DE ȘASE ORI ACȚIUNE

puterea_celor_sase

TITLU: Puterea celor șase (Moștenirile Lorien #2)

AUTOR: Pittacus Lore

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Evenimentele din această carte sunt reale.

Numele şi locurile au fost schimbate pentru a i proteja pe cei şase lorici care rămân ascunşi.

Există într-adevăr alte civilizaţii.

Unele dintre ele încearcă să vă distrugă.

EI

SUNT TOT MAI APROAPE.

EI

SUNT PE URMELE NOASTRE.

EI

ŞTIU DESPRE VRAJĂ.

EI

ŞTIU DESPRE MOŞTENIRILE NOASTRE.

EI

ŞTIU PREA MULTE CA SĂ PUTEM CREDE CĂ

NOI

VOM MAI FI VREODATĂ ÎN SIGURANŢĂ.

NOI

TREBUIE SĂ NE GĂSIM UNII PE ALŢII.

NOI

TREBUIE SĂ NE UNIM.

NOI

TREBUIE SĂ LUPTĂM ŞI SĂ CÂŞTIGĂM.

NOI SUNTEM ULTIMUL BASTION

RECENZIE:

Prima carte din serie, Eu sunt numărul patru, a fost o surpriză plăcută pentru mine datorită ritmului amețitor în care se desfășura acțiunea. Firește că mi-am dorit cel de-al doilea volum cât mai repede, și după ce am pus mâna pe el l-am citit într-o zi.

În Puterea celor șase facem cunoștință cu o altă pereche de lorici, Numărul Șapte, care și-a asumat identitatea Marinei, și gardianul ei, Adelina. Cele două s-au refugiat cu ani în urmă într-o biserică din Spania, dar se apropie ziua în care Marina trebuie să-și vadă singură de viață, deoarece în curând va împlini 18 ani. Înapoi în America, Patru, Șase și Sam, împreună cu Bernie Kosar sunt în continuare vânați de mogadorieni. Prea puține sunt momentele în care să nu fie pe fugă. Patru și Șase se antrenează împreună, pentru a-și dezvolta moștenirile și simt o atracție ciudată între ei. Însă lucrurile se complică atunci când găsesc o modalitate de a depista și restul loricilor de pe Pământ, iar Patru are niște vise care seamănă mai mult cu premonițiile, în care este vizitat de un nou dușman.

Aproape totul la această carte mi-a plăcut. Felul în care acțiunea lua mereu întorsături neașteptate, dezvoltarea personajelor, acele scurte momente în care călătoream pe Lorien. Mizele au fost mai mari de această dată și am avut acel sentiment de nesiguranță continuă ca și personajele. Mereu când mă gândeam că nu se mai putea întâmpla ceva grav, cartea se grăbea să-mi dovedească contrarul și, astfel, m-a ținut în priză de la începutul lecturii și până la sfârșit. Așa cum am menționat și în recenzia volumului anterior, seria pare lipsită de lucruri deosebit de profunde și se axează mai mult pe poveste, acțiune și dezvoltarea personajelor. Apreciez acest lucru pentru că, din când în când, simt nevoia unei cărți care să mă captiveze și care să nu devină obositoare din cauza meditațiilor despre sensul vieții sau altele asemănătoare, care mi se par atât de forțate în majoritatea lecturilor YA.

Partea pe care nu am apreciat-o la Puterea celor șase a fost trecerea bruscă la perspectivă multiplă. E mai mult un pitic de-al meu, dar mă enervează când o serie pornește de la o singură perspectivă și apoi, pe parcursul următoarelor volume, devine încărcată de punctele de vedere ale altor personaje. Cred că are legătură cu faptul că m-am atașat de Patru și gașca și voiam neapărat să aflu prin ce aventuri trec ei, nu să citesc pățăniile unui nou personaj. După cum am zis, asta e doar o problemă pe care o am eu în general, așa că unii s-ar putea să apreciați schimbările constante de decor.

Mereu surprinzător, al doilea volum din Moștenirile Lorien se ridică la înălțimea așteptărilor și nu dezamăgește nicio clipă. Cu toate că am avut unele probleme cu perspectiva multiplă, nu am fost dezamăgit de felul în care lucrurile au evoluat pentru Patru și ceilalți.

RATING: 9/10.

EXTRATEREȘTRII SUNT PRINTRE NOI

4

TITLU: Eu sunt numărul patru (Moștenirile Lorien #1)

AUTOR: Pittacus Lore

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: L-au prins pe Numărul Unu în Malaysia. Pe Numărul Doi în Anglia. Iar pe Numărul Trei în Kenya. Şi i-au ucis pe toţi… Eu sunt Numărul Patru. Eu sunt următorul.
NOI
am putea fi cei care trec pe lângă tine chiar în această clipă.
NOI
te privim acum, în timp ce citeşti.
NOI
ne-am putea afla acum în oraşul tău,
în cartierul tău.
NOI
ne păstrăm anonimatul.
NOI
aşteptăm să vină ziua când ne vom regăsi,
NOI
toţi, unii cu alţii.
NOI
vom fi ultimul bastion – dacă
NOI
vom învinge, vom fi salvaţi, nu numai
NOI,
ci şi
VOI,
deopotrivă.
DACĂ PIERDEM, TOTUL E PIERDUT.

RECENZIE:

Aveam cartea aceasta de luni bune în bibliotecă, dar până de curând nu m-a atras mai deloc să o citesc. Mereu ziceam că am alte cărți mai importante pe care trebuie neapărat să le lecturez, și uite așa am ajuns să tot amân Eu sunt numărul patru pentru o perioadă mult prea mare. Am regretat că nu am citit-o mai devreme imediat după ce am terminat primul capitol, un capitol ce promitea multe. Din fericire, așteptările mele au fost împlinite de romanul lui Pittacus Lore.

Nici nu știu în ce categorie să-l încadrez. Are foarte multe elemente S.F. și mai toate site-urile o cataloghează altfel, dar parcă unele părți mi s-au părut mai degrabă fantasy. Și nu mă plâng, mixul dintre cele două genuri a fost chiar foarte reușit.

Eu sunt numărul patru pornește de la o premisă foarte interesantă. Lorien, una din puținele planete care pot susține viață, a fost distrusă de mogadorienii, extratereștrii vicioși, mânați de dorința de a evolua constant, chiar dacă asta înseamnă să sacrifice planete întregi în această încercare a lor. Doar nouă copii au scăpat teferi de pe Lorien, iar asupra lor a fost pus un farmec protector și nu pot fi uciși decât într-o anumită ordine. Trei dintre lorici au fost uciși cu brutalitate, iar următorul pe listă este Numărul Patru. Din cauza pericolului constant, el și protectorul său, Henri, se mută din oraș în oraș, acum ajungând în liniștitul Paradise, Ohio, unde Patru se ascunde sub identitatea lui John Smith. Încearcă din răsputeri să se integreze, își face prieteni și dușmani la școală, ajunge să se îndrăgostească, și, de parcă viața lui nu ar fi și așa dată peste cap de jocul de-a șoarecele și pisica în care el e rozătoarea, John începe să dezvolte unele puteri, așa-numitele Moșteniri.

Cartea a fost doldora de acțiune, de la prima până la utima pagină, momentele de respiro fiind aproape inexistente. Nici nu am simțit cum au trecut orele cât timp eram prins în povestea lui John (a.k.a. Patru), am râs cu el și Sam și le-am privit prietenia dezvoltându-se armonios, m-am bucurat nespus când a împărtășit primul sărut cu fata de care se îndrăgostise, mai că m-am topit de fiecare dată când Bernie Kosar apărea în cadru, am înțeles de ce Henri era atât de protector cu el, mogadorienii erau într-adevăr foarrte amenințători… Ce mai, am fost vrăjit de lumea creată de Pittacus Lore. Cel mai mare plus al cărții a fost că nu s-a luat prea mult în serios, așa cum am pbservat că o fac unele cărți YA, și a livrat exact ceea ce a promis: acțiune și suspans, însă fără a desconsidera personajele și evoluția acestora.

Totuși, a fost ceva ce nu mi-a plăcut în mod deosebit la carte, și anume felul în care a fost scrisă. Persoana I, prezent nu mi se pare cea mai agreabilă alegere pentru un roman, iar pe alocuri am avut impresia (la fel cum am pățit cu Jumătatea rea) că totul era destul de rece și distant. În rest nu prea am ce să-i reproșez, în afară de antagonistul secundar, care mi s-a părut clișeic construit și cu o evoluție extrem de previzibilă.

Eu sunt numărul patru a fost exact cartea pe care mi-o doream la momentul respectiv și are din partea mea 9,5/10. Lipsită de meditații asupra sensului vieții sau mai știu eu ce alte chestii profunde, mizând pe acțiune uimitoare și personaje memorabile, romanul lui Pittacus Lore e perfect pentru câteva ore de relaxare în care să uiți de griji și să te afunzi într-o poveste originală, surprinzătoare și, din păcate, care se termină într-un cliff-hanger enorm. Acum trebuie să aștept după coletul cu următorul volum. La sfârșit, aș dori să-i mulțumesc Emiliei pentru carte. Thankies!