie să aleagă între ţara ei, puterea pe care o are şi dragostea pentru Mal — altfel riscă să piardă totul în faţa asaltului iminent.

RECENZIE:

Primul volum al acestei trilogii m-a luat prin surprindere, într-un mod cât se poate de plăcut și am fost mai mult decât nerăbdător să citesc continuarea. Din păcate, am citit Regatul umbrelor prin ianuarie și simt că nu i-aș putea  scrie o recenzie în adevăratul sens al cuvântului acum, la mai bine de jumătate de an după ce m-am pierdut pentru prima oară în lumea imaginată de Bardugo. Trebuie să mă credeți pe cuvânt când spun că orice iubitor de fantasy trebuie să citească trilogia Grisha.

Regatul furtunilor nu doar că s-a ridicat la înălțimea așteptărilor mele, dar le-a depășit cu mult. Nu o să intru în detalii în privința acțiunii pentru că e mult prea uimitoare și simt că orice mic indiciu în legătură cu aceasta ar constitui un spoiler. Vă avertizez doar să fiți pregătiți pentru o călătorie originală, fantastică, încărcată de suspans și momente memorabile, alături de personaje cunoascute, dar și de unele noi, frumos conturate și ușor de îndrăgit.

Încercările prin care Alina și Mal sunt nevoiți să treacă sunt înțesate de pericole și neprevăzut. Noile personaje pe care le întâlnesc de-a lungul nesfârșitelor aventuri sunt, de cele mai multe ori, altceva decât par la prima vedere, astfel încât celor doi le e deosebit de greu să tragă o linie clară între cine le e dușman și cine aliat. Acesta e unul dintre punctele forte ale romanului: faptul că fiecare personaj naște suspiciuni la un moment dat și astfel, interesul cititorului rămâne viu. Ritmul, în mare parte alert este un alt plus, pentru că te ține lipit de pagină de la început și până la sfârșit. Personal, mi-aș fi dorit ca unele aspecte fantastice ale cărții să fie ceva mai dezvoltate…

Dintre noile personaje, cel mai mult mi-a atras atenția Sturmhond. Încă de la început am simțit că era ceva în neregulă cu el și că ascundea unele secrete, așa că nu m-am mirat să aflu adevărul despre el. Firea lui deseori exagerată a fost sarea și piperul romanului, dând naștere unor momente comice sau, deopotrvă, tensionate. Replicile lui Sturmhond au fost și ele savuroase, de cele mai multe ori reușind să-mi smulgă un hohot de râs. Totuși, personajul nu a jucat rolul bufonului în carte, fiind pe cât de comic și ușor de îndrăgit, pe atât de serios și determinat. Mi-a plăcut această latură imprevizibilă a personalității lui: putea face o glumă la fel de ușor precum putea ordona un atac.

Un alt aspect pe care l-am îndrăgit a fost conexiunea, stabilită în volumul anterior, dintre Alina și Întunecatul. Ea a făcut ca sindromul de stres posttraumatic să capete o nouă dimensiune a nesiguranței, Întunecatul profitând de legătură pentru a-i dărâma credințele și a se juca cu mintea obosită și împovărată a Alinei.

Cu toate că am adorat cartea, au fost și unele lucruri care nu mi-au plăcut chiar atât de mult. Am avut impresia că autoarea s-a grăbit să-i aducă pe Alina și Mal înapoi în Ravka și, astfel, nu a acordat prea mare importanță unei anumite ființe despre care îmi doream să aflu cât mai multe. Finalul mi s-a părut că aduce prea mult cu începutul ultimului volum din Jocurile foamei (populația ascunsă în adâncurile pământului/peșteră, eroina marcată de evenimentele prin care tocmai a trecut fiind „arma secretă” a rebelilor) și, chiar dacă promite un final de trilogie de-a dreptul epic, nu am putut să nu-l percep altfel decât oarecum forțat.

Regatul furtunilor este o carte amețitoare, cu acțiune cât cuprinde, peisaje uimitoare, răsturnări de situație aproape constante și personaje fermecătoare. Dacă ați citit Regatul umbrelor, volumul acesta e lectură obligatorie. Dacă nu, ce mai așteptați?

RATING: 9/10