ÎNTOARCERE ÎN UNIVERSUL GRISHA – recenzie BANDA CELOR ȘASE CIORI, de Leigh Bardugo

banda-celor-sase-ciori

TITLU: Banda celor șase ciori (Banda celor șase ciori #1)

AUTOR: Leigh Bardugo

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Șase proscriși periculoși

O misiune imposibilă

Ketterdam: un centru înfloritor al comerţului internaţional, unde poţi găsi orice dacă eşti dispus să plăteşti preţul – şi nimeni nu o ştie mai bine decât Kaz Brekker, un hoţ de geniu. Lui Kaz i se propune să dea o lovitură extrem de periculoasă, care l-ar putea face putred de bogat. Dar nu poate să acţioneze de unul singur…

Așa că iată care este banda lui:

Un condamnat însetat de răzbunare.

Un trăgător împătimit de jocurile de noroc.

Un fugar cu un trecut privilegiat.

O spioană poreclită Fantoma.

O Sfâşie-Inimi care îşi foloseşte puterea ca să supravieţuiască într-un cartier rău famat.

Un hoţ cu darul evadărilor imposibile.

Kaz şi echipa lui sunt singurii care pot împiedica distrugerea întregii lumi – dacă nu se ucid mai întâi între ei.

RECENZIE:

Grisha se numără printre trilogiile mele preferate din toate timpurile (da, am adorat până și ultima carte, cea în care majoritatea fanilor aruncă, fără milă, cu roșii stricate, și încă mai cred că finalul a fost perfect), așa că nu e de mirare că am așteptat cu sufletul la gură ca Banda celor șase ciori să apară și la noi. Nu glumesc când spun că dădeam zilnic refresh paginii de Facebook Young Fiction Connection, poate, poate voi avea parte de vestea cea mare. Iar când a apărut coperta… am fost la un pas de leșin. Arată incredibil!

Banda celor șase ciori urmărește aventurile a șase personaje – Kaz, Inej, Nina, Matthias, Jesper și Wylan – care pornesc într-o misiune cât se poate de periculoasă cu un singur gând: recompensa uriașă care le-a fost promisă. Totuși, relațiile dintre ei nu sunt tocmai cele mai bune și există o foarte mare posibilitate să se omoare unul pe altul înainte să ajungă la destinație.

Să spun că am avut așteptări colosale de la acest roman ar însemna să mint. Îmi doream din tot sufletul să o ador, iar primul capitol a părut să indice că exact asta urma să se întâmple, dar apoi s-a schimbat perspectiva narativă și, cu regret, a trebuit să recunosc că următoarele 50 de pagini au fost destul de plictisitoare. Având o distribuție atât de variată (un fel de mini Urzeala tronurilor), mi-a fost destul de greu să mă obișnuiesc cu personajele și a durat o vreme până să înceapă să-mi pese de ele. Dar și când am ajuns în acel punct… Pur și simplu nu mă mai puteam opri din citit și, ceea ce mi s-a părut neobișnuit, am fost mult mai interesant să aflu detaliile din trecutul fiecărui personaj în parte și aproape (APROAPE) că nu mi-a păsat de ce se întâmpla în prezent, atunci când paginile erau pline ochi de acțiune explozivă.

Iar acum o să discut despre personaje. Spuneam mai devreme despre Banda celor șase ciori că ar avea o distribuție variată (și impresionantă, aș adăuga). Personal, nu prea am agreat cărțile scrise din mai multe perspective, asta pentru că m-am „fript” urât de tot acum câțiva ani în timp ce citeam Eragon 2, dar asta e altă poveste. De la Gone Girl încoace pot spune că am început să apreciez tot mai mult această tehnică narativă și că, în momentul de față, nu mă mai deranjează chiar atât de mult. Ba chiar pot spune că „salturile” continue de la un personaj la altul au fost unul dintre cele mai mișto aspecte ale cărții, mai ales că acestea se făceau într-un mod cât se poate de natural. Trecuturile câtorva personaje sunt interconectate, ceea ce înseamnă că am avut ocazia să văd aceeași poveste prin ochi diferiți și să o înțeleg la un nivel mult mai profund decât dacă naratorul s-ar fi concentrat doar asupra unui singur protagonist. Big like for that, Bardugo!

Cu toate că atenția este destul de egal „împărțită” între cele șase personaje, cele șase ciori din titlu, nu am putut să nu remarc un favoritism pentru Kaz Brekker, liderul tâlharilor și unul dintre cele mai fascinante personaje din literatura YA peste care am dat până acum. Kaz e isteț, nemilos, șiret și un foarte bun strategist, nemilos atunci când situația o cere și un suflet de aur în anumite (a se citi „foarte puține”) momente. Trecutul său este cel care l-a transformat în demonul străzilor rău famate din Ketterdam, legenda lui fiind cunoscută de toți, cu mic, cu mare. Mi-a plăcut enorm că am aflat care îi sunt motivațiile, că nu se comportă ca un nemernic doar pentru că e mai cool așa și că setea lui de răzbunare provine dintr-un loc întunecat al sufletului său care nu a existat întodeauna, fiind mai degrabă creeat atunci când… vă las pe voi să aflați.

A doua pe listă este Inej, mâna dreaptă a lui Kaz, poreclită Fantoma. Recunsc că, la început, nu mi-a păsat foarte mult de ea și o consideram cea mai plictisitoare din toată grupa, dar până la sfârșitul cărții am ajuns să mă îndrăgostesc de ea și să spun „fuck yeah!” de fiecare dată când numele ei apărea la începutul unui capitol. Inej e badass, o luptătoare desăvârșită – din toate punctele de vedere – și un tâlhar deosebit de talentat, al cărei trecut, din care nu lipsesc termenii precum „negoț cu sclavi” sau „casă de toleranță”, încă o bântuie și pe care încearcă din răsputeri să-l învingă.

Urmează Nina, o Grisha Sfâșie-Inimi care ascunde mai multe secrete, a cărei poveste e strâns legată de Matthias, un drüskelle, unul dintre înfiorătorii vânători de vrăjitoare din ținuturile înghețate ale Fjerdei. Relația dintre cei doi e genială, ura și dragostea, replusia și admirația ce răsună din fiecare cuvânt pe care și-l adresează sunt atât de palpabile, de veridice, iar felul în care interacționează – în trecut și, mai ales, în prezent – e uimitor de privit. Un anumit moment în care cei doi își vorbesc m-a făcut să mă înfior și mai aveam puțin, puțin până să-mi pierd cumpătul și să încep să plâng. I don’t usually ship, but this time…

Despre Jesper și Wylan nu am chiar atât de multe de zis. Cei doi mi s-au părut cei mai puțin interesanți membri ai bandei și, dacă e să fiu puțin răutăcios, am avut impresia că singurul lor rol în carte a fost acela de a face glume și a mai detensiona atmosfera. Nu i-am urât, nu i-am adorat, pur și simplu mi-au fost indiferenți. Totuși, finalul promite că în volumul următor lucrurile se vor schimba destul de mult și abia aștept să descopăr ce întorsătură va lua soarta celor doi (mic spoiler: cred că va fi și ceva romantism implicat).

Personaje puternice, extraordinar de complexe și de diferite față de cele din trilogia Grisha,  o structură a poveștii care alternează între trecut și prezent și nu te lasă nicio clipă să te plictisești, acțiune uimitoare și un deznodământ care te va face să numeri minutele până când va apărea Crooked Kingdom. Banda celor șase ciori e un must read pentru orice iubitor de fantasy, cărți YA sau de romane bine scrise, în general. Și, dacă vă temeți că nu o să înțelegeți nimic fiindcă nu ați apucat să citiți Grisha, vă spun că nu e absolut nicio problemă. Evenimentele sau personajele din trilogie sunt menționate foarte, foarte pe scurt (suficient cât să mă facă să zâmbesc de câteva ori), deci n-o să vă luați nici spoilere. Recomand, recomand, recomand!

Mulțumesc editurii Trei pentru ocazia de a citi acest roman incredibil!

RATING: loved-it

 

REGATUL RUINELOR

regatul-luminilor

TITLU: Regatul luminilor (Grisha #3)

AUTOR: Leigh Bardugo

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Capitala a căzut. Întunecatul conduce Ravka din tronul său de umbre. Acum, soarta ţării depinde de fragila Invocatoare a Soarelui, de o iscoadă căzută în dizgraţie şi de rămăşiţele unei armate magice, cândva măreaţă. Pornită în căutarea ultimului amplificator al lui Morozova, Alina încheie noi alianţe şi lasă deoparte vechile rivalităţi. Pe măsură ce află secretele Întunecatului, descoperă un trecut ce va schimba pentru totdeauna felul în care vede legătura lor, precum şi puterea cu care e înzestrată. Numai pasărea de foc mai poate împiedica distrugerea Ravkăi, însă prinderea ei ar putea să o coste pe Alina viitorul pentru care luptă.

RECENZIE:

Ultimele 3 săptămâni au fost un adevărat chin pentru mine. În bibliotecă mă aștepta Regatul luminilor, una dintre cărțile pe care ardeam de nerăbdare să le citesc, dar nu m-am încumetat să o fac pentru că sesiune și pentru că proiecte peste proiecte ;)) Dar iată că a venit și vremea să mă reîntorc în Ravka (vestea bună e că nu pentru ultima oară, deoarece în curând va fi publicat un nou volum din universul Grisha, Six of crows) și nu pot decât să spun că așteptarea a meritat! Un mic avertisment: recenzia conține unele spoilere din volumele anterioare, așa că nu treceți mai departe dacă nu ați bifat Regatul umbrelor și Regatul furtunilor pe lista de cărți citite.

Finalul Regatului furtunilor nu mi-a plăcut chiar atât de mult și l-am considerat unul dintre punctele slabe ale romanului, dar tot m-a făcut curios să văd ce se va întâmpla în continuare, mai ales după ce Alina a rămas fără puteri, iar Ravka se afla la cheremul Întunecatului. Regatul luminilor reia povestea Invocatoarei Soarelui din punctul în care a fost lăsată și o continuă într-o manieră absolut superbă, cu tot cu întorsături de situație neașteptate, momente emoționante și secvențe intense de luptă, când viața fiecărui personaj atârnă de un fir de ață.

După ce am terminat cartea și am stat puțin să mă gândesc la ea, am realizat că fiecare volum al trilogiei se aseamănă cu câte o clasă de Grisha: Regatul umbrelor este un fabrikator, fiindcă țese cu migală intrigile pentru următoarele cărți și conturează atât de frumos lumea și personajele seriei; Regatul furtunilor ar putea fi un etherealki, mai exact un Iscă-Valuri, atât datorită importanței pe care Marea Adevărată o are în cadrul poveștii Alinei, ci și pentru că încep să apară primele semne ale unei vijelii de sentimente și trăiri pe care trilogia stârnește în sufletele cititorilor; pentru Regatul luminilor am găsit descrierea perfectă în ordinul corporalki – cartea e un adevărat Sfâșie-Inimi, crud și nemilos, care jonglează cu acele sentimente și trăiri despre care vorbeam mai devreme, fără să-i pese de consecințe, și îți frânge sufletul în milioane de cioburi pe care nu mai știi cum să le lipești la loc.

În afară de acțiunea absolut uimitoare, Regatul luminilor strălucește cel mai puternic prin prisma personajelor. Întunecatul rămâne la fel de șarmant și periculos ca și până acum, doar că de această dată avem ocazia să aflăm mai multe despre el și cum a ajuns să fie acel monstru nemilos care ar face orice pentru puterea absolută și, detaliul care face diferența între răufăcătorii de rând și cei memorabili, chiar ajungem să-l înțelegem și să simpatizăm (și mai mult) cu el. Grupul de Grisha din preajma Alinei este unul colorat, format din personalități atât de diferite între ele încât nu de puține ori au fost direct răspunzători pentru unele dintre cele mai amuzante secvențe din carte. Mal… Nu știu, niciodată nu mi-a plăcut prea mult de el și nu i-am dat vreo importanță prea mare, așa că nici de această dată nu l-am văzut ca pe un personaj imcredibil de complex sau de schimbat față de cum era în volumele anterioare. Mal pur și simplu… există.

De departe, cea mai impresionantă schimbare a fost cea a Alinei. Am citit o recenzie pe Goodreads în care o persoană se plângea că personajul ei s-a întors la a fi același de dinainte de evenimentele din Regatul umbrelor. Say whaaat? Eu nu am mai recunoscut-o uneori; de foarte multe ori am uitat că eroina avea doar 17 ani, asta pentru că deciziile pe care le lua și felul în care gândea îmi păreau mult prea mature. Partea bună e că a rămas la fel de sarcastică și acidă precum ne-a obișnuit. Ciclul soldat –> invocatoare –> sfântă pe autoarea îl folosește pentru a descrie trilogia se potrivește mănușă poveștii Alinei și descrie perfect traseul pe care aceasta l-a parcurs de la orfelinatul din Keramzin și până la a fi adulată de întreaga suflare a Ravkăi.

Lumea în care se desfășoară acțiunea este, încă o dată, fabuloasă. Detaliile arhitecturale, legendele și poveștile locale, descrierile minuțioase ale peisajelor și creaturile fantastice, înfiorătoare și mortale, toate aduc un farmec aparte trilogiei și o distanțează de alte cărți fantasy de pe piață. Grisha este, într-adevăr, o serie unică de cărți și una dintre preferatele mele din toate timpurile. Presimt că o voi reciti cap-coadă cât de curând!

Dacă sunteți fani ai cărților fantasy sau young adult, trilogia lui Leigh Bardugo este un must read! În cazul în care mai aveți de citit doar acest volum, vă sfătuiesc să vă pregătiți sufletește pentru distrugerea în masă ce va urma, iar dacă nu ați citit nici măcar o carte din serie… CE MAI AȘTEPTAȚI?

Pentru mine, Regatul luminilor a fost finalul perfect al unei serii perfecte. A avut de toate: acțiune cât cuprinde, răsturnări de situație la tot pasul, tensiune alarmantă și o bătălie epică la sfârșit. Mulțumesc Editurii Trei pentru acest roman încântător și pentru faptul că ne-a pus la dispoziție o trilogie fantastică (în toate sensurile posibile)!