MANIPULARE, GENOCID, RĂZBOI – recenzie PE VIAȚĂ ȘI PE MOARTE, de Patrick Ness

TITLU: Pe viață și pe moarte (Pe tărâmul haosului #2)

AUTOR: Patrick Ness

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Fugind din calea unei armate necruțătoare, Todd a dus-o pe Viola, grav rănită, direct în mâinile celui mai mare dușman al lor, Primarul Prentiss. Despărțit pe loc de Viola și întemnițat, Todd e obligat să învețe regulile noii ordini a Primarului.

Dar ce lucruri misterioase pândesc chiar în preajma orașului?

Și unde e Viola? Mai este ea în viață?

Și cine se ascunde în spatele Ripostei?

Iar apoi, într-o zi, totul scapă de sub control…

RECENZIE:

Scriu această recenzie la mai bine de o săptămână după ce am terminat de citit romanul și încă nu sunt pe deplin convins că voi putea așterne în cuvinte tot ceea ce am simțit cât timp am fost alături de Todd și Viola și am luptat împreună cu ei, pe viață și pe moarte. Patrick Ness e un geniu, un scriitor care nu se teme să abordeze subiecte delicate și neașteptat de mature în cărțile sale. Vocea pumnalului a fost un roman YA diferit, lent și întunecat, care mi-a plăcut la nebunie, iar despre Chemarea monstrului nici acum nu pot vorbi fără să simt fiori pe șira spinării și lacrimi fierbinți în colțurile ochilor. Însă Pe viață și pe moarte le depășește cu brio pe amândouă.

După ce au trecut prin Iad încercând să scape de armata Primarului Prentiss și, mai ales, a nebunului de Aaron, Todd și Viola ajung în orașul cunoscut cândva drept Haven numai pentru a fi despărțiți și a cădea în mâinile unor complotori de înaltă clasă. Todd este, la început, prizonierul inamicului său, auto-proclamatului Președinte Prentiss care, folosindu-se de talentul său înnăscut, îl manipulează pe Todd până când acesta devine aproape de nerecunoscut, doar un alt soldat blajin pentru armata lui. Viola, pe de altă parte, ajunge să fie salvată de Stăpâna Coyle, o vindecătoare din vechiul Haven, care-i dezvăluie viziunea ei despre viață și aproape că o obligă să lupte pentru cauza ei. Vor reuși Todd și Viola să se regăsească, nu doar unul pe altul, ci și pe ei înșiși, într-o lume măcinată de război?

Nici nu știu de unde să încep. Cred că Ness a ascultat plângerile cititorilor săi, pentru că în acest al doilea volum al trilogiei Pe tărâmul haosului avem parte de mult mai multă acțiune față de precendetul. Mereu se întâmplă câte ceva în cartea asta, fiecare capitol încheindu-se cu un cliffhanger care, fie că vrei sau nu, te obligă să citești în continuare, pentru a afla ce se mai poate întâmpla cu personajele la care ai ajuns să ții atât de mult. Prea multă acțiune nu înseamnă întotdeauna un lucru bun, dar Patrick Ness știe ce face și nicio clipă nu am avut impresia că ar fi ignorat povestea sau personajele în defavoarea exploziilor sau a luptelor epice. Nu. Povestea din Pe viață și pe moarte e chiar mai întunecată, mai tragică și mai bine gândită față de cea din Vocea pumnalului, fiind puternic înrădăcinată în fapte ce s-au petrecut în trecut și pe care ne-am dori să le dăm uitării. Refuz să cred că sunt singurul care a făcut paralela între regimul instaurat de Prentiss și ororile înfăptuite de naziști: folosirea unor ființe (considerate de ei) inferioare pentru muncile cele mai grele, însemnarea acestora, genocidul și multe altele. Mi s-a părut foarte interesant să dau peste astfel de teme greu de digerat într-o carte pentru adolescenți și îl felicit pe Ness pentru că nu s-a dat în lături de la nimic pentru a aduce la viață povestea lui Todd și a Violei așa cum consideră el că e mai bine, nu după cum dictează piața, și că nu s-a lăsat pradă clișeelor atât de des întâlnite în cărțile YA care, de acord, l-ar fi ajutat pe partea materială, însă ar fi distrus iremediabil una dintre cele mai bune trilogii scrise vreodată.

Pentru o bună bucată de vreme, personajele sunt… schimbate. Todd, cu toate că la început a luptat din răsputeri împotriva lui Prentiss, ajunge să facă tot ce-i spune Primarul aproape fără să clipească și chiar se împrietenește cu fiul său, Davy. Nu pot să spun că mi-a plăcut la nebunie acest Todd care nu pune la îndoială ordinele dubioase ale vechiului său inamic, dar înțeleg cum de s-a ajuns acolo: Primarul e un manipulator de primă clasă, ca mai toți sociopații, și știe cum să-ți ajungă sub piele. Totuși, două lucruri bune au rezultat din asta: prietenia dintre Todd și Davy, pe care în primul volum nu aș fi crezut-o posibilă, care poate că a început cu stângul, dar a evoluat în ceva minunat – am adorat momentele stânjenitoare dintre cei doi, când băieții lăsau la o parte animozitățile din trecut și își spuneau unul altuia ce aveau pe inimă; au fost atât de naturale, mai ales că de multe ori se prefăceau că nu s-a întâmplat nimic –, dar și relația dintre Todd și Sup’rata, iapa pe care o primește de la Primar pentru a-și duce la bun sfârșit îndatoririle; aici mi-am amintit de Manchee, câinele lui Todd din primul volum, care și-a pierdut viața spre sfârșitul cărții și m-a lăsat cu un gol imens în suflet. Viola, din fericire, nu a trecut printr-o serie de schimbări la fel de semnificative precum Todd, însă traiul alături de secretoasa Stăpână Coyle și acoliții ei și-a spus cuvântul asupra fetei. Viola a devenit și mai suspicioasă la tot ce o înconjoară, mai grijulie, într-un cuvânt mult mai matură.

O poveste e la fel de bună precum antagonistul ei, iar Primarul Prentiss poate fi numit, cu ușurință, unul dintre cele mai insuportabile și îngrozitoare personaje din istoria recentă. Îl urăsc pentru tot ce i-a făcut lui Todd, îl urăsc pentru tot ce i-a făcut Violei, îl urăsc pentru planurile sale perfect diabolice și firea glacială, pentru că nu pare să-i pese de persoanele din jurul lui decât dacă acestea l-ar putea ajuta să ajungă și mai sus pe scara socială, îl urăsc pentru războiul pe care l-a pornit și care ar putea foarte bine să însemne sfârșitul Lumii Noi și a celor doi protagoniști pe care-i îndrăgesc atât de mult.

Pe viață și pe moarte e un roman complex și complet, care ar putea foarte bine să ajungă, în câțiva ani, un clasic al literaturii universale. Temele pe care autorul le abordează sunt neașteptat de mature, acțiunea e uluitoare, povestea e minunat de diferită, iar personajele sunt perfect conturate. Ca un punct bonus, Pe viață și pe moarte nu suferă de „sindromul continuării YA” în sensul că nu e doar umplutură între primul și ultimul volum din trilogie, așa cum pare să fie cazul cu majoritatea sequel-urilor. Dacă sunteți în căutarea unei altfel de serii, dacă v-ați săturat de clișee și previzibilitate și nu sunteți deranjați de stilul mai haotic de a scrie a lui Ness, Pe tărâmul haosului e alegerea perfectă.

Mulțumesc editurii Trei pentru această carte uimitoare!

RATING

UNEORI, A CÂȘTIGA ÎNSEAMNĂ A PIERDE – recenzie BLESTEMUL CÂȘTIGĂTORULUI, de Marie Rutkoski

TITLU: Blestemul câștigătorului (Blestemul Câștigătorului #1)

AUTOR: Marie Rutkoski

PUBLICAT DE: Editura Leda (colecția Leda Edge)

DESCRIERE: Colecția Leda Edge dedicată segmentului young adult se completează cu o nouă apariție: Blestemul câștigătorului de Marie Rutkoski, prima parte a trilogiei Blestemul câștigătorului.

Într-un imperiu care se desfată cu războaie și cu înrobirea celor învinși, Kestrel, fiica unui general, are doar două posibilități: să se înroleze în armată sau să se căsătorească. Dar lumea îi este dată peste cap atunci când își întâlnește sufletul-pereche – un sclav ai cărui ochi par să sfideze întreaga lume. Urmându-și instinctul, sfârșește prin a-l cumpăra pentru o sumă imensă de bani. Însă băiatul deține un secret, iar Kestrel află în curând că prețul pe care l-a plătit pentru o altă ființă umană e mult mai mare decât și-ar fi putut imagina.

RECENZIE:

„Nu judeca o carte după copertă” – am încercat să mă ghidez după acest principiu pe cât de mult posibil, însă de cele mai multe ori mă văd nevoit să cedez în fața unei cărți a cărei copertă are acel ceva. Când am auzit că Blestemul câștigătorului urmează să apară și la noi m-am rugat la toți zeii cărților (cunoscuți și necunoscuți) să se păstreze coperta originală, pentru că, din imaginile care tot circulă pe internet, mi s-a părut că arată incredibil. Ruga mi-a fost ascultată, cartea a ajuns și la mine, însă nimic nu mă putea pregăti pentru minunăția reprezentată de această mică bijuterie literară. Cred că m-am holbat la copertă ore în șir, încercând să decopăr fiecare detaliu ascuns în acea imagine hipnotizantă, iar strălucirea argintie a literelor ce alcătuiesc titlul romanului și numele autoarei au adus o notă de eleganță acestei coperți și așa extrem de fancy. Dar e de-ajuns cu laudele la adresa aspectului cărții; până la urmă trebuie să discutăm și despre ce se ascunde printre paginile romanului, nu?

Valorienii au câștigat războiul împotriva herranilor, confiscânsu-le pământul și casele, distrugându-le visele și tradițiile, înrobindu-i. De 10 ani, aceștia îi tratează pe herrani ca pe niște bunuri tranzacționabile, organizând licitații unde crema societății valoriene să-i cumpere pentru a îndeplini diverse sarcini în vilele lor somptuoase. Astfel, Kestrel ajunge să-l întâlnească pe Arin. Kestrel e o valoriană pur sânge, fiica unuia dintre cei mai importanți și apreciați generali din istoria poporului său, o lady din înalta societate care, dacă am fi vorbit despre alte cărți, s-ar fi lăfăit în puf și nu ar fi mișcat un deget cât e ziua de lungă; dar Kestrel e diferită față de alte eroine – o să discutăm despre asta puțiiin mai târziu – și ia o decizie care îi va schimba radical viața. Arin e un herrani, un băiat ajuns sclav după ce invadatorii i-au cotropit țara, și care a fost scos la licitație de către un adjudecător fără scrupule – Coțcarul. Destinele celor doi se vor întrepătrunde în celel mai neașteptate moduri după ce Kestrel, fiind cuprinsă de o febră în urma căreia s-a ales cu „boala” numită, popular, blestemul câștigătorului îl cumpără pe Arin pentru a-i fi sclav, dar ajunge să-l cunoască mai bine decât ar fi trebuit.

Recunosc că am avut cu totul alte așteptări de la Blestem. Din nu știu ce cauză, avem impresia că o să fie doar un alt roman YA, cu o ușoară tentă de fantasy, în care personajele principale vor fi caracterizate, în mare parte, de relația ce se dezvoltă între ele. M-am temut că o să dau peste un alt triunghi amoros sau un alt caz de insta love, peste clișee și acțiune deloc surprinzătoare. Pe scurt, mă așteptam să fie doar o altă carte împachetată frumos, pe care să o citesc fără să mă intereseze ce avea să se întâmple cu personajele și pe care, după ce voi fi ajuns la final, să o uit undeva în bibliotecă. Și… m-am înșelat! Blestemul câștigătorului trebuie că e una dintre cele mai refreshing cărți YA din ultimii ani: nu avem parte de aproape niciun stereotip al genului (fără triunghi amoros, yasss!!!), personajele sunt minunat conturate, iar acțiunea e mereu surprinzătoare.

Kestrel m-a impresionat profund prin felul ei de a fi. Deși la început mi s-a părut tulburător de amuzant numele ei și am crezut că nu o voi putea lua în serios, după doar câteva pagini mi-a demonstrat că este unul dintre acele persoanje memorabile ale literaturii pentru adolescenți, la loc de cinste alături de Katniss din Jocurile foamei și Darrow din Furia roșie. Departe de a fi o domniță neajutorată ori o fițoasă răsfățată și insuportabilă (condiția îi permite), Kestrel a întrupat o sumedenie de calități și defecte care au făcut-o să pară o persoană cât se poate de reală, nicidecum un simplu personaj imaginar. E curajoasă, încăpățânată, câteodată riscă prea mult fără să se gândească la ce s-ar putea întâmpla mai apoi, e o prietenă devotată și o adolescentă care încă se bucură de viață cum știe mai bine: iese în oraș de câte ori are ocazia, provoacă bărbații la jocuri de Mușcă și Înțeapă – un joc despre care mi-ar fi plăcut să fi aflat mai multe, fiindcă e tare interesant – și nu se lasă păcălită cu una, cu două de încercările lor de a trișa, face tot ce-i trece prin cap și, uneori, își permite să se lase pradă instinctelor și senzațiilor primordiale, căzând în capcana unei iubiri imposibile. Când e pusă în fața unor situații aparent imposibile, Kestrel nu se pierde cu firea și analizează totul în cel mai mic detaliu, astfel încât de fiecare dată reușește să găsească o soluție, chiar dacă aceasta vine la pachet cu un compromis. Pe lângă toate aceste trăsături de apreciat, mi-a plăcut că autoarea nu ne-a scos ochii cu frumusețea incredibilă a lui Kestrel; deși tânăra e răpitoare, instanțele în care celelalte personaje îi spun cât de uimitor de minunată e se pot număra pe degete.

Nici Arin nu e mai prejos. La început m-a enervat puțin de tot, fiind destul de sâcâitor prin atitudinea lui arogantă și aproape insuportabilă. Sincer, nu am văzut nimic la el care să-l scoată în evidență față de restul personajelor, dar apoi ni s-a dezvăluit un secret destul de important (a se citi „adevăratul motiv pentru care a fost vândut lui Kestrel”) și totul parcă s-a schimbat. Acțiunile lui au început să aibă, în sfârșit, sens, iar fiecare cuvânt pe care i-l adresa „stăpânei” sale avea un alt înțeles, unul care nu ar fi ieșit în evidență dacă nu știam care-i erau, de fapt, planurile. Personal, cred că Arin a avut parte de cea mai surprinzătoare evoluție de-a lungul cărții și tot el a fost cel pe umerii căruia apăsau cele mai grele decizii. POTENȚIAL SPOILER! La un moment dat se întâmplă ceva între Coțcar – personajul pe care l-am urât cel mai mult și pe care mi-am dorit din tot sufletul să-l văd mort după orice faptă demnă de dispreț a sa – și Kestrel, iar Arin se trezește prins între ciocan și nicovală și trebuie să ia o hotărâre cât se poate de dificilă, o decizie care ar putea schimba regulile jocului pentru totdeauna. Iar ceea ce s-a întâmplat mai apoi m-a surprins cu adevărat, pentru că nu mă așteptam ca autoarea să meargă în direcția aia. GATA SPOILERUL! Mi-au plăcut capitolele scrise din perspectiva lui, mult, și sper ca în continuare să avem un echilibru între părțile care o au pe Kestrel „în vizor” și cele în care Arin este la comandă.

Recomand cu drag Blestemul câștigătorului, un roman care m-a surprins din toate punctele de vedere: acțiune incredibilă și mereu surprinzătoare, doi protagoniști memorabili și o poveste de dragoste neîmplinită, câteva paragrafe atât de superbe încât mi-au tăiat răsuflarea și un deznodământ amar, care mi-a dat fiori pe șira spinării – la propriu! Aștept cu nerăbdare continuarea, sunt cum nu se poate mai curios să descopăr cum va continua povestea lui Kestrel și a lui Arin și sper din tot sufletul ca trilogia Blestemul Câștigătorului să nu o ia pe urmele Labirintului lui James Dashner, care a avut un prim volum incredibil și a scăzut în calitate considerabil de-a lungul următoarelor cărți. Marie Rutkoski, nu mă dezamăgi!

RATING: 

 

CĂLĂTORIE SPRE CHINA… CU DRAGONI

TITLU: Tronul de jad (Temeraire #2)

AUTOR: Naomi Novik

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Când britanicii capturează o navă franceză care transporta un prețios ou de dragon, căpitanul Will Laurence de pe nava Reliant, aflată în serviciul regal, devine peste noapte comandantul unui nobil dragon pe care îl va numi Temeraire. În calitatea lor de noi membri ai Forțelor Aeriene Britanice, cei doi, om și dragon, își dovedesc curând cutezanță în lupta curajoasă împotrivă forțelor invadatoare ale lui Napoleon Bonaparte. China descoperă acum că prețioasă ofrandă destinată lui Napoleon a căzut în mâinile britanicilor, astfel că o înverșunată delegație chineză se leagă să revendice remarcabilul animal. Însă căpitanul Laurence refuză să coopereze. Amenințat cu spânzurătoarea pentru nesupunere, căpitanul nu are de ales decât să-l însoțească pe Temeraire în Orientul Îndepărtat – o călătorie lungă, plină de primejdii, de intrigi și amenințările colosale ale adâncurilor. Dar odată ajunși la curtea împăratului Chinei, îi așteaptă descoperiri uluitoare și pericole dintre cele mai întunecate.

RECENZIE:

Au trecut câteva luni bune de când am citit primul volum al seriei, e adevărat, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Dragonul maiestății sale m-a dezamăgit puțin (cam mult), nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor (uriașe, ce-i drept) și mi s-a părut destul de plictisitor (de foarte multe ori m-am gândit să renunț, pur și simplu, la carte), așa că nu m-am grăbit să citesc continuarea. Prima mea mare greșeală, pentru că Tronul de jad s-a dovedit a fi un roman mult mai bun decât predecesorul său, iar acum sunt cum nu se poate mai entuziasmat să continui cu seria, mai ales că volumul 4 urmează să apară și la noi anul acesta.

După ce englezii au aflat din ce specie face parte Temeraire, o delegație chineză își face apariția în Anglia pentru a-l revendica și repatria. Laurence, în schimb, nu este de acord să fie despărțit de prietenul său și, după îndelungi discuții, chinezii sunt de acord ca el să-i însoțească în lunga călătorie pentru a descoperi originile lui Temeraire.

După ce am stat departe de cărțile fantasy pentru o perioadă, am simțit nevoia să mă întorc la  ele și am ales Tronul de jad pentru această „sarcină”. Spre marea mea încântare, am fost pe deplin acaparat de lumea descrisă de Naomi Novik încă de la primul capitol al cărții. A ajutat și faptul că, de această dată, Laurence și Temeraire nu mai sunt limitați la Anglia și împrejurimile… banale ale acestei țări, ci ajung să traverseze oceanul tocmai până în China, pe drum întâmpinând o droaie de probleme solicitante și încărcate de suspans. Deși, uneori, călătoria protagoniștilor a părut ceva mai lungă decât trebuia, toate neplăcerile au fost șterse cu buretele imediat după ce echipajul de pe Allegiance a ajuns în China.

Naomi Novik a făcut o treabă a naibii de bună cu ultima parte a romanului, iar descrierile Chinei, dragonilor nativi și obiceiurilor de acolo mi s-au părut de-a dreptul superbe. Diferența dintre felul în care sunt tratați dragonii în Anglia și modul în care aceștia trăiesc în China este ca de la cer la pământ și am simțit cu tărie impactul pe care l-a avut asupra lui Temeraire. Cu toate că a trecut mai bine de jumătate de an de când am citit primul volum al seriei, mi-am adus aminte instant de toate antrenamentele inumane pe care Laurence și Temeraire au fost nevoiți să le suporte la începuturile carierei lor în aviație și cum unii oameni îl tratau pe dragon aproape cu repulsie. Așa că nu e de mirare schimbarea de comportament prin care Temeraire trece odată cu descoperirea unui nou mod de viață. Dragonul începe să pună sub semnul întrebării tot ce a cunoscut până acum alături de Laurence și se gândește serios să înceapă o schimbare a felului în care uriașele reptile sunt tratate în Anglia.

Un aspect pe care l-am apreciat la roman a fost felul în care autoarea s-a „jucat” cu relația dintre Laurence și Temeraire. Pentru că, odată cu apariția chinezilor, prietenia ce-i leagă începe să dea semne de uzură și mereu pare în pericol să dispară în neant. Mi-a plăcut și că Laurence a părut, de cele mai multe ori, conștient că viața în China ar putea fi mai pe placul lui Temeraire decât luptele obositoare împotriva armatelor lui Napoleon și că s-a gândit serios să rămână într-o țară străină de dragul prietenului său.

Temeraire, așa cum am fost obișnuit din primul volum, a reprezentat sarea și piperul romanului. Inocența și curiozitatea lui sunt de-a dreptul adorabile și au făcut deliciul paragrafelor în care apărea. Din nefericire, mi s-a părut că dragonul nu a fost chiar atât de prezent în carte, iar atunci când ne onora cu prezența, în 50% din cazuri, era mai mult un soi de… recuzită și își făcea de lucru undeva pe fundal. Dar, chiar și cu apariții destul de puține, Temeraire a avut parte de o dezvoltare interesantă a personalității, iar povestea lui a luat o întorsătură extrem de interesantă odată cu noile descoperiri făcute în China. Despre Laurence nu am ce să spun în afară de faptul că, din nou, m-a lăsat rece atunci când nu se afla în prezența lui Temeraire și mi s-a părut o alegere foarte neinsprată pentru protagonistul unei serii.

Tronul de jad mi s-a părut o carte mult mai reușită decât Dragonul maiestății sale prin felul în care a reușit să ridice ștacheta și să jongleze cu relația dintre Temeraire și Laurence. Aștept cu nerăbdare să citesc următorul volum și să văd ce vor mai avea de înfruntat cei doi.

AȘA MERG LUCRURILE

TITLU: Abatorul cinci

AUTOR: Kurt Vonnegut

PUBLICAT DE: Editura Art

DESCRIERE: Vonnegut scrie cu ironie şi umor, de cele mai multe ori negru, o cronică atipică a unuia dintre cele mai îngrozitoare momente din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial: bombardarea Dresdei de către britanici şi americani, în urma căreia au murit o sută treizeci şi cinci de mii de oameni, aproape de două ori mai mult ca numărul celor ucişi de bomba atomică de la Hiroshima. Romanul lui Vonnegut, devenit un clasic american, îmbină realismul cu SF-ul și atrage cititorul într-o lume incredibilă, în care se amestecă bombardamente, călătorii în timp, prizonieri de război, extratereştri de pe planeta inventată Tralfamadore, peste toate plutind mirosul aducător de moarte al iperitei.

RECENZIE:

Prin subiectul delicat pe care îl abordează, Abatorul cinci este considerat unul dintre cele mai importante romane anti război scrise vreodată. O combinație stranie între S.F. și realism, cartea lui Vonnegut prezintă bombardarea Dresdei – eveniment la care a fost martor – într-un mod aproape comic, dar care nu distrage atenția de la nenorocirile abătute asupra omenirii odată cu începerea unui război.

Continuarea vă așteaptă la un simplu click pe imaginea de mai jos  😀

AVENTURI PE MARE ȘI NU NUMAI

TITLU: Regatul furtunilor (Grisha #2)

AUTOR: Leigh Bardugo

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: „Întunecatul”, conducătorul Grishei, a supravieţuit bătăliei din Falia Umbrei şi reapare cu o putere înzecită şi un plan diabolic. Cu ajutorul lui Sturmhond, un corsar faimos, Alina Starkov se întoarce în ţara pe care a părăsit-o, hotărâtă să lupte cu forţele ce ameninţă Ravka. Dar pe măsură ce puterea ei creşte, se vede prinsă tot mai mult în jocul de magie interzisă al Întunecatului, ce o îndepărtează de Mal. Alina trebuie să aleagă între ţara ei, puterea pe care o are şi dragostea pentru Mal — altfel riscă să piardă totul în faţa asaltului iminent.

RECENZIE:

Primul volum al acestei trilogii m-a luat prin surprindere, într-un mod cât se poate de plăcut și am fost mai mult decât nerăbdător să citesc continuarea. Din păcate, am citit Regatul umbrelor prin ianuarie și simt că nu i-aș putea  scrie o recenzie în adevăratul sens al cuvântului acum, la mai bine de jumătate de an după ce m-am pierdut pentru prima oară în lumea imaginată de Bardugo. Trebuie să mă credeți pe cuvânt când spun că orice iubitor de fantasy trebuie să citească trilogia Grisha.

Regatul furtunilor nu doar că s-a ridicat la înălțimea așteptărilor mele, dar le-a depășit cu mult. Nu o să intru în detalii în privința acțiunii pentru că e mult prea uimitoare și simt că orice mic indiciu în legătură cu aceasta ar constitui un spoiler. Vă avertizez doar să fiți pregătiți pentru o călătorie originală, fantastică, încărcată de suspans și momente memorabile, alături de personaje cunoascute, dar și de unele noi, frumos conturate și ușor de îndrăgit.

Încercările prin care Alina și Mal sunt nevoiți să treacă sunt înțesate de pericole și neprevăzut. Noile personaje pe care le întâlnesc de-a lungul nesfârșitelor aventuri sunt, de cele mai multe ori, altceva decât par la prima vedere, astfel încât celor doi le e deosebit de greu să tragă o linie clară între cine le e dușman și cine aliat. Acesta e unul dintre punctele forte ale romanului: faptul că fiecare personaj naște suspiciuni la un moment dat și astfel, interesul cititorului rămâne viu. Ritmul, în mare parte alert este un alt plus, pentru că te ține lipit de pagină de la început și până la sfârșit. Personal, mi-aș fi dorit ca unele aspecte fantastice ale cărții să fie ceva mai dezvoltate…

Dintre noile personaje, cel mai mult mi-a atras atenția Sturmhond. Încă de la început am simțit că era ceva în neregulă cu el și că ascundea unele secrete, așa că nu m-am mirat să aflu adevărul despre el. Firea lui deseori exagerată a fost sarea și piperul romanului, dând naștere unor momente comice sau, deopotrvă, tensionate. Replicile lui Sturmhond au fost și ele savuroase, de cele mai multe ori reușind să-mi smulgă un hohot de râs. Totuși, personajul nu a jucat rolul bufonului în carte, fiind pe cât de comic și ușor de îndrăgit, pe atât de serios și determinat. Mi-a plăcut această latură imprevizibilă a personalității lui: putea face o glumă la fel de ușor precum putea ordona un atac.

Un alt aspect pe care l-am îndrăgit a fost conexiunea, stabilită în volumul anterior, dintre Alina și Întunecatul. Ea a făcut ca sindromul de stres posttraumatic să capete o nouă dimensiune a nesiguranței, Întunecatul profitând de legătură pentru a-i dărâma credințele și a se juca cu mintea obosită și împovărată a Alinei.

Cu toate că am adorat cartea, au fost și unele lucruri care nu mi-au plăcut chiar atât de mult. Am avut impresia că autoarea s-a grăbit să-i aducă pe Alina și Mal înapoi în Ravka și, astfel, nu a acordat prea mare importanță unei anumite ființe despre care îmi doream să aflu cât mai multe. Finalul mi s-a părut că aduce prea mult cu începutul ultimului volum din Jocurile foamei (populația ascunsă în adâncurile pământului/peșteră, eroina marcată de evenimentele prin care tocmai a trecut fiind „arma secretă” a rebelilor) și, chiar dacă promite un final de trilogie de-a dreptul epic, nu am putut să nu-l percep altfel decât oarecum forțat.

Regatul furtunilor este o carte amețitoare, cu acțiune cât cuprinde, peisaje uimitoare, răsturnări de situație aproape constante și personaje fermecătoare. Dacă ați citit Regatul umbrelor, volumul acesta e lectură obligatorie. Dacă nu, ce mai așteptați?

RATING: 9/10